Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CUNOAŞTEREA OMULUI ŞI
STRUCTURAREA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI

GA 302


A CINCEA PRELEGERE

Stuttgart, 16 iunie 1921

Astăzi vrem să aducem în faţa sufletelor caracteristicile copilului aflat la vârsta de paisprezece-cincisprezece ani, pentru ca, în următoarele zile, să abordăm ceea ce intră în discuţie mai mult în sensul didactico-pedagogic. Noi nu dorim să ţinem cont numai de ceea ce se referă la învăţătura şi la educarea copilului aflat la această vârstă, ci vrem să cuprindem cu privirea şi ceea ce se referă la întreaga şcoală.

Pornind de la cunoştinţele antroposofice pe care le avem, ştim că abia în această perioadă de timp se naşte cu adevărat trupul astral al copilului, asta însemnând că acesta ajunge să îşi atingă importanţa sa deosebită*. Şi exact la fel cum trupul fizic este activ de preferinţă – şi anume cu un efect care se amplifică – de la naştere şi până la aproximativ cel de-al şaptelea an de viaţă, tot aşa intră în acţiune, după cel de al şaptelea an de viaţă şi până la vârsta de paisprezece, cincisprezece ani, trupul eteric şi apoi trupul astral, care însă, bineînţeles, la rândul său, se află într-o legătură deosebită cu Eul, ce ajunge de-abia după vârsta de douăzeci de ani să acţioneze în mod pe deplin independent.

* Vezi Rudolf Steiner: Educarea copilului din punctul de vedere al ştiinţei spirituale. GA 34

Această perioadă de viaţă cuprinsă în jurul vârstei de paisprezece-cincisprezece ani are o importanţă deosebită pentru dezvoltarea copilului. Faptul că această vârstă are o importanţă deosebită puteţi să-l observaţi desigur din aceea că, într-o anumită măsură, între trupul astral şi trupul eteric este o legătură mai puţin strânsă decât între trupul eteric şi trupul fizic. În fiecare noapte, atunci când dormim, noi ieşim cu trupul astral şi cu Eul nostru din trupul eteric şi din trupul fizic, astfel că, într-o anumită măsură, pe de o parte, sunt mai strâns legate unul de celalalt trupul fizic şi trupul eteric şi, pe cealaltă parte, trupul astral şi Eul, în timp ce trupul astral cu trupul eteric pe de o parte şi Eul cu trupul fizic pe cealaltă parte sunt mai slab legate unul de celălalt, pentru că, în fiecare zi, ele sunt separate şi apoi din nou reîmbinate*.

* Vezi Rudolf Steiner: Ştiinţa ocultă în schiţă GA 13.

În legătură cu aceasta se află faptul că starea de tranziţie a omului, aşa cum se află acesta în jurul celui de al paisprezecelea şi al celui de al cincisprezecelea an de viaţă – în cazul fetelor chiar ceva mai devreme – are o altă natură decât cea care se desfăşoară în jurul vârstei de şapte ani. O dată cu schimbarea dentiţiei, la atingerea vârstei şcolare, avem de a face cu o relaţie care se desfăşoară, într-o anumită măsură, pe deplin obiectiv, în exteriorul trupesc-fizic al omului, în ceea ce şi aşa se reliefează în fiecare zi ca fiind ceva obiectiv, când omul intră în starea de somn. Cu modificările datorate maturizării sexuale avem de a face cu ceva în care omul aduce întregul său element subiectiv, Eul şi trupul său astral, într-o relaţie cu elementul său obiectiv, cu trupul eteric şi cu trupul său fizic. Din aceste considerente avem de a face, în cazul acestei dezvoltări pe parcursul vieţii, cu ceva care intervine şi în dezvoltarea sufletească într-un cu totul alt mod decât transformările care au loc o dată cu schimbarea dinţilor. Transformarea de la schimbarea dinţilor este de aşa natură încât se desfăşoară o legătură fizico-eterică. Apoi aceasta acţionează asupra subiectivului. La atingerea maturităţii sexuale, într-o anumită măsură elementul fizico-eteric rămâne pentru sine aşa cum este, şi, de asemenea, şi elementul astral cu Eul rămân aşa cum sunt, însă, într-un anumit sens, ia naştere un transfer de o altă natură între cele două, astfel încât ambele părţi participă la această trecere în aceeaşi măsură, atât elementul fizic-trupesc şi cel eteric, cât şi Eul şi trupul astral. Însă acesta este un proces la care omul participă în mod direct, şi cu particularităţile sale lăuntrice subiective.

De aici putem vedea cum, după atingerea maturităţii sexuale, în cadrul dezvoltării umane au loc de fapt puternice modificări de caracter. Aceste modificări de caracter sunt observabile şi din exterior, nu numai că apare şi în general ceea ce constituie atingerea maturităţii pentru dragoste, care desigur că nu se manifestă imediat în deplina ei formă sexuală, ci mai mult într-o formă generală, încât copilul se simte atras înspre un alt copil într-un mod intim. Noi observăm în special formarea prieteniilor dintre băieţi şi fete, într-un mod care la început încă nu are prea mult de a face cu aspectul sexual, care însă dovedeşte că în cadrul dezvoltării umane intervine, într-un mod mai conştient, în general, dezvoltarea puterii de a iubi, a puterii de a se simţi atras înspre omul de alături.

Şi apoi vedem cum devine vizibil în exterior faptul că atât la băieţii cât şi la fetele care se află la această vârstă apare ceva care, privind dinspre dezvoltarea individuală de până acum, ne este de multe ori destul de inexplicabil, care adeseori chiar intră într-o foarte puternică contradicţie cu caracterul individual de până acum, însă care prezintă totuşi ceva comun, ceva general, şi care începe cu atingerea maturităţii sexuale. Vedem cum apare ceea ce la băieţi – la fete este prezent într-o altă formă – numim anii de mojicie sau anii de bădărănie, anii în care tinerii cred că totul le este permis. Aceşti ani în care tinerii cred că totul li se cuvine îşi au originea în întregime în acest trup astral care ajunge la această deosebită împlinire lăuntrică, care închide Eul în sine, care însă încă nu a ajuns la dezvoltarea sa deplină şi în lupta pentru a ajunge în relaţie corespunzătoare cu trăirea sistemului fizicului, şi, prin aceasta, să atingă relaţia corespunzătoare faţă de întregul mediu înconjurător. Şi, tocmai pentru că este o căutare a unei relaţii între obiectiv şi subiectiv, exact din acest motiv există şi o anumită luptă. Iar această luptă se exprimă în aceea că, la această vârstă, omul neagă, într-o anumită măsură, ceea ce a dezvoltat până atunci. Câteodată nu mai recunoaştem copiii, atunci când la ei s-a instalat vârsta la care tinerii cred că totul li se cuvine.

Fiecare dintre noi cunoaşte semnele exterioare ale vârstei la care tinerii se află în faza de bădărănie şi, din acest motiv, nu este necesar să le mai descriu în amănunt. Însă noi trebuie totuşi să le analizam cu atenţie în ceea ce priveşte esenţa lor, pentru că au o însemnătate deosebit de mare pentru procesul de învăţământ şi procesul educativ. Iar ceea ce iese în evidenţă mai întâi este faptul că, la fete, trupul astral are o însemnătate mai mare decât la băieţi. Trupul astral are, pe parcursul întregii vieţi, o însemnătate mai mare la sexul feminin decât la sexul masculin. Căci întreaga organizare feminină este orientată, prin trupul astral, mai mult către cosmos. Prin intermediul naturii feminine se dezvăluie şi se reliefează multe dintre cele ce de fapt reprezintă mistere ale cosmosului. Trupul astral al naturii feminine este în sine mai diferenţiat, cu mult mai bogat ramificat decât trupul astral al bărbatului, care, într-o anumită măsură, este mai nediferenţiat, mai grosier. Prin contrast, fata, între vârsta de treisprezece, paisprezece ani şi douăzeci, douăzeci şi unu de ani se dezvoltă în aşa fel încât Eul său este într-o foarte puternică măsură influenţat de ceea ce se configurează în cadrul trupului astral. Se vede cum, la fete, Eul este practic – putem chiar spune – absorbit de către trupul astral, astfel încât atunci când se atinge vârsta de douăzeci, douăzeci şi unu de ani, la fete are loc de fapt o contrapresiune puternică, un efort puternic de a ajunge la Eu.

La băieţi, lucrurile stau cu totul altfel. În cazul băieţilor, trupul astral absoarbe Eul mult mai puţin. Ce-i drept, Eul rămâne ascuns. El încă nu poate acţiona pe deplin, însă, totuşi, între vârsta de paisprezece, cincisprezece ani şi douăzeci, douăzeci şi unu de ani se păstrează, fără să fie foarte puternic influenţat de către trupul astral, astfel că, prin această păstrare a Eului, prin această neabsorbire a Eului şi prin această, totuşi, lipsă de independenţă a Eului, băiatul devine cu mult mai uşor la această vârstă o persoană excesiv de liniştită comparativ cu fata. Fata dobândeşte la această vârstă, mult mai uşor decât băiatul, o libertate, ceva ce se concentrează asupra manifestării, a apariţiei exterioare. Şi la naturi de băieţi în fond mai profunde observăm că, prin această relaţie deosebită a Eului faţă de trupul astral, relaţie existentă la această vârstă, apare ceva cum ar fi adeseori un fel de retragere din viaţă. Desigur că ei îşi caută prieteni, caută să stabilească legături; însă simt nevoia de a se putea ascunde puţin în sine, cu gânduri sau simţăminte deosebite. Acest aspect este caracteristic tocmai la băieţii mai profunzi, şi anume că ei se retrag cu plăcere puţin în sine şi, de pe poziţia de educator (bineînţeles că şi ca educatoare), vom avea un efect deosebit de benefic asupra unor astfel de naturi de băieţi dacă ne comportăm de maniera de a accepta, într-un mod de fapt foarte fin, secretul deosebit, aş spune, pe care îl are în fond fiecare suflet de băiat mai profund, dacă îl atingem într-un mod delicat şi dacă, într-un anumit mod, ne prindem în acest joc şi arătăm într-o anumită măsură prin întregul nostru comportament că presupunem existenţa lui. Este deja un fel de iubire faţă de retragerea în sine. Şi, dacă această iubire faţă de retragerea în sine nu apare la băiat la această vârstă, atunci trebuie să fim precauţi. Trebuie să fim atenţi faţă de băieţii la care nu există această retragere în sine, clar afişată sau ceva mai estompată; – pentru educatorul atent, acest lucru este relativ uşor de sesizat. Trebuie ca, în aceasta situaţie, să ne spunem: aici este ceva ce trebuie cercetat, care nu este chiar în regulă, care, mai târziu, ar putea să conducă la dificultăţi sau la anomalii.

În cazul fetelor – lucrurile sunt foarte fin diferenţiate, însă este necesar să ne însuşim un anumit spirit de observaţie pentru aceasta –, este altfel: la fată, Eul este mai mult sau mai puţin absorbit de către astral. Prin aceasta, fata trăieşte mai puţin în interior. Trăieşte mai mult către lăuntrul trupului eteric ceea ce este trup astral pătruns de către Eu. Acest ceva se implementează foarte puternic în trupul eteric şi, prin aceasta, chiar şi în toată atitudinea, în mobilitatea exterioară. Şi tocmai la adevăratele naturi de fete observăm, la o dezvoltare cu adevărat corectă, că, în aceasta perioadă, fata devine într-o anumită măsură vitează, devine fermă în apariţia ei, îşi accentuează personalitatea, se implică, nu se retrage în sine. Conform cu natura, este o păşire francă şi liberă în faţă lumii, care devine chiar, atunci când se combină cu nişte sentimente ceva mai egoiste, o stare de a vrea să se impună în lume, şi anume în ce priveşte caracterul şi întregul său fel de a fi. În general, este caracteristic pentru făptura dreaptă a alurii fetei aflată la această vârstă ca fata să aibă o apariţie liberă, şi faptul că pune un anumit preţ pe a arăta care este valoarea sa. Dusă la extrem, tendinţa înclină către cochetărie şi apoi către vanitate şi înfumurare, către dorinţa pătimaşă, aproape maniacă de a nu se arăta numai prin prisma elementului său sufletesc, ci şi prin ceea ce se “agaţă” de noi în exterior. Este deosebit de interesant să observăm cum, începând tocmai de la această vârstă de paisprezece, cincisprezece ani, poate să apară la fată, într-un fin sens estetic, ceea ce, în sens trivial, devine mania de a se găti. Toate acestea nu sunt decât o urmare a relaţiei deosebite în care se află trupul astral cu Eul absorbite de trupul eteric, care apoi se manifestă către exterior: mersul devine altfel, ţinuta se modifică, capul va fi mereu ţinut într-o atitudine mai liberă, in extremis din nou cu nasul pe sus şi aşa mai departe. Ar trebui să privim aceste lucruri într-adevăr cu un anumit simţ artistic.

Dacă ne îndreptăm atenţia asupra acestei diferenţieri care există între băieţi şi fete, vom înţelege că atunci când avem la dispoziţie binefacerile unei educaţii care îi tratează împreună pe băieţi şi pe fete putem obţine foarte mult tocmai prin această educare împreună a băieţilor şi fetelor.

Cadrul didactic care este conştient de misiunea sa, va realiza totuşi, chiar şi atunci când are băieţi şi fete împreună, în aceeaşi clasă, o anumită diferenţiere între cele două “categorii”. Astfel încât trebuie să se realizeze o anumită diferenţiere şi referitor la ceea ce devine deosebit de important la această vârstă, ceea ce voi caracteriza chiar acum, şi anume, referitor la modul în care s-a structurat elementul subiectiv prin relaţia cu exteriorul; căci la această vârstă ar trebui să realizăm o anumită relaţie a subiectivului faţă de propriul trup, faţă de trupul eteric şi faţă de trupul fizic. Aceasta presupune să fi reuşit mai întâi să realizam o relaţie corespunzătoare faţă de lumea din afară. Şi în această direcţie putem lucra pe parcursul întregii perioade şcolare. Prin urmare, cadrul didactic trebuie să aibă în vedere pe parcursul întregii perioade şcolare ceea ce este important pentru această vârstă. Căci în perioada în care predăm trebuie să avem grijă ca elevii să capete simţăminte în primul rând de natură religios-morală – acesta este un punct care a fost, după cum bine se ştie, adeseori discutat – şi, de asemenea, copiii să capete anumite sentimente şi imagini care să se refere la frumos, la artistic, la conceperea estetică a lumii. Acest aspect este deosebit de important în cel de al treisprezecelea, paisprezecelea, cincisprezecelea an de viaţă, atunci fiind foarte important să stimulăm în copil apariţia unor astfel de percepţii şi imagini, pe parcursul întregii perioade şcolare.

Căci un copil în care nu este stimulat sentimentul frumuseţii, care nu este educat în spiritul unei concepţii estetice asupra lumii, un astfel de copil devine la această vârstă senzual şi poate chiar erotic. Nu există un mijloc mai bun pentru a reduce erotismul la măsura sa reală, decât o dezvoltare sănătoasă a simţului estetic pentru cea ce este înălţător şi frumos în natură. Dacă îi faceţi pe copii să perceapă, să simtă frumuseţea şi strălucirea răsăritului şi a apusului de Soare, să perceapă frumuseţea florilor, dacă îi faceţi să simtă caracterul sublim al unei furtuni, pe scurt, dacă dezvoltaţi simţul estetic, atunci faceţi cu mult mai mult decât prin sfaturile şi instrucţiunile legate de sexualitate, - care, uneori, sunt împinse până la un nonsens - pe care, în zilele noastre, nu ştim cum să le predăm mai devreme copilului. Perceperea frumosului, punctul de vedere estetic din care se poate privi lumea, acestea sunt elementele care reduc erotismul la dimensiunile care i se cuvin. Datorită faptului că percepe lumea ca fiind frumoasă, omul ajunge mereu la a-şi percepe propriul său trup într-un mod liber, de a avea faţă de acesta o atitudine liberă, de a nu fi chinuit de către acesta, aspect în care constă de fapt erotismul.

Atunci, în aceasta perioadă, este de o deosebită importanţă să dezvoltăm anumite sentimente morale, religioase în copil. Aceste sentimente morale şi religioase au întotdeauna un efect întăritor şi pentru astral şi pentru Eu. Astralul şi Eul devin slabe dacă impulsurile şi sentimentele religioase şi morale sunt slab dezvoltate. Copilul devine moale. Copilul va fi de asemenea ca paralizat corporal, dacă nu se face acest lucru. Şi acest aspect devine deosebit de pregnant atunci când copiii ajung la această vârstă despre care discutăm acum. Şi chiar şi lipsa de astfel de impulsuri morale şi etice se manifestă printr-o neregularitate în viaţa sexuală.

Acum este necesar însă să se supravegheze, să se ţină sub control, într-un anumit mod, această diferenţiere între băieţi şi fete, pe care o facem la această vârstă despre care tocmai vorbim. Trebuie să ne dăm silinţa să structurăm la fete în aşa fel simţămintele morale, etice, încât ele să tindă într-un anumit fel către latura estetică. Trebuie să se acorde o atenţie deosebită necesităţii ca fetei să-i placă cu preponderenţă ceea ce este moral, bun şi religios, ca fata să simtă o plăcere estetică în moralitate, bunătate şi religiozitate, în ceea ce a preluat ca imagine religioasă. Fetei trebuie să-i placă aspectul suprasensibil al lumii şi ea trebuie să fie înzestrată cu o deosebită bogăţie de imagini în fantezia sa, imagini care să exprime caracterul pătruns de divinitate al lumii şi frumosul care există în om, dacă acesta este un om bun, un om moral.

În băieţi este necesar să trezim imagini care tind mai mult înspre puterea prin care îşi face simţită viaţa religioasă şi etica. La fete trebuie să împingem religiosul şi moralul până în ochi, la băieţi să implementăm, de preferinţă, religiosul şi frumosul în inimă, adică tocmai în sentimentul de putere care radiază din ele. Bineînţeles că nu trebuie să împingem lucrurile până în extrem şi să considerăm că trebuie să educăm fetele în sensul de a deveni numai pisici estetice, care privesc totul numai din punct de vedere estetic, iar pe băieţi să-i educăm în sensul de a deveni numai nişte bădărani, nişte mitocani, ceea ce se şi petrece atunci când le stimulăm egoismul prin tot felul de senzaţii de forţă, lucru pe care ar trebui de fapt să-l facem sprijinindu ne pe ceea ce este bun, frumos, religios.

Noi trebuie să împiedicăm fata să devină – în anii în care copiii îşi închipuie că totul le este permis – superficială, şi având un fals spirit al frumosului. Şi în cazul băieţilor trebuie să împiedicăm ca aceştia să devină în aceasta perioadă a vârstei ingrate nişte bădărani, nişte mitocani. Acestea sunt aspectele care ne ameninţă într-o oarecare măsură în ambele direcţii. Şi trebuie să ştim că există această tendinţă către una sau cealaltă dintre laturi, astfel încât noi trebuie să fim conştienţi că este necesar să avem grija ca, pe întreaga perioadă a şcolii primare, la fată să direcţionăm multe în sensul de a-i plăcea ceea ce este bun, pentru ca religiosul să-i producă şi o anumită impresie estetică, în timp ce la băiat trebuie să acţionăm în sensul de a-l învăţa mereu: “Vezi băiete, dacă faci aceasta, atunci muşchii tăi se încordează, atunci vei deveni un tip zdravăn” şi aşa mai departe. Chiar sentimentul de a fi pătruns de divinitate trebuie stimulat la băieţi în acest mod.

Ei bine, caracteristicile deosebite care intervin în acest punct sunt cu adevărat întemeiate, într-un mod foarte subtil, în natura umană. Dacă analizam fata: Eul este absorbit de către trupul astral. Bineînţeles că toate acestea sunt exprimate într-un mod poate puţin radical şi extrem, însă tocmai în acest fel vă puteţi dumneavoastră imagina bine acest lucru. În acest proces este ceva ca un aspect sufletesc-spiritual, pe care îl putem compara cu îmbujorarea, cu îmbujorarea fizică. În fond, întreaga dezvoltare în această perioadă este o îmbujorare sufletesc-spirituală. Această pătrundere a Eului în trupul astral este un fel de îmbujorare. În cazul băieţilor, lucrurile stau altfel. La băiat, Eul este mai puţin activ, mai puţin “vioi”, însă el nu se absoarbe, şi avem de a face cu o pălire pe plan spiritual-sufletesc. Acest lucru este foarte uşor de observat, căci este permanent. Noi nu trebuie să ne lăsăm induşi în eroare în acest sens de către fizic. Dacă fata devine anemică, atunci aceasta corespunde pe de-a întregul cu faptul că se îmbujorează pe plan sufletesc-spiritual. Atunci când băiatul devine un adevărat “mitocan”, asta nu contravine faptului că păleşte pe tărâm sufletesc-spiritual.

În fond, aceasta este o expresie a naturii umane pentru ceea ce apare acum într-un mod care solicită întregul om: pentru sentimentul de ruşine. Acest sentiment de ruşine este ceea ce marchează întreaga natură umană; sentimentul de ruşine, care constă în aceea că omul simte: el trebuie să preia acum ceva în existenţa sa individuală, ceva pe care nu i l dezvăluie lumii; el trebuie să poarte în sine taine. Aceasta este esenţa sentimentului de ruşine. Şi acesta apare până în cea mai profundă fază subconştientă a vieţii sufleteşti-spirituale.

Dacă noi, de pe poziţia de educatori şi de profesori, purtăm în noi sentimentul de a respecta aşa ceva numai pentru noi înşine, în propria noastră viaţa sufletească, dacă trecem pe lângă fete şi băieţi cu acea fineţe care respectă sentimentul de ruşine care există în lăuntrul lor, atunci aceasta are deja un anumit efect. Pentru aceasta nu este nevoie de cuvinte. Astfel îi apare, neexprimat prin cuvinte, efectul unui om asupra altuia, celui care în timp ce trece printr-un grup de copii are clar sentimentul că în aceştia există ceva ce ei vor să păstreze ca pe o floare nedeschisă. Acest aspect, numai faptul că trăim cu acest sentiment, are un efect educativ foarte puternic.

Şi acum, este deosebit de remarcabil faptul că, în fond, toate manifestările exterioare ale acestei perioade din viaţa copilului sunt totuşi numai un sentiment de ruşine modificat aproape până la opusul său. Fata, care se îmbujorează din punct de vedere sufletesc-spiritual în cadrul sentimentului de ruşine, care îşi ascunde propria sa făptură, face pe grozava, se arată, lasă lumea să-i vadă faţa şi aşa mai departe. Şi tocmai acest lucru este caracteristic pentru natura umană, faptul că în exterior omul prezintă exact contrariul a ceea ce există în sufletul său. Se manifestă această apariţie directă, vitează, curajoasă, care nu acceptă nimic ce nu îi convine; se manifestă această aroganţă: eu trebuie să fiu tratată cu corectitudine… Acela care a lucrat vreodată într-un pension va şti cum încep fetele: Ele nu acceptă aceasta, ele trebuie să fie tratate cu corectitudine, în mod drept... Ele pot acum să se prezinte liber: Au să-i arate ele lui... Ele au gândurile lor: Şi aşa nu este nevoie de noi... Toate aceste aspecte care apar aici nu sunt în fond, aş spune, decât cealaltă faţă a ceea ce există adânc în viaţa lor sufletească, în mod încă întru totul inconştient, sub forma unui fel de sentiment de ruşine.

Şi, în cazul băieţilor: bădăranul din prima parte a acestei perioade de viaţă şi “mojicul” din cea de a două parte, prin urmare făptura la această “vârstă ingrată”, nu este nimic altceva decât expresia faptului că tânărul nu vrea să se poarte în lumea exterioară aşa cum este. El caută o conectare la lumea exterioară. Din acest motiv, el se mişcă într-un mod cât se poate de neîndemânatic, are un aspect neglijent; căci el nu este aşa cum se arată în aparenţă, este cu totul altfel. Acest aspect ar trebui să se ia în considerare, şi anume faptul că la această vârstă, băiatul, prin specificul său, este altfel decât pare. El imită acum într-un mod complet exterior ceva. În timp ce în primii şapte ani de viaţă copilul este un imitator natural, acum el imită pe unul sau pe altul. Îi place în mod deosebit dacă ceea ce fac ceilalţi se impune ca fiind deosebit de valabil. El merge ca un altul. Îşi modulează vorbirea ca un altul, este grosolan, brutal ca un altul. Îşi dă silinţa să fie fin ca un altul. Este vorba despre această căutare a unei conexiuni cu lumea, aspect care apare într-un mod deosebit de pregnant în această perioadă de mari transformări, în această perioadă a neglijenţei, a bădărăniei. Şi, în fond, această stare de a se jena, de a-şi dezvălui întreaga sa făptură în lume, această stare de a se retrage în sine însuşi, este cea care îl face să apară altfel decât este.

Cel mai rău tratament este acela când educatorul nu are nici un fel de umor în această perioadă faţă de făptura neglijentă şi impertinentă; căci tocmai faţă de băieţi trebuie să avem un fel de umor, care constă în aceea că, pe de o parte, înţelegem situaţia, însă, pe cealaltă parte totuşi arătăm că nu luăm acest lucru chiar în întregime în serios. Trebuie să ne avem bine sub control, pentru a putea dezvolta aceste două laturi ale comportamentului. În orice caz, acela care ajunge să fie adus într o stare de enervare, acela care se lasă înfuriat de exteriorizările adolescentului, acela a pierdut ca educator, la fel cum a pierdut acel educator care, atunci când elevii se poartă cum nu ar trebui, când sunt gălăgioşi, începe şi el să “urle”, să strige la ei şi apoi spune: dacă nu vă liniştiţi imediat, vă arunc tuturor cu călimările în cap! Atunci, copiii nu mai au nici un fel de respect faţă de el.

La fete, atunci când acestea ne prezintă aspectul negativ, este necesar să se accepte – trebuie, după cum se vede, să vorbesc deja utilizând o anumită terminologie – trebuie să se accepte cu o graţie fină chiar şi necuviinţele mai cochete, însă, vorbind “în imagini”, după aceea să "le întoarcem spatele". Prin urmare, trebuie să acceptăm cu o graţie fină aceste lucruri, însă să nu lăsăm să se observe că participăm. Trebuie să lăsăm fata să spună ce are de spus. Pe fetele care apar într-o atitudine puţin impertinentă, arogantă, obraznică, le lăsăm să exprime ceea ce au de spus. Şi apoi lăsăm fata cu sine însăşi în spusele sale.

În cazul băieţilor, se acceptă mai mult din aceste manifestări ale pubertăţii; însă arătăm că totuşi nu luăm în întregime în serios aceste lucruri, că râdem puţin, însă într-un mod fin, pentru ca băiatul să nu se supere prea tare.

Este vorba de a ne însuşi un anumit simţ referitor la modul în care trebuie să ne purtăm cu copiii aflaţi la această vârstă, deoarece fiecare copil este altfel. Manifestările care îşi fac acum apariţia sunt cele ale unui sentiment de ruşine metamorfozat, care pătrunde întreg omul. Şi noi – este absolut necesar să facem acest lucru – îi pregătim pe copii în modul corespunzător pentru începutul anilor douăzeci, dacă ţinem cont de faptul că elementul subiectiv din trupul astral se dezvoltă acum în mod independent. La fel cum trupul uman are nevoie de un sistem osos sănătos, dacă vrem să nu se clatine, tot aşa şi trupul astral cu Eul închis în el are nevoie la această vârstă, dacă este vorba să se dezvolte în mod corect, de idealuri.

Acest lucru trebuie luat foarte în serios. Idealurile, acele concepte care au un caracter de voinţă, idealurile cu caracter de voinţă, trebuie oferite acum, drept suport solid, trupului astral.

Va fi uşor de observat că în special băieţii dezvoltă în această perioadă de timp o puternică cerinţă în acest sens – numai dacă o descoperim, dacă o abordăm în mod corect: “Fiecare trebuie să-şi aleagă eroul său [ Nota 10 ], pe urmele căruia să-şi croiască şi el drumul în sus, către Olimp”. Şi putem obţine un efect deosebit dacă îi prezentăm băiatului idealul real, o personalitate exemplară, sau o figură nesemnificativă, sau chiar şi o figură fantastică, rod al fanteziei noastre, pe care să o disecăm împreună cu băiatul, sau dacă structurăm în aşa fel elementele încât să obţinem o astfel de figură. Dacă facem cu astfel de copii o excursie de studii, atunci vorbim cu fiecare în parte conform modului său individual în care este structurat. Vorbim cu ei în felul următor: “Cum îţi imaginezi că vei face tu una sau alta?” Le atragem atenţia asupra viitorului, pentru ca ei să preia în viaţă ideea-scop, ideea-ţel. Noi fortificăm într-o anumită măsură trupul astral, şi este important să îl fortificăm la această vârstă în acest mod.

Acelaşi lucru trebuie să se petreacă şi în cazul fetelor. În cazul în care aplicăm astfel de lucruri, vom educa şi fetele în mod corect, însă trebuie să ţinem cont şi de faptul că ele sunt înclinate mai mult către cosmic, iar băieţii, tinerii, mai mult înspre pământesc. Fata tinde mai mult înspre cosmic, asta înseamnă că noi trebuie să o aducem mai mult înspre ideal prin aceea că îi povestim fapte ale eroilor, ceea ce fac eroii, ceea ce se întâmplă, prin aceea că îi prezentăm mai mult trăiri reale. Băieţilor trebuie să le prezentăm mai mult statura omenească desăvârşită, caracterul. Acest aspect este important. În acest sens trebuie să realizăm că între băieţi şi fete există o diferenţă specifică, şi că trebuie să procedăm ca atare.

În fond însă este important ca acum, în această perioada a vieţii, să se treacă înspre o cuprindere exterioară a vieţii – şi acest aspect este, desigur, foarte important pentru noi; acum suntem în momentul în care trebuie să creăm clasa a zecea. – Noi trebuie să introducem în învăţământ şi ceea ce duce într-o astfel de direcţie, încât subiectivul să afle corelaţia cu obiectivul. Şi acest lucru nu l-am putea face cu nici un chip dacă ne-am limita cumva la a prelua în planul nostru de învăţământ numai ceea ce aduce cu sine educaţia, cultura gimnazială şi de şcoală reală, sau cea real-gimnazială din zilele noastre, căci acestea au luat naştere în principal sub influenţa modului intelectual de a privi lumea.

Vedeţi dumneavoastră, educarea, formarea liceenilor, atât de pe deplin orientată către ceea ce este pur formal, la care se mai adaugă apoi câteva cunoştinţe de fizică şi aşa mai departe, sau instruirea real-gimnaziştilor, care doar este îndreptată tot numai asupra cunoaşterii prin intermediul capului, sau cea a elevilor de şcoală reală, acestea reprezintă ceva ce nu ar mai trebui cultivat, şi asta cu adevărat fără să ne temem că am putea păcătui prin planul de învăţământ faţă de progresul civilizaţiei noastre. Tocmai în această perioadă a vieţii ar trebui să preluăm în planul de învăţământ ceea ce îl conduce pe tânăr şi înspre cuprinderea aspectului practic, a ceea ce îl aduce în legătură cu lumea.

Şi exact din acest motiv vom face, în cadrul planului nostru de învăţământ pentru clasa a zecea, următorul lucru, anume ne vom spune: Este necesar ca încă de la această vârstă, pentru a putea ţine cont în mod corespunzător de factorul social, să avem împreună băieţi şi fete; însă noi trebuie totuşi să introducem o diferenţiere în modul de acţiune. Dar nu trebuie să-i despărţim pe băieţi de fete. Băieţii să vadă ce fac fetele, chiar dacă ei nu participă, iar fetele să vadă ce fac băieţii: cele două părţi trebuie să comunice din punct de vedere social. Însă noi trebuie să preluăm şi ceea conduce gândul în afara capului, ceea ce solicită capacitatea lăuntrică de mişcare a mâinii, chiar dacă este numai ceva învăţat, chiar dacă este numai ceva teoretic. Căci este nevoie să existe o teorie referitoare la practică. Din aceste considerente este necesar ca, la această vârstă, băieţii să recepţioneze ceva potrivit lor, prin urmare să tratăm ceva din mecanică. Nu numai mecanică teoretică, aşa cum o tratăm în cadrul fizicii, ci mecanică practică, cea care, mai apoi, conduce înspre construcţia de maşini. În planul nostru de învăţământ trebuie preluate primele elemente ale mecanicii tehnice.

În cazul fetelor, trebuie să le ocupăm cu ceva în aşa fel încât ele să capete reprezentări şi dexterităţi clare referitoare la tors şi la ţesut. Fata trebuie să înveţe să înţeleagă cum se toarce şi cum se ţese, cum iau naştere firele şi ţesătura; trebuie să ştie ce înseamnă aceste cuvinte: aceasta este o stofă; ea a luat naştere în mod mecanic. Fata trebuie introdusă în tehnica prin care ia naştere ţesătura, trebuie să realizeze o relaţie în acest sens. Acest aspect îşi are locul în această perioadă a vieţii.

Pe de altă parte, băiatul trebuie – chiar dacă este vorba numai despre elementele necesare pentru a înţelege respectiva problemă –, prin urmare el trebuie ca la această vârstă să primească primele lecţii legate de bazele măsurătorilor topografice şi a desenării planurilor de situaţie. Băiatul trebuie să fie în stare să poată desena o păşune, un islaz comunal sau o pădure de foioase pe planul de situaţie. La această vârstă, băiatul trebuie să capete primele elemente legate de măsurătorile topografice şi de desenul de situaţie.

Şi, la rândul ei, fata trebuie să capete primele noţiuni legate de asistenţa sanitară, de medicină, despre modul în care se execută un pansament pentru un loc sau altul. Ambele sexe trebuie să participe la aceste două “învăţături”. Prin urmare, trebuie să îi prezentăm fetei cum se toarce, cum se ţese, cum se acordă asistenţă medicală; pentru băieţi, momentul executării acestor lucruri vine mai târziu. Şi, la rândul lor, fetele trebuie să vadă cum băieţii ştiu să utilizeze instrumentele de stabilire a nivelului (nivela, teodolitul). Putem face acest lucru în şcoala Waldorf, să cuprindem cu privirea o diferenţă de nivel şi să realizăm un plan de situaţie referitor la o anumită zonă.

Pe scurt, trebuie să trezim în om tot ceea ce îl face să înţeleagă ce se va petrece de fapt în viaţă, pentru ca viaţa să poată continua. Fără de aceasta, omul trăieşte întotdeauna într-un mediu înconjurător care îi este necunoscut.

Aceasta este de fapt şi caracteristica, această caracteristică absolut condamnabilă a epocii noastre, şi anume faptul că omul trăieşte într-un mediu care îi este pe deplin străin. Ieşiţi în stradă, acolo unde întoarce tramvaiul, priviţi-i pe oamenii care stau acolo şi aşteaptă tramvaiul, şi gândiţi-vă: câţi dintre aceşti oameni ştiu în ce mod este pus în mişcare acest tramvai, cum acţionează în acest caz forţele naturii, pentru ca tramvaiul să poată fi pus în mişcare. Da, credeţi-mă, acest aspect are un efect lăuntric asupra constituţiei omului, asupra spiritualului său, asupra sufletescului şi fizicului său! Este o mare deosebire între a merge prin viaţă cunoscând măcar elementele de bază ale lumii în care trăim, sau fără a le cunoaşte. Pentru spiritual-sufletesc, a ne folosi de mijloace de transport sau de alte mijloace fără a cunoaşte elementele de bază înseamnă a fi orb. La fel cum un orb merge prin lume fără să cunoască efectele de lumină, la fel merg în zilele noastre oamenii, ca şi cum ar fi orbi, prin lumea culturală, pentru că ei nu văd, şi asta pentru că nu li s-a creat posibilitatea de a înţelege lucrurile. Acesta este un defect sufletesc-spiritual. Şi acestea sunt deficienţele care apar în lumea culturii noastre, şi anume că oamenii sunt orbi în privinţa a ceea ce se găseşte în jurul lor.

Mai este un aspect de care trebuie să ţinem cont: dacă învăţăm într-un mod profesional, să spunem, măsurătorile topografice, nivelarea – da, în ziua de azi, aceste lucruri se învaţă cel mai devreme, cred, la vârsta de nouăsprezece, douăzeci de ani – nici nu avem posibilitatea, nu avem ocazia să ne instruim cumva nici măcar elementar în legătură cu modul în care se utilizează o stinghie gradată, şi aşa mai departe; aceste lucruri nu sunt deloc cunoscute; desigur, este cu totul altceva pentru întreaga viaţă, dacă aceste lucruri s-au făcut la vârsta de cincisprezece ani sau dacă îi sunt prezentate omului de-abia în al nouăsprezecelea sau al douăzecilea an de viaţă. La vârsta de nouăsprezece sau douăzeci de ani, aceste lucruri se imprimă mai mult drept ceva exterior, comparativ cu situaţia în care s-ar fi făcut la cincisprezece ani. Atunci acestea devin una cu spiritul omului, astfel încât le avem cu adevărat ca pe ceva aflat în proprietate personală, şi nu ca pe ceva care ţine numai de profesie. Şi situaţia este identică în privinţa lucrurilor elementare ale mecanicii, şi de asemenea cu lucrurile pe care le-am indicat pentru educarea fetelor.

Noi trebuie să pretindem să îi aducem copilului astfel de simţăminte, astfel de conţinuturi sufleteşti, care mai apoi trăiesc la fel cum trăiesc membrele. Căci nici din punct de vedere organic oamenii nu devin la modul că li s-ar monta în cel de al treilea an de viaţă două braţe, care rămân apoi aşa, ci acestea cresc împreună cu el. La fel, trebuie să le aducem copiilor concepte şi simţăminte care să crească împreună cu ei. În zilele noastre se face un efort deosebit în sensul de a învăţa copiii, de a li se prezenta lucruri care apoi nu trăiesc, pe care le au în ei sub aceeaşi formă şi după ani de zile, când au ajuns bătrâni. Lucrurile trebuie să trăiască împreună cu noi. Şi acest fenomen are loc numai dacă ele sunt predate, prezentate la vârsta potrivită. Şi noi trebuie să ne spunem ce însemnătate deosebită o are un fapt ca, acela care, prin calităţile sale deosebite, este cu adevărat dispus din punct de vedere profesional ca, într-un scop legat de profesiune, să mai înveţe încă o dată un lucru; căci această construire pe ceva ce se cunoaşte deja, are o însemnătate deosebită.

Eu am apreciat întotdeauna faptul că anatomistul Hyrtl [ Nota 11 ], care încă mai făcea parte din vechea gardă – el preda anatomia descriptivă şi topografică –, cerea auditoriului său, ca pe o datorie, ca pe o obligaţie, să citească în cărţile sale, care de altfel erau excelent scrise, deci cerea să se citească în cărţile sale mai întâi ceea ce preda el; deci am apreciat faptul că el nu preda nimic fără ca ascultătorii să fi citit mai întâi acele lucruri. Şi Hyrtl cerea acest lucru într-un mod atât de plăcut, şi se pricepea să facă atât de plauzibil avantajul lecturii prealabile, încât o făceau până şi vulpoii de la universitate; ei citeau lucrurile necesare pentru prelegerile lui Hyrtl, şi aceasta – probabil că unii dintre dumneavoastră cunosc acest lucru – înseamnă foarte mult.