Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE
VOLUMUL IV

GA 238


CONFERINŢA A ŞAPTEA

Dornach 18 septembrie 1924

Aş vrea să dau conferinţei de astăzi şi celei de mâine o asemenea formă încât să se poată desprinde unele linii călăuzitoare care să clarifice întru câtva acţiunea karmei, pe de o parte, dar şi importanţa pentru evoluţia istorică generală, şi mai ales pentru viaţa spirituală, a cunoştinţelor care se referă la karma omului. Nu putem înţelege karma în modul ei de a acţiona dacă ne îndreptăm privirea numai asupra vieţilor pământeşti succesive ale unor individualităţi. Lucrurile stau în aşa fel încât, fără îndoială, în cadrul vieţii pământeşti, în care apare într-o lumină vie cariera pământească a unui om sau a altuia, sau a noastră proprie, ne interesează profund, înainte de toate, problema următoare: Cum simţim rezultatele vieţilor pământeşti anterioare în următoarele? – Dar acest mod de a acţiona nu ar fi niciodată explicabil dacă ar trebui să rămânem la vieţile pământeşti; căci omul trece, în intervalele dintre vieţile pământeşti, printr-o existenţă între moarte şi o nouă naştere. Şi în timpul acestei existenţe dintre moarte şi o nouă naştere este elaborată karma propriu-zisă, în funcţie de ceea ce se întâmplă într-o viaţă pământească în relaţie cu alte suflete umane excarnate, cu care sunt unite karmic şi care se află şi ele între moarte şi o nouă naştere, în relaţie cu spiritele Ierarhiilor superioare şi, de asemenea, cu spiritele Ierarhiilor inferioare. Şi elaborarea acestei karme nu poate fi înţeleasă decât dacă ne putem ridica privirea spre natura extrapământească a astrelor, care, sub forma în care apare ochiului fizic, nu ne arată decât aspectul său exterior.

Trebuie să spun, iar şi iar: Fizicienii ar fi uimiţi în cel mai înalt grad dacă ar ajunge acolo unde se află stelele pe care le observă ei cu telescopul lor, stele pe care le analizează la spectroscop în ceea ce priveşte substanţele din care sunt compuse, constituţia lor. Aceşti fizicieni ar fi uimiţi dacă ar ajunge acolo unde se află stelele pe care le observă ei la telescop, dacă ar vedea acum că nu găsesc absolut nimic din ceea ce se aşteptau să găsească! Ceea ce observaţiei făcute pe Pământ îi apare a fi o stea nu este, propriu-zis, decât o aparenţă exterioară, destul de lipsită de realitate în ceea ce priveşte existenţa ei proprie, pe când ceea ce conţine steaua este de natură spirituală, sau, chiar dacă de natură fizică, se dovedeşte a fi un vestigiu, aş spune, a ceva spiritual.

Dvs., dragii mei prieteni, vă puteţi explica cel mai bine ce se întâmplă acolo în felul următor. Gândiţi-vă puţin la un locuitor al altui astru care ar observa Pământul într-un mod analog cu modul în care observă astronomii şi astrofizicienii noştri celelalte astre. El ar descrie un disc sclipitor în spaţiu, emanând lumină, şi pe care el ar constata poate pete întunecate şi pete luminoase, cărora le-ar da o anumită interpretare. Această interpretare nu ar fi probabil în concordanţă cu ceea ce ştim noi, locuitorii Pământului. Când Vezuviul ar scuipa foc, poate, dacă l-ar putea observa, acest locuitor al altui astru ar vorbi despre comete de provenienţă exterioară şi despre alte asemenea lucruri. În orice caz, ceea ce ar descrie un asemenea astronom ar avea cu siguranţă prea puţin de-a face cu ceea ce constituie în realitate natura Pământului nostru.

Şi ce anume constituie natura Pământului nostru? Gândiţi-vă numai la aceasta: Pământul nostru a apărut din ceea ce am descris în Ştiinţa ocultă drept existenţa saturniană. Atunci nu exista nici aer, nici gaz, nici lichid, nici părţi pământeşti solide. Nu existau decât diferenţe între stările calorice. Şi în această căldură diferenţiată era conţinut în stare de germene tot ceea ce mai târziu a devenit regnul mineral, regnul vegetal, regnul animal şi, de asemenea, regnul uman. Şi noi, oamenii, existam deja pe acest Saturn, în această căldură.

Apoi, lucrurile au continuat să evolueze: Din această căldură a fost sedimentat aerul, apoi apa, apoi solidul; toate lucrurile sunt nişte reziduuri sedimentate care au fost expulzate de oameni pentru a-şi putea împlini formarea lor. Tot ce este mineral, solid, şi face parte din noi nu este decât un rest, şi la fel elementul lichid, la fel elementul gazos. Astfel încât natura esenţială a Pământului nostru nu este ceea ce se află în regnurile naturii şi nici ceea ce purtăm noi în oase şi în muşchi, căci acestea sunt, la rândul lor, compuse din ceea ce a fost expulzat şi pe care noi l-am preluat din nou în noi; esenţialul sunt sufletele noastre. Şi de altfel tot restul este în fond, mai mult sau mai puţin, aparenţă sau reziduu sau ceva asemănător.

Nu am descrie Pământul conform naturii sale adevărate decât dacă l-am descrie drept colonie de suflete umane în spaţiul cosmic. Şi, în acelaşi fel, toate astrele sunt colonii de entităţi spirituale în spaţiul cosmic, colonii pe care le putem cunoaşte. Propriul nostru suflet, după ce a trecut prin poarta morţii, se deplasează printre aceste colonii ale astrelor, îşi continuă drumul evoluţiei sale, până la o nouă naştere, împreună cu acele suflete umane care sunt deja acolo, cu fiinţele Ierarhiilor superioare sau, de asemenea, ale Ierarhiilor inferioare; şi el revine după aceea, în funcţie de felul cum a fost elaborată karma, în funcţie de maturitatea pe care şi-a cucerit-o omul, pentru a îmbrăca un corp pământesc. Astfel că, dacă vrem să înţelegem karma, trebuie să ne întoarcem la o înţelepciune despre astre, la o cercetare spirituală a drumului pe care îl parcurge omul între moarte şi o nouă naştere în legătură cu fiinţele care locuiesc aceste astre. Dar, tocmai până la ivirea zorilor domniei lui Mihael, pentru oamenii epocii contemporane existau mari dificultăţi când era vorba de a se apropia de o adevărată înţelepciune despre astre. Şi, datorită faptului că antroposofia trebuia totuşi să se apropie de această înţelepciune despre astre, ea ştie să fie recunoscătoare faptului că tocmai în ultima treime a secolului al 19-lea în evenimentele omenirii pământeşti a intervenit domnia lui Mihael. Şi printre multe lucruri care sunt datorate domniei lui Mihael este şi faptul că ni s-a deschis din nou accesul nestingherit la cercetarea a ceea ce trebuie să fie cercetat în lumea astrelor pentru ca să putem înţelege karma, elaborarea karmei în viaţa omenirii.

Aş vrea să vă arăt astăzi acest lucru printr-un exemplu, pentru a vă introduce treptat în problemele extraordinar de dificile care se leagă de cercetarea karmei. Aş vrea să vă prezint un exemplu în legătură cu care veţi putea vedea, într-un mod oarecum ilustrativ, tot ceea ce trebuie să se realizeze înainte de a se putea vorbi despre acţiunea karmei aşa cum vom vorbi acum, în cursul acestei conferinţe. Căci, nu-i aşa, ştim prea bine: Dacă astăzi aş fi prezentat, într-un fel oarecare, în mod public, conţinutul acestor conferinţe, în faţa unui public obişnuit, ceea ce este o cercetare absolut exactă ar fi fost considerat o nebunie, ceva iraţional. Dar aceasta este o cercetare absolut exactă şi trebuie să fim conştienţi de toate responsabilităţile ce ne revin când facem o astfel de cercetare; trebuie să fim conştienţi de tot ceea ce se opune unei asemenea cercetări, care, ca să spunem aşa, trebuie să treacă de nişte “garduri de spini”. Căci e necesar ca un număr de oameni să poată cunoaşte toate acele caracteristici karmice legate de apartenenţa la curentul lui Mihael despre care am vorbit; e necesar ca ei să ştie că tocmai în privinţa acestor lucruri e vorba de o cercetare spirituală serioasă, şi nu de ceea ce crede astăzi despre asemenea lucruri necunoscătorul care se află în afara Mişcării antroposofice.

Majoritatea dintre dvs., dragii mei prieteni – în parte, eu am menţionat acest fapt –, îşi vor aminti de un personaj care apare mereu în dramele mele misteriale: personajul Strader.

Acest personaj, Strader, în măsura în care acest lucru poate fi realizat într-o operă literară, este, într-un anumit sens, schiţat după realitate. Am menţionat deja acest fapt aici, în faţa unora dintre dvs. Şi pentru personalitatea lui Strader am avut un fel de model [ Nota 34 ], care a participat la evoluţia ultimei treimi a secolului al 19-lea şi a ajuns, într-un anumit sens, la un fel de creştinism raţionalist. O individualitate care, după o tinereţe foarte dificilă – felul în care este prezentat Strader lasă să se întrevadă puţin acest lucru –, a devenit capucin, dar nu a putut rămâne în sânul Bisericii şi după aceea a luat calea profesoratului.

Acest om, după ce a fost nevoit să treacă de la teologie la filosofie, a devenit un propovăduitor entuziast al religiei liberale a lui Lessing. Apoi această personalitate a intrat în conflict interior cu creştinismul oficial şi a vrut să întemeieze, într-un mod destul de conştient, bazându-se pe raţiune, un fel de creştinism raţionalist. Luptele sufleteşti pe care le constatăm la Strader în dramele-misterii s-au desfăşurat cu adevărat, cu anumite variaţii, în viaţa acestei personalităţi.

Dvs. ştiţi bine că în ultima dintre aceste drame-misterii Strader moare. Şi, când privesc în urmă şi observ felul în care s-a întreţesut personalitatea lui Strader, pentru mine, în ansamblul dramelor-misterii, atunci trebuie să spun: Deşi nu am avut nici un obstacol exterior să-l las pe Strader să trăiască mai departe, ca alte personaje – el moare dintr-o necesitate interioară! Astfel încât este chiar posibil să vedem moartea lui Strader în această dramă-misteriu ca pe o surpriză. Strader moare, la un moment dat: Eu aveam sentimentul că nu aş mai fi putut să-l tratez mai departe pe Strader în dramele-misterii.

Şi de ce aceasta? Ei bine, vedeţi dvs., dragii mei prieteni, între timp, dacă îmi este permis să mă exprim astfel, “originalul” a murit. Şi dvs. vă puteţi imagina ce interes profund a trezit în mine evoluţia pe care a urmat-o acest original, căci tocmai schiţasem personajul Strader. Acest original continuă să mă intereseze chiar şi după ce el a trecut prin poarta morţii.

Da, aici există un anumit fapt caracteristic. Când suntem dispuşi să urmărim cu privirea vizionară o personalitate în timpul care urmează după moartea sa şi care durează aproximativ o treime din viaţa fizică pământească – viaţa pământească este într-un fel reluată, dar în sens invers şi de trei ori mai repede –, ce trăieşte atunci, de fapt, omul în timpul deceniilor care urmează imediat după viaţa pământească?

Când vă reprezentaţi o viaţă umană aici, pe Pământ, o vedeţi împărţindu-se în zile şi nopţi, în stări de veghe şi stări de somn. În somn, avem întotdeauna reminiscenţe în imagini ale vieţii din timpul zilei. Când ne îndreptăm privirea asupra vieţii noastre, de obicei ne amintim numai de stările din timpul zilei, de stările de veghe, nu acordăm deloc atenţie stărilor de somn, căci ar trebui, de fapt, să ne amintim în felul următor: Îmi amintesc de ceea ce s-a întâmplat de dimineaţa până seara, acum amintirea se întrerupe – de dimineaţa până seara, amintirea se întrerupe din nou, de dimineaţa până seara – amintirea se întrerupe din nou.

Dar cum amintirile noastre nu conţin nimic despre viaţa nocturnă, noi tragem o linie dreaptă, falsificându-ne amintirile, considerând doar zilele una după alta. Dar după moarte trebuie să trăim într-o realitate intensă ceea ce a fost prezent în cursul nopţilor, timp de aproximativ o treime din viaţă, şi anume le trăim în sens invers. Şi tocmai acesta este faptul caracteristic: Avem un anumit sentiment existenţial, aş putea spune, un sentiment al realităţii cu privire la ceea ce ni se întâmplă pe Pământ. Dacă nu am avea acest sentiment al realităţii, am putea considera tot ceea ce ni se întâmplă în timpul zilei ca fiind tot de domeniul visului. Avem, aşadar, acest sentiment al realităţii. Ştim că lucrurile sunt reale, ele ne lovesc când ne izbim de ele, ele emit o lumină, sunete. Într-un cuvânt, sunt multe lucruri care ne conduc, în timpul vieţii pământeşti dintre naştere şi moarte la acest sentiment al realităţii. Dar când luăm în considerare tot ceea ce cunoaştem aici ca sentiment al realităţii, când dvs., dragii mei prieteni, luaţi în considerare tot ceea ce numiţi realitatea oamenilor pe care îi întâlniţi aici, toate acestea sunt, în ceea ce priveşte intensitatea lor, ca o realitate de vis faţă de realitatea infinit mai intensă care urmează imediat după moarte, şi la care participă şi observatorul. Toate acestea ne apar mult mai reale, viaţa pământească este cea care apare ca un vis; este ca şi cum, de fapt, sufletul se trezeşte abia acum la intensitatea vieţii. Acesta este faptul caracteristic.

Şi, pe când urmăream acest model al personajului Strader, atunci, bineînţeles, realitatea, individualitatea reală care trăia după moarte, mi-a captivat mult mai mult atenţia decât amintirea vieţii sale pământeşti, care, într-adevăr, faţă de ceea ce apare după moarte, pare un vis. Astfel încât, în faţa impresiilor puternice provenite de la cel mort, eu nu aş mai fi putut simţi de acum înainte pentru omul viu destul interes pentru a-l descrie.

Aşadar eu pot spune aici din proprie experienţă cât de puţin intensă este viaţa pământească faţă de viaţa care îl întâmpină pe cercetător când urmăreşte cu privirea omul după moarte, această viaţă care este de o intensitate extraordinară. Şi când acum, tocmai acolo unde, prin interesul trezit pe Pământ, se trezeşte acest interes deosebit pentru viaţa de după moarte, când încercăm să urmărim atent cum se continuă lucrurile, atunci remarcăm dificultăţile care ne stau în faţă. Căci atunci când observăm în mod just, pătrunzător, vedem cum, în această viaţă retrospectivă de după moarte, care durează aproximativ o treime din viaţa pământească, se revelează deja faptul că defunctul vrea să înceapă să-şi pregătească elaborarea karmei. În timpul acestei experienţe a parcurgerii vieţii sale în sens invers, el vede tot ce a trăit în timpul vieţii. Dacă a adus cuiva o ofensă, el trăieşte acest fapt. Dacă mor la vârsta de 73 de ani şi dacă la 60 de ani am ofensat pe cineva, eu retrăiesc acest fapt în timpul călătoriei retrospective; dar trăiesc acest fapt în aşa fel încât eu simt nu sentimentele încercate de mine în momentul ofensei, ci ceea ce a simţit celălalt din cauza ofensei. Eu trăiesc cu totul în celălalt. Şi astfel eu trăiesc în oamenii care au fost atinşi de aceste experienţe, într-un sens bun sau rău. Şi atunci se pregăteşte în noi înşine tendinţa de a crea compensaţia karmică.

Dar interesul pe care îl simţeam pentru acest model pământesc al lui Strader, care mi se prezenta acum ca individualitate suprasensibilă, acest interes a fost trezit mai ales de faptul că acest model voia cu adevărat să înţeleagă creştinismul cu un raţionalism pătrunzător şi perspicace. Într-un asemenea caz, îl putem admira pe gânditor; dar remarcăm pretutindeni în cărţile acestui om scrise pe Pământ, în această prezentare raţionalistă a creştinismului, cum firul raţionalismului, firul conceptelor, se rupe, cum de fapt, prin aceasta, iese la iveală ceva teribil de abstract, cum omul respectiv nu poate ajunge la o înţelegere spirituală a creştinismului, cum el construieşte cu ajutorul conceptelor filosofice un fel de religie pe bază de concepte ş.a.m.d. Într-un cuvânt, întreaga slăbiciune a intelectualismului modern apare în această personalitate.

Acest lucru ne apare din nou în mod ciudat când urmărim cu privirea drumul vieţii sale după moarte. La oamenii la care nu se manifestă aceste dificultăţi, se constată că ei se aclimatizează acum treptat în sfera Lunii. Aceasta este prima staţiune. Şi atunci când, ca defuncţi, ajungem în regiunea Lunii, îi găsim acolo, aş spune, pe cei care ţin “registrul” destinului nostru, care au fost odinioară, în timpurile originare, acei Învăţători înţelepţi ai omenirii despre care am vorbit adesea aici şi care, atunci când Luna s-a separat fizic de Pământ şi de o parte din substanţa pământească şi a devenit un corp ceresc independent, au urmat această Lună. Astfel încât astăzi când, ca defuncţi, noi traversăm regiunea lunară, îi întâlnim mai întâi pe aceşti Învăţători originari care nu erau prezenţi într-un corp fizic, dar care au întemeiat înţelepciunea originară – din care doar un reflex se mai păstrează în ceea ce transmite tradiţia scrisă. Dacă nu intervine nici un obstacol, ne găsim, ca să spunem aşa, nestânjeniţi, pe drumul acestei regiuni a Lunii.

La personalitatea care este arhetipul lui Strader s-a manifestat ceva, ca şi cum ea n-ar fi fost absolut deloc în stare să parcurgă fără piedici această viaţă sufletească ce urmează imediat după moarte în direcţia regiunii lunare: în permanenţă interveneau obstacole, ca şi cum regiunea Lunii nu voia să permită acestei individualităţi să se apropie.

Şi, când urmăream, cu ajutorul conştienţei imaginative, ce se întâmpla aici, atunci se revela următorul lucru: Era ca şi cum aceşti Învăţători originari ai omenirii, care odinioară aduseseră oamenilor ştiinţa spirituală originară, era ca şi cum aceşti Învăţători originari ar fi strigat în permanenţă acestui arhetip al lui Strader: Tu nu poţi veni la noi, căci tu încă nu ai voie, din cauza calităţii tale umane particulare, să ştii nimic despre astre; tu trebuie să aştepţi, trebuie să mai repeţi diferite lucruri pe care le-ai trăit nu numai în ultima ta încarnare, ci şi în încarnările anterioare, pentru ca să te maturizezi, astfel încât să ai voie să primeşti o cunoaştere despre astre şi fiinţialitatea lor.

Atunci s-a petrecut acest lucru ciudat, că aveam în faţa mea o individualitate care de fapt nu putea progresa deloc spre elementul spiritual al lumii astrelor, sau nu putea face acest lucru decât cu greutate. Eu am făcut astfel, tocmai în legătură cu această personalitate, descoperirea ciudată că în cazul unor asemenea personalităţi moderne, raţionalist-intelectualiste, un obstacol în elaborarea karmei este faptul că ele nu se pot apropia în mod nestingherit de astre şi fiinţialitatea lor. Continuând cercetarea, mi-a apărut că această personalitate şi-a luat întreaga forţă necesară raţionalismului său încă din perioada care a precedat ivirea zorilor domniei lui Mihael. Ea nu era încă atinsă într-un mod just de domnia lui Mihael.

Dar continuarea cercetării karmei acestei personalităţi în trecut a devenit o cerinţă imperioasă. Căci trebuia să-mi spun: Aici există totuşi ceva care, din pricina rezultatelor vieţilor pământeşti trecute, a făcut ca această personalitate să fie pregătită karmic în aşa fel încât acest lucru se răsfrânge nu numai asupra vieţii pământeşti, ci intervine şi în viaţa de după moarte. Este, desigur, un fenomen foarte ciudat.

Căci s-a arătat atunci că viaţa care precedase viaţa pământească pe care tocmai am schiţat-o pentru dvs., şi care se oglindeşte în personajul Strader, viaţa în lumea spirituală care precedase această viaţă pământească fusese o viaţă de încercări, o adevărată viaţă de încercări în suprasensibil: Ce atitudine trebuie să am eu, aşadar, faţă de creştinism?

Aş putea spune că în suprasensibil se pregăteşte în mod lent ceva care face ca această personalitate să fie nesigură cu privire la înţelegerea creştinismului în existenţa pământească. Acest lucru, de asemenea, poate fi întrezărit în personajul Strader. El nu este sigur de nimic, respinge, într-un fel, ceea ce este suprasensibil, vrea să înţeleagă numai cu intelectul, dar, cu toate acestea, el vrea să vadă ceva. Amintiţi-vă descrierea lui Strader. E clar acest lucru; şi aşa a apărut şi în viaţă această personalitate, pe baza karmei sale trecute. Şi se arată că, într-adevăr, trecând prin viaţa dintre moarte şi o nouă naştere care a precedat existenţa pământească de la sfârşitul secolului al 19-lea şi începutul secolului 20, o personalitate a traversat sfera vieţii astrelor într-o stare de conştienţă foarte estompată, ea a parcurs această viaţă dintre moarte şi o nouă naştere cu o conştienţă atenuată. Prin aceasta, în viaţa sa a apărut reacţia care a condus-o la formarea de concepte cu atât mai lucide şi mai solide faţă de imaginile conceptuale şterse pe care această personalitate le trăise între moarte şi o nouă naştere.

Când traversezi aceste lumi ale astrelor, cu nişte fenomene ca prin ceaţă, şi ajungi la viaţa precedentă a acestei personalităţi, găseşti ceva extraordinar de ciudat. Eşti condus – eu, cel puţin, am fost condus – la “întrecerea cântăreţilor de la Wartburg” din 1206, tocmai în epoca pe care v-am descris-o ca fiind epoca în care vechii platonicieni ai Şcolii de la Chartres, de exemplu, se înălţaseră în lumea spirituală, pe când ceilalţi, aristotelicii, nu coborâseră încă, şi când între cele două curente a avut loc un fel de consfătuire cerească, o convorbire în legătură cu evenimentul mihaelic, care, propriu-zis, era în curs de desfăşurare. În acest moment se plasează întrecerea cântăreţilor de la Wartburg.

Este întotdeauna interesant de urmărit: Ce se întâmplă aici, pe Pământ, şi ce se întâmplă sus? Şi astfel, avem un eveniment: întrecerea cântăreţilor de la Wartburg, care se află într-o legătură directă cu acest curent mihaelic ce îşi urmează cursul său.

Dar cine participă la întrecerea cântăreţilor de la Wartburg? Aici erau adunaţi poeţii germani cei mai renumiţi care se întreceau prin cântec. Se ştie în ce consta întrecerea, cum se luptau pentru renumele prinţilor şi valoarea lor personală cântăreţii Walther von der Vogelweide, Wolfram von Eschenbach, Reinmar von Zweter, dar era unul care, de fapt, era împotriva tuturor: Heinrich von Ofterdingen. Şi în acest Heinrich von Ofterdingen am regăsit individualitatea care se afla la baza modelului lui Strader. Aşadar, avem de-a face cu Heinrich von Ofterdingen – şi trebuie să ne îndreptăm privirea spre el: De ce Heinrich von Ofterdingen, după ce a trecut prin poarta morţii, are această dificultate, traversând lumea spirituală ca într-o stare de amurg? De ce?

E suficient să urmărim puţin istoria întrecerii cântăreţilor: Heinrich von Ofterdingen se angajează într-o luptă împotriva celorlalţi. Călăul a fost deja chemat: el trebuie să fie spânzurat dacă pierde. Se retrage din competiţie. Dar, pentru a provoca o nouă întrecere, el îl cheamă din Ungaria pe magicianul Klingsor. Şi, într-adevăr, îl aduce pe magicianul Klingsor din Ungaria la Eisenach.

Atunci se desfăşoară un fel de nouă întrecere de la Wartburg, la care participă Klingsor. Dar, se vede foarte clar acest lucru, Klingsor intervine acum pentru Heinrich von Ofterdingen, care, luptând el însuşi, vine să cânte – Klingsor nu luptă singur: el face ca nişte entităţi spirituale să participe la luptă. Şi, pentru aceasta, el face în aşa fel încât, de exemplu, un tânăr să fie posedat de o asemenea entitate spirituală şi o face să cânte în locul lui. El face să intervină forţe spirituale şi mai puternice asupra Wartburgului.

Faţă în faţă cu tot ceea ce vine astfel de la Klingsor se ridică Wolfram von Eschenbach. Un procedeu folosit de Klingsor constă mai ales în faptul că una dintre aceste entităţi spirituale trebuie să reuşească să distingă dacă Wolfram von Eschenbach este un om cultivat sau nu. Căci Klingsor este puţin la strâmtoare din cauza lui Wolfram von Eschenbach. Deoarece atunci când Wolfram von Eschenbach îşi dă seama că spiritualul este în joc, el cântă despre Sfânta Cină, despre Transsubstanţiere, despre prezenţa lui Christos în Cină – şi entitatea spirituală este obligată să se retragă, ea nu poate suporta aşa ceva. În dosul acestor lucruri se află într-adevăr realităţi adevărate, dacă îmi este permis să folosesc această tautologie.

Klingsor reuşeşte, cu ajutorul mai multor entităţi spirituale, să-i demonstreze lui Wolfram von Eschenbach că el, Wolfram von Eschenbach, are un creştinism fără astre, un creştinism care nu mai contează pe Cosmos, şi că el este absolut neinstruit în materie de înţelepciune cosmică. Despre aceasta este vorba acum. Klingsor a dovedit că un cântăreţ al Graalului în acea epocă deja nu mai cunoaşte decât un creştinism care nu mai este creştinismul cosmic. Şi Klingsor poate apărea ca fiind susţinut din punct de vedere spiritual numai fiindcă el posedă înţelepciunea astrelor. Dar deja din modul în care se foloseşte de această înţelepciune se vede că el a introdus în procedeele sale ceea ce se numeşte “magia neagră”.

Vedem astfel cum înţelepciunea astrelor a fost opusă, într-un mod care nu este just, profanului în acest domeniu, Wolfram von Eschenbach. Suntem în secolul al 13-lea, înainte de a apărea acei dominicani despre care am vorbit; suntem în epoca în care creştinismul, tocmai aici unde el era deosebit de puternic, se lepădase de orice înţelegere a lumii astrelor, epoca în care, de fapt, mai exista o înţelepciune a astrelor numai acolo unde ea devenea străină din punct de vedere interior creştinismului, aşa cum apărea ea la Klingsor din Ungaria.

Dar Heinrich von Ofterdingen îl chemase pe Klingsor, aşadar, încheiase alianţă cu înţelepciunea necreştină a astrelor. Prin aceasta, Heinrich von Ofterdingen a rămas, într-un fel, legat nu numai de personalitatea lui Klingsor, care de fapt mai târziu a dispărut din viaţa sa suprasensibilă, ci a rămas legat în primul rând şi mai ales de cosmologia medievală dechristificată. El a trăit astfel între moarte şi o nouă naştere şi se naşte din nou, aşa cum am descris, trăind într-o anumită incertitudine cu privire la creştinism.

Esenţialul este acesta: El moare din nou şi parcurge călătoria retrospectivă în lumea sufletelor; el se află atunci la fiecare pas în faţa necesităţii de a se apropia din nou de lumea astrelor, trecând prin lupta dură pe care Mihael, la reluarea domniei sale, trebuie să o ducă tocmai împotriva acelor puteri demonice care sunt legate de cosmologia necreştină a Evului Mediu. Şi, pentru a completa această imagine: Se putea vedea absolut exact cum printre cei care combăteau cu putere domnia lui Mihael, împotriva cărora trebuia să acţioneze spiritele lui Mihael, se află şi acum aceleaşi entităţi spirituale care fuseseră invocate odinioară la Wartburg de către Klingsor pentru a i se opune lui Wolfram von Eschenbach.

Astfel încât vedem cum cineva care, prin rezultatele karmei sale, fusese în mod trecător condus spre Ordinul Capucinilor, nu se putea apropia de creştinism, fiindcă purta în sine un antagonism faţă de creştinism, antagonism care apăruse la el pe vremea când îl chemase în ajutor pe Klingsor din Ungaria împotriva lui Wolfram von Eschenbach, cântăreţul lui Parsifal. Şi, în timp ce în inconştientul acestui om încă se mai manifesta, în mod atenuat, cosmologia necreştină, în conştienţa sa obişnuită era prezent un creştinism raţionalist, care nu este niciodată deosebit de interesant. Interesantă este numai lupta pe care o duce în timpul vieţii, luptă prin care el voia să întemeieze, pe baza unui raţionalism creştin, un fel de religie raţionalistă. Dar, vedeţi dvs., dragii mei prieteni, lucrul cel mai important, cel mai semnificativ, este ceea ce se vede acum ca legătură între raţionalismul abstract, gândirea abstractă pătrunzătoare, şi ceea ce urzeşte în subconştient: în conştienţă se ridică sub formă de gânduri abstracte nişte reprezentări estompate, paralizate, despre astre şi nişte relaţii cu astrele.

Şi când urmărim apoi de ce natură este karma umană la cei mai inteligenţi oameni ai epocii prezente, inteligenţi în sens materialist, atunci ne dăm seama că aceşti oameni, în majoritatea lor, în vieţile anterioare avuseseră de-a face cu o deviere cosmologică spre magia neagră. Aceasta este o relaţie importantă.

Această relaţie s-a păstrat într-un fel instinctiv la ţărani, care simt din capul locului o anumită repulsie când printre ei apare cineva care este mult prea deştept în sens raţionalist. Pe acesta, ei nu-l suportă. În felul lor de a vedea se află ceva instinctiv care ţine de asemenea relaţii.

Da, dragii mei prieteni, priviţi acum toate acestea în contextul nostru. Asemenea spirite se întâlneau în ultima treime a secolului al 19-lea şi la începutul secolului 20. Ele sunt dintre cele mai interesante. Aşa reapare un Heinrich von Ofterdingen, care avusese de-a face cu magicianul cel mai negru al timpului său, cu Klingsor, şi care se dovedeşte interesant tocmai prin inteligenţa sa raţionalistă!

Dar aici se vede ce dificultăţi apar când vrem să abordăm înţelepciunea astrelor în mod just. Şi această abordare justă a înţelepciunii astrelor, de care avem nevoie pentru a pătrunde karma, nu este posibilă decât în lumina unei juste înţelegeri a domniei lui Mihael şi prin ataşamentul faţă de Mihael.

Aceasta vă confirmă, la rândul său, faptul că pe parcursul întregii realităţi a epocii moderne – v-am demonstrat astăzi acest lucru printr-un exemplu particular, exemplul modelului lui Strader – s-a revărsat un curent de viaţă spirituală care face dificilă apropierea obiectivă de ştiinţa astrelor şi, prin aceasta, de ştiinţa karmei. Cum poate fi, totuşi, realizat acest lucru în siguranţă, la adăpost de atacurile care pot veni astăzi din direcţia pe care am caracterizat-o, cum poate fi abordată totuşi înţelepciunea astrelor şi formarea karmei, despre aceasta vom vorbi în continuare mâine.