Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTA EDUCAŢIEI. METODICĂ ŞI DIDACTICĂ

GA 294


CONFERINŢA A PAISPREZECEA

Stuttgart, 5 septembrie 1919

Dacă v-aţi uita la planurile didactice care mai apăreau în urmă cu un timp relativ scurt, acum şase sau cinci decenii, aţi vedea că aceste planuri didactice erau relativ scurte. În câteva propoziţii scurte era indicat ceea ce trebuia făcut, la o materie sau alta, în fiecare an de şcoală. Planurile didactice cuprindeau cel mult două, trei, patru pagini, tot restul era lăsat pe-atunci în seama activităţii pedagogic-didactice înseşi, care voia să stimuleze în dascăli, pe baza propriilor premise şi a propriilor forţe, lucrurile pe care ei urmau să le realizeze cu planurile didactice. Astăzi, lucrurile s-au schimbat. Astăzi, planul didactic pentru şcoala superioară a ajuns deja până la dimensiunile unei cărţi, pe care stă scris “Buletin oficial”. Şi în această carte nu se găseşte doar o prezentare a ceea ce se cere, ci şi tot felul de indicaţii despre felul cum trebuie să se lucreze în şcoală. Cu alte cuvinte, în ultimele decenii lumea era pe cale de a lăsa ca pedagogia să fie înghiţită de legiferarea statală. Şi poate unii legiferatori nutresc un fel de ideal în sensul de a edita treptat tot ceea ce stătea scris în vechile lucrări de pedagogie sub formă de “Buletine oficiale”, de “Dispoziţii”. Conducătorii socialişti au în mod absolut sigur în subconştient această tendinţă ‒ chiar dacă astăzi se ruşinează încă să spună acest lucru în mod absolut deschis, el există totuşi în subconştientul lor, ‒ , ei nutresc idealul de a închide în paragrafele unor dispoziţii ceea ce în urmă cu un timp relativ scurt mai era încă şi pe tărâmul pedagogiei un tezaur spiritual liber.

Din această cauză, noi, cei care vrem aici să ferim educaţia şi instruirea de declinul lor leninist, care ar putea cuprinde şi Europa Centrală, va trebui să ne apropiem de înţelegerea planului didactic într-un cu totul alt mod decât cel în care se apropie astăzi de “Buletinul oficial” dascălul obişnuit, care l-a privit cu o mină serioasă deja în vremurile monarhiei şi în vremurile parlamentarismului democratic obişnuit, dar care îl va privi cu nişte sentimente de supunere cu totul deosebite, atunci când tovarăşii-dictatori ai săi i-l vor trimite acasă. Pe tărâmul instruirii şi educaţiei am ajunge să simţim în mod cu totul special tirania care poate exista în socialism. Trebuia, aşadar, să ne apropiem într-un cu totul alt mod şi de planul didactic. Aşadar, noi trebuia să ne apropiem de acest plan didactic în aşa fel încât să ajungem în situaţia de a ni-l plăsmui, propriu-zis, în orice clipă noi înşine, învăţând să citim din configuraţia vârstei de 7, 8, 9 ,10 ani ş.a.m.d. ce avem de făcut în aceşti ani. Mâine vom pune alături planul didactic ideal şi planul didactic aşa cum este el acum, de obicei, în şcolile exterioare din Europa Centrală [ Nota 79 ]. Dar noi ne vom fi pregătit temeinic pentru această încheiere, dacă ne vom fi însuşit cu adevărat pe cale afectivă tot ceea ce ar trebui să ne însuşim pe drumul spre cunoaşterea planului didactic.

Aici mai are o importanţă extraordinar de mare încă un lucru pe care pedagogia oficială din zilele noastre îl judecă într-un mod destul de greşit. Eu am încheiat conferinţa precedentă tocmai cu această problemă [ Nota 80 ], am vorbit despre morala pedagogiei. Dar această morală a pedagogiei trebuie să se transforme, în cadrul didacticii, într-o practică a predării. Ea va deveni o practică a predării numai dacă vom evita ceea ce se indică astăzi în multe din exemplele din cărţile de didactică. Aici se vorbeşte despre predarea intuitivă. Ea este, desigur, ceva bun; noi am şi atras atenţia asupra felului cum trebuie ea făcută. Dar a fost necesar să subliniem mereu că această predare intuitivă nu are voie să devină niciodată exagerată, că ea n-are voie să depăşească nicăieri o anumită limită. Obiceiul de a le pune veşnic elevilor întrebări în legătură cu lucrurile cele mai de la sine înţelese, pentru a se cultiva instruirea intuitivă, răspândeşte peste întreaga oră o atmosferă de plictis care nu trebuie să existe. Şi el răpeşte procesului de instruire tocmai ceea ce am subliniat în încheierea conferinţei precedente ca fiind atât de necesar [ Nota 81 ]: dezvoltarea fanteziei elevilor. Dacă veţi discuta cu elevii, drept comparaţie, forma unei cratiţe obişnuite, ca să practicaţi instruirea intuitivă, îi veţi submina fantezia. Dacă veţi discuta cu el formele unei vaze greceşti şi-l veţi lăsa pe el însuşi să-şi transfere forţele sufleteşti de la sesizarea formelor vazei greceşti la înţelegerea unei cratiţe obişnuite, banale, veţi face ceva mai bun decât ceea ce face adeseori în zilele noastre instruirea intuitivă. Căci această instruire intuitivă este adeseori ucigătoare tocmai pentru fantezie. Şi nu este tocmai nepotrivit pentru predare să aveţi grijă să lăsaţi nerostite unele lucruri, în aşa fel încât copilul să se simtă îndemnat să se preocupe în continuare, cu forţele lui sufleteşti, de ceea ce a primit în timpul predării. Nu e bine absolut deloc să vrem să explicăm totul în predare, până la ultimul punct de pe i. În acest caz, copilul pleacă de la şcoală şi are sentimentul că şi-a asimilat deja totul şi caută alte ştrengării. Pe când, dacă-i daţi fanteziei copilului nişte germeni, copilul rămâne captivat de ceea ce i s-a oferit la oră şi va căuta mai puţin alte ştrengării. Dacă în zilele noastre copiii devin asemenea ştrengari, aceasta se întâmplă numai din cauză că noi practicăm prea mult o predare intuitivă greşită şi prea puţin o predare care se adresează voinţei şi simţirii.

Dar mai este necesar şi în alt sens să ne unim cu planul didactic într-un mod cu adevărat lăuntric-sufletesc.

Când copilul vine la dvs. în clasă pentru primii ani ai şcolii elementare, el este cu totul altă fiinţă decât în ultimii ani ai şcolii elementare. Când copilul vine la dvs. în primii ani ai şcolii elementare, el mai este încă o entitate foarte, foarte trupească, el este vârât încă foarte mult în trupul său. Când copilul părăseşte şcoala, dvs. trebuie să fi prefigurat în el facultatea de a nu mai fi vârât cu toate fibrele sufletului în trup, de a fi devenit independent de trup, în cea ce priveşte gândirea, simţirea şi voinţa. Dacă veţi încerca să vă adânciţi într-un mod ceva mai intim în natura omului în devenire, veţi constata că, mai ales dacă n-au fost prost educaţi în anii cei mai fragezi, copiii mai au încă în primii ani de şcoală instincte relativ sănătoase. În primii ani de şcoală, ei nu au încă deloc înclinaţia de a se îndopa cu dulciuri şi altele asemenea. Şi încă mai au anumite instincte de hrănire sănătoase, după cum şi animalul, pentru că este vârât cu totul în trup, are nişte instincte de hrănire foarte bune. Tocmai pentru că este vârât în trupul său, animalul evită ce este dăunător pentru el. Cel puţin, ar fi ceva cu totul ieşit din comun ca în lumea animală să se răspândească nişte rele de felul alcoolismului, care s-a răspândit în lumea umană. Răspândirea unor rele de felul aloolismului provine numai din faptul că omul este o fiinţă atât de spirituală, din faptul că poate deveni atât de independent de corporalitate. Căci corporalitatea, în înţelepciunea ei, nu este niciodată înclinată să cadă în alcoolism, de pildă. Prin urmare, în copiii aflaţi în primii ani de şcoală mai trăiesc încă, într-o oarecare măsură, nişte instincte de hrănire sănătoase; acestea dispar; ele dispar, o dată cu ultimii ani de şcoală, de dragul evoluţiei omului. Iar când s-a apropiat de om perioada pubertăţii, aceasta înseamnă, totodată, şi faptul că el şi-a pierdut instinctele de hrănire, faptul că el trebuie să înlocuiască prin înţelepciune ceea ce înainte îi dădeau instinctele. De aceea, în ultimii ani de şcoală elementară ai omului în devenire, dvs. mai puteţi încă intercepta ultimele manifestări ale instinctelor legate de hrănire şi sănătate. Acum vă mai puteţi apropia puţin de ultimele manifestări ale instinctelor sănătoase legate de hrănire, creştere ş.a.m.d. Mai târziu, nu vă mai puteţi apropia de simţul lăuntric al cultivării juste a hrănirii şi sănătăţii. De aceea, tocmai în ultimii ani ai şcolii elementare este necesară o instruire în legătură cu hrănirea şi cultivarea sănătăţii la om. Tocmai în această privinţă ar trebui să practicăm instruirea intuitivă. Căci, la rândul ei, acest instruire intuitivă poate sprijini foarte bine fantezia. Puneţi în faţa copilului trei lucruri, puneţi în faţa lui sau, deoarece el a văzut deja aceste lucruri, amintiţi-i de o anumită substanţă, care este, în esenţă, amidon sau zahăr, de o substanţă care este, în esenţă, grăsime, de o substanţă, care este, în esenţă, albumină. Copilul cunoaşte toate aceste substanţe. Dar amintiţi-i copilului că activitatea organismului uman provine, în esenţă, din aceste trei componente. Pornind de aici, explicaţi-i copilului, în ultimii ani ai şcolii elementare, tainele hrănirii. Descrieţi-i apoi cu exactitate respiraţia şi dezvoltaţi în faţa lui tot ce are legătură cu îngrijirea sănătăţii umane, în ceea ce priveşte hrănirea şi respiraţia. Veţi câştiga extraordinar de mult pentru educarea şi predarea dvs., prin faptul că veţi face această instruire tocmai în aceşti ani. Acum încă mai captaţi ultimele manifestări ale instinctelor legate de sănătate şi hrănire. De aceea, îl mai puteţi instrui pe copil, în aceşti ani, despre condiţiile hrănirii şi ale sănătăţii, fără să-l faceţi prin aceasta egoist pentru întreaga viaţă de mai târziu. Pentru copil, încă mai este ceva firesc să-şi respecte în mod instinctiv condiţiile sănătăţii şi hrănirii. De aceea, noi îi putem vorbi despre asemenea lucruri şi în întâmpinarea cuvintelor noastre mai vine încă ceva ce este firesc omului şi care nu-l face egoist. Dacă nu li se transmit copiilor în aceşti ani cunoştinţe în legătură cu hrănirea şi sănătatea, atunci ei vor trebui să şi le dobândească mai târziu prin lectură sau prin comunicările altora. Toate cunoştinţele referitoare la hrănire şi sănătate care se apropie de om mai târziu, după pubertate, pe o cale sau alta, produc în el egoismul. Ele nu pot face altceva decât să producă egoismul. Dacă citiţi o carte despre fiziologia hrănirii, un compendiu de reguli pentru îngrijirea sănătăţii, este, pur şi simplu, în natura lucrurilor ca prin această lectură să deveniţi mai egoist decât aţi fost înainte. Acest egoism care emană în permanenţă de la asimilarea prin intelect a cunoştinţelor despre îngrijirea propriei noastre fiinţe, acest egoism trebuie combătut tocmai prin morală. Dacă n-ar trebui să ne îngrijim din punct de vedere fizic, n-ar trebui să avem, din punct de vedere sufletesc, nici o morală. Dar mai târziu, în viaţă, omul este expus mai puţin pericolelor egoismului dacă i se transmit cunoştinţe despre hrănire şi sănătate în ultimii ani ai şcolii elementare, când însuşirea cunoştinţelor despre hrănire şi îngrijirea sănătăţii încă nu stimulează egoismul, ci apelează la ceva care este firesc omului.

Vedeţi cât de mult depind nişte probleme de viaţă de predarea la momentul potrivit a unui anumit lucru. Dvs. aveţi grijă, într-adevăr, mai dinainte, de întreaga viaţă a omului, dacă îi oferiţi prin predare, la momentul potrivit, ceea ce trebuie. Bineînţeles, cel mai bine ar fi dacă i-am putea instrui cu privire la hrănire, la îngrijirea sănătăţii, pe copiii de 7 sau 8 ani. Atunci ei şi-ar însuşi în modul cel mai neegoist aceste cunoştinţe despre hrănire şi îngrijirea sănătăţii, pentru că la această vârstă de-abia ştiu că acestea se referă la ei înşişi. Ei s-ar privi pe sine ca pe un obiect, nu ca pe un subiect. Numai că ei nu le înţeleg; puterea lor de judecată nu s-a dezvoltat încă atât de mult încât să le înţeleagă. De aceea, nu puteţi să le transmiteţi în aceşti ani cunoştinţele despre hrănire şi îngrijirea sănătăţii, trebuie să le rezervaţi pentru ultimii ani de şcoală, când focul instinctului lăuntric legat de hrănire şi sănătate se stinge deja, dar când alături de acest instinct pe cale de a se stinge există deja facultatea de a înţelege ceea ce este în legătură cu el. La copiii mai mari, noi putem insera cu orice prilej câte ceva care se referă la hrănire şi îngrijirea sănătăţii. La predarea istoriei naturale, la predarea fizicii, ca şi la predarea foarte mult extinsă a geografiei, chiar şi la orele de istorie, pretutindeni putem întreţese cunoştinţe despre hrănire şi îngrijirea sănătăţii. Veţi vedea de aici că nu este necesar să le prevedem în planul şcolar ca materie de învăţământ şi că multe lucruri trebuie să trăiască în predare prin faptul că le facem să se reverse în această predare. Dacă avem înţelegere pentru ceea ce copilul trebuie să-şi însuşească, atunci copilul însuşi sau colectivitatea de copii care sunt adunaţi în şcoală ne spune în fiecare zi ce propoziţii trebuie să intercalăm la restul materiilor, şi ne spune că noi, ca dascăli, trebuie să dezvoltăm şi o anumită prezenţă de spirit. Dacă suntem dresaţi ca profesori de specialitate, de geografie sau de istorie, nu vom dezvolta această prezenţă de spirit, căci atunci, de la începutul şi până la sfârşitul orei de istorie, vom avea tendinţa de a face numai istorie. Şi atunci, pot să apară acele împrejurări extraordinar de nenaturale ale căror influenţe dăunătoare asupra vieţii încă nici nu sunt luate pe deplin în considerare.

Este un adevăr intim acesta că noi îi facem bine omului, că este ceva care-i stimulează mai puţin egoismul, dacă-i transmitem în ultimii ani ai şcolii elementare cunoştinţele despre hrănire şi îngrijirea sănătăţii, aşa cum v-am arătat [ Nota 82 ].

Dar aici mai este posibil să atragem atenţia asupra unor lucruri care impregnează întreaga predare cu un element afectiv. Dacă dvs. integraţi pretutindeni materialului de predat ceva de natură afectivă, atunci ceea ce trebuie realizat prin predare va rămâne de-a lungul întregii vieţi. Dar dacă în cadrul predării din ultimii ani ai şcolii elementare transmiteţi numai cunoştinţe intelectualiste, atunci rămân foarte puţine lucruri pentru întreaga viaţă. De aceea, trebuie să vă gândiţi ca lucrurile pe care le plăsmuiţi, într-un mod plin de fantezie, în ultimii ani ai şcolii elementare, să le impregnaţi de simţire în propriului dvs. suflet. În ultimii ani de şcoală, trebuie să încercaţi să prezentaţi geografia, istoria, istoria naturală, într-un mod intuitiv, dar într-un mod intuitiv-afectiv. Elementelor de fantezie trebuie să li se adauge cele afective.

Aşadar, perioada şcolii elementare se împarte, într-adevăr, pentru dvs., în mod clar, în ceea ce priveşte planul didactic, în cele trei părţi pe care le-am urmărit: În primul rând, perioada până spre vârsta de 9 ani, când, în principal, îi aducem aproape fiinţei umane în devenire acest lucru convenţional care este scrisul, cititul; apoi, până la 12 ani, când aducem aproape fiinţei umane în devenire tot ceea ce derivă de la acest lucru convenţional, precum şi ceea ce derivă, pe de altă parte, din ceea ce îşi are rădăcinile în propria putere de judecată a omului. Şi dvs. aţi văzut: Noi programăm pentru această perioadă şcolară cunoştinţe despre animale, cunoştinţe despre plante, pentru că acum omul mai are un anumit sentiment instinctiv pentru înrudirile existente. V-am arătat cum trebuie să cultivaţi în domeniul didacticii un sentiment al înrudirii omului cu întreaga lume a naturii, atunci când m-am ocupat de sepie, şoarece, miel, om. De asemenea, ne-am dat multă osteneală ‒ şi sper că ea va fi rodnică, pentru că va da la iveală flori şi roade la orele de botanică ‒ să dezvoltăm înrudirea omului cu lumea vegetală. Ar trebui să dezvoltăm aceste lucruri, prin reprezentări afective, în perioada mijlocie a şcolii elementare, când mai există instinctele care-l fac pe copil să se simtă înrudit cu animalele, cu plantele, când, la urma urmei, chiar dacă acest lucru nu se înalţă în lumina obişnuită a conştienţei care emite judecăţi, omul se simte când pisică, când lup, când leu sau vultur. Această capacitate de a ne simţi când una, când alta, nu mai există în acest fel decât imediat după împlinirea vârstei de 9 ani. Mai înainte, această posibilitate este mai puternică, dar copilul n-o poate pătrunde cu mintea, pentru că nu are facultatea necesară. Dacă ei s-ar maturiza înainte de vreme şi deja pe la 4-5 ani ar vorbi mai mult despre propria persoană, atunci copiii s-ar compara foarte, foarte frecvent cu vulturul, şoarecele ş.a.m.d. Dar dacă, aşa cum am arătat, începem să predăm cunoştinţe de istorie naturală când copilul are vârsta de 9 ani, vom mai găsi încă la copil mult din sentimentul instinctiv al înrudirii. Mai târziu, acest sentiment instinctiv se va maturiza în aşa fel încât copilul va simţi şi înrudirea cu lumea vegetală. De aceea predăm noi mai întâi istoria naturală a regnului animal, şi abia pe urmă istoria naturală a regnului vegetal. Mineralele le lăsăm la urmă de tot, deoarece pentru ele este necesară aproape numai puterea de judecată, iar aceasta nu apelează la ceva prin care omul este înrudit cu lumea exterioară. Omul nici nu este înrudit cu lumea minerală. El trebuie, înainte de toate să o dizolve, aşa cum v-am arătat. Omul nu suportă în el nici măcar sarea, dacă nu este dizolvată; imediat ce ajunge în el, trebuie s-o dizolve. Aşadar, este întru totul conform cu natura umană să alcătuim planul didactic în felul sugerat. Există un frumos echilibru în perioada de mijloc a şcolii generale, perioada de la 9 la 11 ani, între elementul instinctiv şi puterea de judecată. Putem presupune că pretutindeni copilul ne aduce în întâmpinare înţelegere, dacă vom conta pe o anumită înţelegere instinctivă, dacă nu exagerăm ‒ mai ales la orele de istorie naturală şi de botanică ‒ cu instruirea intuitivă. Trebuie să evităm, tocmai în ceea ce priveşte lumea vegetală, joaca exterioară de-a analogia, căci aceasta contravine, propriu-zis, sentimentului natural. Sentimentul natural are predispoziţia de a căuta în plante însuşiri sufleteşti; nu a căuta forma trupească exterioară a omului într-un copac sau altul, ci a căuta nişte raporturi sufleteşti de felul acelora pe care am încercat să le stabilim în ceea ce priveşte sistemul vegetal [ Nota 83 ].

Iar ceea ce este, de fapt, puterea de judecată, în cazul căreia ne putem bizui pe înţelegerea raţională, intelectuală, a omului, ea ţine de ultima perioadă a şcolii elementare. De aceea, noi folosim tocmai cel de-al 12-lea an de viaţă, când totul se îndreaptă spre înţelegerea bazată pe judecată, pentru a-l face să se contopească cu lucrurile pentru care mai este necesar un anumit instinct, care însă este deja acoperit într-o largă măsură de puterea de judecată. Acestea sunt, am putea spune, instinctele crepusculare ale sufletului, pe care trebuie să le biruim cu ajutorul puterii de judecată.

În această perioadă trebuie să ţinem seama de faptul că omul are un instinct pentru profitul adus de dobânzi, pentru ceea ce se încasează, pentru ceea ce zace scont ş.a.m.d. Acestea apelează la instincte; dar noi trebuie deja să le dominăm foarte intens prin puterea de judecată, de aceea trebuie chiar să promovăm în această perioadă cunoştinţe despre raporturile care există între socotit, pe de-o parte, şi circulaţia mărfurilor şi situaţia financiară, pe de altă parte, aşadar, despre calcularea procentelor, calcularea dobânzilor ş.a.m.d., calcularea scontului, şi altele asemenea.

Este de mare importanţă să nu-l învăţăm pe copil prea târziu aceste noţiuni. A-l învăţa aceste noţiuni prea târziu înseamnă a conta, de fapt, la această învăţare numai pe egoismul lui. Nu contăm încă pe egoism, dacă-l învăţăm pe omul aflat în jurul vârstei de 12 ani ceva despre schimb şi altele asemenea, despre calculele comerciale, ş.a.m.d. De contabilitatea propriu-zisă ne putem ocupa mai târziu. În aceasta este implicată deja mai multă înţelegere raţională. Dar a-l învăţa pe copil aceste noţiuni este un lucru de o mare importanţă pentru această perioadă. Căci, atât timp cât copilul mai e aşa de tânăr, încă nu s-au pus în mişcare sentimentele lăuntrice egoiste pentru dobânzi, expunerea mărfurilor şi altele asemenea. La şcoala de comerţ, acest lucru devine deja mai suspect, când omul este mai mare.

Acestea sunt lucruri pe care, în calitate de oameni care instruiesc, care-i învaţă pe alţii, trebuie să vi le însuşiţi în mod foarte temeinic. Numai nu încercaţi să faceţi prea mult, să zicem, la descrierea plantelor. Încercaţi să predaţi tocmai cunoştinţele despre plante în aşa fel încât să mai rămână mult loc pentru fantezia elevilor, în aşa fel încât copilul să-şi mai poată elabora încă multe, multe, pe baza simţirii, într-un mod plin de fantezie, cu privire la ceea ce există drept legături sufleteşti între sufletul uman şi lumea plantelor. Cel care fabulează prea mult despre instruirea intuitivă, acela nu ştie că există unele lucruri care trebuie transmise omului, dar care nu pot fi percepute pe cale exterioară. Şi dacă încercăm să-i transmitem omului prin predare intuitivă nişte lucruri pe care ar trebui să i le transmitem, de fapt, printr-o acţiune morală, afectivă, pe care o exercităm asupra lui, atunci îi aducem prejudicii tocmai prin predarea intuitivă. Nu avem voie să uităm că simpla tendinţă de a arăta şi ilustra este, într-o foarte mare măsură, un fel de adaos datorat mentalităţii materialiste a epocii noastre. Fireşte, noi trebuie să cultivăm perceperea intuitivă la locul potrivit, dar nu avem voie să transformăm în percepţie intuitivă ceva care poate să înlesnească transmiterea de la dascăl la elev a unei influenţe moral-afective.

Cred că acum v-aţi însuşit atât de multe lucruri, încât să ne putem forma apoi, într-adevăr, planul nostru didactic [ Nota 84 ].