Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTA EDUCAŢIEI. DISCUŢII DE SEMINAR ŞI
CONFERINŢE ASUPRA PLANULUI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

GA 295


A DOUA DISCUŢIE DE SEMINAR

Stuttgart, 22 august 1919

L. vorbeşte în legătură cu următoarele întrebări: în primul rând, cum se exteriorizează în copil temperamentul sanguinic şi, în al doilea rând, cum trebuie să-l tratăm?

Rudolf Steiner: Aici începe individualizarea. Am spus că putem face o împărţire după temperamente. Sigur că trebuie să-l punem pe copil să lucreze împreună cu ceilalţi în cadrul orei comune de desen şi acum putem individualiza puţin la diferitele grupe. Esenţialul ar fi să ştiţi în ce privinţă vreţi să individualizaţi munca la orele de desen. Imitarea o vom cultiva mai puţin. La desen, vom căuta să trezim simţul lăuntric al formelor. Numai în această privinţă vom putea individualiza. Vom putea face o deosebire între faptul că luăm nişte forme mai mult liniare sau unele mai mişcate, că desenăm forme mai simple, uşor de cuprins cu privirea, sau altele cu multe detalii. La copilul sanguinic va fi bine să folosim forme mai complicate, cu mai multe detalii. Va trebui să reflectăm mai mult în ce fel vrem să lucrăm cu un copil sau altul, în funcţie de temperament.


E. se referă la aceeaşi temă.

Rudolf Steiner: În cazul unor asemenea lucruri, nu-i aşa, trebuie să ne fie întotdeauna absolut limpede faptul că modul de tratare a copiilor nu trebuie să fie unul uniform. Bineînţeles că, într-un anumit caz, un profesor poate să facă un lucru care este foarte bun, iar celălalt să facă un alt lucru, care este şi el bun. Aşadar, nu trebuie să tindem spre uniformizarea pedantă, totuşi, trebuie să respectăm anumite linii orientative generale, pe acestea trebuie să le înţelegem.

Întrebarea dacă e greu sau uşor să tratezi un copil sanguinic este, fără îndoială, foarte importantă. În legătură cu aceasta ar trebui, desigur, să ne formăm o părere şi să ne lămurim, de pildă, asupra următorului lucru: Se poate întâmpla să se ivească necesitatea de a-i prezenta, de a-i explica ceva copilului sanguinic. Copilul a preluat în sine, cu siguranţă, lucrul respectiv, totuşi, după un anumit timp observăm că el nu mai e atent la acest lucru, că îl interesează altceva. Aşa ceva stânjeneşte progresul copilului. Ce aţi face dacă aţi observa că vorbiţi la clasă despre cal, iar după un timp copilul sanguinic s-a îndepărtat foarte mult de la obiect şi şi-a îndreptat atenţia spre cu totul altceva, astfel încât tot ceea ce spuneţi la oră ar putea să treacă neauzit pe lângă urechile lui? Ce aţi face cu un asemenea copil?

Într-un asemenea caz, mult va depinde de măsura în care puteţi sau nu individualiza. Dacă aveţi în clasă mulţi copii, multe dintre măsurile care trebuie să fie luate nu vor fi uşor de luat. Dacă avem mulţi copii, sanguinicii vor sta împreună, formând o grupă. În acest caz, va trebui să acţionaţi asupra copiilor sanguinici oferindu-le drept model copiii melancolici. Dacă în grupa sanguinicilor ceva nu e în regulă, ne adresăm grupei melancolicilor şi dăm acestui temperament ocazia să realizeze echilibrul! Tocmai când predăm “în masă” va trebui să ţinem seama foarte mult de acest lucru. Aici e important nu numai să ne păstrăm noi înşine seriozitatea şi liniştea, ci şi să facem în aşa fel încât seriozitatea şi liniştea copiilor melancolici să interacţioneze cu dispoziţia copiilor din grupa sanguinicilor.

Să presupunem că vorbiţi despre cal. Vă daţi seama că un copil din grupa sanguinicilor de mult nu mai e atent. Acum, încercaţi să constataţi acest lucru. Prin faptul că-l întrebaţi ceva pe copil, faceţi să iasă cu adevărat la iveală faptul că el nu mai e atent. Apoi, încercaţi să constataţi la un copil din grupa melancolicilor faptul că, dacă mai înainte vorbeaţi despre dulapul de haine, iar acum vorbiţi deja de mult despre cal, el încă se mai gândeşte tot la dulap. Constataţi acest lucru: „Vezi, tu ai uitat de mult şi de cal, pe când prietenul tău încă nu s-a despărţit de dulap!”.

Asemenea lucruri exercită o influenţă puternică. Copiii se şlefuiesc în acest fel în contact unii cu alţii. Faptul  că se văd pe ei înşişi are un efect puternic. Sufletul subconştient are un sentiment puternic al faptului că nu se poate progresa în viaţa socială dacă oamenii nu merg împreună. Trebuie să apelăm foarte intens la acest subconştient al sufletului, şi atunci chiar şi predarea “în masă” poate fi un mijloc extraordinar de bun pentru a progresa, însuşirile copiilor şlefuindu-se una de cealaltă. Ca să arătăm contrastul, trebuie să avem o mină cu adevărat uşoară şi umor, în aşa fel încât copiii să vadă: el nu se supără niciodată, nici nu poartă pică nimănui, ci face doar ca lucrurile să se arate aşa cum sunt.


T. vorbeşte despre copilul flegmatic.

Rudolf Steiner: Ce-aţi face dacă un copil flegmatic nu iese deloc din sine şi vă duce la exasperare?


U. vorbeşte despre tratarea temperamentelor din punct de vedere muzical şi în raport cu istoria biblică.

Flegmaticul sanguinicul
colericul
melancolicul
armoniu şi pian
instrumente de suflat
percuţie şi tobă
instrumente cu coarde
armonie
melodie
ritm
contrapunct (ce va trebuie
tratat mai mult intelectual )
cântatul în cor
orchestra ca întreg
instrumente solo
cântul solo
Referitor la istoria biblică
  Evanghelia lui Matei 
(diversitate)
  Evanghelia lui Luca 
(intimitate)
  Evanghelia lui Marcu 
(forţă)
Evanghelia lui Ioan
(aprofundare spirituală)

Rudolf Steiner: Multe dintre aceste lucruri sunt juste, şi anume cele cu privire la instrumente şi la alegerea felului de a se face muzică. La fel de bună este opoziţia dintre cântul solo, la melancolic, orchestra întreagă la sanguinic, şi cântatul în cor la flegmatic. Aceste lucruri sunt foarte bune şi este foarte bună şi asocierea evangheliştilor. Dar cele patru arte ar trebui mai puţin repartizate pe temperamente, din cauză că se poate acţiona, în sensul armonizării, asupra fiecărui temperament tocmai prin multitudinea de aspecte ale artei. În cadrul fiecărei arte în parte principiul este foarte just, dar eu n-aş repartiza artele înseşi. În ceea ce priveşte muzica, acest lucru este just. Dacă aveţi, de pildă, un flegmatic, puteţi acţiona foarte bine asupra lui prin ceva care-i ia în stăpânire întreaga fiinţă, prin dans sau pictură. N-aş renunţa la ceea ce poate să acţioneze asupra lui din direcţia diferitelor arte. În cadrul fiecărei arte, vom putea repartiza pe temperamente direcţiile şi trăsăturile specifice artei respective. N-ar fi bine să  cedăm aici prea mult în faţa temperamentelor, de vreme ce e necesar să preparăm totul aşa cum este just pentru fiecare în parte.


O. vorbeşte despre temperamentul flegmatic şi spune că un asemenea copil stă în clasă cu gura deschisă.

Rudolf Steiner: Greşiţi; copilul flegmatic nu va sta cu gura deschisă, ci cu gura închisă, dar cu buzele atârnând. Uneori putem nimeri drept la ţintă cu un asemenea indiciu. A fost foarte bine că am atins această problemă. Dar de obicei nu aşa stau lucrurile; copilul flegmatic nu va sta cu gura deschisă, ci dimpotrivă. Ajungem, astfel, înapoi la întrebarea: Cum ne putem comporta faţă de copilul flegmatic dacă ne duce la exasperare?

Ideal ar fi s-o rugăm pe mama copilului să-l trezească în fiecare zi măcar cu o oră mai devreme decât este obişnuit să se trezească şi să-i dea în acest timp, pe care, propriu-zis, i-l răpeşte ‒ nu-i vom face nici un rău prin aceasta, căci de regulă doarme mult mai mult decât are nevoie ‒,  să-i dea tot felul de ocupaţii. Din momentul când l-am trezit şi până la ora când este obişnuit să se trezească îi vom da mereu câte ceva de făcut, aceasta ar fi vindecarea ideală. Pe această cale l-am scăpa de o bună parte din flegmatismul său. De obicei, nu vom putea face acest lucru, pentru că părinţii nu vor fi de acord, dar s-ar putea face foarte mult pe această cale.

Se va putea face un alt lucru, care este un fel de surogat, dar care poate ajuta mult: Când grupa stă în bănci ‒ cu siguranţă, nu cu gura deschisă ‒, iar dvs. treceţi pe lângă ei, aţi putea face aşa ceva (dr. Steiner loveşte în masă cu o legătură de chei), un lucru prin care provocaţi un şoc asupra copiilor, trezindu-i, ceea ce face ca ei să treacă de la gura închisă la gura deschisă. În acest moment, când le-aţi provocat şocul, căutaţi să-i faceţi să se ocupe cu ceva timp de cinci minute. Trebuie să-i scoatem din letargia lor printr-un procedeu exterior, trebuie să-i zgâlţâim. Trebuie să luptăm împotriva acestei legături dezordonate a corpului eteric cu cel fizic, acţionând asupra inconştientului. Va trebui să găsim de fiecare dată un alt mijloc de a-i şoca, făcându-i prin aceasta să treacă de la buzele ce atârnă în jos la gura deschisă; aşadar, un mijloc care să facă să se întâmple tocmai ceea ce lor nu le place. În acest fel ar trebui să fie tratată problema, atunci când copiii vă împing la exasperare. Dacă vom continua să procedăm cu răbdare şi vom scutura mereu grupa flegmaticilor în acest fel, vom realiza foarte mult pe acest tărâm.


T.: N-ar fi posibil să cerem ca flegmaticii să vină la şcoală cu o oră mai devreme?

Rudolf Steiner: Ei da, dacă s-ar face acest lucru, şi dacă s-ar face în aşa fel încât copiii să fie treziţi cu un anumit zgomot, bineînţeles că ar fi foarte bine. Ar fi bine, de asemenea, să-i punem alături de grupa flegmaticilor pe elevii care vin cel mai devreme la şcoală. La flegmatic e important să-i solicităm atenţia pornind de la schimbarea stării sufleteşti.


Se abordează problema alimentaţiei copiilor cu diferite temperamente.

Rudolf Steiner: În general, va trebui să avem grijă ca perioada digestiei celei mai intense să nu fie totodată perioada activităţii şcolare, totuşi, nişte mese mai reduse sub raport cantitativ nu vor avea o importanţă prea mare. Dimpotrivă, copiii vor putea fi mai atenţi dacă au luat micul dejun, decât dacă vin la şcoală cu stomacul gol. Bineînţeles că, dacă-i supraalimentăm, nu vom putea să-i învăţăm absolut nimic. Copiilor sanguinici n-ar trebui să li se dea prea multă carne, iar la copiii flegmatici ar trebui să se evite abuzul de ouă. Dimpotrivă, copiilor melancolici li s-ar putea da o alimentaţie mixtă, dar nu prea multe rădăcinoase, nici multă varză. La copiii melancolici, alimentaţia este foarte individuală, în cazul lor trebuie să observăm ce le face bine şi ce nu. La copiii sanguinici şi flegmatici, putem generaliza.


Urmează nişte explicaţii ale lui D. în legătură cu temperamentul melancolic al copiilor.

Rudolf Steiner: Da, a fost foarte frumos. În ceea ce priveşte predarea, va mai trebui să ţinem seama şi de faptul că, de obicei, copiii melancolici rămân uşor în urmă, nu ţin pasul cu ceilalţi. Vă rog să ţineţi seama şi de acest lucru.


A. vorbeşte în legătură cu aceeaşi problemă.

Rudolf Steiner: Aici este foarte bună observaţia că la copiii melancolici este esenţial felul cum ne purtăm noi înşine cu ei. Ei rămân în urmă şi cu naşterea corpului eteric, care la ceilalţi copii se eliberează o dată cu schimbarea dinţilor. De aceea, asemenea copii sunt mult mai accesibili imitaţiei. Ei reţin ceea ce facem în faţa lor, cu condiţia să ne fi îndrăgit. În cazul lor, trebuie să folosim acest lucru, faptul că menţin mai mult timp principiul imitaţiei.


M. se referă tot la temperamentul melancolic.

Rudolf Steiner: Vă rog să ţineţi seama în mod deosebit de faptul că temperamentul melancolic va putea fi tratat foarte greu dacă nu aveţi în vedere un lucru care se întâmplă aproape întotdeauna: melancolicul este prizonierul unei autoamăgiri ciudate; el crede că trăirile sale sunt unice. În momentul în care-l facem să-şi dea seama că şi alţi oameni au aceste trăiri şi altele asemănătoare, acest fapt reprezintă pentru el un fel de cură, deoarece observă că nu numai el este o individualitate atât de interesantă cum i se pare lui. El se află în prada iluziei că e un om de excepţie, aşa cum este el. Dacă-l facem să simtă cu putere acest lucru: „Tu nu eşti un tip chiar aşa de ieşit din comun, există multe asemenea exemplare care vieţuiesc un lucru sau altul”, vom frâna foarte mult impulsurile care duc la melancolie. De aceea, e bine să-i prezentăm biografiile unor oameni de seamă. El va nutri mai puţin interes faţă de natura exterioară, dar îl vor interesa diferitele personalităţi. Ar trebui să folosim în mod deosebit asemenea biografii, ca sa-l vindecăm de melancolia lui.


Doi dascăli vorbesc despre temperamentul coleric.

Rudolf Steiner desenează la tablă următoarele figuri [ Nota 8 ]:

desen 1

Ce este aceasta? Şi aceasta este o caracterizare a celor patru temperamente. Copiii melancolici sunt de regulă zvelţi, subţiri; cei sanguinici sunt cei mai normali; copiii care au umeri mai scoşi în afară sunt flegmatici; cei cu o constituţie scundă şi îndesată, astfel încât capul aproape că se scufundă în corp, sunt copii colerici.

La Michelangelo şi Beethoven aveţi un amestec între temperamentele melancolic şi coleric.

Acum vă rog să ţineţi întru totul seama de faptul că, atunci când e vorba de temperamentul copilului, noi, ca dascăli, nu suntem nicidecum chemaţi să privim drept „defecte” temperamentele respective şi să urmărim să le combatem. Noi avem datoria să recunoaştem temperamentul si să ne pune întrebarea: cum trebuie să-l tratăm, pentru a atinge cu el un ţel de viaţă pozitiv, în aşa fel încât să scoatem la iveală din temperamentul respectiv ceea ce are el mai bun şi copiii să-şi atingă, cu ajutorul temperamentului, scopul în viaţă. Tocmai în cazul temperamentului coleric ar fi de prea mic ajutor să vrem să scoatem acest temperament din copil şi să-l înlocuim cu altceva. De fapt, din viaţa şi din caracterul pasionat al colericului izvorăsc foarte multe lucruri şi mai ales în istoria mondială multe s-ar fi întâmplat altfel dacă n-ar fi existat colerici. Dar tocmai la copil trebuie să avem grijă ca el să-şi atingă scopurile în viaţă, în ciuda temperamentului.

În cazul copilului coleric trebuie să avem cât mai mult în vedere situaţiile născocite, plăsmuite în mod artificial, pe care să le aducem în sfera atenţiei lui. Unui copil care se dezlănţuie cu putere, de pildă, ar trebui să-i îndreptăm atenţia asupra unor situaţii născocite, pe care să le tratăm într-un mod coleric: de pildă, îi povestesc tânărului coleric despre un tip cu înfăţişare şi purtări sălbatice cu care m-am întâlnit, purtări pe care i le pictez în cuvinte ca pe o realitate. M-aş extazia, aş descrie felul cum m-aş purta cu acest tip, cum îl judec, în aşa fel încât, prin cele născocite de mine, copilul să vadă la celălalt purtările colerice, să vadă fapta. Prin aceasta, vom face ca în el să se adune forţa de a înţelege bine şi alte lucruri.


Rudolf Steiner este rugat să povestească scena dintre Napoleon şi secretarul său.

Rudolf Steiner: Atunci ar trebui să cerem mai întâi permisiunea comisiei de construcţii! ‒ Persoana care vorbeşte ar trebui să picteze în cuvinte această scenă în aşa fel încât să iasă în evidenţă elementul coleric. Acest lucru va face întotdeauna ca în copilul coleric să se adune forţă, în aşa fel încât să-l putem trata mai departe. Ideal ar fi acest lucru: să pictăm în faţa grupei colericilor, prin cuvânt, o situaţie, pentru ca în acest fel să se adune iarăşi forţă. Ea ajunge întotdeauna pentru câteva zile. În acest caz, timp de câteva zile copiii nu vor fi împiedicaţi deloc să-şi însuşească lucrurile pe care le predăm. Altfel, ei luptă lăuntric cu lucrurile pe care trebuie să le înţeleagă.

Acum, eu aş dori să încercaţi următorul lucru: De la aceste ore în care ne-am ocupat de temperamente ar trebui să rămână ceva şi de aceea aş ruga-o pe d-ra B. să facă o prezentare succintă, de cel mult şase pagini, despre specificul temperamentelor şi modul de tratare al acestora, pe baza a tot ceea ce am discutat eu aici. Nu e nevoie să fie gata chiar mâine.

Iar pe d-ra E. aş vrea s-o rog să-şi imagineze că are în faţa ei două grupe: copiii sanguinici şi copiii melancolici, iar ea să prezinte, la desen, prin felul de a preda, o alternare în desenarea unor motive simple, în aşa fel încât prin aceasta să influenţeze, când grupa sanguinicilor, când grupa melancolicilor.

Pe lângă toate acestea, aş mai avea o rugăminte: dl. T. poate să facă acelaşi lucru cu desenul pentru copiii flegmatici şi copiii colerici, astfel încât mâine să ne fie prezentate aceste lucruri aşa cum veţi fi gândit s-o faceţi.

Apoi i-aş ruga, poate pe d-ra A., pe d-ra D. şi pe dl. R., să se ocupe de următoarele: Vă imaginaţi că aveţi de povestit unul şi acelaşi basm de două ori la rând, în aşa fel încât să nu povestiţi chiar exact, ci să înveşmântaţi totul în propoziţii diferite ş.a.m.d. Prima dată căutaţi să aveţi în vedere mai mult grupa sanguinicilor, a doua oară grupa melancolicilor, în aşa fel încât fiecare să se aleagă cu ceva.

Apoi, i-aş mai ruga pe domnii M. şi L. să se ocupe de sarcina dificilă de a ne oferi descrierea individuală a unui animal sau a unei specii animale, adaptând-o o dată pentru copiii colerici, a doua oară pentru copiii flegmatici.

Pe domnii O., N., şi poate că-i ajută şi dl. U., i-aş ruga să rezolve problema felului în care trebuie să se ţină seama de cele patru temperamente la ora de socotit, numai la ora de socotit.

Nu-i aşa, dacă vă îndreptaţi atenţia spre asemenea lucruri cum sunt temperamentele, ca să împărţiţi clasa în funcţie de ele, trebuie să aveţi în vedere în special faptul că omul ca atare este o fiinţă în permanentă devenire. Şi noi trebui să integrăm neobosiţi conştienţei noastre de educatori ideea că omul este o fiinţă în permanentă devenire, că în decursul vieţii sale el trece prin tot felul de metamorfoze. Şi putem reflecta la ceea ce este în devenire în om, la fel de intens cum cugetăm la temperamentele diferiţilor copii, şi ne putem spune: În fond, toţi copiii sunt sanguinici, chiar dacă în particular unul e flegmatic, celălalt coleric. Toţi adolescenţii şi toate adolescentele sunt, propriu-zis, colerici, iar dacă nu aşa stau lucrurile, dacă în această perioadă ei nu sunt colerici, avem de-a face cu o dezvoltare nesănătoasă. În mijlocul vieţii omul e melancolic. Iar la bătrâneţe e flegmatic.

Faptul acesta aruncă iarăşi puţină lumină asupra situaţiei temperamentelor, căci aici vedeţi un lucru de care e absolut nevoie să se ţină seama în epoca actuală. În epoca actuală ne place să ne formăm noţiuni rigide, bine definite. În realitate, toate trec unele într-altele, aşa că, în momentul în care am spus că omul constă din sistemul capului, sistemul pieptului şi sistemul membrelor, trebuie să ne clarificăm şi faptul că toate trec unele într-altele. Aşadar, un copil coleric este doar în principal coleric, un copil sanguinic este doar în principal sanguinic ş.a.m.d. Omul are prilejul de a fi pe deplin coleric de-abia în adolescenţă. Unii rămân de-a lungul întregii vieţi colerici, pentru că se menţin de-a lungul întregii vieţi la vârsta adolescenţei. Nero şi Napoleon n-au depăşit deloc vârsta adolescenţei. Vedem de aici că lucrurile care alternează între ele în cadrul devenirii, ele şi interferează în cadrul acestei deveniri.

Pe ce se bazează facultăţile creatoare ale poetului, facultăţile creatoare spirituale în general? Pe ce se bazează faptul că cineva poate deveni poet? Pe capacitatea de a-şi păstra de-a lungul întregii vieţi anumite însuşiri ale adolescenţei şi copilăriei. Un om are cu atât mai mult predispoziţia de a scrie poezii, cu cât a rămas mai mult tânăr. Într-un anumit sens, este o nenorocire pentru un om să nu-şi păstreze posibilitatea de a-şi menţine pentru întreaga viaţă anumite însuşiri caracteristice tinereţii, ceva din temperamentul sanguinic. Pentru educator, este foarte important să poată deveni sanguinic din proprie voinţă. Este extraordinar de important să ţinem seama, ca educatori, de acest lucru, în aşa fel încât să cultivăm ca pe ceva cu totul deosebit această predispoziţie fericită a copilului.

Toate facultăţile creatoare, toate lucrurile pe care se va întemeia domeniul spiritual-cultural al organismului social, sunt însuşirile ce ţin de tinereţe ale oamenilor, aceste lucruri vor fi realizate de oameni care şi-au păstrat temperamentul caracteristic tinereţii.

Tot ceea ce ţine de activitatea economică are la bază faptul că în om pătrund unele însuşiri ale bătrâneţii, chiar dacă el e tânăr. Căci întreaga gândire economică se bazează pe experienţă. Iar omul adună experienţă mai ales prin faptul că în el pătrund anumite însuşiri ale bătrâneţii, iar moşneagul e flegmatic. Omul de afaceri e destoinic la locul său de muncă dacă a integrat caracteristicilor şi însuşirilor sale un anumit flegmatism, care, propriu-zis, este ceva specific bătrâneţii. În aceasta constă secretul multor oameni de afaceri, ei sunt nişte oameni de afaceri foarte buni prin faptul că au integrat predispoziţiilor lor ş.a.m.d. ceva care aparţine bătrâneţii. Acela care, lucrând pe tărâmul economic, şi-ar dezvolta numai temperamentul sanguinic, ar reuşi să facă numai proiecte adolescentine, care n-ar ajunge niciodată să fie finalizate. Colericul care a rămas adolescent ar dăuna, prin anumite lucruri pe care le-ar face mai târziu, unor calităţi avute mai înainte. Melancolicul, oricum, nu poate să devină om de afaceri. Dar o dezvoltare armonioasă a omului de afaceri este legată de o anumită facultate a bătrâneţii, care ne face capabili să acumulăm experienţe în viaţa economică. Cel care are tendinţa să acumuleze experienţă este întotdeauna un moşneag flegmatic. Nişte temperamente armonioase în care este amestecat un anumit flegmatism dau cea mai bună constelaţie de însuşiri pentru omul care urmează să desfăşoare o activitate economică.

Vă daţi seama că, dacă ne gândim la viitorul omenirii, trebuie să ţinem seama de asemenea lucruri, trebuie să le avem în vedere. Un poet sau un pictor de treizeci de ani nu este doar un om de treizeci de ani, ci în el au pătruns, totodată, însuşiri specifice copilăriei, tinereţii. Când un om posedă facultăţi creatoare, putem observa că în el trăieşte un al doilea, prin care el a rămas mai mult sau mai puţin copil, prin care în el s-au menţinut însuşirile copilăriei.

Toate aceste lucruri pe care le-am prezentat aici trebuie să devină obiectul unei noi psihologii.