|
Astăzi vom vorbi despre legea karmei, despre legea cauză-efect în lumea spirituală. Să ne reamintim mai întâi de ultimele conferinţe, care ne-au dezvăluit modul în care întreaga existenţă se desfăşoară într-o succesiune de incarnări. Astfel, dumneavoastră aţi trăit în această lume şi veţi mai trăi de nenumărate ori în ea. Veţi vedea că este fals să credem că aceste incarnări se repetă la nesfârşit. Ele au început într-o zi şi va veni o vreme când vor înceta, iar omul va contiuua să evolueze în mod diferit.
Vom lua mai întâi în considerare perioada
când aceste incarnări au
loc, şi noi trebuie să fim conştienţi că tot ceea ce se numeşte destin,
fie că este vorba de caracter, fie de dispoziţii interioare sau de
destinul nostru, de situaţia noastră exterioară, este fructul
incarnărilor noastre precedente. La fel, ceea ce facem noi în
această
viaţă va avea efecte asupra existenţelor ulterioare. Astfel, marea lege
a cauzei şi a efectului se exercită prin toate incarnările noastre.
Să lămurim cum acţionează această lege de-a lungul întregului
Univers, nu numai în lumea spirituală, dar şi în lumea
fizică.
Imaginaţi-vă că aveţi două urcioare conţinând apă; luaţi o
sferă de
fier încălzită la roşu şi o lăsaţi să cadă în primul
urcior. Ce se
întâmplă? Apa sfârâie şi sfera se răceşte.
Scoateţi sfera şi
scufundaţi-o în al doilea urcior; apa nu mai sfârâie
şi sfera nu se mai
răceşte. Aşadar, sfera se comportă în mod diferit în cele
două cazuri:
ceea ce s-a întâmplat în al doilea caz nu s-ar fi
produs dacă sfera nu
ar fi fost mai întâi aruncată în primul urcior.
Astfel, ceea ce se
produce în cazul al doilea este consecinţa a ceea ce s-a
întâmplat cu
ea în primul caz. O asemenea relaţie se cheamă karmă. Este karma
sferei
să nu mai sfârâie şi să nu se mai răcească în al
doilea vas. Un alt
exemplu, din regnul animal, vă va arăta că stările ulterioare depind de
existenţa precedentă. Luaţi în considerare animalele care au
migrat în
grotele din Kentucky. Datorită privării totale de lumina solară, ochii
lor regresează în mod progresiv. Substanţele utilizate curent
pentru
constituţia ochiului se îndreaptă spre alte organe, de unde
regresul
ochilor; animalele devin progresiv oarbe. Faptul că se nasc oarbe este
destinul tuturor descendenţilor lor. Dacă părinţii nu ar fi migrat
în
acele grote, orbirea nu ar fi fost destinul descendenţilor lor. Astfel,
această orbire este consecinţa unei activităţi anterioare: migrarea
în
grotele întunecoase.
Ştiinţa spiritului spune: Tot ce se produce în lume rezultă
din
karma. Karma este regula generală a Universului. Biblia vorbeşte şi ea
de această karmă, când spnne: „La început Dumnezeu a făcut
cerul şi
pământul“. O lectură superficială, aşa cum se
întâmplă atât de frecvent
în prezent, nu permite să-ţi dai seama că acest lucru este spus
în
spiritul legii karmei. Dar reiese clar, în mod indiscutabil, dacă
mergeţi la textul original al acestui text fundamental, unde ni se
vorbeşte despre Creaţie, sau la una din traducerile latine cele mai
vechi, de exemplu, versiunea Septuagintei
[27], pe
care Biserica catolică o consideră şi azi ca fiind la baza Vechiului
Testament şi în special a Genezei. Fără îndoială, nu este
inutil –
avându-se în vedere că acest ciclu introductiv trebuie să
ne
familiarizeze încetul cu încetul cu profunzimile
extraordinare ale
concepţiei despre lume caracteristică ştiinţei spiritului – să ne
îndepărtăm un moment de subiectul nostru.
La drept vorbind, omul actual nu mai are nici o legătură cu
cuvântul
viu. Pe de o parte, limbajul a devenit un mijloc convenţional de
comunicare şi, pe de altă parte, un limbaj al afacerilor. Odinioară,
când au fost create cuvintele, era cu totul altfel. Omul mai avea
pe
atunci o legătură vie cu cuvântul. Da, în timpurile cele
mai
îndepărtate, litera izolată care servea la compunerea
cuvântului avea
un sens profund. Omul actual nu mai are nici o idee despre ceea ce
vibra în sufletul unui vechi înţelept evreu când
pronunţa cuvântul „bara“,
care figura în prima frază a
Genezei şi pe care posteritatea, mai întâi lumea latină,
l-a tradus
prin
„creare“ şi care a fost transpus în limba germană prin verbul „schaffen“. Care este sensul profund
al cuvântului „bara“?
Aceeaşi
rădăcină se află în cuvântul german „gebären“
(a da naştere).
La originea cuvântului karma se află rădăcina „kr“, care este
şi la
originea cuvântului „creare“, astfel încât atunci
când spui în latină
„creare“, „a crea“, aceasta nu înseamnă nimic altceva
decât: apare ceva
prin acţiunea unor stări anterioare; aceasta înseamnă, prin
urmare,
apare ceva care este condiţionat în mod karmic, prin ceva
existând
anterior.
Nu se poate vorbi de karma în sensul actual decât
începând cu
intervenţia luciferică, deci din momentul în care omul a luat
asupra sa
un păcat, şi acesta este motivul pentru care la cuvântul karma se
asociază totdeauna ceva din noţiunea de păcat. A crea înseamnă
deci a
produce ceva provenind din stări anterioare ca datorie karmică,
în timp
ce rădăcina „bar“ nu comportă încă nimic din această
înlănţuire
karmică. Cum se explică aceasta? Fără îndoială, pentru că vechiul
înţelept evreu era mult mai intim legat de lumea spirituală,
fiind încă
perfect conştient că atunci când Elohimii au conceput lumea nu
putea fi
vorba de karma în sensul în care o înţelegern noi.
În perioada latină a
evoluţiei omeneşti, omul era, aşa cum vom vedea cu alt prilej, cu totul
izolat de lumea spirituală şi datorită acestui fapt nu putea concepe
activitatea creatoare a Elohimilor decât în legătură cu
karma.
Dar nici cuvântul „bara“, nici cuvântul „creare“ nu
semnifică faptul
că Dumnezeu a creat lumea plecând de la neant, căci la originea
ambelor
cuvinte se află sensul: Dumnezeu a lăsat stările anterioare să treacă
în stări noi. La fel cum o mamă nu dă naştere unui copil pornind
de la
neant. A se naşte înseamnă: copilul devine vizibil în lume
părăsind
starea din pântecul mamei.
Vedeţi cum se poate răstălmăci sensul biblic. Mai întâi
teologia a
spus: Dumnezeu a creat lumea plecând de la neant, căci ea nu mai
ştia
nimic despre etapele evoluţiei cosmice precedente existenţei
pământeşti. Asupra acestui subiect s-au scris biblioteci
întregi, dar
toţi teologii s-au luptat ca Don Quijote cu morile de vânt.
Întotdeauna
trebuie să ştii ce vrei să combaţi, trebuie să desluşeşti sensul
textelor originare.
Or, dacă noi gândim această lege a karmei aşa cum trebuie ea
să fie
efectiv gândită, ca legătură între cauză şi efect, nu numai
pentru
existenţa fizică între naştere şi moarte, ci şi pentru viaţa care
urmează morţii, în lumile spirituale, atunci tocmai această lege
devine
un izvor de clarificări pentru viaţa fiecăruia. Înţelegerea legii
karmei nu produce o satisfacţie profundă numai pentru gândirea
noastră,
ci, în sensul cel mai adânc, şi pentru simţirea noastră şi
ne conduce
la înţelegerea corectă a raporturilor pe care le avem cu lumea.
Profunda semnificaţie a legii karmei vă va apărea din ce în ce
mai
clar, şi abia înţelegerea clară a acestei legi ne permite să
modelăm în
mod armonios viaţa noastră cu lumea ambientală. Ea nu ne lămureşte
asupra unor enigme cosmice ca cele pe care trebuie mai
întâi să le
găsim tăind firul în patru, ci asupra acelora pe care le
întâlnim în
viaţă la fiecare pas. Nu este oare o enigmă că un om vine pe lume
în
nevoie şi mizerie, în mod aparent fără să aibă vreo vină, că
altuia i
se irosesc cele mai frumoase predispoziţii din pricina condiţiilor
sociale în care l-a plasat viaţa? Ne întrebăm adesea cum se
face că un
om se naşte, fără vina lui, în necazuri şi greutăţi, şi altul,
fără
contribuţia lui, vine pe lume în abundenţă şi bogăţie şi
încă din
leagăn este înconjurat de părinţi iubitori? Acestea sunt
întrebări pe
care numai superficialitatea spiritelor actuale le poate ignora.
Cu cât pătrundem mai adânc în înţelegerea
legii karmei, cu atât mai
mult se estompează orice impresie de duritate, care apare numai
în
cazul unei abordări superficiale a legii karmei. Ne va fi din ce
în ce
mai clar de ce o anumită persoană trebuie să fie plasată în
anumite
condiţii, iar alta în condiţii diferite. O situaţie a existenţei
ni se
va părea dură numai dacă luăm în considerare o singură viaţă. Dar
când
ştim că această viaţă luată izolat este în întregime
consecinţa unor
acţiuni trecute, această duritate dispare cu desăvârşire şi
recunoaştem
că omul este făuritorul propriei sale vieţi.
S-ar putea spune: Este totuşi teribil să gândesti că cineva
poate fi
răspunzător de toate loviturile soartei pe care le primeşte! Trebuie să
ne fie clar că legea karmei nu este făcută pentru visători
sentimentali, ci este o lege a faptei, care ne întăreste, ne dă
curaj
şi speranţă. Căci dacă noi am fost artizanii unei existenţe cu toate
încercările dure pe care ea le comportă, ştim, de asemenea, că
importanţa majoră a acestei legi nu se află în trecut, ci
în viitor.
Oricât de greu suntem încercaţi în prezent datorită
acţiunilor noastre
trecute, cunoaşterea legii karmei îşi va evidenţia efectele
în
existenţele viitoare. De comportamentul nostru vor depinde roadele unei
existenţe viitoare, căci nici o acţiune nu este făcută în zadar.
A
înţelege legea karmei ca lege de acţiune se înscrie
în concepţia
teosotică. Căci, orice am face, nu vom scăpa de consecinţele acţiunilor
noastre. Cu cât este mai grea viaţa noastră actuală, cu cât
suportăm
mai bine vicisitudinile vieţii, cu atât ne va merge mai bine
în
existenţa viitoare. Astfel, legea karmei dezleagă enigmele pe care ni
le pune viaţa în fiecare clipă.
Cum se stabileşte deci legătura între existenţa trecută şi
existenţa
ulterioară? Trebuie să ne fie clar că tot ce resimţim în mod
interior
ca efect al evenimentelor exterioare, bucurii si suferinţe, va avea o
influenţă asupra vieţii noastre viitoare.
Dumneavoastră ştiţi că tot ce trăieşte în noi ca plăcere,
bucurie,
necaz şi suferinţă are ca purtător corpul astral. Şi tot ce resimte
acest corp astral în viaţă – şi cu atât mai mult când
sentimentele
încercate se repetă – se manifestă în existenţa următoare
ca
proprietăţi ale corpului eteric. Bucuria pe care o trezeşte, în
mod
repetat, un obiect în sufletul nostru în cursul unei
existenţe va
determina în viaţa următoare o înclinaţie puternică şi o
predilecţie
pentru acest obiect: Înclinaţia şi predispoziţia sunt trăsături
de
caracter care îşi au sediul în corpul eteric. Astfel, ceea
ce corpul
astral determină în viaţa precedentă devine calitate eterică
în viaţa
umătoare. Un temperament melancolic se datorează faptului că o persoană
a trăit în existenţa precedentă multe impresii triste care i-au
imprimat această stare sufletească. Din această cauză, următorul său
corp eteric va fi predispus la tristeţe. Dimpotrivă, pentru cei care,
într-o viaţă, descoperă latura bună a lucrurilor, trezind astfel
plăcerea şi bucuria în corpul lor astral, lucrurile stau invers.
În
existenţa următoare, aceasta va deveni o calitate durabilă a corpului
eteric, determinând un temperament vioi. Când însă un
om care a urmat o
şcoală dură a vieţii îşi depăşeşte toate tristeţile, el va avea
în
viaţa următoare un corp eteric cu un temperament coleric. Dacă ştim
toate aceste lucruri ne putem pregăti corpul eteric pentru existenţa
următoare.
Calităţile corpului eteric din timpul unei vieţi se manifestă
în
corpul fizic al celei următoare. Astfel, când o persoană are
obişnuinţe
rele, un caracter rău şi nu face nimic pentru a se corecta, acestea
apar în viaţa următoare sub forma de predispoziţii fizice, de
predispoziţii la boli, în mod special la boli infecţioase. Ele
rezultă
efectiv din obişnuinţele rele ale existenţei precedente. Ştiind
aceasta, suntem în măsură să acţionăm în sensul
influenţării sănătăţii
bune sau rele pe care vom avea-o în existenţa următoare.
Debarasându-ne
de o obişnuinţă rea noi ne pregătim un corp fizic sănătos şi rezistent
la infecţii în proxima viaţă. Astfel, ne putem îngriji de
sănătatea
noastră din viaţa viitoare, dacă ne străduim să cultivăm numai calităţi
nobile.
Să abordăm un al treilea aspect, extrem de important pentru
înţelegerea legii karmei: aprecierea corectă a actelor noastre,
chiar
din existenţa actuală. Până acum n-am vorbit decât despre
ce se
întâmplă în interiorul omului; dar ceea ce a realizat
în viaţa sa
actuală, altfel spus, modul în care, prin acţiunile sale, el se
raportează faţă de lumea care îl înconjoară, se va arăta
în existenţa
viitoare, şi anume chiar în această lume înconjurătoare.
O obişnuinţă proastă prin ea însăşi încă nu este o
acţiune, dar când
această obişnuinţă proastă mă împinge la acţiune, atunci eu
modific
lumea exterioară. Şi tot ce exercită un astfel de efect în lumea
fizică
ne revine ca destin exterior în viaţa următoare. Astfel,
activităţile
corpului fizic din această viaţă devin destinul nostru în
următoarea.
Aceasta se întâmplă în timp ce noi ne situăm
într-o situaţie de viaţă
sau alta. Dacă suntem fericiţi sau nefericiţi într-o situaţie
dată
depinde de acţiunile noastre în viaţa precedentă. Exemplul citat,
referitor la sentinţa celor cinci judecători ai tribunalului secret,
este o ilustrare frapantă şi bogată în învăţăminte în
ceea ce priveşte
acţiunea exterioară a unei vieţi ce se repercutează asupra autorului
său, ca destin, în următoarea.
Am schiţat în puţine cuvinte raporturile karmice ale omului
luat
izolat. Dar nu trebuie vorbit numai de karma individului izolat. Omul
nu trebuie să se privească pe sine ca fiinţă izolată; aceasta ar fi tot
asa de greşit ca şi dacă un deget al mâinii noastre ar vrea să se
simtă
o fiinţă individuală. Atăt cât ar valora un deget separat de
organism
ar valora şi un om care s-ar ridica cu câteva mile deasupra
Pământului.
Astfel, omul care ajunge la ştiinţa spiritului este coustrâns să
admită, în lumina acestei învăţături, că nu-i este permis
să cadă în
iluzia de a vrea să existe ca individ prin el însusi. Aşa stau
lucrurile în lumea fizică şi încă mult mai mult în
lumea spirituală.
Omul aparţine întregii lumi şi destinul său este integrat
în întreg.
Karma nu priveşte numai individul izolat, ci se extinde la viaţa unor
întregi popoare. Un exemplu în acest sens: ştiţi că
în Evul Mediu făcea
ravagii o epidemie „miselsucht“, un fel de lepră. Ea nu a dispărut din
Europa decât în secolul al XVI-lea. A existat o cauză
specială pentru
apariţia acestei epidemii în Evul Mediu, şi anume o cauză
spirituală.
Materialistul este, evident, înclinat să atribuie o asemenea
boală
contagioasă bacililor, dar cauza fizică nu este singura care trebuie
luată în considerare. Este ca şi cum am vrea să stim de ce a fost
cineva stâlcit în bătaie: omul avizat va atribui fără să
ezite originea
loviturilor prezenţei unor indivizi brutali. Dar dacă s-ar atribui
echimozele de pe spate numai numărului de lovituri cu care bastoanele
au căzut pe spinarea lui ar fi vorba de o concluzie tot atât de
fără
sens ca şi concluzia materialistă din cazul precedent. Cauza pur
materială a echimozelor rezidă în mod incontestabil în
mişcările
bastonului, dar cauza profundă trebuie căutată în indivizii
brutali.
Tot astfel, această boală comportă şi ea, în plus faţă de cauza
materială, care sunt bacilii, o cauză de ordin spiritual.
Plânsul constituie un exemplu perfect analog. Cauza lui
spirituală
este tristeţea, cauza materială, dimpotrivă, este secreţia glandelor
lacrimale. Este aproape de necrezut că un eminent savant actual a
reuşit să tragă o coucluzie tot atât de fără sens ca precedenta,
exprimând această frază monstruoasă: Omul nu plănge fiindcă este
trist,
ci este trist fiindcă plânge.
Să revenim la lepră. În acest caz, dacă vreţi să explicaţi din
punct
de vedere spiritual cauza ei profundă, trebuie să vă referiţi la un
eveniment istoric important petrecut anterior; este vorba despre
invazia unor importante mase de popoare, revărsându-se dinspre
răsărit
asupra Europei, care au determinat instalarea unor stări prelungite de
teroare şi panică. Aceste hoarde asiatice erau popoare rămase la
stadiul vechii Atlantide, din care cauză erau în curs de
decădere, şi
care aveau, ca să spunem asa, întipărit stigmatul deosebit de
puternic
al declinului, al putrefacţiei în corpul lor astral. Dacă aceste
populaţii s-ar fi revărsat asupra Europei fără ca europenii să fie
tulburaţi sau înspăimântaţi, nu s-ar fi
întâmplat nimic. Dar aceste
hoarde produceau frică, teroare şi panică. Astfel, astralitatea
descompusă a hunilor se amesteca cu teroarea şi cu oroarea corpurilor
astrale ale popoarelor invadate. Corpurile astrale degenerate ale
triburilor asiatice au descărcat substanţele lor nocive asupra
corpurilor astrale bulversate de spaimă ale europenilor şi aceste
elemente de descompunere au provocat apariţia ulterioară a bolii.
Aceasta este, într-adevăr, cauza profundă a leprei în Evul
Mediu.
Aşadar, o cauză spirituală a determinat mai târziu o manifestare
în
corpul fizic. Numai cel ce cunoaşte şi pătrunde această lege a karmei
este calificat să intervină în mod activ în desfăşurarea
istoriei.
Acum vă voi spune un lucru care a contribuit la fundamentarea
concepţiei teosofice: ca şi în cazul omului individual, karma
îşi face
simţite efectele sale şi în cazul popoarelor şi a întreagii
umanităţi.
Cel care examinează mersul vieţii spirituale europene ştie că
materialismul şi-a făcut apariţia acum patru secole. Materialismul este
cel mai puţin dăunător în domeniul ştiinţei, căci toate erorile
sale
pot fi constatate şi neutralizate. Influenţa sa este mult mai
dăunătoare în viaţa practică, unde totul este orânduit din
punct de
vedere al intereselor materiale. Dar materialismul nu ar fi putut să
prindă rădăcină în viaţa practică, dacă oamenii nu ar fi avut o
predispoziţie pentru el. Nu am fi avut filosofi ca Büchner [28],
dacă oamenii n-ar fi iubit atât materialismul. Materialismul este
însă
cel mai nefast în viaţa religioasă, deci în Biserică. De
secole, tocmai
ea se orientează spre materialism. În ce fel? În primele
secole ale
creştinismului nu aţi fi auzit niciodată spunându-se despre
Creaţie că
ea s-ar fi înfăptuit realmente în şapte zile, cum se admite
frecvent
astăzi, şi că ne-am putea reprezenta ziua a şaptea ca şi cum cineva,
după o muncă fizică intensă, s-ar aseza pe un scaun să se odihnească.
Epoca noastră materialistă nu mai spune nimic despre această Creaţie
în
şapte zile [29].
Îi revine teosofiei sarcina să lămurească omenirea asupra
sensului
acestui document primordial care este Geneza.
Concepţia materialistă asupra religiei s-a infiltrat în modul
cel
mai profund în viaţa popoarelor. Ea va domina din ce în ce
mai mult
tocmai domeniul religios, unde se va înţelege din ce în ce
mai puţin că
important este spiritul şi nu aspectul fizic material. Veţi
înlelege
lesne că gândirea, sentimentul şi voinţa materialiste au pătruns
în
întreaga concepţie despre viaţă a omenirii, şi aceasta se imprimă
în
starea de sănătate a generaţiilor următoare.
O epocă dominată de o concepţie sănătoasă asupra vieţii creează
în
interiorul oamenilor un centru diriguitor solid, în fapt,
personalităţi
desăvârşite, ai căror descendenţi sunt robuşti. Dar o epocă care
nu
crede decât în materie dă naştere la descendenţi în
corpul cărora
procesele tind să se desfăşoare în mod independent, unde nu
există un
centru diriguitor şi, în consecinţă, apar simptome de neurastenie
şi
nervozitate. Aceste tendinţe ar creste în amploare dacă
materialismul
ar rămâne şi în viitor concepţia despre lume. Clarvăzătorul
vă poate
spune exact ce s-ar întâmpla dacă materialismul nu şi-ar
găsi
contraponderea într-o orientare spirituală viguroasă. Bolile
mintale ar
căpăta un caracter epidemic şi copiii ar suferi încă de la
naşterea lor
de nervozitate şi tremurături. O altă consecinţă a mentalităţii
materialiste ar fi apariţia unui tip de oameni fără putere de
concentrare interioară, asa cum poate fi văzut deja în prezent.
Acest
gând şi această prevedere a ceea ce i s-ar întâmpla
omenirii dacă nu
s-ar combate acest efect al materialismului cu ajutorul unui remediu
spiritual a stat la originea întemeierii mişcării teosofice acum
două
sau trei decenii. Se poate discuta oricât în legătură cu un
remediu,
dar obiecţiile nu deranjează; principalul este ca remediul să
acţioneze. La fel stau lucrurile şi cu virtuţile curative ale
teosofiei. Ea vrea să prevină ceea ce s-ar produce în mod
inevitabil
dacă oamenii ar persevera în materialismul lor.
Vedeţi, aşadar, că, dacă se reflectează mai profund la legea karmei,
omul nu poate fi luat în considerare ca individ izolat, ci ca
fiind
supus acestei legi în cadrul întregii colectivităţi. Legea
karmei nu-i
priveşte pe cei care nu vor să creadă decât într-o
fatalitate oarbă. A
considera karma în acest fel ar însemna a o ignora cu
desăvârsire. Cu
toate acestea, se întâlnesc mereu oameni care sunt victime
ale acestei
erori. Câte unul spune: Ştiu că nu sunt cu nimic vinovat dacă mi
se
întâmplă cutare sau cutare lucru, aceasta este karma mea,
trebuie să o
suport. Un altul afirmă: Văd un nevoiaş, nu trebuie să-i vin în
ajutor,
căci propria lui greşeală cade asupra sa; este karma lui, el trebuie
s-o vieţuiască. Aceasta este o interpretare eronată a noţiunii de karma.
Pentru a ne face o reprezentare uşor de înţeles a legii
karmei, o
putem compara cu regula comercială a debitului
şi creditului. La fel cum comerciantul este supus în
întreaga sa
activitate acestei legi, viaţa este supusă karmei. Tot ce aţi făcut bun
sau rău în viaţa trecută se înscrie ca debit sau credit al
dumneavoastră. Toate calităţile pozitive sunt contabilizate la rubrica
credit, toate cele negative la rubrica debit.
Dar nu trebuie să spunem: Aici nu-mi este îngăduit să
intervin.
Acest lucru ar fi tot atât de fără sens ca şi comerciantul care,
după
ce şi-a stabilit bilartul, ar spune: Acum nu mai trebuie să fac
afaceri, ca să nu-mi modific bilanţul. La fel cum comerciantul
îşi
îmbunătăţeste bilanţul prin fiecare exerciţiu benefic, fiecare
acţiune
pozitivă ameliorează karma mea. La fel cum comerciantul este
întotdeauna liber să înscrie un articol de partea pasivului
sau un
altul de partea activului, omul o poate face în cartea de conturi
a
vieţii sale. Omul este întotdeauna liber în acţiunile sale,
nu în ciuda
legii karmei, ci tocmai ţinând cont de ea: Tocmai din această
cauză noi
nu putem da dreptate celui care nu vine în ajutorul nevoiaşului.
Este
ca şi cum un comerciant ameninţat de faliment v-ar cere un
împrumut de
douăzeci de milioane de lei. L-aţi refuza, dacă aţi şti că este un
comerciant iscusit, capabil să-şi redreseze situaţia datorită acestui
împrumut? La fel stau lucrurile şi cu nevoiaşul; dumneavoastră
îl
ajutaii să-şi amelioreze karma, pentru ca destinul său să ia o direcţie
bună, şi priu această acţiune vă amelioraţi şi propria karmă. Astfel,
legea karmei este efectiv o lege de intervenţie activă în viaţa
cotidiană. A înţelege corect legea karmei sub acest aspect este
extrem
de important, când o examinăm în relaţia sa cu
creştinismul. În această
privinţă, tocmai pe tărâmul teologiei domnesc neînţelegeri
grave.
Teologii actuali spun: Noi propovăduim învăţătura că prin moartea
pe
cruce păcatele sunt iertate, iar voi propovăduiţi legea karmei; această
concepţie o contrazice pe prima. Dar contradicţia nu este decât
aparentă, deoarece legea karmei nu este înţeleasă. Există şi
teosofi
care nu pot admite moartea ispăşitoare pe cruce; nici aceştia nu
înţeleg legea karmei.
Presupuneţi că aţi ajuta pe cineva şi aţi interveni în
destinul său,
schimbuidu-l în bine. Dacă aţi putea ajuta două persoane, nici
atunci
legea karmei nu ar fi călcată. Presupuneţi că sunteţi o individualitate
chemată a face să dispară, printr-o anumită faptă, un rău din lume; ar
fi aceasta într-un fel oarecare în contradicţie cu legea
karmei? În
exemplul citat, nici entitatea lui Hristos nu a făcut nimic altceva
decât să vină în ajutor; prin acţiunile sale el a ajutat nu
numai sute
sau mii de oameni, ci omenirea întreagă. Astfel, mântuirea
prin moarte,
moartea de ispăşire a lui Hristos este cu totul conformă cu legea
karmei; ea nu poate fi înţeleasă decât privind-o prin
prisma legii
karmei. Numai cel care nu o înţelege poate găsi aici o
contradicţie.
Aceasta nu contrazice mai mult legea karmei decât faptul de a
ajuta un
singur om nevoiaş.
Analizând legea kannei, trebuie să ne gândim la viitor,
căci noi
înscriem în cartea conturilor noastre, cu fiecare acţiune,
un articol
care va aduce roadele sale. Numai în perioada bolilor copilăriei
teosofiei se putea afla o contradicţie între creştinism şi legea
karmei.
Datorită înţelegerii acestei legi multe lucruri se clarifică.
În
primul rând, putem demonstra legătura dintre dezvoltarea
corporală
actuală şi vieţile anterioare. De exemplu, o viaţă plină de iubire
pregăteste o evoluţie în viaţa viitoare care păstrează omul
tânăr mult
timp. Dimpotrivă, o îmbătrânire precoce este cauzată de
multă antipatie
în viaţa precedentă. În al doilea rând, un simţ
deosebit de predispus
pentru câştig creează în viaţa următoare o înclinaţie
pentru boli
infecţioase. În al treilea rând, fapt deosebit de
interesant, durerile
şi anumite boli au drept urmare un corp frumos în viaţa
următoare. O
astfel de cunoaştere ne permite să suportăm mai bine unele boli.
În legătură cu astfel de relaţii karmice, Fabre d'Olivet
[30], unul din cei
mai mari exegeţi ai Bibliei, a utilizat o imagine interesantă,
făcându-ne să înţelegem înlănţuirea lucrurilor
în sensul vieţii. El
spune: Priviţi perla din cochilie, animalul care se găseşte acolo a
trebui să sufere o boală şi din această boală s-a născut frumoasa
perlă. La fel, o boală din această existenţă este efectiv în
legătură
cu ceea ce va înfrumuseţa viaţa următoare.
Vom vedea mâine în detaliu cum pot fi dezvoltate aceste
noţiuni în
alte direcţii.
* * *
S-a pus o întrebare privind
„păcatul împotriva spiritului“.
Sunt păcate care au la origine faptul că omul are un corp fizic, un
corp eteric şi un corp astral. Spiritul se desfăşoară în
interiorul
corpului astral; omul devine conştient. Datorită acestui fapt el poate
păcătui; aceste păcate pot fi iertate.
Dar dacă păcătuim în cadrul conştienţei noastre, ajutorul
exterior
devine ineficace. Şi întrucât ordinea universală este
înţeleaptă, ea nu
va permite în acest caz ajutorului exterior să fie eficace. Este
ca şi
cum comerciantul ameninţat cu ruina care ne cere ajutorul nu este demn
de împrumutul solicitat; în acest caz, nu ar fi
înţelept dacă am vrea
să-l ajutăm. La fel stau lucrurile şi cu mersul Universului; unde ar fi
lipsit de înţelepciune să fm ajutaţi, nici nu suntem ajutaţi.
„Păcatul împotriva spiritului“ este un păcat pe care îl
comitem în
corpul nostru astral, unde noi suntem conştienţi.
