Ieri am încercat să arăt într-un punct important al evoluției istorice a omenirii, cu care noi ne-am familiarizat deja de un timp încoace ca fiind cel de-al IV-lea secol după Christos, cum această evoluție a omenirii poate fi înțeleasă de fapt pe deplin numai dacă nu cuprindem cu privirea doar ceea ce se desfășoară, ca să spunem așa, pe planul istoriei lumii, ci și ceea ce se desfășoară în spatele evenimentelor, în taină. Și eu v-am spus ieri că noi trebuie să considerăm predarea lumii cosmice a gândurilor de la Spiritele formei la așa-numiții Arhai, Începătorii sau forțe primordiale, ca desfășurându-se într-un anumit moment median, aproximativ în secolul IV – căci lucrurile au durat multe secole de-a-rândul. Iar de acest transfer este legat faptul – căci omul depinde acum de cu totul alte entități spirituale în privința gândurilor sale – că el se raportează acum la gândurile sale cu totul altfel decât mai înainte.
Trebuie să vă actualizați modul în care s-a desfășurat istoria exterioară a lumii, atât procesele istorice exterioare cât și istoria spirituală a omenirii în aceste secole, și cum intervin în aceste procese istorice realitățile suprasensibile. În timp ce mai înainte Spiritele formei – așadar acele entități pe care Biblia, de exemplu, le numește Elohimi – au administrat gândurile cosmice, astfel încât omul trebuia să se îndrepte în mod inconștient înspre aceste Spirite ale formei atunci când voia să conceapă gânduri despre obiecte, viața gândurilor a trecut acum la puterile primordiale care sunt cu mult mai apropiate de om.
Eu v-am reprezentat ieri această apropiere prin aceea că am spus: Să ne imaginăm că aici ar fi granița pe care o reprezintă lumea sensibilă. Tot ceea ce vedem și percepem noi în lumea sensibilă: culori, sunete, senzații de căldură, sunt reprezentate prin această linie (vezi desenul – tabla 4). Ceea ce se află dincolo de senzațiile simțurilor este domeniul în care – după cum v-am spus ieri – se află Spiritele formei, pe care Biblia le numește Elohimi, apoi așa-numitele entități Dynamis, Spirite superioare, apoi Kyriotetes, ș.a.m.d. Acestea sunt așadar cele trei regnuri care se află dincolo de lumea simțurilor.
Fizica recentă, dacă e să filosofeze asupra naturii, fantazează că în spatele lumii sensibile s-ar afla atomi care vibrează. Dar aceasta este o reprezentare materialistă fantasmagorică. În realitate acolo se desfășoară procese colorate, care răsună; ele se desfășoară prin aceea că spiritele Ierarhiilor superioare domnesc în culori, sunete ș.a.m.d.
Înainte de secolul al IV-lea Spiritele formei nu domneau numai în impresiile lumii sensibile, ci, înainte de toate, și în gânduri. Aceste gânduri au trecut la Arhai, la Începătorii. Aceștia sunt însă mai apropiați de om decât Spiritele formei, pentru că ei se află în lumea sensibilă. Ei se află între om și ceea ce percepe omul în mod senzorial, dar pentru că au o natură suprasensibilă, omul nu îi observă. Apoi urmează Arhanghelii, apoi Îngerii, apoi omul însuși, apoi animalele, plantele, mineralele.
Așadar în perioada pe care eu am indicat-o, în spatele istoriei lumii se desfășoară această faptă măreață, cuprinzătoare, covârșitoare: anume că gândurile, care sunt în lucruri și pe care omul le extrage din lucruri, nu se mai află, ca să spunem așa, în posesia Elohimilor, ci în posesia Începătoriilor, a Arhailor.
Dar în evoluția Universului lucrurile stau așa că întotdeauna, o dată cu progresul entităților spirituale, anumite entități spiritual-cosmice rămân în urmă. Așadar în timp ce entitățile spirituale, în general, progresează, unele entități spirituale rămân totuși în urmă. Și așa au rămas în urmă, în acest interval temporal, așadar în primele secole creștine, anumite Spirite ale formei.
Ce înseamnă că unele Spirite ale formei au rămas atunci în urmă? Asta înseamnă că anumite Spirite ale formei nu s-au putut hotărî să predea Începătoriilor, Arhailor, lumea gândurilor, și au păstrat-o pentru ele. Și așa avem, printre entitățile spirituale care domnesc peste evenimentele omenești, Începătoriile corect evoluate, care se află în posesia lumii gândurilor, și totodată Spiritele formei rămase în urmă, entități elohimice rămase în urmă, care mai „administrează” și ele lumea gândurilor. În felul acesta ia naștere în curentul spiritualce domnește asupra omenirii o colaborare dintre forțele primordiale, Arhai, și Spiritele formei, entitățile elohimice. Atunci oamenii sunt supuși următoarelor: Cei care sunt capabili prin karma lor să preia situația corectă își primesc impulsurile gândirii de la Arhai. În felul acesta gândirea lor, deși rămâne obiectivă, devine bunul lor personal. Acești oameni își elaborează tot mai mult gândurile ca pe bunul lor personal. Alții nu sunt în măsură să-și elaboreze gândurile ca pe bunul lor personal. Ei preiau gândurile fie datorită condițiilor ereditare de la părinții și strămoșii lor, fie le preiau ca gânduri convenționale, care domină în comunitatea poporului lor, în comunitatea seminției ș.a.m.d.
Prin această realitate suprasensibilă pe care v-am descris-o se poate explica întreaga interacțiune a personalităților individuale care apar tot mai mult în această epocă a sfârșitului antichității și începutul Evului Mediu, și a acelor curente de gândire care cuprind întregi grupuri de oameni. Dar acest lucru, aș spune, se repartizează pe Pământ, în mod geografic. Mai întâi sunt cuprinse de impulsurile care pornesc de la Arhai, de la forțele primordiale drept impulsuri de gândire, anumite personalități spirituale care se află în Asia de Sud-Vest, care aparțin culturii arabe. Iar ceea ce se află în aceste impulsuri de gândire se răspândește prin Africa și Spania, în toată Europa de Vest. Și noi găsim acest mare traseu al gândurilor trecând prin Africa, prin Spania, cuprinzând și sudul Italiei, și îndreptându-se spre vestul Europei (vezi săgeata din desenul de mai jos – tabla 4). Avem un mare flux stimulativ de gânduri, care provine din impulsurile caracterizate. De acest flux de gânduri este cuprinsă ceea ce se dezvoltă drept cultură arabo-spaniolă, care a avut și în timpuri cu mult ulterioare încă o mare influență asupra unor spirite cum a fost Spinoza [Nota 12], dar care continuă să trăiască și în științele naturii și pe care o mai putem observa în impulsurile gândurilor lui Galilei [Nota 13], Copernic [Nota 14], ș.a.m.d. În timp ce în astfel de curente de gândire și în ceea ce devine istorie a lumii din aceste curente de gânduri trăiesc impulsurile Arhailor, vedem pretutindeni impunându-se în procesele lumii și ceea ce se află mai mult sub influența Spiritelor formei rămase în urmă, care străbat la rândul lor oamenii cu impulsuri. Și vedem astfel un alt flux de viață de gândire și de evenimente care se deplasează dintr-o parte ceva mai nordică a Asiei, înspre Europa. Acest curent de gândire și-a găsit manifestarea sa extremă abia mai târziu, atunci când mulțimea turcilor a năvălit din Asia.
Astfel încât noi vedem viața istorică europeană din acel timp, începând din secolul al IV-lea, străbătută, aș spune, de o luptă spirituală continuă. Arhaii se luptă cu Spiritele formei, Exusiai, rămase în urmă, pentru bunuri care le-a revenit pe drept lor în istoria cosmică.Tot ceea ce se petrece în Evul-Mediu pe direcția vest-est și est-vest, ceea ce determină campaniile popoarelor care se combat reciproc, începând cu bătăliile hunilor și până la cele ale turcilor, de la migrațiile popoarelor și până la cruciade, unde orice are întotdeauna o direcție est-vest sau vest-est, toate acestea constituie imaginea fizic-senzorială, imaginea istorică a unei lupte spirituale, pe care tocmai am caracterizat-o, și care se desfășoară în culisele evenimentelor istorice. Înțelegem evenimentele istorice de pe Pământ în realitatea lor abia atunci când vedem în ele o imagine a ceea ce se desfășoară în lumea spiritual-suprasensibilă între entitățile Ierarhiilor superioare.
Dacă vom cuprinde cu privirea un aspect al acestei realități, putem spune, pentru început: avem două curente. Unul, pe care vi l-am schițat aici (vezi desenul de mai jos, galben – tabla 4), care determină numeroasele mișcări de la vest la est, și celălalt curent, care pătrunde înainte, apoi din nou înapoi, astfel încât aceste două curente se întrepătrund mereu. Vedem astfel într-o singură imagine ceea ce se desfășoară în lumea spirituală în acele lupte pe care noi le cunoaștem din migrația popoarelor, în acele lupte prin care vechea cultură este parțial distrusă, dar prin care vechea cultură este și pătrunsă de individualitatea omenească.
Putem să abordăm următoarea considerație. Putem spune: Ce ar fi devenit viața civilizației europene dacă diversele populații nu și-ar fi început migrațiile năvălind din Asia în Europa și statornicindu-se de multe ori în Europa și afirmându-și de multe ori într-un mod sălbatic în cadrul acestor migrații individualitatea lor umană personală?
Vedem în cadrul acestor migrații ale popoarelor cum seminții întregi sunt cuprinse de un spirit comun. Dar dacă străbatem istoria, pretutindeni ni se arată cum în cadrul acestor seminții ce aparțineau laolaltă și care erau străbătute de un spirit comun – ostrogoți, vizigoți, longobarzi, heruli, franci, marcomani ș.a.m.d. –, cum sunt cuprinse în cadrul acestor seminții anumite personalități, de impulsuri individuale. Am putea spune că pretutindeni se desfășoară ceea ce reprezintă, pe de o parte, curentul continuu al impulsurilor vechilor Spirite ale formei, care de fapt nu mai sunt justificate să intervină la acest nivel, și pe de altă parte apariția justificată a Spiritelor personalității, a forțelor primordiale sau Începătoriilor.
Dacă istoria ar descrie mai exact, dacă ar lua mai mult în considerare forțele spirituale care se afirmă în ceea ce este descris, în majoritatea cazurilor, doar ca luptă între popoare, atunci s-ar vedea cum domină viața europeană această dublă structurare a impulsurilor de gândire în cadrul omenirii, tocmai în perioada migrațiilor popoarelor.
Spuneam că ne-ar putea preocupa problema: Ce ar fi devenit civilizația europeană dacă aceste populații, parțial barbare, nu ar fi năvălit de la est la vest, și nu ar fi revărsat personalitatea lor de o prospețime tinerească în civilizația greco-romană îmbătrânită? Dar pe de altă parte, putem pune și întrebarea: Ce ar fi putut întemeia în civilizația europeană aceste populații semi-barbare dacă în ele nu s-ar fi revărsat ceea ce exista în civilizația greco-romană, ceea ce fusese preluat prin Spiritele personalității, prin Arhai?
Aceste aspecte sunt extraordinar de interesante. Dacă privim la greci sau la romani, vedem cu exactitate că ei își primeau gândurile, gândurile lor științifice, artistice, politice și sociale prin acele revărsări care veneau de la Spiritele formei, de la Exusiai. Numai că nu trebuie să privim cu acea privire grosieră cu care abordează evenimentele istoria actuală, ci cu o privire, cu un simț mai subtil, la spirite cum au fost Pericle, Alcibiade, Lucius Cornelius Sulla, sau chiar Hanibal – deși acesta are o puternică amprentă a personalității – dar și la Cezar, la toate aceste spirite, și vom găsi că în ei încă domnesc gândurile ca niște puteri cosmice, ca ceva instinctiv.
Aceasta provine din faptul că ei își au gândurile de la Spiritele formei. Apoi apare o personalitate care se află cu sufletul său în mijlocul luptei dintre Spiritele personalității justificate să intervină și Spiritele formei, care au devenit nejustificate să intervină: Această personalitate, care este implicată cu sufletul său în această luptă, este Augustin [Nota 15], Părinte al Bisericii Catolice. Eu v-am descris luptele lui sufletești din diferite puncte de vedere. Dar dacă privim aceste lupte sufletești ca pe o imagine pământeană a unui proces cosmic-suprasensibil, atunci observăm în acest spirit – care în tinerețe a fost atras de maniheism dar a devenit apoi un credincios romano-catolic în sensul cel mai strict –, observăm în această sfâșiere încoace și încolo a sufletului său, imaginea terestră, reflexul terestru a ceva care se desfășoară cosmic în spatele evoluției omenirii. Augustin a tins spre maniheism într-o vreme în care mai era încâlcit cu sufletul său în impulsurile Spiritelor formei. Acestea îi aduc în suflet tot ceea ce fusese bun în vremurile anterioare, dar care nu se mai potrivea cu sufletele timpului său. Dar prin ceea ce a dobândit el de la Spiritele rămase în urmă ale formei ca vechi bun al culturii, el este împiedicat să preia cu o deplină dezvoltare a personalității sale individuale noua formă a gândurilor, așa cum poate fi ea intermediată de către Spiritele personalității, de către Arhai, deveniți acum responsabilii justificați în privința gândurilor. Și el poate prelua aceasta numai prin faptul că se dedică întrutotul dogmei Bisericii.
O personalitate cum este Augustin poate fi întotdeauna caracterizată din două puncte de vedere. Te poți situa pe punctul de vedere al existenței Pământului și privi doar la personalitatea individuală și vedea cum puterile sufletului se luptă între ele înlăuntrul acesteia. Dar se poate considera cazul și de dincolo de existența pământească, luând în considerare modul în care o asemenea personalitate este condusă și îndrumată de puterile divin-spirituale ale Ierarhiilor superioare. Atunci, pe de o parte, dacă abordăm punctul de vedere terestru, cunoaștem o personalitate umană, așa cum se manifestă ea pe Pământ. Dacă abordăm celălalt punct de vedere, punctul de vedere suprasensibil, atunci recunoaștem în ce mod este o asemenea personalitate un mesager al lumii spirituale. Căci de fapt, omul este întotdeauna așa. Aici pe Pământ, omul este o ființă pământeană și poate fi considerat în mod desăvârșit, ca ființă pământeană. Libertatea nu îl împiedică în existența sa terestră ca el să fie totodată impulsionat de forțele lumii supra-pământene – nu condus și îndrumat, dar impulsionat –, și ca el să fie în același timp un mesager al puterilor suprasensibile.
Această interacțiune dintre Spiritele formei rămase în urmă, care-și caută, aș spune, de preferință în Asia, trupele de elită și le împing mereu spre Europa, și Spiritele justificate ale personalității, Arhaii, care s-au deplasat deja mai mult spre vest și vor mereu să respingă ceea ce vine de la Spiritele formei rămase în urmă, ne apare sub diverse înfățișări.
În perioada mai târzie, această vălurire și întrepătrundere de la vest la est și de la est la vest a imaginilor terestre a înaltelor impulsuri spirituale ne întâmpină în cruciade. Studiați aceste cruciade. Studiați cum sunt elaborate cruciadele dintr-un anumit impuls care are întrutotul de a face cu ființa Spiritelor personalității, cu Arhaii, și ce intenții mărețe stau la baza cruciadelor. Studiați apoi cum sunt supuși cruciații tot mai mult judecății maselor și cum acționează judecata maselor tot mai sugestiv asupra lor. Aș spune: Cu cât cruciații se deplasează mai mult de la vest la est, cu atât mai mult devine fiecare captiv al judecății maselor. Și când cruciații ajung apoi în sfera vieții asiatice, asupra a ceea ce fusese cufundat de la anumite individualități în propria individualitate, se extind impulsurile maselor.
Vedem cum oamenii își pierd personalitatea. Vedem cum decad cruciații europeni în Orient în privința calității lor sufletești. Bunele impulsuri morale pe care le-au luat cu ei nu se pot dezvolta sub influența sugestiei maselor, în care ei decad. Ei devin decadenți din punct de vedere moral. Și datorită acestei decadențe morale a oamenilor bine intenționați care s-au îndreptat de la vest la est, dobândesc din nou supremația impulsurile care tind de la est la vest, impulsuri care trăiesc în omenirea musulmană, în cea turcă.
Vedem așadar în cruciade cea de-a doua mare propagare istorică a unui război dinspre est înspre vest și dinspre vest spre est, a unui război care este reflectarea luptei spirituale dintre Spiritele formei rămase în urmă și Spiritele personalității care au evoluat în mod corect.
Totul s-a configurat cu timpul în așa fel încât – dacă privim harta Europei – în vest s-au extins tot mai mult, chiar dacă în mod unilateral, impulsurile Spiritelor personalității (vezi desenul de mai jos, hașurat cu albastru – tabla 4), iar în est s-au extins tot mai mult impulsurile Spiritelor formei rămase în urmă (hașurate violet). Dumneavoastră puteți considera cele pe care vi le descriu eu astăzi laolaltă cu alte puncte de vedere pe care le-am dezvoltat deja aici cu un timp în urmă [Nota 16] asupra acestor curente de cultură, pentru că în suprasensibil lucrurile se întrepătrund și noi nu le putem înțelege decât treptat, prin aceea că abordăm diferitele impulsuri.
Dar lucrurile nu au rămas așa. În orice caz, dacă ne întoarcem în perioadele de început ale Evului Mediu, până la vremea cruciadelor, putem spune că pentru acele timpuri lucrurile sunt valabile în modul pe care l-am desenat eu aici. Dar mereu intervine și altceva – eu am acum în vedere lumea suprasensibilă – și anume că nu au rămas în urmă numai Spiritele formei și nu au progresat numai Arhaii, Începătoriile, ci în Ierarhiile lumii suprasensibile se întâmplă mereu ca anumite entități spirituale să rămână în urmă, anumite entități spirituale să-și parcurgă progresul normal și ca anumite entități să treacă chiar dincolo de țelul lor.
Și așa vedem că în vest, în întreaga mișcare a lucrurilor, intervin din sud ființe arhanghelice rămase în urmă (săgeata roșie din stânga), Arhangheli rămași în urmă. Astfel încât aici sus avem ființe ale Arhailor care au progresat în mod justificat, dar aici jos avem ființe arhanghelice care au rămas în urmă pe trepte anterioare ale evoluției, ce reprezintă de fapt entități rămase în urmă la stadii anterioare, entități care au rămas Arhangheli deși puteau deja deveni Arhai. Aceasta este esența acestor spirite.
Vedem astfel că în vestul Europei colaborează tot mai mult – dacă îmi este îngăduit să folosesc această expresie – entități aflate la stadiul normal de Arhai cu entități aflate la stadiul anormal de Arhangheli.
Dacă abordăm lucrurile din punct de vedere geografic, Arhanghelii au o direcție de la sud la nord, în timp ce Arhaii și spiritele Exusiai rămase în urmă au direcția de la vest la est și de la est la vest. În felul acesta, avem raporturile geografice-istorice ce se desfășoară pe Pământ ca reflectare a luptelor și a colaborării entităților spirituale.
Tot ceea ce se petrece în vestul Europei – se poate spune foarte bine: tot ceea ce se petrece până în ziua de azi – poate fi înțeles ca reflectare a colaborării Arhailor normal evoluați cu Arhanghelii rămași în urmă, cu ființele arhaice anormale, care-i impulsionează puternic pe oameni, pentru că sunt atât de aproape de ei, și care-i aduc înainte de toate într-un raport emoțional cu limbile popoarelor lor, acel raport emoțional care are o mare importanță pentru acești oameni – după cum vă puteți da seama din conferința pe care am ținut-o recent aici [Nota 17]. Ființa omului este extraordinar de puternic determinată de această intervenție a ființelor arhanghelice, care sunt atât de importante pentru raportul omului cu limbajul. Ceea ce îi menține pe oameni laolaltă prin limbajul comun, ceea ce îi face să apară în coeziune în mod fanatic prin limbaj, poate fi explicat ca reflectare terestră a proceselor, dacă se cunosc realitățile suprasensibile aflate dincolo de ele.
Acum, în diferitele epoci, anumite aspecte sunt mai intense sau mai atenuate, de o parte sau de alta. Într-un timp avem în vest o predominare a Arhailor normal dezvoltați, și în sud o predominare a impulsurilor ființelor arhanghelice rămase în urmă. Este întrutotul posibil să caracterizăm viața istorică a oamenilor și a popoarelor din punct de vedere suprasensibil.
În continuare, trebuie să spunem: Ceea ce s-ar petrece în est este considerabil modificat prin aceea că Spiritele formei rămase în urmă, care au o mare putere, sunt mult influențate – acum pot să spun așa, căci dumneavoastră le cunoașteți semnificația – de ființele arhanghelice normal evoluate, care acționează de la nord la sud. În acel tumult sălbatic ce ia naștere datorită turcilor, mongolilor și altor puteri asemănătoare, dominate de Spiritele formei rămase în urmă, de entitățile elohimice, se amestecă oarecum (săgeată galbenă) din nord în jos, ceva care – dacă-mi este îngăduit să folosesc această expresia – provine de la ființele arhanghelice bune, care sunt foarte apropiate de om, care revarsă în fiecare suflet omenesc ceva ce acoperă acest spirit comun care provine de fapt de la Spiritele formei rămase în urmă.
Și din nou stau așa lucrurile că în diferite epoci ale istoriei lumii domnește tumultul unui spirit comun cumplit, impersonal, ne-individual, pe când în alte epoci predomină individualitățile. Dacă cineva ar vrea să prezinte cândva ciudata istorie rusă în acest mod ca reflex al colaborării entităților spirituale superioare ale Ierarhiilor superioare, ar cădea o lumină imensă asupra a ceea ce se petrece în diversele epoci ale acestei istorii.
Avem așadar (vezi desenul de mai sus – tabla 4) în vest, un curent care merge din sud spre nord, amestecându-se cu cel din direcția vest-estică, iar aici un curent dinspre nord spre sud, care se amestecă și el cu cel din direcția vest-estică. Dar aceste curente se extind din nou, și în vremurile care au urmat avem un curent sud-nordic, care este adus continuu, aș spune, în oscilație, în forme de zigzag (vezi desenul de mai sus – tabla 4) de către impulsurile care acționează pe direcția vest-est. Și avem cu aceasta o împreună-acțiune, o intervenție a curentului de la nord la sud, care este la rândul său adus în oscilație, în forme de zigzag, prin impulsurile de pe direcția vest-est (portocaliu). Această contragere, această reunire a două curente deja compuse intervine într-o perioadă ulterioară a evoluției europene; intervine în timpul în care încep luptele pentru reformă.
Vedem acolo cum curentul de la nord la sud, care este mereu amestecat cu cel de la vest la est, și care poartă cu intensitate în sine forțele Arhailor normal evoluați, tinde să pătrundă în ceea ce a rămas din impulsurile anterioare, venite din Asia, ale Spiritelor formei rămase în urmă. Și pentru că are de a face cu Spiritele formei, apare ceva în mod elementar, ceva care este însă totodată îndreptat înspre impulsurile normale ale evoluției omenirii.
Studiați tot ceea ce se revarsă pe de o parte din gândirea pură evanghelic-protestantă din nord spre sud, dar care acționează apoi în sălbaticele încâlciri de război, și studiați ceea ce vine în sus din sud, ca un contracurent, și care duce la rândul său la încâlciri de război. Studiați, de exemplu, direcția curentului evanghelic-protestant, având direcția principală de la nord la sud și curentul catolic iezuit, cu direcția sa principală de la sud la nord, și atunci veți putea studia complicata interacțiune a ceea ce se desfășoară pe Pământ ca imagine a luptelor spirituale din suprasensibil.
Și cu aceasta ajungem la ceva pe care dumneavoastră, ca antroposofi, ar trebui să-l prețuiți. După expunerile de astăzi – pentru care Schiller ne-a dat întrucâtva o orientare [Nota 18], anume pentru începutul evenimentelor – după expunerile actuale referitoare la războiul de treizeci de ani, se știe cum a evoluat din luptele religioase acel eveniment de la Praga, în care lumea, agitată și nervoasă, a pătruns în Primăria de la Praga aruncându-i pe fereastră pe cei doi bărbați de stat Martinitz și Slawata, și apoi și pe secretarul particular Fabricius, cărora, după cum știți, nu li s-a întâmplat nimic, deoarece au căzut pe o grămadă de gunoi, adică pe o grămadă constând din fâșii de hârtie aruncate acolo. Nu era ceea ce se numește grămadă de gunoi în viața obișnuită, ci era o grămadă alcătuită din fâșii de hârtie – căci pe vremea aceea nu era obiceiul să se folosească coșuri de hârtie, ci fâșiile de hârtie erau aruncate afară pe fereastră –, iar mulțimea furioasă i-a aruncat apoi pe fereastră și pe acei politicieni. Dacă începem să urmărim de aici lucrurile și în continuare, observăm că este așa un talmeș-balmeș pe harta Europei; ba învinge unul, ba învinge altul, ba are o idee principele elector, ba preia conducătorul de oști direcția cutare, ș.a.m.d. Este o parcurgere plină de cotituri neașteptate a hărții Europei, indiferent că desenăm sau descriem doar această parcurgere. La școală ajungem în situații penibile tocmai la astfel de expuneri ale unor evenimente importante cum a fost Războiul de Treizeci de ani, deoarece, în conformitate cu prezentările istorice obișnuite, nu trebuie decât să istorisești lucrurile în așa fel încât elevii să le uite curând după aceea, pentru că totul se amestecă! Căci acolo nu se află nimic care să dea o direcție curentelor individuale de gândire. Dar dacă privim realmente în lucruri, atunci vedem dincolo de imaginea exterioară aceste curente de la nord la sud și de la sud la nord, care sunt continuu intersectate de curentele de la vest la est.
Se vede în ceea ce vine de la Wallenstein, din ceea ce vine din nord în jos, de la Gustav Adolf ș.a.m.d., se vede din toate cum ceea ce se petrece în mod exterior în istorie este oarecum impulsionat – eu nu spun condus și îndrumat, ci impulsionat – de forțele suprasensibile care se află în spatele evenimentelor. Cu toate acestea, oamenii sunt ființe libere; omul este o ființă liberă, deși faptele sale sunt conduse desigur și de impulsuri naturale. Dar, nu-i așa, nu se poate spune că omul este neliber prin aceea că dacă se uită pe fereastră și vede că plouă, își ia umbrela și o deschide când ajunge afară; căci el se adaptează pur și simplu la forțele naturii. În felul acesta se află omul încadrat cu influențele sale sufletesc-spirituale în impulsurile spirituale, în corelațiile spirituale de forțe; dar el rămâne totuși o ființă liberă.
Dar ceea ce se desfășoară pe planul marii istorii mondiale este înțeles abia atunci când urmărim lucrurile din lumea suprasensibilă aflată în spatele lor. Și în felul acesta ajungem la impulsionarea concretă a fenomenelor istorice de către puterile spirituale, în timp ce, dacă vorbim doar de o dumnezeire abstractă, nu putem ajunge la o contemplare a ei.
Cel care vorbește doar de o divinitate abstractă ar trebui să caute această divinitate – pentru că el trebuie să gândească această divinitate abstractă ca fiind pretutindeni activă –, să zicem, în răstimpul unei bătălii a turcilor din Evul Mediu, atât la turci cât și la cei cu care se luptă turcii! Dar asta înseamnă că divinitatea abstractă se află acolo în luptă cu sine însăși, se află înlăuntrul unui conflict cu sine – asta dacă o privim numai ca divinitate abstractă.
În clipa în care ajungem la entitățile spirituale concrete care își au raporturile reciproce în aceea că anumite sarcini sunt predate de la un grup la altul în modul pe care vi l-am descris eu, dar și că anumite grupuri rămân în urmă, că altele ajung pe treapta normală de evoluție, sau altele înaintează furtunos, în clipa în care recunoaștem că în lumea spirituală se află o multitudine de ființe care se pot combate reciproc, dar se pot și ajuta reciproc, abia atunci ajungem la posibilitatea de a pătrunde realmente ceea ce se petrece în culisele istoriei lumii, în suprasensibil, în Cosmos, cu noțiunile omenești, fără ca să ne facem vinovați de contradicții nepermise.
Căci, vedeți dumneavoastră, aici intervin concepte concrete. Vedem cum în vest Arhangheli nejustificați intervin în acțiunea justificată a Arhailor și cum are loc necontenit o prejudiciere, o înrăutățire a Binelui prin forțele care se desfășoară. Vedem cum în est Arhangheli care au o acțiune bună compensează, în calitatea lor de spirite ajutătoare, ocrotitoare, ceea ce ar fi configurat altfel de către Spiritele formei rămase în urmă într-un mod care nu corespunde la ceea ce este pe deplin omenesc. Și vedem apoi cum intervin în cadrul Europei Centrale – prin aceea că cele două curente se împing reciproc – acele confuzii neîntrerupte de reformă și contrareformă, în măsura în care au luat-o acele forțe în războiul de treizeci de ani și în luptele următoare care s-au desfășurat acolo.
Două lucruri trebuie să stea în fața sufletelor noastre: noi considerăm omul individual, dar nu îl considerăm așa cum o face știința oficială actuală, care vede doar că omul are ici mușchiul cutare, dincolo mușchiul celălalt, aici osul acesta, dincolo nervul acela – ci noi considerăm întregul om ca fiind în privința constituției sale fizice o imagine a suprasensibilului, și știm că omul fizic, că omul fizic, așa cum se află el pe Pământ, a fost elaborat pentru început ca plan de gândire între moarte și o nouă viață, de către omul însuși, care se încorporează pe Pământ, împreună cu spiritele Ierarhiilor superioare. Și așa considerăm noi omul individual ca imagine a unei forme umane suprasensibile.
Dar pe de altă parte, noi considerăm și ceea ce se petrece în istorie ca imagine a unui proces ce se desfășoară în culisele istoriei, a unui proces care se desfășoară în lumea suprasensibilă, în acea lume unde întregi cete cerești de entități suprasensibile – dacă e să desemnez lucrurile prin nume pământești – intră în relații sociale reciproce la fel ca și oamenii de pe Pământ. Numai că acțiunile acestor entități sociale suprasensibile sunt de natură ca impulsurile lor să intervină pe Pământ și să se exprime în acțiunile oamenilor.
Și în special pentru oamenii prezentului este important ca ei să înțeleagă că, pe de o parte, omul este o imagine a suprasensibilului, iar pe de altă parte evenimentele istorice sunt imagine a suprasensibilului. Și omul nu poate regăsi calea înspre lumea divin-spirituală decât pe acest drum. Cu simplele abstracțiuni în privința unei Divinități se mai poate acționa în
ziua de azi asupra celor care nu au început să voiască, să cunoască și să gândească în sensul vieții spirituale moderne. Dar numărul acestora va fi tot mai restrâns, iar cei care vor să cunoască și să gândească vor exista într-un număr tot mai mare. Aceștia trebuie conduși din nou la viața religioasă. Ei pot fi conduși din nou la această viață numai dacă li se pun în fața privirii sufletești procesele reale ale lumii spirituale, și nu sunt expediați printr-un gând pur abstract, general despre Divinitate, despre care, de fapt, nu se dorește să se spună nimic, ci se citează doar ca un cuvânt a-toate-cuprinzător, fără să se înțeleagă detaliile.
Cu aceasta, iubiții mei prieteni, s-a indicat dintr-un alt punct de vedere una dintre sarcinile pe care o are – și trebuie să o aibă – cunoașterea antroposofică în prezent.
