Din considerațiile de ieri veți fi realizat că atunci când vrem să înțelegem destinele omenești și viața laolaltă a oamenilor, nu se poate rămâne la forțele abstracte ale naturii, singurele despre care este vorba de fapt în ziua de azi în știința uzuală. Dumneavoastră ați văzut ieri că trebuie să ne îndreptăm înspre acele puteri spirituale care formează oarecum o continuare în sus a ceea ce numim noi aici, în viața sensibilă, regnuri ale naturii. Noi vorbim despre regnurile naturii: regnul mineral, regnul vegetal, regnul animal, și trebuie să considerăm și omul, în măsura în care el este o ființă fizică, drept un al patrulea regn al naturii; dar apoi trebuie să ne înălțăm și să acceptăm existența deasupra omului a regnului Îngerilor, a regnului Arhanghelilor, a regnului Arhailor ș.a.m.d.
Aceste ultime regnuri nu sunt accesibile, pentru început, considerării exterioare, prin simțuri și rațiune, dar ele sunt implicate în mod esențial în viața omenească.
Eu v-am expus ieri această implicare a lor pentru acea schimbare din viața omenească, ce intervine prin aceea că omul se află, alternativ, în stare de veghe și în stare de somn. Aș dori să adaug la această considerație, o alta: acea considerație care are în vedere omul în măsura în care el este o ființă care-și petrece o parte din întreaga sa viață înlăuntrul lumii spirituale, din care el coboară în existența sa terestră și în care se întoarce din nou după ce a pășit prin poarta morții.
Dumneavoastră știți din Cursul pe care l-am ținut aici [Nota 3] în anul trecut despre filosofie, cosmologie și religie, că înainte de a coborî pe Pământ omul este o ființă absolut precis configurată, numai că el nu este îmbrăcat într-un trup fizic, nu se află în legătură cu forțele fizice ale Pământului, dar că el are un înveliș sufletesc-spiritual și că se află în legătură cu forțe sufletesc-spirituale, la fel cum ne aflăm noi în legătură cu forțele fizice ale naturii prin intermediul trupului nostru fizic.
Atunci când coboară din existența pre-pământeană în existența pământeană fizică, omul aduce cu sine, într-un sens anume, ecourile forțelor pe care le poartă în sine în existența pre-pământeană. Căci în copil acționează întrutotul un spiritual, care este un ecou al acelor forțe care s-au aflat în noi înainte de a coborî pe Pământ. Iar în timp ce copilul crește, în timp ce el își constituie forma sa omenească precisă din formele imprecise inițiale, el se află încă sub ecoul acțiunii forțelor supraterestre, în care s-a aflat înainte de a coborî pe Pământ. Și, în fond, aceasta durează până la pubertate, deși ecoul se atenuează deja începând de la schimbarea dentiției.
Căci omul își formează trupul fizic în primii șapte ani ai vieții sale, iar pe cel eteric, sau trupul forțelor plăsmuitoare, în următorii șapte ani. Iar în timp ce el își constituie aceste două instrumente ale existenței sale terestre, forțele caracterizate din lumea spirituală continuă să acționeze.
Eu am spus deja ieri: omul nu este numai acea ființă ce se revelează contemplării sensibile exterioare și rațiunii omenești, ci el este și în timpul existenței sale terestre acea ființă suprasensibil-invizibilă care constă din Eu și trupul astral, care se separă în timpul somnului de trupul fizic și cel eteric. În fiecare noapte Eul și trupul astral al adultului ies din trupul fizic și cel eteric. În prima perioadă a vieții sale pământene, la copil există o contopire și o separare imprecisă a celor patru elemente componente ale entității omenești. Copilul este încă prea puțin treaz în prima perioadă a vieții sale. Asta înseamnă că acea coeziune strânsă care există între Eu, trupul astral, trupul eteric și trupul fizic, există doar pentru un scurt timp. La copil există o legătură mult mai slabă decât la adult între cele patru elemente componente ale entității omenești. Și așa nu trebuie să avem în vedere numai acea istorie a vieții omului care se desfășoară în fața ochilor noștri și a rațiunii noastre, ci noi trebuie să avem în vedere și cealaltă istorie a vieții pe care o parcurg mereu în starea de somn Eul și trupul astral. Și chiar dacă starea de somn a adultului este mai scurtă, pentru constituția generală a ființei omenești, dar înainte de toate, pentru însănătoșirea și sănătatea întregii ființe omenești, și cu aceasta pentru viața sa pământeană în general, ea are de fapt o importanță cu mult mai mare pentru întregul Cosmos decât viața fizică exterioară.
Prin viața fizică exterioară omul trăiește pe Pământ împreună cu cele trei regnuri vizibile ale naturii exterioare și cu forțele lor. Atunci când doarme, Eul și trupul său astral nu se află sub influența acestor forțe, ci oarecum într-o lume suprasensibilă, care străbate însă lumea sensibilă pământească și este legată de această lume sensibilă pământească. Așadar să facem diferența: Pentru început există o lume suprasensibilă, în care se află omul între moarte și o nouă naștere; el o parcurge. Ea poate fi descrisă ca existență pre-pământeană, sau post-pământeană. Omul păstrează un rest de forțe din această lume pentru existența sa pământeană, care acționează la copil foarte puternic, dar se atenuează ulterior tot mai mult. Dar Eul și trupul astral se află, în timpul stării de somn, într-o lume suprasensibilă, care este alta decât această lume suprasensibilă a existenței pre-pământene. Lumea suprasensibilă a existenței pre-pământene nu are de fapt prea mult de a face cu lumea pământeană însăși, așa cum se prezintă ea în exterior. Acea lume suprasensibilă în care trebuie să se afle trupul astral și Eul de la adormire până la trezire, are foarte mult de a face cu ființa Pământului, cu esența Pământului, are foarte mult de a face cu cele trei regnuri împreună cu care se află omul pe Pământ.
Această lume suprasensibilă constă din cele trei așa-numite regnuri elementare pe care le găsiți descrise în cartea mea Teosofia. Așadar în afară de ceea ce am spus ieri – că Eul și trupul astral pătrund într-o lume în care se află Îngeri și Arhangheli –, Eul și trupul astral trebuie să mai trăiască de la adormire până la trezire și într-o altă lume suprasensibilă, care nu are ca atare nemijlocit de a face cu acea lume suprasensibilă în care se află omul când este destrupat, în care sunt Îngerii și Arhanghelii, ci o lume care este lumea regnurilor elementare, a acelor regnuri elementare în care se găsesc ființe care nu stau pe o treaptă așa de înaltă ca omul, atunci când este om pământean, care nu au nemijlocit un trup fizic, dar totuși nu sunt de o natură pur suprasensibilă. Aceste entități ale regnurilor elementare locuiesc oarecum în celelalte trei regnuri terestre ce se revelează în exterior.
Atunci când se află în stare de veghe, omul trăiește împreună cu ceea ce se revelează în exterior din regnurile pământene; iar când doarme el trăiește – în privința Eului său și a trupului său astral – împreună cu ființele supranaturale, invizibile, ale regnurilor elementare.
Scena pe care o are oarecum omul în jurul său este alta în cele două cazuri, dar pentru început, ea este totuși pământeană. Iar ceea ce am descris ieri, raportul în care intră imul în stare de somn cu Îngerii și Arhaii se adaptează, aș spune, condițiilor mai mult supranaturale ale regnurilor elementare. Așa cum preia omul în sine, în cadrul lumii fizice, în stare de veghe, alimentele din regnurile naturii pentru trupul său fizic și trupul său eteric, tot așa se revarsă în el de la adormire până la trezire forțele celor trei regnuri elementare. Acesta este atunci locul său de desfășurare. După cum știți, în aceste trei regnuri elementare avem de a face cu valuri de culori vii, care se întrețes, cu o lume de sunete care se întrețes. Avem de a face cu ceea ce este înlănțuit oarecum aici, în lumea fizică, de obiectele substanțiale solide, dar în lumea elementară plutește liber și urzește, pentru că în această plutire liberă și urzire, în această revărsare și curgere, spiritualul se exprimă la fel cum se exprimă aici substanța în culoarea fizică, în sunetul fizic. Dar așa cum substanța fizică, aș spune, menține culorile în contururi solide, exterioare, tot așa poartă spiritualul regnurilor elementare culorile vălurinde în curenți, în valuri, în variate jocuri schimbătoare.
Acea viață rămâne în orice caz, pentru început, inconștientă sau subconștientă pentru omul pământean din actuala noastră fază de evoluție. Dar ea există totuși, astfel încât s-ar putea descrie la fel de bine în această privință o istorie a vieții Eului și a trupului astral între naștere și moarte, așa cum se descrie istoria fizică, exterioară a vieții omului între naștere și moarte, în măsura în care el se află în trupul fizic și în trupul eteric.
Acum, pentru acest Eu și acest trup astral există ceva absolut deosebit în viața pământească dintre naștere și moarte. Acest ceva se transformă atunci când omul ajunge la pubertate. Așa cum în domeniul fizic al Pământului omul stă pe Pământ, și percepe regnurile din jurul său dar privește și în depărtările Cosmosului, privește la stele, așadar percepe ceea ce se află în afara Pământului și se manifestă fizic, tot așa trăiesc Eul și trupul astral, pentru început, în lumea elementară, în ceea ce înconjură de la adormire până la trezire această entitate suprasensibilă, ca regn elementar. Dar omul ridică privirea din această lume elementară și el nu zărește numai stele moarte, luminoase, ci el vede cu adevărat entitățile Ierarhiilor superioare. Și el ajunge într-o legătură cu aceste entități ale Ierarhiilor superioare așa cum am descris eu ieri, în privința limbajului. Așadar omul se află de la adormire la trezire în lumea elementară, viețuiește acolo ceea ce am expus eu deja în Cursul menționat, și el privește în afară din această lume elementară, în depărtările lumii supra-elementare și percepe Îngeri, Arhangheli și Arhai.
În această privință, omul s-a schimbat în mod esențial, s-a schimbat începând de când a pășit în cea de-a cincea perioadă de cultură postatlanteană, așadar începând din secolul al XV-lea. Din acea vreme, de când omul a dezvoltat acea intelectualitate intensă care mai înainte nu era de fapt, lui nu îi mai vine așa de ușor ca înainte să găsească raportul corect între somn și veghe.
Pentru omul care a trăit până în secolul XV – ceea ce este valabil așadar pentru noi toți, pentru viețile noastre anterioare – deci, pentru omul care a trăit până în secolul XV lucrurile au stat așa că în stare de veghe el nu era încă străbătut de intelectualitatea abstractă. În schimb, el trăia cu mult mai intens în trupul său fizic și în cel eteric atunci când era treaz, și aducea cu sine o anumită forță din acest trup fizic și din acest trup eteric și în starea de somn; el trăia cu mult mai intens lumea elementară, și trăia cu mult mai intens ceea ce putea vedea, respectiv ceea ce putea viețui în Împărăția Îngerilor, Arhanghelilor și a Arhailor. Anume, în acele timpuri vechi ale evoluției omenirii, omul primea din existența sa pre-pământeană ceva care îl făcea mai puternic decât astăzi pentru starea sa dintre adormire și trezire. Și așa putea omul să-și aducă la trezire din lumea elementară și cea supra-elementară, pe care le viețuia în stare de somn, ceva care-i oferea un suport temeinic în trupul său eteric și în trupul său fizic. Până în secolul XV, omul era o entitate cu mult mai desăvârșită decât este astăzi. În ziua de azi, lucrurile stau așa: omul are prin moștenirea pe care o aduce în viața pământească din existența pre-pământeană, suficiente forțe din lumea spirituală pentru a crește, atâta timp cât este copil, și pentru a parcurge și alte momente evolutive de care are nevoie până la pubertate. Numai că în acest stadiu actual al evoluției sale omul nu are nemijlocit suficiente puteri pentru a-și încadra în mod corect în timpul somnului Eul și trupul astral în lumea elementară, dacă nu preia în sine în timpul stării de veghe cunoașterea spirituală.
Lucrurile stau pur și simplu așa că omul nu mai primește din lumea elementară ceea ce primea înainte în mod firesc din lumea spirituală, și care îi folosea în starea de somn în lumea elementară chiar și după ajungerea la pubertate. Aceasta se leagă de faptul că el trebuie să devină o ființă liberă. El se simte de fapt, în timp ce doarme, ca pipernicit în lumea elementară, dacă nu a dobândit cunoștințe despre lumea spirituală din învățământ și educație în timpul copilăriei sale. Și nu apare numai acea stare în privința limbajului pe care v-am descris-o ieri, ci mai apare și cu totul altceva. Apare faptul că deși omul îi viețuiește pe Arhangheli în lumea supra-elementară, nu se poate înțelege cu ei. Dar ceea ce nu mai trăiește el, sau cel puțin o trăiește într-o măsură foarte redusă, este legătura cu Arhaii, cu Începătoriile. Și aceasta a devenit, de la începutul secolului XV, o caracteristică omenească, a devenit pur și simplu o caracteristică a evoluției omenești, anume faptul că în starea de somn Eul omului și trupul său astral caută o legătură cu Arhaii, cu Începătoriile, dar nu pot ajunge la ea căci se simt oarecum neputincioși pentru aceasta.
Dar Arhaii sunt necesari pentru ca omul să se cufunde suficient de intens în stare de veghe în trupul său eteric. Așadar vă rog să mă înțelegeți corect; ieri v-am expus faptul că dacă omul nu trăia o astfel de cunoaștere spirituală el nici măcar nu îi observă pe Arhai atunci când se află în starea de somn, deși el are nevoia cea mai vie de a putea dobândi în această stare de somn o relație cu Arhaii, așa cum dobândește aici pe Pământ, în starea fizică, o relație vie cu Soarele. Acest fapt este extraordinar de important. Și dacă observăm corect lucrurile, el poate fi observat istoric din fenomene caracteristice. Oamenilor care s-au născut în epoca noastră intelectualistă cu o putere deplină a umanității, le poate merge sub influența unor lucruri cum sunt cele pe care tocmai le-am descris, așa cum i-a mers, de exemplu, lui Goethe. Lui Goethe i-au mers lucrurile într-un mod aparte. El a avut un tată care era un adevărat reprezentant al epocii intelectualiste, era întrutotul un bun reprezentant al acestei epoci intelectualiste. În raport cu acest tată, care a contribuit mult la educația sa, Goethe a simțit în mod firesc următoarele: De la el nu se revarsă nimic spiritual, nu vine nimic spiritual înspre mine.
Mama – puteți simți acest fapt dacă studiați biografia doamnei consilier, mama lui Goethe [Nota 4] – nu era încă atât de implicată în epoca intelectualistă; de la ea, Goethe a moștenit [Nota 5], după cum a spus el însuși, „plăcerea de a fabula”. Ea nu era atât de implicată în formația intelectuală, dar, pe de altă parte, totuși nu i-a putut da cele de care avea el nevoie. Și așa a trăit el de fapt cu sentimentul inconștient: Tu ar fi trebuit, de fapt, să ai alți părinți. – Vă rog să nu mă înțelegeți greșit; desigur că Goethe nu a fost un fiu nerecunoscător sau ceva de genul acesta; în conștiența sa, sentimentele erau absolut normale. Dar în subconștientul său trăia ceva prin care sufletul său își spunea: De fapt, tu ar fi trebuit să ai cu totul alți părinți. – Dacă Goethe ar fi putut prelua deja știința spirituală în mod exterior, probabil că nu ar fi avut acest sentiment atât de viu. Dar știința spirituală nu exista încă pe atunci. Și așa s-a conturat în subconștientul său: Eu ar fi trebuit să am de fapt părinți care au trăit cu un timp în urmă, de fapt cu mult timp în urmă. Căci pe atunci, prin atmosfera vie, prin limbaj, prin modul în care se raportau la întreaga lor viață și se încadrau în ea, părinții mai furnizau copiilor cele necesare pentru a trăi în starea de somn în lumea elementară în așa fel încât să-și poată cuprinde corect trupul eteric.
Goethe a făcut tot posibilul – există mape cu desenele făcute de el, dar și în rest a făcut tot posibilul – dar de fapt nu a reușit niciodată să-și cuprindă și să-și folosească cu Eul său și cu trupul său astral în mod corect, trupul eteric. Priviți desenele lui Goethe; veți avea nemijlocit sentimentul: Aici desenează un Eu și un trup astral, și ele sunt geniale; dar înlăuntrul acestor desene nu este nimic din ceea ce ar trebui să-și însușească omul dacă se folosește în mod corect de trupul fizic și de cel eteric.
Iar cel care nu este un adept mărginit al lui Goethe, ci un om liber, deschis, acela va vedea și în poeziile din tinerețe ale lui Goethe că în toate acestea el nu se poate apropia de-a-dreptul, cu Eul său și trupul său astral, de trupul său eteric și trupul fizic. El nu poate face acest lucru. Și el crește în felul acesta și lucrurile se intensifică în perioada sa de tinerețe. Profesorii de la Leipzig nu au fost cu siguranță în măsură să-i ofere ceea ce ar fi putut el prelua din viața fizică în lumea elementară, ceea ce l-ar fi pus apoi în posesia corectă a trupului său eteric.
Și așa a continuat să trăiască în el acest sentiment nelămurit, acest sentiment inconștient: Tu ar fi trebuit de fapt să te naști din cu totul alți părinți, într-un cu totul alt timp și într-un cu totul alt mediu înconjurător! – Și pentru că acest sentiment nelămurit trăia în sufletul său, în cele din urmă nu l-a mai putut reține. Și într-o bună zi – din nou nu întrutotul conștient, dar de aceea nu mai puțin intens – a avut sentimentul: Da, dacă te-ar fi născut părinți greci, ai fi devenit un om adevărat; tu trebuia să ai un tată grec, o mamă grecoaică!
Aceasta l-a determinat să întreprindă călătoria din Italia, pentru a dobândi măcar în Italia o legătură vie cu o altă pereche de părinți, cu alți strămoși decât cei pe care-i putuse primi în mediul său înconjurător. El și-a căutat oarecum alți strămoși, într-un mod absolut anormal. El și-a căutat strămoși greci, căci pentru el nu avea un efect bun ceea ce se strecurase treptat din epoca elenă încoace, în lumea intelectualistă. Și când a ajuns în Italia s-a simțit realmente ca și cum s-ar fi născut din părinți greci. Și ceea ce a văzut l-a condus la formularea citată adesea și de mine [Nota 6]: După ceea ce am văzut eu aici este ca și cum aș fi ajuns la dezlegarea enigmei artei grecești; grecii creează după aceleași legi după care creează natura, și eu sunt aici pe urmele lor – și așa mai departe. Și acolo a simțit el că i-a venit puterea de care avea nevoie pentru a-și lua realmente în stăpânire trupul eteric.
Și atunci și-a propus să definitiveze «Ifigenia», pe care o schițase deja anterior. Dar acum poezia nu-l mai mulțumea, pentru că provenise din Eul său și din trupul său astral, și nu din trupul său eteric. Atunci el a rescris «Ifigenia», în Italia [Nota 7].
La conferințele despre recitare noi am prezentat adesea [Nota 8] aceste două «Ifigenii», cea germană și cea italiană, pentru a vă arăta cum a făcut Goethe oarecum un salt în evoluția sa. Acest salt a constat tocmai în aceea că prin impresia pe care a avut-o datorită ecourilor artei grecești în arta italiană el a preluat în sine puterea care l-a adus în mod corect în timpul somnului în relație cu Arhaii, astfel încât Arhaii îi puteau da acum ceea ce îl reunea în mod corect cu trupul său eteric și trupul său fizic.
În felul acesta, Goethe a devenit un altul, a devenit altfel decât oamenii epocii materialiste. Este remarcabil faptul că acești oameni ai epocii materialiste vorbesc despre materie, vorbesc despre lumea fizică, în timp ce boala lor constă în aceea că ei nu-și posedă în mod corect trupurile fizic și eteric. Și tocmai de aceea devine omul materialist: pentru că el nu poate ajunge la trupurile sale fizic și eteric deoarece spiritul este prea slab ca să cuprindă trupul în mod corect.
Goethe s-a străduit de fapt în întreaga primă jumătate a vieții sale să-și cuprindă trupul eteric în mod corect. Și în timp ce noi putem duce, aș spune, o viață suportabilă dacă ajungem într-un anumit raport, în timpul somnului, cu lumea Îngerilor și Arhanghelilor, Arhaii trebuie să ne ajute să îmbinăm corect laolaltă viața de somn cu cea de veghe. Trupurile fizic și eteric au o viață de veghe prin forțele naturii care sunt vizibile în exterior, care se află în cele trei regnuri. Viața de somn se desfășoară în mod corect dacă omul trăiește în mod corect în regnurile elementare între adormire și trezire, și dobândește din aceste regnuri elementare o relație cu Îngerii și Arhanghelii. Dar pentru aceasta, omul mai are nevoie și de altceva.
Schematic, putem desena așa: Trupul fizic și trupul eteric trebuie să dobândească un raport corect în stare de veghe cu cele trei regnuri ale naturii (vezi desenul). Omul care doarme, respectiv Eul și trupul astral, trebuie să dobândească un raport corect cu cele trei regnuri elementare, dar și cu Împărăția Îngerilor și Arhanghelilor. Dar dacă el are un raport corespunzător doar cu aceste regnuri și împărății, nu se realizează încă îmbinarea corectă. Nu se stabilește un raport corect între somn și veghe. Pentru ca Eul și trupul astral să iasă și să intre în mod corect din trupul fizic și cel eteric, omul trebuie să aibă, în plus, și relația corectă cu Împărăția Arhailor (săgeata din mijloc), cu Împărăția Începătoriilor sau a Forțelor primordiale.
Tendința lui Goethe de a merge în Italia a fost pur și simplu tendința de a avea un raport corect cu Arhaii, cu Începătoriile. Aceste puteri primordiale au de a face cu întreg omul, în măsura în care acesta trebuie să fie alternativ o ființă în stare de veghe, respectiv o ființă în stare de somn. Iar somnul pur și simplu nu oferă puterea corectă, și din viața de pe Pământ nu se extrage tot ceea ce ar trebui extras, dacă nu intervine raportul corect cu Arhaii, prin aceea că omul dezvoltă acele forțe lăuntrice puternice care sunt necesare dacă e să înțeleagă cunoașterea spirituală.
Pentru a înțelege ceea ce aduce știința oficială de astăzi nu este nevoie de un raport cu Arhaii, pentru că ea poate fi înțeleasă pur și simplu cu capul. Pentru aceasta, nu este deloc nevoie ca omul să-și cuprindă întregul organism prin trupul eteric. Dar dacă vrem să străbatem întreg omul cu ființa sa spirituală umană, atunci trebuie să existe un raport cu Arhaii.
Acest raport cu Arhaii a existat în timpurile vechi în mod atavic. Pe atunci, Arhaii acționau atât de mult asupra omului în viața pre-pământeană încât el își aducea cu sine tăria necesară de a trăi în sine. Dar epoca noastră este caracterizată tocmai prin aceea că Arhaii se retrag mai mult sau mai puțin la trecerea omului din lumea spirituală în lumea pământeană, și că ei îl lasă oarecum pe om să coboare mai slăbit, mai firav pe Pământ decât o făcea mai înainte, și că omul trebuie să caute spiritualul aici pe Pământ din propria sa forță pentru a ajunge din nou într-o relație cu Arhaii.
Dacă aveți un simț pentru revelațiile spirituale ale lui Goethe puteți aborda cu ușurință, în fața privirii dumneavoastră sufletești, diferența dintre Goethe și un om care este doar intelectual, doar un om-cap. Un om-cap vă prezintă tot felul de reprezentări; ceea ce spune el poate fi extraordinar de logic. Dar dacă el trebuie să treacă dincolo de ceea ce se lasă cuprins prin simpla logică, el trebuie să recurgă la instinctele sale, adică la aspectul animalic din el, și atunci devine uneori extrem de nelogic. Probabil că aveți deja anumite experiențe în sensul că în ziua de azi există oameni care pot foarte bine să scrie cărți logice; dar dacă te afli zilnic în contact cu ei și nu se mai pune problema transmiterii unei științe în care ei se încadrează prin logică, ci a vieții cotidiene, se poate ajunge la disperare, căci în modul lor nelogic de a fi intervin emoțiile și instinctele cele mai obișnuite. Astfel încât s-ar putea spune: Prin intelect, din cap, se pot dezvolta teorii extraordinar de frumoase, căci ele nu au nimic de a face cu omul întreg. – Este suficient să vă amintiți acel incident, care este tipic – care a fost pretutindeni discutat – al acelui profesor dintr-o școală, care are teorii pedagogice extraordinar de bune în privința modului în care trebuie educați copiii ca să-și stăpânească emoțiile, pasiunile ș.a.m.d.; teorii pe care le predică elevilor. Dar atunci se întâmplă că un elev, care este întrucâtva neatent și distrat, își varsă călimara. Și atunci profesorul strigă: Acum ai dat frâu liber pasiunilor tale! Căci dacă ai fi fost logic, rațional, nu ai fi vărsat călimara. Eu...! – Și el apucă scaunul și lovește. Și în timp ce explică extraordinar de bine – din cap, teoretic –, moderarea pasiunilor, el trântește și izbește, rupând probabil piciorul scaunului, sau ceva de genul acesta. Este, desigur, un caz extrem de radical, dar lucruri asemănătoare se întâmplă mereu.
Așadar luați pe de o parte un om-cap, și pe de altă parte, luați-l pe Goethe, și veți vedea că Goethe, ca om întreg, se află înlăuntrul tuturor amănuntelor vieții sale, ca și în cele mai înalte performanțe spirituale ale lui: este întotdeauna omul întreg, nu numai omul-cap Goethe.
În cazul multor fapte spirituale din evoluția omenirii, omul poate fi uitat. Ai sentimentul că de fapt doar capul lui contează, rațiunea lui. Nu-i așa, ce ne interesează de fapt la Newton, decât capul! În istorie Newton continuă să trăiască doar prin capul său, prin rațiunea sa, prin performanța sa intelectuală. Goethe, ca simplu om-cap, nici nu poate fi imaginat. La Goethe știi cu certitudine că el se află pretutindeni ca om întreg, și în cele mai mici concepte ale sale. Acest lucru se vede în mod deosebit, aș spune, în partea a doua a lui «Faust», dar și în «Wilhelm Meister» și în cele mai interesante poezii ale lui. Atunci când Goethe se așeza la masa de scris, făcea impresia unui om mare; când se scula în picioare, făcea impresia unui om mic. Goethe era scund de statură, cum se spune. El avea picioarele scurte și partea de sus a corpului, mare. Dar dacă poți dezvolta un sentiment pentru astfel de lucruri vezi, din performanțele sale spirituale, că înlăuntrul lor se află întregul om.
Și de asta are nevoie epoca noastră: să facă din oameni-cap din nou oameni întregi. La oamenii prezentului este doar întâmplător când la activitatea realizată doar prin intermediul capului se mai adaugă și altceva. Căci ceea ce fac ei pentru viața exterioară, o fac cu capul. Brațele, de exemplu, au devenit de fapt simple instrumente. Gândiți-vă că unii oameni au deja în ziua de azi un scris de mână care s-ar putea realiza întrutotul și de unele mecanisme cu penițe, care să atârne de cap. Dacă omul ar avea sentimentul că spiritualitatea trăiește și în brațele și mâinile sale și că scrisul ia naștere prin brațe și mâini, dacă așa ar fi cazul atunci nu s-ar putea preda deloc caligrafia așa cum se predă ea în ziua de azi la nivel elementar, pentru că această caligrafie este exclusiv o învățătură adresată capului, care se servește doar de brațe și mâini ca instrumente exterioare, ca mecanisme.
Ceea ce se înfăptuiește de către om la modul ne-intelectual, a devenit în ziua de azi mai mult sau mai puțin mașinal pentru om. Asta pentru că – dacă-mi este îngăduit să mă exprim așa – acel fluid sau acea forță fluidică prin care își cuprinde omul spiritual-sufletesc trupurile fizic și eteric se poate dezvolta în mod corect numai atunci când omul dobândește relația corectă cu forțele primordiale, cu Arhaii. Citiți în cartea mea Știința ocultă în schiță că Arhaii au fost primele entități supraterestre care au intervenit în evoluția omenirii deja din răstimpul vechiului Saturn. Apoi s-au adăugat Arhanghelii, apoi Îngerii, și abia apoi a devenit omul om. Tot ei sunt cei dintâi care s-au retras din subconștientul omului și la care omul trebuie să ajungă din nou prin conștiența sa.
Dar noi putem face aceasta numai dacă dezvoltăm în timpul stării noastre de veghe puternicele forțe care sunt necesare pentru înțelegerea cunoașterii spirituale. Atunci om ajunge în măsură să dezvoltăm un simț și o înțelegere a inimii pentru faptul că acolo, afară în natura în care noi trăim ca oameni pământeni, fizici, mai există și altceva decât viețuim noi în stare de veghe în conștiența noastră obișnuită.
Întoarceți-vă în timpurile vechii medicini. Pe vremea aceea niciun om care avea vreo legătură cu medicina nu s-ar fi gândit să cerceteze doar forțele și substanțele abstracte, exterioare ale naturii. În ziua de azi, oamenii lucrează în laboratoarele lor, dacă aceste instituții se pot numi așa – în așa fel încât din procesele naturii de pretutindeni li se dezvăluie modurile de acțiune ale forțelor elementare. De fapt, oamenii s-au întrebat mereu: Ce se petrece într-un asemenea proces al sulfului sau alt proces în care se combină alte substanțe, ce se petrece dincolo de aparența pus senzorială? Cum acționează acolo înăuntru ființele din regnurile elementare? Oamenii și-au făcut experimentele lor pentru a desprinde oarecum dintr-o transformare pe care o parcurge o substanță prin aceea că se combină cu o alta, sau se desprinde din alta, cum anume iese la iveală din regnul elementar în lumea sensibilă ceea ce constituie ființe ale regnului elementar în cadrul tranziției, prin schimbarea culorii unei substanțe. Atunci când Paracelsus [Nota 9] descria procesele Sulfur, Sal, Mercur, el nu descria substanțele fizice obișnuite, ci ceea ce i se revela lui din regnul elementar atunci când aceste substanțe parcurgeau transformări. De aceea, Paracelsus nu poate fi înțeles dacă afirmațiile sale sunt considerate așa cum sunt folosite ele actualmente în chimie, pentru că el are de fapt pretutindeni în vedere ceea ce se revelează din lumea elementară în modul descris. Dar se revelează și forțele vindecătoare. Ele sunt adevăratele forțe vindecătoare. În ceea ce vedeți la o plantă oarecare, în ceea ce vă prezintă în mod exterior, să spunem, brândușa de toamnă, nu vedeți forțele vindecătoare caracteristice ale brândușei de toamnă. Dacă vreți să vedeți forțele vindecătoare caracteristice ale brândușei de toamnă, trebuie să o priviți atunci când se veștejește, când parcurge schimbarea caracteristică ei de culoare. Căci atunci ființa elementară pleacă și determină schimbarea de culoare printr-un proces similar – dumneavoastră știți că atunci când pleacă diavolul dintr-un loc, lasă o duhoare în urma lui, iar ființele elementare se afirmă acolo, în obrăznicia lor, prin colorare.
Din aceste transformări trebuie să recunoaștem procesul din lumea elementară care stă la baza lor. Dar în aceste procese elementare trăiește și sufletul omenesc, respectiv Eul și trupul astral, de la adormire până la trezire. El trăiește acolo. Și dacă vreți să veniți în ajutorul unui proces al naturii din om, în așa fel încât să ia naștere un proces de vindecare devenit necesar, atunci lucrurile se petrec în felul următor: dacă lăsați omul așa cum este, atunci el trece în mod neregulat din starea de somn în starea de veghe, și din nou din starea de veghe în starea de somn. Dacă îi dați o substanță oarecare, să zicem o substanță din lumea vegetală, care are o legătură cu o entitate elementară absolut precisă, omul preia în trupul său ceva care conferă trupului său astral în lumea elementară o anumită forță, astfel încât el să dobândească acolo o relație cu anumite ființe elementare, în calitatea sa de ființă sufletesc-spirituală. El aduce cu sine această forță când se trezește, și de fapt aceasta acționează însănătoșitor. De fapt nu substanța acționează însănătoșitor, ci însănătoșitor acționează starea în care este omul adus prin substanță, datorită faptului că substanța își are relația sa cu lumea elementară și transferă asupra omului această relație a ei cu lumea elementară. De fapt, în cazul unui mare număr de boli, vă puteți pune întrebarea: Ce trebuie să se schimbe la om pentru ca el să intre în somn și să revină de acolo într-un alt mod decât este obișnuit să o facă fiind bolnav, pentru ca el să se însănătoșească? Căci în cea mai mare parte studiul proceselor de vindecare este un studiu al modificărilor de stare pe care le parcurge omul între manifestarea din lumea fizic-sensibilă și manifestarea din lumea elementară.
Mai înainte se puteau indica astfel de manifestări din lumea elementară deoarece Arhaii se mai aflau într-o relație vie cu omul; în ziua de azi acest lucru nu se mai poate face, dacă se folosește doar conștiența obișnuită, și nu se implică cunoașterea spirituală. Trebuie să contăm pe cunoașterea spirituală și atunci vom redobândi treptat – la început pur și simplu prin rațiunea omenească sănătoasă – o înțelegere a modului în care trebuie organizată această alternanță dintre veghe și somn, dintre lumea fizică exterioară și lumea elementară, pentru a se ajunge la procese de vindecare.
Vedeți așadar că nu este necesar numai ca omul să ajungă din nou într-o relație corectă cu Arhanghelii în privința limbajului – cum am expus ieri – ci este necesar ca omul să ajungă din nou într-o relație intensă cu Arhaii prin acea dezvoltare mai puternică a voinței, de care are nevoie pentru a înțelege știința spirituală. Atunci pentru el va fi ca de la sine-înțeles un cu totul alt mod de cunoaștere decât cel care îi este dat în ziua de azi. Iar oamenii ezită să facă acest lucru. Pentru a studia știința spirituală este nevoie de o dezvoltare a voinței. Conceptele, ideile pe care le primește omul în știința spirituală trebuie preluate cu o dezvoltare lăuntrică de voință, cu o activitate lăuntrică. Ori oamenilor din ziua de azi nu le place asta. Ei ar dori de fapt să-și lase lăuntric voința nemișcată, iar cunoașterea să treacă pe lângă ei, să pătrundă prin ochii lor fără ca ei să facă ceva pentru asta, apoi să-și aducă și creierul în oscilație, în așa fel încât și acesta să se desfășoare de la sine. Și de fapt, mulți oameni și-ar dori în ziua de azi ca în loc de conferințe să urmărească un fel de film, la care nu este nevoie să gândească prea mult asupra a ceea ce li se intermediază, ci căruia i se pot dărui fără nicio activitate lăuntrică, și lăsa totul să treacă pe lângă ei. Atunci filmul s-ar izbi de ochii lor, ar produce acolo imagini, care s-ar imprima în creier, și dacă acest lucru este făcut suficient de des încât să se imprime intens, se cheamă că au preluat lucrurile. Dar în felul acesta omul devine un adevărat automat, un automat spiritual: căci el nu trebuie să transpună în activitate lăuntrică ceea ce i se prezintă spiritual, ci spiritualul se imprimă în el. Omul devine un automat spiritual și, de exemplu, nu are deloc nevoie să cunoască organismul omenesc; căci faptul de a-l cunoaște necesită neapărat o activitate lăuntrică. Nu putem înțelege omul dacă nu ne apropiem de el prin activitate lăuntrică, dacă nu preluăm și astfel de idei cum sunt cele care au fost dezvoltate astăzi în fața dumneavoastră. Însă, nu-i așa, se poate verifica și fără activitate lăuntrică – de exemplu atunci când se ia antipirină – cum acționează aceasta asupra organismului omenesc. Se poate verifica, și pentru aceasta nu este nevoie să se înțeleagă nimic din om, ci se vede modul exterior în care acționează; căci acesta se imprimă în om. Și dacă s-a imprimat suficient de des, se poate scrie și o rețetă și în felul acesta omul devine – fără cunoașterea reală a omului – un automat spiritual. O mare parte din viața actuală se desfășoară în felul acesta.
Dar timpurile ne solicită din nou la activitate lăuntrică, la dezvoltarea lăuntrică a voinței. Asta vrea tineretul de la cei în vârstă. Tineretul afirmă: Cei în vârstă ar trebui să ne predea ceva prin care ajungem într-o relație de limbaj corectă cu Arhanghelii. Dar cei vârstnici ar trebui să ne educe și în așa fel încât să ajungem la o relație corectă cu Arhaii. Căci – așa spune tineretul – până ajungem la vârsta necesară, trebuie să ne lăsăm în seama educației vârstnicilor. Dar în educația vârstnicilor este inclusă această predispoziție la inactivitate, la urmărirea vieții ca pe un film.
Acesta este celălalt aspect al Mișcării de tineret, privit lăuntric, care este completarea celui pe care vi l-am expus ieri. În ziua de azi omul este solicitat din toate direcțiile să fie om întreg, să nu se dăruiască numai ideilor pasive ce se revarsă în el din lumea exterioară, ci să dezvolte o activitate lăuntrică, să trăiască și viața ideatică, și viața cognitivă cu o activitate lăuntrică și cu voința.
Dar natura omenească este mult prea slabă în această privință în ziua de azi, ca să nu spunem prea lașă. Căci atunci când trebuie să-și aplice voința asupra unui context de idei, omul gândește imediat: Acestea nu sunt obiective, aici intervin eu, căci eu îmi alcătuiesc ideile – deoarece omul evită să-și configureze mai întâi voința în așa fel încât aceasta să poată trăi aspectele obiective din lumea spirituală. Fără voință nu se poate trăi nimic în lumea spirituală, așadar nici ceea ce este obiectiv.
Desigur că voința pur emotivă, voința care depinde doar de trupul fizic sau cel mult și de trupul eteric, nu poate deloc pătrunde într-o lume spirituală; acea voință îl poate aduce pe om doar la a deveni o ființă-cap. Căci capul este în stare – așa cum nu merge el însuși, ci se lasă purtat – să se dăruiască pasiv la ceea ce se desfășoară în lume ca un film.
Omul întreg trebuie să fie activ în lume, pentru a ajunge la spiritual. Este ceea ce rezultă mereu, din toate considerațiile izolate, și ceea ce trebuie cuprins de fapt cu claritate cu privirea sufletească în ziua de azi. Despre aceasta voi vorbi în continuare vinerea viitoare.
