Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CREŞTINISMUL ESOTERIC

GA 130


IMPULSUL LUI HRISTOS ĪN DEVENIREA ISTORICĂ

Prima conferinţă

Lugano, 17 septembrie 1911

Deoarece ne vedem aici atāt de rar, vom aduce īn discuţie, mai īntāi, unele generalităţi. Şi pentru că suntem reuniţi īntr-un cerc atāt de restrāns, de intim, am putea conveni să vorbim şi despre diverse alte chestiuni, pe care le vor formula unii dintre dumneavoastră. Ar fi bine să vorbim cāte ceva despre fiinţa omului īn raport cu īntreaga existenţă a lumii noastre, a lumii īntregi, īn mod general. Īn această oră, vom discuta mai puţin despre fiinţa omului, aşa cum am făcut-o, de exemplu, īn lucrarea mea Teosofia – īn care fiecare va putea găsi suficiente informaţii şi cunoştinţe –, ci vom īncerca să ne aruncăm privirea asupra entităţii umane, mai ales din perspectiva interiorităţii omului.

Cānd ne gāndim, uneori, la noi, ca oameni, trebuie să sesizăm de la bun īnceput faptul că percepem lumea din jur cu ajutorul simţurilor, că primim impresii despre ea şi apoi gāndim asupra lumii. Aceste două elemente ale entităţii umane apar īn mod constant īn faţa sufletului nostru. Cănd, de exemplu, seara stingem lumina şi, īnainte de a adormi, lăsăm ca impresiile zilei să se perinde din nou prin suflet, ştim eu siguranţă că, īn timpul zilei, lumea a acţionat asupra noastră. Acum, se pot mişca īn sufletul nostru numai imaginile amintirilor lăsate de impresiile zilei. Īn momentul acela – şi ştim aceasta – noi gāndim; acum suntem īn rezonanţă cu sufletul. Dacă facem abstracţie de raporturile curente, obişnuite, vom desemna ceea ce se petrece īn sufletul nostru, īn reverberaiţile a ceea ce se desfăşoară astfel īn noi īn urma impresiilor exterioare primite ca amintire a zilei, ca fiind de ordin individual. Prin faptul că suntem fiinţe umane individuale şi inteligente, fiinţe dotate cu intelect, numai prin aceasta suntem īn stare să facem ca lumea să se perinde īn noi sub formă de imagini, aşa cum am arătat mai īnainte.

Aşadar, pentru viaţa noastră spirituală, caracterul individual este intim legat cu impresiile primite din lumea exterioară. Cānd observăm, īn timpul zilei, lumea, impresiile senzoriale şi gāndurile pe care le avem se īntrepătrund īn mod continuu. Iar seara, cānd nu mai avem impresii senzoriale, ci lăsăm ca sufletul să fie străbătut de impresii, noi ştim cu exactitate că acestea sunt imaginile a ceea ce am trăit īn lumea exterioară. Impresiile venite din această lume sunt confluente cu ceea ce suntem ca oameni individuali. Totul se uneşte īntr-un singur curent. Noi ştim īnsă cu toţii că există o posibilitate de a da acestui element individual intim o formă tot mai vie, tot mai exactă. Şi aceasta se īntāmplă datorită acelor mijloace deja cunoscute nouă, descrise, de exemplu, īn lucrarea mea Cum se dobāndesc cunoştinţe despre lumile superioare? Aceasta este o primă experienţă pe care o putem face īn viaţa noastră interioară, şi anume faptul că simţim că gāndurile noastre nu mai sunt neapărat dependente de lumea exterioară. Atunci cānd cineva īşi poate făuri o imagine despre, de exemplu, ceea ce s-a petrecut pe Saturn, pe Soare si pe Lună, el are asemenea gānduri elevate. Căci, bineīnţeles, nimeni nu poate primi impresii exterioare despre ceea ce s-a petrecut pe vechiul Saturn, pe vechiul Soare şi pe vechea Lună. Nu este nevoie să mergem atāt de departe. Cānd, īntr-un moment de linişte, ne punem īntrebarea: Cāte dintre noţiunile mele nu s-au schimbat din tinereţe şi pānă īn prezent?, este deja o atitudine de independentă a elementului individual faţă de lume. Cānd ne formăm opinii despre viaţă, maxime, simţim că devenim mai independenţi cu elementul nostru individual. Această independenţă se dezvoltă īn elementul nostru intelectual şi are o importanţă deosebită pentru fiinţa umană. Căci ce īnseamnă cāştigarea independenţei? Ce īnseamnă faptul că omul, prin trăirea proprie a anumitor situaţii, īşi īnsuşeşte maxime de viaţă chiar despre chestiuni care sunt independente de impresiile exterioare şi nu prin cunoştinţe dobāndite, nu prin teorii? Aceasta īnseamnă că el devine mai independent īn corpul eteric. Este īnceputul unui lung proces, īnceput care este de aşa natură, īncāt omul nici nu observă că el īşi īnalţă puţin corpul eteric; sfārşitul constă īn aceea că el īl poate face complet independent de corpul fizic.

Īn timp ce īnceputul este doar o foarte slabă autonomie, finalul va fi o deplină desprindere a corpului eteric şi obţinerea de percepţii cu ajutorul acestuia. Vom percepe, deci, cu acest corp eteric independent mediul īnconjurător. Putem avea aceste percepţii chiar dacă nu am ajuns foarte departe īn trăirea mistică interioară. Putem face ca acest lucru să devină clar pentru noi şi pānă la un anumit punct īl putem chiar īnţelege, dacă ne amintim cum este percepţia noastră īn corpul fizic. Cu corpul fizic, noi avem percepţii datorită simţurilor noastre, care sunt independente. Ochii sunt independenţi, urechile sunt independente. Putem percepe independent atāt lumea culorilor, cāt şi lumea sunetelor. Īn schimb, nu putem percepe aceste lumi cu inteligenţa noastră. Īn cazul inteligenţei, totul formează o unitate, nimic nu este īmpărţit īn sectoare. Nu putem percepe cu ochi eterici şi urechi eterice aşa cum o facem īn lumea senzorială, pe sectoare, ci privim lumea eterică īn ansamblul său. Şi cānd īncepem să spunem ceva despre aceasta, atunci putem arăta cāt de unitar şi cuprinzător acţionează trăirea noastră eterică. Nu doresc să vorbim acum despre faptul că trăirea noastră interioară poate merge mult mai departe, ci vreau doar să atrag atenţia că omul cānd percepe īşi formează maximele despre viaţă; el poate să perceapă atunci ceva din elementele eterice.

Cine contemplă lumea eterică şi se convinge din ce īn ce mai mult că o asemenea lume superioară există, poate obţine īn sinea sa certitudinea că la baza corpului fizic se află un corp eteric. De īndată ce este clar că există ceva cum este corpul eteric, trebuie să dobāndim īn plus şi convingerea, dată de lămuriri şi de situaţii importante, a existentei unor lucruri pe care le trăim īntru cātva. De īndată ce se ştie că un corp eteric impregnează corpul fizic, nu se va mai considera de neīnţeles că ocultistul se exprimă īn felul său asupra a ceea ce este, de pildă, paralizia: producerea īn mod anormal a ceea ce altminteri se obţine printr-o instrucţie normală. Se poate īntāmpla ca unui om să i se desprindă corpul eteric de cel fizic. Corpul fizic devine atunci independent. Īn acest caz este posibilă apariţia paraliziei, deoarece corpul fizic este lipsit de corpul său eteric, vitalizator. Dar nici nu trebuie să ajungem pānă la punctul cānd se declanşează paralizia, ci putem să īnţelegem mai bine viaţa şi īn manifestările ei de zi cu zi. Ce este, de exemplu, un leneş? Este o fiinţă ale cărei forţe eterice sunt slabe īncă de la naştere, sau care le-a slăbit prin neglijare. Se īncearcă atunci corijarea acestei stări prin aceea că se eliberează corpul fizic de greutatea sa de plumb, făcāndu-l, īntr-un fel sau altul, mai uşor. Dar o adevărată terapie nu se poate obţine decāt pornind de la corpul astral, care stimulat acţionează asupra corpului eteric, īnsufleţindu-l. Dar trebuie să īnţelegem tot aşa de bine şi altceva. Corpul eteric este, de fapt, purtătorul intelectului īn totalitatea lui. Seara, cānd adormim, īn corpul eteric rămān toate reprezentările şi toate amintirile noastre. Omul īşi depune īn corpul eteric toate gāndurile şi le regăseşte abia dimineaţa. Cānd părăsim corpul eteric, pierdem o dată cu el şi īntregul edificiu al experienţelor noastre trăite.

Acest corp eteric este īnsă astfel constituit, īncāt putem să percepem cu adevărat limpede īn el, dacă īl examinăm din perspectiva ştiintei spirituale, că fiinţa umană suferă īn decursul timpului cu mult mai multe transformări decāt se crede de obicei. Este adevărat, şi ştim aceasta cu toţii, că omul a trecut prin multe perioade de incarnări. Şi nu este cu nimic lipsit de sens dacă spunem că ne vom mai incarna şi īn viitor. Privirea omului este mioapă. Există credinţa că oamenii au fost īntotdeauna aşa cum sunt astăzi. Organizarea omului suferă modificări cu fiecare secol care trece, numai că nu este posibil să urmărim acest proces la nivelul realităţilor exterioare. Īn encefal, se găseşte un organ, ascuns īn mijlocul unor circumvoluţiuni extrem de fine, care nu s-a format decāt īncepānd din secolele al XIV-lea şi al XV-lea. Este o formă organică ce serveşte pentru dezvoltarea vieţii pur intelectuale din epoca noastră. Ne putem foarte bine reprezenta că este imposibil ca un asemenea element izolat să se modifice īn creier fără ca, deşi īntr-o proporţie redusă, să nu se transforme şi ansamblul organismului uman. Astfel că, de fapt, din secol īn secol organizarea umană prezintă modificări. Īn această privinţă, totuşi, modificarea se poate constata numai urmărind Cronica Akasha. Acolo se pot urmări cel mai bine transformările corpului eteric. Putem vedea īn felul acesta că īn vechea Grecie sau īn vechiul Egipt oamenii aveau cu totul altfel de corpuri eterice. Ansamblul curentilor era atunci diferit.

Aş dori acum, pentru a ajunge la un gānd ce poate fi util pentru noi, să fac o digresiune, atrăgānd atenţia asupra faptului că deja, īn viaţa obişnuită, se poate admite că există o pluralitate de lumi. Omul se cufundă īn somn, fără să ştie că se află īntr-o altă lume. Faptul că atunci cānd doarme nu ştie nimic despre asta nu este o dovadă că această altă lume nu există. Iar īntr-un anumit fel, īn această lume pătrund şi celelalte lumi. Cānd omul se găseşte īn lumea fizică, el percepe lumea prin simţurile sale, dacă se retrage īn sinea lui, nu mai percepe nimic; el se află atunci īntr-o lume intelectuală, care ea īnsăşi se găseşte la confluenţa cu cea fizică. Dar omul găseşte īn sine, īn afara elementului intelectual, deja dezvoltat, alte două elemente, cu totul diferite. Īntrebarea care se pune este: Poate omul să dezvolte aceste alte elemente?

O simplă reflectie ne poate arăta că exista o lume a vieţii interioare şi mai aparte decāt aceea a simplei gāndiri. Această lume există, este prezentă atunci cānd suntem īn măsură să ne spunem: Ca fiinţe umane, noi simţim īn mod moral. Este lumea īn care asociem sentimente de simpatie sau de antipatie cu anumite trăiri foarte precise. Acest fapt trece dincolo de trăirea noastră intelectuală. Cineva manifestă faţă de un altul bunăvoinţă şi aceasta ne produce plăcere, sau, dimpotrivă, manifestă rea-voinţă şi aceasta ne displace. Este cu totul altceva decāt simpla cunoaştere intelectuală. Simpla reflecţie nu poate provoca īn noi sentimentul că un fapt este moral sau imoral. Pot exista firi extrem de dotate ca facultate de īnţelegere intelectuală care să nu aibă nici o sensibilitate pentru repulsia pe care o poate provoca o acţiune pur egoistă. Este o lume de sine stătătoare, aceeaşi pe care o percepem cānd admirăm frumosul şi măreţia īn operele de artă, sau cānd simtim repulsie faţă de ceea ce este urāt. Ceea ce face ca o operă de artă să trezească īn noi un sentiment de īnălţare sufletească nu este sesizabil cu intelectul, ci doar cu viaţa noastră sufletească. Īn acest sens, suntem īndreptăţiţi să spunem: Īn viaţa noastră pătrunde ceva ce depăşeşte nivelul intelectului. Cānd un cercetător spiritual observă sufletul unei fiinţe īntr-un anumit moment, cānd are sentimente de repulsie īn faţa unei acţiuni imorale, sau plăcere īn faţa unui act moral, acel suflet atinge deja o treaptă superioară a vieţii psihice. Simplul act al gāndirii este o treaptă inferioară a vieţii sufleteşti faţă de plăcerea sau neplăcerea pe care o provoacă faptele morale sau cele imorale. Cānd un om dobāndeşte īn corpul său eteric fortificat un sentiment mai intens faţă de ceea ce este moral sau imoral, se poate constata nu numai o fortificare constantă a corpului eteric, ci şi a corpului astral, o stimulare deosebită a forţelor astrale. Iată de ce putem spune: Un om care are o sensibilitate faţă de comportamentele morale sau imorale primeşte īn corpul său astral forţe deosebit de viguroase, īn timp ce un altul, care nu-şi cultivă corpul eteric decāt cu intelectul – de exemplu, cu exerciţii care dezvoltă memoria – poate obţine progrese īnsemnate īn clarvedere, dar nu va putea depăşi lumea eterică-astrală, pentru că īn el este activ numai elementul intelectual. Dacă dorim să trecem dincolo de lumea astrală, trebuie să practicăm exerciţii īn care să se manifeste simpatie faţă de acţiuni morale şi antipatie faţă de acţiuni imorale. Īn acest caz, noi ne īnălţăm efectiv pānă la nivelul unei lumi care se află īn spatele lumii noastre, pe o altă poziţie decāt simpla lume astrală. Ne īnălţăm atunci īn lumea cerească. Astfel īncāt putem spune: Īn nemărginita lume nevăzută, lumea cerească a macrocosmosului corespunde cu ceea ce trăieşte īn noi cānd venim īn contact cu impresii morale sau imorale, iar lumea astrală a macrocosmosului cu ceea ce este īn noi īn perceperea fizică-intelectuală a lumii fizice. Ceea ce se dezvoltă prin elementul intelectual corespunde cu lumea astrală, iar ceea ce se dezvoltă faţă de acţiunile morale sau imorale corespunde lumii cereşti, lumea Devachanului.

Mai există, apoi, şi un alt element īn sufletul omului. Este īncă o deosebire īntre acţiunea morală care ne face plăcere şi faptul de a ne simţi obligaţi să īndeplinim noi īnşine o acţiune morală care ne place sau de a ne abţine de la ceea ce nu este moral. Faptul de a se simţi dator reprezintă pentru om nivelul cel mai īnalt pe care īl poate atinge astăzi īn lume.

Iată ce putem considera a fi, ca gradaţie a sufletului omenesc:
1. Omul dotat cu simţuri.
2. Omul intelectual. Este cel care stă īn faţa primei lumi invizibile.
3. Omul estetic, care simte ceea ce este moral, care simte plăcere faţă de faptele morale şi neplăcere sau nemulţumire faţă de cele imorale. Ceea ce īi corespunde īn exterior este lumea Devachanului inferior.
4. Omul care acţionează moral.

Omului care pune şi īn practică ceea ce simte ca fiind un impuls de cea mai īnaltă moralitate īi corespunde īn afară lumea Devachanului superior lumea raţiunii, unde domnesc entităţile care reprezintă īn lume tot ce este absolut raţional. Cānd omul sesizează că īn lumea impulsurilor sale morale se proiectează o umbră venită din lumile superioare, din care el īnsă a ieşit, atunci a ajuns să īnţeleagă foarte mult din macrocosmos.

Avem, deci, lumea fizică şi lumea raţiunii, lumea morală sau lumea cerească a Devachanului inferior şi lumea īnţelepciunii sau lumea Devachanului superior. Lumile cosmice īşi proiectează īn noi umbrele lumii sensibile: lumea intelectului, clarviziunea intelectuală; lumea esteticului, sensibilitatea morală; lumea īntelepciunii: impulsuri morale de a acţiona. Printr-un fel de cunoaştere de sine, omul poate percepe aceste trepte diferite īn propria sa fiinţă.

Īntreagă această configuraţie a omului a suferit modificări īn decursul timpului. Īn antichitatea greacă sau īn timpul vechiului Egipt, omul nu era aşa cum este astăzi. Īn trecut, īn perioada Greciei antice, omul era astfel constituit īncāt entităţi īnalte dirijau īn el elementul sufletesc, din care cauză omul din acele vremuri simţea īn el ceva ca un fel de obligaţie de la sine īnţeleasă faţă de aceste entităţi. Astăzi, noi ne aflăm īntr-o etapă cānd fiinţa umană este condusă de elementul intelectual şi de aceea simte īn el ceva ca un fel de obligaţie moral-estetică. Īnainte vreme īnsă, ar fi fost imposibil ca cineva să fi gāndit īn prezenţa unui impuls moral că ar fi fost posibil să acţioneze altcumva. Chiar şi īn Grecia, omul simţea, faţă de sentimentele de plăcere sau de neplăcere, că este obligat să acţioneze īn conformitate cu aceste sentimente.

Apoi au venit timpurile mai apropiate de noi, īn care omul nu se mai simte nici măcar obligat faţă de elementul estetic, ceea ce se exprimă foarte sugestiv īn dictonul „Despre gusturi nu se discută“*. Dar cu cei care şi-au format gustul ne putem īnţelege foarte bine.

* De gustibus et coloribus non disputandum (Despre gusturi şi culori nu se discută), maximă folosită de scolastici īn evul mediu. (Nota trad.)

Ceea ce se simţea altădată pentru domeniul moral şi estetic se simte, īn prezent, ca o necesitate, īn domeniul intelectual: să avem o anumită călăuză pentru a nu putea gāndi după cum dorim, ci să ne conformăm legilor gāndirii logice. Numai că, īn felul acesta, am trecut pe o treaptă inferioară, cea mai de jos, care există īn cāmpul experienţelor de viaţă ale omului. Astăzi ne aflăm īntr-un punct de tranziţie şi acest lucru se poate remarca foarte bine. Dacă luăm īn considerare ultimele milenii, vom vedea cum corpul fizic al omului devine din ce īn ce mai sec, mai uscat, că omul īnsuşi a devenit altul. Īn urmă cu un mileniu şi jumătate, corpul fizic era vădit mai suplu, mai mlădios. El a devenit tot mai dur. Dimpotrivă, īn corpul eteric s-a produs ceva cu totul diferit, ceva ce omul a putut să vieţuiască mai puţin, tocmai pentru că acest corp eteric a parcurs o evoluţie ascendentă. Este important că ne aflăm īntr-un moment crucial, cānd omul trebuie să devină conştient că īn corpul său eteric urmează să aibă loc o schimbare. Acest eveniment se va produce chiar īn acest secol. Īn timp ce, pe de o parte, se manifestă o fortificare a elementului intelectual, pe de altă parte corpul eteric devine independent īn aşa măsură, īncāt oamenii vor fi obligaţi să observe acest fenomen. Un anumit timp după Hristos, oamenii nu au gāndit īncă īntr-un mod atāt de intelectualist cum o fac īn prezent. Această gāndire cu o tentă intelectuală are ca efect o autonomie tot mai largă a corpului eteric, īncāt acesta va putea fi utilizat ca instrument de sine stătător. Şi mai putem adăuga faptul că acest corp a străbătut īn secret o evoluţie care face posibilă conştientizarea lui Hristos īn corpul eteric. Aşa cum la vremea ceea Hristos a fost văzut sub īnfăţişarea sa fizică, la fel va putea fi văzut acum īn eteric. Chiar acum, īn secolul al XX-lea, apare ca un fenomen natural vederea lui Hristos, la fel cum l-a văzut şi Pavel. Un anumit număr de oameni vor avea posibilitatea să vadă pe Hristos īn eteric. Situaţia va fi de aşa natură, īncāt oamenii īl vor putea cunoaşte pe Hristos, chiar dacă toate Bibliile ar fi arse şi ar dispărea. Atunci nu vom mai avea nevoie de tradiţie, căci Īl vom vedea, Īl vom contempla chiar pe El. Acest eveniment are aceeaşi importanţă ca şi celălalt mare eveniment care s-a consumat pe Golgota. Din ce īn ce mai mulţi oameni vor ajunge, īn veacurile următoare, să poată vedea pe Hristos. Următoarele trei milenii vor fi consacrate unei asemenea evoluţii pe Pămānt, īncāt corpul eteric să devină tot mai sensibil şi anumiţi oameni vor putea trăi personal acest eveniment, ca şi altele. Acum, eu vreau să vă mai amintesc numai un eveniment: vor exista din ce īn ce mai mulţi oameni care vor dori să acţioneze īntr-un fel şi apoi se vor simţi īndemnati să retracteze, să nu mai acţioneze. Atunci va apărea o viziune şi oamenii vor deveni tot mai conştienţi: Ceea ce va apărea īn viitor este urmarea karmică a ceea ce am săvārşit. Īn prezent, unii īnaintemergători sunt deja suficient de avansaţi pentru a simţi acest lucru. Fenomenul se poate observa, cu precădere, la copii.

Este o mare deosebire īntre ceea ce trăieşte un clarvăzător antrenat şi ceea ce descriu eu aici, adică ceea ce se va vieţui īn mod natural. Clarvăzătorul care a atins această stare pe baza unei īndelungate pregătiri īl vieţuieşte pe Hristos cel din timpuri imemoriale, datorită pregătirii la care s-a supus. Pe plan fizic, cānd īntālnesc un om el este prezent īn faţa mea; prin clarvedere, īl pot percepe chiar dacă se află īn cu totul alte locuri, nu este nevoie să mă găsesc nemijlocit īn faţa lui. A percepe pe Hristos prin clarvedere a fost dintotdeauna posibil. Dar a-l īntālni acum, pentru că are un cu totul alt raport cu omenirea, şi anume ajută pe cineva din lumea eterică, aceasta este ceva care – īn afara noastră – este un fapt independent de dezvoltare a clarvederii noastre. Īncepānd din secolul al XX-lea şi īn următoarele trei milenii, anumiţi oameni īl vor putea īntālni, dar atunci, īn mod obiectiv, sub formă eterică. Este cu totul altceva decāt atunci cānd o persoană se īnalţă pānă la o contemplare directă, printr-o pregătire interioară.

Prin aceasta, Fiinţa superioară, pe care noi o numim Hristos, se află īntr-un alt lanţ evolutiv decāt dacă am vorbi despre Buddha. Acel Bodhisattva care a devenit Buddha s-a născut īn palatul regal al lui Suddhodana, iar la vārsta de 28 de ani a devenit Buddha, adică a atins o treaptă de evoluţie după care nu mai are nevoie să se reincameze pe Pămānt īntr-un corp fizic. Cānd o asemenea entitate, un Bodhisattva, devine Buddha sau Maestru, are loc o dezvoltare interioară de o natură superioară, pe care orice fiinţă umană o poate urma. Pregătirea esoterică a omului este numai īnceputul unui drum care, īn final, īl va face să devină Buddha. Aceasta nu are nici o legătură cu ceea ce se īntāmplă īn jurul oamenilor. Asemenea fiinţe apar la anumite epoci şi au misiunea să contribuie la mersul īnainte al lumii. Acestea sunt evenimente diferite de evenimentul-Hristos. Hristos nu provine dintr-o altă individualitate umană, ci vine din macrocosmos, īn timp ce toţi Bodhisattvii sunt īntotdeauna legaţi de Pămānt.

Trebuie să ne fie foarte clar faptul că atāt timp cāt vorbim despre fiinţe ca Bodhisattva sau Buddha nu ne referim īn nici un fel la Hristos, deoarece Hristos este o entitate macrocosmică legată pentru prima dată de Pămānt prin Botezul īn apa Iordanului. Acesta a fost o manifestare fizică, acum urmează o manifestare eterică, după care va urma o manifestare astrală, apoi una şi mai īnaltă. Pentru aceasta īnsă, oamenii vor trebui să avanseze atāt īncāt să poată vieţui această treaptă superioară. Ceea ce oamenii pot vieţui aparţine domeniului legilor generale ale Pămāntului. Entitatea pe care o numim Hristos, sau chiar şi cu alte nume, va determina şi ceea ce putem numi: māntuirea tuturor sufletelor de pe Pămānt īn entitatea Jupiter, īn timp ce tot restul va pieri o dată cu Pămāntul. Antroposofia nu este ceva arbitrar, ci un lucru important care trebuie să apară pe Pămānt. Lumea trebuie să īnţeleagă fiinţa lui Hristos care a trăit trei ani pe Pămānt. Acest lucru se află la originea datării actuale a timpului istoric.

Īn cartea mea despre Conducerea spirituală a omului şi a omenirii, veţi găsi detalii privitor la cei doi copii Iisus. Evenimentul-Hristos a fost pregătit prin intermediul unei personalităţi legate de secta esenienilor, Jeshu ben Pandira, care s-a născut īn Palestina cu o sută de ani īnaintea celor doi copii Iisus. Trebuie astfel să facem o deosebire netă īntre aceşti doi copii Iisus şi Jeshu ben Pandira, pe care, printre alţi, Haeckel l-a ponegrit īntr-un mod cu totul nedemn [8]. Īn această mare entitate, Jeshu ben Pandira, īşi are originea, ca o pregătire a tot ce urma să se īntāmple, īn special Evanghelia după Matei.

Cum trebuie să ne reprezentăm legătura lui Jeshu ben Pandira cu Iisus din Nazaret?

Aceste inividualităţi nu au, mai īntāi, nimic de-a face una cu alta, decāt faptul că una pregăteşte venirea celeilalte, dar ca individualităţi ele nu sunt īn nici un fel īnrudite. Faptele se prezintă astfel: īntr-unul din cei doi copii Iisus, acela despre care vorbeşte Evanghelia după Luca, avem o individualitate oarecum imprecisă, greu de conceput de noi, deoarece, īncă de la naştere, putea să vorbească, īn aşa fel, īncāt mama sa īl putea īnţelege. Această personalitate din Evanghelia după Luca nu era dotată intelectual, īn schimb avea o spontaneitate nativă extraordinară īn ceea ce priveşte simţămintele morale. Īn corpul astral al acestei personalităţi acţiona individualitatea lui Buddha.

Buddha este o personalitate care – aşa cum am mai spus – nu mai avea nevoie să se incarneze pe Pămānt. Atāt timp cāt era numai un Bodhisattva, el se incarna, ca orice om. După ce a devenit Buddha, el acţionează din lumile superioare, şi anume acum prin corpul astral al lui Iisus, cel despre care este scris īn Evanghelia după Luca. Forţele care pornesc din Buddha se află īn corpul astral al acestui copil Iisus. Īn curentul lui Iisus din Nazaret este deci inclus curentul pornit din Buddha.

Dar ceea ce spun scrierile orientale este valabil şi pentru ocultismul occidental: īn momentul cānd Bodhisattva devine Buddha, apare un nou Bodhisattva. Īn momentul cānd Gautama Buddha a devenit Buddha, individualitatea care era pānă atunci Bodhisattva este sustrasă Pămāntului şi apare un nou Bodhisattva care va acţiona pe Pămānt. Acest nou Bodhisattva va deveni apoi, după un anumit interval de timp, la rāndul lui Buddha. Acest timp, cānd urmaşul lui Gautama Buddha, Maitreya, va deveni Buddha este stabilit cu precizie: cinci mii de ani din momentul iluminării lui Buddha sub pomul Bodhi. Cu alte cuvinte, aproximativ după trei mii de ani din perioada īn care ne aflăm lumea va trăi ultima reincarnare a lui Maitreya Buddha, adică ultima reincarnare a lui Jeshu ben Pandira. Acest Bodhisattva, care va veni ca Maitreya Buddha, va apărea īntr-o incarnare corporală şi īn secolul nostru, īntr-un corp fizic – dar nu ca Buddha – şi va avea ca misiune să aducă umanităţii toate conceptele adevărate referitoare la evenimentul hristic.

Adevăraţii cercetători spirituali recunosc incarnările lui Bodhisattva, a celui care va fi, mai tārziu, Maitreya Buddha. După cum oamenii parcurg cu toţii o evoluţie a corpului eteric, la fel se īntāmplă şi cu această individualitate. Cu cāt omenirea vine mai mult īn īntāmpinarea celui care va fi Maitreya Buddha, cu atāt mai mult această individualitate va parcurge o evoluție deosebită, care īn stadiile sale cele mai īnalte va fi, īntr-un anumit sens, ceva ca Botezul lui Iisus din Nazaret: se va produce o schimbare de personalitate. Īn ambele cazuri este preluată o altă individualitate. Aceştia vin pe lume aşa cum vine orice copil, dar după un anumit număr de ani are loc un schimb de individualităţi. Nu este o evoluţie normală, continuă, ea suferă un fel de ruptură, aşa cum a fost cazul lui Iisus. Īn cazul Lui are loc o asemenea schimbare de individualitate la īmplinirea vārstei de doisprezece ani, apoi o alta cu ocazia Botezului īn apa Iordanului. O asemenea schimbare se va petrece şi īn cazul lui Bodhisattva, cānd acesta va deveni Maitreya Buddha. Aceste individualităţi sunt parcă dintr-o dată fecundate de o altă individualitate. Īndeosebi, Maitreya Buddha va trăi pānă la vārsta de treizeci de ani īn mod permanent cu o anumită individualitate, apoi se va petrece un schimb, aşa cum a fost cu Iisus din Nazaret, īn timpul Botezului īn apa Iordanului. Semnul prin care Maitreya Buddha va fi mereu recunoscut este acela că oamenii din jurul lui nu vor remarca şi nu vor şti nimic despre el, cāt timp se află printre ei, nu vor bănui cine este mai īnainte de a se petrece acel schimb. Abia atunci el va apărea dintr-o dată.

Acesta este semnul caracteristic pentru orice Bodhisattva care devine un Buddha, faptul că el duce o viaţă complet anonimă. Individualitatea umană trebuie să se bazeze, īn viitor, din ce īn ce mai mult, numai pe puterile proprii. Pentru el, va fi caracteristic faptul că timp de mulţi ani va merge prin lume complet necunoscut, şi nu va putea fi recunoscut ca atare decāt īn momentul cānd va putea acţiona singur, prin propria sa forţă interioară. Timp de milenii s-a ştiut aceasta şi este recunoscut şi de ocultiştii moderni ca o condiţie imperioasă că fiinţa (unui Bodhisattva) īncă din tinereţe şi pānă la naşterea sufletului raţiunii, chiar şi pānă la naşterea sufletului conştienţei, rămāne necunoscută şi fără ajutorul nimănui şi că se pune īn valoare numai prin sine īnsăşi.

De aceea este atāt de important de a fi pānă la un anumit punct inflexibil. Orice cunoscător adevărat al ocultismului ar găsi foarte comic faptul că īn veacul al XX-lea ar urma să apară un Buddha, deoarece fiecare cercetător spiritual ştie că abia la cinci mii de ani după Gautama Buddha poate să vină un nou Buddha. Dar un Bodhisattva este posibil să se incarneze īn acest secol, şi chiar aşa va fi.

Faptul că Maitreya Buddha rămāne un anonim īn tinereţe este ceva ce ţine de armătura de bază a ocultismului. Din această cauză atrag atenţia de multă vreme că trebuie avut īn vedere următorul principiu de bază al ocultismului: Īnainte de atingerea unei anumite vārste, anumite autorităţi centrale nu trebuie să dea cuiva o sarcină, aceea de a vorbi despre doctrinele oculte. Acest lucru a fost subliniat de ani de zile. Dacă unii tineri vorbesc totuşi, poate că o fac din motive īntemeiate, dar nu dintr-o īnsărcinare ocultă.

Maitreya Buddha īşi va revela valoarea prin propriile sale forţe. Aceasta se va īntāmpla de o asemenea manieră, īncāt nimeni nu īl va putea ajuta, decāt forţa propriei sale fiinţe sufleteşti.

Īnţelegerea īntregii evoluţii a Pămāntului este necesară pentru a ne putea apropia de adevărata teosofie. Cei care nu cultivă această īnţelegere vor ajunge să facă din mişcarea teosofică modernă ceva sterp [9].