Ceea ce s a spus adesea în diferitele conferințe despre ciclurile care se desfășoară în număr de șapte nu este o vorbă fără acoperire; ea corespunde într-adevăr unei legi a existenței. Încheind acum un ciclu de șapte ani în viața Mișcării noastre spiritual-științifice se poate spune că noi ar trebui de fapt să reflectăm puțin asupra întregii noastre strădanii, asupra întregii noastre munci. Această muncă este posibilă numai dacă Mișcarea spirituală se desfășoară în așa fel, încât să conțină în legitatea ei interioară, să zicem așa, ceva din legile ordinii mari a Universului. Ordinea cosmica decurge în cicluri, care se pot calcula conform cifrei șapte. Noi enumerăm șapte stări planetare, șapte stări în cadrul lumilor planetare și așa mai departe. Dar și într-o astfel de Mișcare, precum cea a noastră, numărul șapte joacă un anumit rol, iar după șapte ani, după ce s-a încorporat între timp ceea ce s-a dobândit prin muncă, aspirațiile se întorc oarecum la începuturile lor. Aspirațiile se întorc din nou la începuturile lor pe o treaptă superioară. Așa ceva se poate realiza doar dacă nu este pierdută din vedere legitatea intimă, mai profundă, a chestiunii.
Dacă dumneavoastră priviți puțin în urmă la felul în care noi am lucrat în acești șapte ani, veți putea remarca un lucru: a existat într-adevăr o anumită regularitate în această muncă. Firește că cele ce se spun acum nu le puteți număra pe zile, însă în esență veți vedea că așa este. În primii patru ani ai muncii noastre noi am pus, să zicem așa, bazele la ceea ce facem. În primii patru ani am dobândit o anumită cunoaștere despre ființa omului, o anumită cunoaștere despre căile care conduc în lumile superioare, și ne am însușit câte ceva despre marile înlănțuiri cosmice, despre ceea ce se poate numi verificarea rezultatelor Cronicii Akasha [Nota 9] în privința secretelor lumilor.
Membrii care au venit mai târziu în Societate au avut mereu nevoie, și vor avea mereu nevoie, să-și însușească ulterior această bază solidă, indispensabilă a eforturilor noastre. Căci nu este nicidecum suficient pentru a face posibil în mod corect un progres al unei Mișcări, să-ți însușești doar cele ce s-au petrecut în ultimii trei ani. Dacă faceți o anumită retrospectivă veți vedea că într-o anumită privință, în ultimii trei ani s-au dezvoltat însăși acele adevăruri și cunoștințe cu care dumneavoastră v-ați confruntat în ultimii ani, poate șocându-vă puțin. Dacă încercați să faceți legătura cu ceea ce s-a întreprins în primii patru ani ai muncii noastre, în să zicem, temelia cu patru componente a întregului, veți vedea că și acele lucruri care v-au frapat, acele adevăruri mari, atotcuprinzătoare, sunt într-o strânsa legătură cu ceea ce s-a întâmplat în primii patru ani. Despre aceasta vă veți putea convinge, dacă veți face o introspecție. Membrii mai tineri ar trebui să-și înscrie adânc în inimă că nu trebuie să neglijeze câtuși de puțin strădania de a-și crea în sine o temelie solidă. Se va avea grijă mereu și mereu, ca peste tot, acolo unde se lucrează, ca acela care vine mai târziu să poată recupera ceea ce s-a elaborat aici în primii ani. Fără această recuperare nu este de fapt posibil să ții cu adevărat pasul cu ceilalți. Noi trebuie să luăm în serios, în sensul cel mai profund, ceea ce este o Mișcare spiritual-științifică. Legat de aceasta poate este nimerit să vorbim despre o temă care privește tocmai intervalul nostru important de timp, despre o temă care se referă mai mult la convingerile și la întregul mod de reprezentare spirituală: Care este modul corect în care antroposoful se poate situa personal față de știința spirituală?
Ceea ce urmează a se spune aici ne va deveni și mai clar dacă punem întrebarea puțin altfel, dacă o punem în felul următor: De ce se propovăduiește în general antroposofia, așa cum se întâmplă astăzi? De ce se comunică niște lucruri despre lumile superioare, care sunt rezultate ale cercetării spirituale, ale conștienței clarvăzătoare? Nu ar fi poate mai bine dacă s-ar proceda în cu totul alt mod, dacă s-ar începe eventual prin a se da fiecăruia anumite indicații despre cum și-ar putea dezvolta propriile sale facultăți, facultăți interioare, care dormitează în suflet, astfel încât el prin aceste indicații să primească, să zicem așa, posibilitatea de a se ridica treptat, treptat, singur, în lumile spirituale, chiar înainte de a primi, așa cum se întâmpla astăzi, comunicări despre realitățile din lumile superioare? Trebuie să spunem că anterior a existat într-un anumit mod acest obicei; el a existat înaintea Mișcării noastre spiritual-științifice în sensul modern al cuvântului. Multă vreme s-a spus atunci: De fapt nu folosește prea mult dacă cineva iese în față și comunică rezultatele cercetării spirituale. – Iar atitudinea era cât se poate de rezervată în privința unor astfel de comunicări. Totul se reducea propriu-zis la a da oamenilor anumite reguli, de cum să-și dezvolte facultățile dormitânde din sufletul lor, nelăsând în fond ca ei să știe mai mult decât ceea ce și-au dobândit singuri, încet, prin propria contemplare în lumile superioare. Și s-ar putea naște acum întrebarea: De ce astăzi nu se practică exclusiv aceeași metodă, ci se împărtășesc anumite rezultate din cercetarea spirituală sub forma antroposofiei?
Acest lucru nu izvorăște din preferința sau bunul plac al unui anumit om, ci își are bunele sale temeiuri. Iar noi vom înțelege mai bine ceea ce avem de înțeles dacă nu contenim să ne spunem: Ce comunică de fapt această știință spirituală? Ea comunică realități, adevăruri din domeniul lumilor superioare, ale lumilor suprasensibile; ea comunică ceea ce poate cerceta conștiența clarvăzătoare în aceste lumi superioare.
Și este adevărat, că acela căruia i se comunică asemenea cunoștințe și care nu este el însuși clarvăzător, la început nu se poate convinge el însuși despre realitățile ca atare, printr-o contemplare nemijlocită. Este adevărat că el primește comunicările și că nu le poată verifica, să zicem așa, cu propria privire clarvăzătoare. Cu certitudine, acest lucru este absolut corect. Ar fi însă absolut fals să se creadă că omul care nu este clarvăzător nu ar putea verifica deloc cunoștințele comunicate astăzi, că nu le-ar putea pătrunde adevărul. Acest lucru ar fi cu totul fals și ar fi cu totul nejustificat dacă s-ar afirma că ceea ce se comunică dintr-o conștiență clarvăzătoare ar trebui primit doar pe încredere și credință, doar pe baza autorității. Ar fi ceva în cel mai înalt grad nedesăvârșit, ceva incomplet în aceste comunicări, dacă ele ar vrea să recurgă la autoritate, la credință.
Ceea ce este comunicat în mod legitim, poate fi cercetat – aceasta s-a spus de multe ori – doar prin conștiența clarvăzătoare. Dar dacă însă a fost cercetat, chiar și, de exemplu, de către un singur clarvăzător, odată ce a fost contemplat și comunicat, atunci oricine îl poate înțelege prin rațiunea sa lipsită de idei preconcepute, prin ceea ce îi este accesibil pe planul fizic. Și se poate spune fără discuție: Chiar dacă cineva, aici de față, nu are întotdeauna posibilitatea de a verifica imediat totul în cel mai cuprinzător sens, el ar putea totuși să-și procure măcar această posibilitate, dacă ar avea timpul și aptitudinea – însă doar aptitudini ale acestui plan fizic – pentru aceasta.
Dacă luam chiar niște lucruri atât de dificile, precum acelea care au fost atinse aici în ultimele conferințe despre încarnările lui Zarathustra, care s-au referit la faptul că trupul astral al lui Zarathustra a trecut în Hermes, că trupul eteric al lui Zarathustra a trecut în Moise, nimeni nu trebuie să afirme că cel care cunoaște aceste lucruri din cercetarea spirituala ar face apel doar la credința oarbă. Nu, absolut deloc nu este acesta cazul! Dacă ar veni cineva și ar spune: Bine, dar eu nu am nimic dintr-un clarvăzător. Aici cineva afirmă aceste chestiuni despre Zarathustra și încarnările sale. Eu vreau acum să iau tot ceea ce îi stă la dispoziție omului pe planul fizic, tot ceea ce ne furnizează istoria, ceea ce este conținut în documentele din piatră, ceea ce este conținut în hrisoavele religioase, toate acestea eu vreau să le examinez în modul cel mai atent. – Și un atare om ar spune: Să presupunem că ceea ce spune acela aici ar fi corect. Concordă aceasta cu realitățile care pot fi constatate exterior? – Și apoi el s-ar apuca să cerceteze tot ceea ce poate fi constatat exterior și ar vedea că, cu cât procedează mai scrupulos în cercetările sale, cu atât mai mult ar găsi confirmate faptele pe care le comunică clarvăzătorul.
Dacă în toate acestea ar fi să ne temem de ceva, atunci s-ar putea spune, cercetarea spirituală este cea care s-ar putea teme de o eventuală examinare inexactă, însă nu de aceia care vor să ia tot ceea ce stă la dispoziția cercetării fizice. Aceștia vor vedea că, cu cât vor proceda mai exact în cercetările lor, cu atât mai mult vor găsi confirmate faptele pe care le comunica clarvăzătorul. Însă pentru acele lucruri care nu sunt atât de îndepărtate și greu de verificat, care se referă la Karma și reîncarnare, la viața între moarte și o nouă naștere, nu trebuie decât să observi imparțial ceea ce îți oferă viața. Cu cât analizezi mai exact aceasta, cu atât mai mult ți se confirmă cele spuse de clarvăzător; aceasta înseamnă că există suficiente posibilități de a te convinge, că ceea ce se dobândește din lumile suprasensibile se confirmă în lumea fizica exterioară. Iar acest lucru este ceva ce nu poate fi luat așa ușor, ci ceva pe care noi trebuie să-l considerăm o necesitate indispensabilă. Faptele pe care probabil doar puțini le pot cerceta clarvăzător, noi trebuie mai întâi să le verificăm în viață. Nu trebuie nicidecum să repetam întruna: Asta trebuie s-o luăm pe încredere și credință! – Nu, luați cât mai puțin posibil pe încredere și credință, însă verificați, dar nu părtinitor, ci nepărtinitor! Aceasta este ceea ce se poate afirma cu tărie la început.
Chestiunea care se pune este că o astfel de verificare, dacă se întreprinde, este într-o anumită privință obositoare. Ea pretinde gândire, ea pretinde să muncești, să zicem așa, să te angajezi efectiv în a găsi confirmări în lumea fizică, pentru ceea ce afirmă cercetarea clarvăzătoare. Și aici ajungem la un capitol care fără îndoială poate fi odată discutat, care corespunde întrebării noastre propriu-zise, și anume: Este necesar, sau cel puțin bine pentru omul din ziua de azi, ca pe lângă strădania, desigur îndreptățită, de a pătrunde singur în lumea spirituală, să se preocupe în amănunțime și energic de mijloacele de cunoaștere obișnuite și de metodele de gândire obișnuite din planul fizic? Cu alte cuvinte: Face bine discipolul spiritual încercând să învingă acea comoditate, pe care o aduce din belșug cu sine din lumea nespirituală, face el bine încercând să învingă acea comoditate și să-și extindă în mod serios lumea lui de gânduri, să-și însușească cu adevărat mijloacele cu care să poată cunoaște omul pornind și de la planul fizic și să se slujească de aceste mijloace? Face el bine să învețe înainte de toate cât mai mult, să învețe în special referitor la cum să gândești? Este de-a dreptul foarte dificil să prezinți clar și precis conștienței actuale ce anume se înțelege prin aceasta.
Mi s-a întâmplat odată ca cineva, care voia să avanseze în domeniul antroposofic, dar totodată și să se instruiască în a gândi tot mai exact gândurile spirituale, să-mi ceară să-i indic niște cărți. Eu i-am recomandat respectivului pentru a-și antrena gândirea, pentru a fi tot mai mult în stare de a-și schița în interior în contururi clare gândurile transmise de alții, să studieze lucrarea lui Spinoza [Nota 10] „Etica”. Nu a durat decât câteva săptămâni până ce respectiva persoană mi-a scris că el nu ar ști de fapt de ce ar trebui să studieze această lucrare; căci ea ar fi o carte relativ mare și totul se reduce la a dovedi existența lui Dumnezeu. De aceasta însă el nu s-ar fi îndoit niciodată și de aceea n-ar avea nevoie să parcurgă șiruri lungi de gânduri, ca să dovedească existența lui Dumnezeu. – Vedeți dumneavoastră, acesta este un exemplu tipic pentru acea comoditate, cu care mulți oameni se apropie astăzi de știința spirituală. Ei sunt, să zicem așa, repede satisfăcuți dacă și-au câștigat o credință și ocolesc efortul de a dobândi, de a-și extinde pas cu pas acele reprezentări, care sunt desigur incomode. De aici nu poate ieși însă niciodată altceva decât o credință oarbă, în timp ce dacă dumneavoastră vă instruiți cu adevărat gândirea și nu aspirați avid doar spre a vă dezvolta acele forțe care conduc, să zicem așa, la o treaptă elementară de clarvedere, veți vedea că chestiunea încetează de a fi o credință oarbă.
Astăzi, desigur, nu trebuie să spui nimic împotriva strădaniei de a dezvolta în suflet forțele ascunse. Aceasta este o strădanie frumoasă și o strădanie bună. Însă pe de altă parte trebuie accentuat că în paralel trebuie mers cu dezvoltarea forțelor de gândire fizice, a acelor facultăți cognitive care ne sunt date la început aici, pe planul fizic, de a le forma și instrui, chiar dacă este incomod și dezagreabil, pentru a fi în stare de a ne face niște reprezentări precise și niște noțiuni de finețe despre lucrurile care ni se comunică din lumile superioare. Se poate foarte ușor crede că un grad infim de clarvedere ar fi mai bun decât să tot asculți o mulțime de fapte și realități ale lumilor superioare și să le pătrunzi cu o înțelegere rațională. Cineva ar putea spune: Eu chiar nu știu de ce sunt în această Societate. Aici se spun mereu lucruri relativ la lumile superioare; acesta este un lucru foarte frumos, dar eu aș prefera să văd, chiar dacă un pic, un piculeț, prin contemplare clarvăzătoare.
Cunosc un teosof foarte erudit, care și-a exprimat dorul său aprins de a transcende de la simpla erudiție la clarvedere, spunând așa: De aș reuși măcar o dată să vad capătul unei codițe de ființă elementară! – Desigur, lucrul este de înțeles. Putem perfect înțelege că cineva spune aceasta. Acest teosof nu ar spune niciodată că el ar sacrifica pentru aceasta cunoștințele adevărurilor spirituale. Însă se poate întâmpla și așa, ca cineva să sacrifice aceste cunoștințe, în schimbul unei cât de mici clarvederi. Și cu toate acestea, dacă cineva are un astfel de simțământ, acesta este cât se poate de eronat, și anume eronat în ambele privințe. Căci noi trăim într-o perioadă care în cadrul evoluției generale este epoca gândirii conștiente. De câte ori nu s-a spus că epoca protohindusă a dezvoltat încă o conștiență cu totul diferită, care amintește de o clarvedere crepusculară, nedeslușită. Abia treptat s-au dezvoltat actualele facultăți, și abia odată cu dezvoltarea propriu-zisă a sufletului conștienței noi am reușit să introducem gândirea omenească în sfera evoluției pământești. De aceea și trebuie astăzi ca știința spirituală să fie coborâtă din lumea suprasensibilă și ca ea să apeleze la gândirea rațională a omului.
Odată noi trebuie să facem următoarea deosebire: Pentru a avea doar o clarvedere vizionară nu este nevoie să fii un gânditor deosebit. Gândirea unui astfel de om poate să fie foarte primitivă și totuși el să fie relativ avansat în ceea ce privește vederea pe planul astral și, până la un anumit grad, chiar și pe planul devachanic. El poate deci să fie destul de departe în această privință, el poate vedea multe. Celălalt caz posibil este acela în care cineva știe foarte, foarte multe lucruri despre adevărurile spirituale, și totuși nu vede încă absolut nimic, nu este în stare să vadă ceva, nici măcar un capăt de codiță al unei ființe elementare, cum s-a spus mai sus. Și acesta poate fi, de asemenea, un caz. Dar să ne întrebam odată: Care este de fapt raportul dintre aceste facultăți diferite ale sufletului omenesc?
Aici noi trebuie să accentuăm înainte de toate că nu trebuie să confundam: A avea ceva și a fi conștient de ceea ce ai. Acesta este un lucru extraordinar de important, care trebuie avut în vedere. Veți înțelege just această chestiune dacă o vom formula puțin altfel. Vedeți dumneavoastră, în timpurile de demult cu toții ați fost odată clarvăzători. Căci toți oamenii au fost clarvăzători, și au existat timpuri, la începutul erei noastre, când oamenii priveau departe, departe în urmă. Si acum dumneavoastră puteți întreba: Da, dar de ce noi nu ne amintim de încarnările noastre anterioare, dacă totuși la începutul erei noastre noi deja puteam privi în urma?
Acesta ar trebui să fie pentru dumneavoastră o dovadă a faptului că acest lucru nu v-a fost de niciun ajutor pentru această facultate, de a vă aminti acum că mai înainte puteați privi retrospectiv în încarnările dumneavoastră trecute. Iar dumneavoastră puteți ridica întrebarea: Ne folosește deci, pentru o încarnare următoare, dacă acum devenim vizionari, pentru a ne aminti cele trecute? – Un fapt îl puteți deja reține: că vechea clarvedere nu folosește la nimic la a privi retrospectiv astăzi. Căci aceasta au avut-o cu toții. De ce atât de mulți oameni nu-și amintesc astăzi de încarnările lor precedente? Întrebarea este extraordinar de importantă. Atât de mulți oameni nu-și amintesc de încarnările lor precedente, deși în timpurile anterioare ei au fost într-o măsură mai mare sau mai mică clarvăzători, deoarece pe atunci ei nu aveau dezvoltate acele însușiri, care sunt tocmai însușirile Sinei, ale Eului. Căci important nu este că ai dezvoltat facultățile clarvederii, ci realmente să fi dezvoltat deja ceea ce urmează să vezi. O comparație vă poate ajuta să înțelegeți acest lucru. Imaginați-vă că, atunci când vă treziți dimineața, nu vă amintiți nimic din ceea ce ați trăit ieri.
Dacă oamenii înainte erau încă atât de clarvăzători și nu s-au îngrijit să-și dezvolte tocmai acele capacități, care sunt capacități ale Eului, și anume facultatea gândirii, puterea de discernământ, care sunt facultățile specifice ale Sinei omenești pe acest Pământ, atunci Eul nu era prezent în încarnările precedente. Egoul nu era acolo. Ce să își amintească atunci? În încarnările precedente trebuie să te îngrijești ca acolo să fie un Eu închis în sine. Aceasta este important! Așa încât astăzi doar acei oameni își pot aminti de încarnările precedente, care în încarnările precedente au lucrat cu mijloacele gândirii, ale logicii, ale capacității de discernământ. Aceștia își pot aminti. Așadar, cineva poate avea dezvoltată oricât de mult clarvederea: dacă în încarnările anterioare nu a lucrat cu mijloacele capacității de discernământ, a gândirii logice, atunci el nu-și poate aminti o încarnare anterioară. Atunci el nu a pus acolo semnul/marcajul de care ar trebui să-și amintească. Veți vedea că de fapt, dacă înțelegi antroposofia, ar trebui să-ți dea de gândit, că nu te apuci suficient de repede să-ți cucerești aceste însușiri, mai ales aceea a gândirii temeinice.
Apoi dumneavoastră ați putea să spuneți: Dacă eu devin clarvăzător, atunci îmi voi cuceri de la sine această facultate a gândirii logice. – Acest lucru nu este corect. De ce oare Zeii au lăsat să se nască oameni? Deoarece doar în oameni ei puteau dezvolta niște facultăți, pe care altfel ei nu le-ar fi putut dezvolta absolut deloc: facultatea de a gândi, în gânduri de a-și reprezenta ceva, astfel încât aceste gânduri sunt legate de diferențiere, prin ele se discerne. Aceasta facultate poate fi dezvoltată abia pe Pământul nostru; anterior ea nu a existat deloc, ea a trebuit să vină abia prin aceea că au luat ființă oameni.
Ca să folosim o comparație, am putea să spunem: Să presupunem că dumneavoastră aveți o sămânță, o sămânță de grâu, să zicem. Oricât de mult o priviți, din ea nu răsare grâu. Trebuie să o puneți în pământ și să o lăsați să crească, să lăsați ca asupra ei să acționeze forțele de creștere. Ceea ce au avut entitățile divin-spirituale înainte de plăsmuirea omului se poate compara cu sămânța de grâu. Ca acel lucru să răsară sub formă de gânduri, trebuia întâi cultivat pe planul fizic prin oameni. Nu există o altă posibilitate de a prăsi gânduri din lumile spirituale în jos, decât de a le lăsa să crească în încarnări omenești. Așa încât ceea ce gândesc aici oamenii pe planul fizic este ceva unic în felul lui, și trebuie să se adauge la ceea ce este posibil în lumile superioare. Omul a fost realmente necesar, altfel Zeii nu l-ar fi lăsat să apară. Zeii l-au născut pe om pentru ca ceea ce ei au avut, să se păstreze și sub forma gândului, prin om. Așadar, ceea ce în general coboară din lumile superioare nu ar căpăta niciodată forma de gând, dacă omul nu i-ar putea da această formă de gând. Și cine nu vrea să gândească pe Pământ, acela le refuză Zeilor ceva pe care ei au contat, și nu poate deci duce la îndeplinire ceea ce este de fapt misiunea și menirea omului pe Pământ. El o poate duce la îndeplinire numai în acea încarnare în care se angajează să lucreze cu adevărat în mod gânditor.
Dacă se reflectează profund asupra acestui lucru, de acolo decurg toate celelalte. Ceea ce oferă revelații și realități despre lumea spirituală poate pătrunde în modul cel mai divers în sufletul omenesc. Cu certitudine este posibil astăzi în numeroase cazuri ca oamenii să ajungă la o vedere vizionară fără să fie niște gânditori ageri – la clarvedere ajung mai degrabă oameni care nu sunt gânditori ageri –, însă este o mare deosebire între experiențele avute în lumea spirituală de cei cu o gândire ageră și cei ce nu sunt gânditori ageri. Este o deosebire pe care eu o pot exprima astfel: Ceea ce se revelează din lumile superioare se imprima cel mai bine în acele forme de reprezentări pe care noi le aducem ca gânduri în întâmpinarea acestor lumi superioare; acesta este cel mai bun vas.
Dacă deci noi nu suntem niște gânditori, revelațiile trebuie să-și caute alte forme, de exemplu forma imaginii, forma simbolului. Aceasta este modalitatea cea mai frecventă în care cel care este un negânditor își primește revelațiile. Și dumneavoastră puteți auzi atunci de la cei care sunt clarvăzători vizionari, fără a fi în același timp gânditori, cum revelațiile sunt relatate de ei în simboluri. Acestea sunt chiar foarte frumoase, însă noi trebuie să fim totodată conștienți că viețuirea subiectivă este o alta, dacă dumneavoastră aveți revelații ca gânditor sau ca negânditor. Dacă dumneavoastră aveți revelații ca negânditor, primiți acolo simbolul; acolo stă figura aceasta sau aceea. Aceasta se revelează din lumea spirituală. Să zicem că vedeți o figură de Înger, simbolul acesta sau acela, care exprimă aceasta sau aceea, să zicem o cruce, un chivot, un pocal – aceasta stă acolo în câmpul suprasensibil, aceasta vedeți dumneavoastră, ca o imagine terminată. Dumneavoastră vă este clar: Aceasta nu este o realitate, însă este o imagine.
Pentru conștiența subiectivă, experiențele din lumea spirituală ale unui gânditor sunt viețuite într-un mod puțin diferit, nu ca la un negânditor. Ele nu apar acolo așa dintr-o data, ca pușcate dintr-un foc de pistol, să zicem așa; acolo dumneavoastră le aveți în față altfel. Luați, să zicem, un clarvăzător vizionar negânditor și unul gânditor. Clarvăzătorul vizionar negânditor și clarvăzătorul vizionar gânditor, ambii primesc aceleași experiențe. Să prezentăm un anumit caz: Clarvăzătorul vizionar negânditor vede o apariție, un fenomen sau altul al lumii spirituale, clarvăzătorul vizionar gânditor încă nu îl vede, ci puțin mai târziu, dar în momentul în care îl vede, fenomenul a fost deja cuprins/înțeles de gândirea sa. Atunci el poate deja să facă distincția, el poate deja ști dacă fenomenul este un adevăr sau un neadevăr. El îl vede ceva mai târziu. Însă prin faptul că îl vede ceva mai târziu, fenomenul din lumea spirituală îl întâmpină în așa fel încât el are fenomenul pătruns deja cu gândirea și poate deosebi dacă este iluzie sau realitate, astfel încât el are, să zicem așa, mai devreme ceva, înainte să-l fi văzut. El îl are, firește, în același moment cu clarvăzătorul vizionar negânditor, însă îl vede ceva mai târziu. După aceea însă, după ce îl vede, fenomenul este străbătut deja cu judecata, cu gândul, și el poate ști exact dacă fenomenul este o ficțiune sau o vedenie, dacă acolo s-au obiectivat propriile sale dorințe, sau dacă apariția este o realitate obiectivă. Aceasta este deosebirea în viețuirea subiectivă. Clarvăzătorul vizionar negânditor vede fenomenul/apariția imediat, cel gânditor îl vede ceva mai târziu. Dar la cel dintâi fenomenul și rămâne așa cum îl vede, el îl poate descrie astfel. Gânditorul însă îl va putea încadra complet după aceea în ceea ce există în lumea fizică obișnuită. El îl va putea pune în relație cu aceasta. Lumea fizică este de asemenea, ca și acel fenomen/ apariție, o revelație din lumea spirituală.
Din aceasta dumneavoastră vedeți deja că prin faptul că vă apropiați de lumea spirituală înarmați cu instrumentul gândirii, aveți o siguranță în judecarea celor ce vă sunt date. Acum însă se mai întâmplă ceva: Privitor la valoarea celor comunicate din lumea spirituală pot apărea discuții, dacă respectivele fenomene/ apariții nu le-ai văzut tu însuți. Să luăm pe lângă cei doi, pe care i-am pus față în față, un al treilea, care nu este deloc clarvăzător, căruia doar i se comunică rezultatele cercetării spirituale, în măsura în care ele sunt dobândite pe calea gândirii ascuțite însoțită de vederea vizionară. El le ia și le consideră raționale. Da, sunt realități/fapte din lumea spirituală. Văzătorul vizionar gânditor le are, și de asemenea orice om care le-a înțeles în mod rațional le are, chiar dacă nu este conștient de aceasta. Dumneavoastră puteți multă vreme să nu fiți vizionari, și cu toate acestea să aveți în dumneavoastră valoarea deplină a ceea ce primiți drept comunicări.
Este o deosebire între a avea ceva fără a fi conștient, și a fi conștient de ceea ce ai. Este foarte ușor să înțelegi deosebirea dintre un astfel de discipol spiritual nevăzător și unul clarvăzător. Gândiți-vă că ați primit o moștenire, dar nu ați aflat încă nimic despre aceasta. Dacă acesta ar fi cazul, dacă ați primit moștenirea, însă nu aveți deocamdată cunoștință despre aceasta, ea are și astăzi valoarea corectă pentru dumneavoastră. Dumneavoastră puteți să aflați abia mai târziu că astăzi aveți această moștenire, cu toate acestea o dețineți. La fel este și cu cel care află prin antroposofie despre niște realități ale lumii spirituale. El le are, dacă le-a înțeles cu rațiunea, le posedă și poate aștepta timpul în care va deveni conștient de ele. Aceasta însă nu este câtuși de puțin echivalent cu posesia realităților. Aceasta se arată în special după moarte. Ce îi folosește mai mult de fapt – ca să folosim o expresie trivială pentru a ne clarifica chestiunea –, ce îi folosește mai mult omului după moarte: dacă vede vizionar ceva fără a avea gânduri, sau dacă primește comunicări pur spirituale, fără să le contemple vizionar?
Aici am putea foarte ușor crede că vederea vizionară ar fi o pregătire mai bună pentru moarte decât simpla auzirea a realităților din lumea spirituala. Și totuși! După moarte omului îi ajută foarte puțin ceea ce a văzut vizionar. Din contra, dacă un fapt este prezent, el începe imediat să devină conștient de ceea ce a primit drept comunicări, dacă le-a înțeles rațional. Exact aceasta are valoare după moarte: ceea ce ai înțeles, indiferent dacă lucrul este contemplat sau nu. Luați pe cel mai profund inițiat: prin clarvederea sa el poate contempla întreaga lume spirituală, aceasta însă nu îi sporește înțelesul după moarte, dacă nu este în stare să exprime prin noțiuni omenești aceste realități. După moarte îi ajută doar acele lucruri pe care el le are aici ca noțiuni formate. Acestea sunt boabele de semințe pentru viața de după moarte. Firește că acela care este clarvăzător vizionar și gânditor poate să facă folositoare lucrurile pe care le vede vizionar. Însă doi oameni negânditori, dintre care unul este clarvăzător și celălalt doar aude ceea ce vede acela, sunt după moarte în exact aceeași situație; căci ceea ce noi aducem cu noi în viața de după moarte este ceea ce ne-am cucerit aici cu ajutorul gândirii ascuțite. Aceasta încolțește ca o sămânță, nu ceea ce scoatem din lumile în care intrăm. Noi căpătam ceea ce primim din lumile superioare nu ca pe un cadou gratuit, pentru a ne fi mai comod atunci când părăsim planul fizic, ci pentru a-l converti aici în moneda acestui Pământ. Pe cât de mult l-am convertit aici în moneda acestui Pământ, pe atât ne ajută după moarte. Acesta este lucrul esențial.
Aceasta în ceea ce privește starea de după moarte. Însă și aici, pe planul fizic, situația este diferita pentru clarvăzătorul vizionar negânditor, față de clarvăzătorul vizionar gânditor. Fără îndoială, este interesant și frumos să poți vedea în lăuntrul lumilor spirituale; cu toate acestea însă este ceva diferit să privești aceste lumi spirituale doar vizionar, nemaipunând la socoteală că nepătrunzând aceste lucruri gânditor nu ești ferit niciodată de iluzii. Nu există alt antidot împotriva iluziilor decât acela de a gândi întâi clar cele contemplate. Dar chiar făcând abstracție de aceasta: Să zicem că un clarvăzător vizionar ar fi văzut una sau alta, așa cum le vede el; totuși ceea ce vede el este străbătut – aceasta o puteți deduce din descrierile sale – de elemente ale planului fizic. Sau, v-a descris cineva un Înger care să nu fi fost străbătut de elemente ale planului fizic? El avea aripi, însă aripi au și păsările. El avea un bust omenesc, un bust omenesc are însă și orice om pe planul fizic. Desigur, felul cum sunt compuse lucrurile despre care povestește clarvăzătorul vizionar nu este caracteristic planului fizic; însă elementele pe care le folosește există pe planul fizic. Imaginile sunt în întregime compuse din elemente ale planului fizic. Lucrul acesta nu este neîndreptățit. Însă de aici dumneavoastră puteți totuși deduce că o astfel de imagine are un rest pământesc. Ceea ce dumneavoastră aveți în viziunile dumneavoastră în forme, în imagini care sunt luate din planul fizic, nu aparține lumii spirituale, acestea sunt doar niște simbolizări ale lumii spirituale cu mijloacele lumii fizice. Eu am explicat aceasta clar în Știința ocultă în rezumat [Nota 11]. Acolo eu am spus acolo lămurit că într-adevăr pentru clarvederea actuala aceasta trebuie să meargă până la punctul în care, deși la început pentru dezvoltarea sa preliminară are caracterul său figurativ, nu trebuie să se oprească la acesta, ci să avanseze până la punctul în care chiar și ultimul rest pământesc din ceea ce este contemplat este lepădat. Atunci, desigur, există un anumit pericol pentru clarvăzător, dacă se debarasează de toate resturile pământești. Dacă, de exemplu, el vede Îngerul și leapădă orice urmă pământească, există pericolul să nu mai vadă nimic. Dacă el elimină ceea ce a fost dus sus ca simbolistică, există pericolul ca el să nu mai vadă nimic. Ceea ce te ferește să nu pierzi cu totul subiectul, atunci când ajungi în lumea spirituală, este sămânța, care poate încolți din gândire. Gândurile dau atunci substanța să prinzi ceea ce este acolo în lumea spirituală. Prin aceasta noi primim capacitatea de a trăi realmente în lumea spirituală, posibilitatea de a capta în lumea noastră senzorială ceea ce nu mai este impregnat de elementele senzorialului, și totuși se află aici pe planul fizic. Acestea sunt numai și numai gândurile. Noi nu avem voie să aducem nimic cu noi în lumea spirituală, decât exclusiv gândurile; dintr-un cerc, de exemplu, exclusiv gândurile despre cerc, și nimic despre cretă. Cu acestea trebuie să vă ridicați în lumile spirituale. Din imagine nu trebuie să aduceți nimic cu dumneavoastră.
Acum eu pot să descriu și mai exact procesul subiectiv menționat mai devreme. Să presupunem încă o dată cazul că un lucru oarecare, să zicem un chivot, este văzut în câmpul spiritual. Pe cei doi clarvăzători, pe cel doar simplu vizionar și pe cel gânditor vreau să-i caracterizez acum prin aceea că presupun că unul îl vede aici, a, celălalt, clarvăzătorul gânditor îl vede abia aici, b.
a–––––––––––––b
Abia de acum conștientizează acest lucru. Prin aceasta el îl capătă însă simultan cu gândurile și îl poate pătrunde cu gânduri. În acel moment însă, în care clarvăzătorul gânditor străbate obiectul cu gânduri, el devine pentru clarvăzătorul vizionar neclar, îi devine negru și neclar – aici, b, în acest loc. El reapare abia după ceva timp. Exact în momentul în care gândul se poate uni cu obiectul, acesta devine pentru clarvăzătorul vizionar neclar. De fapt, el nu este niciodată în stare să unească gândul cu obiectul. De aceea el nu are niciodată viețuirea: Tu ai fost prezent acolo cu Eul tău. – Această trăire este ceva ce lipsește clarvăzătorului simplu vizionar.
Toate acestea sunt ceva, care, să zicem așa, intră mai intim în problemă și care este extrem de important să îl chibzuiești, ceva care trebuie să te facă să înțelegi că ai realmente nevoie să-ți dezvolți gândirea, să-și învingi comoditatea care consta în a refuza să-ți însușești o cunoaștere cognitivă. Este de o mie de ori mai bine să fi cuprins mai întâi prin gândire reprezentările spirituale și apoi, mai devreme sau mai târziu, în funcție de Karma proprie, să te poți ridica singur în lumile spirituale, decât mai întâi să vezi și să nu fi înțeles prin gândire ceea ce este comunicat în cadrul Mișcării care se numește antroposofică. Este de o mie de ori mai bine să cunoști știința spirituală și să nu vezi încă nimic, decât să vezi ceva și să nu ai posibilitatea să pătrunzi și gânditor lucrurile, deoarece prin aceasta intervine nesiguranța în chestiune.
Dumneavoastră puteți exprima lucrurile și mai precis, spunând: În prezent există gânditori ascuțiți, care pot înțelege în mod rațional concepția spiritual-științifică despre lume. De ce uneori tocmai aceștia ajung așa de greu la clarvedere? – Le este relativ ușor să ajungă la clarvederea vizionară tocmai acelora care nu sunt gânditori ascuțiți, și apoi foarte ușor ei devin disprețuitori față de gândire, în timp ce pentru gânditorii ascuțiți este dificil să ajungă la clarvedere. Aici te afli pe muchie de cuțit, ca să aluneci pe panta unui anumit orgoliu mascat. Nu există aproape nimic care să cultive mai mult orgoliul, decât o clarvedere neluminată de gândire, și de aceea ea este deosebit de periculoasă, deoarece respectivul, de regulă, nici nu știe că este orgolios, ci se consideră chiar smerit. El nu poate deloc aprecia din ce orgoliu imens face parte faptul de a disprețui munca de gândire a oamenilor și de a pune cel mai mare preț pe anumite inspirații. În aceasta se ascunde un orgoliu mascat, care este monstruos.
Întrebarea care se pune acum este: De ce le este atât de greu tocmai gânditorilor – o arată experiența – să ajungă să fie și clarvăzători? – Aceasta are legătură cu un lucru important. Ceea ce se cheamă putere de discernământ, putere de judecată, exact ceea ce dezvoltă cu predilecție gânditorul, gândirea logică, provoacă o modificare foarte precisă a întregii structuri a creierului. Instrumentul fizic este modificat prin gândirea ascuțită. Cercetarea fizica știe de fapt foarte puțin despre acesta, însă așa stau lucrurile; un creier fizic pe care l-a utilizat un gânditor arată altfel decât unul care a aparținut unui negânditor. Faptul că unul este clarvăzător nu schimbă mult aspectul. La un om care nu gândește veți găsi un creier cu circumvoluțiuni foarte complicate, la gânditorul ascuțit din contra, unul relativ simplu, fără complicații deosebite. Gândirea se exprimă tocmai în simplificarea circumvoluțiunilor creierului. Despre aceasta, cercetarea actuală nu știe nimic.
Gândirea ascuțită este aceea care poate cuprinde lucrurile în ansamblu, nu cea care se îndeletnicește cu analizarea. De unde și simplitatea mai mare a circumvoluțiunilor la gânditorul ascuțit/ perspicace. Acolo unde cercetarea fizică consimte să verifice măcar o dată gândirea ascuțită aplicată la raporturile fizice, se arată foarte curând că cercetarea fizică confirmă ceea ce afirmă știința spirituală. Cercetarea creierului lui Mendeleev [Nota 12], căruia știința îi datorează elaborarea sistemului periodic al elementelor, adeverește spusele științei spirituale: circumvoluțiunile creierului său erau mai simple. La el exista în anumite limite o gândire cuprinzătoare, sintetizatoare, iar cercetarea fizica a arătat de asemenea adevărul incontestabil al celor spuse de mine. Faptul nu este atât de important, el a fost menționat doar colateral. Deci, așa cum s-a spus, există o modificare a instrumentului gândirii. Această modificare a instrumentului gândirii trebuie să fie provocată de însăși activitatea gândirii. Desigur, nimeni nu se naște cu toate facultățile pe care le are mai târziu, poate doar cu predispozițiile pentru acestea; însă facultățile el trebuie mai întâi să le dezvolte, astfel încât pe parcursul vieții se petrece realmente o transformare a creierului. Instrumentul gândirii a devenit, după o viață gânditoare, altfel de cum era înainte.
Problema este însă aceasta, că trupul nostru eteric, pe care pentru conștiența clarvăzătoare trebuie să reușim să-l desprindem de creierul nostru fizic, este încătușat prin această activitate gânditoare de creierul fizic. Această muncă de gândire înlănțuie, leagă puternic trupul eteric de creier. Dacă cineva, datorita Karmei sale, nu are încă forțele să-l desprindă din nou la momentul potrivit, se poate întâmpla ca el, în această încarnare, să nu poată realiza nimic deosebit pe tărâmul clarvăzător. Să ne imaginăm că el, într-o încarnare anterioară, ar fi avut Karma de a fi fost un gânditor ascuțit. Ca urmare, gândirea nu va lega acum așa puternic corpul eteric cu creierul și el va desprinde relativ ușor corpul eteric și, tocmai datorită faptului că elementele gânditoare sunt cele mai bune semințe pentru ascensiunea în lumile superioare, va putea cerceta în modul cel mai fin secretele lumilor superioare. El trebuie, desigur, să desprindă mai întâi din nou corpul eteric de creier. Dacă însă corpul eteric, la cizelarea mai în profunzime a activității gânditoare, s-a încurcat în așa măsură în creierul fizic încât este epuizat, atunci, probabil, Karma lui îl poate lăsa să aștepte mult timp, până ce el îl va putea din nou desprinde. Dacă însă el se înalță după aceea, înseamnă ca a surmontat punctul gândirii logice. Atunci aceasta nu se mai poate pierde, atunci nimeni nu îi mai poate lua ceea ce el a cucerit, iar acest lucru este extraordinar de important, deoarece altfel clarvederea poate tot mereu să se piardă. Eu atrag încă o dată atenția că dumneavoastră toți ați fost clarvăzători în epocile anterioare. De ce atunci dumneavoastră nu mai dețineți acum facultatea clarvederii: Deoarece pe atunci dumneavoastră nu erați legați și uniți cu existența pământească, deoarece dumneavoastră erați răpiți în lumea spirituală, deoarece dumneavoastră nu ați coborât-o pe aceasta până la facultățile dumneavoastră, deoarece clarvederea vizionară se baza pe o răpire.
Aceasta este ceea ce noi trebuie să avem în atenție. Trebuie să ne înscriem în suflete aceste finețuri. Trebuie să ne fie clar că astăzi o știință ocultă adevărată are sarcina de a comunica acele rezultate ale cercetării spirituale care sunt pătrunse cu conținut gânditor, astfel încât rezultatele cercetării clarvăzătoare se îmbracă întotdeauna în așa fel încât omul neclarvăzător le poate înțelege prin gândirea sa. De aceea ele trebuie să fie unite mai întâi cu gândirea. De aici și dificultatea în înțelegerea cărților vechi, în care se vorbește de fenomene ale lumilor spirituale. Dacă dumneavoastră faceți rost de astfel de cărți vechi, veți simți peste tot – dacă vă apropiați, deprinși fiind cu actuala știință spirituală – o lipsă. Ceea ce găsiți în aceste cărți vechi sunt probabil niște comunicări grandioase, însă omul actual, dacă nu este el însuși clarvăzător și nu poate interpreta chestiunea, nu știe de unde să le apuce, în timp ce cu ceea ce oferă astăzi știința spirituală, orice om, dacă se străduie, poate începe ceva, deoarece el le poate pătrunde cu elementele de gândire, pe care le poate dobândi pe planul fizic. Căci cu aceleași noțiuni înțeleg și ceea ce există în lumea spirituală, și ceea ce există în lumea fizică. Știința naturală actuală vorbește de evoluție, știința spirituală vorbește și ea de evoluție. Dacă dumneavoastră ați înțeles noțiunea de evoluție, puteți înțelege ceea ce se comunica în știința spirituală. Vă puteți face o idee despre Karmă deoarece prin gândire vă puteți face o imagine despre aceasta. Desigur, dacă dumneavoastră spuneți pur și simplu, așa cum o fac unii teosofi: Orice cauză spirituală are un efect spiritual, iar aceasta este Karma –, atunci dumneavoastră nu aveți nicio noțiune despre Karma. Și la o bilă de biliard dumneavoastră puteți vedea legea despre cauză și efect, însă acolo nu aveți comparația adecvată cu Karma. Luați în schimb o bilă din fier și aruncați-o într-un vas cu apă. Dacă bila este rece, apa va rămâne așa cum este. Dacă însă dumneavoastră încingeți bila și apoi o aruncați în vasul cu apă, apa devine caldă. Dacă un eveniment este urmarea unei întâmplări anterioare, acest fapt este ceva ce poate fi comparat cu Karma.
Așadar nouă trebuie să ne fie perfect clar că orice om care pătrunde cu gândul realitățile lumii spirituale le poate de asemenea comunica într-un astfel de mod, încât cel care și-a dobândit gândurile aici pe planul fizic, poate aplica aceleași gânduri la cele ce se comunică din lumile spirituale. Atunci el poate înțelege aceste lucruri. Aceasta trebuie s-o pună fiecare la inimă. Fiecare trebuie să înțeleagă că important nu este să primești comunicări din lumile superioare, ci important este să le primești într-un mod care corespunde condițiilor noastre pământești. Fiecare ar trebui să țină seama să nu primească altfel comunicările din lumile superioare. Desigur, există comoditatea de a crede pur și simplu ceea ce se comunică. Acest lucru este extrem de rău. Căci, nu-i așa, dacă cineva vrea să creadă, aceasta este aproximativ ca atunci când el vrea să i se spună că există o lumină, în timp ce el are nevoie de lumină pentru a lumina o cameră. Aici el trebuie să aibă lumina, aici simpla credința nu ajută la nimic. De aceea este important ca mai întâi să iei în stăpânire forma, forma cugetării scrupuloase, temeinice, pentru ca prin această formă să primești mai întâi comunicările din lumea spirituală. Ele pot fi cercetate doar dacă posezi facultatea clarvederii, însă, dacă au fost cercetate, ele pot fi înțelese de oricine le primește în mod corect.
Dacă gândim astfel, atunci toate pericolele care, într-adevăr, sunt strâns legate de ceea ce se cheamă Mișcare antroposofică, vor fi mai mult sau mai puțin înlăturate. Pericolele intervin însă îndată ce oamenii dezvoltă capacități clarvăzătoare și nu caută în același timp să-și îmbogățească gândirea, și în special cunoașterea lor, cu mijloacele gândirii. Mulți au această lăcomie, doar de a înhăța ceva din lumea spirituala și de a nu proceda atent, cu adevărat cunoscător, cu ceea ce trebuie cucerit pe planul fizic. Niciun Dumnezeu nu poate cuprinde lumea prin gânduri dacă el nu se încarnează pe acest Pământ fizic. El poate cuprinde lumea într-o altă formă; însă pentru a o cuprinde în această formă, el trebuie să se încarneze pe acest Pământ. Reflectând la aceasta, fiecare se poate lămuri că dezvoltarea în sine a unor însușiri, pe care apoi nu le folosești în mod corect, este legată de anumite pericole. Cel care dezvoltă o anumită clarvedere vizionară și nu o utilizează în mod corect, tăindu-și posibilitatea de a convinge lumea cu aceasta, cel care rămâne doar pe planul astral și nu reușește să aducă experiențele sale din spiritual pe planul fizic, se expune pericolului de a se deschide o prăpastie între viziunile sale și planul fizic.
Să presupunem că cineva ar avea niște viziuni foarte importante, care țin de planul astral. Acestea pot fi perfect adevărate – ele pot exista și la clarvăzătorul vizionar negânditor –, însă între el și ceea ce stă la baza planului fizic se deschide o prăpastie. Imaginați-vă că acest ștergar ar fi planul fizic. În fața lui s-ar afla acum clarvăzătorul vizionar; el vede viziunea lui. În spatele planului fizic este însă lumea spirituală propriu-zisă. Planul fizic este Maya. Clarvăzătorul vizionar nu dă la o parte acest plan fizic; acesta dispare doar pentru acela care îl îndepărtează cu mijloacele gândirii. Abia atunci pătrundeți în spatele planului fizic, astfel încât să înțelegeți aceasta/viziunea cu clarvederea gânditoare. Planul fizic este aici, însă dumneavoastră nu vedeți lumea spirituală, lumea spirituală adevărată. Aici se deschide prăpastia, aici planul fizic rămâne drept Maya. Iar această imposibilitate de a străpunge planul fizic se bazează pe faptul că creierul nu este capabil să se decupleze. Dacă ați învățat să gândiți corect, atunci dumneavoastră nu aveți nemijlocit nevoie de creierul dumneavoastră pentru gândire. Ceea ce este gândire, aceasta lucrează asupra creierului, însă activitatea gânditoare nu are nevoie nemijlocit de creier. Este absurd dacă cineva ar vrea să afirme: Creierul gândește. – Odată mergeam împreună cu un tânăr pe stradă – să tot fie treizeci și cinci de ani de atunci –, care pe atunci studia, care se afla pe drumul cel mai bun de a deveni cu totul un materialist. El spunea: Ei bine, când eu gândesc, acolo înăuntru atomii creierului vibrează; fiecare gând ar avea o formă aparte, și el descria că ar fi propriu-zis absurd să presupui așa ceva precum sufletul, care ar gândi acolo. Căci acolo ar gândi creierul. – Eu i-am spus: Dar spune-mi atunci, de ce ești așa mincinos? Dacă așa stau lucrurile, ar trebui să nu poți să spui: Eu gândesc. Ar trebui să spui: Creierul meu gândește. De asemenea ar trebui să spui: Creierul meu mănâncă, creierul meu vede soarele. Acesta ar fi atunci adevărul. – El ar vedea atunci, ce vorbe absurde împrăștie în jur.
Așadar, nu creierul este cel care gândește. Acest lucru ți-l poți limpezi, după cum spuneam, după o reflectare comună/ banală – dacă nu ești chiar un materialist modern convins. Activitatea gânditoare nu depinde inițial absolut deloc de utilizarea creierului ca instrument al ei, să zicem așa. Acolo unde gândul devine gând pur, creierul nu participă. El participă doar la simbolizare (coborâre în senzorial n.t.).
Dacă dumneavoastră vă reprezentați un cerc desenat cu creta, acest lucru se întâmplă doar prin intermediul creierului; dacă însă vă imaginați un cerc pur, nesimbolizat/nedesenat, atunci cercul însuși este cel activ, cel care formează primul creierul. Când însă apoi omul are o clarvedere vizionară, el rămâne în corpul său eteric și nu merge deloc până în creierul fizic. Poți trăi toată viața în clarvedere vizionară. Prin aceasta creierul rămâne neschimbat, este dezvoltat corpul eteric, nu însă creierul. Însă prin aceasta nu veți putea traversa niciodată acest abis, nu veți putea străpunge niciodată cu adevărat Maya. O veți putea face doar dacă o veți străpunge cu gândirea.
Cine refuză să pornească la utilizarea gândirii, dezvoltă facultăți, care, să spunem așa, nu-și înșfacă obiectul, care nu angrenează cu adevărat în lumea spirituală. Iar urmarea este că ia naștere o nepotrivire între ceea ce el dezvoltă continuu în corpul său eteric, și ceea ce este el propriu-zis ca om. Ia naștere un dezacord total: creierul său nu este adecvat facultăților lui clarvăzătoare. Creierul este necizelat, brut, căci respectivul nu și-a dat osteneala de a-l înnobila prin gândire. Se formează ceva prin care el nu poate trece, ceva care este un obstacol pentru el, care îl împiedică să se apropie cu viziunile sale de realitatea spirituală. El se îndepărtează de realitate, în loc să se apropie. Atunci orice posibilitate de a decide privitor la lumea spirituală este exclusă. Un astfel de om va putea cu siguranță să vadă multe, însă niciodată nu ai garanția că ceea ce vede el corespunde realității. Posibilitatea de a decide ceva o poate avea doar acela care poate deosebi între simpla viziune și realitate. Deosebirea o poate face doar capacitatea de discernământ, de a percepe și evalua diferențele. Dacă nu ai această capacitate, nu vei putea deosebi niciodată simpla viziune de realitate. Însă capacitatea de discernământ o poți câștiga doar prin munca pe planul fizic. Altfel, dacă refuzi munca de gândire, relativ greu de efectuat, continui să plutești mereu fără un suport.
Aceasta este ceea ce trebuie pus la inimă. Atunci nu se mai pot naște acele lucruri care altfel se nasc așa de ușor, care pot apărea mereu și mereu, și anume că oamenii, prin faptul că dezvoltă clarvederea vizionară, își ridică un zid în fața lumii reale și trăiesc apoi în visele lor. Aceasta este similar cu „a nu te mai orienta” în lumea fizica, este similar cu „a nu fi în toate mințile”. Luciditatea ți-o poți cuceri muncind la singurul lucru prin care se poate dobândi această luciditate: la dezvoltarea gândirii planului fizic. Dacă refuzi să-ți însușești această luciditate, plutești în eroare. Aceasta este ceea ce noi trebuie să ne însușim, altfel vor apărea toate prejudiciile, care în mod necesar trebuie să fie legate de ceea ce se numește Mișcarea antroposofică. Cel care nu vrea decât să creadă orbește, care deci acceptă toate comunicările din lumile superioare doar pe baza autorității cuiva, fără a gândi rațional, face ceva care este foarte comod, dar care ascunde în sine un pericol. În loc de a frământa în tine problemele, în loc de a reflecta pornind din interiorul tău, se adoptă cunoașterea altuia, se preiau în sine lucrurile pe care le-a văzut un altul. Se renunță la a se verifica gânditor ceea ce el comunică. Aceasta produce acele daune care pot lua naștere prin Mișcarea antroposofică. Bineînțeles că nimeni nu trebuie din cauza acestui fapt să se lase descurajat de la a se dedica ei. Se poate întâmpla ca un om, condus de o astfel de credință oarbă, să se piardă, ca el să nu mai poată deosebi ceea ce este adevărat de ceea ce este minciună.
Nimic nu cultivă mai bine tendința spre minciună decât o anumită clarvedere vizionară simplă, care nu se înalță sprijinindu-se pe gând și nu este controlată de el. Și pe de altă parte, o astfel de clarvedere poate favoriza de asemenea și o altă însușire, și anume o anumită îngâmfare, o anumită aroganță/orgoliu, care poate ajunge până la grandomanie. Și este cu atât mai periculoasă, cu cât ea nu este observată. Pericolul este foarte mare să te consideri a fi superior pur și simplu fiindcă vezi un lucru sau altul pe care celălalt nu-l vede. Și de obicei nu știi atunci deloc cât de profund înrădăcinată în suflet este de fapt acea pornire atât de strâns învecinată cu grandomania. Ea se ascunde într-un anumit mod, și în special în spatele siguranței fără dubii asupra viziunilor avute, pentru care ești gata să juri, neadmițând nicio obiecție, astfel că poți întâlni oameni care să creadă cu tărie lucrul cel mai nebunesc, numai să le fie spuns dinspre planul astral. Lor nici nu le-ar trece prin minte să creadă astfel de lucruri dacă le-a spus un om al planului fizic, însă le cred cu o credință oarbă dacă li se spun dinspre planul astral. Cine s-a dezobișnuit de aceasta, acela nu se va lăsa păcălit de orice șarlatanie și escrocherie. Poți însă cădea în capcană dacă nu dezvolți în tine imboldul de a verifica, și vrei să-ți formezi imediat în mod facil o convingere. Nu trebuie făcut așa ceva. Trebuie să ai în vedere că una dintre îndatoririle cele mai sacre ale omului este aceea de a-și forma o convingere. Dacă ai în vedere acest lucru, atunci nu te vei da în lături să muncești cu adevărat, nu doar să asculți tot felul de comunicări senzaționale. Comunicări din lumea spirituală avem într-adevăr din belșug, să zicem așa, însă este de asemenea necesar să ne însușim convingerile corecte și modul de reprezentare corect, să ne comportam în mod corespunzător față de aceste lucruri.
Aceasta am vrut să va spun astăzi. Nu am vrut să o fac doar avertizând, ca o predică, ci prezentând toate argumentele. De aceea poate a fost ceva mai dificil să urmăriți cele spuse. Însă eu încerc întotdeauna să respect și în metodele mele ceea ce se pretinde a fi corect în Mișcarea spiritual-științifică. Mulți își doresc admonestări onctuoase. La aceasta eu renunț. Eu încerc să prezint lucrurile în așa fel, încât ele să se poată îmbrăca în forme reale de gânduri reale. Dacă se discută lucruri ale planului fizic, precum s-a făcut astăzi, atunci, desigur, munca de gândire este dificilă uneori, căci ele nu sunt atât de senzaționale, și nici atât de plăcute precum lucrurile lumilor superioare, însă sunt extraordinar de importante. Dumneavoastră nu veți subestima importanța acestor lucruri dacă vă veți spune: Dacă este ca într-adevăr să intervină ceea ce trebuia să intervină, și anume ca în încarnările următoare un număr suficient de mare de oameni să își amintească încarnarea actuală, atunci trebuie să ne îngrijim de aceasta din vreme. Dacă deci vă dezvoltați puterea de judecată, atunci dumneavoastră sunteți candidați la a vă aminti în încarnarea următoare actuala încarnare. Îngrijiți-vă să puteți urmări lumea cu gândirea. Căci oricât de mult puteți vedea în mod vizionar, aceasta nu vă va ajuta cu nimic ca să va amintiți retroactiv încarnarea actuală. Antroposofia este însă aici pentru a pregăti ceea ce trebuie să intervină cu necesitate: ca un număr suficient de mare de oameni să existe, care să poată privi într-adevăr în urmă din proprie cunoaștere la această întrupare.
Cât de mulți ajung în această întrupare să însoțească cunoașterea spiritual-științifică cu facultatea clarvăzătoare, aceasta depinde de Karma fiecăruia. Desigur, mulți din cei care stau aici nu au în Karma lor să ajungă în această încarnare la contemplarea clarvăzătoare a lumii. Însă toți cei care își însușesc cele ce sunt date în știința spirituală adevărată, astfel încât ele să fie îmbrăcate în formele gândirii, vor culege din aceasta fructele în încarnarea următoare, căci ei și-au însușit bazele pentru aceasta. Omul poate să fie un clarvăzător, să zicem așa, fără ca el s-o știe, iar cel care studiază temeinic știința spirituală are vederea și poate aștepta atunci până ce Karma sa îi va permite să și contemple lucrurile.
