Ceea ce trebuie să ia naștere ca sentiment este faptul că fiecare dintre cei reuniți în cadrul Mișcării antroposofice poate simți ceva în legătură cu situația karmică specială care îi dă omului imboldul spre antroposofie. Trebuie să recunoaștem că în condițiile obișnuite ale vieții omul este prea puțin conștient de karma sa și că el se situează față de viață ca și cum ceea ce i se întâmplă, ca și cum experiențele sale nu ar fi decât rezultatul unor înlănțuiri neprevăzute. Noi nu dăm deloc atenție faptului că în evenimentele pe care le trăim de la naștere până la moarte există o legătură karmică, de destin. Iar când o facem, atunci vedem imediat în aceasta expresia unei fatalități, expresia a ceva ce pune sub semnul întrebării libertatea umană.
Eu am vorbit adesea despre faptul că numai o privire profundă îndreptată asupra legăturilor karmice face ca esența libertății să apară în adevărata ei lumină. Astfel, nouă nu trebuie să ne fie teamă, când privim mai îndeaproape raporturile karmice, că pierdem prin aceasta o viziune imparțială asupra libertății umane. V-am descris aspectele care sunt în legătură fie cu viețile pământești anterioare ale celor care intră în comunitatea michaelică, fie cu viața dintre moarte și o nouă naștere. Dvs. vedeți astfel că la asemenea oameni, adică de fapt la dvs. toți, karma vrea ca spiritualul să joace un rol important, un rol esențial, pentru întreaga structură interioară a sufletului.
În epoca noastră materialistă, date fiind condițiile de educație și de viață, un om poate veni în mod sincer spre antroposofie numai dacă el poartă în sine un impuls karmic – altfel, adeziunea sa nu ar fi sinceră – care îi dă imboldul spre ceea ce este de natură spirituală. În aceste impulsuri karmice este integrat tot ceea ce el a trăit înainte de a coborî în această viață pământească, așa cum v-am arătat.
Dar, prin faptul că omul este atât de puternic legat de impulsurile spirituale care acționează direct asupra sufletului său, el ajunge, când coboară din lumile spirituale în lumea fizică, să se unească mai puțin strâns de corporalitatea exterioară decât se întâmplă la alți oameni. Am putea spune: Toți cei care s-au legat de curentul michaelic în modul descris erau predestinați să intre în corpul lor fizic cu o anumită rezervă. Și acest lucru stă, desigur, la baza karmei sufletelor antroposofilor.
La aceia care, în zilele noastre, simt imboldul de a se ține în mod absolut conștient și cu teamă la distanță de antroposofie, se constată întotdeauna o deplină fixare în corpul fizic. La cei care, în zilele noastre, se orientează spre viața spirituală pe care vrea să o aducă antroposofia se constată o legătură mai slabă între corpul astral și organizarea Eului, pe de o parte, și corpurile fizic și eteric, pe de altă parte.
Dar aceasta are drept consecință faptul că atunci omul este mai puțin adaptat vieții, pentru simplul motiv că el are de ales între un număr mai mare de posibilități, fiindcă el se desprinde ușor de situațiile de care alte persoane se atașează. Gândiți-vă că astăzi omul este, în mare măsură, ceea ce a devenit datorită împrejurărilor exterioare; și am putea spune că, propriu-zis, oricât de ciudate sunt uneori asemenea cazuri, nu poate exista nici cea mai mică îndoială asupra faptului că acești oameni s-au adaptat bine contextului existenței lor. Ne uităm la un funcționar, la un consilier comercial, la un șef de șantier, la un industriaș ș.a.m.d.: ei sunt ceea ce sunt, într-un mod absolut de la sine înțeles. Desigur, și unora dintre ei li se întâmplă să-și spună: Eu eram născut, pare-mi-se, pentru ceva mai bun sau, cel puțin, pentru altceva –; dar ei nu cred acest lucru într-un mod chiar atât de serios. Comparați cu aceasta dificultățile neîncetate pe care le cunosc cei pe care un imbold interior al sufletului îi conduce spre spiritualitatea antroposofică. Poate că nicăieri acest lucru nu se arată într-un mod atât de izbitor, atât de intens, cum apare în tinerețe și mai ales la cei mai tineri.
Vedeți dvs., când îi privim mai ales pe elevii mari din Școala Waldorf, pe cei din clasele superioare, constatăm, atât la băieți cât și la fete, că dezvoltarea spiritual-sufletească este relativ rapidă, dar că tocmai prin aceasta lor nu le este mai ușor, ci, adesea, mai greu, căci pentru ei este mai complicat să-și ia în mod interior viața în propriile lor mâini. Posibilitățile lor sunt mai numeroase, mai extinse. Și, în timp ce, de altfel, în cursul obișnuit al vieții – cu unele excepții –, pentru educatori și profesori nu este o sarcină foarte grea să dea sfaturi judicioase, devine mai anevoios să dai sfaturi când educi copiii așa cum se face în Școala Waldorf, căci elementul general-uman iese mai mult în evidență, orizontul se lărgește, oferind privirii interioare o mai mare sumă de posibilități.
Iată de ce este atât de necesar ca profesorii Școlii Waldorf, care au fost conduși spre această profesiune prin karma lor, să-și cucerească un orizont larg, cunoașterea lumii, simț pentru ceea ce se întâmplă, o privire care vede departe. Toate măsurile pedagogice, cu detaliile lor, sunt aici de mai mică importanță decât această privire care vede departe. Și putem, desigur, spune: În cazul karmei unui asemenea profesor se arată, din nou, cât de mare este suma posibilităților, mult mai mare decât pentru ceilalți oameni. Un asemenea adolescent sau copil le pune profesorilor enigme, nu bine definite, dar diverse și diferențiate în toate direcțiile. Pentru a crea înțelegere pentru toate acestea, pentru condițiile karmice preliminare care conduc la antroposofie, cel mai bine este să nu conturăm lucrurile în mod pedant, ci doar să le sugerăm, să caracterizăm atmosfera în care își duc viața și evoluează antroposofii.
Dar toate acestea solicită din partea antroposofului ca el să fie atent la o anumită condiție preliminară, care la el este deosebit de accentuată, a karmei sale. Putem spune tot felul de lucruri, și noi vom mai avea ocazia să spunem diferite lucruri despre motivele pentru care anumite caractere, anumite temperamente, sunt împinse spre antroposofie, ca urmare a evenimentelor din lumea spirituală pe care le-am menționat; dar toate aceste imbolduri care îi conduc pe antroposofi spre știința spirituală au ceva ca un fel de imagine, care este mai puternic conturată la ei decât la alți oameni de către spiritul Universului.
Multiplele posibilități care se oferă antroposofului cu privire la cele mai diverse împrejurări ale existenței cer de la el inițiativă, o inițiativă interioară a vieții sufletești. E necesar să știm că pentru fiecare antroposof este valabilă fraza următoare, că fiecare antroposof trebuie să-și spună: Dacă acum, prin karma mea, eu am devenit antroposof, ceea ce mi-a dat acest imbold îmi cere ca eu să observ cum în sufletul meu apare necesitatea – mai mult sau mai puțin profundă – de a avea în viață inițiativă, pentru ca, grație acestei inițiative, să știu să întreprind ceva, să apreciez ceva, să hotărăsc ceva, din interiorul propriei mele ființe.
În karma oricărui antroposof este scris: Străduiește-te să devii un om cu inițiativă iar, atunci când, din cauza piedicilor corpului tău sau a altor piedici care îți stau în cale, tu nu găsești acest centru al ființei tale care este inițiativa, vezi atunci cât de mult depind de tine suferințele și bucuriile tale, cât de mult depind de faptul că tu găsești sau nu găsești această inițiativă personală! – În sufletul antroposofului ar trebui să fie înscris întotdeauna cu litere de aur faptul că el are în karma sa inițiativa și că multe lucruri care i se întâmplă în viață depind de capacitatea sa de a deveni prin voință proprie conștient de această inițiativă.
Gândiți-vă ce extraordinar de mult am spus de fapt cu aceasta; căci astăzi există desigur extraordinar de multe surse de erori cu privire la tot ceea ce poate orienta și conduce judecata. Și, fără o judecată clară asupra împrejurărilor vieții, inițiativa nu se poate elibera din adâncurile sufletului. Dar ce anume ne conduce la o judecată clară asupra vieții, tocmai în prezent?
Acum, dragii mei prieteni, să luăm în considerare una dintre cele mai importante trăsături de caracter ale epocii noastre și să ne întrebăm cum se poate ajunge la această cea mai importantă trăsătură de caracter a vieții noastre actuale cu o anumită claritate? Dvs. veți vedea: ceea ce voi spune acum ne face să ne gândim la oul lui Columb. În cazul oului lui Columb trebuie să fie găsit felul în care să așezăm oul pentru ca el să stea în poziție verticală, și cu privire la ceea ce vă voi spune se pune, de asemenea, problema de a ne veni ideea.
Noi trăim în epoca materialismului. Ceea ce, prin destin, se află în jurul nostru și în noi este, pe de o parte, sub semnul materialismului, iar, pe de altă parte sub semnul intelectualismului răspândit peste tot. Eu am vorbit ieri despre acest intelectualism cu privire la jurnalism și la imboldul care îi face pe oameni să discute problemele mondiale în întruniri publice. Trebuie să ne dăm seama cât de mult stă omul de astăzi sub influența acestor două curente ale vremii. Căci este aproape imposibil să ne sustragem acestor curente, curentul intelectualismului și curentul materialismului, așa cum este imposibil să nu fim udați dacă ieșim fără umbrelă când plouă. Aceste două curente ne cuprind din toate părțile.
Reflectați la aceasta: Noi nu putem ști, pur și simplu, anumite lucruri pe care trebuie să le știm, dacă nu le citim în ziare; noi nu putem învăța anumite lucruri pe care trebuie să le învățăm, dacă nu le învățăm în spiritul materialismului. Cum ar putea deveni astăzi cineva medic dacă ar refuza să „consume”, pentru aceasta, materialism! El nu poate face altfel, decât să accepte materialismul; el trebuie, bineînțeles, să o facă. Și dacă el nu vrea să accepte materialismul, atunci el nu poate deveni un adevărat medic în sensul timpului nostru. Așadar noi suntem în permanență expuși la materialism. Și acest fapt intervine cu o forță extraordinară în karmă.
Dar toate acestea sunt create în mod expres pentru a distruge inițiativa din suflete! Orice întrunire publică la care asistăm nu are decât un scop, acela de a submina inițiativa individuală, cu excepția celor care țin discursuri la aceste întruniri și cei care le conduc. Orice ziar își îndeplinește misiunea numai când creează „opinie”, așadar, când subminează inițiativa indivizilor.
Trebuie să examinăm aceste lucruri și să devenim conștienți de faptul că, în fond, ceea ce posedă omul drept conștiența sa obișnuită nu este decât o foarte mică odăiță. Tot ceea ce se întâmplă în jurul omului, așa cum tocmai am arătat, are asupra subconștientului său o influență covârșitoare. Și, la urma urmei, noi nu avem altă posibilitate, dacă mă pot exprima astfel, decât de a fi, pe lângă faptul că suntem oameni, de a fi contemporanii semenilor noștri. Mulți oameni cred că, într-o anumită epocă, cineva poate fi „numai om”, dar aceasta conduce la ruină, noi trebuie să fim neapărat și contemporani cu epoca noastră. Este rău, bineînțeles, când nu ești altceva decât un contemporan, dar trebuie să fim și contemporani, adică: trebuie să avem un simț pentru ceea ce se întâmplă în epoca în care trăim.
Dar, firește, multe suflete de antroposofi își pierd simțul viu pentru ce se întâmplă în epoca lor, fiindcă ele au chef să se bălăcească în afara timpului. În această privință, poți face experiențele cele mai ciudate când discuți cu antroposofii. Ei știu, de exemplu, foarte bine cine era Lycurg, dar, în ce-i privește pe contemporanii lor, ei fac uneori dovada unei ignoranțe care este, pur și simplu, înduioșătoare.
Aceasta ține tocmai de faptul că omul – dispoziția pentru inițiativă fiind prezentă –, având această dispoziție și găsindu-se astfel integrat în această lume prin karma sa, el este – scuzați-mi comparația – asemeni unei albine care are ac, dar care se teme să înțepe la momentul potrivit. Inițiativa este acul; dar îi este frică să înțepe. Îi este frică mai ales să-și înfigă acul în ceea ce este ahrimanic. Nu se teme că elementul ahrimanic i-ar pricinui vreun rău, ci se teme de faptul că acul s-ar lovi de un obstacol, ar reveni înapoi și i-ar intra în corp. De o asemenea frică este vorba. Astfel, această frică de viață frânează inițiativa. Acestea sunt lucruri care trebuie să fie privite în față.
Prin faptul că din toate părțile ne lovim de materialism, teoretic și practic, și că materialismul este puternic, noi suntem dezorientați în inițiativele noastre. Și dacă antroposoful are un simț pentru această situație, el este dezorientat peste tot, zdrobit, până în impulsurile cele mai puternice ale voinței sale, de materialismul teoretic și practic. Dar aceasta modelează karma într-un mod specific. Și, dacă vă observați bine pe dvs. înșivă, atunci faceți experiența aceasta de dimineața până seara. Și de aici ia naștere apoi, în mod inevitabil, sentimentul general: Cum să facem să dovedim teoretic și practic falsitatea materialismului? – Acesta este acum, într-adevăr, imboldul prezent în multe suflete de antroposofi, de a dovedi într-un fel sau altul falsitatea materialismului. Aceasta este acum enigma vieții care stă în fața multora dintre noi, din punct de vedere teoretic și practic: Cum să reușim să demonstrăm falsitatea materialismului?
Cel care a trecut printr-o școală, care a devenit un savant – exemplele nu lipsesc din Societatea Antroposofică –, acela simte nevoia imperioasă, când s-a trezit la antroposofie, de a respinge materialismul și de a-l combate, de a spune tot ceea ce se poate spune împotriva lui. El se apucă atunci să combată materialismul, să-l respingă, crezând poate că astfel se situează în mod just în curentul michaelic. Ei bine, în cea mai mare parte rezultatele sunt slabe, și putem spune: Argumentele aduse împotriva materialismului sunt în mod frecvent inspirate de o foarte mare bună voință, dar nu se ajunge la nimic; ele nu îi impresionează pe cei care sunt materialiști, în sens teoretic sau practic. De ce oare? Tocmai acest lucru ne împiedică să judecăm clar.
Iată-l, așadar, pe antroposoful nostru, care, pentru a nu rămâne în pană cu inițiativa sa, vrea să lămurească ce este cu acești materialiști care îi stau împotrivă. El vrea să descopere lipsa de justețe a materialismului până în toate ungherele și, de regulă, el nu găsește mare lucru. El crede că respinge materialismul, dar acesta își ridică mereu capul. De unde provine asta?
Ajungem acum la ceea ce eu am numit oul lui Columb. De unde provine aceasta, dragii mei prieteni?
Aceasta provine, vedeți dvs., de la faptul că materialismul este adevărat – așa cum am spus-o adesea; materialismul nu este neadevărat, ci el are dreptate! De aici provine asta. Și antroposoful ar trebui să învețe într-un mod special că materialismul are dreptate. Materialismul are, într-adevăr, dreptate, dar numai atunci când este vorba despre corporalitatea fizică. Ceilalți oameni care sunt materialiști nu cunosc decât această corporalitate fizică, sau cel puțin ei cred că o cunosc. Aceasta este eroarea, eroarea nu se află în materialism. Când facem cunoștință, în mod materialist, cu anatomia, cu fiziologia sau cu viața practică, este adevărat ceea ce aflăm, dar acest adevăr nu este valabil decât pentru fizic. Și în adâncul nostru trebuie să mărturisim: materialismul are dreptate pe tărâmul său, și tocmai aceasta este gloria epocii actuale, de a fi descoperit ceea ce este just pe tărâmul materialismului. Dar faptul își are și latura sa practică, latura sa practic-karmică.
Karma îl poate conduce într-adevăr pe antroposof la sentimentul următor: Eu trăiesc aici împreună cu niște oameni, chiar karma m-a apropiat de ei – am vorbit ieri despre aceasta –, care nu cunosc decât materialismul, care nu știu adevărul decât în ceea ce privește fizicul; ei nu vin spre antroposofie tocmai fiindcă sunt induși în eroare de justețea a ceea ce știu.
Dar noi trăim astăzi într-o epocă michaelică, având un suflet în care se află o inteligență care i-a scăpat lui Mihael. Pe vremea când Mihael însuși administra inteligența cosmică, lucrurile stăteau altfel. Inteligența cosmică smulgea sufletul în permanență din ceea ce exista pe atunci ca materialism. Au existat, bineînțeles, materialiști și în alte epoci decât a noastră, dar nu așa ca astăzi. Materialistul de odinioară era vârât, cu Eul său și corpul său astral, în corpurile sale eteric și fizic, el își simțea corpul fizic (vezi desenul, dreapta, partea luminoasă); dar inteligența cosmică administrată de Mihael venea mereu din nou să-i smulgă sufletul (galben). Astăzi, noi trăim alături de oameni, adesea legați de noi prin karmă, și la care lucrurile se prezintă astfel: Ei au un corp fizic; dar, prin faptul că inteligența cosmică i-a scăpat lui Mihael și ea trăiește în om, ca să spunem așa, în mod individual, personal, Eul lor, întregul spiritual-sufletesc, rămâne în corpul fizic (vezi desenul, stânga). Ei trăiesc alături de noi, spiritual-sufletescul lor fiind adânc cufundat în corpul fizic. Astfel, noi trebuie să vedem adevărul când suntem în contact cu oamenii care nu sunt deschiși spre spiritualitate. Și nu trebuie să avem, stând alături de acești oameni care nu sunt deschiși spre spiritualitate, numai simpatie și antipatie în sensul obișnuit al cuvântului, ci acest fapt trebuie să aibă pentru noi ceva zguduitor. Acest fapt poate avea ceva zguduitor, dragii mei prieteni! Pentru a o simți, este suficient să ne gândim la materialiștii care adesea sunt foarte înzestrați, care pot fi, de asemenea, prin instinct, naturi foarte bune, dar care nu pot ajunge la spiritualitate.
  [mărește imaginea] |
Tabla 8 |
Cum să nu fim zguduiți, când ne gândim la darurile atât de remarcabile, la nobilele calități umane care se găsesc la materialiști. Căci nu este nici o îndoială: cel care astăzi, în epoca marilor decizii, nu găsește calea spiritului, va suferi în sufletul său niște prejudicii pe care el le va duce în încarnările sale viitoare. El le va duce cu sine. Și în fața faptului că în zilele noastre, prin karma lor, un anumit număr de oameni simt un imbold interior spre spiritualitate, pe când alții, de care karma ne-a apropiat, nu pot ajunge la aceasta, în fața acestui contrast ar trebui să fim profund zguduiți, sufletul nostru ar trebui să fie mișcat în străfundul său. Numai atunci răspundem noi în mod just karmei noastre și nu altfel. Căci dacă privim în ansamblu tot ce am spus în legătură cu ceea ce îmi veți permite să numesc mihaelism, atunci vedem: „mihaeliții” sunt cuprinși în sufletele lor de o forță care vrea, pornind din spirit, să acționeze în întregul om, până în fizic.
Am caracterizat și ieri acest lucru, spunând: Acești oameni leapădă elementul rasial, ceea ce, provenind din existența naturală, își pune o amprentă asupra omului și îl face să fie un om anume. Prin faptul că în această încarnare pământească, în care acum devine antroposof, omul este pătruns de spiritual, el se pregătește să devină nu ceea ce este după semne exterioare, ci așa cum era el în încarnarea sa actuală. Va veni o zi – să fim conștienți de aceasta cu toată modestia – când la acești oameni spiritul va arăta cum poate el să modeleze o fizionomie, să plăsmuiască o formă umană.
Până în prezent, așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria lumii. Până în prezent, oamenii și-au modelat fizionomia pornind de la trăsăturile fundamentale ale poporului lor, pornind de la fizic. Noi putem citi încă și astăzi pe chipul oamenilor, mai ales atunci când sunt tineri, când nu sunt marcați de grijile vieții sau de bucurii și exaltări, partea divină a vieții, de unde vin ei. Vor exista cândva oameni despre care se va putea spune, doar privindu-le trăsăturile, cum au fost în încarnarea lor precedentă, atunci când ei ajunseseră la spiritualitate. Alături de ei vor fi și alții – și ce va însemna atunci karma? Atunci karma va lepăda afinitățile karmice obișnuite.
În această privință, tocmai acela care înțelege să ia viața în serios va putea spune: Eram, sau mai suntem încă, legați în mod karmic de mulți oameni care nu au putut ajunge la spiritualitate. Și, pe lângă multe înrudiri pe care poate le avem în viață, simțim totuși, și pe bună dreptate, o profundă înstrăinare: legătura karmică pe care o aveam în mod normal în viață dispare. Dar între cel care se situează, ca să spunem așa, afară, pe terenul materialismului, și un om care se situează pe terenul spiritualității, rămâne ceva ca un rest karmic – și nici un alt rest karmic nu mai rămâne, dar acesta rămâne –, anume că materialistul nu poate face altfel decât să privească spre celălalt, să-și îndrepte atenția în mod deosebit spre celălalt. Și noi putem întrevedea un viitor când cei care în cursul secolului 20 vor pătrunde din ce în ce mai mult în spiritualitate vor sta alături de alții cu care erau uniți prin karmă în viețile pământești anterioare. În acest viitor, afinitățile karmice, înrudirile karmice, vor valora mult mai puțin; dar ceea ce va fi rămas din înrudirile karmice, va fi faptul că cei care se vor afla pe terenul materialismului vor trebui să-și ridice privirea spre cei care se vor afla pe terenul spiritului. Materialiștii de astăzi vor trebui să-și ridice privirea spre spiritualiștii de astăzi. Iată ce va fi rămas din karmă.
Acesta, dragii mei prieteni, este încă un fapt zguduitor! Și de ce este astfel? Oh, acest lucru este înscris în planul pe care l-a conceput pentru Univers înțelepciunea divină. Prin ce mijloc pot fi convinși astăzi materialiștii de ceva? Prin faptul că le punem acest lucru sub ochii lor, făcând în așa fel încât ei să-l poată atinge cu mâna. Cei care sunt pe terenul materialismului vor putea vedea cu ochii lor, vor putea atinge cu mâna, la oamenii cu care aveau înainte legături karmice, în fizionomie, în întreaga expresie a feței, ce este spiritul; căci atunci spiritul va fi modelat fizionomia. Astfel va fi dovedit pentru ochi, va fi dovedit pe om cum se manifestă spiritul creator în lume. Și va ține de karma antroposofilor ca ei să le dovedească celor care se situează astăzi pe terenul materialismului că spiritul există, și că spiritul, printr-o hotărâre a Zeilor, își demonstrează existența în ființa umană însăși.
Dar, tocmai pentru a se ajunge aici, este necesar ca noi să ne confruntăm cu intelectualismul altfel decât în vorbe confuze și nebuloase, este necesar să nu ieșim afară fără umbrelă. Înțeleg prin aceasta: Noi suntem expuși celor două curente despre care vă spuneam, vorbăria discursurilor și mâzgăleala ziaristică. Eu spuneam: așa cum suntem udați dacă ieșim fără umbrelă când plouă, tot așa suntem expuși acestor două curente – nu poate fi altfel. La „vârsta cea mai fragedă”, între douăzeci și douăzeci și patru de ani, suntem obligați să studiem lucrări de inspirație materialistă – nu putem să nu le studiem. Da, la această vârstă fragedă, între douăzeci și douăzeci și patru de ani, când ne facem studiile, într-adevăr, așa se întâmplă, noi suferim un fel de pregătire interioară pentru materialism chiar prin modul în care se leagă frazele, prin felul în care ele sunt modelate. Ne putem apăra împotriva acestui lucru, dar în zadar, suferim această pregătire. (Planșa 8 săgeata)
Așadar este necesar să nu ne mulțumim cu aspectul formal al lucrurilor. Astăzi nu se poate pune nimeni la adăpost de prejudiciile materialismului intelectual. Astăzi nu ar fi posibil să scriem ceva în domeniul botanicii sau al anatomiei altfel decât în spiritul materialismului; n-ar merge, contextul existenței nu ar permite așa ceva. Dar aici nu se pune problema de a sesiza lucrurile în aspectul lor formal, ci în realitatea lor. Trebuie să înțelegem că de când Mihael nu mai desprinde sufletesc-spiritualul de fizic-trupesc, Ahriman își poate face jocul asupra sufletesc-spiritualului întemnițat în trup. Și tocmai când acest sufletesc-spiritual este bogat în aptitudini, și cu toate acestea captiv în trup, atunci Ahriman se apropie în mod deosebit de el, atunci este expus în mod deosebit influenței lui Ahriman. Și tocmai oamenii cei mai înzestrați sunt cei care devin prada lui Ahriman, pentru ca astfel el să-i smulgă lui Mihael inteligența. Atunci se produce un fenomen care în timpul nostru joacă un rol mult mai important decât se crede de obicei. Spiritele ahrimanice nu se pot încarna, dar ele se pot încorpora, ele pot pătrunde pentru un timp sufletele umane, ele pot impregna corpurile umane. În acest caz, spiritul strălucitor, eminent, covârșitor al unei inteligențe ahrimanice este mai puternic, mult mai puternic decât tot ceea ce se află în omul individual. Oricare ar fi inteligența acestuia, oricare ar fi extinderea cunoștințelor sale, când corpul fizic este în întregime impregnat de tot ceea ce a învățat acest om, atunci un spirit ahrimanic poate să se încorporeze în el pentru un anumit timp. Atunci Ahriman este cel care privește prin ochii săi, Ahriman este cel care îi mișcă degetele, care își suflă nasul, care merge.
În fața unor asemenea cunoștințe, antroposofii nu trebuie să dea înapoi speriați. Căci numai ei pot plasa în fața sufletului lor intelectualismul în toată realitatea sa. Ahriman este o inteligență înaltă și covârșitoare, și el ar vrea ajungă să impregneze cu ea evoluția pământească. El folosește toate ocaziile când spiritul este integrat în corp cu o asemenea forță încât corpul este intens impregnat și conștiența ajunge să fie întru câtva estompată din cauza acestei puternice impregnări a trupului de către spirit. Și se ajunge – acest lucru a devenit posibil în timpul nostru – ca un spirit strălucit să se instaleze într-un om, dar să-i domine personalitatea umană. Atunci, un asemenea spirit care s-a instalat într-o personalitate umană dominând-o poate acționa pe Pământ, poate acționa așa cum pot acționa oamenii.
La aceasta aspiră, înainte de toate, Ahriman, și el aspiră la aceasta din toate puterile. V-am vorbit despre reapariția pe Pământ a celor care acum ajung la spiritualitate, care o fac în mod absolut sincer și intens; aceasta se va întâmpla la sfârșitul secolului. Dar tocmai această epocă ar vrea spiritele ahrimanice să o folosească cel mai mult, pentru că oamenii sunt ca încurcați în inteligența care le-a fost dată, pentru că ei sunt atât de incredibil de deștepți. Astăzi are de ce să ne fie frică atunci când ne găsim în fața unui om deștept! Și trebuie să ne fie frică tot timpul, căci aproape toți oamenii sunt deștepți, astfel încât frica de deșteptăciunea oamenilor nu ne părăsește. Și această deșteptăciune pe care o cultivăm este folosită de Ahriman. Și când corpurile sunt în mod special făcute în așa fel încât conștiența să poată fi întunecată în ele, atunci ne întâmpină Ahriman însuși încorporat în formă umană. Putem aduce dovada că Ahriman a apărut deja în acest fel de două ori ca scriitor. Iar pentru cei care, ca antroposofi, vor să aibă o privire clară și precisă asupra vieții, pentru ei se pune problema și în aceste cazuri să nu comită vreo confuzie.
Căci la ce slujește, dragii mei prieteni, faptul că cineva publică o carte sub numele său, atunci când el nu este deloc autorul? Atunci, adevăratul autor este confundat cu un altul. Când Ahriman este autorul unei cărți, cum vrem să rezulte ceva benefic, când nu se știe cine este adevăratul autor, când autorul este considerat un om, în timp ce autorul este Ahriman, care este în stare, datorită însușirilor sale strălucite, să se vâre în toate, astfel încât să adopte până și stilul unui om! Cum poate rezulta de aici ceva benefic, atunci când Ahriman este scriitorul și când confundăm opera sa cu o operă umană? A dobândi facultatea de discernământ pe acest tărâm, acesta este acum, dragii mei prieteni, un lucru absolut necesar.
Aici voiam să ajung mai întâi, pentru a ne face o idee generală despre un fenomen care se desfășoară în timpul nostru. În conferința de vinerea viitoare, mă voi exprima cu mai mare precizie despre un asemenea fenomen.
