Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE
VOLUMUL II

GA 236


CONFERINŢA A OPTA

Dornach, 10 mai 1924

Ne vom consacra astăzi unui anumit gen de consideraţii, care ne vor arăta cum poate fi abordată evoluţia karmei omului din exterior. Dacă spun din exterior, asta înseamnă: pornind de la forma exterioară a omului, aşa cum ni se oferă ea în fizionomie, în gesturi, în tot ceea ce este manifestare a omului şi a lumii fizice. Căci eu am arătat deja, studiind anumite raporturi karmice individuale, cum putem observa nişte raporturi karmice tocmai prin examinarea unor detalii în aparenţă de mică importanţă. Şi putem observa, de asemenea, că aspectul exterior al unui om ne oferă, în multe privinţe, o imagine a comportamentului moral al acestui om, a comportamentului său spiritual, fie într-o viaţă anterioară, fie într-o serie de vieţi anterioare. În acest sens, putem observa că există anumite tipuri de oameni şi tocmai prin studierea acestor tipuri de oameni vom afla că un anumit tip corespunde unui anumit comportament într-una din existenţele sale anterioare.

Pentru a nu ne pierde în abstracţiuni, vom recurge la nişte exemple. Să presupunem că cineva şi-a petrecut una din vieţile sale pământeşti ocupându-se cu o mare precizie de lucrurile care l-au întâmpinat în viaţă, că el a manifestat pentru multe lucruri un interes profund, pozitiv, că el nu a trecut pe lângă nici unul dintre semenii săi fără să-i vadă, pe lângă nici un obiect sau fenomen. Aveţi ocazia să observaţi în viaţa actuală, nu-i aşa, oameni de acest fel.

Putem găsi nişte oameni care, să spunem, de exemplu, îi cunosc mai bine pe oamenii de stat ai Greciei antice decât pe cei ai timpului prezent. Când îi întrebi despre Pericle, sau Alcibiade sau Miltiade, ei sunt la curent, fiindcă au învăţat acest lucru la şcoală. Dar când îi întrebi despre ceea ce se întâmplă astăzi în acelaşi domeniu, abia dacă sunt informaţi.

Observăm acelaşi lucru dacă privim viaţa obişnuită. În legătură cu aceasta, am menţionat deja câteva fapte care, desigur, li se par ciudate celor care se cred ajunşi pe culmile idealismului. Există, de exemplu, oameni, bărbaţi, care vă povestesc după amiază că în cursul dimineţii au întâlnit pe stradă o doamnă, şi care, dacă îi întrebi ce rochie purta această doamnă, vă declară că nu mai ştiu nimic despre asta! Incredibil, dar adevărat: există asemenea oameni.

Un fenomen ca acesta poate fi interpretat, nu-i aşa, în multe feluri. Putem spune: Acest om este de o spiritualitate atât de înaltă încât, găsindu-se în situaţia descrisă mai sus, toate acestea îi par prea insignifiante pentru ca el să le acorde vreo atenţie. Dar aici nu este vorba de o spiritualitate cu adevărat pătrunzătoare. Poate fi vorba de o înaltă spiritualitate; dar nu trebuie să fie vorba numai de înălţime, ci şi de profunzimea sau superficialitatea acestei spiritualităţi. Dar în acest caz nu e vorba de o spiritualitate foarte profundă, căci modul în care se îmbracă cineva însemnă deja foarte mult şi, într-un anumit sens, este tot atât de important ca, de exemplu, ce nas are sau ce gură are. Există oameni atenţi la tot ceea ce se întâmplă în viaţă. Ei judecă lumea în funcţie de ceea ce află despre ea. Alţi oameni traversează lumea alergând ca şi cum nimic nu i-ar interesa. Ei primesc tot ce le iese în întâmpinare ca pe un vis ce se risipeşte repede.

Aceştia sunt doi poli ai existenţei umane. Dar, oricum am judeca lucrurile, dragii mei prieteni, are puţină importanţă faptul că numim superioară sau inferioară atitudinea celui care nu ştie cum era rochia doamnei întâlnite în cursul dimineţii, nu acest lucru este important, ci important este să arătăm acum ce influenţă exercită această atitudine asupra karmei omului. Căci există o mare deosebire, după cum suntem atenţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ne interesăm de toate, sau nu dăm nici o atenţie lucrurilor pe care le întâlnim în viaţă. Tocmai detaliile sunt importante, extraordinar de importante, pentru întreaga structură a vieţii spirituale; nu amănuntele în sine, ci amănuntele sunt importante prin faptul că ele sunt revelatoare pentru o anumită dispoziţie generală a sufletului.

Gândiţi-vă numai la acel profesor care ţinea întotdeauna nişte cursuri foarte bune, cu ochiul fixat asupra unui punct în partea superioară a bustului unuia dintre auditorii săi. El nu îşi pierdea firul niciodată, expunerile sale erau întotdeauna foarte bune. Într-o zi, el şi-a pierdut firul expunerii: privea auditoriul, apoi privea în altă parte – şi, după curs, el a mers spre acel auditor al său şi i-a spus: De ce v-aţi cusut nasturele care vă lipsea? Asta m-a făcut să-mi pierd firul! – Până atunci el privea mereu locul acelui nasture lipsă, acest lucru îi permitea să se concentreze. Este fără importanţă, nu-i aşa, faptul că privim sau nu locul în care lipseşte un nasture. Dar pentru întreaga dispoziţie sufletească este important dacă privim sau nu acel loc. Şi, când vrem să observăm liniile pe care le urmează o karmă, acest lucru este desigur de o importanţă extraordinară.

Aşadar să luăm în considerare, în primul rând, aceste două tipuri de oameni despre care v-am vorbit. Va fi suficient să vă amintiţi ceea ce am spus adesea despre trecerea omului dintr-o existenţă pământească în alta: În timpul uneia dintre vieţile sale pământeşti, omul are, pe de o parte, un cap, pe de altă parte, restul organismului, iar restul organismului, exceptând capul, posedă un anumit complex de forţe. La moarte, corpul fizic este abandonat elementelor. Bineînţeles, omul nu duce cu sine dintr-o viaţă pământească în alta materia sa fizică. Dar complexul de forţe pe care îl are un om în organismul său, în afară de cap, el îl duce cu sine de-a lungul existenţei sale între moarte şi o nouă naştere, şi acest complex devine capul din existenţa următoare, pe când capul din viaţa pământească prezentă se constituie pornind de la sistemul membrelor şi de la restul organismului din viaţa pământească precedentă. Astfel, dacă trebuie să exprim ce se întâmplă aici, ceea ce nu era cap într-o viaţă pământească se transformă întotdeauna în cap în viaţa următoare. Şi capul este întotdeauna rezultatul a ceea ce nu era cap în viaţa precedentă. Acest lucru este valabil pentru întregul complex de forţe din structura entităţii umane.

Dacă un om a trecut prin viaţă cu o mare capacitate de atenţie şi el nu a dus un mod de viaţă exclusiv sedentar – asemenea oameni sunt foarte greu de observat astăzi din punct de vedere karmic, fiindcă în trecut nu exista acest mod de viaţă sedentar; trebuie să aşteptăm să vedem cum se vor prezenta în existenţa următoare oamenii care duc o existenţă exclusiv sedentară, căci acest mod de viaţă nu apare decât în epoca noastră –, aşadar dacă omul şi-a îndreptat atenţia spre lucrurile din jurul său, el a trebuit întotdeauna să se îndrepte spre aceste lucruri, să-şi pună membrele în mişcare, în activitate. Întregul corp intră în activitate, nu numai organele de simţ, care fac parte din sistemul capului; întregul corp intră în activitate. Tot ceea ce se manifestă în participarea întregului corp atunci când omul este atent trece în formaţiunea capului din viaţa următoare, şi are o influenţă precis determinată. În existenţa următoare, capul este constituit în aşa fel încât el are un imbold foarte puternic de a integra asemenea forţe în restul organismului care se uneşte în această viaţă următoare cu el, astfel încât forţele pământeşti să acţioneze foarte puternic asupra acestui organism.

Şi acum, trebuie să vă gândiţi la aceasta: Dacă aveţi aici, în mod schematic desenat, capul unui om şi restul organismului, tot ceea ce este prezent în restul organismului, muşchi, oase ş.a.m.d., în timpul primelor şapte ani de viaţă, toate acestea se formează pornind de la cap. Capul îşi trimite forţele în restul organismului. Fiecare os este constituit aşa cum trebuie să fie pornind de la cap. Ei bine, când capul are tendinţa, datorită modului de viaţă pe care l-am descris, să dezvolte o puternică afinitate cu forţele Pământului, ce se întâmplă? Se întâmplă că printr-o favoare a capului, aş zice, forţele pământeşti beneficiază, cu ocazia edificării omului, şi chiar începând din viaţa embrionară, dar mai ales până la schimbarea dentiţiei, de o protecţie sporită. Forţele pământeşti beneficiază de o mare, de o foarte mare protecţie; consecinţa este că la un asemenea om tot ceea ce depinde de forţele pământeşti este deosebit de dezvoltat. Aceasta înseamnă că va avea oase mari, o osatură puternică, de exemplu, omoplaţii deosebit de mari, coastele bine formate. La acest om, totul va avea caracterul unei conformaţii bine dezvoltate. Toate acestea vă arată cum atenţia exercitată în viaţa pământească precedentă este transferată în viaţa actuală asupra felului în care este modelat organismul. Din punct de vedere spaţial, totul îşi are punctul său de plecare în cap, dar, în realitate, provine din suflet şi spirit. Sufletul şi spiritul participă într-adevăr la toate forţele formatoare, şi iată de ce, pornind de aici, putem întotdeauna percepe ceva despre elementul sufletesc-spiritual. De aici provine faptul că la asemenea oameni noi vedem: capul s-a înrudit cu Pământul datorită circumstanţelor vieţii precedente, aşa cum am descris. Noi putem citi aceasta pe frunte, care nu este deosebit de înaltă – frunţile înalte nu sunt înrudite cu Pământul –, dar ea este în mod fin şi puternic modelată, şi multe alte lucruri de acest fel.

desen plansa 7 Planşa 7
[măreşte imaginea]

Astfel, noi vedem că omul se dezvoltă în aşa fel încât va avea o osatură robustă. Şi apoi, caracteristic este următorul lucru: Când aceste forţe înrudite cu Pământul îşi trimit în mod intens influenţele din viaţa precedentă, părul creşte foarte repede. La copiii al căror păr creşte foarte repede trebuie întotdeauna să punem acest fapt în legătură cu atenţia pe care au manifestat-o în existenţa pământească precedentă. Situaţia este de-aşa natură încât omul îşi dă formă corpului în funcţie de comportamentul său moral-spiritual dintr-o încarnare precedentă.

Spiritual-sufletescul participă la această formare a omului şi noi găsim în permanenţă confirmarea acestui fapt. Noi vedem cum un om având karma pe care am descris-o – faptul că el, datorită unei tendinţe deosebit de puternice spre atenţie, are în viaţa următoare oase robuste, muşchii bine dezvoltaţi –, vedem cum un asemenea om traversează viaţa cu curaj. El şi-a însuşit totodată, în mod treptat, aş spune, un element natural, forţa naturală a unei vieţi curajoase.

Odinioară, chiar şi în epoca în care oamenii au încetat să mai descrie vieţile pământeşti succesive, încă mai existau cunoştinţele pe care le posedă numai cel care are în vedere vieţile succesive, aşa cum era cazul, de exemplu, în epoca lui Aristotel. Aristotel mai era încă în stare să descrie într-un mod admirabil în “Physiognomia” sa [ Nota 59 ] cum configuraţia exterioară a feţei are legătură cu atitudinea morală, cu moralitatea unui om.

Să-i luăm acum în considerare, prin contrast, pe oamenii laşi, fricoşi. Aceştia sunt cei care în viaţa precedentă nu s-au interesat de nimic. Dvs. vedeţi, consideraţiile asupra karmei au, de asemenea, o anumită importanţă în ceea ce priveşte atitudinea de viaţă care se adoptă în perspectiva viitorului. La urma urmei, mergând înapoi de la viaţa noastră actuală la vieţile anterioare, noi ne satisfacem dorinţa de cunoaştere, dar nu e vorba numai de acest lucru. Căci dacă ne trăim existenţa pământească actuală înarmaţi cu unele cunoştinţe despre noi înşine, ne putem pregăti pentru următoarea viaţă pământească. Dacă un om nu face decât să treacă prin viaţă în mod superficial, fără să se intereseze de nimic, putem fi siguri că în viaţa pământească următoare el va fi un iepure fricos. Şi aceasta deoarece, din cauza indiferenţei absolute, omul neatent se uneşte foarte puţin cu mediul său ambiant şi, în consecinţă, în încarnarea sa următoare organizarea capului nu are afinitate pentru forţele pământeşti. Oasele rămân puţin dezvoltate, părul creşte încet; omul respectiv are foarte frecvent picioarele în O sau în X.

Asemenea lucruri ne arată în mod clar legătura dintre elementul spiritual-sufletesc, pe de o parte, şi elementul natural-fizic, pe de altă parte. Da, dragii mei prieteni, luând în considerare până în amănunt conformaţia capului, putem arunca o privire asupra întregului om din încarnările precedente.

Dar aceste lucruri nu sunt menţionate pentru a face observaţii asupra lor. Toate observaţiile pe care vi le-am comunicat spre a vă pregăti pentru consideraţiile de ordin karmic nu au fost obţinute pe cale exterioară, ci pe calea interioară adecvată metodelor spiritual-ştiinţifice. Şi tocmai aceste metode spiritual-ştiinţifice arată că omul, în înfăţişarea sa exterioară, nu trebuie să fie privit absolut deloc aşa cum o fac în zilele noastre fiziologia şi anatomia. A te limita la cunoaşterea organelor şi a raporturilor lor reciproce nu are, de fapt, nici un sens. Căci omul este o imagine. În parte, el este o imagine a forţelor care acţionează între moarte şi o nouă naştere şi, în parte, o imagine a vieţii sale anterioare, şi nu are nici un sens să practicăm fiziologia sau anatomia aşa cum se face în zilele noastre, adică să ne mulţumim să luăm omul aşa cum se prezintă, şi apoi să examinăm una după alta părţile care îl compun. Căci capul, de exemplu, se află mult mai mult în legătură cu viaţa precedentă decât corpul pe care îl primeşte omul în viaţa actuală.

Aşadar putem spune: Anumite procese fizice nu devin inteligibile decât dacă privirea se întoarce înapoi la vieţile pământeşti anterioare. Unui om care, într-o viaţă anterioară, a învăţat să cunoască lumea, părul îi va creşte repede. Altuia, care a cunoscut puţin lumea într-o viaţă anterioară – dvs. puteţi observa acest lucru –, părul îi va creşte foarte încet. Părul va sta atunci întins pe suprafaţa corpului, pe când cel care s-a interesat de lucruri foarte intens într-o viaţă pământească anterioară, care s-a interesat într-un mod extraordinar de intens, care şi-a vârât nasul peste tot, va avea părul zbârlit. Exact aceasta este relaţia. Astfel, diversele conformaţii corporale pot fi puse în legătură cu evenimentele trăite în timpul unei existenţe pământeşti anterioare. Acest lucru se aplică în realitate până în detaliile conformaţiei corporale. Să luăm de exemplu un om care în timpul uneia din vieţile sale cugetă mult, reflectează mult. În viaţa următoare, el va fi mai uscăţiv, mai slab. Cine într-o viaţă pământească reflectează puţin, şi dimpotrivă trăieşte mai mult astfel încât să cuprindă lumea exterioară, în viaţa următoare va avea tendinţa de a se îngrăşa. Şi acesta este un lucru important în perspectiva viitorului. Nu se poate face deloc o cură de slăbire spirituală într-o singură viaţă pământească; trebuie, eventual, să se recurgă la cure fizice, în măsura în care ele pot fi eficace; dar se poate face foarte bine o cură de slăbire în vederea viitoarei vieţi pământeşti, pentru aceasta fiind necesar să reflectăm mult, să facem un efort de genul celui despre care am vorbit ieri. Nu este vorba neapărat de meditaţie, este suficient să reflectăm mult, să dezvoltăm multă voinţă pentru a lua decizii interioare. Există, într-adevăr, un asemenea raport între viaţa spiritual-morală dintr-o existenţă pământească şi constituţia fizică a unui om din încarnarea următoare. Nu pot să subliniez îndeajuns acest lucru.

Să luăm un alt caz. Să luăm, de exemplu, cazul cuiva care, într-una din vieţile sale pământeşti, este un gânditor. Nu înţeleg prin aceasta un profesor – şi nu o spun în glumă –, ci un om care, să spunem, mergând în spatele plugului, este în stare totuşi să gândească mult. Situaţia pe care o ocupă omul în viaţă nu este atât de importantă, poţi fi un adevărat gânditor şi mergând în spatele plugului sau practicând o meserie manuală. Dar un asemenea gânditor, prin faptul că în gândire angajează mai cu seamă ceea ce este lepădat o dată cu viaţa pământească şi că lasă neajgajat ceea ce transpune forţele în încarnarea următoare şi participă la formarea capului, datorită acestui fapt, el va reveni într-o nouă viaţă pământească cu o carne foarte fragedă, foarte delicată. Dar ciudat este acest lucru: Dacă gândeşte mult, pielea sa, întreaga suprafaţă a corpului său, va fi bine constituită. Dimpotrivă, dacă găsiţi persoane care au, de exemplu, pete pe piele, a căror piele nu este curată, din aceasta puteţi deduce întotdeauna – trebuie, bineînţeles, să intervină şi alte motive, nu se pot trage concluzii absolute pornind de la un singur indiciu; cu toate acestea, indicaţiile pe care le dau astăzi cu privire la raporturile sufletesc-spiritualului cu fizicul sunt, în general, exacte –, din aceasta puteţi deduce întotdeauna că aici este vorba de oameni care într-o existenţă anterioară au gândit puţin. Oamenii care au mulţi pistrui nu au fost, cu siguranţă, gânditori într-o viaţă anterioară.

Toate acestea demonstrează totodată că ştiinţa spirituală nu se preocupă numai de un element abstract-spiritual, ci şi de influenţa elementului spiritual asupra fizicului. Aşa cum am subliniat adesea: Nu este atât de grav că materialismul nu studiază decât materia; tragic este faptul că materialismul nu poate înţelege materia, fiindcă el nu recunoaşte activitatea spiritului în materie. În observarea omului, materialismul ar avea un motiv în plus să privească materia, căci în materie se exprimă – tocmai în forma omului, în întreaga fiinţă a omului – activitatea spiritului. Materia este manifestarea exterioară a spiritului.

Dvs. puteţi vedea, din Teze, publicate în Foaia pentru membri alăturată “Goetheanumului”, că nu avem o concepţie justă despre cap decât dacă aplicăm formelor exterioare cunoaşterea imaginativă; căci capul uman, în conformaţia sa, în forma urechilor, ca şi, mai ales, în cea a nasului şi a ochilor, este plăsmuit conform modelului Imaginaţiei. El constă în Imaginaţiuni devenite vizibile în mod exterior.

Acest lucru este valabil şi cu privire la modul în care este construit omul. Există oameni care au partea inferioară a trunchiului mai lungă decât partea superioară; partea cuprinsă între baza trunchiului şi piept este mai lungă, şi atunci partea superioară, cuprinsă între mijlocul pieptului şi gât este mai scurtă.

desen

Când această parte de la mijlocul pieptului până la gât este mai scurtă decât partea inferioară a trunchiului, atunci avem de-a face cu un om care în perioada dintre moarte şi o nouă naştere a trăit spiritual în aşa fel încât el s-a înălţat foarte repede până la mijlocul vieţii dintre moarte şi o nouă naştere. El a ajuns aici foarte repede. Apoi el a coborât lent, fără să se grăbească, spre o nouă existenţă pământească.

În schimb, dacă avem de-a face cu un om la care partea superioară, de la gât până la mijlocul pieptului, este mai lungă decât partea inferioară, de la mijlocul pieptului până la baza trunchiului, este vorba atunci de un om care a urcat încet, cu grijă, până la mijlocul vieţii dintre moarte şi o nouă naştere, şi apoi a coborât mai repede spre viaţa pământească. Astfel încât în fizionomie, mai mult chiar, în proporţiile părţii mediane a corpului, se răsfrânge modul în care a fost parcursă prima jumătate a drumului dintre moarte şi o nouă naştere în raport cu a doua jumătate.

Lucrurile stau, în realitate, în acest fel: Ceea ce este fizic la om este, în toate privinţele, imaginea a ceea ce stă la baza omului ca element spiritual. Şi acest lucru are o consecinţă pentru viaţă. Căci dacă dvs. îi luaţi, pe de o parte, pe oamenii de tipul a, la care partea superioară a pieptului este mai scurtă şi partea inferioară mai lungă şi, pe de altă parte, pe oamenii de tipul b, la care partea superioară a trunchiului este mai lungă şi partea inferioară este mai scurtă – acest lucru este desenat, desigur, în mod radical –, găsiţi următoarele: Acei oameni la care partea superioară a pieptului este mai scurtă şi partea inferioară mai lungă arată, încă de la începutul vieţii lor, că au nevoie de mult somn. Nu aşa stau lucrurile cu ceilalţi; ei au mai puţină nevoie de somn. Vedeţi că, după cum un om are mai multă sau mai puţină nevoie de somn, ceea ce, la rândul său, se exprimă în proporţiile trunchiului, el a parcurs mai repede sau mai puţin repede prima jumătate a drumului între moarte şi o nouă naştere, mai repede sau mai puţin repede cea de-a doua jumătate.

Dar acest fapt se află, la rândul său, în legătură cu viaţa pământească precedentă. Un om care în existenţa sa precedentă, nu din cauza predispoziţiilor sale, ci mai degrabă din cauza educaţiei şi a modului în care a trăit, a rămas obtuz în viaţă, nu atât faptul că nu se interesa de nimic, dar el era obtuz – el nu putea face nimic corect, nu era în stare să înţeleagă cu adevărat lucrurile, el putea chiar să fie capabil de atenţie, să-şi bage nasul peste tot, dar fără să treacă dincolo de curiozitate şi de o sesizare superficială a lucrurilor, el rămânea obtuz –, un asemenea om nu va avea după aceea nici un interes pentru prima jumătate a vieţii dintre moarte şi o nouă naştere. Interesul nu-i va veni decât atunci când va fi depăşit Miezul de noapte al lumilor şi va coborî din nou spre Pământ.

Dimpotrivă, un om care este obişnuit să pătrundă totul cu mintea şi cu sufletul său, un asemenea om va simţi un profund interes pentru prima jumătate a drumului, pentru urcuş, şi coborârea va fi pentru el rapidă. Astfel încât putem spune din nou: Când întâlnim în viaţă un om care doarme ca o marmotă, această nevoie de somn provine de la faptul că acest om a fost obtuz în viaţa precedentă. Invers, un om care este întotdeauna activ, care nu este o marmotă, care chiar poate avea nevoie să facă ceva pentru a adormi – există cărţi, nu-i aşa, care pot fi folosite ca somnifer –, un asemenea om care are nevoie de acest lucru nu a fost apatic, ci activ; el a fost profund activ cu mintea şi cu sufletul.

Putem merge şi mai departe. Există oameni – ei bine, cum să-i numesc? Să spunem că aceştia apreciază mâncarea, le place să mănânce; altora nu le place atât de mult să mănânce. Nu vreau să spun: mâncăcioşi, şi alţii, care nu sunt mâncăcioşi, aceasta nu s-ar potrivi, nu-i aşa, cu seriozitatea consideraţiilor noastre. Voi spune că există oameni cărora le place să mănânce şi, alţi oameni, cărora nu le place atât de mult să mănânce.

Şi acest lucru depinde într-un anumit sens de experienţele făcute în timpul trecerii prin viaţa dintre moarte şi o nouă naştere, înainte şi după Miezul de noapte al lumilor. Mijlocul acestei existenţe este Miezul de noapte al lumilor.

Există oameni care, ca să mă exprim astfel, urcă foarte sus în lumea spirituală, şi alţii care nu urcă foarte sus, pentru care Miezul de noapte al lumilor nu este atât de sus. Primii vor mânca pentru a trăi, cei din categoria a doua vor trăi pentru a mânca.

desen

Acest lucru ne indică deja anumite diferenţe în viaţa oamenilor. Putem spune că modul în care cineva se comportă faţă de asemenea lucruri, care sunt legate de promovarea sau nepromovarea propriei existenţei fizice, ne permite deja să vedem cum intervine karma sa dintr-o viaţă pământească anterioară.

Dacă ne dezvoltăm facultatea de a observa în această direcţie, vedem, pur şi simplu, în felul în care cineva se serveşte la masă, în felul în care întinde mâna, un gest puternic revelator al felului în care viaţa precedentă îşi proiectează licărirea sa în viaţa prezentă.

Astăzi vă vorbesc despre aspectul fizic; mâine vreau să vă vorbesc mai mult despre aspectul moral, dar trebuie să ţinem seama neapărat şi de aspectul fizic, altfel nu vom înţelege prea bine celălalt pol. Oamenii care se aruncă asupra mâncărurilor, care, atunci când iau doar o pară de pe masă, vedem că ei o fac cu un adevărat entuziasm – aceştia sunt oameni care în viaţa lor anterioară s-au ataşat mai ales de banalităţile existenţei, care nu puteau depăşi acest nivel, care erau împiedicaţi să se ridice până la o înţelegere morală a vieţii, care rămâneau la aspectul banal, convenţional ş.a.m.d. Iar acest lucru este, de asemenea, de o mare importanţă pentru practica vieţii. Din cauză că nu suntem obişnuiţi cu acest gen de consideraţii, aceste lucruri ne par uneori foarte curioase şi râdem de ele. Dar ele trebuie să fie privite cu cea mai mare seriozitate; într-adevăr, sunt astăzi anumite clase sociale a căror întreagă viaţă se rezumă la aceste banalităţi; ele nu îşi însuşesc bucuros nimic care iese din tiparele obişnuite ale vieţii.

De altfel, dragii mei prieteni, aceste lucruri nu se aplică numai obişnuinţelor comportamentale; le putem aplica, de exemplu, şi limbajului. Există limbi în cadrul cărora nu ne putem lua nici o libertate; totul, în construcţia frazei, este determinat aici în mod riguros; nu putem pune subiectul în alt loc ş.a.m.d. În schimb, sunt limbi în care subiectul poate fi plasat unde vrei, ca şi predicatul: aceste limbi sunt construite în aşa fel încât oamenii se pot dezvolta în mod individual în interiorul lor.

Acesta nu este decât un exemplu destinat să arate cu ce forţă se înrădăcinează aceste obişnuinţe banale, de care după aceea nu ne mai putem elibera. O viaţă pământească trăită la acest nivel al obişnuinţelor banale are drept consecinţă într-o altă viaţă faptul că devenim nişte mâncăcioşi. Nu urcăm foarte sus în viaţa dintre moarte şi o nouă naştere – devenim nişte mâncăcioşi.

În zilele noastre trebuie să înceapă epoca în care oamenii nu vor mai ţine seama numai de o singură viaţă pământească, aşa cum era cazul în epoca materialistă, ci privirea lor se va îndrepta asupra ansamblului evoluţiei pământeşti, şi ei vor şti că ceea ce face şi realizează un om într-o viaţă pământească este transportat într-o viaţă pământească următoare, că omul însuşi transportă dintr-o epocă în alta evenimentele, şi acum, când trebuie să apară conştienţa acestor realităţi, este deja necesar ca asemenea lucruri să fie integrate principiilor educative, atât în ceea ce-i priveşte pe copii, cât şi pe adulţi.

Aş vrea să vă atrag acum atenţia asupra altor două tipuri de oameni. Unul este acel tip de om capabil să ia totul în serios – nu vreau să spun o gravitate pur exterioară. Putem să ne imaginăm foarte bine nişte oameni gravi, al căror suflet are chiar ceva profund tragic, şi care, cu toate acestea, sunt în stare să râdă; căci, dacă un om nu ştie să râdă – şi doar există în viaţă lucruri caraghioase –, dacă lumea se perindă prin faţa lui fără ca el să fie în stare să râdă de nimic, atunci înseamnă că e un prost. Aşadar, e vorba de un om care ştie să râdă. Dar el, chiar dacă e un om care ştie să râdă sincer de ceea ce este de râs, poate fi totuşi, pe baza însuşirilor profunde ale sufletului, un om grav.

Există apoi celălalt tip de om, care nu face decât să râdă, totul îl face să râdă; când povesteşte ceva, râde, şi nu are nici o importanţă că lucrul este caraghios sau nu. Putem întâlni oameni care fac o strâmbătură şi le vine să râdă imediat ce încep să povestească ceva; chiar faptul cel mai grav se traduce prin rânjet, printr-un fel de râs. Aici am descris nişte cazuri extreme, dar asemenea cazuri extreme există.

Vedeţi dvs., un asemenea comportament provine dintr-o trăsătură fundamentală a sufletului. Vom vedea mâine că acest fapt îşi are latura sa morală. Astăzi aş vrea să abordez în principal aspectul fizic. Iar acesta ne trimite în trecut, la curentul evoluţiei karmice a omului. În cazul omului care manifestă seriozitate în viaţă, deşi el poate să şi râdă, sunt active nişte forţe puternice, solide, aş spune, care au trecut din viaţa precedentă în viaţa actuală. Când întâlnim un asemenea om serios, un om care are un simţ pentru aspectele serioase ale vieţii, care se opreşte pentru a le examina, căruia aceste aspecte serioase ale vieţii îi dau de gândit, atunci ne putem spune: La acest om putem simţi că el îşi poartă în fiinţa sa încarnările anterioare. Omul devine serios în atitudinea sa faţă de viaţă prin faptul că vieţile anterioare se răsfrâng asupra vieţii actuale, ele se răsfrâng asupra vieţii actuale în mod corect. Dacă influenţa vieţilor anterioare nu se prelungeşte în viaţa prezentă, omul devine un vorbăreţ căruia nu-i mai tace gura, şi care începe să râdă chiar povestind lucrurile cele mai serioase. Când un om a traversat ca în semisomn o serie de vieţi pământeşti, sau cel puţin una dintre ele, el va fi în viaţa următoare incapabil să-şi păstreze seriozitatea, el nu va putea aborda problemele vieţii cu seriozitatea necesară. Astfel încât putem vedea după comportamentul său dacă un om şi-a folosit bine vieţile anterioare sau dacă le-a trăit într-un somn mai mult sau mai puţin letargic.

Toate acestea ne fac să ne spunem: Noi nu trebuie să-l privim pe om aşa cum ne apare el ca om, în mod mecanic, sau numai în funcţie de modelul organismului uman obişnuit. Nu trebuie să-l privim astfel, ci trebuie să-l considerăm pe om, în ceea ce priveşte forma sa, silueta sa, chiar şi posibilităţile sale de mişcare, ca pe o imagine a lumii spirituale.

Avem mai întâi organizarea-cap. Această organizarea-cap este determinată în principal de vieţile pământeşti anterioare. Şi putem spune: Noi privim un cap uman în modul cel mai just când aflăm tot ce se poate afla despre el pe calea reprezentării imaginative. Nu putem aplica nicăieri în altă parte, în lumea sensibilă, reprezentarea imaginativă, ci numai capului uman, această reprezentare de care avem, de altfel, întotdeauna nevoie pentru ca privirea să pătrundă în lumea spirituală. Dacă vrem să privim în lumea spirituală, trebuie să începem cu Imaginaţia; numai atunci apar mai întâi imaginile spiritual-eterice ale entităţilor spirituale. În lumea fizică nu există nimic în afară de cap care să ne amintească de Imaginaţiuni; în capul uman, în schimb, până în organizarea sa internă, până în minunata construcţie a creierului, totul este, propriu-zis, o imagine fizic-sensibilă a elementului imaginativ.

Dacă mergeţi mai departe, ajungeţi atunci să observaţi la om ceva care în realitate este mult mai dificil de observat – numai că, în general, oamenii îşi fac sarcina uşoară –, vreau să spun că este mult mai dificil să ne facem o idee despre modul în care omul respiră, aşadar, despre modul în care îşi pune în mişcare sistemul ritmic, despre modul în care el face ca respiraţia să treacă în circulaţia sanguină. Acest joc extraordinar de viu, care pătrunde întregul corp, este chiar mult mai complicat decât se crede, căci mai întâi lucrurile se petrec, nu-i aşa, în acest fel: omul inspiră (vezi desenul, galben), apoi aerul este integrat circulaţiei (roşu); dar, pe de altă parte, aerul inspirat se duce iarăşi în cap şi se află într-un anumit raport cu întreaga activitate a creierului (verde). Activitatea gânditoare este pur şi simplu o respiraţie mai subtilă. Şi, la rândul său, circulaţia trece în impulsurile care pun în mişcare membrele (verde-albăstrui).

desen plansa 8 Planşa 8
[măreşte imaginea]

Când examinăm acest sistem ritmic al omului, care nu se manifestă printr-o stare de imobilitate, ci se află într-o mobilitate permanentă, când examinăm acest sistem ritmic al omului trebuie să ţinem seama de această deosebire faţă de cap. Cea mai bună imagine pe care ne-o putem face despre cap este aceea a unei forme în repaus, închisă în sine; putem examina, parte cu parte, conţinutul său interior, de exemplu, creierul, şi atunci vedem cum se află în repaus o parte alături de cealaltă. Nu ştim nimic despre cap atâta timp cât rămânem, de exemplu, în legătură cu circulaţia sângelui în cap, la ceea ce afirmă fiziologia sau anatomia; căci ceea ce îndeplineşte circulaţia sângelui în cap nu se referă absolut deloc la capul în sine, ci numai la ritmul de care are nevoie capul. În această privinţă, capul este exact la fel ca circulaţia sângelui. Ceea ce am putea vedea dacă am ridica o parte a cutiei craniene şi am privi circulaţia nu se referă deloc la cap, capul trebuie să fie considerat un organ în repaus, ale cărui părţi sunt situate una lângă cealaltă.

Nu putem face la fel atunci când trecem la sistemul ritmic, localizat în principal în piept. Aici trebuie să privim totul în mişcare, mobilitatea circulaţiei, a respiraţiei, a gândirii, a motricităţii. Acest proces poate fi urmărit până în fizic mult mai departe.

Examinaţi procesul respirator. Prin faptul că el trece în procesul circulator, apoi ajunge până în creier, se formează acid carbonic; aşadar, în organismul uman se formează un acid. Dar prin faptul că procesul respirator ajunge până în creier, până în sistemul nervos, pornind de la acizi se formează săruri; aici se depun săruri.

Astfel încât putem spune: Prin faptul că omul gândeşte, el secretă un element pământesc. În circulaţia propriu-zisă avem un element lichid. În respiraţie, un element gazos. Iar în motricitate, când toate acestea se transformă în mişcări, aici trăieşte elementul foc. Elementele sunt peste tot prezente, dar într-o vie mobilitate; ele se ivesc şi dispar fără încetare. Acest proces nu poate fi sesizat prin percepţia sensibilă. Cei care, în anatomie, vor să-l sesizeze prin percepţia sensibilă, nu-l vor înţelege în realitate niciodată. Trebuie să fii în stare să pui în activitate multă forţă creatoare pentru a înţelege acest proces. Când auzim ceea ce se spune despre procesul ritmic în cursurile obişnuite de anatomie şi fiziologie, avem într-adevăr sentimentul – cei care au asistat la asemenea cursuri vor putea depune mărturie – că aceste descrieri moarte sunt foarte îndepărtate de realitate. Da, când ascultăm aceste cursuri cu imparţialitate şi îi privim pe auditori, avem sentimentul că ei toţi, din pricina acestui vid care li se prezintă aici, nu ar putea să facă altceva decât să se stingă încet, să rămână fixaţi în băncile lor fără să mai poată nici să meargă, nici să se mişte. Căci tocmai acest sistem circulator ar trebui să fie descris într-un mod extrem de viu din toate direcţiile, pentru ca omul să treacă fără încetare de la sensibil la suprasensibil, apoi să revină de la suprasensibil la sensibil, şi în el să se trezească, la această descriere, un fel de dispoziţie sufletească muzicală.

În acest caz sufletul dobândeşte obişnuinţe profunde, care îi permit să înţeleagă karma. Vom vorbi despre aceasta mâine. Dar ceea ce avem aici este atunci o imagine sensibilă a Inspiraţiei.

Tot aşa cum, observând capul, avem o imagine sensibilă a Imaginaţiei, când observăm sistemul ritmic, dacă observaţia este făcută corect, avem o imagine sensibilă a Inspiraţiei.

Iar dacă trecem la sistemul metabolismului şi al membrelor – ei bine, în ceea ce examinează în zilele noastre anatomia şi fiziologia din acest sistem al metabolismului şi al membrelor nu găsim în acest sistem forţele active, ci numai ceea ce se desprinde, ceea ce este eliminat. Tot ceea ce consideră ştiinţa de astăzi drept conţinut al acestui sistem nu este parte integrantă a structurii şi a organizării omului, ci este ceva eliminat – conţinutul intestinului nu este decât ultimul deşeu; în general, absolut nimic din ceea ce este perceptibil în mod fizic din acest sistem nu este parte integrantă a omului, ci este ceva eliminat de om, numai că un anumit element rămâne oarecum mai mult timp în organism şi altul mai puţin timp. Conţinutul intestinal rămâne mai puţin timp în organism; ceea ce este eliminat din muşchi, din nervi, rămâne mai mult timp în organism. Ceea ce poate fi dovedit prin mijloace fizice, sensibile, ca fiind prezent în acest sistem nu face parte din om, ci este eliminare şi depunere. În schimb, tot ceea ce face parte din acest sistem este de natură suprasensibilă. Astfel, când vorbim despre sistemul metabolismului şi al membrelor, când îl examinăm pe om, trebuie să trecem la ceea ce trăieşte ca element pur suprasensibil în cele sensibile.

Aşadar când ne reprezentăm sistemul metabolismului şi al membrelor trebuie să ne spunem că, în realitate, braţele fizice ş.a.m.d. sunt spirituale şi că în acest element spiritual ele dezvoltă forţa Eului. Când îmi mişc braţele şi picioarele, sunt eliminate în permanenţă substanţe şi noi pe acestea le vedem. Dar nu ele sunt esenţialul. Dacă vreţi să explicaţi cum apucă mâna, nu puteţi să vă referiţi la fizic, ci la spiritual; tot ceea ce de-a lungul braţelor este spiritual, acest lucru este important la om. Ceea ce vedeţi nu este decât eliminare (vezi desenul, haşura întunecată: ceea ce este vizibil; haşura deschisă: ceea ce este “spiritual”)(planşa 8).

desen

Cum să ne consacrăm unor consideraţii karmice dacă credem că ceea ce se vede din sistemul metabolismului şi al membrelor este omul? Acesta nu este absolut deloc omul. Nu ne putem consacra unor consideraţii karmice decât dacă ştim ce este omul. Şi ceea ce trebuie să obţinem atunci este o imagine a Intuiţiei, prezentă desigur în lumea sensibilă şi, totuşi, suprasensibilă.

Aşadar dvs. puteţi spune, dragii mei prieteni: Contemplarea capului este în realitate proiectată în mod imaginativ în lumea simţurilor. Contemplarea sistemului ritmic al omului trebuie să fie, în realitate, inspirată, activă în cadrul observaţiei prin simţuri, activă în lumea sensibilă. Contemplarea omului metabolismului şi al membrelor trebuie să fie intuitivă, suprasensibilă, în lumea sensibilă.

Este un lucru foarte interesant, căci atunci când îl contemplăm pe om în acest fel avem imaginile pentru Intuiţie, Inspiraţie şi Imaginaţie. Printr-o contemplare justă a omului metabolismului şi al membrelor putem învăţa ce este propriu-zis, în suprasensibil, Intuiţia. Printr-o contemplare justă a omului ritmic, putem învăţa ce este în suprasensibil Inspiraţia. Printr-o contemplare justă a capului putem învăţa ce este o contemplare imaginativă în suprasensibil.

Contemplarea capului: imaginativă, proiectată în lumea sensibilă.
Contemplarea ritmului: inspirată, activă în lumea sensibilă.
Contemplarea omului metabolismului şi al membrelor: intuitivă, suprasensibilă, în lumea sensibilă.

Acest lucru este indicat în Teze din ultima Foaie pentru membri, şi pe care de altfel fiecare îl poate afla singur, cu condiţia să studieze cu adevărat în mod asiduu ciclurile apărute până în prezent.

Astăzi, dragii mei prieteni, am încercat să examinăm corelaţiile karmice ţinând seama de elementul fizic. Mâine vom studia mai îndeaproape corelaţiile karmice ţinând seama de elementul moral-spiritual al omului.