Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

NOUA SPIRITUALITATE ŞI TRĂIREA LUI HRISTOS

GA 200


CONFERINŢA a II-a

Dornach, 22 octombrie 1920

O dată cu secolul al XV-lea, dezvoltarea omenirii civilizate din emisfera nordică cunoaşte o nouă eră, în care individualitatea omului este cea care trebuie să se formeze din ce în ce mai mult în deplina conştienţă a Eului. Forţele care modelează această conştienţă individuală a Eului vor deveni mai puternice, şi toate fenomenele vieţii, şi anume, în primul rând, cele ale vieţii în general, se desfăşoară sub semnul acestei formări a individualităţii. Dar aceasta nu înseamnă altceva decât că şi ceea ce ne vine din lumile spirituale şi pătrunde în lumea noastră fizică evoluează în aşa fel, încât, în întreaga omenire, uman-individualul ajunge să se impună. Căci nu este vorba doar că oamenii pot gândi într-un mod egoist: devenim individualităţi, ci de faptul că întreaga dezvoltare a omenirii trebuie să cunoască o asemenea evoluţie, încât individualul oamenilor să intervină în această dezvoltare. Fiecare perioadă, fiecare epocă, pe care o putem urmări pe parcursul evoluţiei omenirii, are particularitaţile ei deosebite după cum a dezvoltat un caracter sau altul, ca acum individualitatea. Aceste particularităţi pecetluiesc dezvoltarea omenirii prin modul în care forţele spirituale acţionează asupra vieţii pământesti fizice. Dar tocmai prin omogenizarea pe care o reprezintă acum fiecare om în parte, în care individualitatea trebuie să se releve, în care conştienţa Eului trebuie să se dezvolte pe deplin, în care sufletul conştienţei trebuie să se contureze, să se închidă în sine, particularităţile deosebite ale acestei epoci nu mai sunt dirijate ca în epocile anterioare de către lumea spirituală, ci acum ies la iveală lucruri cu totul deosebite în cadrul dezvoltării omenirii. Iar omul, care prin dezvoltarea individualităţii sale a fost educat în vederea libertăţii sale, trebuie să ia din ce în ce mai mult atitudine în mod conştient fată de ceea ce rezultă de aici. Este vorba, în special, de faptul că este necesar să se formeze o viaţă socială, dar din punctul nostru de vedere, trebuie să spunem, o viaţă socială profund întemeiată lăuntric, deşi forţele egoiste ale sufletului conştienţei care se opun vieţii sociale se ridică din ce în ce mai evident din profunzimile existenţei. Pe de o parte, sunt prezente puternicele forţe egoiste ale sufletului conştienţei, pe de altă parte, se impune tot mai mult necesitatea de a întemeia în mod conştient o viată socială. Şi trebuie să se ia atitudine în mod conştient faţă de tot ce poate stimula această convieţuire socială. Am arătat deja de-a lungul timpului [22], din cele mai deosebite puncte de vedere, cât de diferită este poziţia omului occidental, a omului din centrul Europei şi a omului estic faţă de întreaga evoluţie a omenirii. Am arătat în modurile cele mai diverse ce îi este astăzi propriu omului estic, ce îi este propriu omului din centrul Europei, ce îi este propriu omului vestic. Să relevăm acum un fenomen care ne poate arăta chiar şi numai în mod exterior cum coexistă aceste diferenţieri ale omenirii în lumea civilizată.

Ştim că sub influenţa modului de gândire modern din ştiinţele naturii în domeniul vieţii sociale s-a dezvoltat un anumit element al concepţiei despre viaţă care îşi găseşte expresia deosebit de intens în masele largi ale proletariatului, format în epoca noastră maşinistă, în epoca noastră intelectuală. Tot ce poate fi luat în considerare în ceea ce priveşte problema socială am prezentat în prima parte a lucrării Aspecte centrale ale problemei sociale. Astăzi aş vrea să mă refer doar la diferenţierea concepţiei unor largi mase de oameni cu privire la această problemă. Aici am evidenţiat clar concepţiile sociale ale proletariatului, care, la rândul lor, influenţează alte cercuri ale populaţiei; apoi am delimitat clar, faţă de altele, concepţia despre viaţă din ţările occidentale, şi anume din ţările anglo-saxone. În aceste ţări, sub influenţa epocii maşiniste moderne şi a industriei, s-a format concepţia materialistă despre viaţă. Dar această concepţie asupra vieţii s-a format în aşa fel, încât se află complet sub semnul luptelor economice, întrucât este în întregime străbătută de reprezentări economice, idei economice, lupte economice. Aceasta este marca a ceea ce se petrece în cadrul lumii socialiste a Occidentului anglo-saxon. Întrucât viaţa economică a fost caracteristica de până acum a vieţii publice contemporane în general, impulsurile socialismului au apărut şi datorită condiţiilor de viaţă ale proletariatului anglo-saxon. Impulsurile care se exprimă, de pildă, acum în marea mişcare grevistă au importanţă tocmai în lumina a ceea ce prinde formă în Occident. Chiar dacă ar putea fi aplanate discrepanţele existente aici, aplanarea ar fi doar aparentă; efecte cât se poate de importante ar emana tocmai de la forţele profunde implicate în aceste lupte. Şi dacă, cu toată predispoziţia Occidentului, din aceste impulsuri nu se cristalizează concepţii de viaţă propriu-zise, putem totuşi să percepem cum şi acele concepţii de viaţă care se formează şi s-au format în cadrul ultimei perioade au primit un imbold din partea a ceea ce există aici ca impulsuri.

Deşi născut în Europa Centrală şi ridicat din curentul de gândire central-european, Karl Marx [23]a trebuit să meargă în Anglia pentru a prelua ceea ce se dezvoltase acolo ca impulsuri de viaţă. El le-a prefăcut însă într-o concepţie de viaţă. În regiunile vestice, marxismul, ca o concepţie despre viaţă, a ajuns mai puţin la o existenţă exterioară; el a ajuns la existenţă exterioară în centrul Europei. Aici a căpătat pe deplin, în ţelurile social-democraţiei, caracterul de concepţie asupra vieţii. Ceea ce în Occident sunt impulsuri economice care duc la lupte economice a fost anatemizat în reprezentări juridic-statale, în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi în secolul al XX-lea. O asemenea concepţie marxistă despre viaţă a cuprins marea masă a populaţiei. A trecut însă şi în est; în Europa se conturează deja caracterul oriental. Iar acolo s-a dezvoltat într-o altă formă. Economic în Occident, politic-statal în centru, în est marxismul capătă în mod evident un caracter religios. Dacă n-ar exista acea falsificare care s-a manifestat atât în „inundarea“ estului de către Petru cel Mare [24], ca şi acum cu Lenin şi Troţki [25], dacă n-ar exista această falsificare care apare tocmai pentru că ceea ce se impune ca bolşevism este import străin, s-ar vedea mult mai clar că în acest bolşevism rezidă şi astăzi un puternic element religios, care, ce-i drept, este în întregime materialist religios, dar care acţionează cu vechile impulsuri religioase şi va acţiona în continuare cu aceste impulsuri, şi îşi va arăta toată oroarea trecând prin întreaga Asie, tocmai pentru că acţionează cu furia unui impuls religios. În Occident, impulsul social este economic, în centrul Europei este statal-politic, din Rusia şi până în Orient, peste Asia, acţionează cu o furie religioasă. În comparaţie cu aceste impulsuri, care străbat evoluţia omenirii, multe altele sunt cât se poate de neînsemnate. Iar cel care nu vede în asemenea lucruri, cum este actuala grevă a minerilor englezi, ceva simptomatic în cel mai propriu sens, acela nu înţelege absolut deloc cum forţe mai profunde „scurmă“ în întreaga noastră evoluţie temporală.

Dar toate aceste lucruri, care pot fi atât de bine descrise exterior, îşi au dedesubturile lor mai profunde în lumea spirituală. Viaţa mai nouă a omenirii poate fi inţeleasă numai dacă se înţelege această articulare într-un economic occidental, într-un statal-politic-juridic în centrul Europei şi într-un element religios în est, care, de fapt, este momentul spiritual aşa cum poate fi trăit în Orientul decadent. Acest lucru se vădeşte atât de pregnant, încât trebuie să spunem: Pentru Occident este firesc – şi bine fundamentat – ca el să aibă tot ce tine de economic; din acest motiv, pentru centru simpla aspiraţie economică nu poate avea nici un succes, pentru că aici orice asemenea aspiraţie capătă un caracter statal-politic; în estul Europei, marele eşec exterior s-a datorat faptului că, prin tradiţiile lui Petru cel Mare, ceea ce provine propriu-zis dintr-un impuls spiritual-religios, panslavismul, slavofilia, a căpătat un caracter politic, de stat. În spatele acestui caracter statal, care a împins în faţă tot ce a evoluat mai îngrozitor în estul european, în spatele acestui caracter statal, care încă de la Petru cel Mare şi-a pus pecetea pe toată aspiraţia estică, dincolo de toate aeestea se află, în fond, tendinţa spirituală a continuării religiozităţii spirituale tipice pentru Bizanţ. Chiar şi fenomenele singulare din viaţa istorică pot fi înţelese numai dacă pot fi văzute în această lumină. Se poate spune: Într-o anumită măsură, tot ce se află în Europa, chiar şi mai spre vest, ba chiar şi în Franţa, poate fi socotit ca aparţinând centrului european, căci pentru Occident caracteristic este, de fapt, anglo-saxonismul. Iar anglo-saxonismul îşi urmăreşte întru totul instinctele, cu impulsurile fireşti în dezvoltarea omenirii din ultimele trei până la patru secole şi mai departe. Aceste impulsuri au făcut ca tocmai în Occident să se poată dezvolta cel mai bine tot ce a fost impus vieţii sociale de către modul de gândire modern din ştiintele naturii cu toate cuceririle sale. Acest mod de gândire, împreună cu caracterul anglo-saxonismului, a fondat dominaţia mondială a acestuia. Tot ce s-a manifestat ca avânt strălucit al sistemului de transporturi, comerţ, industrie, tot ce a dus la marile colonizări, a apărut tocmai din confluenţa modului de gândire din ştiinţele naturii cu anglo-saxonismul. Şi acest lucru a fost resimţit profund în instinctele Occidentului. Se poate chiar releva un punct nodal al dezvoltării istorice moderne, anul 1651, când genialul Cromwell a provocat prin legea navigaţiei acea configuraţie din sistemul maritim englez, şi din întregul sistem comercial englez, care a pus temeiul a tot ce a apărut ulterior în Occident; şi se mai poate releva cum, s-ar putea spune, din motive exterior inexplicabile, tocmai când s-a înălţat steaua lui Napoleon, sistemul maritim francez a suferit cele mai mari pierderi. Ceea ce se întâmplă în Occident are loc tocmai din cauza forţelor care acţionează în direcţia dezvoltării omenirii, datorită unui mod de gândire absolut economic, unor impulsuri economice de reprezentare. De aceea trebuie să i se supună tot ce vine din centru şi nu este gândit pornind de la puncte de vedere economice, ci juridic-politic-militare. Ca exemplu concludent, vedem cum, sub aspect politic-militar, de pe continentul european Napoleon opune blocada continentală împotriva a ceea ce rezultase din legea lui Cromwell cu privire la navigaţie. Legea navigaţiei a fost gândită şi creată din instincte pur economice [26]. Blocada continentală [27] a lui Napoleon de la începutul secolului al XIX-lea este o idee politică; dar o idee politică este ceva care ajunge din timpurile mai vechi până în epoca modernă, este un adevărat anacronism. De aceea, nici această idee politică opusă ideii moderne din care a apărut legea cu privire la navigaţie nu poate avea succes. În schimb, în Occident, unde se gândeşte economic în sensul timpurilor moderne, lucrurile politice, chiar dacă evoluează într-un sens nefavorabil, nu au avut un efect păgubitor.

Să ne referim, de pildă, la faptul că, din Europa, Franţa a făcut colonii în America de Nord. A pierdut aceste colonii în favoarea Angliei. Coloniile s-au eliberat din nou. Prima colonizare franceză, cea din secolul al XVIII-lea, a reprezentat o acţiune politică; n-a dat roade. Colonizarea engleză în America de Nord a pornit din impulsuri pur economice. Politicul n-avea decât să eşueze. America de Nord s-a eliberat din nou. De-acum nu mai exista un context politic. Iar contextul economic n-a avut deloc de suferit.

Aşa se articulează lucrurile în cadruI dezvoltării omenirii. Iar noi putem să spunem fără teama de a greşi: istoria arată şi ea că, dacă doi oameni fac acelaşi lucru, nu înseamnă că au acţionat în acelaşi sens. Atunci când Cromwell a realizat la momentul potrivit, din impulsuri economice, legea sa, am putea spune, brutală, extrem de tiranică pentru alte ţări, cu privire la navigaţie, această lege a izvorât dintr-o gândire economică. Când, în cadrul dezvoltării recente, Tirpitz [28] a creat marina germană, totul a fost gândit politic, pur politic, împotriva oricărui impuls economic, ba chiar împotriva oricăror instincte economice. Astăzi, toate acestea au fost măturate de pe suprafaţa Pământului, pentru că au fost gândite şi proiectate împotriva cursului dezvoltării omenirii. Şi astfel apare această, am putea spune, triplă articulaţie: în est, astăzi în decădere, ceva ce trimite înapoi la vechile timpuri şi are un caracter spiritual; în centru, ceva ce astăzi este deja perimat, care ia, mai mult sau mai puţin, forma de politic juridic-militar, de statal; în Occident, statul este în continuare doar un element decorativ, politicul nu are nici o importanţă reală; prevalează gândirea economică. În timp ce Germania s-a dus de râpă pentru că statul a absorbit economia, pentru că industriaşii, comercianţii s-au dat la fund şi şi-au plecat capul sub puterea statului, vedem cum, în Occident, statul este absorbit de economic, şi totul este inundat de viaţa economică. Privită din exterior, astfel se prezintă lumea civilizată de astăzi. Dar ceea ce poate fi privit astfel este, în cele din urmă, doar ceea ce este adus la suprafaţă din subteranele lumii spirituale. În dezvoltarea spirituală a timpurilor recente, totul urmâreşte să releve individualitatea: în Occident individualitatea se desfăşoară după modelul occidental, modelul economic; în centru, individualitatea este relevată după modelul statal-politic-militar astăzi deja perimat; individualitatea estului se manifestă după modelul perimat, după modelul vechii spiritualităţi, absolut decadentă. Toate acestea trebuie transmise de către lumea spirituală. Şi sunt tansmise prin faptul că, atât în vest, cât şi în est – să vorbim mai întâi de aceste două zone – apare un fenomen specific, de o importanţă profundă. Aceasta înseamnă că se nasc extrem de mulţi oameni care nu au trecut prin circuitul reîncarnarii.

Vedeţi, de aceea este atât de dificil să aduci în discuţie o problemă cum este reîncarnarea, pentru că nu poţi vorbi de ea în sensul abstract, agreat astăzi, deoarece aceasta ne conduce la cea mai importantă realitate din dezvoltarea omenirii, dar care permite excepţii, şi vedem atât în est, cât şi în vest – despre centru vom mai vorbi zilele acestea – că astăzi se nasc oameni cu care nu poţi să te confrunţi în aşa fel încât să spui: În aceşti oameni trăieşte în modul cel mai normal o individualitate care a fost aici într-o viaţă anterioară şi iarăşi într-o altă viaţă anterioară, care va fi într-o viaţă viitoare şi iarăşi într-o viaţă viitoare. Aceste reîncarnări reprezintă mersul firesc al dezvoltării omenirii, dar şi ele cunosc excepţii. Ceea ce ni se arată sub formă umană nu trebuie să fie întotdeauna ceea ce arată aparenţa exterioară. Putem întâlni oameni care, de fapt, numai după aparenţa exterioară au o formă umană, care sunt supuşi unor vieţi pământene reluate; în realitate, sunt corpuri omeneşti cu trup fizic, eteric, astral, dar în ei se încarnează alte entităţi, entităţi care se folosese de aceşti oameni, pentru a acţiona prin ei. În Occident există, într-adevăr, un mare număr de asemenea oameni, care, în fond, nu sunt, pur şi simplu, oameni reîncarnaţi, ci sunt purtătorii unor entităţi ce denotă o evoluţie prematură, care ar trebui, de fapt, să apară sub formă umană abia într-un stadiu ulterior de dezvoltare. Aceste entităţi nu folosesc întreg organismul uman, ci folosesc cu predilecţie sistemul metabolic al acestora. Dintre cele trei mădulare ale naturii umane, ele folosesc sistemul metabolic în aşa fel, încât acţionează prin intermediul acestor oameni până în lumea fizică. Asemenea oameni arată şi exterior, pentru cel care poate aprecia corect viaţa, că aşa stau lucrurile cu ei. Aşa se întâmplă, de pildă, cu un mare număr de oameni care aparţin societăţilor secrete anglo-saxone – rolul acestor societăţi secrete l-am discutat în ultimii ani în repetate rânduri [29]; membri ai unor asemenea societăţi secrete sunt, de fapt, purtătorii unor existenţe premature, care, prin sistemul metabolic al anumitor oameni, acţionează asupra lumii şi-şi caută un câmp de acţiune prin intermediul corpurilor celor care nu trăiesc în reîncarnări normale. La fel stau lucrurile şi cu unele personalităţi care dau tonul în anumite secte foarte răspândite, cu mare aderenţă în Occident, formate din oameni de acest tip. În modul acesta acţionează în oamenii de astăzi o cu totul altă spiritualitate. Adoptarea unei atitudini faţă de viaţă din aceste puncte de vedere va fi o misiune esenţială. Nu trebuie să se creadă în mod abstract că oamenii, fără excepţie, sunt supuşi pretutindeni unor vieţi pământene repetate. Aceasta ar însemna să nu-i atribui aparenţei exterioare tocmai caracterul de aparenţă. A merge pe urmele adevărului înseamnă chiar şi în asemenea cazuri a căuta adevărul, realitatea, acolo unde aparenţa exterioară înşeală în aşa măsură, încât entităţile de alt tip decât este omul prezentului se întrupează în înfăţişarea de om, şi aceasta prin intermediul sistemului metabolic; dar ele actionează apoi şi în sistemul ritmic şi în sistemul neuro-senzorial. Există trei feluri de entităţi de acest tip, care se întrupează prin intermediul sistemului metabolic al diferitor oameni din Occident.

Primul tip îl reprezintă spiritele care vădesc o deosebită putere de atracţie faţă de ceea ce constituie forţele elementare ale Pământului, care au o aplecare, o afecţiune pentru aceste forţe, care pot, deci, să „adulmece“ cum poate fi realizată o colonizare potrivit condiţiilor naturale ale climei şi celorlalte condiţii de pe Pământ, sau cum poate fi înfiripată acolo o relaţie comercială şi aşa mai departe.

Un al doilea tip de astfel de spirite sunt cele care-şi trasează ca sarcină să reprime conştienţa de sine, în cadrul zonei asupra căreia acţionează, să nu permită sufletului conştienţei să se formeze şi să provoace prin aceasta şi în mediul ambiant al celorlalţi oameni, printre care aşa ceva se răspândeşte epidemic, o anumită manie de a nu recunoaşte adevăratele motive ale acţiunilor lor. S-ar putea spune că un raport cu totul şi cu totul nereal sau un document fals ca cel al profesorilor de la Oxford [30], care a fost făcut public în ultimele zile, un document cu totul şi cu totul mincinos, ar putea fi considerat ca aparţinând strădaniei acestui element nereal, care nu vrea să se sprijine pe impulsurile propriu-zise, ci face un melanj al acestor impulsuri şi pecetluieşte cuvinte frumoase, în timp ce dedesubt nu se află, în fond, nimic altceva decât impulsuri neadevărate. Prin aceasta nu afirm că aceşti profesori, poate de toată isprava – nu le atribui măreţe impulsuri ahrimanice – sunt purtătorii unor asemenea entităţi premature; dar în ei se află tendinţa de a fi ucenici ai unor asemenea entităţi. Aşadar, aceste entităţi se încarnează prin sistemul ritmic al anumitor oameni din Occident.

A treia categorie de entităţi care acţionează în Occident este cea care urmăreşte să-l facă pe om să uite care sunt aptitudinile sale individuale – acele aptitudini pe care le aducem cu noi din lumile spirituale atunci când păşim în existenţa fizică prin concepţie şi naştere – şi să-l determine, mai mult sau mai puţin, să devină şablonul naţionalităţii sale. Acest al treilea tip de entităţi îşi propune ca misiune specială să nu-l lase pe om să ajungă la spiritualitatea individuală.

Aşadar, în timp ce primul tip de entităţi are o afecţiune faţă de factorul elementar al Pământului, al climei şi aşa mai departe, al doilea tip de entităţi are o înclinaţie deosebită de a cultiva un anumit element superficial, nereal, iar al treilea tip de entităţi de a distruge capacităţile individuale şi de a face din oameni şabloane, expresia naponalităţii lor; a rasei lor. Acest din urmă tip de entităţi se încarnează în Occident prin sistemul capului, prin sistemul neuro-senzorial. Avem aici ceea ce am luat în considerare din diferite unghiuri de vedere în mod exterior, tocmai ca o trăsătură a lumii occidentale, pe care am caracterizat-o prin aceea că, aş spune, cunoaştem un număr mai mare de oameni, risipiţi în societăţi secrete, în secte şi altele asemănătoare, a căror umanitate constă în faptul că în cazul lor nu avem de-a face, pur şi simplu, cu reîncarnări, ci cu existenţa unui anumit gen de încarnare a unor entităţi premature în dezvoltarea lor pe Pământ, care, de aceea, creează un mediu educativ deosebit, respectiv radiază epidemic particularităţile lor deosebite asupra celorlalţi oameni. Aceste trei entităţi diferite acţionează exclusiv prin oameni, iar noi înţelegem caracterele oamenilor numai dacă ştim ceea ce am spus acum, dacă se ştie că ce trăieşte în viaţa publică nu poate fi explicat, pur şi simplu, aşa cum vrea filistinul, ci prin pătrunderea unor asemenea forţe spirituale.

Faptul că tocmai aceste trei tipuri de forţe, de fiinţe, apar la suprafaţă în Occident pe această treaptă deosebită de dezvoltare prin intermediul oamenilor, este favorizat de împrejurarea că acestui Occident îi incumbă să dezvolte în mod special gândirea economică. Aş spune că viaţa economică este baza şi solul din care poate ţâşni aşa ceva. Dar care sunt sarcinile pe care şi le asumă aceste entităţi?

Ele îşi propun să perpetueze întreaga viaţă ca simplă viaţă economică, să stârpească treptat tot ceea ce există ca viaţă spirituală, tocmai acolo unde ea este mai intensă, atrofiată în abstractul puritanismului; să stârpească viaţa spirituală, să tocească treptat viaţa politic-statală şi să absoarbă totul prin intermediul vieţii economice. În Occident, aceşti oameni, care apar într-un asemenea mod în lume, sunt duşmanii şi adversarii propriu-zişi ai impulsului tripartiţiei. Primul tip de entităţi nu permite evidenţierea unei vieţi econonuce, care se prezintă ca ceva independent alături de veriga statal-juridică şi de cea spirituală a organismului social. Al doilea tip de entităţi, care-şi propune ca sarcină de predilecţie superficialitatea, frazeologia, falsitatea, nu vrea să permită ca, alături de viaţa economică, să se ridice o viată statală democratică de sine stătătoare. Al treilea tip de entităţi, care oprimă capacităţile individuale, care nu vrea ca omul să fie altceva decât un fel de şablon al rasei sale, al naţionalităţii sale, acţionează împotriva emancipării vieţii spirituale, a poziţiei de sine stătătoare a vieţii spirituale.

Există în Occident astfel de puteri care acţionează în acest mod împotriva impulsului tripartiţiei organismului social. Celui care vrea să lucreze într-un sens mai profund pentru răspândirea impulsului tripartitiei trebuie să-i fie clar că nu poate acţiona altfel, ci trebuie să ţină seama de asemenea factori spirituali, care sunt prezenţi în dezvoltarea omenirii. Forţelor la care trebuie să se apeleze atunci când se doreste să se intervină în dezvoltarea omenirii nu li se opun numai lucruri pe care le poate observa filistinul rigid, ci şi lucruri care nu se deschid decât unei cunoaşteri prin spirit. La ce ajută faptul că, în prezent, oamenii consideră aceasta o superstiţie şi nu vor să audă nimic atunci când se vorbeşte de asemenea entităţi spirituale care pătrund prin intermediul oamenilor? Dar aceste entităţi spirituale sunt aici! Iar cine nu vrea să urmărească viaţa cu sufletul adormit, ci cu sufletul treaz, acela poate vedea pretutindeni acţiunile acestor entităţi. N-ar trebui decât ca, percepând prezenţa acestor acţiuni, să ne convingem de existenţa cauzelor! Aceasta este, în primul rând, caracteristica Apusului. Apusul evoluează în felul acesta tocmai pentru că trăieşte în cea mai elementară formă de exprimare a epocii moderne, reprezentarea economică, gândirea economică.

Odinioară, Estul a avut o grandioasă viaţă spirituală. Orice spiritualitate, cu excepţia antroposofiei şi ceea ce vrea să ia o formă nouă, orice spiritualitate a lumii civilizate este, în fond, moştenirea Orientului. Dar gloria propriu-zisă a acestei vieţi religios-spirituale era prezentă în Orient încă din timpuri foarte vechi. Iar astăzi tocmai omul răsăritului, până în Rusia, se află într-o ciudată dilemă, pentru că, pe de o parte, încă mai trăieşte, prin moştenirea sa, în vechiul element spiritual, şi pentru că, pe de altă parte, asupra sa acţionează ceea ce vine din epoca modernă a dezvoltării omenirii, antrenarea orientată spre individualitate. Aceasta determină în răsărit o accentuată decădere a umanităţii, face ca, într-o oarecare măsură, omul să nu poată deveni un om deplin, ca pe grumazul său, al acestui oriental, până în Rusia, să apese ceea ce este moştenirea spirituală a timpurilor străvechi. Iar aceasta face ca astăzi, când conştienţa sa slăbeşte, când se află în stare de somn sau de vis sau într-o stare mediumnică frecventă, aici, în Orient, orientalul să nu fie impregnat, ca în Occident, de o altă entitate, dar ca această entitate să-i influenţeze viaţa sufletească. În timp ce, în Occident, entităţiile apărute prematur sunt de trei tipuri, pe care le-am enumerat şi care acţionează acolo, în Orient entităţile care apar sunt entităţi retardate, care şi-au avut desăvârşirea în trecut, sunt entităţile rămase în urmă şi care îi apar acum orientalului în stare meditimnică, în vis, sau îl copleşesc şi fără să viseze, fără influenţă mediumnică, pur şi simplu prin faptul că pătrund în somn; omul, în stare de veghe, poartă în sine inspiraţia venită de la asemenea entităţi, deci, intr-o anumită măsură, ziua este inspirat de postacţiunile unor asemenea entităţi, care vin peste el în timpul nopţii.

Există şi aici trei tipuri de entităţi care acţionează în Orient şi care, la rândul lor, au o influenţă puternică. În timp ce, în apus, trebuie să ne referim direct la oameni individuali prin care se încarnează aceste entităţi, în Orient avem de-a face cu un tip de ierarhie care poate apărea celor mai diferiţi oameni. Din nou îi apar omului trei tipuri de entităţi, dar nu sunt entităţi care se încarnează prin oameni, ci sunt entităţi care pot să-l şi inspire în timpul somnului de noapte.

Primul tip de asemenea entităţi este cel care împiedică omul să ia complet în stăpânire corpul său fizic, care-l împiedică să se lege de economic, de relaţiile publice ale prezentului. Acestea sunt entităţile care vor să împiedice în Orient viaţa economică aşa cum o cere organismul social tripartit.

Al doilea tip de entităţi sunt cele care scot la iveală o fiinţă devenită deja supraindividuală, un fel de egoism – dacă pot folosi acest cuvânt paradoxal – neegoist, care este cu atât mai rafinat cu cât apare foarte frecvent la oamenii din Orient, care-şi atribuie lor înşile tot altruismul posibil, un altruism care este însă un egoism deosebit de rafinat. Ei vor să fie foarte buni, cât se poate de buni. Şi acesta este un sentiment egoist. Este ceva care poatc fi definit prin paradoxul: un egoism neegoist, un egoism provocat de altruism.

Cel de-al treilea tip de entităţi care-i apar omului din răsărit este reprezentat de acele fiinţe care ţin viaţa spirituală departe de Pământ, care răspândesc printre oameni o atmosferă mistică apăsătoare, aşa cum poate fi întâlnită în Orient în zilele noastre. La rândul lor, aceste trei tipuri de entităţi, care acţionează dinspre lumea spirituală şi nu se încarneazâ în oameni, sunt duşmanii organismului social tripartit. Aşa încât, impulsul tripartitiei este încorsetat dinspre Orient de partea spirituală, iar dinspre Occident de partea umană, în modul descris. Aşadar, vedem ce stă la baza diferenţierii în ceea ce priveşte fundamentele spirituale.

La toate acestea vom mai adăuga ceea ce, din centrul european, este ostil tripartiţiei, pentru ca, treptat, să dobândim şi din punct de vedere spiritual o reprezentare despre felul cum trebuie să te dotezi pentru ca ideea tripartiţiei să poată aduce cu adevărat forţelor oponente – fie că pornesc dinspre lumea spirituală, ca în Orient, fie dinspre oameni, ca în Occident, sau într-un alt mod, aşa cum voi descrie mâine, din centrul Europei – un impuls, care este atât de necesar pentru dezvoltarea omenirii. Ce atitudine trebuie să adopţi faţă de asemenea lucruri aflăm dacă ne înarmăm cu idei.