Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CUNOAŞTEREA SUFLETULUI ŞI A SPIRITULUI

GA 56


IV

BĂRBAT ŞI FEMEIE ÎN LUMINA ŞTIINŢEI SPIRITUALE

München, 18 martie 1908 [ Nota 31 ]

Ştiinţa spirituală antroposofică nu trebuie să existe pentru a-l înstrăina pe om de viaţă, printr-o mistică exaltată. Ea nu trebuie să-l îndepărteze câtuşi de puţin pe om de sarcinile vieţii cotidiene şi ale epocii sale; dimpotrivă, ştiinţa spirituală trebuie să fie tocmai aceea care îi dă omului tărie şi energie, o privire larg cuprinzătoare asupra lumii şi o atitudine deschisă, liberă de prejudecăţi, faţă de sarcinile vieţii, faţă de imperativele realităţii imediate. De aceea, în cadrul acestei ştiinţe spirituale este îngăduit să vorbim uneori nu numai despre marile întrebări legate de înţelepciunea omenirii, despre esenţa omului, despre esenţa lumii, ci va trebui să încercăm, de pe poziţiile ştiinţei spirituale, să aducem lumină şi în problemele care ne preocupă în mod direct. Astfel, în conferinţele de faţă vom avea nişte expuneri care se referă în mod special la problemele şi întrebările epocii noastre.

Dar cel situat pe solul ştiinţei spirituale se vede pus într-o situaţie deosebită, când e vorba de asemenea întrebări legate direct de problemele epocii noastre; fiindcă el creează astfel impresia că se amestecă în disputele zilei. Şi uşor va putea crea această impresie dacă va vorbi despre problema: bărbat şi femeie – bărbat, femeie şi copil. Şi tocmai pentru că cercetătorul spiritual e nevoit, în virtutea punctului de vedere pe care se situează, să privească asemenea probleme de pe nişte poziţii superioare, s-ar putea să pară că o asemenea expunere alunecă departe de părerile, concepţiile etc., afişate în cadrul dezbaterilor obişnuite ale zilei. Dar, chiar dacă, pe de o parte, e adevărat că ştiinţa spirituală trebuie să pună asemenea probleme într-o lumină superioară, pe de altă parte, tocmai ştiinţa spirituală e capabilă să intervină într-un mod practic nemijlocit în problemele zilei. Fiindcă în aceasta constă caracterul deosebit al unei expuneri spiritual-ştiinţifice, în faptul că, pe de o parte, ea ridică asemenea probleme până la punctele de vedere ale veşniciei, dar că, totodată, ea oferă prin aceasta mijloacele potrivite de care este nevoie în viaţa cotidiană, pe când toate expunerile partinice sfârşesc în ceva care se dovedeşte impracticabil în viaţa cotidiană. Acesta e lucrul pe care trebuie să ni-l punem în faţă, când încercăm să privim de pe o poziţie superioară raportul dintre bărbat şi femeie. Unele lucruri dintre cele ce trebuie spuse aici vor părea cu totul ciudate. Dar dacă vă adânciţi mai mult în aceste lucruri şi măsuraţi cu ele realităţile vieţii, veţi constata că puteţi primi de la ştiinţa spirituală un răspuns mult mai temeinic decât prin ceea ce auzim de obicei pe această temă.

Ştiinţa spirituală porneşte de la concepţia fundamentală că în dosul tuturor lucrurilor şi fenomenelor vizibil-senzoriale se află ceva de natură sufletesc-spirituală. Tocmai problemele care ne preocupă acum vor sta în mod just în faţa ochilor noştri dacă ne vom îndrepta privirile spre realitatea spirituală care se află în dosul celei senzoriale. Astfel, noi trebuie să ne întrebăm: Ce fel de realitate spirituală se află în dosul celor două sexe? – Şi poate că esenţa sexelor ni se va dezvălui prin faptul că ne adâncim în această realitate spirituală aflată în dosul deosebirii senzoriale dintre sexe. Dar atunci vom vedea că ştiinţa spirituală, prin esenţa ei, ne conduce spre tot felul de adevăruri pe care epoca noastră actuală le presimte deja, în felul ei, şi pe baza concepţiei materialiste despre lume. Dar pentru că în dosul acestor presimţiri se află numai o concepţie materialistă despre lume, ele se dovedesc a fi înşelătoare.

Ce are de spus materialismul despre esenţa sexelor? Ne putem orienta cel mai bine în această privinţă dacă studiem ceea ce au scos la lumina zilei, în legătură cu această problemă, cercetările din ultima vreme. De mai mult timp, femeia încearcă să se apropie tot mai mult de acea epocă din evoluţia omenirii în care între cele două sexe va exista egalitate deplină. Prin faptul că femeia a început lupta pentru drepturile ei, ne va interesa ce are de spus materialismul despre natura femeii. Vom dobândi astfel un etalon despre felul cum gândeşte epoca noastră în legătură cu o problemă atât de importantă. Am putea aminti aici cele mai diverse glasuri care şi-au exprimat părerea în legătură cu natura feminităţii, aşa cum sunt ele adunate la un loc în cartea “Critica feminităţii” de Rosa Mayreder [ Nota 32 ]. E bine să căutăm asemenea judecăţi la personalităţile de frunte ale epocii noastre. Un naturalist foarte important din secolul al 19-lea indică drept însuşire fundamentală a femeii sentimentul smereniei. Un altul, care are şi el dreptul de a-şi spune cuvântul, găseşte că însuşirea fundamentală a femeii este înclinarea spre mânie. Iarăşi, un alt naturalist, care a făcut mare senzaţie, ajunge la concluzia că fiinţa fundamentală a femeii poate fi exprimată cel mai bine prin tendinţa de a se lăsa cu încredere în voia sorţii; un altul – prin tendinţa de a domina, un altul, prin conservatorism, şi iarăşi un altul este de părere că femeia este elementul propriu-zis revoluţionar în lume. Şi mai este un altul, care a spus că la femeie se întâlneşte într-o formă deosebit de pronunţată facultatea de a analiza, pe când un altul constată că femeia e total lipsită de facultatea analitică, fiindcă şi-a dezvoltat numai facultatea de sinteză.

Am putea înmulţi după dorinţă acest florilegiu, dar în final am afla numai că o privire exterioară îi duce pe nişte bărbaţi inteligenţi la păreri diametral opuse. Cine vrea să se adâncească mai mult în această problemă, acela ar trebui să spună: Poate că aceşti oameni pornesc de la nişte premise cu totul greşite; nu ar trebui să privim doar exteriorul, ci întreaga fiinţă. – Constrâns de faptele înseşi, în câte un cercetător s-a ridicat la suprafaţa conştienţei o presimţire, dar ea a fost cufundată într-o gândire materialistă. Aşa, de exemplu, un spirit tânăr, Otto Weininger, scrie o carte despre “Sex şi caracter” [ Nota 33 ]. Otto Weininger a fost un om cu predispoziţii importante, dar care a risipit în vânt aceste predispoziţii importante, fiindcă pe sufletul său apăsa întreaga greutate a concepţiei materialiste despre lume. El gândea: Fiinţa omului poate fi privită numai în aşa fel încât în omul individual să nu vedem în mod unilateral doar masculinul sau femininul, ci să observăm că în masculin e amestecat femininul şi invers. – Aşadar, în sufletul acestui Otto Weininger a mijit presimţirea unei idei. Dar această idee s-a comprimat, prin puterea de sugestie a epocii, devenind o idee materialistă. Şi astfel, Weininger ajunge să creadă că găseşte într-un anumit amestec de substanţe interacţiunea masculin-feminin, astfel încât în fiecare bărbat trebuie să găsim, după părerea lui, un element feminin ascuns, şi în fiecare femeie un element masculin ascuns. Dar de aici rezultă pentru el nişte consecinţe bizare. Weininger spune: femeii îi lipseşte Eul, individualitatea, caracterul, orice urmă de personalitate, orice libertate ş.a.m.d. Şi, dat fiind faptul că în concepţia sa e vorba de un amestec pur material, cantitativ, ca să zicem aşa, de însuşiri masculine şi feminine, bărbatul are în el toate acestea. Dar, în mod evident, ele sunt distruse de însuşirile lui masculine. Vedeţi, dacă abordăm lucrurile în mod absolut direct, dăm de o concepţie care se autodistruge. Dar, după cum vom vedea, la bază se află o presimţire absolut justă.

Va fi necesar să pătrundem, în ceea ce priveşte aceste lucruri, în concepţia spiritual-ştiinţifică fundamentală. Eu am subliniat în repetate rânduri că ştiinţei spirituale nu-i este la fel de uşor să studieze fiinţa omului, cum e cazul cu ştiinţa de orientare materialistă. Fiindcă ceea ce vedem la om din punct de vedere fizic-senzorial, pentru ştiinţa spirituală e doar o parte a entităţii întregi, trupul fizic. Dincolo de acesta, ştiinţa spirituală distinge trupul eteric sau trupul puterilor plăsmuitoare, pe care omul îl are în comun cu plantele şi cu animalele. Ca o a treia parte a entităţii umane, ea recunoaşte ceea ce este purtătorul plăcerii şi al suferinţei, ceea ce trăieşte în senzaţiile şi sentimentele noastre, trupul astral sau trupul sufletului, pe care omul îl are în comun cu animalele. Şi, drept o a patra parte, ştiinţa spiritu-ală recunoaşte ceea ce îl face pe om să fie, de-abia acum om, conştienţa de sine, Eul. Aşa îl descrie ştiinţa spirituală pe om, ca fiinţă alcătuită din patru părţi constitutive.

În primă instanţă, pe noi ne ating trupul fizic şi trupul eteric. Şi aici zace ascunsă, de asemenea, dezlegarea enigmei privitoare la raportul dintre sexe. Şi acum, cercetătorul spiritual trebuie să spună un lucru care poate că va face să apară la mulţi dintre contemporanii lui reproşul că e nebun: Omul este, conform cu entitatea sa, un organism ciudat; fiindcă numai parţial trupul eteric este un fel de replică a trupului fizic. În ceea ce priveşte sexualitatea, lucrurile stau altfel. La omul de sex masculin, trupul eteric este feminin, iar la omul de sex feminin, trupul eteric este masculin. Oricât de ciudat ar părea, o observaţie mai profundă trebuie să ne conducă la înţelegerea acestui fapt extraordinar de important: În ascuns, în fiecare om zace ceva din celălalt sex. Aici nu trebuie să avem în vedere tot felul de fenomene anormale ale vieţii, ci numai situaţia normală.

Dar, având în vedere acest fapt, dispare posibilitatea de a vorbi de bărbat şi femeie în sensul strict al cuvântului, ci va trebui să vorbim de însuşiri masculine şi feminine. Femeia orientează spre exterior anumite însuşiri, iar pe altele, diametral opuse acestora, spre interior. Femeia are în lăuntric însuşiri masculine, iar bărbatul, însuşiri feminine. Aşadar, pe când bărbatul devine, de exemplu, un războinic, datorită corporalităţii sale, vitejia sa exterioară fiind legată de organizarea exterioară a corporalităţii sale, femeia posedă vitejia lăuntrică, facultatea de jertfă, puterea dăruirii de sine. Dacă se ridică la nivelul unei activităţi, bărbatul se cufundă cu totul în realitatea exterioară. Femeia acţionează în lume cu o pasivitate plină de dăruire. Ne vor deveni clare nenumărate fenomene ale vieţii dacă vom concepe entitatea umană drept conlucrare a doi poli, polul masculin îndreptat spre exterior, polul feminin îndreptat spre interior, la bărbat, iar la femeie, polul feminin îndreptat spre exterior, cel masculin spre interior.

Dar ştiinţa spirituală ne arată şi cauzele mai adânci ale faptului că în masculin se găseşte un element feminin, iar în feminin un element masculin. Ştiinţa spirituală spune că omul trece prin multe vieţi, pentru a se înălţa spre o desăvârşire din ce în ce mai mare. Viaţa ac-tuală este întotdeauna consecinţa celor precedente. Şi, prin faptul că omul străbate astfel multe vieţi, el străbate multe încarnări masculine şi feminine.

În ceea ce ia naştere astfel se exprimă, aşadar, efectul experienţelor şi trăirilor pe care le putem avea în ambele direcţii, ca oameni pământeşti. Cine poate privi, în felul descris, în natura masculină şi în cea feminină, acela ştie că trăirile mai intime ale fiecăruia dintre cele două sexe sunt cu totul diferite, că ele trebuie să fie cu totul diferite. Întreaga noastră viaţă pământească este o acumulare de trăiri şi experienţe dintre cele mai variate. Dar aceste trăiri şi experienţe pot deveni multilaterale numai dacă omul trece prin aceste experienţe din perspectiva ambelor sexe. Astfel, privind omul chiar şi numai din punctul de vedere al celor două părţi constitutive inferioare, vedem că el este, de fapt, o fiinţă duală. Dar cât timp nu recunoaştem decât existenţa unui trup fizic, nu putem ajunge la o concluzie rezonabilă. Trebuie să recunoaştem spiritul aflat în dosul acestui fenomen. Transpărând prin elementul masculin, în bărbat ni se arată feminitatea lui lăuntrică, iar în femeie, transpărând prin elementul feminin, ni se arată masculinitatea ei lăuntrică. Ei bine, acum înţelegem, de asemenea, cum se face că atâţia oameni care privesc bărbatul şi femeia din punct de vedere exterior ajung la erori; căci esenţialul constă cu totul şi cu totul în faptul că ne îndreptăm privirea spre lăuntric sau spre exterior. E expus în întregime hazardului acela care cunoaşte numai una dintre laturile fiinţei umane. Dacă, de exemplu, unul dintre cercetători găseşte că însuşirea principală a femeii este smerenia, iar celălalt – înclinarea spre mânie, înseamnă că fiecare a privit numai o latură a aceleiaşi entităţi. Eroarea apare din cauza unui asemenea mod de a privi. Pentru a cunoaşte adevărul întreg, trebuie să-l privim şi noi pe omul întreg.

Dar o asemenea cunoaştere a adevărului întreg cere să ţinem seama de încă un lucru: Noi trebuie să-l studiem pe om în stările lui alternative de veghe şi somn. În timpul somnului, trupul astral şi Eul au ieşit din organizarea fizic-eterică a omului. La adormire, omul îşi pierde conştienţa obişnuită de zi; prin somn, el intră într-o altă conştienţă, conştienţa de somn. Percepţiile şi trăirile prin care trec Eul şi trupul astral în lumea spirituală, în timpul somnului, rămân ascunse conştienţei obişnuite. În stadiul actual al evoluţiei sale, omul este organizat în aşa fel încât Eul şi trupul astral trebuie să se folosească, în starea de veghe, de organele de simţ fizice, pentru a dobândi o conştienţă a lumii fizice. Astăzi, oamenii sunt de părere, fireşte, că aparatele fizice ale organizării noastre senzoriale sunt acelea care văd, aud, au senzaţii gustative sau tactile etc. Dar încă un gânditor cum e Fichte spune: Nu urechea aude, ci eu aud [ Nota 34 ]. – Şi astfel, orice percepţie senzorială porneşte din Eu, adevărata entitate lăuntrică a omului. Şi, în fiecare dimineaţă, când omul se scoală, Eul şi trupul astral devin conştiente, prin organele de simţ, de ambianţa lor fizică. Altfel stau lucrurile în perioadele de somn: Eul şi trupul astral se află în lumea spirituală. Dar omul nu şi-a dezvoltat, de obicei, în trupul său astral, organele senzoriale corespunzătoare prin care să poată vedea în spaţiul astral. Cine nu vrea să admită acest lucru, ar trebui să spună, în mod consecvent: De fapt, omul moare în fiecare seară. – Aşadar, în timpul nopţii, omul se află într-o lume spirituală. Dar lumea spirituală şi lumea fizică sunt legate între ele într-un mod special, fiindcă orice realitate a lumii fizice nu e decât un fel de stare de densificare a spiritualului. La fel cum gheaţa e apă densificată, trupul fizic şi trupul eteric sunt nişte densificări ale trupului astral. În orice caz, materialismul actual greu va admite că spiritul este creatorul tuturor realităţilor materiale, dar tragismul materialismului constă tocmai în faptul că materialismul înţelege cel mai puţin tocmai materia. Astfel, se ajunge la nişte lucruri foarte ciudate, dacă se neagă faptul că orice realitate materială nu e altceva decât spirit densificat. Dacă ne oprim la noţiunile populare în epoca noastră, pentru majoritatea oamenilor nu va deveni vizibil cât de mult batjocoreşte orice raţiune o frază ca aceasta: Trupul este baza sufletescului propriu-zis, întregul aşa-numit spiritual trebuie dedus din corporalitate. – Lucrul devine şi mai clar dacă se trag ultimele consecinţe, cum o face, de exemplu, pragmatismul, care provine din America, dar a molipsit deja şi Europa. Dintr-o singură frază se poate vedea că această teorie batjocoreşte orice gândire umană sănătoasă; aici se spune, de exemplu, cam aşa: Omul nu plânge pentru că e trist, ci el e trist pentru că plânge! [ Nota 35 ] – Nu e perceput faptul că aici o dispoziţie sufletească acţionează asupra fizicului, ci se crede că nişte cauze exterioare oarecare fac să ţâşnească lacrimi din ochi şi că pe urmă omul devine trist. Aceasta este o consecinţă a materialismului dusă până la absurd.

Ştiinţa spirituală ştie că în timpul nopţii cele două părţi constitutive superioare ale omului, Eul şi trupul astral, se află afară, şi că ele au lăsat jos trupul eteric şi trupul fizic. Astfel, omul îşi lasă jos, în timpul somnului, organizarea sa masculină şi feminină, şi el trăieşte într-o lume spirituală, ca fiinţă care nu mai posedă nici o însuşire masculină sau feminină, ca fiinţă nediferenţiată ca sex. Astfel, deja aici fiecare om îşi împarte viaţa în perioade când e sexuat şi altele, când este asexuat.

Dar atunci sexul nu are nici o importanţă în lumea spirituală? Oare opoziţia dintre trupul fizic şi trupul eteric, care face să se manifeste în această lume fenomenul celor două sexe, nu are nici un revers în lumile superioare? Ei bine, este adevărat că nu luăm cu noi sexul, în lumile superioare, dar originea celor două sexe o găsim în lumea astrală. La fel cum gheaţa e formată din apă, ceea ce în lumea fizică ne întâmpină drept masculin şi feminin e format din opoziţia unor principii superioare. Această opoziţie ni se înfăţişează cel mai bine dacă o caracterizăm drept opoziţia dintre viaţă şi formă. Această polaritate o întâlnim exprimată şi în natură. Pomul prezintă o putere de viaţă ce vrea să înmugurească şi, totodată, ceea ce sileşte viaţa să intre în forma solidă, ceea ce opreşte creşterea, ceea ce face ca puterea de proliferare a vieţii să formeze trunchiul solid. Aşa trebuie să conlucreze, în orice viaţă şi existenţă, viaţa şi forma. Şi dacă studiem din acest punct de vedere esenţa sexelor, putem spune: Copia vieţii este elementul masculin, iar ceea ce transpune viaţa într-o anumită formă se exprimă în elementul feminin. – Când, de exemplu, artistul modelează materialul, se întâmplă următorul lucru: Ceea ce ciopleşte în marmură artistul, drept formă, nu se găseşte în natura senzorială; numai fiinţa artistului, care îşi are rădăcinile în lumea spirituală şi îşi ia de acolo fecundarea, poate desfăşura o activitate de creaţie artistică, poate modela forme artistice. Şi tot aşa este, de fapt, situaţia cu trupul astral şi cu Eul, în care se revarsă neîncetat puterile şi fiinţele lumii spirituale. Iar ceea ce creează artistul în material, ceea ce imprimă el materiei, este amintirea a ceea ce a fost incitat în el în lumea spirituală. Dacă omul nu s-ar întoarce mereu, în perioadele de somn, în patria sa originară, dacă n-ar zăbovi în lumea spirituală, atunci el nu ar aduce în existenţa fizică germenii de fecundare pentru toate activităţile mari şi nobile. Nu se poate întâmpla, aşadar, nimic mai rău, decât ca omul să se sustragă somnului un timp îndelungat.

Aşadar, ceea ce şi-a asimilat artistul din lumea spirituală şi a transpus în mod inconştient în opera sa, apare drept viaţă şi formă. Şi aşa s-ar putea să ne întrebăm odată: De ce ne pare “Juno Ludovisi” [ Nota 36 ] atât de minunată? – Iată chipul mare, fruntea largă, nasul de o formă deosebită. Dacă am trece cu simţirea noastră, pipăind parcă, peste toate acestea, am putea spune: Aici este o imagine despre care nu ne putem reprezenta deloc că ea a rămas drept ceva spiritual; în acest chip vedem suflet şi spirit închise cu totul în formă. Această formă poate să rămână aşa pentru eternitate. Aici, viaţa lăuntrică a devenit în întregime formă, a încremenit în formă, aici avem suflet şi spirit devenite formă. Dar apoi privim capul lui Zeus [ Nota 37 ]. La baza frunţii înguste se află, de asemenea, spirit şi suflet, dar avem sentimentul că această formă ar trebui să se schimbe în orice moment. Dintr-o inspiraţie profundă a artistului, aici a fost reţinută viaţă şi formă, în toată realitatea lor.

Dar, la fel cum, în marile momente, artistul creează, într-adevăr, în asemenea lucruri, o copie a vieţii şi a formei, şi întreaga noastră fiinţă este, de fapt, viaţă şi formă. Prin aceasta se vede însă cu adevărat că entitatea omului e formată din sânul lumii spirituale, din viaţa care e în permanentă devenire şi din ceea ce păstrează viaţa, îi conferă durată. Omul are parte de viaţă şi de moarte, ca expresie a acestor polarităţi superioare ale vieţii. Şi, în acest sens, Goethe a putut spune: “Moartea e artificiul naturii, pentru a avea multă viaţă” [ Nota 38 ]. Şi, astfel, viaţa găseşte o formă nu pentru o viaţă unilaterală, nu pentru o moarte unilaterală, ci pentru ceea ce face din viaţă şi moarte un tot superior armonios. În felul acesta conlucrează spiritualul şi fizicul, prin mediile elementului masculin şi feminin; viaţa în veşnică devenire din elementul masculin şi viaţa reţinută în formă din elementul feminin.

Astfel, nu se porneşte de la o studiere unilaterală a existenţei fizice, dacă e să fie cercetată esenţa sexelor, ci se dă un răspuns pe tărâmurile spirituale ale existenţei. Numai aşa găsim armonia situată mai presus de sexe, care ia naştere în măsura în care cele două sexe se înalţă până la ea. Dacă, aşadar, prin puterea cunoştinţelor pe care le oferă ştiinţa spirituală, noi ajungem în situaţia de a face să acţioneze în viaţa practică ceea ce e situat mai presus de sexe, atunci problema sexelor e rezolvată. Dar acest lucru nu ne îndepărtează de viaţă. Fiindcă ceea ce ne întâmpină în cele două fenomene ale entităţii umane poate fi purificat de noi în mod just, dacă tindem în mod conştient spre această armonie superioară. În acest fel, problema sexelor este aprofundată, iar opoziţia este armonizată. Tot ceea ce ţine de sex dobândeşte o cu totul altă formă şi importanţă. Nu putem rezolva problema sexelor prin dogme, ci căutând un teren comun, găsind sentimente care conduc dincolo de sexualitate. În relaţiile sociale nemijlocite, problema sexelor va putea fi rezolvată într-un mod adecvat unei omeniri avansate. Dacă omul găseşte elementul suprasexual, atunci această problemă a epocii e rezolvată pentru el.

Şi astfel, cu ocazia acestei expuneri ni s-a arătat ceea ce ni se arată de atâtea şi atâtea ori: că trebuie să separăm entitatea de aparenţa senzorială. Trebuie să-l privim pe omul întreg, pe omul care ne apare din direcţia simţurilor, pe omul care ne apare din direcţia spiritului – dacă vrem să dezlegăm enigmele vieţii. Mai presus de opoziţia senzorială se arată că a fi bărbat şi a fi femeie sunt numai nişte haine, nişte învelişuri, care ascund entitatea adevărată a omului. Noi trebuie să căutăm dincolo de haină. Acolo se află spiritul. Nu avem voie, aşadar, să ne ocupăm numai de latura exterioară a spiritului, ci şi de spiritul însuşi.

Acelaşi lucru ar putea fi exprimat şi aşa: Bunul suprem este o iubire saturată de înţelepciune, o înţelepciune saturată de iubire. “Etern-femininul ne trage-n tării.” [ Nota 39 ] Femininul este acel element din lume care tinde să se înalţe, pentru a se lăsa fecundat de realităţile veşnice ale vieţii.