|
O dată cu secolul al XV-lea, dezvoltarea omenirii civilizate din emisfera nordică cunoaşte o nouă eră, în care individualitatea omului este cea care trebuie să se formeze din ce în ce mai mult în deplina conştienţă a Eului. Forţele care modelează această conştienţă individuală a Eului vor deveni mai puternice, şi toate fenomenele vieţii, şi anume, în primul rând, cele ale vieţii în general, se desfăşoară sub semnul acestei formări a individualităţii. Dar aceasta nu înseamnă altceva decât că şi ceea ce ne vine din lumile spirituale şi pătrunde în lumea noastră fizică evoluează în aşa fel, încât, în întreaga omenire, uman-individualul ajunge să se impună. Căci nu este vorba doar că oamenii pot gândi într-un mod egoist: devenim individualităţi, ci de faptul că întreaga dezvoltare a omenirii trebuie să cunoască o asemenea evoluţie, încât individualul oamenilor să intervină în această dezvoltare. Fiecare perioadă, fiecare epocă, pe care o putem urmări pe parcursul evoluţiei omenirii, are particularitaţile ei deosebite după cum a dezvoltat un caracter sau altul, ca acum individualitatea. Aceste particularităţi pecetluiesc dezvoltarea omenirii prin modul în care forţele spirituale acţionează asupra vieţii pământesti fizice. Dar tocmai prin omogenizarea pe care o reprezintă acum fiecare om în parte, în care individualitatea trebuie să se releve, în care conştienţa Eului trebuie să se dezvolte pe deplin, în care sufletul conştienţei trebuie să se contureze, să se închidă în sine, particularităţile deosebite ale acestei epoci nu mai sunt dirijate ca în epocile anterioare de către lumea spirituală, ci acum ies la iveală lucruri cu totul deosebite în cadrul dezvoltării omenirii. Iar omul, care prin dezvoltarea individualităţii sale a fost educat în vederea libertăţii sale, trebuie să ia din ce în ce mai mult atitudine în mod conştient fată de ceea ce rezultă de aici. Este vorba, în special, de faptul că este necesar să se formeze o viaţă socială, dar din punctul nostru de vedere, trebuie să spunem, o viaţă socială profund întemeiată lăuntric, deşi forţele egoiste ale sufletului conştienţei care se opun vieţii sociale se ridică din ce în ce mai evident din profunzimile existenţei. Pe de o parte, sunt prezente puternicele forţe egoiste ale sufletului conştienţei, pe de altă parte, se impune tot mai mult necesitatea de a întemeia în mod conştient o viată socială. Şi trebuie să se ia atitudine în mod conştient faţă de tot ce poate stimula această convieţuire socială. Am arătat deja de-a lungul timpului [22], din cele mai deosebite puncte de vedere, cât de diferită este poziţia omului occidental, a omului din centrul Europei şi a omului estic faţă de întreaga evoluţie a omenirii. Am arătat în modurile cele mai diverse ce îi este astăzi propriu omului estic, ce îi este propriu omului din centrul Europei, ce îi este propriu omului vestic. Să relevăm acum un fenomen care ne poate arăta chiar şi numai în mod exterior cum coexistă aceste diferenţieri ale omenirii în lumea civilizată.
Ştim că sub influenţa modului de gândire modern din ştiinţele
naturii în domeniul vieţii sociale s-a dezvoltat un anumit
element al
concepţiei despre viaţă care îşi găseşte expresia deosebit de
intens în
masele largi ale proletariatului, format în epoca noastră
maşinistă, în
epoca noastră intelectuală. Tot ce poate fi luat în considerare
în ceea
ce priveşte problema socială am prezentat în prima parte a
lucrării Aspecte
centrale ale
problemei sociale. Astăzi aş vrea să mă refer doar la
diferenţierea concepţiei unor largi mase de oameni cu privire la
această problemă. Aici am evidenţiat clar concepţiile sociale ale
proletariatului, care, la rândul lor, influenţează alte cercuri
ale
populaţiei; apoi am delimitat clar, faţă de altele, concepţia despre
viaţă din ţările occidentale, şi anume din ţările anglo-saxone.
În
aceste ţări, sub influenţa epocii maşiniste moderne şi a industriei,
s-a format concepţia materialistă despre viaţă. Dar această concepţie
asupra vieţii s-a format în aşa fel, încât se află
complet sub semnul
luptelor economice, întrucât este în întregime
străbătută de
reprezentări economice, idei economice, lupte economice. Aceasta este
marca a ceea ce se petrece în cadrul lumii socialiste a
Occidentului
anglo-saxon. Întrucât viaţa economică a fost caracteristica
de până
acum a vieţii publice contemporane în general, impulsurile
socialismului au apărut şi datorită condiţiilor de viaţă ale
proletariatului anglo-saxon. Impulsurile care se exprimă, de pildă,
acum în marea mişcare grevistă au importanţă tocmai în
lumina a ceea ce
prinde formă în Occident. Chiar dacă ar putea fi aplanate
discrepanţele
existente aici, aplanarea ar fi doar aparentă; efecte cât se
poate de
importante ar emana tocmai de la forţele profunde implicate în
aceste
lupte. Şi dacă, cu toată predispoziţia Occidentului, din aceste
impulsuri nu se cristalizează concepţii de viaţă propriu-zise, putem
totuşi să percepem cum şi acele concepţii de viaţă care se formează şi
s-au format în cadrul ultimei perioade au primit un imbold din
partea a
ceea ce există aici ca impulsuri.
Deşi născut în Europa Centrală şi ridicat din curentul de
gândire
central-european, Karl Marx
[23]a trebuit să
meargă în Anglia pentru a prelua ceea ce se dezvoltase acolo ca
impulsuri de viaţă. El le-a prefăcut însă într-o concepţie
de viaţă. În
regiunile vestice, marxismul, ca o concepţie despre viaţă, a ajuns mai
puţin la o existenţă exterioară; el a ajuns la existenţă exterioară
în
centrul Europei. Aici a căpătat pe deplin, în ţelurile
social-democraţiei, caracterul de concepţie asupra vieţii. Ceea ce
în
Occident sunt impulsuri economice care duc la lupte economice a fost
anatemizat în reprezentări juridic-statale, în cea de a
doua jumătate a
secolului al XIX-lea şi în secolul al XX-lea. O asemenea
concepţie
marxistă despre viaţă a cuprins marea masă a populaţiei. A trecut
însă
şi în est; în Europa se conturează deja caracterul
oriental. Iar acolo
s-a dezvoltat într-o altă formă. Economic în Occident,
politic-statal
în centru, în est marxismul capătă în mod evident un
caracter religios.
Dacă n-ar exista acea falsificare care s-a manifestat atât
în
„inundarea“ estului de către Petru
cel Mare [24],
ca şi acum cu Lenin şi Troţki [25], dacă n-ar exista
această
falsificare care apare tocmai pentru că ceea ce se impune ca bolşevism
este import străin, s-ar vedea mult mai clar că în acest
bolşevism
rezidă şi astăzi un puternic element religios, care, ce-i drept, este
în întregime materialist religios, dar care acţionează cu
vechile
impulsuri religioase şi va acţiona în continuare cu aceste
impulsuri,
şi îşi va arăta toată oroarea trecând prin întreaga
Asie, tocmai pentru
că acţionează cu furia unui impuls religios. În Occident,
impulsul
social este economic, în centrul Europei este statal-politic, din
Rusia
şi până în Orient, peste Asia, acţionează cu o furie
religioasă. În
comparaţie cu aceste impulsuri, care străbat evoluţia omenirii, multe
altele sunt cât se poate de neînsemnate. Iar cel care nu
vede în
asemenea lucruri, cum este actuala grevă a minerilor englezi, ceva
simptomatic în cel mai propriu sens, acela nu înţelege
absolut deloc
cum forţe mai profunde „scurmă“ în întreaga noastră
evoluţie temporală.
Dar toate aceste lucruri, care pot fi atât de bine descrise
exterior, îşi au dedesubturile lor mai profunde în lumea
spirituală.
Viaţa mai nouă a omenirii poate fi inţeleasă numai dacă se
înţelege
această articulare într-un economic occidental, într-un
statal-politic-juridic în centrul Europei şi într-un
element religios
în est, care, de fapt, este momentul spiritual aşa cum poate fi
trăit
în Orientul decadent. Acest lucru se vădeşte atât de
pregnant, încât
trebuie să spunem: Pentru Occident este firesc – şi bine fundamentat –
ca el să aibă tot ce tine de economic; din acest motiv, pentru centru
simpla aspiraţie economică nu poate avea nici un succes, pentru că aici
orice asemenea aspiraţie capătă un caracter statal-politic; în
estul
Europei, marele eşec exterior s-a datorat faptului că, prin tradiţiile
lui Petru cel Mare, ceea ce provine propriu-zis dintr-un impuls
spiritual-religios, panslavismul, slavofilia, a căpătat un caracter
politic, de stat. În spatele acestui caracter statal, care a
împins în
faţă tot ce a evoluat mai îngrozitor în estul european,
în spatele
acestui caracter statal, care încă de la Petru cel Mare şi-a pus
pecetea pe toată aspiraţia estică, dincolo de toate aeestea se află,
în
fond, tendinţa spirituală a continuării religiozităţii spirituale
tipice pentru Bizanţ. Chiar şi fenomenele singulare din viaţa istorică
pot fi înţelese numai dacă pot fi văzute în această lumină.
Se poate
spune: Într-o anumită măsură, tot ce se află în Europa,
chiar şi mai
spre vest, ba chiar şi în Franţa, poate fi socotit ca
aparţinând
centrului european, căci pentru Occident caracteristic este, de fapt,
anglo-saxonismul. Iar anglo-saxonismul îşi urmăreşte întru
totul
instinctele, cu impulsurile fireşti în dezvoltarea omenirii din
ultimele trei până la patru secole şi mai departe. Aceste
impulsuri au
făcut ca tocmai în Occident să se poată dezvolta cel mai bine tot
ce a
fost impus vieţii sociale de către modul de gândire modern din
ştiintele naturii cu toate cuceririle sale. Acest mod de gândire,
împreună cu caracterul anglo-saxonismului, a fondat dominaţia
mondială
a acestuia. Tot ce s-a manifestat ca avânt strălucit al
sistemului de
transporturi, comerţ, industrie, tot ce a dus la marile colonizări, a
apărut tocmai din confluenţa modului de gândire din ştiinţele
naturii
cu anglo-saxonismul. Şi acest lucru a fost resimţit profund în
instinctele Occidentului. Se poate chiar releva un punct nodal al
dezvoltării istorice moderne, anul 1651, când genialul Cromwell a
provocat prin legea navigaţiei acea configuraţie din sistemul maritim
englez, şi din întregul sistem comercial englez, care a pus
temeiul a
tot ce a apărut ulterior în Occident; şi se mai poate releva cum,
s-ar
putea spune, din motive exterior inexplicabile, tocmai când s-a
înălţat
steaua lui Napoleon, sistemul maritim francez a suferit cele mai mari
pierderi. Ceea ce se întâmplă în Occident are loc
tocmai din cauza
forţelor care acţionează în direcţia dezvoltării omenirii,
datorită
unui mod de gândire absolut economic, unor impulsuri economice de
reprezentare. De aceea trebuie să i se supună tot ce vine din centru şi
nu este gândit pornind de la puncte de vedere economice, ci
juridic-politic-militare. Ca exemplu concludent, vedem cum, sub aspect
politic-militar, de pe continentul european Napoleon opune blocada
continentală împotriva a ceea ce rezultase din legea lui Cromwell
cu
privire la navigaţie. Legea
navigaţiei a fost gândită şi creată din instincte pur economice
[26]. Blocada continentală [27] a lui Napoleon
de la începutul secolului al XIX-lea este o idee politică; dar o
idee
politică este ceva care ajunge din timpurile mai vechi până
în epoca
modernă, este un adevărat anacronism. De aceea, nici această idee
politică opusă ideii moderne din care a apărut legea cu privire la
navigaţie nu poate avea succes. În schimb, în Occident,
unde se
gândeşte economic în sensul timpurilor moderne, lucrurile
politice,
chiar dacă evoluează într-un sens nefavorabil, nu au avut un
efect
păgubitor.
Să ne referim, de pildă, la faptul că, din Europa, Franţa a făcut
colonii în America de Nord. A pierdut aceste colonii în
favoarea
Angliei. Coloniile s-au eliberat din nou. Prima colonizare franceză,
cea din secolul al XVIII-lea, a reprezentat o acţiune politică; n-a dat
roade. Colonizarea engleză în America de Nord a pornit din
impulsuri
pur economice. Politicul n-avea decât să eşueze. America de Nord
s-a
eliberat din nou. De-acum nu mai exista un context politic. Iar
contextul economic n-a avut deloc de suferit.
Aşa se articulează lucrurile în cadruI dezvoltării omenirii.
Iar noi
putem să spunem fără teama de a greşi: istoria arată şi ea că, dacă doi
oameni fac acelaşi lucru, nu înseamnă că au acţionat în
acelaşi sens.
Atunci când Cromwell a realizat la momentul potrivit, din
impulsuri
economice, legea sa, am putea spune, brutală, extrem de tiranică pentru
alte ţări, cu privire la navigaţie, această lege a izvorât
dintr-o
gândire economică. Când, în cadrul dezvoltării
recente, Tirpitz [28]
a creat marina germană, totul a fost gândit politic, pur
politic,
împotriva oricărui impuls economic, ba chiar împotriva
oricăror
instincte economice. Astăzi, toate acestea au fost măturate de pe
suprafaţa Pământului, pentru că au fost gândite şi
proiectate împotriva
cursului dezvoltării omenirii. Şi astfel apare această, am putea spune,
triplă articulaţie: în est, astăzi în decădere, ceva ce
trimite înapoi
la vechile timpuri şi are un caracter spiritual; în centru, ceva
ce
astăzi este deja perimat, care ia, mai mult sau mai puţin, forma de
politic juridic-militar, de statal; în Occident, statul este
în
continuare doar un element decorativ, politicul nu are nici o
importanţă reală; prevalează gândirea economică. În timp ce
Germania
s-a dus de râpă pentru că statul a absorbit economia, pentru că
industriaşii, comercianţii s-au dat la fund şi şi-au plecat capul sub
puterea statului, vedem cum, în Occident, statul este absorbit de
economic, şi totul este inundat de viaţa economică. Privită din
exterior, astfel se prezintă lumea civilizată de astăzi. Dar ceea ce
poate fi privit astfel este, în cele din urmă, doar ceea ce este
adus
la suprafaţă din subteranele lumii spirituale. În dezvoltarea
spirituală a timpurilor recente, totul urmâreşte să releve
individualitatea: în Occident individualitatea se desfăşoară după
modelul occidental, modelul economic; în centru, individualitatea
este
relevată după modelul statal-politic-militar astăzi deja perimat;
individualitatea estului se manifestă după modelul perimat, după
modelul vechii spiritualităţi, absolut decadentă. Toate acestea trebuie
transmise de către lumea spirituală. Şi sunt tansmise prin faptul că,
atât în vest, cât şi în est – să vorbim mai
întâi de aceste două zone –
apare un fenomen specific, de o importanţă profundă. Aceasta
înseamnă
că se nasc extrem de mulţi oameni care nu au trecut prin circuitul
reîncarnarii.
Vedeţi, de aceea este atât de dificil să aduci în
discuţie o
problemă cum este reîncarnarea, pentru că nu poţi vorbi de ea
în sensul
abstract, agreat astăzi, deoarece aceasta ne conduce la cea mai
importantă realitate din dezvoltarea omenirii, dar care permite
excepţii, şi vedem atât în est, cât şi în vest
– despre centru vom mai
vorbi zilele acestea – că astăzi se nasc oameni cu care nu poţi să te
confrunţi în aşa fel încât să spui: În aceşti
oameni trăieşte în modul
cel mai normal o individualitate care a fost aici într-o viaţă
anterioară şi iarăşi într-o altă viaţă anterioară, care va fi
într-o
viaţă viitoare şi iarăşi într-o viaţă viitoare. Aceste
reîncarnări
reprezintă mersul firesc al dezvoltării omenirii, dar şi ele cunosc
excepţii. Ceea ce ni se arată sub formă umană nu trebuie să fie
întotdeauna ceea ce arată aparenţa exterioară. Putem
întâlni oameni
care, de fapt, numai după aparenţa exterioară au o formă umană, care
sunt supuşi unor vieţi pământene reluate; în realitate,
sunt corpuri
omeneşti cu trup fizic, eteric, astral, dar în ei se
încarnează alte
entităţi, entităţi care se folosese de aceşti oameni, pentru a acţiona
prin ei. În Occident există, într-adevăr, un mare număr de
asemenea
oameni, care, în fond, nu sunt, pur şi simplu, oameni
reîncarnaţi, ci
sunt purtătorii unor entităţi ce denotă o evoluţie prematură, care ar
trebui, de fapt, să apară sub formă umană abia într-un stadiu
ulterior
de dezvoltare. Aceste entităţi nu folosesc întreg organismul
uman, ci
folosesc cu predilecţie sistemul metabolic al acestora. Dintre cele
trei mădulare ale naturii umane, ele folosesc sistemul metabolic
în aşa
fel, încât acţionează prin intermediul acestor oameni
până în lumea
fizică. Asemenea oameni arată şi exterior, pentru cel care poate
aprecia corect viaţa, că aşa stau lucrurile cu ei. Aşa se
întâmplă, de
pildă, cu un mare număr de oameni care aparţin societăţilor secrete
anglo-saxone – rolul acestor
societăţi secrete l-am discutat în ultimii ani în repetate rânduri
[29]; membri ai unor
asemenea societăţi secrete sunt, de fapt, purtătorii unor existenţe
premature, care, prin sistemul metabolic al anumitor oameni, acţionează
asupra lumii şi-şi caută un câmp de acţiune prin intermediul
corpurilor
celor care nu trăiesc în reîncarnări normale. La fel stau
lucrurile şi
cu unele personalităţi care dau tonul în anumite secte foarte
răspândite, cu mare aderenţă în Occident, formate din
oameni de acest
tip. În modul acesta acţionează în oamenii de astăzi o cu
totul altă
spiritualitate. Adoptarea unei atitudini faţă de viaţă din aceste
puncte de vedere va fi o misiune esenţială. Nu trebuie să se creadă
în
mod abstract că oamenii, fără excepţie, sunt supuşi pretutindeni unor
vieţi pământene repetate. Aceasta ar însemna să nu-i
atribui aparenţei
exterioare tocmai caracterul de aparenţă. A merge pe urmele adevărului
înseamnă chiar şi în asemenea cazuri a căuta adevărul,
realitatea,
acolo unde aparenţa exterioară înşeală în aşa măsură,
încât entitătile
de alt tip decât este omul prezentului se întrupează
în înfăţişarea de
om, şi aceasta prin intermediul sistemului metabolic; dar ele
actionează apoi şi în sistemul ritmic şi în sistemul
neuro-senzorial.
Există trei feluri de entităţi de acest tip, care se întrupează
prin
intermediul sistemului metabolic al diferitor oameni din Occident.
Primul tip îl reprezintă spiritele care vădesc o deosebită
putere de
atracţie faţă de ceea ce constituie forţele elementare ale
Pământului,
care au o aplecare, o afecţiune pentru aceste forţe, care pot, deci, să
„adulmece“ cum poate fi realizată o colonizare potrivit condiţiilor
naturale ale climei şi celorlalte condiţii de pe Pământ, sau cum
poate
fi înfiripată acolo o relaţie comercială şi aşa mai departe.
Un al doilea tip de astfel de spirite sunt cele care-şi trasează ca
sarcină să reprime conştienţa de sine, în cadrul zonei asupra
căreia
acţionează, să nu permită sufletului conştienţei să se formeze şi să
provoace prin aceasta şi în mediul ambiant al celorlalţi oameni,
printre care aşa ceva se răspândeşte epidemic, o anumită manie de
a nu
recunoaşte adevăratele motive ale acţiunilor lor. S-ar putea spune că
un raport cu totul şi cu totul nereal sau un document fals ca cel al profesorilor de la
Oxford [30],
care a fost făcut public în ultimele zile, un document cu totul
şi cu
totul mincinos, ar putea fi considerat ca aparţinând strădaniei
acestui
element nereal, care nu vrea să se sprijine pe impulsurile
propriu-zise, ci face un melanj al acestor impulsuri şi pecetluieşte
cuvinte frumoase, în timp ce dedesubt nu se află, în fond,
nimic
altceva decât impulsuri neadevărate. Prin aceasta nu afirm că
aceşti
profesori, poate de toată isprava – nu le atribui măreţe impulsuri
ahrimanice – sunt purtătorii unor asemenea entităţi premature; dar
în
ei se află tendinţa de a fi ucenici ai unor asemenea entităţi. Aşadar,
aceste entităţi se încarnează prin sistemul ritmic al anumitor
oameni
din Occident.
A treia categorie de entităţi care acţionează în Occident este
cea
care urmăreşte să-l facă pe om să uite care sunt aptitudinile sale
individuale – acele aptitudini pe care le aducem cu noi din lumile
spirituale atunci când păşim în existenţa fizică prin
concepţie şi
naştere – şi să-l determine, mai mult sau mai puţin, să devină şablonul
naţionalităţii sale. Acest al treilea tip de entităţi îşi propune
ca
misiune specială să nu-l lase pe om să ajungă la spiritualitatea
individuală.
Aşadar, în timp ce primul tip de entităţi are o afecţiune faţă
de
factorul elementar al Pământului, al climei şi aşa mai departe,
al
doilea tip de entităţi are o înclinaţie deosebită de a cultiva un
anumit element superficial, nereal, iar al treilea tip de entităţi de a
distruge capacităţile individuale şi de a face din oameni şabloane,
expresia naponalităţii lor; a rasei lor. Acest din urmă tip de entităţi
se încarnează în Occident prin sistemul capului, prin
sistemul
neuro-senzorial. Avem aici ceea ce am luat în considerare din
diferite
unghiuri de vedere în mod exterior, tocmai ca o trăsătură a lumii
occidentale, pe care am caracterizat-o prin aceea că, aş spune,
cunoaştem un număr mai mare de oameni, risipiţi în societăţi
secrete,
în secte şi altele asemănătoare, a căror umanitate constă
în faptul că
în cazul lor nu avem de-a face, pur şi simplu, cu
reîncarnări, ci cu
existenţa unui anumit gen de încarnare a unor entităţi premature
în
dezvoltarea lor pe Pământ, care, de aceea, creează un mediu
educativ
deosebit, respectiv radiază epidemic particularităţile lor deosebite
asupra celorlalţi oameni. Aceste trei entităţi diferite acţionează
exclusiv prin oameni, iar noi înţelegem caracterele oamenilor
numai
dacă ştim ceea ce am spus acum, dacă se ştie că ce trăieşte în
viaţa
publică nu poate fi explicat, pur şi simplu, aşa cum vrea filistinul,
ci prin pătrunderea unor asemenea forţe spirituale.
Faptul că tocmai aceste trei tipuri de forţe, de fiinţe, apar la
suprafaţă în Occident pe această treaptă deosebită de dezvoltare
prin
intermediul oamenilor, este favorizat de împrejurarea că acestui
Occident îi incumbă să dezvolte în mod special
gândirea economică. Aş
spune că viaţa economică este baza şi solul din care poate ţâşni
aşa
ceva. Dar care sunt sarcinile pe care şi le asumă aceste entităţi?
Ele îşi propun să perpetueze întreaga viaţă ca simplă
viaţă
economică, să stârpească treptat tot ceea ce există ca viaţă
spirituală, tocmai acolo unde ea este mai intensă, atrofiată în
abstractul puritanismului; să stârpească viaţa spirituală, să
tocească
treptat viaţa politic-statală şi să absoarbă totul prin intermediul
vieţii economice. În Occident, aceşti oameni, care apar
într-un
asemenea mod în lume, sunt duşmanii şi adversarii propriu-zişi ai
impulsului tripartiţiei. Primul tip de entităţi nu permite evidenţierea
unei vieţi econonuce, care se prezintă ca ceva independent alături de
veriga statal-juridică şi de cea spirituală a organismului social. Al
doilea tip de entităţi, care-şi propune ca sarcină de predilecţie
superficialitatea, frazeologia, falsitatea, nu vrea să permită ca,
alături de viaţa economică, să se ridice o viată statală democratică de
sine stătătoare. Al treilea tip de entităţi, care oprimă capacităţile
individuale, care nu vrea ca omul să fie altceva decât un fel de
şablon
al rasei sale, al naţionalităţii sale, acţionează împotriva
emancipării
vieţii spirituale, a poziţiei de sine stătătoare a vieţii spirituale.
Există în Occident astfel de puteri care acţionează în
acest mod
împotriva impulsului tripartiţiei organismului social. Celui care
vrea
să lucreze într-un sens mai profund pentru răspândirea
impulsului
tripartitiei trebuie să-i fie clar că nu poate acţiona altfel, ci
trebuie să ţină seama de asemenea factori spirituali, care sunt
prezenţi în dezvoltarea omenirii. Forţelor la care trebuie să se
apeleze atunci când se doreste să se intervină în
dezvoltarea omenirii
nu li se opun numai lucruri pe care le poate observa filistinul rigid,
ci şi lucruri care nu se deschid decât unei cunoaşteri prin
spirit. La
ce ajută faptul că, în prezent, oamenii consideră aceasta o
superstiţie
şi nu vor să audă nimic atunci când se vorbeşte de asemenea
entităţi
spirituale care pătrund prin intermediul oamenilor? Dar aceste entităţi
spirituale sunt aici! Iar cine nu vrea să urmărească viaţa cu sufletul
adormit, ci cu sufletul treaz, acela poate vedea pretutindeni acţiunile
acestor entităţi. N-ar trebui decât ca, percepând prezenţa
acestor
acţiuni, să ne convingem de existenţa cauzelor! Aceasta este, în
primul
rând, caracteristica Apusului. Apusul evoluează în felul
acesta tocmai
pentru că trăieşte în cea mai elementară formă de exprimare a
epocii
moderne, reprezentarea economică, gândirea economică.
Odinioară, Estul a avut o grandioasă viaţă spirituală. Orice
spiritualitate, cu excepţia antroposofiei şi ceea ce vrea să ia o formă
nouă, orice spiritualitate a lumii civilizate este, în fond,
moştenirea
Orientului. Dar gloria propriu-zisă a acestei vieţi religios-spirituale
era prezentă în Orient încă din timpuri foarte vechi. Iar
astăzi tocmai
omul răsăritului, până în Rusia, se află într-o
ciudată dilemă, pentru
că, pe de o parte, încă mai trăieşte, prin moştenirea sa,
în vechiul
element spiritual, şi pentru că, pe de altă parte, asupra sa acţionează
ceea ce vine din epoca modernă a dezvoltării omenirii, antrenarea
orientată spre individualitate. Aceasta determină în răsărit o
accentuată decădere a umanităţii, face ca, într-o oarecare
măsură, omul
să nu poată deveni un om deplin, ca pe grumazul său, al acestui
oriental, până în Rusia, să apese ceea ce este moştenirea
spirituală a
timpurilor străvechi. Iar aceasta face ca astăzi, când conştienţa
sa
slăbeşte, când se află în stare de somn sau de vis sau
într-o stare
mediumnică frecventă, aici, în Orient, orientalul să nu fie
impregnat,
ca în Occident, de o altă entitate, dar ca această entitate să-i
influenţeze viaţa sufletească. În timp ce, în Occident,
entitătiile
apărute prematur sunt de trei tipuri, pe care le-am enumerat şi care
acţionează acolo, în Orient entităţile care apar sunt entităţi
retardate, care şi-au avut desăvârşirea în trecut, sunt
entităţile
rămase în urmă şi care îi apar acum orientalului în
stare meditimnică,
în vis, sau îl copleşesc şi fără să viseze, fără influenţă
mediumnică,
pur şi simplu prin faptul că pătrund în somn; omul, în
stare de veghe,
poartă în sine inspiraţia venită de la asemenea entităţi, deci,
intr-o
anumită măsură, ziua este inspirat de postacţiunile unor asemenea
entităţi, care vin peste el în timpul nopţii.
Există şi aici trei tipuri de entităţi care acţionează în
Orient şi
care, la rândul lor, au o influenţă puternică. În timp ce,
în apus,
trebuie să ne referim direct la oameni individuali prin care se
încarnează aceste entităţi, în Orient avem de-a face cu un
tip de
ierarhie care poate apărea celor mai diferiţi oameni. Din nou îi
apar
omului trei tipuri de entităţi, dar nu sunt entităţi care se
încarnează
prin oameni, ci sunt entităţi care pot să-l şi inspire în timpul
somnului de noapte.
Primul tip de asemenea entităţi este cel care împiedică omul
să ia
complet în stăpânire corpul său fizic, care-l
împiedică să se lege de
economic, de relaţiile publice ale prezentului. Acestea sunt entităţile
care vor să împiedice în Orient viaţa economică aşa cum o
cere
organismul social tripartit.
Al doilea tip de entităţi sunt cele care scot la iveală o fiinţă
devenită deja supraindividuală, un fel de egoism – dacă pot folosi
acest cuvânt paradoxal – neegoist, care este cu atât mai
rafinat cu cât
apare foarte frecvent la oamenii din Orient, care-şi atribuie lor
înşile tot altruismul posibil, un altruism care este însă
un egoism
deosebit de rafinat. Ei vor să fie foarte buni, cât se poate de
buni.
Şi acesta este un sentiment egoist. Este ceva care poatc fi definit
prin paradoxul: un egoism neegoist, un egoism provocat de altruism.
Cel de-al treilea tip de entităţi care-i apar omului din răsărit
este reprezentat de acele fiinţe care ţin viaţa spirituală departe de
Pământ, care răspândesc printre oameni o atmosferă mistică
apăsătoare,
aşa cum poate fi întâlnită în Orient în zilele
noastre. La rândul lor,
aceste trei tipuri de entităţi, care acţionează dinspre lumea
spirituală şi nu se încarneazâ în oameni, sunt
duşmanii organismului
social tripartit. Aşa încât, impulsul tripartitiei este
încorsetat
dinspre Orient de partea spirituală, iar dinspre Occident de partea
umană, în modul descris. Aşadar, vedem ce stă la baza
diferenţierii în
ceea ce priveşte fundamentele spirituale.
La toate acestea vom mai adăuga ceea ce, din centrul european, este
ostil tripartiţiei, pentru ca, treptat, să dobândim şi din punct
de
vedere spiritual o reprezentare despre felul cum trebuie să te dotezi
pentru ca ideea tripartiţiei să poată aduce cu adevărat forţelor
oponente – fie că pornesc dinspre lumea spirituală, ca în Orient,
fie
dinspre oameni, ca în Occident, sau într-un alt mod, aşa
cum voi
descrie mâine, din centrul Europei – un impuls, care este
atât de
necesar pentru dezvoltarea omenirii. Ce atitudine trebuie să adopţi
faţă de asemenea lucruri aflăm dacă ne înarmăm cu idei.
