|
Astăzi şi mâine sarcina mea va consta în a vă arăta calea de acces la lumile superioare adaptată epocii actuale, acea cale practicată mai ales începând cu secolele al XIV-lea şi al XV-lea în şcolile zise oculte şi care este cea mai adecvată pentru omul actual. Vom înţelege mai bine despre ce este vorba dacă vom arunca mai întâi o privire asupra evoluţiei viitoare a omului.
Am vorbit despre evoluţia umană în cursul etapelor planetare
Saturn,
Soare, Lună şi Pământ. Or, pentru cel care gândeste numai
în sensul
actual este greu să-şi imagineze cum se poate şti ceva despre viitor.
Trebuie să ne fie clar că anumite legi guveruează atât viitorul
cât şi
prezentul. Cel care este familiarizat cu aceste legi poate arunca o
privire spre viitor. Pe planul realităţilor materiale, nimeni nu se mai
îndoieşte că se pot prevedea într-un mod
întrucâtva profetic,
calculându-se cu multă vreme înainte, eclipsele de Soare şi
de Lună,
formarea unor constelaţii. Pe plan material, nimeni nu se
îndoieşte de
aceasta. Fiecare ştie, de asemenea, că omul de ştiinţă poate prezice
ceea ce se va produce câud se amestecă două substanţe
într-o retortă.
Este o profeţie care are legătură cu faptele exterioare din domeniul
simţurilor, se poate face aceasta când se cunosc legile care
guvernează
interacţiunea substanţelor. La fel, începem să cunoaştem,
în ştiinţa
spiritului, legile care guvernează cursul vieţii omeneşti, şi din
această cauză se poate, de asemenea, prevedea ce se va
întâmpla în
viitor.
Bineînţeles, aici se ridică o obiecţie, care s-a regăsit la
filosofii tuturor timpurilor: dacă am prevedea ceea ce se va produce
în
viitor nu ar mai fi vorba de libertate umană. În acest caz, se
confundă
previziunea unui fapt viitor cu predestinarea. De aceea în
diferite
sisteme filosofice cu privire la acest subiect au fost emise cele mai
stranii afirmaţii, căci nici un filosof, cu excepţia lui Iakob
Böhme
[46] n-a putut face
această deosebire. Aş vrea să vă fac mai clar acest lucru printr-un
exemplu.
Imaginaţi-vă că staţi aici şi că afară se află două persoane. Vedeţi
de la distanţă ce fac. Sunteţi, prin aceasta, cel care determină ce fac
ele? Nu, dumneavoastră le vedeţi, dar cele două persoane acţionează
în
deplină libertate. Prin observarea lor nimic din ceea ce fac ele nu
este determinat. Gândiţi-vă acum la un clarvăzător care vede ceea
ce se
produce în viitor. El, de asemenea, nu face decât să vadă;
acest fapt
nu determină totuşi evenimentele. Dacă aceste evenimente din viitor ar
fi determinate în prezent, aceasta nu ar fi o viziune a lor. Se
va
înţelege clar această diferenţă numai după o îndelungă
reflectare
asupra deosebirii dintre predestinare şi previziune.
Astăzi nu aş insista asupra aspectului Pământului în
etapele
planetare Jupiter si Venus. As vrea să vă spun altceva, ca să vă puteţi
face o imagine despre evoluţia viitoare a omului. Aş vrea să vă fac
cunoscut ceva care provine din Misteriile creştine cele mai vechi, din
aceeaşi şcoală hristică a adevăratului Dionisie; o învăţătură
care a
fost mereu prezentă în şcolile esoterice creştine. Acolo se lua
ca
punct de plecare comparaţia următoare: Eu vă vorbesc. Dumneavoastră
auziţi cuvintele mele, auziţi gândurile mele, care sunt mai
întâi în
sufletul meu, pe care eu vi le-aş putea ascunde, dacă nu le-as
transpune în cuvinte. Eu le transform în sunete. Dacă
între mine şi
dumneavoastră n-ar fi aer, nu aţi putea auzi cuvintele mele. Când
eu
pronunţ un cuvânt oarecare, în acel moment aerul este pus
în miscare;
de fiecare dată, prin cuvintele mele pun tot spaţiul aerian
într-o
anumită stare vibratorie. Tot spaţiul aerian vibrează în funcţie
de
felul în care sunt pronunţate cuvintele mele. Să facem un pas
în plus.
Imaginaţi-vă că aţi putea lichefia aerul apoi l-aţi solidifica. Azi
chiar se poate solidifica aerul; ştiţi că apa poate exista sub formă de
vapori, că poate fi răcită, şi atunci devine lichidă, şi că se poate
solidifica ca gheaţă. Acum imaginaţi-vă că eu pronunţ cuvântul
„Dumnezeu“. Dacă aţi putea să solidificaţi aerul în acel moment,
câud
sunt prezente undele sonore, ar cădea o formă – de exemplu, o formă de
cochilie; la cuvântul „Lume“ ar cădea o altă formă. Aţi putea
capta
cuvintele mele, şi fiecărui cuvânt i-ar corespunde o formă
aeriană
cristalizată.
Acest exemplu era dat în scolile creştine. Un lucru este, mai
întâi,
un cuvânt pronunţat, apoi el devine o formă solidă; dar
înainte de a
deveni solid acest lucru era un gând ascuns în interior.
Creştinul îşi
făcea următoarea idee: Creaţia în marele Univers este ca şi
Creaţia
realizată aici, în spaţiu. Creaţia a pornit de la ideea despre
lucruri,
după aceea divinitatea a transmis gândul în spaţiu. Ceea ce
vedeţi în
exterior, plantele, mineralele, reprezintă astfel de cuvinte divine
solidificate. V-aţi putea imagina tot ceea ce există sub formă de unde
sonore ale Verbului cosmic divin. Creştinul spunea: Tot ceea ce văd, eu
văd ca un Cuvânt divin solidificat. Şi el distingea „Tatăl
în cele
ascunse“, care nu s-a exteriorizat încă, „Verbul“ sau „Fiul“,
care
răsună în spaţiu, apoi Verbul solidificat, „Revelaţia“. În
acest fel
înţelegeţi într-un sens mai profund începutul
Evangheliei lui loan: „La
origine era Cuvântul (sau Logosul), Şi Cuvântul era la
Dumnezeu, şi un
Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era, la început, la Dumnezeu.
Totul s-a
făcut prin El şi nimic din ceea ce este nu s-a făcut fără El“. Tot ce a
fost creat s-a născut din Cuvânt. Acestea trebuie luate cât
mai mult
posibil ad litteram, şi
atunci vom recunoaste puterea creatoare a Cuvântului sau
Logosului. În
sens creştin, ceea ce se află pe locul al doilea este Cuvântul
sau
Logosul. Logosul trebuie să fie tradus prin Cuvânt; acesta spune
că tot
ce există în exterior, toată Creaţia, are ca origine
Cuvântul creator
neexprimat, care a răsunat ca vorbă, că el este la originea a tot ce
există. Dacă ne-am întoarce suficient de mult în timp, tot
ceea ce
cunoastem: animale, plante, minerale, le-am auzi răsunând sub
formă de
cuvinte în spaţiul cosmic, aşa cum auziţi astăzi cuvintele mele,
căci
aerul nu era atunci suficient de rece pentru a le face să cadă ca forme
solide.
Dacă vă reprezentaţi acest lucru, puteţi spune: Verbul era odinioară
creator. Omul de astăzi este un debutant faţă de ceea ce făceau
predecesorii săi, zeii, care îi erau superiori. Cândva zeii
au creat
lumea prin Cuvânt şi acest act creator s-a transformat apoi
în creaţia
din jurul nostru. Ceea ce se poate realiza astăzi în regnul
vegetal,
animal şi uman, în domeniul sexualităţii, este o formă
modificată,
rezultată din fostul Cuvânt creator dumnezeiesc; omul poartă
în el o
natură superioară şi una inferioară. Forma sa finală include sexul, iar
în laringele său omul are începutul unui nou organ
producător. Cândd
emite un cuvânt, el face un prim pas spre ceea ce va realiza mai
târziu. Omul este un începător faţă de ceea ce au realizat
odinioară
zeii. O nouă formă de producere va înlocui-o pe cea veche. Aşa
cum în
prezent omul produce cuvinte cu ajutorul laringelui, în viitor
laringele său va deveni un organ de producere; el va da naştere la
creaţii din ce în ce mai evoluate şi din ce în ce mai
dense. Ceea ce
astăzi nu este decât aer va fi în viitor entitate.
Când Pământul se va
transforma în Jupiter, Cuvântul va fi creator în
regnul mineral; în
etapa Venus laringele va produce plante şi aşa mai departe, până
va fi
în măsură să dea naştere semenului său. Laringele a căpătat forma
sa
actuală când a putut evacua aerul din plămâni sub formă de
sunet. Ceea
ce noi doar putem să ne spunem în prezent, vom putea produce
în stările
viitoare ale evoluţiei terestre sub o formă durabilă. În final,
laringele va fi organul prin care omul va da naştere semenului său,
fără ajutorul sexualităţii. El va transforma laringele într-un
organ de
reproducere.
Privind evoluţia laringelui său, vedem cum va fi omul viitorului. Un
proces enigmatic ne dovedeste că laringele este legat de anumite stări
evolutive: la subiecţii masculini maturitatea sexuală provoacă o
modificare a vocii; tânăml îşi schimbă vocea. Laringele
este la
începutul evoluţiei sale, sexualitatea la sfârsitul său.
Lucrurile din
natură manifestă astfel de legături subtile. Viaţa noastră sexuală este
pe cale de dispariţie. Laringele nostru, organul vorbirii, va fi
în
viitor un organ creator.
În mod asemănător, am putea vorbi despre numeroase aspecte
privind
dezvoltarea în viitor a acelor organe pe care omul le-a adaptat
la
sistemul său respirator pe Pământ, dar care aparţin sistemului
inimii.
Vom vedea, în continuare, cum se pot prevedea stările viitoare
ale
omenirii, prin antrenamentul introdus în Europa cu începere
din secolul
al XIV-lea, cum îţi poţi dirija mai bine modelarea dezvoltării
interioare, atunci când te laşi pur şi simplu în voia
lumii. Şcoala
numită „iniţierea rosicruciană“ se potriveşte cel mai bine omului
actual. Pentru cel care nu a auzit vorbindu-se prea mult despre el,
rosicrucianismul are o reputaţie proastă. Iar dacă ceea ce spun cărţile
despre el şi ceea ce ştiu erudiţii ar fi adevărat, rosicrucianismul nu
ar fi decât o escrocherie.
Cei care judecă astfel rosicrucianismul se înşeală. Noi dorim
însă
să vorbim despre adevăratul rosicrucianism, care a luat naştere sub
impulsul dat de o individualitate care se ascunde sub numele de
Christian Rosenkreutz şi care a dat naştere mişcării rosicruciene
în
anul 1459.
Precizez că ceea ce veţi afla în continuare este expus ca
exemplu,
asa cum a fost şi ceea ce am spus ieri în legătură cu iniţierea
creştină. Din această cauză vă voi prezenta în continuare cele
şapte
trepte ale iniţierii rosicruciene, care nu sunt parcurse neapărat
în
aceeaşi ordine. Voi prezenta mai întâi acele trepte pe care
fiecare
trebuie să le ia în considerare în ceea ce priveşte
rosicrucianismul.
Prima treaptă este „studiul“, a doua „dobândirea cunoaşterii
imaginative“, a treia „dobândirea scrierii oculte sau secrete“, a
patra
„pregătirea pietrei filosofale“, a cincea „corespondenţa dintre mica
lume – microcosmos – şi marea lume – macrocosmos“, a şasea „trăirea vie
a macrocosmosului“ şi a şaptea „beatitudiuea divină“.
Calea rosicruciană conduce cel mai sigur şi cel mai direct la
cunoasterea creştinismului; numai că iniţierea creştină este mai
potrivită pentru cel care poate persista în credinţă şi este
pătruns de
sentimentele pe care le-am descris ieri. Dimpotrivă, calea rosicruciană
se adresează celor care sunt capabili să facă o legătură între
adevărurile creştine şi adevărurile lumii exterioare. În acest
fel
creştinismul, va putea fi apărat împotriva oricăror agresiuni
exterioare. Creştinismul este o conceptie despre Univers în
raport cu
care nu eşti niciodată destul de înţelept pentru a-l
înţelege deplin.
Totuşi, calea rosicruciană este cea mai adecvată omului actual.
În sens rosicrucian, practicăm studiul acestuia când
cultivăm
gânduri care nu mai au nimic de-a face cu lumea simţurilor. De
fapt,
lumea occidentală cunoaşte numai în cazul geometriei ceea ce se
numeşte
„o activitate de gândire cu ajutorul unor gânduri libere“.
Iată de ce
şcolile hristico-gnostice utilizau cuvântul „mathesis“ pentru
ceea ce
are legătură cu adevărurile superioare, cu Dumnezeu, cu lumile
superioare, căci acestea trebuie să fie independente de percepţia
senzorială, aşa cum matematicile sunt independente de percepţia
senzorială. Un cerc trasat cu cretă este imperfect; adevăratul cerc nu
poate exista decât în gândire, şi tot ce
învăţaţi despre cerc nu o
puteţi face decât în gândire. Matematica ne
învaţă să gândim
independent de percepţiile senzoriale, cu ajutorul cercului pe care
îl
construim în gândire, al triunghiului care se construieşte
în spirit, a
cărui sumă a unghiurilor se ridică la 180°. Este oarecum incomod să
înveţi să gândeşti fără ajutorul obiectelor senzoriale şi
pentru cea
mai mare parte a oameulor nu există alt domeniu propice pentru acest
lucru decât teosofia. Încă de la începutul v-am spus:
Din punct de
vedere logic, comoara sa de cunoştinţe este perfect inteligibilă. Dar,
dacă vrem să descoperim adevărurile prin noi înşine, trebuie să
recurgem la clarvedere. Pentru a o înţelege, logica este de ajuns.
Numai epoca noastră materialistă putea concepe maşinile de calculat,
cu ajutorul cărora se gândeşte fără a fi eliberat de simţuri.
Copilul
trebuie să înveţe să sesizeze lucrurile fără să recurgă la
simţuri.
Pentru ştiinţa educaţiei va avea o importanţă enormă felul cum educaţia
va fi influenţată de cunoaşterea spirituală. Ştiinţa spiritului este de
asemenea o şcoală bună pentru gândirea eliberată de simţuri. Tot
ce am
spus cu privire la Saturn, la Soare, la mădularele constitutive ale
omului nu puteţi vedea; aceste lucruri trebuie să le sesizaţi printr-o
gândire eliberată de simţuri. Nimeni nu trebuie să creadă că se
poate
forma fără să înţeleagă lucrurile din punct de vedere teoretic.
Partea
bună este că tocmai aceste obiecte perceptibile pentru simţuri nu
există; datorită acestui fapt se dobândeşte o gândire care
depăşeşte
senzorialui. Din această cauză, pentru unii la început este
suficient
să se preocupe de ceea ce spune teosofia despre lucrurile inaccesibile
simţurilor. Acestea sunt gândurile care au fost expuse în
şcolile
rosicruciene, gânduri care se întipăreau în mod
temeinic.
Cei ce vor să meargă mai departe vor găsi un mijloc bun de
dezvoltare a gândirii pure în cărţile mele Adevăr şi ştiinţă
şi Filosofia
libertăţii [47].
Aceste cărţi sunt pur şi simplu o gimnastică a gândirii liberă de
simţuri. În alte cărţi faptul de a muta un gând dintr-un
loc în altul
nu înseamnă mare lucru. În operele citate, gândurile
nu pot fi
deplasate. În geneza acestor cărţi personalitatea mea a creat
numai
prilejul ca aceste construcţii de gânduri să pătrundă în
lumea
simţurilor. Este suficient să te dăruieşti acestui lucru pentru ca
gândurile să se nască, înlănţuindu-se. Cel care se consacră
acestei
munci citind cartea în întregime, face să se nască în
el o forţă care
dormita. Nu este uşor, dar acest efort este cel mai bun lucru ce poate
fi realizat.
A doua treaptă este „imaginaţia“, cunoaşterea imaginativă care
caracterizează atât de bine cuvintele lui Goethe [48]: „Orice
lucru trecător este numai simbol“. De fapt, numai acela care a
dobândit
o sigurantă în gândirea sa ar trebui să se ocupe cu
aceasta, altfel
există riscul de a cădea în extravaganţă. De asemenea, trebuie –
este o
condiţie prealabilă – să ai un cap foarte limpede. Nimic nu
împiedică
mai bine rătăcirile decât o gândire clară şi nimic nu
predispune mai
mult la aceasta ca o gândire confuză, ca lipsa de logică.
În sensul cel mai larg, imagniaţia ar putea fi caracterizată
prin
aceea că privim toate lucrurile din jurul nostru în felul
în care
privim o persoană. Observaţi faţa unui om: -vedeţi cum se formează
riduri, care apoi dispar; nu vă limitaţi la a le descrie, le numiţi
surâs sau tristeţe. Surâsul omului vă revelează o stare
sufletească
senină. Nu doar deduceţi o stare interioară din cea exterioară, aceasta
din urmă este un semn direct al interiorului său.
Sau vedeţi ţâşnind o lacrimă: nu sunteţi un fizician care
judecă o
lacrimă numai după legile gravitaţiei, ci ştiţi că lacrima este
expresia tristeţii interioare a sufletului. Şi discipolul rosicrucian
ajunge la o stare în care ceea ce percepe în exterior
devine pentru el
expresia, să spunem, a spiritului Pământului: o anumită plantă, o
brânduşă de toamnă, va deveni pentru el expresia melancoliei
existenţei
pământeşti, alte plante expresia voioşiei existenţei
pământeşti. La fel
cum o fizionomie surâzătoare este expresia unei stări sutleteşti
de
veselie, florile Pământului sunt expresia unei stări de veselie
sau
tristeţe a Pământului. Şi Goethe nu are în vedere o simplă
imagine
exterioară când vorbeste, în Faustul
său, despre spiritul Pământului.
„În val de viaţă, în viscol de fapte,
Sui, cobor în vânt
Prin toate mă cern! ,
Leagăn şi mormânt,
Un ocean etern
O pânză-n schimbare
O viaţă-dogoare
La războiul vremii-n vuiet mă frământ
Şi dumnezeirii-i ţes un viu vesmâut.“ [49]
Faust-Noapte, traducere de Ştefan Augustin Doinaş, Editura
Univers, 1982
Pentru el, spiritul Pământului devine încetul cu
încetul ceva care
trâieşte în Pământ, şi între el şi
întreaga natură înconjurătoare se
stabileşte o realitate spiritual-psihică. Aş vrea să vă fac să simtiţi
o anumită stare în cadrul acestei naturi.
Discipolul rosicrucian se plimbă şi vede micile picături de rouă
atârnând pe toate plantele. El trebuie să-şi amintească de
vechea Ţară
a ceţurilor (Nebelheim), unde
aerul era încărcat de picături de ceaţă, unde omul avea o cu
totul altă
relaţie cu natura. Când discipolul rosicrucian se plimbă pe
câmp şi
vede picăturile de rouă, el îşi spune: Aceasta este ceea ce
în vechea
Ţară a ceţurilor era dizolvat în aerul atmosferic. Şi o amintire
profundă urcă în el privind epoca atlanteană.
Antrenamentul pentru imaginaţie a fost împins pe o treaptă
superioară de discipolii şcolilor rosicruciene din Evul Mediu, precum
şi de discipolii Sfântului Graal. Vă voi da, sub formă de dialog
– căci
nu-l pot formula altfel –, un exemplu privind această imaginaţie.
Maestrul îi spunea elevului: Priveşte planta, vezi cum iese
din sol,
cum îşi expune Soarelui florile, cu organele lor de fecundare,
cum
coboară razele Soarelui, determinând înflorirea şi coacerea
fructului.
Discipolul rosicrucianismului, la fel cu cel al Sfântului Graal,
trebuie să facă să trăiască această imaginaţie, această reprezentare
în
sufletul său. Or, pentru ştiinţa materialistă există ceva profund
semnificativ: planta este comparată cu omul. Dar atunci ar trebui
comparată rădăcina cu capul şi floarea cu organele genitale ale omului,
pe care el, pudic, le ascunde; pentru plantă rădăcina este capul, omul
este o plantă inversată, animalul este o plantă numai pe jumătate
inversată. Iată de ce rosicrucienii spuneau: Priveste planta cu
rădăcina în pământ şi organele de fecundare
îndreptate cu inocentă spre
Soare. Priveşte animalul, coloana vertebrală îi este orizontală,
apoi
omul, care este cu totul inversat. Planta, animalul şi omul sunt
simbolizate, în devenire, prin cruce! Crucea este plantă, animal
şi om.
Acum înţelegem cuvintele lui Platon: „Sufletul lumii este
crucificat pe
crucea lumii“. Sufletul lumii, care semnifică totul, este crucificat
în
plantă, în animal şi în om.
Ieri am văzut cum sângele din rănile Mânttiitorului a
alungat
egoismul de pe Pământ. Astfel, această lance este o prevestire a
lăncii
de un ordin superior, care este raza solară spiritualizată. Şi
Sfântul
Graal orientează privirea spre caliciul omenirii, ce se formează
pornind de la largine, care va fi tocmai organul reproducător purificat
al viitorului, cum este cazul plantei, în prezent.
Acesta este conceptul profund al Sfântului Graal, şi asa era
el
explicat pe treapta imaginativă discipolului rosicrucian şi elevului
Sfântului Graal. Comparaţi aceste imagini într-o vedere de
ansamblu:
caliciul vegetal, sexualitatea învăluită în dorinţă,
Sfântul Graal,
caliciul eliberat de doriuţă; comparaţi-le cu conceptele raţionale,
aride şi prozaice pe care le propune ştiinţa actuală şi veţi vedea
deosebirea dintre imaginaţie şi gândirea pur raţională, veţi avea
procesele Univerşului întreg cuprinse în imagini! Acest
lucru este
foarte important, deoarece conceptele pur raţionale de care dispune
omul actual nu sunt creatoare; la cel care îmbracă aceste
concepte în
imagini ele sunt realmente creatoare. Acest lucru era resimţit altă
dată şi trebuie luat în seamă chiar şi în educaţia
copiilor. În
legătură cu aceasta, as vrea să vă spun câteva lucruri.
Astăzi se spune cu uşurinţă: Ce prostii ne-au învăţat
strămoşii
nostri; este vorba de povestea cu barza! Trebuie să le spunem copiilor
adevărul. Dacă descendenţii nostri ne vor trata cum îi tratăm noi
pe
înaintaşii nogtri, vor râde şi ei de noi şi vor spune:
Bunicii noştri
au crezut că omul este produsul unei coacţionări materiale! Şi ei vor
privi înapoi, spre acel timp în care oamenii explicau
copiilor, prin
spirit, acest proces. În epoca când s-a născut mitul
berzei, cei vechi
credeau ei înşişi în el, căci ştiau perfect că la naşterea
unui om
sufletul coboară din lumea spirituală; ei au pus întotdeauna
aceasta în
raport cu ceva înaripat. Iar dumneavoastră îl puteţi regăsi
în jocurile
de copii, de exemplu în cântecelul:
„Zboară cărăbuşule, zboară,
Tatăl tău e la război,
Mama ta e-n Pomerania,
Pomerania a ars,
Zboară cărăbusule, zboară.“
Acest „zboară“ este înţeles ca o imagine a sufletului omenesc,
căci
pe atunci exista o idee vagă despre spaţiul astral şi despre corpurile
care zburau şi coboarau de acolo în lumea fizică. Dar ce este
„Pomerania“ „Pommer“ sau „Pummerle“, ceea ce este acelaşi lucru? Nu
este nimic altceva decât numele unui copil. Pomerania sau Ţara
lui
Pummerle este Ţara copiilor, de unde mama îşi aduce copilul.
Acest
lucru poate fi explicat pornind exclusiv de la lumea spirituală. Dacă
vă amintiţi că această imagine a berzei care aduce copiii este efectiv
o imagine a unui proces spiritual, reincarnarea, veţi sesiza cât
este
de important ca omul să primească mai întâi ceva sub formă
de imagine,
căci starea sa sufletească este cu totul alta dacă se comunică
copilului mai întâi un proces spiritual sub formă de
imagine; el poate
primi atunci cu veneraţie sfântă explicaţia procesului fizic.
Veţi putea crede şi dumneavoastră în barză când veţi şti
că ea este
o imagine a sufletului care zboară spre incarnarea sa. Cunoaşterea
dumneavoastră va da aripi fanteziei copilului, şi dacă recunoaşteţi
adevărul, din acesta va emana un fluid misterios care se va transmite
copilului. Aşa se întâmplă cu toate imaginaţiunile.
Copilului i se
poate spune totul. Dacă vă pune întrebarea: Ce este viaţa de după
moarte?, conduceti-l la o pupă de fluture: ca fluturele care zboară din
pupă, aşa zboară şi sufletul din corp, doar că nu se poate vedea. Dar
numai acela care crede el însuşi în aceasta şi pentru care
zborul
fluturelui afară din pupă este, pe un plan inferior, acelaşi lucru cu
ceea ce se produce pe un plan superior pentru suflet va prezenta
copilului lucrurile în mod convingător. Când ştiinţa
spiritului va
cufunda din nou oamenii în înţelegerea lumii spirituale,
trezind
imagini corespunzătoare în inimile lor, ei vor fi, de asemenea,
capabili să educe copilul cu totul altfel, fără să-i ofere adevăruri
raţionale aride, care îl abrutizează. Mai ales nu trebuie să-i
angajăm
în grotesc şi comic, ci să-i facem să vadă clar ce lucruri de
viaţă
importante se ascund dincolo de aceste adevăruri.
A treia treaptă pe care omul trebuie s-o atingă este
„însuşirea
scrierii oculte“. Ea nu constă în a învăţa o scriere ca
în viaţa
curentă. Cu siguranţă, multe din semnele scrierii noastre au la origine
imagini oculte, dar nu sunt nici pe departe ceea ce este scrierea
ocultă. Aici este vorba de a te regăsi în marile forţe uuiversale
care
acţionează în lume. Şi trebuie să constatăm că un proces evolutiv
trece
în altul. Luati exemplul unei plante: ea face seminţe; în
sămânţă se
află punctul de plecare al unei noi plante. Dar dacă ar fi posibil să
verificaţi procesul, aţi vedea că nimic din vechea plantă nu trece
în
cea nouă. In realitate, din punct de vedere al materiei, întreaga
plantă moare; noua plantă este în întregime nouă, numai un
anumit
proces de mişcare trece în noua plantă. Dacă aveţi ceară şi un
sigiliu,
imprimaţi sigiliul în ceară, dar nimic din sigiliu nu trece
în ceară;
se transmite numai forma. Aşa se întâmplă cu orice proces
evolutiv.
Vechea materie în descompunere nu furnizează decât ocazia.
Aceasta se
exprimă prin împletirea a două spirale care nu intră în
contact. O
asţfel de trecere este prezentă după cultura atlanteană; ea dispare ca
treaptă de cultură şi ia naştere o nouă cultură, începând
cu cultura
indiană. Şi această trecere trebuie să fie simbolizată prin cele două
spirale. V-am spus că aproximativ în anul 800 Soarele răsărea
în semuul
Berbecului; mai înainte, el apăruse în semnul Taurului,
în cel al
Gemenilor şi încă şi mai înainte în Cancer. Cultura
greco-latină, care
conţinea în germene cultura noastră, a coincis cu epoca în
care Soarele
răsărea în Berbec. Cultura precedentă, cea caldeo-egipteană,
coincidea
cu epoca în care Soarele era în constelaţia Taurului.
Înaintea ei a
fost cultura protopersană, în care Soarele răsărea în
Gemeni, iar
cultura protoindiană s-a dezvoltat când Soarele era în
Cancer, şi
semnul Cancerului a fost reprezentat primul prin cele două spirale
înlănţuite.
Aş putea să vă explic astfel fiecare semn al Zodiacului,
plecând de
la adevărata sa semnificaţie. Grafia literelor a ieşit din natură şi
este expresia forţelor şi legilor care domnesc în natură. Dacă
cunoşti
semnele scrierii oculte, începi să ieşi din tine. Pătrunzi
în
substraturile tainice ale naturii.
Aveţi în felul acesta o vedere generală a primelor trei trepte
ale
căii rosicruciene: „studiul“, „cunoaşterea imaginativă“,
„însuşirea
scrierii oculte“. Mâine vom aborda celelalte trepte,
începând cu
„pregătirea pietrei filosofale“.
