În ultimul curs de la Basel [Nota 1] a fost pentru prima dată posibil să se vorbească despre o temă, care până atunci nu a fost abordată în cadrul Secțiunii germane [Nota 2]. Despre Evenimentul christic în sine s-a vorbit desigur adesea și până acum, în special legat de Evanghelia după Ioan. Prin referirea la Evanghelia după Luca, așa cum s-a întâmplat la Basel, a fost posibil în special să se atingă și ceea ce se poate numi preistoria lui Christos. Aici avem de-a face cu raporturi foarte complicate. În trupul lui Iisus din Nazaret a intrat, după cum se știe, o Ființă solara înaltă și a trăit în el trei ani, de la Botezul în Iordan până la Misterul de pe Golgota. Despre această înaltă Ființă christică s-a vorbit deja de multe ori. Însă despre ceea ce trăiește în fața sufletelor noastre ca personalitate a lui Iisus din Nazaret și despre ceea ce a primit acea ființă, se poate spune ceva mai precis doar prin referirea la o Evanghelie care conține istoria lui Iisus începând din copilăria sa. Tema principală a conferințelor de la Basel a constituit-o evoluția lui Iisus de la nașterea sa și până la Botezul în Iordan. Chiar și în această preistorie avem deja de-a face cu raporturi foarte complicate. Sublimul, trebuie avut mereu în vedere, nu este ușor de cuprins cu gândirea și așa simplu de prezentat. Edificiul cosmic nu poate fi schițat prin câteva trăsături de condei sau să fie înțeles prin câteva noțiuni comode.
Acea personalitate, care la treizeci de ani a primit în sine ființa lui Christos, este construită într-un mod foarte complicat. Punctele juste de reper relativ la descrierile diferite ale preistoriei lui Iisus din diferitele Evanghelii nu pot fi obținute decât din Cronica Akasha.
Astăzi urmează să povestim în linii mari câte ceva despre Iisus din Nazaret, pentru a avea totuși o privire de ansamblu asupra celor expuse mai detaliat în conferințele ținute la Basel. Se intenționează de asemenea, ca în conferințele pentru membri, ce se vor ține în această iarnă, să se vorbească despre Evanghelia după Matei, eventual și despre Evanghelia după Marcu. Evenimentul christic, prezentat în această formă nouă, se apropie atunci de noi într-o lumină complet diferită. Acest Eveniment nu este cunoscut încă suficient de bine, punându-l în legătură doar cu Evanghelia lui Ioan. Totuși pentru început nu putem vorbi decât schematic despre aceste lucruri.
Cronica clarvăzătorului, Cronica Akasha, ne dezvăluie printr-o scriere cu litere vii ceea ce s-a întâmplat în cursul timpului. Comunicările spirituale se fac de regulă aducându-se mai întâi la cunoștință realitățile Cronicii Akasha, fără să se facă o referire la un anumit document scris. Abia după aceea se arată că toate aceste lucruri se pot regăsi în anumite documente, în special în Evanghelii, care pot fi înțelese corect doar cu ajutorul faptelor extrase din Cronica Akasha.
În Palestina, odinioară, au confluat curentele spirituale, care anterior merseseră separat în lume. Legat de Evanghelia după Luca am putea vorbi de trei curente spirituale, care s-au întâlnit în Evenimentul christic. Unul este legat de Buddha, celălalt de Zarathustra, iar al treilea a fost încorporat în cultura veche ebraică. Aceste trei curente au confluat într-un eveniment concret, în acel Eveniment christic. Despre atare curente spirituale se vorbește în general mult prea abstract. În realitate însă, ele se concretizează prin niște ființe speciale, care trebuie să fie în așa fel plăsmuite, încât curentele să poată curge în ele. Este necesar așadar să investigăm cu precizie aceste ființe în alcătuirea lor interioară.
Curentul budist și-a atins punctul lui culminant în Gautama Buddha. Anterior Buddha a cunoscut o serie de încorporări. Însă acea încorporare din secolul al VI-lea înainte de Christos a fost în existența lui un vârf extrem de important. Abia atunci Gautama a devenit ceea ce se cheamă un Buddha. Anterior el fusese doar Bodhisattva, ceea ce înseamnă, un mare învățător al omenirii. Această încorporare din urmă căpăta în decursul timpului, treptat, însușiri diferite. Noi înșine am trăit, desigur, odinioară în vechiul Egipt, însă dotați cu însușiri complet diferite de cele pe care le avem astăzi; vechile însușiri s-au retras parțial, altele noi s-au adăugat.
Cine nu ia în seama o atare evoluție, nu are o perspectivă obiectivă a lumii din afară. Astăzi, de exemplu, omul poate recunoaște din sine însuși anumite legi logice și de comportare morală, își poate utiliza forța sa de judecată, poate recunoaște din el însuși un lucru sau altul. Așa ceva însă nu se întâmpla în timpurile preistorice. Pe atunci, de exemplu, omul n-ar fi găsit în sine nimic legat de factorul moral. Nici n-ar fi înțeles astfel de legi, dacă i-ar fi fost explicate cu cuvintele actuale. Trebuia apelat la o cu totul altă însușire. Astăzi există pentru om anumite adevăruri durabile, care înainte cu trei mii de ani nu se puteau încă întrevedea, așa de exemplu învățătura despre milă/compasiune și iubire. Pe atunci omul ar fi încercat zadarnic să găsească o astfel de dispoziție sufletească. Atunci, ca să folosesc un cuvânt urât, ar fi trebuit să i se sugestioneze/ inspire din afară omului milă și iubire.
Ființa a cărei sarcină, timp de mii de ani, a fost să insufle din regiunile spirituale înalte oamenilor milă și iubire, a fost acel Bodhisattva, care apoi s-a încarnat în India drept Buddha. Ca om în lumea fizica el n-ar fi găsit în sine nimic din ceea ce se cheamă milă și iubire. Prin inițierea lor, Bodhisattvii se înălțau însă în regiunile spirituale, de unde puteau aduce pe Pământ astfel de învățături, precum aceea despre mila și iubire. Vine însă un moment, când omenirea a devenit matură să găsească de aici încolo singură, ceea ce anterior îi fusese insuflat. Așa a fost și cu mila și iubirea.
Când acel Bodhisattva a avansat la rangul de Buddha, deci în respectiva încarnare din secolul al VI-lea înainte de Christos – șederea lui Bodhisattva sub pomul Bodhi –, ceva important s-a petrecut nu numai în propria sa ființa, ci în general pe întregul Pământ. Atunci în omul devenit Buddha a răsărit acea învățătura despre milă și iubire, respectiv i-a fost inspirată o traducere în cuvinte a acesteia, o detaliere mai exactă a acelei învățături despre milă și iubire. Prin faptul că Buddha a putut recunoaște în mod viu în sine această învățătură, omenirii i-a fost dată posibilitatea de a viețui în viitor același lucru. Începând de atunci, anumiți oameni pot recunoaște așa ceva și pot duce, după exemplul marelui Buddha, o viață corespunzătoare, care într-un fel cristalizează din sine în mod viu învățătura cărării octuple.
Această chestiune va deveni însă o chestiune proprie/personală și propriu-zisă a omenirii, abia atunci când un număr mai mare de oameni este suficient de matur, încât să ajungă să afle ceea ce a aflat atunci Buddha. Pentru aceasta, din sferele superioare i se încredințează lumii noastre misiune după misiune, până când, după aproximativ trei mii de ani, socotiți de acum înainte, suficient de mulți oameni vor fi devenit maturi pentru a merge pe calea octuplă, iar omenirea își va fi însușit mila și iubirea. Atunci va avea loc un nou eveniment și va aduce din lumea spirituală, jos în lumea fizică, o nouă misiune.
Odinioară Buddha a lăsat să se reverse în omenire acea învățătură despre milă și iubire. Acum însă, după ce Buddha a dat impulsul într-acolo, ea acționează mai departe viu în ea. Când după o activitate de aproximativ trei mii de ani un Bodhisattva își va fi îndeplinit sarcina sa, el va deveni un Buddha, care va transmite atunci omenirii o anumită misiune.
Ce s-a întâmplat cu acel Buddha, a cărui misiune a fost să aducă omenirii iubirea și mila, după ce și-a părăsit corpul său fizic? Buddha înseamnă întotdeauna o ultimă încarnare. El a mai avut nevoie doar de încarnarea în Gautama, pentru a îndeplini o misiune. Din acel moment, acea individualitate de Bodhisattva nu mai poate coborî într-un corp fizic. Ea se mai poate încorpora cel mult într-un corp eteric. Așadar, acel Buddha nu mai poate fi văzut decât de un clarvăzător. O atare formă, pe care o capătă o individualitate fără participarea corpului fizic, se numește Nirmanakaya. Prin ea entitatea își continuă misiunea care i-a fost încredințată ca Bodhisattva. Așa a fost pregătit și marele Eveniment christic prin acel Buddha care domnea în Nirmanakaya.
O pereche de părinți, și anume Iosif și Maria din Nazaret, a căpătat un copil, pe nume Iisus. Acesta a fost dotat într-un mod deosebit, astfel încât Nirmanakaya-Buddha își putea spune, că acest copil, în corporalitatea lui fizică, ar putea determina omenirea să facă, prin intermediul acesteia, un mare pas înainte, dacă el ca Buddha și-ar putea aduce contribuția. De aceea el s-a coborât în Nirmanakaya sa în acel copil. Prin Nirmanakaya nu trebuie să ne reprezentăm un corp închis/conturat, așa cum îl avem noi, ci că forțele, care în mod obișnuit erau simple forțe, au devenit aici entități aparte. În lumile superioare, acest sistem de entități sunt ținute laolaltă de către Eul individualității aflate la baza lor, în mod asemănător cu facultățile de gândire, simțire și voire ale noastre. Clarvăzătorul percepe această cohortă/roi de entități aparținătoare Nirmanakayei lui Buddha.
Aspecte analoage cu cele relatate există și în viața din natură: de exemplu, la viespea producătoare de fiere [Nota 3] partea anterioară a corpului este legată de partea posterioară a acestuia doar printr-o codiță subțire. Dacă ne-o închipuim această codiță invizibilă, avem două părți nelegate, însă aflate în interdependență. Raporturi asemănătoare de interdependență domnesc în stupul de albine și în mușuroiul de furnici.
Raporturi de un asemenea tip erau bine cunoscute autorului Evangheliei după Luca. El știa de asemenea, că Nirmanakaya-Buddha s-a cufundat în copilul Iisus. El o exprimă prin aceea, că spune: Când copilul s-a născut la Betleem, din lumile spirituale a coborât o cohortă de Îngeri și a vestit păstorilor ce s-a întâmplat. Aceștia, din anumite motive, au devenit în acea clipă clarvăzători.
Acel copil Iisus s-a dezvoltat la început doar lent. El nu a arătat în afară niciun fel de însușire ieșită din comun, care să fi indicat un spirit uriaș. Dar în schimb, curând, s-a făcut remarcată o interioritate și trăire sufletească profundă, o viață afectivă vie, animată. Clarvăzătorul ar fi văzut pe Nirmanakaya-Buddha plutind deasupra copilului. În legenda indiană ni se povestește, că un înțelept bătrân ar fi venit la copilul-Buddha și în el ar fi recunoscut, că în el un Bodhisattva s-ar dezvolta la maturitate în Buddha. Bătrânul a izbucnit din cauza aceasta în plâns, din cauza că el personal nu-l mai putea apuca pe marele Buddha. Asita, așa se chema înțeleptul, s-a născut din nou, și din nou era un om bătrân pe când Iisus era abia născut; este vorba de Simeon al Evangheliei după Luca. La înfățișarea lui Iisus în Templu el a văzut acum în fața sa pe Bodhisattva ca Buddha adevărat, și de aceea a putut spune: Stăpâne, slobozește acum pe robul tău în pace, căci ochii mei au văzut pe Mântuitorul tău. – Astfel, înțeleptul a văzut după cinci sute de ani, ceea ce înainte nu putuse vedea.
Dacă se studiază genealogia lui Iisus în Evanghelia după Luca și se compară cu cea prezentată în Evanghelia după Matei, se observă o anumită deosebire, care este complet ignorată de către știință. Din Cronica Akasha putem primi desigur explicația corectă a motivului, pentru care cei doi arbori genealogici sunt și trebuie să fie diferiți.
Aproximativ în același timp cu nașterea lui Iisus, unei alte perechi de părinți din Palestina, care de asemenea se chemau Iosif și Maria, i-a fost dăruit un copil, cu același nume Iisus. Existau deci atunci doi copii Iisus, de la două perechi de părinți cu aceleași nume. Unul dintre Iisuși este Iisusul bethleemic. El a trăit cu părinții săi în Bethleem; părinții celuilalt Iisus locuiau în Nazareth. Primul dintre Iisuși provine din linia casei lui David, care se continua prin Solomon. Iisusul nazarinean în schimb se trage din linia nathanică a casei lui David. Luca povestește mai mult despre un copil, Matei despre celălalt. Copilul bethleemic prezenta în tinerețea sa timpurie cu totul alte însușiri decât cel nazarinean. Cel dintâi se prezenta bine evoluat în toate însușirile, care pot apărea exterior. Așa de exemplu, acest copil putea vorbi chiar imediat de la naștere, chiar dacă pentru cei din jur, la început, încă mai mult sau mai puțin neinteligibil. Celălalt copil Iisus prezenta o predispoziție orientată mai mult spre interior.
În copilul bethleemic era încarnat marele Zarathustra al trecutului îndepărtat. Acel Zarathustra cedase, după cum știm, corpul său astral lui Hermes și corpul său eteric lui Moise. Cu șase sute de ani înainte de Christos, Eul său s-a născut din nou în Caldeea ca Nazarathos sau Zarathos, iar în cele din urmă din nou ca Iisus. Acest copil Iisus a trebuit să fie condus în Egipt, pentru a trăi acolo un timp în mediul care îi era potrivit, și pentru a-și reîmprospăta impresiile despre acesta. Nu trebuie deci sub nicio formă să credem, că Iisusul despre care vorbește Luca este același cu cel despre care vorbește Matei. Din ordinul lui Irod au fost omorâți toți copiii de până la doi ani. Atunci ar fi fost omorât și Ioan Botezătorul dacă între nașterea sa și cea a lui Iisus nu s-ar fi scurs destul timp.
În al doisprezecelea an de viață, Egoul copilului Iisus bethleemic, deci Eul zarathustrian, trece în celălalt copil Iisus. Așadar, începând de la doisprezece ani, în Iisusul nazarinean nu mai trăia Eul anterior, ci Eul zarathustrian. Copilul bethleemic a murit la scurt timp după ce acel Eu îl părăsise. Transferarea Eului zarathustrian în Iisusul nazarinean ne este descrisă de Luca în povestirea despre Iisusul de doisprezece ani în Templu. Părinții săi nu își puteau explica de ce copilul lor vorbea dintr-o dată așa de înțelept. Acești părinți nu avuseseră un alt copil în afară de acesta. Cealaltă pereche de părinți avea în schimb și alți copii, patru băieți și două fete. Cele două familii au devenit, mai târziu desigur, vecine în Nazaret, și chiar s-au contopit în cele din urmă într-o singură familie. Tatăl Iisusului bethleemic era deja un om în vârstă când s-a născut Iisus. El a și murit curând după aceea, iar mama s-a mutat cu copiii ei în Nazaraet, la cealaltă familie.
Astfel, Buddha acționa în Nirmanakaya sa împreună cu Eul lui Zarathustra în Iisusul din Nazaret. Buddha și Zarathustra acționau împreună în acel copil.
În Evanghelia după Matei se vorbește mai mult despre Iisusul bethleemic. Acolo, la nașterea lui Iisus au apărut Magii înțelepți ai Orientului, care fuseseră călăuziți de stea, la locul unde s-a născut din nou Zarathustra.
