Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

COLABORAREA DINTRE MEDICI ŞI PĂSTORII SUFLETEŞTI
CURS DE MEDICINĂ PASTORALĂ

GA 318


CONFERINŢA A UNSPREZECEA

Dornach, 18 septembrie 1924

Dragii mei prieteni! Medicina pastorală, aşa cum o gândim noi aici, nu poate fi privită, de fapt, decât drept ceva care a luat naştere din nou pe baza cunoaşterii spirituale, pe baza cercetării spirituale, şi care dobândeşte din nou un sens dacă omenirea va ajunge la conştienţa faptului că spiritualul conţine nişte forţe pozitive active. Căci în epoca noastră, care a dezvoltat şi a perfecţionat materialismul, nu ne putem imagina că oamenii s-ar fi putut situa faţă de spiritual în aşa fel încât să fi văzut în el ceva de care merită să te ocupi. Acest lucru, fireşte, orientarea atenţiei spre spiritual, pentru a căuta tocmai în spiritual acele posibilităţi care duc la nişte valori curative, acest lucru exista, în sensul cel mai eminent al cuvântului, în sânul vechii cunoaşteri misteriale, şi ceea ce va trebui să mai fie discutat pentru rotunjirea consideraţiilor noastre va porni de la stabilirea unei legături între curentul medical care trebuie să se răspândească de aici, de la Goetheanum, şi vechile Misterii.

Înţelegem cel mai bine problema în context istoric dacă stabilim o legătură între ceea ce intenţionăm noi aici şi metodele de cercetare, în orice caz, diferite, metodele de cercetare şi procedeele terapeutice artistice din cadrul vechilor Misterii. Ei bine, bineînţeles că dvs. va trebui să consideraţi ceea ce a oferit acest scurt curs de medicină pastorală doar un îndemn, într-un prim capitol, ca să spunem aşa, şi începutul edificării unei medicine pastorale care va merge tot mai departe şi mai departe, prin munca pe care o avem de realizat aici doamna doctor Wegman şi cu mine.

Ei bine, dragii mei prieteni, aş vrea să atrag atenţia mai întâi asupra felului în care descriau iniţiaţii vechilor Misterii calea iniţierii, acea cale care era parcursă în special acolo unde Misteriile se transformau în Misterii ale vindecării. De fapt, toate Misteriile erau în legătură cu Misteriile vindecării, dar unele mai mult, altele mai puţin. Toate erau unite cu acestea, fiindcă vindecarea era privită drept ceva care are legătură cu întreaga dezvoltare a civilizaţiei umane. Aceasta are cauze mai adânci, omul vremurilor vechi îşi spunea: Când individualitatea umană ajunge din lumile spirituale în jos, în lumea fizic-pământească, prin concepţie şi naştere, spiritual-sufletescul intră în acel proces de transformare prin care el poate plăsmui în primii şapte ani de viaţă, pentru prima oară sub influenţa individualităţii, în timp ce corpul uman e primit mai întâi prin ereditate, acel corp uman care în decurs de şapte-opt ani este eliminat cu totul.

Aşa îşi reprezentau oamenii, într-un sens foarte riguros, în vechile Misterii, intrarea omului din lumile spirituale în lumea fizic-sensibilă. Dar pretutindeni exista conştienţa faptului că omul nu se uneşte cu corpul său fizic, că el nu se uneşte de la bun început cu corpul său fizic – dacă mi-e îngăduit să mă folosesc de această expresie – aşa cum a fost prevăzut de către puterile spirituale care călăuzesc acea parte a lumii căreia îi aparţine omenirea. Acelei părţi a forţelor din om care intră în el prin ereditate i s-a atribuit mereu faptul că acestea, în virtutea unei anomalii a evoluţiei în totalitatea ei, copleşesc într-un anumit sens forţele pe care omul şi le aduce prin individualitatea sa din vieţile pământeşti trecute. Se considera că aceasta e o dizarmonie, se spunea de-a dreptul: Dacă în omul pământesc ar exista un acord perfect între spiritual-sufletesc şi corpul fizic, atunci, în primul rând, moartea nu ar avea forma pe care o are, în al doilea rând, nici boala nu ar apărea în sensul în care apare. Boala şi moartea erau privite drept simptomele care arată că omul are de-a face cu lumea pământească mai mult decât îi fusese destinat iniţial. Aceasta este, chiar dacă în zilele noastre nu mai poate fi înţeleasă pe deplin, o idee extraordinar de profundă, în care zace mult, mult adevăr. Căci, într-adevăr, aşa stau lucrurile, în momentul când omul ajunge cât de puţin la o treaptă de conştienţă mai înaltă, el observă imediat: moartea, de exemplu, are o cu totul altă înfăţişare. Ea se prezintă mai mult ca o metamorfoză decât ca sfârşitul unei etape de viaţă, şi aşa mai departe.

Dar, prin aceasta, pentru întreaga conştienţă a celor vechi educarea omului ajungea în imediata apropiere a vindecării, şi în nişte vremuri foarte vechi ale omenirii întregul proces educativ era conceput ca o vindecare generală. Prin aceasta, ceea ce un om avea de făcut asupra unui alt om era conceput, din capul locului, într-un anumit sens, ca o acţiune medicală, şi de aceasta era legată apoi conştienţa care ţinea în vechile Misterii de meseria de medic şi de aceea de preot, care aveau amândouă ca misiune vindecarea oamenilor de pe Pământ. De altfel, în vremurile vechi, medicul şi preotul erau reuniţi, de obicei, într-o singură persoană, un fenomen care putea exista numai în cazul vechii conştienţe instinctive, care astăzi nu mai poate exista, cel puţin nu ca ceva obişnuit. De această conştienţă despre importanţa vindecării, care trebuia să fie prezentă şi în viaţa de toate zilele, se lega apoi pentru fiecare om faptul că el, după fiecare metamorfoză prin care trec oamenii când mor, aşadar, mai ales în viaţa dintre moarte şi naştere, era îndrumat de acele suflete care pe Pământ erau preoţi sau medici pe calea către Soare. Prima indicaţie pentru a găsi calea solară după moarte, cale pe care fiecare trebuie să o găsească, pentru că acolo se ispăşeşte o parte din ceea ce trebuie ispăşit între moarte şi o nouă naştere, primii paşi – aşa îşi reprezentau acest lucru oamenii în vremurile vechi –, primii paşi ai omului care trecea prin poarta morţii trebuiau să fie călăuziţi de medic sau de preot. Dar toate acestea izvorau din cea mai profundă înţelepciune a Misteriilor. Dar noi trebuie să privim astăzi altfel înţelepciunea Misteriilor, pentru că vechile metode nu mai sunt potrivite pentru noi, dar în momentul actual aceste metode sunt din nou absolut capabile de o înnoire, de acea înnoire pe care tocmai vrem să o încercăm noi aici.

Ei bine, dragii mei prieteni, când un vechi iniţiat îşi descria iniţierea, el spunea: După ce a trecut pragul, i s-a făcut mai întâi cunoştinţă cu acţiunea elementelor, iar element se numea în vremurile vechi ceea ce am numi noi astăzi stări de agregare: solidul, desemnat drept pământ, tot ceea ce este lichid, desemnat drept apă, tot ceea ce este aeriform, desemnat drept aer, incluzând tot ce este gazos, şi tot ceea ce ţine de căldură, atribuit eterului căldurii, acestea erau desemnate drept elemente. Acesta e un lucru despre care fizicianul modern spune: Aşa ceva nu există deloc. – Pentru el, aceste patru elemente nu există. Pentru el există un număr de şaptezeci-optzeci de elemente, care au anumite însuşiri. În anumite condiţii din lume, unul e lichid, celălalt solid sau gazos. Starea de căldură le revine tuturor. Dar ceea ce era descris drept elemente în vremurile vechi, aşa ceva astăzi nu există. Acestea sunt doar însuşiri ale realităţilor, dar nu realităţi. Ei bine, dar ceea ce numim astăzi elemente, sunt, de fapt, doar nişte realităţi în sânul lumii fizice foarte grosiere, iar ceea ce era numit în vremurile vechi element, era conceput în aşa fel încât prin acesta nu se ajungea în materie, ci în urzirea şi viaţa materiei.

Vedeţi dvs., pentru un medic din vremurile vechi era mai puţin important că era vorba o substanţă sau alta, cu un nume exterior sau altul. Aceasta are, fireşte, o anumită importanţă, dar această importanţă iese la lumină numai dacă iei în considerare celălalt lucru important, care se referă la urzirea şi viaţa materiei. Astfel, noi putem lua o substanţă oarecare de afară, din locul unde se află pe cale de degradare, din cauza agenţilor exteriori. Medicul din vechime acorda o importanţă deosebită faptului că în cadrul întregului proces al Pământului substanţa pe care o lua el de acolo fusese expusă agenţilor exteriori, sau el avea deosebit de multă grijă să nu ia o substanţă oarecare, pur şi simplu, din regnul mineral, dacă ea putea fi obţinută şi din regnul vegetal. Aşadar, el privea pretutindeni la locul pe care substanţele îl ocupă în activitatea vie din cadrul procesului lumii. Dacă vrem să înţelegem acest lucru, avem însă nevoie de această împărţire conform celor patru elemente, căci, în acest caz, la o substanţă e important, înainte de toate, la ce temperatură devine ea pământ, adică la ce temperatură devine solidă, sau lichidă, sau apă sau aer. Acesta era lucrul important în vremurile vechi, să priveşti spre ceea ce trebuie să se întâmple în procesul lumii pentru ca o substanţă anume să aibă o anumită formă. Acesta era primul lucru. Substanţa era apreciată numai în funcţie de acest lucru. Astăzi pornim numai de la substanţă, odinioară se pornea de la proces. Şi orice substanţă nu este, de fapt, altceva decât un proces rămas pe loc, un proces rămas pe loc pe o anumită treaptă. Oamenii erau pătrunşi, înainte de toate, de întreaga urzire şi viaţă în materie. Şi astfel, iniţiatul descria că el fusese transpus mai întâi în acea stare de contemplare care îi dădea posibilitatea să vadă urzirea şi viaţa substanţelor, încât acestea îi apăreau drept o ţesătură a celor patru elemente. Acesta era primul lucru.

Dar al doilea lucru pe care îl relata fiecare şi care reprezenta o a doua treaptă, era faptul că el spunea: El a fost dus acolo unde a putut face cunoştinţă cu “zeii de sus şi cu zeii de jos”. Ce înseamnă a fi dus acolo unde poţi face cunoştinţă cu zeii de sus şi cu zeii de jos? Vedeţi dvs., dragii mei prieteni, acest lucru l-am descris deja, numai că l-am descris în formă modernă. V-am spus că dacă spiritual-sufletescul coboară în corpul fizic şi în corpul eteric atât de adânc încât corpul fizic şi corpul eteric copleşesc elementul spiritual-sufletesc, atunci ia naştere ceva patologic, patologic printr-o rătăcire a elementului spiritual-sufletesc în elementul fizic-trupesc. Atunci ia naştere ceva patologic. În momentul în care se întâmplă acest lucru, omul coboară mai adânc în sine însuşi decât ar trebui să coboare la trezirea obişnuită, în timpul stării de veghe, în organismul lui fizic, şi el întâlneşte în partea de jos nişte influenţe extraumane, subnaturale. Căci noi trăim în sfera naturalului numai dacă avem o relaţie normală între organizarea noastră spiritual-sufletească şi cea fizic-corporală. În momentul în care ne cufundăm mai adânc, mai intens, în corporalitatea noastră fizică, ajungem în contact cu subnaturalul. Ajungem în contact cu un domeniu prin care asupra omului acţionează nişte fiinţe elementare, sau nişte fiinţe ale unor ierarhii superioare, pe diferite trepte ale evoluţiei lor. Şi acesta este, pur şi simplu, un fapt: ajungem în contact cu zeii care îşi desfăşoară activitatea în dosul acţiunilor naturale.

Aşadar, cum s-ar mai fi putut exprima un iniţiat din vechime, dacă ar fi folosit o expresie mai neutră, care să înfăţişeze mai voalat situaţia, pentru că nu-l înţelegea nimeni, în afară de iniţiaţi, cum ar fi putut el exprima acest lucru: Că a fost dus la zeii de jos? – El ar fi putut spune: Am cunoscut natura bolilor umane, căci aceasta duce la zeii de jos.

Să luăm celălalt aspect care, în sensul pe l-am şi arătat la graniţa dintre patologic şi normal: acest aspect ne poate conduce în intimitatea vieţii sfântului, când spiritual-sufletescul iese afară, iese mai mult decât ar trebui, umplând de viaţă, ca să zicem aşa, starea de somn. Când făcea cunoştinţă cu aceasta, iniţiatul din vechime spunea că a fost împreună cu zeii de sus. Astfel că avem, gândind în mod sistematic, ceea ce e corect: natură, subnatură, supranatură (vezi desenul, planşa 13 stânga). Vizionarismul, viaţa în clarvedere, viaţa care îl duce pe om în lumea spirituală, iniţiatul le numea: a fi împreună cu zeii de sus.

Planşa 13
desen

plansa 13

[măreşte imaginea]

Ei bine, dragi mei prieteni, ajungem cu uşurinţă la o reprezentare greşită despre rangul acestora, vorbind astfel despre zeii de sus şi zeii de jos. Vedeţi dvs., trebuie să vă reprezentaţi acest lucru în felul următor. Dacă eu spun, pur şi simplu: natură, subnatură, supranatură, boală, viaţă vizionară, sunt tentat să consider că zeii de jos sunt şi inferiori. Dar, vedeţi dvs., nu aşa stau lucrurile. În realitate, situaţia este următoarea: Să ne reprezentăm că avem aici natura, şi în sus se formează un cerc, în jos se formează un cerc (vezi desenul, planşa 13 dreapta), şi ceea ce găsim aici sus se uneşte în partea cealaltă cu cele de jos.

Dacă desenăm cercul mai mare, obţinem acest lucru, dacă îl desenăm şi mai mare, obţinem acest lucru, şi mai mare, obţinem aceasta, şi dacă îl facem din ce în ce mai mare, obţinem în cele din urmă o linie dreaptă. Aici e o porţiune de cerc care pleacă, dar, după ce s-a dus în infinit, se întoarce din cealaltă direcţie. Acest lucru dovedeşte că denumirea de zei de jos şi zei de sus nu trebuie înţeleasă în sensul unei ierarhizări, ci ea indică doar modul diferit în care se apropie ei de om, dar că ei au fost gândiţi acţionând împreună cu absolut aceeaşi valoare ierarhică şi tinzând împreună în îndepărtatul punct infinit. De aceea, tot ceea ce era boală şi vizionarism era privit în sensul că, dacă omul le pătrunde, atunci el priveşte în lumea spirituală. Un fel de a pătrunde lumea spirituală este acesta: a face cunoştinţă în mod real cu boala şi cu vizionarismul.

Planşa 13
desen

Dacă am înţeles acest lucru, avem totodată posibilitatea de a prelua în epoca modernă ceea ce era prezent în vremuri vechi în conştienţa oamenilor. Căci, să ne întrebăm în cadrul conştienţei moderne: Ce poate fi identificat în conştienţa noastră cu domeniul zeilor de jos? Vedeţi dvs., ceea ce numim noi, când ne reprezentăm Trinitatea divină, Dumnezeu-Tatăl este ceea ce ţine, în sensul cel mai eminent al cuvântului, de subnatură. Dumnezeu-Tatăl, El aparţine subnaturii, şi cum trebuie să ne raportăm noi, în sensul unei adevărate înţelegeri spirituale în cadrul cunoaşterii, la acest Dumnezeu-Tatăl?

Ei bine, dragii mei prieteni, noi privim spre om, privim spre omul în starea lui de veghe diurnă, îl privim în stare de somn nocturn şi comparăm cele două stări. Dacă privim omul în stare de deplină veghe, putem şti că atunci el se manifestă aşa cum este el încadrat în lumea fizică, în ordinea acestei lumi fizice. Căci, aşa cum Pământul s-a desprins cândva din stadiile anterioare, aşa cum este el pe calea unei evoluţii în continuare, omul trebuie cunoscut pornind de la Saturn, Lună, Soare. În starea de veghe, el aparţine acestei relaţii cu Pământul, stă în mod natural în cadrul Pământului. În starea de veghe, el se află la nivelul naturii.

Nu tot aşa stau lucrurile când omul se află în starea de somn. Când omul se află în starea de somn, dragii mei prieteni, în pat zace corpul fizic şi corpul eteric, afară din corpurile fizic şi eteric sunt corpul astral şi Eul. Dar să privim corpul fizic şi corpul eteric. Ce are oare această părticică din om, care zace aici drept corp fizic şi corp eteric? Are, fireşte, într-un stadiu mai avansat, ceea ce a primit în cadrul vechii evoluţii saturniene, în cadrul vechii evoluţii solare. Lucrurile au progresat. Dar acum, în somn, omul are ceea ce a primit în timpul evoluţiei din stadiile saturnian şi solar, în ceea ce zace în pat nu se regăseşte deloc existenţa lui lunară. Aceasta nu se află deloc în el. Astfel că putem spune: prin faptul că natura a progresat, ea a ieşit din existenţa lunară şi a ajuns la existenţa pământească. Dar, prin faptul că omul are nevoie de somn, natura păstrează sub ea, în omul care doarme, o subnatură, o natură care a existat, de fapt, numai în timpul perioadei saturniene şi solare. Aceasta este subnatura. Aceasta se află la temelia tuturor fiinţelor, prin faptul că există un neam omenesc. Omul, în starea de somn, se cufundă cu adevărat în subnatură, şi prin această cufundare – v-am arătat deja acest lucru în zilele trecute ale acestui curs – ies la suprafaţă bolile. Acesta e domeniul lui Dumnezeu-Tatăl. Când dormim, noi ne cufundăm în domeniul lui Dumnezeu-Tatăl, în subnatură noi ne cufundăm în domeniul Tatălui.

Dacă luăm în considerare vizionarismul omului, acesta reprezintă, propriu-zis, o străluminare a acelor componente ale entităţii umane care se află în timpul somnului afară din corpurile fizic şi eteric, o străluminare a Eului şi a corpului astral. Dacă omul devine cunoscător în sânul acestor corpuri, avem starea opusă stării de boală, avem polul opus bolii. Şi atunci omul e cufundat cu corpul său astral şi cu Eul în domeniul Spiritului.

Vedem, astfel, că omul, în organizarea lui pământească, se poate smulge din natură în două direcţii, în direcţia subnatură înspre Tatăl, în direcţia supranatură către Spirit, iar Christos este, de la Misterul de pe Golgotha, mijlocitorul între cele două lumi, Fiinţa care spiritualizează existenţa naturală, care spiritualizează existenţa umană normală, care trebuie să creeze mereu armonia între subnatură şi supranatură. Subnatura este echilibrată mereu din nou prin alternanţa normală dintre somn şi veghe. Supranatura este echilibrată la acei văzători care au mereu posibilitatea de a se întoarce prin propria lor voinţă la viaţa umană obişnuită. Dacă omul nu este în stare, la trezire, să echilibreze cele trăite în subnatură, apare boala, care se manifestă în corpurile fizic şi eteric. Dacă omul nu este în stare să aducă cele trăite prin clarvedere în domeniul Spiritului, să le aducă în starea de veghe deplină, atunci iau naştere bolile sufleteşti sau mintale şi prin aceasta este atins celălalt pol.

Ei bine, să examinăm acum boala fizică. Ce se întâmplă când are loc procesul vindecării? Omul este condus de la trăirea subnaturii la trăirea naturii, de la Tatăl la Christos, căci Christos este viaţa spirituală în natură. Este condus de la Tatăl la Christos, şi aceasta o face, în esenţă, medicul. În esenţă, este misiunea medicului să ştie cum e readus omul atacat de subnatură la Christos, după ce Tatăl, ca să ne exprimăm în imagine, i-a predat lui Christos, Fiului, conducerea. Aceasta este ceea ce ar exprima, într-un limbaj mai modern, înţelepciunea Misteriilor. Am spune: iniţiatul, după ce a avut aici, pe Pământ, o conştienţă christică justă, e condus, pe de o parte, spre Tatăl, pe de altă parte, spre Spirit. Şi de la Tatăl, prin faptul că devine conştient care este drumul pe care trebuie să fie condus de la Tatăl la Christos, pe acest drum se află toate procesele de vindecare.

Şi aici începe misterul modern, dragii mei prieteni, misterul care pune la mare încercare cosmică arta medicală reală. Şi la acest lucru trebuie să fac aluzie la sfârşitul cursului de medicină pastorală, pentru ca de aici să se reverse ceea ce trebuie să-l impregneze ca proces de sănătate pe medic. Să presupunem că medicul învaţă, aşa cum am sugerat în acest curs, învaţă treptat aceste diferite procese de vindecare, prin faptul că face cunoştinţă cu organele defectuoase, face cunoştinţă cu ceea ce afară, în regnurile naturii, acţionează corespunzător organelor, prevăzut cu spirit, în aşa fel încât introduce în corpul uman spiritul ca element vindecător. El învaţă cum se face aceasta într-un caz sau altul. Toate acestea se unesc în el formând o cunoaştere globală. Dar, progresând în cunoaşterea reală, lucrurile se petrec altfel decât când progresăm în cunoaşterea actuală obişnuită. Dacă luaţi astăzi în mână o carte de anatomie patologică sau o carte despre remedii şi o studiaţi temeinic, la sfârşit sunteţi mai avansaţi decât la început numai prin faptul că aveţi în capul dvs. întreaga problemă – dacă o aveţi –, dar nu aţi progresat deloc, cu fiecare capitol, în ceea ce priveşte întreaga dvs. atitudine umană. Dar în aceasta constă esenţa cunoaşterii globale, că progresaţi cu întreaga dvs. atitudine umană.

Dacă vă însuşiţi medicina în sensul în care am conceput-o noi în acest curs de medicină pastorală, progresaţi pas cu pas. Iar ceea ce ia naştere pentru dvs., dragii mei prieteni, în cele din urmă, ca un rezultat, nu e nici mai mult nici mai puţin decât aceasta, că vă spuneţi: Acum, după ce am parcurs întreaga cunoaştere medicală, înţeleg tot ceea ce s-a întâmplat la Misterul de pe Golgotha, până în momentul când Christos a trecut pe Golgotha prin poarta morţii. Înţelegeţi drumul lui Christos de la Tatăl până la moartea pe Golgotha. Acesta este misterul. La început, nu crezi că una ar avea ceva de-a face cu cealaltă, dar aceste lucruri sunt legate între ele. Sunt în aşa fel legate, încât dvs., privind în intimitatea procesului vindecării, înţelegeţi ce s-a întâmplat în Cosmos, că Tatăl l-a trimis pe Fiul, ca să treacă prin moartea de pe Golgotha; şi atunci în cele petrecute în moartea de pe Golgotha, dragii mei prieteni, nu veţi mai vedea o moarte, ci o confluenţă a tot ceea ce s-a petrecut în moartea care nu e o moarte, ci care e biruirea morţii, care e vindecarea întregii fiinţe umane. Acesta este drumul medicului, de la Tatăl la Fiul, până când Fiul moare pe Golgotha. Toate cunoştinţele terapeutice particulare ne aduc mereu cu o bucată de drum mai departe, pentru ca în cele din urmă să înţelegem acest lucru.

Medicina pastorală nu e doar ceea ce pastorul şi medicul trebuie să exercite împreună, nu e numai aceasta, ci medicina pastorală e ceea ce, în primul rând, trebuie reunit, pentru ca medicul să poată înţelege cu adevărat o parte a Misterului de pe Golgotha. Acesta este punctul de vârf, culminaţia medicinei, de a înţelege orice stare de boală a oamenilor pentru ca Misterul de pe Golgotha, până la moarte, să poată fi înţeles drept marele proces terapeutic. Patologia omenirii în evoluţia ei, terapia: moartea pe cruce – acestea vor fi văzute în legătura lor reciprocă, dacă vom avea o adevărată medicină.

Preotul trebuie să urmărească tot ceea ce trăieşte omul când el iese din trup şi ajunge în lumea cealaltă, care e lumea spiritului. Prin aceasta, el face tot mai mult cunoştinţă cu ceea ce este înrudirea omului cu Spiritul, cu Spiritus Sanctus, cu Spiritul Sfânt. Iar drumul lui este acela de a prelua medierea dintre Spirit şi Fiul, dintre Spirit şi Christos, de a dezvolta în aceasta teologia, de a găsi calea de la Christos la Spirit, de la Spirit la Christos. Iarăşi ne putem cuceri o sumă de cunoştinţe, de conţinuturi de viaţă în legătură cu această cale, pe care trebuie să-i conducem pe oameni de la Spirit la Christos, de la Christos la Spirit. – Şi această cale trebuie să culmineze în faptul că diferitele etape ale teologiei îi explică omului care a fost drumul lui Christos pentru omenire după ce a trecut prin moartea pe Golgotha, care a fost marele proces terapeutic. Astfel că acum ia naştere întrebarea: Ce facultate este creată în om prin acest proces terapeutic, pentru ca el să poată intra în lumea spirituală? – Prin aceasta, tot ceea ce urmează să fie teologie culminează în înţelegerea a ceea ce se întâmplă cu individualitatea lui Christos după ce a trecut prin moartea pe Golgotha.

Drumul lui Christos până la Golgotha, culminaţia căii medicului. Drumul lui Christos mai departe: culminaţia căii preotului.

Iarăşi multor teologi ai epocii moderne le pot pare că aceste două lucruri nu au de-a face prea mult unul cu altul. Căci există astăzi teologi care nu ştiu absolut nimic despre Spiritul înviat şi despre Christos cel care îşi continuă lucrarea. Dar, dacă vorbim în sensul unei reînnoiri a Misteriilor, este vorba de Evenimentul de pe Golgotha, de Misterul de pe Golgotha, şi atunci putem spune vechea formulă pe care iniţiatul o avea pentru drumul lui iniţiatic, şi care sună astfel: Eu am fost condus prin elemente şi apoi la zeii de jos şi la zeii de sus –, această formulă, pentru iniţiatul modern, trebuie să sune astfel: Eu am fost condus prin ceea ce dizolvă elementele în procesele lor – elementele sunt acum elemente chimice, cele optzeci, acestea se dizolvă în procese – şi sunt dus mai departe, prin faptul că mă duc în jos către Tatăl, în sus către Spiritul Sfânt, şi percep pe amândouă căile lucrarea lui Christos.

Iar dacă pentru meditaţia dvs. esoterică, dragii mei prieteni, doriţi o sintetizare a acestui curs de medicină pastorală pe care să o duceţi cu voi, atunci luaţi cu voi cuvintele care sună astfel:

Planşa 14

Voi păşi pe drumul
Care dizolvă elementele în procese
Şi mă duce în jos spre Tatăl
Care trimite boala pentru compensarea karmei
Şi mă duce în sus spre Spirit
Care conduce sufletul ce rătăceşte spre cucerirea libertăţii -
Christos conduce în jos şi în sus
Făcând să ia naştere în mod armonios Omul-Spirit în omul pământesc.

plansa 13


[măreşte imaginea]

Dacă vă veţi pătrunde în întregime de ceea ce este cuprins în această meditaţie schiţată, veţi fi luat în mod viu în spirit cu dvs. ceea ce am vrut să ofer în acest curs de medicină pastorală.