Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

A PATRA DIMENSIUNE

GA 324a


PREFATĂ LA EDITIA ENGLEZĂ


Miezul concepţiei lui Rudolf Steiner despre istorie este ideea după care conştienţa umană a evoluat de-a lungul timpului. Concepţia despre lume a lui Steiner combină acest gând cu ideea inspiratoare că spiritele noastre sunt parte din întregul acestei evoluţii, chiar atunci când precede durata vieţii noastre particulare. Multe din conferinţele lui Steiner tratează diferenţele dintre culturile tribale, clasice şi moderne din perspectiva conştienţelor care evoluează.

Când eşti familiar cu această perspectivă asupra istoriei, va apărea întrebarea: Ar putea schimbările evolutive din conştienţă să fie detectate în cursul a câtorva decenii? Sau este necesară trecerea secolelor pentru a ieşi la iveală?

Subiectul acestor conferinţe, a patra dimensiune, este interesant nu numai pentru el însuşi şi pentru aplicaţiile sale ştiinţifice, ci şi din cauza luminii pe care o aruncă asupra evoluţiei recente observabile în gândirea umană. Steiner a afirmat că mijlocul secolului al XIX-lea a fost un punct singular în dezvoltarea conştienţei umane; la acea vreme gândurile omului erau mult mai strâns legate de creier decât au fost vreodată înainte sau vor fi vreodată în viitor. Creierul era, din cauza legăturii sale strânse cu mintea, spiritualizat în cel mai înalt grad. Dimpotrivă, mintea a fost adusă foarte puternic în lumea materială. Teorii materialiste ingenioase au fost simptomul cultural al acestei condiţii istorice unice. El a mers mai departe pretinzând că această coborâre din secolul al XIX-lea a minţii în materie nu a fost descoperirea sa originală, ci era foarte bine cunoscută în interiorul societăţilor secrete. Totuşi Steiner descoperise faptele independent şi nu a fost astfel legat de jurămintele păstrării secretului. El a crezut că sosise timpul de a face publică o asemenea cunoaştere spirituală.

Dacă presupuneţi în mod ipotetic că această teorie a evoluţiei istorice este corectă, vă veţi aştepta ca secolul al XIX-lea să simtă o tensiune între conceptul în mod inerent nonmaterialist al celei de a patra dimensiuni şi tendinţa seculară de a materializa toate conceptele. Parte din farmecul celei de a patra dimensiuni este acela că este un concept geometric care interesează cultura populară tot atât de mult ca şi pe matematicieni. Atât în aplicaţiile sale ştiinţifice cât şi în cele populare, a patra dimensiune a avut exponenţi gnostici şi agnostici.

Primul matematician care a explorat a patra dimensiune, William Rowan Hamilton, s-a născut în 1805; citea Biblia la vârsta de trei ani, atunci când a început, de asemenea, să înveţe caracterele ebraice. Pâna la vârsta de 10 ani el putea citi în ebraică, persană, arabă, sanscrită, bengaleză, latină şi greacă, ca şi în câteva limbi europene. Era antrenat în aritmetica mentală şi a fost pus în competiţie cu un băiat din Vermont care făcea un turneu, fiind un copil-calculator minune. Totuşi Hamilton a fost dezamăgit când a descoperit că tânărul domn Colbum, concurentul lui, părea a nu avea nicio cunoaştere în afară de neobişnuitul său talent aritmetic şi nu părea interesant ca prieten.

În timp ce studia la Universitate, Hamilton a ajuns sub influenţa mişcării tractariene care considera că trebuie să revitalizeze religia plecând de la conţinutul ei spiritual. În sensul acesta el a fost influenţat de ramura mult mai radicală, subiectivă a mişcării care a fost inspirată de filosoful Samuel Taylor Coleridge. Condus, poate, de noţiunea de algebră a lui Coleridge ca ştiinţă a timpului, Hamilton a descoperit o varietate de numere cvadridimensionale, „cuaternionii“ ‒ numiţi astăzi în mod curent numere hipercomplexe. Aţi putea fi surprinşi dacă citiţi scrierile lui Hamilton, văzând cum se codeşte de a îmbrăţişa o a patra dimensiune ca atare. Hamilton a explorat cea de a patra dimensiune dar a refuzat să accepte noţiunea spaţiului cu patru dimensiuni. El şi-a făcut cercetările într-o perioadă în care ‒ conform cu ipotetica noastră concepţie acceptată a evoluţiei culturale ‒ conştienţa omului a coborât în cel mai înalt grad în materie. Hamilton a folosit trei dimensiuni (vectorii), împreună cu o a patra (tensorul), care erau păstrate separate, astfel încât nu au fost combinte într-o singură varietate cvadridimensională.

Dacă ar fi să luaţi celelalte lucrări matematice ale lui Hamilton ‒ numele lui este onorat pentru ingenioasele sale metode de fzică matematică ‒ aţi fi probabil izbiţi de profundul său materialism care poate fi citit printre rândurile îndemânaticelor lui calcule. Logica activă, creativă a secolului al XIX-lea a ajuns la cea de a patra dimensiune dar spiritul materialismului o ţinea în loc.

În următoarea fază de dezvoltare, conceptul spaţiului cvadridimensional a fost acceptat. Ludwig Schlaefli, un profesor elveţian, a tratat cele patru dimensiuni, ca şi continuarea conceptuală riguroasă a primelor trei dimensiuni spaţiale. Este posibil ca izolarea faţă de învăţământul pentru adulţi care constituie o parte a vieţii unui profesor de şcoală să-i fi permis lui Schlaefli să dezvolte această nouă geometrie în timpul anilor de început ai carierei sale, înainte de a trece la departamentul de matematică al Universităţii din Berna. Este interesant că Grassmann, care a explorat de asemenea o ingenioasă algebră a dimensiunilor superioare, era, ca şi Schlaefli, un profesor de şcoală ale cărui scrieri au fost ignorate timp de mulţi ani. De fapt, aceşti pionieri intreprizi, adevăraţi eroi ai spiritului uman liber, şi-au asumat riscul de fi crezuţi nebuni. Ei au adâncit şi înnoit tradiţiile culturale ale trecutului de vreme ce s-au bazat pe gândirea pură pentru a-i duce dincolo de ceea ce putea fi confirmat în lumea senzorială.

Fiecare nou pionier în lumea ideilor libere a găsit călătoria mai uşoară, în mod special dacă noile idei au luminat alte domenii de cunoaştere. În geometrie, de exemplu, s-a observat că liniile drepte ale spaţiului tridimensional obişnuit ar putea fi considerate ca elemente ale unei varietăţi cu patru dimensiuni. Conexiunile de acest tip au făcut curând ca a patra dimensiune să devină acceptabilă pentru matematicieni. Totuşi nu a durat mult până când a patra dimensiune a fost luată în considerare de către spiritualişti, o asociaţie care mergea în paralel cu frecventele sale apariţii din literahira OZN-urilor în secolul al XX-lea. Această intrare în ocultismul popular a fost a treia fază distinctă de dezvoltare.

Şedinţele spiritiste ale secolului al XIX-lea atrăgeau fiinţe spirituale care produceau efecte fizice şi erau asociate cu stări psihologice care apoi dispăreau ca şi OZN-urile zilelor noastre. Era la fel de convenabil atunci (cum este şi acum) să li se atribuie o casă în dimensiunile inaccesibile ale spaţiului.

Zollner, un astronom al secolului al XIX-lea, a încercat să demonstreze că fiinţele imateriale atrase în şedinţele de spiritism erau din a patra dimensiune. Chiar dacă demonstraţiile sale nu au fost niciodată încununate de succes, el a devenit atât de absorbit de acest efort încât colegii lui au considerat că a fost „îmbrobodit“ de mediumul Slade, care a fost cu siguranţă fraudulos o parte din timp. În această fază, a patra dimensiune a devenit un mod de a concepe fenomene misterioase într-un mod cvasimaterialist.

În faza finală a gândirii secolului al XIX-1ea, a patra dimensiune a devenit subiect de meditaţie. Se pare că a fost reluat în mod specific în Societatea teosofcă numai după moartea Helenei Blavatsky în 1891. Societatea teosofică a făcut publice foarte multe din cele ce anterior circulau numai în interiorul societăţilor secrete, dar aceste revelaţii depindeau de doamna Blavatsky, care şi-a început cariera internaţională de medium când era încă adolescentă. După moartea ei, mişcarea a suferit unele fragmentări dar era de fapt sub conducerea Anniei Besant, o recent convertită de la socialismul materialist. Societatea teosofică post-blavatskyană a avut din acest motiv nevoie să ofere instruire în cunoaşterea superioară pentru a-şi păstra membrii. Scrierile lui Howard Hinton despre a patra dimensiune slujeau foarte bine acestui scop.

Cariera lui Howard Hinton era legată într-un mod neobişnuit de ideile tatălui său. James Hinton era un doctor în constructia de nave care şi-a pierdut credinţa ca urmare a citirii Bibliei şi a devenit un viguros oponent al creştinismului. El a înlăturat taina Trinităţii pentru a face loc „tainei durerii“ şi a propovăduit virtutea unor mortificări ale cărnii, ca de exemplu cea de a merge pe timp de iarnă fără palton. Pe măsură ce James Hinton a devenit tot mai filosofic, el a câştigat credinţă în lumea noumenală a lui Kant care se află în spatele experienţei fenomenologice. Această lume superioară era feminină, hrănitoare, liberă de constrângeri sociale şi legale. Virtutea consta în armonizarea intenţiilor proprii cu lumea numenală şi nu putea fi dobândită printr-un simplu comportament controlat. Era de aşteptat ca persoana care acţionează altruist pentru binele omenirii să încalce legile ca un criminal ordinar.

În timp ce propunea aceste idei, James Hinton avea nevoie de ajutor matematic pentru subiectul ecuaţiilor pătratice, care în mintea lui erau asociate cu unele chestiuni etice. Pentru ajutor el a angajat-o pe văduva matematicianului George Boole; ea a devenit secretara lui. Asocierea dintre dna Boole şi James Hinton

a făcut ca Howard, fiul lui James Hinton, şi fiicele dnei Boole să se cunoască.

Howard Hinton, ca şi tatăl lui, fusese inspirat de scrierile lui Hamilton pentru a adopta o formă materialistă de kantianism. Totuşi, când şi-a început munca de profesor de şcoală el a ajuns să se îndoiască de faptul că cunoaşterea ar putea veni de la o autoritate exterioară. În efortul de a găsi cunoaşterea faţă de care ar putea simţi certitudine, şi-a făcut un set de cuburi colorate, pe care le-a aranjat în diverse moduri pentru a face cuburi mai mari. Folosind aceste blocuri el a simţit că ar putea dobândi cunoaşterea poziţiei spaţiale dincolo de orice îndoială. În timp ce se uita după tipare în rearanjamentul acestor cuburi, el a început să investigheze a patra dimensiune, pe care o vedea guvernând şirurile de transformări în trei dimensiuni.

El a predat sistemul său tinerei Alicia Boole, pe care o cunoştea datorită colaborării tatălui său cu dna Boole. Alicia a devenit mai târziu faimoasă pentru capacitatea ei de a vizualiza obiectele cvadridimansionale. Ea a dobândit această facultate urmând exercitiile cu cuburile lui Howard Hinton. Până la urmă Hinton s-a căsătorit cu Ellen, sora mai mare a Aliciei.

Viaţa personală a lui Howard Hinton a căzut într-un haos tragic. O scurtă detenţie pentru bigamie l-a condus la părăsirea Angliei şi preluarea poziţiei de profesor, pentru câţiva ani, într-o şcoală cu predare în limba engleză din Japonia. Psihologul William James era unul din suporterii lui americani. Se pare că au existat interese de culise în America pentru ideile lui Hinton de a se folosi dimensiunile superioare ca un mod de a dobândi clarvederea. Hinton însuşi s-a îndepărtat de la investigaţiile sale anterioare şi s-a concentrat asupra producerii unei noutăţi pentru vremea aceea ‒ o maşină de aruncare pentru practicarea jocului de baseball. Se poate ca aceasta să fi entuziasmat colectivul de antrenori de la colegiul unde lucra el, dar nu a contribuit cu nimic la favorizarea reputaţiei lui filosofice. El a preluat o slujbă de examinator de invenţii în 1902. Noua poziţie i-a întors mintea de la baseball la ceea ce susţinătorii lui voiau cu adevărat să ştie, legătura dintre a patra dimensiune şi clarvedere. Până la moartea lui Hinton, în 1907, scrierile inspirau teosofi din India şi Anglia pentru a investiga ei înşişi cea de a patra dimensiune. Evident, aceste teme vor fi fost de interes şi pentru teosofii germani. Acest interes formează fondul conferinţelor lui Rudolf Steiner. În ele îl vedem pe Steiner foarte la el acasă în vizualizarea spaţiilor multidimensionale. El operează cu concepte care unifică punctele de vedere mai mult matematice cu cele mai mult spirituale asupra celei de a patra dimensiuni. S-ar putea ca cititorul să-l găsească pe alocuri dificil dar să se simtă profund răsplătit, pe măsură ce el îl ghidează în afara familiarei lumi tridimensionale şi în tot mai adânci regiuni ale spaţiului interior.

DAVID BOOTH