Rudolf Steiner

CUNOAŞTEREA LUI HRISTOS

GA 100

ANTROPOSOFIE ŞI ROSICRUCIANISM

CONFERINŢA a VIII-a

Kassel, 23 iunie 1907

Astăzi vom aduce câteva completări referitoare la reincarnare şi karmă. Apoi vom vorbi despre evoluţia Pământului însuşi, căci abia printr-o astfel de abordare vom înţelege exact natura omenească în contextul Universului. În încheierea acestui ciclu de conferinţe vom examina împreună modul în care se dezvoltă omul când eforturile sale vizează perceperea lumilor superioare. Pentru a pătrunde în lumile spirituale va trebui să luăm, asadar, în considerare în primul rând iniţerea precreştină, în al doilea rând iniţierea creştină şi în al treilea rând iniţierea rosicruciană.

Un capitol special trebuie rezervat pentru ceea ce mai rămâne de spus despre reincarnare, pentru că este lucrul cel mai greu de înţeles pentru începător. Lucrul în sine este, e adevărat, o chestiune care contrariază gândirea materialistă actuală.

Una dintre sursele de care dispune investigatorul spiritual nu poate fi verificată de cel care nu are încă vedere spirituală: este vorba de vieţuire. Cel care parcurge însă procesul de iniţiere, subiect pe care-l vom discuta ulterior, este în măsură să cerceteze în ce epocă s-au incarnat anterior majoritatea oamenilor vii din prezent. Vom vorbi apoi despre mijloacele utilizate în mod obişnuit în şcolile esoterice caldeene, pitagoreice şi altele, pentru a face posibil accesul la lumea spirituală.

Toţi cei care sunt în măsură să perceapă ordinea lumilor spirituale, care pot deci să urmărească omul în mod retrospectiv, în incarnările sale anterioare, vor descoperi că majoritatea sufletelor care trăiesc astăzi au vieţuit între naşterea lui Hristos şi secolele al VIII-lea şi al IX-lea. Dar acestea sunt valori mijlocii. Timpul care separă două incarnări poate fi însă mai scurt sau mai lung.

Faptul menţionat mai înainte se leagă de un altul, care se manifestă cu vigoare mai ales în epoca noastră. Este vorba de adevărul că astăzi sunt mulţi gânditori de un radicalism neobişnuit care manifestă exigenţe egalitare. Acest lucru nu reprezintă altceva decât transferul pe plan material al exigenţei egalizatoare a primelor secole creştine, exprimată prin sintagma: Egalitate în faţa lui Dumnezeu, egalitate în faţa puterilor temporare.

Mulţi dintre cei care, în cursul primelor secole creştine, manifestaseră asemenea exigenţe egalitare au trecut prin poarta morţii fără ca aceste exigenţe să se fi realizat, având în sufletul lor nostalgia egalităţii în faţa lui Dumnezeu şi în faţa puterilor temporare, nostalgie pe care au luat-o cu ei în lumile spirituale. Ei s-au incarnat în prezent şi au adus cu ei atitudinile faţă de aceste exigenţe – evident metamorfozate în mod corespunzător cu concepţiile materialiste actuale. Aceste suflete reincarnate nu remarcă coloratura total materialistă pe care a luat-o exigenţa lor. Ar fi greşit să credem sau să afirmăm că actualul simţ al libertăţii emană din creştinism.

Transformarea exigenţei de egalitate înaintea lui Dumnezeu şi a puterilor temporare în exigenţa actuală de egalitate privind toate raporturile pământeşti poate fi condusă spre o abordare corectă numai cu ajutorul unei viziuni de ansamblu a contextului, aşa cum este posibil prin intermediul concepţiilor teosofice. Cel care are însă o adevărată vedere de ansamblu a contextului real şi ia în considerare modul în care concepţia materialistă domină oamenii realizează fără greutate că această exigenţă egalizatoare, aşa cum o stabilesc în prezent gânditorii radicali, este ceva care trebuia să se producă în mod natural. De asemenea, este clar că în prezent oamenii trebuie să se ridice din nou de la materialism la spiritualism. Numai atunci se va putea produce o asanare a relaţiilor sociale. Nu există alt remediu pentru aceasta decât ştiinta spiritului.

În caietele 30, 32 şi 34 ale revistei „Lucifer Gnosis“ [31] a fost abordată această chestiune în mod mai detaliat. Se arată cum toate celelalte soluţii preconizate pentru a remedia problema socială, fie şi de către personalităţi eminente, suferă de diletantism, fiindcă, efectiv, omenirea actuală nu vrea să ştie nimic de lumile superioare. Dacă sociologii s-ar lăsa câtuşi de puţin influenţaţi de teosofie, ei ar găsi soluţii eficiente pentru problemele lor.

Pe cât este de adevărat că era necesar ca omenirea să coboare de la un trecut spiritual în materialism, tot atât de adevărat este şi faptul că ea trebuie să se ridice din nou la spiritual. Numai din această concepţie spirituală despre lume va izvorî ceea ce conferă armonie, pace şi iubire. Astfel, şi în această privinţă, tot teosofia se dovedeşte a fi practică, în sensul cel mai pozitiv.

Va trebui să vă explic cum concepţia dobândită cu ajutorul observaţiei clarvăzătoare ne conduce înapoi la evenimentele petrecute între moarte şi o nouă naştere.

Am spus deja că omul nu se incarnează în mod inutil de mai mttlte ori pe Pământul fizic. Am găsit motivul pentru aceasta în condiţiile noi întâlnite pe Pământ. Căci Pământul se schimbă de fiecare dată, atât prin aspectul său cultural cât şi în ceea ce priveşte natura sa exterioară. Faţa Pământului este schimbată total de fiecare dată când omul apare într-o nouă incarnare.

Potrivit concepţiilor caldeene, metamorfozele Pământului nostru sunt în legătură cu relaţia Soarelui cu celelalte astre. Detalii privind această problemă găsiţi în alte cicluri de conferinţe şi nu voi face acum decât scurte referiri la aceasta.

Dacă v-aţi îndrepta atenţia asupra aspectului cerului la începutul primăverii, dacă aţi observa locul unde se ridică Soarele, aţi constata că în fiecare primăvară poziţia sa în raport cu alte stele este diferită. Punctul vernal regresează în fiecare an, astfel încât după aproximativ 26 000 de ani (25 920 ani) îl regăsim în acelaşi loc. Se pare că el a descris un cerc, dar acesta nu este decât o aparenţă: în realitate, Soarele nu descrie un cerc, ci o spirală. Acest punct vernal este determinat în raport cu constelaţia în dreptul căreia se află. Astfel, Soarele descrie pe cer un cerc conturat prin cele douăsprezece constelaţii. În fiecare an el regresează, parcurgând cele douăsprezece constelaţii în 26 000 de ani.

Cu aproximativ 800 de ani înainte de Iisus Hristos Soarele apărea în constelaţia Berbecului. Şi întrucât el are nevoie de 26 000 de ani pentru a străbate toate constelaţiile Zodiacului, pentru a parcurge un semn îi trebuie a douăsprezecea parte din acest timp, adică 2 200 de ani. De această regresie a punctului vernal depinde modificarea feţei Pământului nostru. După o asemenea perioadă de 2 200 de ani Pământul s-a transformat într-atât, încât au apărut condiţii cu totul diferite decât cele din perioada anterioară; de aceea, aceasta este şi durata medie după care omul porneste spre o nouă incarnare. Faptele sunt confirmate şi de investigaţia spirituală. O dată cu răsăritul Soarelui, când punctul vernal este în Berbec, popoarele vechi trăiau sentimentul că în această constelaţie razele astrului fac să irumpă plantele din sol ca o vrajă. Li se părea că constelaţia Berbecului trimitea aceste raze, de unde veneraţia lor pentru aceasta. Denumirea constelaţiilor a fost asociată cu anumite simţăminte sfinte. Berbecul trimite forţe Soarelui de primăvară; din această cauză popoarele de atunci vedeau în miel simbolul forţelor de revitalizare a naturii şi a sufletului omenesc. De aceasta se leagă multe legende, cum este cea în legătură cu Iason, cel ce aduce Lâna de Aur, care reprezenta ceva foarte preţios pentru omenire. Venerarea Berbecului, respectiv a mielului, domină timp de multe secole şi a fost preluată de crestinism. De aceea, la origine, în locul lui Hristos pe cruce apare un miel şi din acelaşi motiv Hristos era numit „Mielul lui Dumnezeu“.

Dacă este adevărat că Soarele de primăvară răsare în Berbec abia începând din secolul al Vlll-lea înainte de Iisus Hristos, mai înainte trebuie să fi existat o altă cauză de veneraţie. Soarele de primăvară răsărea atunci în constelaţia Taurului. În perioada anterioară secolului al VIII-lea înainte de Iisus Hristos era adorat Taurul şi nu Berbecul. Această veneraţie era temelia cultului lui Apis în Egipt şi a celui al lui Mithra în Persia. Cu 2 200 ani mai înainte, Soarele a parcurs constelaţia Gemenilor, simbol care, de asemenea, a jucat un rol în civilizaţiile precedente, lucru de care se leagă cultul lui Ormuzd şi Ahriman al foarte vechii civilizaţii persane.

Vedem astfel cum vechile popoare legau unele reprezentări importante de trecerea Soarelui prin constelaţii. Acest lucru se leagă, la rândul său, de reincarnarea oamenilor într-o epocă determinată, după ce s-au scurs în medie aproximativ 2 200 de ani. Dar, pentru că există o mare diferenţă între incarnarea unui om într-o anumită epocă ca bărbat sau ca femeie, calculul după care se stabileşte succesiunea de incarnări este mai complicat. Experienţele trăite ca bărbat sau ca femeie sunt atât de diferite, încât în cursul unei epoci o fiinţă omenească trebuie să se incarneze de două ori, o dată ca bărbat şi altă dată ca femeie. Pentru acest motiv, într-un interval aproximativ de două milenii au loc două incarnări, una ca bărbat şi alta ca femeie. Asadar, două incarnări sunt separate în realitate de 1 100–1 200 de ani. De aceea în general este normal să alterneze o incarnare masculină cu una feminină. În mod excepţional, pot să se succeadă mai multe incarnări de acelaşi sex; cea mai mare serie a unor astfel de incarnări a fost de şapte; după aceea însă sexul se schimbă. Dar acestea sunt excepţii, alternanţa sexelor în cursul incarnărilor succesive fiind o regulă.

Iată ce ar fi de spus în legătură cu timpul care separă două incarnări. Acest interval mai depinde şi de alţi factori, nu numai de omul însuşi. Astfel, poate să apară situaţia ca o anumită individualitate să fie potrivită pentru a îndeplini pe Pământ o sarcină precisă, într-un anume moment. Într-un asemenea caz, ea poate fi atrasă de puterile superioare şi să se incarneze înaintea expirării perioadei de timp care trebuie petrecută în lumea spirituală. Ea este chemată să coboare în lumea fizică deoarece, datorită predispoziţiilor sale, este aptă să îndeplinească o anumită misiune. Este cazul, mai ales, al marilor ghizi ai omenirii. Acest lucru se echilibrează în cursul vieţii umane, printr-o perioadă mai lungă petrecută în Devachan.

Ar mai trebui ştiut că există un fel de replică la acea vieţuire de care am spus că ar avea loc imediat după moarte, experienţă în cursul căreia omul priveste înapoi la viaţa sa ca la un tablou. Este un fel de viziune prospectivâ a vieţii pământeşti viitoare.

Să ne reamintim felul în care apare viziunea retrospectivă în momentul morţii. Dumneavoastră ştiţi că, în primul rând, corpul eteric trebuie să stimuleze funcţiile vitale ale corpului fizic, altfel spus, să apere de degradare substanţele corpului fizic şi să regleze sinteza acestora; apoi, corpul eteric este şi sediul memoriei. În momentul în care intervine moartea, corpul eteric părăseşte corpul fizic; atunci prima din aceste sarcini dispare şi se manifestă cea de a doua, într-un mod deosebit de intens, prin amintirea a tot ceea ce a fost trăit în existenţa trecută. Astfel se realizează tabloul vieţii trecute. În acest moment, entitatea omenească se compune, deci, numai din corp eteric, corp astral şi Eu.

Iată ce se întâmplă când se intră într-o nouă incarnare: Eul coboară din lumea spirituală, cu extractele nepieritoare dobândite până atunci, ale etericului precum şi ale astralului. Mai întâi, el adună calităţile astrale corespunzătoare evoluţiei sale actuală, realizând noul său corp astral, şi abia apoi, în acelaşi mod, şi calităţile eterice. Toate acestea se întâmplă în primele zile după concepţie, şi începând cu a optsprezecea până la a douăzecea zi noul corp eteric lucrează el însuşi la dezvoltarea germenului fizic, pe când mai înainte corpul eteric matern era cel ce îndeplinea sarcinile care revin mai târziu corpului eteric. Din acest moment, individualitatea care vrea să se încorporeze şi care până acum şi-a înveşmântat Eul cu noul corp astral şi cu noul corp eteric ia în posesie corpul fizic construit până atunci de mamă.

Înainte de această luare în posesie, entitatea omenească este alcătuită exact din aceleasi mădulare constitutive ca în momentul morţii; în ultimul caz ea tocmai a leapădat corpul fizic, în primul caz nu l-a luat încă în stăpânire. Din aceasta deduceti uşor că în momentul în care omul are acces la noul său corp fizic se produce ceva analog cu ceea ce se întâmplă când îl părăseste. Acum omul are o viziune prospectivă a existenţei sale viitoare, tot aşa cum în momentul morţii el avusese viziunea retrospectivă a vieţii trecute. Dar această viziune prospectivă omul o uită, căci corpul său fizic nu este încă adaptat păstrării în memorie. În acest moment, omul poate vedea cum se prezintă ţesătura relaţiilor familiale, teritoriale, locale şi destinul în care se va naste. Se întâmplă uneori ca omul, aflând prin vederea prospectivă că-l aşteaptă ceva rău în existenţa viitoare, să sufere un şoc, o spaimă în legătură cu aceasta, şi atunci corpul eteric refuză să pătrundă în corpul fizic. Consecinţele unei spaime, a refuzului de integrare a corpului eteric în corpul fizic se manifestă sub formă de idioţie. La astfel de oameni clarvăzătorul poate vedea corpul eteric depăşind corpul fizic. Datorită neintegrării corpului eteric, creierul rămâne în urmă în dezvoltarea sa, deoarece corpul eteric nu lucrează cum ar trebui. Numeroase cazuri actuale de idioţie au această origine.

Se va înţelege uşor de ce tocmai acum apar frecvent astfel de cazuri, dacă se ţine cont de faptul că majoritatea oamenilor care se reincarnează azi au parcurs incarnarea lor precedentă între secolele IX si X. Aplicând un tratament fizic, eşte posibil să se influenţeze corpul eteric, în aşa fel încât acesta să pătrundă încetul cu încetul în corpul fizic şi să amelioreze astfel situaţia. Dar lucrul nu este posibil decât pentru cel care poate percepe cauzele spirituale ale unei asemenea stări de lucruri, putând interveni apoi în mod corespunzător.

Ştim acum, în virtutea consideraţiilor precedente, că omul în totalitatea sa se compune dintr-un corp fizic, dintr-un corp eteric, dintr-un corp astral şi dintr-un Eu. Toate mădularele constitutive nu sunt pur şi simplu încapsulate unul în altul, ci se întrepătrund şi acţionează unele asupra altora. Astfel, ele au influenţă, toate, asupra corpului fizic şi coacţionează la edificarea sa, în aşa fel încât acesta să se poată dezvolta în mod adecvat. Când sunteţi în prezenţa cuiva şi nu v-aţi dezvoltat încă organele de percepţie superioară, nu vedeţi decât corpul fizic. Dar corpul fizic nu vă apare aşa cum este decât pentru că corpul eteric, corpul astral şi Eul sunt integrate corpului fizic şi au colaborat la edificarea sa. Cu toate acestea, organele fizice ale corpului omenesc nu au fost elaborate în mod haotic de către celelalte trei mădulare superioare, ci putem distinge foarte exact modul în care ele au participat la edificarea corpului fizic. Să încercăm să ne facem o idee despre aceasta.

Corpul fizic comportă în primul rând organe, într-un anumit sens, pur fizice, care sunt cele bazate pe legi pur fizice: ochi, urechi, laringe etc. Ochiul este, desigur, un organ viu, care-şi obţine viaţa de la corpul eteric ce il străbate şi îl hrăneşte. Dar, considerat din punct de vedere pur fizic, el este un aparat fizic în care activează aceleaşi forţe ca în natura anorganică, de exemplu, într-un cristal. Astfel, putem considera efectele sale sub unghiul legilor pur fizice. Aceste aparate senzoriale trebuie, în primul rând, să se ridice la un nivel superior din corpul fizic. Ele sunt efectiv organe pe care, în sens îngust, noi le cunoastem ca fiind edificate de forţe fizice, după legi fizice. Există, apoi, un al doilea grup de organe: cele de nutriţie, de creştere, de reproducere, care culminează în activitatea glandulară. În formarea lor este implicat mai ales corpul eteric. Un al treilea grup este constituit de sistemul nervos, în principal edificat de corpul astral. În al patrulea rând, avem ceea ce are legătură mai ales cu sângele roşu al animalelor superioare şi al omului. Sângele cald şi roşu este elaborat de Eu.

Avem deci, în primul rând, elementele pur fizice, organele de simţ şi, bineînteles, mai târziu sistemul osos pur mineral, edificat de corpul fizic; în al doilea rând, sistemul glandular, organele de reproducere etc. edificate de corpul eteric; în al treilea rând, sistemul nervos elaborat de corpul astral; în al patrulea rând, sistemul sanguin elaborat de Eu. În legătură cu aceasta vom aduce noi precizări când vom examina mai îndeaproape evoluţia Pământului însuşi.

Trebuie să fie clar că legea reincarnării se aplică întregului Univers, nu numai omului. Eu sunt aici, eu trăiesc; eu sunt reincarnarea stării mele anterioare; dar nu numai eu însumi ca fiinţă omenească, ci, într-un anumit fel, acelaşi lucru se întâmplă cu tot ce ocupă spaţiul cosmic, printre altele şi cu planetele. Aşa cum noi suntem reincarnarea unei individualităţi anterioare, Pământul este reincarnarea unei stări planetare vechi.

Aceste reincarnări ale Pământului nostru în viitor şi în trecut nu pot fi urmărite la infinit; chiar clarvăzătorul cel mai înzestrat nu poate merge dincolo de perceperea unei anumite incarnări din viitor şi din trecut, întrucât chiar şi pentru el există limite ale cunoaşterii. Clarvăzătorul poate examina până la trei incarnări trecute ale Pământului; la fel în ceea ce priveşte viitorul. El poate astfel examina şapte incarnări, inclusiv starea terestră actuală.

Faptul că cel care este clarvăzător plasează Pământul chiar în centrul acestei evoluţii le poate părea unora un fel de superstiţie, şi ar putea spune că este vorba de un aranjament straniu. Dar numai o judecată superficială se poate manifesta astfel. Nu este mai straniu decât atunci când câmpul meu vizual este degajat din toate părţile şi eu mă găsesc pe mine însumi în centrul orizontului, putând vedea în orice direcţie, până la aceeaşi depărtare. Nu ne situăm noi înşiue, cu Eul nostru, în mijlocul celor şapte componente: corp fizic, corp eteric, corp astral, Eu, Sine spirituală, Spirit al vieţii, Om-spirit?

Ceea ce voi spune despre evoluţia planetară a Pământului nostru va surprinde pe unii şi le va părea extraordinar.

Astfel, Pământul nostru a evoluat pornind de la o planetă veche. Acum această planetă nu mai este pe cer. Luna actuală reprezintă doar o parte din ceea ce a fost cândva. Ea este o parte a ceea ce a fost precursorul Pământului nostru. Dacă aţi pune la un loc Pământul actual, Luna actuală şi tot ceea ce trăieşte pe aceste corpuri cereşti ca entităţi spirituale aţi obţine o imagine aproximativă a precedentei incarnări a Pământului, pe care ocultismul o numeşte „Luna“. Consideraţi că o astfel de ipoteză este formulată numai pentru a vă uşura înţelegerea dar, ca orice ipoteză, ea nu este cu totul exactă: Dacă s-ar amalgama Pămamtul şi Luna actuală cum s-ar amesteca două substante într-o retortă într-un laborator de chimie, ceea ce s-ar obţine nu ar fi nici pe departe vechea Lună, deoarece trebuie să fiţi conştienţi că din momentul în care Pământul şi Luna s-au despărtit cele două corpuri cereşti şi-au continuat evoluţia despărtit. Astfel, ceea ce noi numim substanţa solidă, regnul mineral, nu a apărut decât după începutul evoluţiei Pământului actual.

O dată cu reunirea mentală a Pământului şi a Lunii ar trebui eliminat concomitent, prin gândire, tot ceea ce s-a format ulterior. Masa vechii Luui nu cuprindea nimic mineral. Consistenţa sa era asemănătoare cu a unui terci fluid. Cum am spus, o astfel de ipoteză este construită numai pentru a le uşura înţelegerea acestei probleme celor care nu au auzit niciodată vorbindu-se despre evoluţia Pământului nostru şi a întregului Cosmos. O întelegere aprofundată a acestei evoluţii cere infinit mai mult decât ceea ce poate fi abordat într-un curs introductiv, şi trebuie să fie urmărită pas cu pas. Această evoluţie va fi completată şi pusă în lumină, plecând mereu de la puncte de vedere noi.

Înainte de a trece prin etapa vechii Luni, Pământul a traversat o altă etapă, pe care ocultismul o numeşte „Soare“. Pământul era atunci într-o stare comparabilă cu cea a Soarelui nostru actual. Şi dacă am vrea să folosim aceeaşi ipoteză ca mai înainte, lucrurile ar fi puţin mai complicate. Căci, dacă aţi vrea să ilustraţi această stare, ar trebui să puneţi la un loc Pământul, Luna şi Soarele. Aţi obţine un singur corp ceresc, corespunzând stării solare, dar cu aceleaşi restricţii ca în cazul Lunii. Acest vechi Soare, în cursul evoluţiei sale ulterioare, a respins toate elementele, forţele şi substanţele Pământului actual şi ale Lunii actuale, devenind, astfel, din planetă stea fixă. Pământul nostru va deveni şi el într-o zi Soare, când va transforma toate fiinţele sale în fiinţe de lumină.

Astfel, Pământul nostru a fost anterior Lună, şi aceasta a fost anterior Soare. Privirea omului se mai poate îndrepta spre o etapă anterioară, pe care ocultismul o numeste „Saturn“. Putem, astfel, distinge printre stările evolutive ale Pământului nostru: Saturn, Soare şi Lună, ca şi stadiul actual, Pământ, iar în viitor vor exista trei etape: Jupiter, Venus şi Vulcan.

S-ar putea obiecta: Tu ne spui că Pământul a fost odinioară Saturn, dar acesta se află şi în prezent pe cer? Dar Saturn, care a fost Pământul nostru, nu are nimic de-a face cu corpul ceresc ce se află acum pe cer cu numele de Saturn. Ceea ce nu înseamnă că fiinţele care sunt în prezent pe Pământ s-ar fi găsit altă dată pe Saturnul pe came îl vedem pe cer. Saturn actual nu are de-a face cu vechiul Satum decât în măsura în care Luna noastră are de-a face cu vechea Lună. Saturnul pe care noi îl vedem în prezent a continuat să evolueze de la acel trecut îndepărtat, şi vechiul Saturn este, faţă de Saturnul actual, ca un sugar faţă de un bătrân. La fel stau lucrurile şi cu Soarele şi celelalte corpuri cereşti. Şi când investigatorul spiritual de astăzi îl observă pe Jupiter, el găseşte acolo o stare şi fiinţe cum vor fi pe Pământ când el însuşi va deveni Jupiter.

Aceste învăţături emană de la iniţiaţii cei mai vechi, care le-au insuflat mereu discipolilor lor.

Limba noastră, în domeniul care poate fi raportat la epocile cele mai îndepărtate, a fost creată de iniţiaţi. Nu mă pot extinde asupra acestui subiect într-un curs introductiv, întrucât ne-ar îndepărta de subiectul nostru. Dar în acel trecut, când iniţiaţii au determinat formarea limbajului, el era altceva. Astăzi se caută un nume care poate nu este greşit, dar este lipsit de orice semnificaţie profundă. Odinioară, dimpotrivă, atribuirea unui nume se făcea în legătură cu o anumită semnificaţie. Se voia astfel să se edifice un fel de monument în amintirea evoluţiei Pământului de-a lungul tuturor acelor epoci şi stări planetare. Într-un anumit fel, s-a stabilit un tablou cronologic, pentru ca omenirea să-şi amintească mereu de aceste etape. Dar pentru a înţelege acest tablou trebuie să ştim despre el mai multe lucruri.

Ceea ce am schiţat până acum indică faptul că înaintea etapei propriu-zis pământeşti Pământul a parcurs etapele Saturn, Soare şi Lună. Dar înainte ca Pământul să devină Pământul nostru actual, altfel spus, la trecerea de la starea lunară la starea terestră actuală, el a fost supus influenţei puternce a unui alt corp ceresc, şi anume influenţei lui Marte. Influenţa lui Marte, atat de importantă pentru evoluţia ulterioară a Pământului şi atât de semnificativă, s-a manifestat la începutul evoluţiei pământeşti. Să spunem, în treacăt, că tocmai cu această ocazie Pământul a primit de la Marte fierul. Astfel, în timpvl primei sale faze de evoluţie, Pământul a suferit influenţa lui Marte. În timpul celei de a doua jumătăţi a evoluţiei sale, deci în prezent, el a ajuns sub influenţa predominantă a lui Mercur. De aceea ocultismul neglijează termenul de Pământ. În ocultism stările pământului sunt împărţite în două jumătăţi: Marte şi Mercur. Datorită acestui fapt, schema precedentă se modifică astfel: starea Saturn, starea Soare, starea Lună, starea Marte-Mercur, starea Jupiter, starea Venus şi starea Vulcan.

Starea Vulcan este a opta şi joacă în evoluţie acelaşi rol ca octava în muzică. Cum octava nu este, ca să spunem aşa, decât repetiţia primei note la un nivel superior, starea Vulcan este o repetiţie a stării Saturn la un nivel superior. Cosmosul întreg s-a dezvoltat plecând de la spiritual, şi cu starea Vulcan totul se va desfăşura din nou în direcţia spiritului, dar sub o formă de evoluţie superioară şi mai variată. Dintr-o spiritualitate uuică a rezultat o multitudine de Oameni-spirit, la fel cum sămânţa pusă în pământ de ţăran va dezvolta toamna în spicul copt o multitudine de seminţe de acelaşi fel. Tot ceea ce este trecător nu este decât simbol.

Aceste şapte nume, iniţiaţii le-au strecurat în simbolul monumental, în amintirea cursului evoluţiei Pământului, de care tocmai am vorbit, şi care ne este dat de cele şapte nume ale zilelor săptămânii:

Acesta este efectiv un monument în amintirea etapelor evoluţiei Pământului nostru, care s-a perpetuat în numele zilelor săptămânii. Astfel, în ceea ce nouă ne pare o banalitate se află relaţii spirituale profunde.

În prezent, trebuie să gândiţi că şi evoluţia întregii omeniri este legată intim de această evoluţie planetară. Da, evoluţia omului nu poate fi înţeleasă decât prin evoluţia planetară. Fiecare mădular constitutiv al fiinţei umane este strâns legat de etapele evoluţiei planetare a Pământului, în măsura în care în cursul fiecăreia din aceste etape a fost depus germenele unuia din aceste mădulare constitutive ale entităţii umane. Astfel, germenele corpului fizic a fost depus în etapa saturniană, cel al corpului eteric în etapa solară, cel al corpului astral în etapa lunară, cel al Eului s-a integrat abia în cursul etapei Pământ. De aceea corpul fizic este azi elementul cel mai perfecţionat, în timp ce corpul eteric nu este decât la a treia etapă a evoluţiei sale, neapărând decât pe vechiul Soare. Corpul astral apărut pe vechea Lună nu este decât la a doua etapă a evoluţiei sale şi Eul este noul-născut printre mădularele constitutive, căci el nu este, în etapa actuală, decât la începutul dezvoltării sale.

Ceea ce am spus mai sus este o simplă indicaţie, în vederea studiului ulterior al celor patru mădulare constitutive ale fiinţei umane.

La începuturile Societăţii teosofice s-a folosit adesea expresia: „membre* superioare“ şi „membre inferioare“, corpul fizic fiind considerat treapta cea mai de jos, adesea asociindu-i-se o judecată de valoare. Şi exista mult prea adeseori înclinaţia de a se considera corpul fizic ca având puţină valoare, ba chiar de a fi demn de dispreţ. Era o mare eroare.

* Wesensglidern = literal, „membrele fiinţei“, ceea ce noi traducem obişnuit prin: „mădulare constitutive“ (nota trad. francez).

Examinaţi în detaliu acest edificiu minunat care este corpul fizic. Veţi constata fără greutate că el a atins un înalt grad de perfecţiune, ceea ce nu este cazul cu corpul eteric. Privind corpul fizic cu ochii înţelepciunii, veţi vedea o minune în fiecare organ al său, în fiecare os etc. Studiaţi structura inimii şi remarcaţi ce muncă desfăşoară în fiecare zi şi oră după oră acest organ relativ mic. Opuneţi-i dezvoltarea încă defectuoasă a corpului astral, modul cum acesta este agitat zilnic de pasiuni nepurificate, vedeţi cum omul aspiră încă la plăceri a căror satisfacere chinuie structura minunată a inimii. Şi cu toate acestea inima este în măsură să pareze toate vătămările astrale fără a se distruge, adesea chiar fără să sufere stricăciuni. Aşadar, corpul astral este mai puţin dezvoltat decât corpul fizic, elementul cel mai perfecţionat. În viitor, corpul astral va depăşi corpul fizic. Corpul eteric este în prezent mai puţin evoluat decât corpul fizic, corpul astral venind în al treilea rând. Iar ce1 mai tânăr dintre mădularele constitutive ale entităţii umane este Eul. Din această cauză el va fi ultimul care va atinge perfecţiunea.

Aşadar, tot ce aveţi propriu-zis fizic în corpul dumneavoastră fizic este componenta cea mai veche. Corpul nostru fizic a parcurs deja o dezvoltare înainte de a fi inserat un corp eteric. Această dezvoltare a corpului fizic constituie faza Saturn. Primul germene al corpului fizic nu era atunci decât un aparat fizic. Apoi el şi-a urmat evoluţia şi numai pe Soare a fost inserat corpul eteric. Corpul eteric a umplut într-un anumit fel corpul fizic şi, sub anumite raporturi, l-a transformat. În cursul etapei lunare, acestor corpuri li s-a adăugat corpul astral, şi numai la începutul etapei noastre pământeşti s-a asociat şi Eul. La ora actuală, omul este o entitate formată din patru mădulare. În etapa lunară, el se compunea dintr-un corp fizic, dintr-un corp eteric şi unul astral. În etapa solară, dintr-un corp fizic şi dintr-unul eteric, iar în etapa Saturn numai din corp fizic. Astfel, corpul fizic are patru faze evolutive, corpul eteric trei, corpul astral două şi Eul este, în această privinţă, la prima fază. Datorită acţiunii mai îndelungate asupra lui, corpul fizic este şi mădularul cel mai perfecţionat.

Vedeţi, asadar, cum fiecare mădular al entităţii umane este legat de evoluţia întregului sistem planetar. Din această cauză veţi şi găsi în vechile lucrări de ocultism denumirile următoare:

Mâine vom urmări structurarea şi viaţa lui Saturn şi vom trece după aceea la Soare şi la Lună. Vom vedea atunci cum omul s-a perfecţionat din ce în ce mai mult, până la starea sa actuală.