Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

SPIRITUALITATEA COSMICĂ ŞI FIZICUL UMAN

GA 202


CONFERINŢA a X-a

Dornach, 17 decembrie 1920

Aş vrea să intervin azi cu o discuţie care vi se va părea poate colaterală, dar care va avea importanţă pentru continuarea expunerilor pe care le facem în această perioadă. În cursul timpului, noi am asamblat cele mai diverse componente necesare pentru cunoaşterea omului. Suntem acum în situaţia de a insera omul pe de o parte în viaţa cosmică, pe de altă parte în viaţa socială. În acest scop este necesar să atragem atenţia asupra unor aspecte care pot contribui la înţelegerea entităţii umane. Dacă este observat omul în sensul orientării ştiinţifice actuale, se cunoaşte numai o parte a entităţii umane. Aceasta reiese chiar din faptul că nu se ţine seama că omul are, în afara corpului său fizic, şi mădulare superioare ale entităţii sale. Dar azi vom face abstracţie de aceasta. Vrem să luăm în consideraţie ceea ce, pe de o parte, este recunoscut de strădaniile ştiinţifice, iar pe de altă parte, a pătruns deja în conştienţa populară. Omul este abordat în aşa fel, încât se consideră ca aparţinând organismului său numai ceea ce poate fi reprezentat ca fiind solid sau solid-fluid. Bineînţeles că ceea ce este lichid sau gazos este observat ca intrând în şi ieşind din om, dar nu sunt considerate ca fiind mădulare ale organismului uman. Căldura pe care omul o deţine şi care este superioară căldurii din ambianţă este privită ca o stare a organismului uman, dar nu ca o componentă a acestuia. Vom vedea imediat mai în detaliu ce înţelegem prin aceasta.

Dacă contemplăm tălăzuirea în sus şi în jos pe care o efectuează lichidul cefalo-rahidian prin canalul măduvei spinării, vedem cum prin inspiraţie şi expiraţie are loc o mişcare regulată a lichidului cefalo-rahidian, cum acesta este împins în sus în timpul inspiraţiei, cum loveşte creierul, cum coboară apoi în momentul expiraţiei. Ceva cum este ceea ce se întâmplă în cadrul incluziunilor lichide ale organismului uman nu este considerat a aparţine acestuia. Se imaginează că omul ar consta, ca organism fizic, din ceea ce se găseşte în el ca părţi sau substanţe solide sau cel mult solid-lichide.

plansa 15   Planşa 15
[măreşte imaginea]


desen

Dacă trebuie să prezint lucrurile în mod schematic (vezi desenul din figura 16), imaginaţi-vă că omul ar fi alcătuit din substanţe mai mult sau mai puţin solide, substanţe osoase etc., adică imaginaţi-vă omul ca fiind doar un schelet (alb). Ce se mai găseşte în om sub formă lichidă, ca de exemplu lichidul cefalo-rahidian, sau sub formă de aer, este privit de anatomişti şi fiziologi ca neaparţinând organismului uman. Se spune: Da, omul preia în sine aerul, acesta parcurge în e1 anumite trasee, are anumite sarcini. El este apoi expirat. Se vorbeşte despre starea calorică a omului, dar tot numai ceea ce este solid este considerat ca fiind organizatorul, şi nu se acordă atenţie faptului că, în afară de acest schelet solid, trebuie să privim omul şi ca pe o coloană lichidă (vezi, în desen, albastru), şi ca fiind străbătut de aer (roşu) şi având o anumită stare calorică (galben). Dar la o observare mai atentă reiese că aşa cum solidul sau solidul-lichid este considerat a fi o parte, o componentă a organismului uman şi ceea ce omul are în el ca lichid nu trebuie privit ca fiind o masă fluidă indiferentă, ci trebuie gândit ca fiind un organism, chiar dacă fluctuant, totuşi cuprins în organism, şi că acest organism lichid are aceeaşi însemnătate ca şi organismul solid. Aşadar, pe lângă omul mai mult sau mai puţin solid trebuie să focalizăm şi omul fluid, şi pe cel aerian. Căci ceea ce pătrunde ca aer în noi este, în privinţa structurii sale, a componentelor sale, un organism la fel ca şi organismul solid, numai că acest organism este gazos şi se află în mişcare. Iar ceea ce avem în noi sub formă de căldură nu este o spaţialitate calorică uniformă, care se extinde la tot organismul, ci este ceva organizat ca şi organismele solid, lichid şi aerian. Acum înţelegem că în momentul în care vorbim despre organismul lichid care se află în acelaşi spaţiu, care umple acelaşi spaţiu ca şi organismul solid, nu putem face abstracţie de corpul eteric care-l străbate, transmiţându-i forţele sale specifice. Organismul fizic, în măsura în care îl studiem în totalitatea sa, îl observăm mai întâi ca fiind un organism solid. Avem de-a face în acest caz cu corpul fizic propriu-zis.

Organismul fluid nu poate fi cercetat ca organismul solid, ci trebuie conceput ca un organism în mişcăre, nu-l putem gândi decât ca fiind străbătut de corpul eteric.

Organismul aerian nu-l putem cerceta fără a nu-l gândi ca fiind străbătut de forţele corpului astral. Organismul caloric nu-l putem gândi fără a-l vedea pătruns de forţele eului. Aşa stau lucrurile cu omul actual al Pământului.

Avem, aşadar:
  Organism fizic


Corp fizic
Omul privit ca:
  l. Organism solid

Corp fizic
  2. Organism lichid

Corp eteric
  3. Organism aerian

Corp astral
  4. Organism caloric

Eu

O consecinţă a acestei situaţii este faptul că trebuie să ne clarificăm într-o anumită privinţă: în măsura în care o componentă principală a sângelui este lichidă, în măsura în care el aparţine organismului lichid, în sânge avem corpul eteric care impregnează sângele cu forţă. În afară de aceasta, în sânge mai avem şi ceea ce numim starea calorică. Dar acesta este un organism care nu coincide în niciun fel cu organismul lichid al sângelui. Dacă s-ar cerceta acest aspect ‒ şi în acest sens pot exista fără discuţie şi metode fizice de cercetare ‒, s-ar găsi, prin înregistrarea stării calorice din diferite părţi ale organismului uman, că acestea nu coincid cu organismul lichid sau cu oricare alt organism.

În momentul în care se considera omul în acest fel se vede însă că nu ne putem opri la interiorul organismului uman. Ne putem cel mult opri la interiorul organismului uman în cazul în care cercetăm numai organismul solid. Acesta se prezintă ca o formaţiune închisă spre exterior, prin piele. Fireşte aceasta este deasemenea numai în aparenţă, deoarece omul abordează ceea ce-l întâmpină ca o formaţiune solidă, ca şi cum ar fi un bloc solid închis în sine. Solidul este însă şi diferenţiat în sine şi se află în cele mai diferite relaţii cu restul corporalităţii solide. Aspectul care trebuie luat în seamă este acela că diferitele substanţe solide au greutăţi diferite, şi chiar din aceasta se poate vedea cum ceea ce există în organismul uman, prin faptul că prezintă greutăţi diferite, că are greutăţi specifice diferite, grevează în mod diferit organismul. Prin aceasta, omul se găseşte, cu privire la organismul său fizic, în relaţie cu întregul Pământ. Dar organismul fizic poate fi delimitat spaţial, cel puţin aparent.

Altfel stau lucrurile cu organismul lichid, pe care l-am prezentat ca fiind străbătut de forţele corpului eteric. El este de aşa natură constituit încât nu mai poate fi delimitat într-o manieră atât de tranşantă de ambianţă.

Ceea ce este lichid într-o anumită parte se învecinează cu restul materiei lichide. Şi chiar dacă fluidul este prezent în lumea exterioară numai în stare diluată, totuşi o graniţă între lichidul ce se găseşte în interiorul omului şi lichidul ce se găseşte în afara lui nu poate fi stabilită atât de tranşant ca în cazul organismului solid. Astfel că aici suntem deja  nevoiţi să lăsăm graniţa dintre interiorul uman lichid şi exteriorul fizic ca într-un fel să se estompeze.

Şi mai clar apare acest lucru când contemplăm organismul sub formă de aer care este străbătut de forţele corpului astral. Ceea ce avem în noi la un anumit moment ca aer s-a aflat cu puţin înainte afară şi mai târziu va fi din nou afară. Ne aflăm între o continuă inspirare şi expirare a ceea ce se află sub formă de aer în noi. Putem lua în considerare numai aerul care înconjoară Pământul nostru şi putem spune: El intră în organismul nostru, apoi se retrage; dar în timp ce pătrunde în noi el devine organismul nostru. Avem de-a face cu un organism care se construieşte din întreaga atmosferă şi care reintră în această atmosferă. În fapt, în noi se edifică ceva cu fiecare inspiraţie sau ceva construit se modifică la fiecare inspiraţie. Şi o deconstruire este prezentă, cel puţin o deconstruire parţială, în orice proces respirator. Putem spune: Într-un anumit mod, organismul nostru sub formă de aer se modifică cu fiecare respiraţie, nu se naşte din nou, dar se modifică atât prin inspiraţie cât şi prin expiraţie. Desigur, nici în cazul expiraţiei el nu moare, ci doar se transformă, dar are loc o interacţiune continuă între ceea ce avem în noi ca organism sub formă de aer şi ceea ce este aerul exterior. Ceea ce se consideră în mod obişnuit în reprezentările triviale ca fiind organizarea umană, poate fi considerat astfel numai pentru că nu se ia în considerare faptul că, prin comparaţie cu organismul solid, organismul aerian prezintă un grad foarte mic de diferenţiere.

Într-o măsură şi mai mare acesta este şi cazul organismului nostru lichid. Aparţine întru totul modului de abordare materialist-mecanic faptul că nu se consideră organismul lichid, organismul aerian, organismul caloric, ci numai organismul solid. Dar nu se obţine o adevărată cunoaştere a omului dacă nu se acceptă această împărţire a omului în organism caloric, organism aerian, organism lichid şi organism solid.

În organismul caloric trăieşte în mod preferenţial eul. Eul este acel organism spiritual care prin propria lui forţă domină, configurează căldura ce o purtăm în noi, nu numai exterior, în delimitare, ci şi interior. Noi nu putem înţelege aspectul sufletesc dacă nu luăm în considerare această acţiune directă a eului asupra căldurii. Eul este primul lucru în om care transpune voinţa în activitate, care furnizează impulsuri de voinţă. Cum furnizează el impulsurile voluntare? Am vorbit dintr-un alt punct de vedere despre legătura care există între impulsurile voluntare şi teluric, în opoziţie cu impulsurile de gândire, impulsurile de reprezentare, care sunt legate de domeniul extraterestru. Dar în timp ce eul menţine laolaltă impulstirile voluntare, care este calea prin care el introduce aceste impulsuri voluntare în organism, în întreaga entitate umană? Aceasta se întâmplă prin faptul că voinţa acţionează în primul rând în organismul caloric al omului (vezi desenul din figura 17 şi planşa 15, figura din stânga). Când eul are un impuls voliţional, acest impuls acţionează în primul rând asupra organismului caloric uman. Fireşte, în condiţiile telurice actuale nu este posibil să fie prezent într-o realitate concretă ceea ce vreau să descriu eu aici. Cu toate acestea, el poate fi privit ca fiind ceva prezent în mod esenţial în om. El poate fi contemplat dacă facem abstracţie de faptul că în spaţiul delimitat de piele se află organismul fizic. Noi facem abstracţie de el, facem abstracţie de orgazismul lichid, facem abstracţie şi de organismul aerian. Ne mai rămâne spaţiul dominat de căldură care comunică cu căldura exterioară. Dar ceea ce actionează în interiorul acestei călduri, care face ca ea să fie în mişcare interioară, ca ea să fie un organism, este eul.

desen

Dacă contemplăm corpul astral uman, acesta este cel care poartă în sine toate forţele sentimentului, ale simţirii. Corpul astral aduce aceste forţe ale simţirii la eficienţă fizică în ceea ce se află la baza omului ca fiind organismul aerian.

Astfel s-ar putea spune: Eul determină prin organismul său caloric ceea ce se exteriorizează când omul păşeşte în lume ca fiinţă a voinţei. Ceea ce corpul astral vieţuieşte ca sentimente şi produce apoi efecte în organismul terestru se prezintă ca fiind organismul aerian. Iar dacă trecem la organismul eteric, la corpul eteric, acesta cuprinde în sine reprezentarea propriu-zisă, în măsura în care aceasta este imagistică. În orice caz, este mai imagistic decât ne ajunge la conştienţă, căci aici mai intervine pentru conştienţă şi corpul fizic, care atenuează reprezentările până la nivelul de reprezentări fizic-imagistice; el conţine în sine reprezentarea propriu-zisă în măsura în care reprezentarea este imagistică; aceasta acţionează asupra organismului lichid.

Din cele spuse până acum vedeţi că ne apropiem de ceea ce este sufletesc când observăm aceste organisme speciale în om. Abordarea materialistă care vrea să se oprească la scheletul solid, considerând că este un lucru de la sine înţeles că apa nu poate fi organizată ‒ însă ea este organizată în organism ‒, ajunge la o totală neînţelegere a ceea ce este sufletesc; căci sufletescul este prezent tocmai în aceste celelalte organisme. Organismul solid este, în fond, un adevărat reazem pentru celelalte organisme. Avem organismul solid, care se află ca un schelet de sprijin alcătuit din oase, muşchi etc., în acest schelet se integrează apoi organismul lichid, care este diferenţiat şi în întregime configurat în sine şi în acest organism lichid vibrează corpul eteric, sunt produse gândurile. Cum sunt produse acestea? Ele se produc prin faptul că în acest organism lichid se poate manifesta, într-o anumită stare metamorfozată, ceea ce altfel, în lumea exterioară, cunoaştem ca fiind sunetul.

Sunetul este ceva care induce în eroare în mare măsură modul de abordare umană. Ca oameni ai Pământului noi percepem sunetul astfel încât aerul este purtătorul acestuia. Da, dar aerul este numai mijlocitorul pentru sunetul care se deplasează în aer. Cel care vede esenţa sunetului numai în vibraţiile aerului se asemănă unui om care spune: Omul are numai organism fizic, nu trăieşte nimic sufletesc în el. ‒ A considera că numai vibraţiile aerului sunt esenţa sunetului, vibraţii care sunt doar expresia lui exterioară, este echivalent cu a observa doar organismul fizic şi a nu vedea sufletescul din el. Ceea ce trăieşte înăuntru ca sunet este în esenţă un element eteric. Iar sunetul aerian se datorează faptului că aerul este străbătut de eterul sonor, care este identic cu eterul chimic.

Şi deoarece acest eter impregnează aerul el îi comunică acestuia ce trăieşte în el, iar pentru percepţia noastră ia naştere ceea ce numim sunet. Acelaşi eter sonor, care este totodată şi eterul chimic ‒ despre toate acestea vom vorbi mai pe larg cu alt prilej ‒, este cel care trăieşte în organismul nostru lichid. Astfel încât putem spune că în organismul nostru lichid trăieşte propriul nostru corp eteric, dar, în afară de acesta, din toate părţile se înghesuie în el ceea ce se află la baza sunetului. Aşadar, vă rog, înţelegeţi bine acest lucru. Avem în noi corpul eteric, care lucrează şi acţionează în timp ce determină apariţia gândurilor. În acest organism lichid pătrunde şi iese continuu ceea ce numim eterul chimic. Aşadar, noi avem un organism eteric alcătuit din eter chimic, eter caloric, eter luminos, eter al vieţii, şi în afară de aceasta mai avem în mod cu totul special eterul chimic care intră şi iese prin intermediul corpului lichid.

Corpul astral, care se exteriorizează în simţire, trăieşte prin organismul aerian. Cu acest organism are o înrudire specială un altfel de eter care impregnează aerul, eterul luminos. În concepţii mai vechi despre lume se făcea trimitere, în mod special, la această înrudire a aerului fizic extensibil cu eterul luminos care-l impregnează. Acest eter luminos, care este purtat de aer, care este mai înrudit cu aerul decât sunetul, pătrunde şi în organismul nostru aerian şi se află la baza a ceea ce intră şi iese din organismul nostru aerian. Avem, aşadar, corpul nostru astral care trăieşte în sine simţirea, care se dovedeşte deosebit de activ în organismul aerian şi care aici se loveşte permanent de eterul luminos.

Şi mai avem eul uman. Acest eu uman, care este activ în organismul caloric prin voinţă, este legat la rândul său de căldura exterioară, de eterul caloric exterior, care pătrunde în interior şi iese în exterior.

De aici rezultă următoarele conexiuni:

Eu ‒ Voinţă ‒ Organism caloric ‒ Eter caloric
Corp astral ‒ Simţire ‒ Organism aerian ‒ Eter luminos
Corp eteric ‒ Reprezentare ‒ Organism lichid ‒ Eter chimic

Acum reflectaţi: corpul eteric rămâne în noi şi când dormim, şi de la adormire până la trezire. De la adormire până la trezire există şi interacţiunea în interior, prin organismul lichid, dintre eterul chimic şi corpul cteric. Lucrurile stau altfel în cazul corpului astral şi al simţirii. Corpul astral se află, de la adormire până la trezire, în afara corpului uman; acum acest corp astral, cu simţirea, nu acţionează asupra organsimului aerian despre care trebuie să spunem că se află în legătură cu tot restul lumii, legătură întreţinută din afară. Omul, în măsura în care conţine corpul său astral, cu simţirea, iese din corpul fizic, este, aşadar, în afara corpului fizic şi intră prin aceasta în acea lume cu care el se află în relaţie în primul rând prin eterul luminos. Omul trăieşte, de la adormire până la trezire, în acel mediu cu care, referitor la corpul astral, se află în relaţie în starea de veghe prin intermediul organsimului său aerian. Un caz asemănător este cel al relaţiei dintre eu şi organismul caloric.

Vedeţi că se obţine o înţelegere a relaţiei dintre om şi lumea înconjurătoare abia atunci când se aprofundează cu adevărat această alcătuire articulată a omului, pe care abordarea mecanicistă obişnuită nu o focalizează. În om totul este întrepătruns şi prin faptul că eul se află în organismul caloric şi pentru că acest eu pătrunde organismul aerian, organismul lichid şi organismul solid le inoculează şi pe acestea cu organismul caloric, care trăieşte astfel în totul. Aşadar, organismul caloric trăieşte în organismul aerian, el trăieşte, fiind întărit cu forţe de eu, şi în organismul lichid.

Aceasta este calea prin care putem vedea, de exemplu, în circulaţia sângelui modul de acţionare al eului. Eul acţionează asupra circulaţiei sangvine pe calea ocolită a organismului caloric. Eul acţionează ca acea entitate care trimite voinţa în jos, plecând din căldură, prin aer, în lichid. În acest fel acţionează totul în organism. Dar nu dăm de capătul lucrurilor dacă avem numai reprezentările abstracte generale despre interacţiune, ci dacă ne putem reprezenta concret felul în care este articulat omul, cum tot ce există în jurul său participă la formarea organismului său.

Şi la înţelegerea stării de somn se ajunge numai dacă se iau în considerare mai precis aceste lucruri. Gândiţi-vă că în starea de somn sunt prezente la început numai corpul fizic şi corpul eterie în acelaşi mod ca în starea de veghe; eul şi corpul astral sunt afară. Astfel, în timp ce în omul adormit sunt prezente numai corpul fizic şi corpul eteric, ceea ce se află în aceste două corpuri poate acţiona şi asupra organismului aerian şi a celui caloric aflate în ele. Când avem de-a face cu organismul treaz vedem legătura dintre eu şi corpul astral şi întregul organism. În timpul somnului, când eul şi corpul astral sunt în exterior, avem totuşi în organismul uman cele patru elemente: structura solidă de sprijin, organismul lichid, dar şi organismul aerian prin intermediul căruia acţionează corpul astral, organismul caloric prin intermediul căruia acţionează eul. Pe acestea le avem în interior şi ele acţionează în mod organizat, aşa cum în starea de veghe se acţionează organizat prin eu şi prin corpul astral. În timpul somnului, în locul eului nostru, care se află afară, spiritul, care impregnează lumea şi în starea de veghe, este înlocuit de eul nostru, care este o parte din el. Noi avem corpul caloric impregnat de spiritul lumii, avem organismul aerian impregnat de ceea ce putem numi sufletul lumii, astralitatea lumii, pe care altfel o dislocăm când suntem treji. Aşa încât putem contempla acum veghea şi somnul şi din acest punct de vedere. În timpul somnului, spiritualitatea lumii impregnează organismul nostru caloric, pe care o eliminăm când ne trezim, prin eu, care este o parte din aceasta, deoarece realizează de la trezire până la adormire ceea ce altfel este acţionat în organismul caloric prin spiritualuitatea lumii. Astralitatea lumii noi o îndepărtăm la trezire şi îi redăm eficienţa în orgauismul nostru prin adormire. Astfel încât putem spune: Prin părăsirea corpului adormit permitem pătrunderea în organismul nostru caloric a spiritului lumii, în organismul nostru aerian a sufletului lumii, a astralităţii lumii.

Putem ajunge chiar la o înţelegere nu numai a relaţiei omului cu lumea fizică înconjurătoare, ci, dacă eşti destul de lipsit de prejudecăţi în ceea ce priveşte contemplarea omului, şi la recunoaşterea modului în care omul are o relaţie cu spiritualitatea lumii şi cu însufleţirea lumii sau astralitatea lumii. La trezire, în organismul uman se articulează eul şi corpul astral; ele alungă spiritualitatea lumii şi însufleţirea lumii, astralitatea lumii.

Acesta este aspectul văzut dintr-o anumită perspectivă. Putem s-o abordăm acum de pe poziţia cunoaşterii şi veţi vedea cum aceste două moduri de abordare se îmbină între ele. În general, se procedează astfel încât se numeşte cunoaştere numai ceea ce este vieţuit de la trezire până la adormire prin percepţie, prin prelucrarea conceptuală a percepţiei. Numai că în felul acesta cunoaştem doar ambianţa fizică a omului. Cu siguranţă, dacă vom proceda în concordanţă cu ştiinţa spiritului şi nu ne vom lăsa furaţi de tot felul de fantezii, nu vom vedea ceva real în imaginile viselor şi nu vom căuta în visare o cunoaştere în acelaşi mod în care o căutăm în reprezentarea trează şi în percepţia trează. Este un mod special de autocunoaştere. În mod simplist, se poate întâmpla să vezi cum omul visează stări interioare, când după ce se trezeşte cu imaginea unei sobe care dogoreşte, la a cărei fierbinţeală a fost expus, are o stare de căldură interioară. Visele sunt configurate într-un anumit mod. Visezi şerpi când în intestine ceva nu este în regulă. Visezi peşteri în care trebuie să te târăşti când ai dureri de cap etc. Numai că visele indică într-un mod întunecat, amurgit viaţa organică interioară a omului şi putem vorbi despre o anumită cunoaştere inferioară în viaţa de vis. Acest lucru se intensifică numai la oamenii deosebit de sensibili, cărora le apar în vis oglindiri foarte precise ale stării organismului. Se crede că în somnul profund, fără vise, de regulă, nu cunoaştem nimic. Noi considerăm somnul fără vise ca fiind complet lipsit de importanţă pentru cunoaştere. Nu este aşa. Pentru om, el are o sarcină cognitivă, una individual-personală. Dacă nu am dormi, dacă viaţa noastră activă nu ar fi întreruptă de somn, nu am ajunge la o reprezentare clară a eului, la o viaţă interioară clară. Am vieţui fără întrerupere ceea ce este exterior, ne-am irosi în exterioritate. Omul nu observă însă acest lucru, pentru că nu s-a învăţat să contemple, fără idei preconcepute, lucrurile pe care le vieţuieşte sufleteşte şi organic. Noi privim în trecut, urmărim imaginile trăirilor noastre până la punctul de care ne amintim. Dar acest şir de evenimente este întrerupt în fiecare noapte de somn. Pe acesta îl ignorăm şi preferăm să ne amintim retrospectiv. Nu ne gândim că omul este întrerupt continuu, în şirul amintirilor sale, de somn. Aceasta înseamnă că noi vedem, în mod inconştient, nu numai partea plină, ci şi nimicul.

desen
plansa 16 Planşa 16

[măreşte imaginea]


Dacă avem un câmp alb şi în centru negru, vedem albul (pe o tablă neagră), iar negrul este faţă de alb un nimic. Faptul că acest lucru nu este real, în acest moment, nu ne priveşte. Noi vedem câmpul negru, vedem că ceva este eliminat din acoperământul alb, şi aceasta este o impresie pozitivă, chiar dacă nu se suprapune cu impresiile produse de câmpul alb. Câmpul negru este o impresie tot atât de pozitivă. Tot astfel, avem o trăire pozitivă când privim retrospectiv (vezi figura 18); nu se infiltrează nimic din perioadele de timp pe care le-am petrecut dormind. Ceea ce noi am dormit este de asemenea inclus în examenul retrospectiv, însă nu nemijlocit în conştienţă, căci conştienţa se orientează doar după ceea ce a rămas sub formă de imagini din viaţa de veghe. Dar această conştienţă este întărită prin faptul că orizontul retrospectiv interior are şi porţiuni goale; de aici provine conştienţa noastră, în măsura în care ea este interioară. Legaţi permanent de lumea exterioară, ne-am pierde dacă am veghea neîncetat, dacă această veghe nu ar fi întreruptă de somn. Noi ştim interior despre noi datorită somnului fără vise. Dar în timp ce somnul cu vise oglindeşte în mod haotic anumite stări organice în imagini, somnul fără vise ne dă conştienţa umanităţii noastre integrale ca organism, aşadar, şi o cunoaştere. Putem spune: Prin conştienţa trează noi percepem lumea exterioară, prin vise percem, în mod înceţoşat şi neprecis, câte ceva din stările noastre organice interioare. Prin somnul fără vise ştim despre organismul nostru totul, înceţoşat şi întunecat, dar ştim totul prin somn despre organismul nostru. Aşadar, avem trei trepte de cunoaştere: somnul, somnul străbătut de vise, starea de veghe.

Apoi ajungem la cele trei stări superioare, la imaginaţiune, la inspiraţie şi la intuiţie. Aceste stări superioare se află deasupra stării de veghe, corespunzând unor stări de conştienţă din ce în ce mai clare şi care furnizează, în calitate de stări de conştienţă, cunoştinţe tot mai clare, în timp ce noi, când coborâm sub conştienţa obişnuită, ajungem la cunoştinţe haotice, care însă pentru trăirea obişnuită ne sunt necesare.

Cam aşa se prezintă problema câmpului conştienţei. Nu trebuie să spunem că purtăm în noi numai această conştienţă de veghe obişnuită, şi nici nu trebuie să vorbim despre faptul că purtăm în noi numai organismul solid obişnuit. Trebuie să vorbim despre faptul că avem organismul solid ca pe ceva care se află net delimitat în spaţiu, astfel că atunci când gândim în mod materialist îl înţelegem ca fiind organismul uman. Trebuie să ne gândim la conştienţa obişnuită, la faptul că avem reprezentările ei în contururi clare. Noi nu avem numai corpul solid şi nu posedăm numai conştienţa de veghe, ci avem şi corpul solid străbătut de corpul lichid care are în sine un organism ce se estompează, fluctuant. Mai avem conştienţa clară de veghe străbătută de conştienţa de vis, care nu ne prezintă imaginile cu contururi clare, ci estompate, în care viaţa conştienţei devine întru câtva fluidă. Şi mai avem, în afara organismului lichid, organismul aerian care este îngrijit de altcineva decât de noi înşine când ne aflăm în stare de somn, care este, aşadar, legat numai temporar, în mod trecător, cu partea noastră sufletească, şi anume numai în starea de veghe, dar pe care-l avem în noi ca pe un organism special. Avem şi o a treia conştienţă, o conştienţă înceţoşată, conştienţa somnului fără vise, în care reprezentările nu numai se estompează, ci se şterg până la întunecare interioară, în care orice conştienţă încetează de a mai fi vieţuită de noi ca stare interioară conştientă, aşa cum în anumite condiţii corpul de aer încetează de a mai fi vieţuit de noi când dormim.



corp caloric
eu sufletesc
corp aerian
conştienţă de vis
corp lichid
conştienţă de somn
corp solid


Fie că studiem omul din perspectivă interioară, fie din perspectivă exterioară, noi ajungem la o viziune tot mai extinsă asupra entităţii umane. Dacă mergem de la corpul solid la corpul lichid, la corpul de aer, la corpul caloric, pătrundem în zona sufletească. Dacă mergem de la conştienţa clară de veghe la conştienţa de vis ajungem în trup. Şi ajungem şi mai temeinic în corpul fizic, dacă ne ştim în el prin conştienţa de somn fără vise. Dacă ducem în jos conştienţa de veghe, până la conştienţa de somn, dacă contemplăm omul în mădularele conştienţei sale, ajungem în corporalitate. Dacă observăm corporalitatea de la starea ei solidă până sus, la starea calorică, ieşim din corporalitate. Aceasta creează uecesitatea de a nu admite, în mod simplist, ce se oferă observaţiei exterioare grevată de prejudecăţi. Aici avem, pe de o parte, corpul solid, de care ne cramponăm cu reprezentarea materialist-mecanicistă, pe de altă parte, avem domeniul sufletesc, care îi apare conştienţei moderne plin de conţinut, ca viaţă de zi, clară, luminoasă. Nu se merge de la această conştienţă (eu) în jos; dacă se merge în jos se pătrunde în corp. Nu se merge de la corpul spiritual (corpul caloric) în jos; dacă se merge în jos se ajunge în corpul solid. Ci se iau în considerare cele două componente care nu formează un tot: corpul solid, fără corpul lichid, fără corpul de aer, fără corpul caloric; şi conştienţa de veghe clară, fără ceea ce oglindeşte numai corporalitatea interioară, fără conştienţa de vis şi conştienţa de somn fără vise.

Plecând de la psihologia de şcoală, se pune întrebarea: Cum trăieşte acest spiritual-sufletesc în plan fizic? ‒ Gândiţi-vă că există corpul solid, corpul lichid, corpul aerian, corpul caloric. Prin intermediul corpului caloric eul dezvoltă conştienţa clară de veghe. Dacă însă se porneşte în jos se ajunge în conştienţa de vis; mai jos se ajunge în conştienţa somnului fără vise. Aici, jos (tabelul, haşurat), există, aşa cum ştiţi din cartea mea Ştiinţa ocultă, încă o stare de conştienţă, pe care nu trebuie s-o abordăm acum. Dacă se pune problema relaţiei care există între ceea ce se află aici în dreapta şi ceea ce se află în stânga, ele seamănă una cu alta, căci într-un caz (săgeata din stânga) se vine de jos în sus, intrând în sufletesc, în celălalt caz se intră în corporal (săgeata din dreapta); dreapta şi stânga corespund. Dar în abordarea exterioară în prezent nu se focalizează decât corpul solid şi, de asemenea, starea de conştienţă (eu). Da, eul este în aer, iar corpul solid stă la fund, nu găsim nicio relaţie între ele. Dacă citiţi învăţăturile actuale despre suflet veţi vedea că se elaborează cele mai incredibile ipoteze privind modul în care sufletul acţionează asupra trupului. Dar aceasta se datorează faptului că se ia în considerare numai o parte a trupului şi numai ceva care se află departe de acesta, o parte a sufletescului.

Faptul că ştiinţa spiritului trebuie să insiste asupra întregului, că trebuie să creeze efectiv o punte între corporal, pe de o parte, şi sufletesc, pe de altă parte, faptul că ea caută cu adevărat acele stări în care sufletescul devine ceva corporal, iar corporalul ceva sufletesc îi supără pe contemporanii noştri, care vor să se oprească exclusiv la ceea ce se oferă modului de abordare exterior, având idei preconcepute.

Despre aceste lucruri vom discuta mâine.