Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CUNOAŞTERE ANTROPOSOFICĂ A OMULUI ŞI MEDICINĂ

GA 319


CONFERINŢA A ŞASEA

La Haye, 16 noiembrie 1923

Permiteţi-mi să mă extind mai mult asupra câtorva detalii pe care ieri mi-am luat libertatea să le menţionez. Totuşi, nu le voi putea expune decât sub formă de indicaţii, pentru a vă trezi interesul. În acelaşi timp, în legătură cu tot ceea ce am spus ieri în materie de medicină şi din punctul de vedere pe care l-am prezentat, se pot aduce multe dovezi, pe care nu le vom putea evidenţia astăzi, într-un timp atât de scurt.

Ieri am arătat că, datorită antrenamentului în vederea cunoaşterii, sufletul uman poate să distingă cu adevărat la om corpul fizic propriu-zis şi ‒ deoarece trebuie să folosim o terminologie, dar nu trebuie să ne formalizăm în această privinţă ‒ ceea ce am numit corp eteric, ca primă parte constitutivă suprasensibilă a naturii umane. Am arătat apoi că trebuie să distingem corpul astral, pe care l-am amintit ieri când am vorbit despre funcţia renală şi, în sfârşit, trebuie să mai distingem la om organizarea Eului. Când vorbim despre om, fie el sănătos sau bolnav, este important întotdeauna să reţinem că cele patru părţi constitutive exercită la prima vedere nişte funcţii absolut diferite. Acestea interferează, se influenţează reciproc, fie că e vorba de sănătate, fie că e vorba de boală. Astfel, nu ne putem reprezenta cu adevărat sănătatea sau boala omului decât dacă suntem în măsură să avem prezent în spirit faptul că unitatea fiinţei umane rezultă, aş spune, din confluenţa celor patru niveluri funcţionale diferite. Am menţionat ieri că procesele patologice sunt, de fapt, nişte procese naturale. Observaţia lipsită de prejudecăţi nu poate găsi o graniţă între aşa-zisele procese normale şi procesele patologice din organismul uman, dacă ea nu cunoaşte această împărţire a naturii umane. Căci această împărţire ne permite să ştim că funcţionarea anormală, patologică, a entităţii umane rezultă din intervenţia excesivă a uneia dintre aceste patru părţi constitutive.

Dar nu ajungem să ne reprezentăm cum cooperează diferitele forţe sensibile şi suprasensibile în edificiul minunat al corpului uman fără o anumită noţiune, pe care am conceput-o acum mai bine de treizeci şi cinci de ani. Dar abia în cursul ultimilor ani am îndrăznit să o exprim. Doar în ultimii ani am putut găsi curajul de a o exprima [ Nota 3 ] şi vom vedea că cercetarea despre care este vorba aici a fost condusă într-un mod nu mai puţin conştiincios decât ceea ce este considerat astăzi cercetare ştiinţifică. Iată despre ce este vorba.

În plus, noi trebuie să mai discernem în om sistemul neuro-senzorial, localizat mai ales în cap. Ei bine, natura omului ne permite să afirmăm că acest sistem localizat mai ales în cap se extinde la întregul om şi că în el cele patru părţi constitutive ale fiinţei umane interferează. Ca să vorbim exact despre sistemul neuro-senzorial, putem spune, la urma urmei: în capul său, omul este mai ales „cap”, dar organizarea capului se extinde la omul întreg.

Apoi, organizarea ritmică, în sensul cel mai larg al cuvântului, interferează cu sistemul neuro-senzorial al omului. Ritmurile respiraţiei şi circulaţiei sunt manifestările cele mai remarcabile din cadrul omului ritmic. Dar trebuie să ţinem seama şi de alte ritmuri: ritmul somn-veghe, ritmul care se exprimă în sensul cel mai restrâns în digestie ş.a.m.d. La rândul său, sistemul ritmic este răspândit în întregul om şi se localizează mai ales în partea sa mediană. În sfârşit, trebuie să discernem, în al treilea rând ‒ considerându-l într-un fel sau altul ‒, sistemul metabolismului şi al membrelor. Este sistemul care slujeşte în principal mişcările omului şi care se află şi el răspândit în întregul organism. Sistemul metabolic şi sistemul motor sunt legate între ele în mod absolut, ceea ce va reieşi, poate, din consideraţiile ce urmează.

Ei bine, cu toate că aceste sisteme interferează, ele trebuie diferenţiate în mod clar. Astfel încât putem spune că, în organizarea neuro-senzorială, corpurile fizic, eteric şi astral, ca şi organizarea Eului, lucrează altfel decât în organizarea ritmică sau în organizarea metabolismului şi a membrelor. Corpurile fizic, eteric, astral şi Eul sunt prezente în cele trei sisteme, dar fiecare din aceste părţi constitutive ale naturii umane intervin în mod diferit în fiecare din aceste sisteme. Nu putem vorbi în cunoştinţă de cauză despre omul sănătos sau bolnav decât atunci când ştim să spunem cum intervine, de exemplu, organizarea Eului sau corpul astral în sistemul cefalic. Voi reveni cu un caz concret.

Să examinăm organizarea capului, şi anume modul în care sistemul neuro-senzorial este localizat în cap. Şi aici vorbim, desigur, despre omul întreg, căci ceea ce intră aici în discuţie în privinţa capului corespunde, de asemenea, într-o măsură mai mică, sistemului ritmic, situat în partea mediană omului, şi omului din sistemul metabolismului şi al membrelor. Dar ceea ce contează, în esenţă, poate fi înţeles studiind capul, unde, cu rezerva pe care am enunţat-o, e vorba în primul rând de o localizare în această regiune cefalică. Omul este, de asemenea, în întregime cap, dar eu nu voi studia decât organizarea cefalică din cap în sens restrâns. Sistemul neuro-senzorial este localizat mai ales la acest nivel. Diferitele organe ale percepţiei senzoriale îşi prelungesc acţiunea lor până în interiorul organismului uman; acest lucru trebuie să-l spunem când ne referim la organele de simţ. Acum, întreb eu, despre ce este vorba când vorbim de organizarea senzorială? Nici aici nu pot să ofer decât un fel de orientare.

De obicei, organizarea senzorială este abordată într-un mod foarte abstract, nu sunt evocate decât nişte simple concepte. Desigur, sunt abordate bazele anatomo-fiziologice, dar ‒ acest lucru reiese din discuţiile pe care le găsim în fiziologie, de un diletantism îngrozitor ‒ funcţionarea adevărată a sistemului senzorial nu este descrisă de nimeni în mod corect. Căci, în această sferă, raportul se inversează, astfel încât putem spune că raportul dintre funcţia respiratorie şi funcţia senzorială este invers faţă de raportul dintre circulaţia sangvină şi funcţia digestivă. În mare, funcţia digestivă este, într-un fel, o circulaţie sangvină densificată, sau invers: ceea ce circulă în sânge este un proces digestiv devenit mai fin. Iar procesul senzorial este un proces respirator devenit mai fin. Aş mai putea spune şi că procesul respirator este un proces senzorial mai grosier. Deosebirea dintre aceste două procese este cantitativă, nu calitativă. De unde motivul pentru care metoda pe care filosofia hindusă a practicii yoga o prescrie pentru a se ajunge la aprofundarea cunoaşterii nu recurge la un proces neuro-senzorial obişnuit, ci la un anumit proces respirator modificat. Astfel, exercitarea practicii yoga nu poate ajunge la altceva decât la o cunoaştere oarecum rudimentară. De fapt, această localizare inferioară de către filosofia yoga a procesului de cunoaştere, deplasat în procesul respirator, revelează o înţelepciune profundă. Ceea ce se petrece în interiorizarea impresiilor senzoriale este asemenea unui proces respirator spiritualizat. S-ar putea spune că în acesta, acolo unde se realizează în mod normal percepţia senzorială, funcţia Eului şi a corpului astral trebuie să se exercite cât mai liber posibil. Aceste funcţii trebuie să poată acţiona în ochi, în ureche, dar în aşa fel încât acţiunea lor să se transmită în mod efectiv organizării fizice.

Studiind acest fapt în cazul ochiului, iată ce aflăm: În ochi există mai întâi organizarea sa fizică. Aceasta conţine corpul eteric al ochiului, care are misiunea de a-l face să trăiască. Apoi avem organizarea astrală şi cea a Eului. Acţiunea lor în ochi trebuie să fie independentă, dar ea trebuie să ia în stăpânire substanţa fizică a ochiului. Ei bine, în sensul celor sugerate ieri, ceea ce se află în organismul uman există şi în natura exterioară. Dar procesul natural nu se află în om ca proces sănătos, ci ca un fenomen patologic. Fiecărui proces inerent organismului uman îi corespunde un proces sănătos în cadrul faptelor din natură. Procesul din natură corespunzător organelor senzoriale este, prin excelenţă, funcţia fixată în siliciu, în cuarţ, în acidul silicic, dacă priviţi ca pe un proces viu ceea ce apare în stare solidificată, oarecum încremenită. Aşa stau lucrurile cu toate corpurile solide, care nu sunt altceva decât nişte procese, nişte fenomene încremenite. Observând procesul silicic, trebuie să spunem că de fiecare dată când ne aflăm în prezenţa siliciului, şi acest lucru este valabil şi în privinţa altor substanţe naturale, dar mai ales a siliciului, ne aflăm, de fapt, în prezenţa procesului care corespunde la om cu ceea ce se petrece în ochi sau în alte organe de simţ. În legătură cu aceasta, nu avem voie să spunem că aici găsim cuarţul ca substanţă. Ceea ce avem în ochi şi în alte organe de simţ este identic, în natura sa de proces, cu ceea ce se petrece în cuarţ. Aşadar, în organele de simţ acest proces se dovedeşte identic cu procesul cuarţ. În privinţa analogiei faptelor cu natura exterioară, descoperim, în acord cu mineralogia, că există o armonie între tot ceea ce poate conţine în sine un proces cum este acela din cuarţ şi proprietăţile organizării fosforului. Priviţi, aşadar, afară, în natură, procesul viu care este fixat în fosfor, examinaţi interacţiunea acestor două procese şi veţi avea acelaşi proces care se desfăşoară în ochiul uman, luat ca exemplu pentru întreaga organizare senzorială. Datorită interacţiunii unui proces cum este acela al fosforului cu un altul, cum este acela al siliciului, ochiul este organul în care poate interveni în organizarea fizică ceea ce posedă omul ca Eu şi corp astral. Organizarea fizică trebuie să creeze peste tot condiţiile pentru intervenţia corectă a ceea ce este spiritual.

Iată un alt fapt. Dacă procesul care se desfăşoară în ochi prin această interacţiune, de altfel intimă şi armonioasă, dintre procesul fosfor şi siliciu s-ar continua până în creier, noi am fi invadaţi în întregime de un proces senzorial. Atunci noi am fi dăruiţi cu totul naturii şi nu ne-am putea detaşa de ea ca fiinţe umane. Dar fiinţa umană trebuie să se desprindă de natură. De aceea, creierul trebuie să fie sediul unui alt proces decât acela al simţurilor, un proces care să izoleze fiinţa umană de procesele naturii. Ceea ce se produce în ochi nu face decât să prelungească în viaţa organului un proces al naturii exterioare. Într-adevăr, organele de simţ sunt ca nişte golfuri care pătrund în om. Creierul, dimpotrivă, trebuie să fie un spaţiu al autonomiei.

Şi acest lucru se produce datorită unui proces pe care îl întâlnim în natura exterioară. Dacă m-aş exprima în termenii psihologiei, aş spune că trecerea de la percepţie la reprezentare, datorită organizării umane şi în cadrul sistemului neuro-senzorial, este un proces care corespunde acelor procese care se găsesc în natură în plumb. Astfel, putem spune că atunci când ceea ce sesizează ochiul prin percepţie trece până la sistemul nervos, acestui proces trebuie să-i răspundă un proces asemănător celui din plumb. Numai în acest fel omul poate şi gândi ceea ce vede. Creierul devine astfel un organ de gândire, altfel ar fi şi el doar un organ de percepţie. Iată cum a devenit fiinţa umană autonomă.

Cu aceasta, eu am atras atenţia asupra unui fapt caracteristic pentru organizarea cefalică. Am spus că ceea ce se desfăşoară afară în procesul plumb trebuie să aibă loc în organizarea cefalică, pentru ca în om să se poată realiza procesul gândirii.

Aşadar, să observăm procesul plumb nu în raport cu organizarea nervoasă, în care la naşterea omului prezenţa plumbului este doar funcţională, nedecelabilă, ci în relaţie cu organizarea digestivă şi, de exemplu, chiar până la saturnism. Observaţi acum toate fenomenele care apar în zona metabolismului şi a membrelor sub influenţa plumbului. Veţi desprinde, astfel, o imagine care cuprinde diferite simptome, dar care rezumă în modul cel mai caracteristic sindromul de demenţă senilă, de exemplu, sau de arterioscleroză cerebrală. Este imaginea organismului uman care se degradează o dată cu vârsta. Cu alte cuvinte, procesul care în creier îmi garantează independenţa ca fiinţă umană, devine boală la polul digestiv şi în sistemul metabolismului şi al membrelor. Aşadar, ceea ce este proces patologic în sistemul metabolismului şi al membrelor este o funcţie organică necesară pentru sistemul neuro-senzorial. Considerând, aşadar, scleroza ca pe o moarte lentă, trebuie să mai spun că, într-un mod atenuat, scleroza trebuie să domnească fără încetare în capul uman, unde ea este ceva normal.

Iată, aşadar, deosebirea dintre cele trei părţi ale entităţii umane: ceea ce este normal într-una din părţi, în sistemul neuro-senzorial, este boală în altă parte. Dar am pus deja ieri problema comportamentului nostru terapeutic.

Trebuie să despovărăm corpul astral şi organizarea Eului de procesul patologic, de acţiunea pe care ele trebuie să o îndeplinească tocmai atunci când procesul patologic se desfăşoară fără a întâlni obstacole. Ce facem, aşadar, în caz de scleroză? Trebuie să procedăm în aşa fel încât să despovărăm corpul astral al omului în sistemul digestiv şi al membrelor de ceea ce ţine de corpul îmbătrânit, pe cale de dezagregare, sclerozat. Este ceea ce putem realiza cu ajutorul plumbului, administrat într-un anumit dozaj. În acest fel am ajuns noi să realizăm un remediu. Îl veţi găsi la numărul 1 pe lista medicamentelor noastre, ca remediu pentru arterioscleroză. Este clar, din capul locului, că trebuie să avem un efect asupra arteriosclerozei dacă îi administrăm omului procesul plumb sub formă de substanţă. Dar trebuie să procedăm în aşa fel încât plumbul să devină activ. Nu am spus că după ce am introdus plumbul în organism l-am făcut să fie activ. Trebuie să ne mai cucerim şi alte elemente ale adevăratei cunoaşteri a fiinţei umane, care ne vor învăţa ce să facem.

Desigur, este util să putem distinge în organismul uman forţele de construcţie şi forţele de deconstrucţie. Tocmai acestea din urmă acţionează în caz de scleroză, când organismul uman se degradează. În cap, în creier, organismul uman se degradează fără încetare, căci creierul este supus în permanenţă unei uşoare scleroze. Aşa este organizarea lui. Totul depinde, aşadar, de capacitatea de a distinge procesele de deconstrucţie de cele de vitalizare propriu-zise, de construcţie, de creştere. Dacă distingem în mod corect cele două procese, putem aprecia valoarea eminentă a proceselor de construcţie din organismul uman. În perioada primei copilării, ele domnesc în întregul organism, încă neîmpovărat de organele care slujesc gândirii, nici de cele care ţin de restul activităţii sufleteşti. Corpul nu trăieşte atunci decât în organizarea sa de creştere. Să luăm raportul dintre funcţia lactagogă şi organismul copilului. Găsim în această funcţie tocmai forţele de care are nevoie organismul în copilărie. La o vârstă mai înaintată, noi nu ne mai putem procura în acelaşi fel forţele plastice, întotdeauna necesare, pe care le primim în copilărie prin lapte. Chiar la o vârstă mai înaintată, noi avem nevoie de forţele plastice, de forţele formatoare, care fac ca hrana pe care o absorbim să se transforme în formele organismului. Se dovedeşte că nimic nu este mai de folos pentru aceste forţe cu acţiune plastică, pentru aceste forţe formatoare, şi nu favorizează atât de mult asimilarea substanţelor ingerate de organismul uman, decât consumarea frecventă de miere în cantităţi foarte mici. Într-adevăr, mierea acţionează asupra organismului metabolism-membre, tot aşa cum laptele acţionează mai ales asupra organismului cerebral al copilului. Acest lucru arată că mierea conţine nişte forţe formatoare speciale, pe care nu le putem descoperi prin simpla analiză chimică a mierii, ci prin noţiunea cu adevărat vie a raportului pe care îl are omul cu celelalte substanţe din Univers. Interpretarea care ţine seama de toate detaliile arată că mierea se adresează organismului uman prin intermediul corpului astral, mai ales în aşa fel încât acesta să-şi poată exercita forţele formatoare. Funcţia formatoare a mierii poate fi susţinută prin adăugare de zahăr, cu condiţia ca organismul uman să-l suporte. De aceea, primul nostru remediu împotriva sclerozei este un preparat compus din plumb, miere şi zahăr, reunite într-un mod funcţional foarte special.

Ceea ce arată că şi procedeul este important. Căci modul de preparare trebuie să suscite o funcţionare internă a forţelor plumbului împreună cu cele ale mierii şi ale zahărului. Remediul este preparat în aşa fel încât, odată introdus în organismul uman, el ia asupra lui forţele sclerozante. El despovărează de forţele sclerozante corpul astral şi organizarea Eului. Acestea sunt eliberate şi pot acţiona în folosul organizării normale şi sănătoase a omului. Acţiunea pe care o introduc în organism prin acest preparat revenea înainte Eului şi corpului astral, care, prin aceasta, nu erau libere şi îşi îndreptau funcţiile lor spre procesul patologic. Acum, eu transfer procesul patologic asupra preparatului. Plumbul este aici deosebit de activ. El ia asupra sa acţiunea sclerozantă, căci aceasta este natura sa. Înainte de aceasta, trebuie să caut în viaţa organismului calea pentru a aduce plumbul acolo unde trebuie el să acţioneze. Aceasta se face prin asocierea cu mierea şi cu zahărul.

Astfel, preparatele noastre sunt executate în aşa fel încât, în primul rând, ele să conţină mai ales ceva care să ia asupra sa procesul patologic. Compoziţia şi modul de elaborare sunt realizate în aşa fel încât substanţa care trebuie să se încarce cu procesul morbid să se răspândească în mod convenabil în organism. Producerea preparatelor noastre este, aşadar, perfect raţională. În Institutul nostru Clinic din Arlesheim am putut utiliza aceste remedii şi Doamna Doctor Ita Wegman a urmărit etapele acţiunii lor. Acest mod de a vindeca face să iasă în evidenţă, într-adevăr, starea în care se găseşte organismul uman şi apoi modificarea respectivă datorată medicamentului. Observând această modificare, văd care este procesul terapeutic. Observ ceea ce am presupus. Iată ce este important la metoda noastră: ea nu constă în experimentări exterioare şi constatări statistice, ci prevede în mod raţional ceea ce trebuie să se întâmple. Putem apoi verifica, încă de la primul stadiu, ce se petrece, dacă suscităm, într-adevăr, efectele adecvate.

Tot în acest fel vedeţi cum acţionează în Equisetum siliciul, pe care l-am menţionat ieri. Am spus că, aşa cum este el conţinut în Equisetum, siliciul acţionează asupra funcţiei renale. Din punct de vedere anatomic şi fiziologic, noi nu suntem aproape deloc atenţi la faptul că nu putem separa decât în mod abstract sistemul neuro-senzorial de sistemul circulaţiei şi al metabolismului. În unele privinţe, toate organele sunt nişte organe se simţ. Cât despre rinichi, el este un organ abdominal foarte important. Folosind aşa cum am explicat ieri siliciul, sub forma în care există el în Equisetum, eu fortific senzitivitatea rinichiului şi acţionez asupra proceselor care apar în organismul uman ca urmare a atenuării senzitivităţii interne a rinichiului.

Ceea ce se observă în mod evident în organele de simţ se poate aplica, în anumite privinţe, întregului organism. Aşa este, de exemplu, acţiunea fosforului într-un caz deosebit de spectaculos. Este foarte interesant să observăm fenomenele fiziologice şi anatomice ale embriogenezei umane. Aici, două procese îşi unesc acţiunea, dar modul actual de a privi al anatomiei şi fiziologiei nu le distinge aproape deloc. Există, în primul rând, toate fenomenele legate de ovulul fecundat. Apoi există tot ceea ce acţionează asupra chorionului de la periferia uterină, pornind de la organele feminine care înconjoară embrionul. Examinarea acestor date arată că întreaga organizare nu este impregnată doar de organizarea fizică, ci şi de organizarea corpului eteric, a corpului astral şi a Eului. Să studiem mai întâi procesul pe care vreau să-l calific drept centrifug, căci el radiază spre exterior. Este vorba de ceea ce emană de la celula germinală fecundată, de ceea ce nu încetează să se dezvolte prin diferenţiere progresivă pentru a deveni embrionul central. În acest proces avem ca efect principal, ca efect predominant, ceea ce putem regăsi în procesul fixat în substanţa argint. Oricât ar părea de paradoxal, avem în substanţa argint un principiu care merge până la excreţie, tocmai despre aceasta este vorba, excreţia care se produce atunci când ovulul se separă de organismul uman. În argint şi în ceea ce este funcţional în acest metal avem forţele de excreţie active în om şi prezente în natură în substanţa argint. Acţiunea eminamente excretorie a argintului prezintă, într-un dozaj convenabil, un interes extraordinar pentru abdomenul uman. Astfel, introducând substanţa argint în procesul digestiv, într-un dozaj subtil şi împreună cu ingredienţii şi aditivii necesari, putem acţiona tocmai asupra organelor de excreţie. Dacă procesele de excreţie sunt încetinite, putem acţiona asupra lor în mod foarte semnificativ.

Să examinăm acum acţiunea centripetă de origine uterină, de origine exterioară. Avem din nou, într-o substanţă exterioară, şi anume fosforul, acţiunea centripetă care porneşte de la pereţii uterini şi se îndreaptă spre embrion. Regăsim aici sensul forţelor conţinute în funcţia fosforului. Acţiunea lor este opusă în mod direct forţelor din argint, făcând ca totul să intre în om. În timp ce argintul dezvoltă în special în abdomen funcţia excretorie, fosforul realizează funcţia inversă. Astfel că în argint avem un mijloc de a face să apară forma corpului fizic al omului, în timp ce fosforul are facultatea de a dizolva această formă. Fosforul are acţiune centripetă şi dizolvă organizarea fizică a omului, o face să dispară pentru corpul astral şi pentru Eu. Fosforul expulzează organizarea astrală şi Eul în afara omului. În această privinţă, substanţele argint şi fosfor sunt diametral opuse.

În ceea ce priveşte omul ritmic şi cefalic, sistemul circulator şi sistemul neuro-senzorial, mai există un element opus polar fosforului, şi anume carbonatul de calciu. Introdusă în organismul uman, şi această substanţă prezintă tendinţa specială de a acţiona asupra excreţiei. Într-adevăr, carbonatul de calciu este astfel alcătuit încât în el apar în mod exterior şi natural forţele umane radiante, forţele centrifuge. Când aceste forţe radiante sunt prea puternice şi de aici rezultă nişte fenomene patologice, eu le pot îndepărta tocmai cu ajutorul unor preparate pe bază de calciu. Fapt care apare în mod clar când observăm că în carbonatul de calciu administrat organismului uman se află ceva care acţionează în sensul excreţiei. Aş vrea să spun că în zonele inferioare ale omului se găseşte un concurent, argintul. Dar carbonatul de calciu îşi exercită şi aici acţiunea excretoare. Astfel încât, peste tot, această substanţă face să iasă din organism ceea ce este lichid şi gazos. Forţele sale localizate în organismul uman se află şi la baza expiraţiei, el are puterea de a acţiona ca motor al expiraţiei. Pe de altă parte, el conţine forţele care expulzează căldura din organizarea neuro-senzorială. În partea inferioară a omului el acţionează expulzând lichidele, în omul ritmic tinde să expulzeze substanţele gazoase, în organizarea neuro-senzorială expulzează eterul căldurii sau căldura.

În toate privinţele, acţiunea carbonatului de calciu se opune acţiunii fosforului, a cărui acţiune o puteţi studia în cadrul intoxicaţiei cu fosfor. Această substanţă acţionează în aşa fel încât ea face să intre în sistemul metabolismului şi al membrelor ceea ce este lichid sau, mai bine zis, ceea ce este solid, dar în soluţie, el fiind astfel agentul inspiraţiei, al procesului respirator îndreptat spre interior. El face să intre elementul gazos în organism, încălzind astfel sistemul neuro-senzorial. Tot aşa cum carbonatul de calciu prezintă tendinţa de a exterioriza, fosforul pregăteşte în organismul uman albia pentru funcţiile corpului astral şi ale organizării Eului, care atunci îl pot pătrunde.

Datorită acestei expulzări cu ajutorul carbonatului de calciu, corpul astral şi Eul pot pătrunde în om. În schimb, ceea ce introduce fosforul în sfera organizării fizice expulzează corpul astral şi, totodată, Eul. Puteţi observa aceste fenomene într-un mod superficial în faptul că, într-un fel, carbonatul de calciu înlănţuie de corpul fizic Eul treaz şi corpul astral treaz. Dar ce semnifică această înlănţuire decât a suferi de insomnie? Dacă eu sunt incapabil să-mi extrag Eul şi corpul astral din organism, eu sufăr de insomnie. Dacă funcţia fosforică nu se opune funcţiei calcice, aceasta din urmă nu încetează să fie cauză de insomnie şi cauză a tuturor procesele legate de aceasta. De îndată ce faceţi să intre în organismul uman procesul fosfor, dvs. stimulaţi, de fapt, capacitatea de a adormi. Stimulaţi astfel ceea ce face să iasă din organismul uman corpul astral şi Eul, căci acestea sunt detaşate în timpul somnului. Această proprietate este specifică fosforului în gradul cel mai înalt şi ea se regăseşte într-un grad mai mic şi la sulf. Dacă există neregularităţi în sistemul ritmic, putem utiliza sulful în locul fosforului. Dacă, de exemplu, avem de-a face cu o insomnie ale cărei simptome se manifestă în omul ritmic, vom acţiona terapeutic folosind un preparat pe bază de sulf.

Desigur, toate acestea nu sunt decât nişte indicaţii. Dar aceste indicaţii trebuie să arate că diagnosticul raţional spre care tindem aici conţine deja motivul terapeutic. Căci, procedând în mod fiziologic, eu întâlnesc în capul uman, de exemplu, un proces sclerotic subtil. Astfel, slujindu-mă de nişte expresii de acest fel, care fac legătura între om şi natura înconjurătoare, eu pot numi proces plumb funcţia organică ce constituie baza gândirii în creierul uman. Eu văd procesul plumb fără substanţa acestui metal în organizarea neuro-senzorială a omului. Eu îl văd apoi ca pe o otravă în cealaltă organizare, în cea a metabolismului şi a membrelor. Tabloul saturnismului îmi înfăţişează într-un mod îngrozitor ceea ce are loc continuu, într-un mod subtil, în organizarea neuro-senzorială. Dar eu mai pot să ştiu că, dacă introduc funcţia plumb, procesul plumb, în metabolism şi membre, eu despovărez acest sistem la nivelul organizării sale astrale de ceea ce are el nevoie să fie despovărat. În acest fel fac să se producă vindecarea. Eu nu mai fac deosebire între ceea ce este diagnostic, patologie şi terapie, căci toate acestea confluează într-un singur tot. Recunoaştem boala şi totodată procesul din natura exterioară capabil să ia asupra sa procesul patologic din organismul uman. Una face să o recunoaştem pe cealaltă. Ei bine, această bază antroposofică raţională a medicinei permite să fie reuniţi termenii între care astăzi există un abis profund: patologia şi terapia.

Pe de altă parte, procesele patologice sunt clarificate în aceeaşi măsură. Să examinăm o altă boală, care îi face pe oameni să surâdă când o menţionăm. Căci ea este considerată insignifiantă de către medici, cel puţin în ţara noastră, poate chiar şi în Olanda. Totuşi, pentru pacient, ea este foarte neplăcută. Este vorba de migrenă. Nu o putem înţelege decât dacă ştim că ea apare atunci când un proces metabolic care nu are ce căuta în organizarea neuro-senzorială ‒ în cap ‒ exacerbează procesul metabolic discret, subtil, care se desfăşoară întotdeauna în cap. Aşadar, în cap se manifestă un proces metabolic care nu ar trebui să se afle aici şi acum e vorba să despovărăm capul de acest proces. Cum să procedăm? Prima sarcină care apare este aceea de a introduce în om substanţa capabilă să ia asupra sa acest proces metabolic. Din cele spuse adineaori, veţi fi aflat că este vorba de siliciu. Despre el am spus eu că trebuie să pătrundă în organizarea senzorială, iritată şi ea în caz de migrenă.

Introducând procesul siliciu în organizarea cefalică, acţionăm în aşa fel încât o despovărăm de procesul patologic al migrenei. Dar trebuie să începem prin a introduce procesul siliciu în cap. Dacă vrem să obţinem un preparat care trebuie administrat pe cale orală, atunci trebuie să avem grijă ca siliciul, parcurgând acest drum, să nu se piardă pe undeva în digestie. Pentru aceasta trebuie să activăm cât mai mult posibil corpul astral, astfel încât mişcarea generală a digestiei să conducă siliciul, introdus ca remediu, până în organizarea cefalică. Acest lucru nu este posibil decât dacă stimulăm totodată urcarea siliciului absorbit, activând cât mai mult corpul astral. Aceasta înseamnă că trebuie să îndepărtăm din tot ceea ce slujeşte de intermediar între abdomen şi cap, adică din sistemul circulator, obstacolele pe care le-ar putea întâlni acţiunea viguroasă a corpului astral. În acest scop, ne slujim de sulf. Aşadar, în remediul nostru trebuie să existe siliciu şi sulf, tratate într-un anumit mod. În organismul uman nu există nici o acţiune care merge doar de jos în sus, căci tocmai când ne adresăm sistemului ritmic, ritmul trebuie să urce şi să coboare. Urmărim ritmul respirator în jos şi în sus, şi ritmul circulator la fel. Acest du-te-vino este favorizat de funcţia conţinută în substanţa fier. Vrem să obţinem un flux ascendent, dar vrem să împiedicăm ca el să se fixeze la polul superior. Vrem să nu mai existe depunere la polul superior şi omul să nu fie acaparat în întregime. Este ceea ce obţinem prin prepararea unui medicament pe care un anumit tratament îl face să conţină fier, sulf şi siliciu. Astfel obţinem preparatul nostru numit Biodoron, care slujeşte, în esenţă, la despovărarea capului de migrenă şi la reintegrarea corectă în organizarea umană totală a procesului de care am despovărat capul.

Ceea ce putem spune despre migrenă, care este considerată un fleac, o boală subordonată, devine ceva mai serios dacă urmărim drumul invers. Să luăm procesul în care respiraţia, devenită mai subtilă, aşa cum am spus, apare ca proces neuro-senzorial. Acest proces nu trebuie să se desfăşoare decât la etajul inferior al părţii celei mai înalte din om, aproximativ între plămâni şi partea inferioară a feţei. Dacă acest proces străpunge această nuanţă particulară a procesului circulaţiei la om şi dacă procesul neuro-senzorial, devenit neuro-cefalic, se desfăşoară în tractul digestiv, atunci avem un proces anormal, care nu este la locul său în sistemul digestiv, ci în cap. Trecând în tractul digestiv, el devine acolo simptomatologie tifoidă. Ceea ce ne face să înţelegem ce poate fi un proces din natură, şi fiecare boală este un asemenea proces, în organismul uman: ceea ce este just într-un alt loc, este, în cazul de faţă, deplasat. În anumite locuri din organism, procesul care se desfăşoară în simptomatologia tifoidă este normal. În sistemul digestiv, el este boală. Iată cum se prezintă această boală.

În organizarea cefalică noi suntem deosebit de expuşi la acţiunea lumii exterioare. Capul îl resimţim cel mai puţin, dar prin el simţim lumea înconjurătoare. Aceasta trebuie să aflueze spre cap. Prin capul nostru trăim la maximum în lumea exterioară. Doar două părţi din fiinţa noastră prezintă această particularitate. Mai întâi capul, şi anume sistemul pe care tocmai l-am caracterizat, în care respiraţia se transformă în funcţie neuro-senzorială. Iar celălalt aspect ni se va părea paradoxal. Vă puteţi consacra într-o zi acestor aspecte, când vom fi adunat în acest scop literatura medicală, care va fi gata în curând. Vă veţi apleca asupra faptelor întâlnite în acest domeniu şi veţi constata că, într-un mod diferit, tocmai funcţia hepatică este cea care redă cel mai bine lumea exterioară în organismul uman. Lumea exterioară acţionează aici ca şi cum restul organismului aproape că nu ar exista. Iată o particularitate a funcţiei hepatice. Dar când această localizare, necesară spre a crea astfel albia tocmai pentru acţiunile exterioare, nu rămâne la locul ei, ci se manifestă în sistemul digestiv, avem acolo o stare care, din punct de vedere funcţional, devine străină organismului uman. Să căutăm tot în natura înconjurătoare ceva care va putea interioriza din nou modelul funcţional exteriorizat al intestinului, pentru a reda această funcţie organismului. Procesul care ne apare este cel fixat în antimoniu. Acest mineral este foarte sensibil la forţele mediului înconjurător. Structura antimoniului are ceva din caracterul dinamitei. Reprezentaţi-vă aceste raze în fascicule, încercaţi să simţiţi cum antimoniul, prin procedeul lui Saiger, ar vrea parcă să se smulgă din starea de mineralizare. Antimoniul posedă, într-un fel, o sensibilitate minerală. El interiorizează acţiunile exterioare, ceea ce se manifestă îndeosebi prin proprietăţile electrolitice ale antimoniului. Plasat la catod, un impuls foarte fin îi poate provoca explozia. Cunoscând aceste fapte şi cunoscând raportul antimoniului cu forţele aflate pretutindeni în Univers, vom şti că, tratat şi administrat în mod adecvat organismului uman, procesul antimoniu poate recepta procesul tifoid. Astfel că, în acest mod, Eul şi corpul astral pot fi despovărate de acţiunea lor, în cazul bolnavului tific, şi fiinţa umană poate fi condusă, încetul cu încetul, spre sănătate.

Astfel, eu încerc să exprim principiile a ceea ce s-ar putea numi o medicină raţională. Medicamentele noastre, în prezent aproape două sute, au fost create, în timp, în două feluri. Mai întâi, un grup de medici care manifestau un anume scepticism cu privire la metodele terapeutice actuale s-au reunit în număr mare şi au întrebat dacă prin cunoaşterea antroposofică se poate descoperi raportul omului cu mediul său înconjurător şi dacă pot fi date unele indicaţii cu privire la substanţele care pot fi preparate şi administrate ca remediu. Ei bine, antroposofia deţine o cunoaştere foarte detaliată şi exactă a omului, ca fiinţă înzestrată cu trup, suflet şi spirit. Ea mai posedă, de asemenea, o cunoaştere detaliată a naturii şi a componentelor fiecărui regn în parte. Prima datorie care mi s-a impus a fost aceea de a merge oarecum în căutarea proceselor naturale şi de a studia în ce măsură aceste procese reprezintă nişte procese patologice. Am mers, aşadar, de la natura exterioară la om. Remediul sclerozei a urmat acest drum. Am încercat să elucidez cum poate acţiona Plumbum metallicum împreună cu un sistem cu capacităţi plastice, cum este cel care se află în miere, zahăr sau lapte. Astfel, demersul dinspre exterior spre interior a permis realizarea unui anumit număr de remedii.

Atunci s-a pus problema de a şti cum să introducem aceste remedii în lume. Am spus de la început că nu vreau să existe un laborator farmaceutic, care să nu fie legat de o clinică, ceea ce a determinat apariţia unor clinici. Când a existat un anumit număr de remedii, au început să fie aplicate în clinici. De unde rezultă constatarea pe care am menţionat-o adineaori. Şi cum, în prezent, mă aflu eu însumi la Dornach, Arlesheim şi Dornach constituind un singur tot, şi deoarece institutele de la Arlesheim sunt legate de Goetheanum, mi-a fost posibil, datorită colaborării strânse cu Doamna Doctor Ita Wegman, să urmez, pentru o serie de remedii, drumul invers, pornind de la procesul patologic. Trebuia, de fapt, să găsesc, pornind de la om, produsul natural. A rezultat convergenţa realizărilor farmaceutice pe care le puteţi găsi mai ales la Arlesheim. De Institutul Clinic şi Terapeutic, unde domneşte cu adevărat curajul de a vindeca, este legat Laboratorul Farmaceutic Internaţional, consacrat preparării medicamentelor respective. Ele vor fi distribuite în diverse moduri şi le veţi putea cunoaşte dacă vă interesează. Eu nu vreau să fac reclamă. Nu vreau decât să abordez baza ştiinţifică a problemei. Dar din întâlnirea celor două căi rezultă o mare încredere în acest domeniu, chiar şi numai din punct de vedere exterior şi empiric. Atunci este deosebit de îmbucurător să vorbeşti în faţa unui auditoriu cum este cel de aici. Acest lucru a fost posibil pentru că Domnul Doctor Zeylmans m-a invitat aici, pentru că a avut amabilitatea de a vă invita şi pe dvs., iar dvs. aţi avut gentileţea de a veni. Ceea ce se pare că se datorează faptului că Dr. Zeylmans are intenţia de a da el însuşi Institutului de aici orientarea despre care am vorbit. Căci eu pot admite că aceste conferinţe ar putea constitui baza ştiinţifică pentru ca acest Institut să poată furniza apoi probele materiale pe care încercăm să le realizăm în institutele noastre clinice şi terapeutice. Literatura respectivă va putea să vă convingă nu numai de faptul că dispunem de un material statistic cel puţin tot atât de sigur ca cel stabilit în mod obişnuit prin statisticile clinice, ci şi de faptul că la acesta se adaugă confirmarea de precizie de care am vorbit mai sus.

Va fi deosebit de important să putem trata bolile care până acum nu ţineau decât de chirurgie, de exemplu, cancerul. Aici suntem pe calea cea bună. Dacă putem spune despre un proces că este deplasat, atunci cancerul este chiar un asemenea proces. Este vorba aici de un proces deplasat, care, de fapt, nu ar trebui să se desfăşoare decât la periferia extremă, în sistemul neuro-senzorial. Este interesant să observăm cum funcţia senzorială, care ţine de periferia corpului, constituită în acest scop, poate fi deplasată, manifestându-se sub formă de cancer. Observăm atunci că această funcţie nu este cu adevărat nervoasă, ci mai curând senzorială. Ceea ce ne permite să descoperim, într-un sens mai profund, caracteristica parazitară a cancerului. Ajungem astfel, pe un drum care nu este atât de simplu cum s-ar crede în mod obişnuit, să producem, pe baza diferitelor sucuri de Viscum, mijlocul de a birui cancerul pe cale medicamentoasă. În acest domeniu am obţinut deja nişte rezultate, cel puţin parţiale, care sunt bune şi promiţătoare. Nu putem vorbi decât de rezultate parţiale, pentru că nu am putut termina decât de curând aparatura care trebuie să prepare corect planta Viscum. Totuşi, cu preparatele actuale am putut realiza tratamente profilactice cu rezultate foarte bune. Este important pentru cancer ca el să fie recunoscut la timp, dar foarte adesea bolnavii nu ne ajută aproape deloc în acest sens. Căci, recunoscut la timp, cancerul va putea fi combătut pe cale medicamentoasă, datorită preparatelor pe care le producem pe bază de Viscum. Nu voi spune nimic nici pentru, nici împotriva intervenţiilor chirurgicale şi nici despre recomandarea lor frecventă. Voi arăta doar că o adevărată cunoaştere a omului permite ca nişte cazuri de boală, chiar grave, să fie privite în aşa fel încât, pornind din interior, această cunoaştere să poată conduce la conceperea unor tratamente.

Iată, în esenţă, ce am vrut să spun cu privire la căutarea noastră care a luat naştere din antroposofie. Am vrut să vă vorbesc despre calea care ne conduce de la natura exterioară spre interiorul omului şi invers. În încheiere, trebuie să remarc un rezultat extrem de important care reiese din aceste reflecţii metodologice, şi anume modul de a-i administra omului medicamentul care trebuie să despovăreze organismul de procesul patologic. Dacă omul este, într-adevăr, o fiinţă tripartită, împărţită în organizarea ritmică, organizarea neuro-senzorială şi organizarea metabolismului şi a membrelor, terapia, la rândul ei, se împarte în trei părţi. Iată-le. Există mai întâi remediile absorbite pe cale internă, care, în final, iau în organism aceeaşi cale ca procesul digestiv. A doua cale este cea a injecţiilor şi prin acest mijloc noi încercăm, într-un fel, să introducem procesul, funcţia terapeutică, în organismul ritmic. A treia cale este cea a băilor, prin care se acţionează pe cale externă. Această a treia cale acţionează asupra procesului neuro-senzorial, printr-o acţiune mai grosieră. Căci acţiunea băii este o acţiune perceptivă redusă la un nivel inferior.

Să observăm, aşadar, aceste trei forme la fosfor. Folosind fosforul ca medicament pe cale orală, în uzaj intern, amestecat cu alte substanţe, tratat chimic sau prin alte procedee, noi trebuie să ştim că el favorizează mai ales asimilarea de lichide în organism. Pentru a despovăra organismul de un proces patologic în care starea lichidă se revarsă de la locul care îi revine, de exemplu, în anumite afecţiuni inflamatorii de la periferie sau sub forma unor manifestări asemănătoare epistaxisului, folosim fosforul pe cale internă. El despovărează corpul astral şi Eul de procesul patologic din funcţiile lichidiene. Dacă preparăm, în dozaj adecvat, un produs injectabil şi introducem astfel fosforul în procesele circulatorii, noi despovărăm organismul de ceva care ţine de nişte procese circulatorii anormale. Constatăm, de exemplu, o respiraţie accelerată, o activitate cardiacă mai intensă şi, în special, o hipersecreţie biliară, care ţine tot de fenomenele ritmice, precum şi alte procese ‒ pentru a nu menţiona decât ceea ce este mai important -. Dacă folosim atunci fosforul sub formă injectabilă, putem obţine rezultate foarte favorabile. Putem întâlni, de asemenea, nişte tulburări cu tendinţă mai curând psihică, funcţiile cerebrale fiind de aşa natură încât îl împing pe om în mod involuntar spre un soi de fugă a ideilor, în care el nu îşi poate stăpâni gândurile, în care frazele debordează, până când starea devine patologică. În acest caz, este posibil să acţionăm în sensul unei încetiniri a fluxului ideilor prin băi adecvate, în care fosforul se găseşte în diluţie.

Menţionez toate acestea doar sub formă de exemple. Exemple de acest fel pot fi găsite cu sutele. Abordăm astfel organismul uman în trei moduri diferite. Trebuie să ştim cum să o facem.

Pe de altă parte, mai există un ajutor terapeutic direct, pe care îl putem face să intervină acţionând din exterior asupra sistemului metabolic. Este vorba de dinamica universală în care putem situa omul. Este ceea ce noi realizăm cu rezultate bune datorită euritmiei curative. Euritmia este un fel de gimnastică spirituală, care poate fi ridicată la nivel de artă. Sub conducerea Doamnei Steiner, noi am arătat deja în multe ţări, până în Scandinavia, ce se poate face prin arta euritmiei. Chiar şi aici, la La Haye, au avut loc cu puţin timp în urmă reprezentaţii de euritmie. Euritmia face vizibilă, într-un mod artistic, transpunerea limbajului uman într-o funcţie motrice. Gândiţi-vă la un mic detaliu pe care ştiinţa de astăzi îl cunoaşte deja. Ea cunoaşte, într-adevăr, raporturile directe dintre funcţia mână-braţ şi organizarea limbajului. Centrul vorbirii, al limbajului, la dreptaci se găseşte în emisfera stângă a creierului şi invers la stângaci. De aceea, poate că nu veţi contesta concluzia la care se ajunge prin antroposofie, şi anume că întreg limbajul este legat, de fapt, de mobilitatea omului. Putem observa relaţia dintre mişcarea braţelor şi a picioarelor şi pronunţarea consoanelor, mai ales a celor palatale. Putem urmări mişcarea braţelor, vedem cum o comutare interioară o transpune în mişcarea pe care limbajul o imprimă aerului. Limbajul în totalitate poate fi transpus în mişcările individului sau ale grupurilor umane. Rezultă atunci euritmia artistică. Aceasta poate fi transformată, atunci când conducem expresia pur artistică rezultată din mişcările omului întreg, ca fiinţă înzestrată cu trup, suflet şi spirit, spre înlănţuirea gesturilor din euritmia curativă. Gimnastica obişnuită ţine seama numai de constituţia fiziologică a organismului fizic. La Arlesheim am elaborat o întreagă metodă de euritmie curativă. Aplicarea ei sistematică se răsfrânge asupra omului şi prin euritmia curativă putem susţine într-un mod fructuos procesele interne de vindecare ce se realizează conform celor trei moduri diferite pe care le-am prezentat. Acţiunea euritmiei se explică pe baza procesului care apare în omul normal când el merge, stă pe loc sau face diverse mişcări. Acest fapt este însoţit întotdeauna de nişte procese interne legate de procesele de construcţie şi de deconstrucţie din organismul uman, în care omul este situat într-o dinamică ce se răsfrânge asupra proceselor sale interne. Aici, regulile sunt stricte. Astfel, eu pot stabili, de exemplu, un sistem de gesturi euritmice care acţionează într-un anume fel asupra organismului, astfel încât nişte procese de deconstrucţie, de exemplu, care nu puteau fi îndeplinite în organism, să poată fi conduse spre o desfăşurare corectă. Printr-un alt sistem de euritmie curativă ne vom opune unor procese de deconstrucţie prea pronunţate.

Astfel, totul concordă pentru a ne face să-l privim pe omul bolnav conform trupului, sufletului şi spiritului. Discernem atunci în el ce este sănătate sau boală. Şi în ceea ce vedem, percepem, de asemenea, şi procesul terapeutic.

Iată cum am dori să muncim, cu toată modestia, pentru o terapie raţională. Ştiu că astăzi pot fi aduse numeroase obiecţii acestui gen de terapie. Pentru cel care s-a străduit să treacă prin tot ce este astăzi oficial admis, ea poate părea un fapt paradoxal, ba chiar dăunător. Dar nu s-ar întâmpla pentru prima oară în lume. Totuşi, vă pot asigura că eu însumi aş găsi că e mai comod să nu vorbesc deloc despre aceste lucruri. Căci cunosc toate argumentele care pot fi aduse, toate obiecţiile care pot fi întâlnite astăzi, în virtutea modului obişnuit de a gândi. Dar există, totuşi, motive să vorbim despre ceea ce credem că trebuie să introducem în procesul cultural al omenirii. Cu privire la acest sentiment al datoriei, primiţi, vă rog, întreaga mea recunoştinţă pentru atenţia pe care aţi acordat-o expunerilor mele, în care, pe parcursul a două ore, nu am putut să vă ofer decât nişte indicaţii generale.