Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

UN DRUM SPRE CUNOAŞTEREA DE SINE

GA 16


A cincea meditaţie

CEL CE MEDITEAZĂ ÎNCEARCĂ SĂ-ŞI FORMEZE O
REPREZENTARE DESPRE „CORPUL ASTRAL“


Suntem mai puţin izolaţi de lumea suprasensibilă, în care ne introduce corpul nostru elementar, decât de lumea fizică, pe care o percepe corpul nostru fizic. Cu toate acestea, se poate spune, pentru a exprima raportul în care ne aflăm cu luma suprasensibilă, că luăm cu împrumut de la ea unele din substanţele sale, pentru a forma din ele propriul nostru corp elementar, tot aşa cum împrumutăm din lumea fizică forţele şi substanţele care compun corpul nostru material. Clarvăzătorul îşi dă seama de aceasta atunci când, desprins de corpul său sensibil, caută să se orienteze în noua lume. Să presupunem că clarvăzătorul întâlneşte vreun fapt sau vreo fiinţă aparţinând acestei lumi. El le percepe, dar nu le poate determina specificul. Dacă este suficient de puternic, el le poate urmări, dar pentru aceasta trebuie să se reîntoarcă în lumea simţurilor, printr-o evocare energică a experienţelor pe care le conţine această lume. Clarvăzătorului îi este imposibil să rămână în lumea suprasensibilă şi să compare faptul sau fiinţa care i se prezintă cu alte fapte sau cu alte fiinţe, ceea ce i-ar permite să se orienteze asupra semnificaţiei viziunii lui. Perceperea lumii suprasensibile poate fi deci limitată la cea a unor detalii şi nu implică, pentru clarvăzător, posibilitatea de a se mişca de la un punct al ei la altul. El este îngrădit de aspectul particular pe care îl percepe.

Comparaţia ce urmează ne va face să înţelegem mai bine starea în care se simte sufletul în cazul acesta. Să presupunem că am vedea murindu-ne toate rudele care ne erau dragi şi că nu am păstra despre ele decât amintirea. Ele nu supravieţuiesc pentru noi decât în gândurile noastre. În acelaşi fel îi apare sufletului cea de a doua lume spirituală. Sufletul o poartă în el ca pe o amintire, dar ştie că nu are nici o contribuţie la realitatea ei. Această imagine a realităţii care trăieşte în sufletul nostru este infinit mai reală decât sunt amintirile din lumea sensibilă. Lumea superioară are o existenţă independentă şi toate elementele sale au tendinţa de a ieşi din suflet, de a se îndrepta spre un alt loc. Sufletul simte trăind în el o lume, dar are impresia că această lume caută să se despartă de el, că elementele sale îl vor face să izbucnească. Tensiunea poate să crească până la punctul de a elibera aceste elemente; se pare că acestea rup ceva, ca un fel de înveliş al sufletului, şi că ele fug. Sufletul se simte sărăcit de tot ce s-a desprins de el.

Or, sufletul constată că lucrurile din lumea sa interioară, pe care le-a iubit dezinteresat, pentru ele însele şi nu pentru că erau în el, se comportă într-un mod deosebit. Ele nu se rup de suflet; este adevărat că ies din suflet, dar antrenându-l, într-un anumit fel, cu ele. Îl atrag către locul în care îşi are sediul realitatea lor. Se produce atunci un fel de fuziune între suflet şi esenţa adevărată a acestor lucruri, despre care el nu avea până atunci decât o imagine, un anumit fel de reflectare.

Iubirea despre care vorbim trebuie să fie trăită în lumea suprasensibilă. În lumea simţurilor nu putem decât să ne pregătim pentru aceasta. Cu cât ştim să iubim mai mult în lumea fizică, cu atât mai mult se păstrează din această însuşire în lumea spirituală. Iată un exemplu despre felul cum se aplică acest principiu: să luăm plantele. Nu atingem fiinţele suprasensibile reale, care sunt în legătură cu plantele, decât dacă le iubim. Cu toate acestea, se poate ca o persoană să pară cu totul indiferentă, în lumea fizică, faţă de regnul vegetal, dar în sufletul său să aibă pentru el o simpatie inconştientă. În acest caz, se va putea trezi atunci când va pătrunde în lumea suprasensibilă.

Cum sufletul poate depinde de iubire, unirea cu fiinţele lumii superioare poate fi condiţionată de alte sentimente, cum sunt rcspectul ori veneraţia. Acestea îi pot fi inspirate sufletului de fiinţe care nu se manifestă încă în străfundul sufletului decât sub formă de imagini, de reflecţii. Totuşi, aceste sentimente trebuie să aparţină întotdeauna de domeniul interior al sufletului. Sufletul învaţă astfel să recunoască fiinţele lumii suprasensibile, la care i-a permis să aibă acces dezvoltarea sentimentelor sale.

Un mijloc sigur de a ne orienta în lumea superioară constă în a ne croi o cale către fiinţele care o populează, datorită raporturilor care se stabilesc în noi înşine cu imaginile lor. În lumea fizică iubim o fiinţă când o cunoaştem. În cea de a doua lume, suprasensibilă, înainte de a întâlni fiinţa reală, se poate să-i iubim imaginea, aceasta fiind cea care ni se oferă mai întâi.

Elementul nou pe care învăţăm să-l distingem în noi în acest fel nu este corpul elementar, ci ceea ce îl trezeşte pe acesta la viaţă. Dacă în loc de a ne pierde conştienţa în somn am rămâne, dimpotrivă, conştienţi în afara corpului nostru fizic, ne-am recunoaşte pe noi înşine în fiinţa care produce trezirea. Este cea de a treia entitate pe care o distingem în sufletul nostru, după corpul fizic şi corpul elementar. Să numim această entitate corp astral şi să nu definim pentru un moment cu acest nume decât entitatea care i se revelează sufletului în felul pe care l-am descris mai sus.