Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CURSUL DE PEDAGOGIE CURATIVĂ

GA 317


CONFERINŢA A 6-A

Dornach, 1 iulie 1924

Dragii mei prieteni, ziua de astăzi aş vrea să o consider ca pe un exemplu, pe care să-l putem urma în diferite direcţii. Pentru început aş vrea să tratez problematica unui tânăr, în scopul de a avea o bază pentru convorbiri.

Acest tânăr este aici de la 11 sept. 1923; a venit la vârsta de nouă ani. În timpul sarcinii, mama s-a simţit foarte bine, şi a făcut în luna a cincea o călătorie în Spania. Naşterea a fost foarte grea, fătul a trebuit să fie reversat şi extras cu forcepsul. Starea copilului a fost în primul an foarte bună, astfel încât nu s-a pus problema unei abnormităţi. La vârsta de şase luni a fost expus îndelungat la soare; după această expunere îndelungată la soare a prezentat un fel de leşin, urmat de febră. A fost alăptat doar trei luni. De la nouă luni până la trei ani hrănirea a fost foarte dificilă. El nu a vrut în acea perioadă să mănânce nimic. În vara următoare, părinţii remarcaseră că i s-a schimbat privirea, aceasta devenind tulbure. Copilul nu putea, la doi ani, nici să vorbească, nici să meargă, şi a început să ţipe noaptea, la ora patru, fără motiv. El a dezvoltat obişnuinţa, pe care trebuie să o observăm bine întotdeauna, da a-şi suge policele. Din acest motiv i s-au pus cartoane la coate, iar noaptea i s-au pus degetare de aluminiu la mâini, pe care le-a purtat trei ani. Copilul a rămas tot mai în urmă în dezvoltare. La cinci ani el nu putea vorbi încă în mod coerent. Apoi începe perioada schimbării dinţilor. Acest lucru s-a petrecut la şapte ani, incisivii inferiori sunt schimbaţi, cei de sus nu sunt încă complet schimbaţi. „– I-a mai crescut vreun dinte?“ – Şi-a mai schimbat încă un dinte. „– I-a crescut incisivul superior?“ – Acum i-a crescut deja şi el. Celălalt era deja puternic dezvoltat. Mama afirmă că şi tatăl copilului s-ar fi dezvoltat cu întârziere şi că a avut o schimbare întârziată a dentiţiei de lapte. La venirea în Institut, băiatul era slab: 24 kg. El are oase subţiri. Mâinile şi picioarele sunt foarte mari în raport cu corpul. Mâinile sunt foarte neîndemânatice; întregul status exterior este negativ. Mai trebuie remarcat o tendinţă crescândă la nelinişte şi la dificultăţi în comportament. Este cam lipsit de maniere. Funcţiile corporale sunt în regulă. Începând din ianuarie 1924 este mult mai liniştit, mai umanizat. Lucrurile din lumea exterioară încep să-l intereseze şi să-i provoace uimire. A intrat în vigoare ceea ce trebuie întotdeauna „provocat“: dezvoltarea atenţiei faţă de lumea exterioară, şi anume nu doar una intelectuală, ci o atenţie purtată de simţământ faţă de lucrurile din lumea exterioară. Lucrurile din lumea exterioară îi provoacă uimire. Atenţia intelectuală nu poate acţiona terapeutic, ci trebuie angajate simţirea şi voinţa în cadrul atenţiei faţă de lumea exterioară. El a devenit mai încrezător faţă de oameni şi, pe când el, la început, trecea nepăsător pe lângă ceilalţi, acum îi (re)cunoaşte pe toţi. Este greu să-l mobilizezi la o acţiune. Ceea ce face, el face cu neplăcere; cu toate acestea şi-a însuşit, într-o oarecare măsură, până în ianuarie, ocupaţia utilă a tricotatului. Este vorba aici ca copilul să se apropie de o asemenea ocupaţie care, pe de o parte îl mobilizează spre spre forţele mecanice şi dinamice, iar pe de altă parte îi trezeşte atenţia: La tricotat se pot pierde ochiurile. Joaca lui preferată este căruciorul sau sania. El poate povesti ore întregi numai şi numai despre căruciorul său; acest lucru aminteşte de ceea ce am expus ieri [ N.Tr. 15 ]. El învaţă germana repede: să o înţeleagă şi să o vorbească [ N.Tr. 16 ]. Acesta a fost „starea clinică“ nemijlocită.

Dacă-l observaţi pe băiat – vino-ncoace! – veţi observa diferite lucruri. Mai întâi vă atrag atenţia asupra faptului că are o parte inferioară a feţei foarte puternic dezvoltată: priviţi conformaţia nasului şi a gurii. Gura este puţin deschisă – datorită forţelor formatoare ale danturii –, fapt ce nu trebuie să treacă neobservat, din motivul că aceste lucruri stau în corelaţie cu întreaga constituţie spiritual-sufletească. Dar aici nu este permis să se facă afirmaţia inversă: gura stă deschisă din cauza conformaţiei danturii, ci aceasta conduce la cauze comune, şi anume la faptul că omul inferior nu poate fi stăpânit pe deplin de omul superior (omul inferior: polul metabolic-motor, ale cărui forţe duc la formarea şi configurarea buzei inferioare şi a danturii maxilarului inferior; omul superior: polul cefalic-cerebral, ale cărui forţe duc la formarea şi configurarea buzei superioare şi a danturii maxilarului superior – n.tr.). Prin perceperea acestui fapt, veţi remarca foarte mult. Să ne reprezentăm că aici este sediul forţei omului superior, a omului neuro-senzorial. Acesta acţionează asupra întregului rest. Căci această parte este cea care, în prima perioadă de viaţă, este cel mai mult dezvoltată şi vine cu cele mai multe forţe, din perioada embrionară, în care are, de asemenea, cele mai multe forţe [ N.Tr. 17 ]. Tot restul este, ca să zicem aşa, dependent. Pe când partea de jos se formează direct din constituţia corpului matern, tot restul este dependent, în mod mijlocit, de ceea ce se formează aici. Ceea ce se formează aici ca sistem masticator, ca sistem locomotor – şi acestuia îi aparţine şi sistemul masticator; acesta este sistem locomotor – acesta este cu totul integrat în sistemul capului [ N.Tr. 18 ]. În acest caz sistemul cefalic nu este suficient de puternic pentru a integra în totalitate sistemul locomotor; de aceea forţele exterioare acţionează prea puternic asupra sistemului locomotor. Dacă aveţi un om armonios dezvoltat, cu o îmbinare armonioasă a părţii inferioare a capului, trebuie să vă reprezentaţi că sistemul nervos domină în măsură foarte mare sistemul metabolic-motor. În acest caz nu acţionează în mod considerabil nici un fel de forţe exterioare. Dacă însă capul nu este în stare să domine restul sistemic, atunci forţele exterioare acţionează prea puternic asupra acestuia din urmă. Acest lucru îl puteţi vedea în special în aceea că braţele şi membrele inferioare nu au mărimea pe care ar avea-o, dacă ar fi integrate; ele sunt prea puternic dezvoltate, pentru că aici acţionează prea multe forţe exterioare. El ia aceste lucruri cu umor. Dacă nu mă înşel, D-ra B. [ N.Tr. 19 ] l-a întrebat de ce stă cu gura deschisă. El răspunse: „Pentru ca să intre muştele în ea“; şi este convins de aceasta. Aceasta este, pentru început, partea de sus a organismului.

Acum puteţi observa, cum capul, în ambele părţi este aici teşit (zona temporalo-parietală – n.tr.), iar către înapoi este „comprimat“ (zona occipitală – n.tr.). Şi această îngustime o aveţi şi aici (temporal – n.tr.). Aceasta este expresia faptului că sistemul intelectual este pătruns doar puţin de voinţă. Această parte (posterioară) exprimă faptul că este puternic pătrunsă volitiv; această parte (anterioară) a capului este accesibilă forţelor exterioare doar pe calea percepţiei senzoriale, pe când partea posterioară este accesibilă celor mai diverse forţe exterioare, astfel încât deja aici începe ceea ce iese apoi puternic în evidenţă la braţe şi la membrele inferioare. Creierul se măreşte, se extinde în zona posterioară.

Dintr-un anumit punct de vedere, observarea unui astfel de copil este foarte interesantă. El este deja mai interesant decât unii copii normali, deşi unii dintre aceşti copii normali sunt mai agreabili. Aici (anterior) este localizată de preferinţă acea parte a creierului, căreia substanţele, componentele materiale îi sunt livrate ascendent de către restul organismului. Aici se depune ceea ce – sub aspectul substanţei, nu al forţelor –, provine în totalitate din hrana exterioară. Dimpotrivă, aici (posterior) începe ceea ce, sub aspect substanţial, nu provine din hrană, ci trebuie să fie asimilat prin respiraţie, prin simţuri ş.a.m.d., şi este de origine cosmică. Partea posterioară a capului este, sub aspect substanţial, de origine cosmică [ N.Tr. 20 ].

Prin aceea că aici (anterior) capul este „presat“, ceea ce indică un insult pur mecanic la naştere sau în stadiul embrionar – aici avem probabil a face cu un insult mecanic, fapt ce vă determină să luaţi în considerare karma, căci nu este cauzat de forţele ereditare –, prin această „presare“ a părţii anterioare, capul are tendinţa de a solicita prea puţină materie din substanţele alimentare [ N.Tr. 21 ]. El nu are deloc tendinţa de a prelucra imediat hrana, pentru că ceea ce stimulează asimilaţia (anterior) este prea puţin prezent, astfel încât puteţi vedea, chiar din forma exterioară a capului, că copilul trebuie să prezinte din când în când inapetenţă. Aici începe acumularea insuficientă a ceea ce este preluat din alimentaţie.

Dominaţia insuficientă exercitată asupra sistemului locomotor se extinde asupra sistemului respirator. Acesta este prea puţin controlat, are tendinţa de a se „umfla“. Acest fapt este legat de întreaga formare a maxilarului inferior. El preia mult aer, prea mult. Prin aceasta se acumulează prea multă substanţă aici şi în membre. Astfel încât, la un astfel de copil, inspiraţia nu stă în raport armonios cu expiraţia. El are o inspiraţie prea puternică în raport cu expiraţia. Prin aceasta el nu are posibilitatea de a dezvolta în măsură suficientă în sine bioxidul de carbon [ N.Tr. 22 ].

Totodată vedeţi aici şi faptul că la un om cu o insuficientă producţie proprie de bioxid de carbon sistemul locomotor este prea puternic dezvoltat. De aceasta depinde tot ceea ce este fundamentat în acest sistem. Sistemul locomotor trebuie să devină în cursul vieţii, treptat, un slujitor al sistemului intelectual.

Dr. Steiner îi spune copilului:

Stai puţin pe loc, vino spre mine, fă ca mine.

Dr. Steiner îi arată cum să apuce ceva, ceea ce copilul nu face.

Nu-i nimic; nu trebuie să-l silim să facă ceva. Vedeţi că-i vine greu să facă acest lucru. Din toate acestea vedeţi că el nu are forţa de a-şi domina în mod just sistemul metabolic-motor. Dacă l-ar domina, ar ridica braţul aşa cum trebuie.

Aceasta stă în relaţie cu faptul că formarea dinţilor este întârziată; căci schimbarea normală a dinţilor trebuie să stea în relaţie tocmai cu conlucrarea dintre sistemul senzorial-nervos şi sistemul metabolic-motor, care trebuie să livreze ceea ce stă la baza schimbării dinţilor. Toate aceste fenomene sunt puternic corelate reciproc.

Care este urmarea acestui fapt? Urmarea este că, la început, după naştere, când sistemul metabolic-motor încă nu era dezvoltat, aşa cum este cazul la copil, el a putut domina iniţial acest sistem. Nu se remarcase că ceva la el ar fi anormal. De-abia cu timpul, pe măsură ce el a crescut, s-a putut evidenţia ceea ce prezintă el ca abnormitate. De aceea lucrurile stau astfel încât este de aşteptat ca el să fi ajuns târziu la ceea ce se bazează pe dominarea sistemului inferior de către cel superior: vorbirea şi mersul. În primii ani, educaţia adecvată ar fi constat în luarea intensă în considerare a faptului că, de pildă, la acest copil, deja foarte de timpuriu, încă înainte de a începe să meargă, s-ar fi executat cu membrele lui mişcări euritmice, s-ar fi început practicarea euritmiei curative. Dacă s-ar fi început cu aceasta, s-ar fi adus ceea ce se execută cu membrele la o oglindire în sistemul neuro-senzorial, şi, în perioada în care totul era încă maleabil, s-ar fi schimbat chiar şi forma capului. Prin forme de mişcare, aplicate de timpuriu la copil, se realizează oricum foarte mult în formarea capului; şi este deosebit de îmbucurător faptul de a putea realiza atât de mult în formarea capului. Aici (este arătat capul copilului), unde craniul este îngustat prin traumatismul exterior, este dificil de a realiza o extindere.

Mie mi-a fost încredinţat, în perioada activităţii mele pedagogice, un copil anormal în vârstă de 11,5 ani. În faţa acestui băiat, părinţii şi medicul de familie stăteau complet dezarmaţi; aceste lucruri le-am descris în capitolul al VI-lea din autobiografia mea [ N.Tr. 23 ]. Băiatul trebuia să înveţe o meserie; acest lucru era ceva îngrozitor. În afară de mamă, care era liniştită, îşi ieşeau cu toţii din fire, căci era un lucru ruşinos pentru o familie mic-burgheză bine văzută, să-şi dea un băiat la meserie. Datoria mea nu era însă dezbaterea acestor lucruri. Tânărul era, pe deasupra, hidrocefal; eu am pus condiţia ca el să-mi fie total încredinţat. Lucrurile stăteau în felul următor: băiatul ajunsese să dea examen pentru una din clasele primare. Singura lui performanţă a fost să facă cu guma o gaură mare în caiet. În afară de aceasta, el avea ciudata obişnuinţă de a nu voi să mănânce la masă cu ceilalţi, dar mânca cu mare satisfacţie cojile de cartofi din găleata de gunoi. După 1,5 ani a fost în stare să frecventeze prima clasă de gimnaziu. Totul s-a bazat pe faptul că mişcarea membrelor a fost sever controlată, şi prin aceasta a dispărut hidrocefalia. Capul s-a micşorat, şi acesta este o dovadă a faptului că se poate obţine un succes.

Capul îngustat aici, datorită compresării craniului printr-un insult exterior, va avea dificultăţi să se extindă, dar totuşi s-ar mai putea încă obţine ceva.

Pentru noi se pune acum întrebarea: Care este semnul cardinal pentru educaţie, pe care îl prezintă acest băiat? – Aspectul cel mai însemnat constă în aceea că el trebuie să-şi includă fiinţa spiritual-sufletească într-un corp dezvoltat disarmonic în forţele sale. Aici avem relaţii karmice încurcate. Mă credeţi sau nu, acest tânăr este un geniu. Ce vreau să exprim prin aceasta? – el nu înţelege ce vorbim –, conform antecedentelor sale karmice, el ar putea fi un geniu. Dar avem de-a face cu o abnormitate în sensul că, în cadrul condiţiilor actuale, în care el a trebuit să se nască, ceea ce este prezent ca antecedente, nu s-a putut dezvolta. Avem pe de o parte alegerea părinţilor. Aceasta este, sub un anumit aspect, dificilă. Şi astfel, el priveşte lumea prin relaţii corporale dificile, care s-au densificat şi rigidizat prin aceea că forţele omului superior şi a celui inferior nu se îmbină (reciproc) în mod armonios. Avem de-a face cu o rigidizare a organismului. Când el se trezeşte, corpul astralic şi organizaţia eului nu pot descinde cum trebuie. Ele se lovesc de ceva asemănător unei naturi stâncoase a organismului. Dar întreaga atenţie pe care o acordăm lumii înconjurătoare depinde de faptul că noi putem să ne implementăm bine în fizic-corporal. La oamenii care nu pot realiza aceasta, rămâne, dacă lucrurile nu sunt prea profunde, în primă instanţă, o neîndemânare. Un rest de „a-nu-se-putea-implementa“ – acest lucru trebuie spus, este vizibil la marea majoritate a oamenilor. Eu găsesc, iertaţi cuvântul dur, că majoritatea oamenilor sunt neîndemânatici, într-un grad foarte înalt. Oamenii nu devin îndemânatici, le cade greu să devină îndemânatici. Dacă trec în revistă cei 800 de copii pe care-i avem în Şcoala Waldorf, nu se poate spune că un procentaj considerabil se distinge prin îndemânare. Veţi remarca pretutindeni că acest „a-fi-turnat“ al corpului astralic şi al organizaţiei eului în organizaţia fizică este deficient la majoritatea oamenilor, pentru că trăim într-o vreme în care culminează intelectualismul. Acest mod de gândire pătrunde doar sistemul osos, dar nu ajunge şi până la sistemul muscular. Omul care vrea să îşi folosească oasele nu devine prin aceasta îndemânatic. Intelectul este apt doar să intervină în sistemul osos şi în mobilitatea lui, dar aceasta trebuie să o facă cu ajutorul muşchilor. Dar capacitatea corpului astralic şi a organizaţiei eului de a se vârî în sistemul muscular este deosebit de precară. Aceasta se datorează faptului că epoca noastră nu posedă un caracter profund-religios, sincer-religios. Confesiunile nu creează în realitate religie. Dezvoltarea musculaturii somatice depinde de existenţa în lume a unor mari imagini conducătoare. Chiar şi atunci când omul doar contemplă astfel de imagini, se dezvoltă o îmbinare între sistemul muscular şi cel osos. Lipsa de interes a acestui băiat a fost prezentă de la bun început, în măsură considerabilă.

Dar un lucru se confirmă în mod absolut la acest băiat: faptul că gândurile nu sunt alterate. Căci gândurile pe care le produce un om nu pot fi, ca atare, incorecte. Este vorba doar dacă sunt produse la ocazia potrivită, sau dacă sunt produse în cantitate prea mare sau prea mică. Ele sunt oglindiri ale constituţiei eterice exterioare. Atunci când este întrebat de ce ţine gura deschisă, el răspunde: Pentru ca să intre muştele. – Acest răspuns este extraordinar de isteţ, dar este un gând folosit inadecvat. Dacă el l-ar folosi mai târziu, de pildă aplicându-l la construcţia unei maşini, acest gând ar putea fi o grandioasă idee de inventator. Gândurile sunt întotdeauna juste, căci ele sunt conţinute în constituţia eterică a Universului.

Esenţial este să existe o oarecare posibilitate ca spiritual-sufletescul să se unească în mod judicios, prin învelişurile corporale, cu lumea exterioară. În cazul unui astfel de copil trebuie acţionat pe două planuri. Copilul trebuie confruntat, pe cât posibil, cu puţine impresii, care însă trebuie să fie asociate. Tot ceea ce îi este predat copilului, trebuie prezentat în cât mai puţine elemente, pentru a nu li se pierde coerenţa. Dar lucrurile au coerenţă numai dacă li se atribuie această coerenţă, dacă se are în vedere – şi acest lucru este valabil nu numai pentru el, ci se va adeveri şi la ceilalţi copii –, ca ceea ce trebuie să facă copiii, să fie însoţit de astfel de lucruri care suscită atenţia. Unor astfel de copii, care nu ies din corpul lor, care nu implementează sufletescul, care nu domină corporalul, trebuie să le dăm ocazia să dezvolte cât de mult posibil interes. De pildă, noi începem să pictăm [ N.Tr. 24 ] (v. fig. 13, planşa 9). Aici va trebui, înainte de toate, să nu ne temem nicidecum dacă copiii fac – aceasta se petrece şi în Şcoala Waldorf, scuzaţi expresia dură – porcării. Dacă ne silim ca totul să fie mereu foarte curat, dacă ne straduim ca totul să rămână mereu foarte curat când copiii părăsesc sala de clasă, acesta este un principiu fals. Strădaniile noastre nu trebuie să meargă în această direcţie, ci atenţia cea mai trează din partea celui ce predă trebuie să se concentreze asupra faptului ca aceşti copii să urmărească fiecare gest, tot ce faceţi, cu o oarecare atenţie. Pentru aceasta este necesar ca dascălul să fie, în timpul predării, într-adevăr cu totul prezent; şi mai mult decât la alţi copii, este necesar ca în timpul predării să fie cu totul prezent şi, mai presus de orice, să încerce prin acest „a-fi-prezent“ să evite „vidul de gânduri“.

figura 13
Figura 13

plansa 9
[măreşte imaginea]
Planşa 9

” – Fii atent, acum iei pensula, acum o tragi peste coală.” – Dacă întreaga acţiune este însoţită în acest fel de ceea ce trezeşte atenţia, atunci se poate obţine foarte mult. Se va constata că se poate realiza încă mult în privinţa elasticităţii organismului până la vârsta de 12, 13, chiar 14 ani. Când lucrurile sunt practicate, trebuie avută posibilitatea de a spune: „– Fii atent, acolo este copacul; acum desenează copacul care este afară” (vezi fig. 13). Dar eşti cu totul prezent. „- Ia te uită, acum vine un căluţ în trap.” Prin aceasta se atrage atenţia asupra culorilor. „– Acum îi iese căluţului în întâmpinare Mussolini, căţelul. Căţelul latră la căluţ, iar calul face aşa cu copitele.” Trebuie încercat ca totul să fie urmărit cu atenţie vie. Această vioiciune, care este purtătoare de spirit, se transferă asupra copiilor. Atunci când se vrea să se acţioneze asupra copiilor în acest fel, trebuie creat entuziasm şi temperament. Dacă la tratamentul copilului dascălul este blazat, dacă vrea tot timpul să şadă, dacă nu vrea să se ridice, dacă nu este înclinat să se transforme el însuşi în mobilitate, atunci el nu poate educa. Deci nu este vorba de a aplica cine ştie ce măsuri sofisticate, ci de a face, de la caz la caz, ceea ce este de făcut.

Apoi nu trebuie neglijat să se cultive cu acest copil, pe cât posibil, multă conversaţie. El nu a reacţionat la acest impuls. Acum el se angajează în conversaţie, puteţi vedea în ce măsură. „– Îţi aminteşti că mi-ai spus, cândva, că a venit un căluţ? Spune-mi, cât este de mare căluţul, l-ai mânat deja şi tu?” „– Da, căluţul umblă mereu prin Sonnenhof  [ N.Tr. 25 ]; şi se lungeşte în iarbă.” „– Şi când plouă, este în grajd? Este şi un cal mare acolo?” „– Da, îl cheamă Markis.” Când te ocupi de el, băiatul participă deja la conversaţie, pe când înainte nu făcea decât să ţipe. Este deosebit de interesant faptul că la început, când l-am admis, el nu vorbea decât engleza; dar şi-a însuşit relativ repede limba germană. În cazul lui, puteţi avea un exemplu foarte frumos, cum vorbirea s-a „turnat“ în corpul eteric şi în corpul fizic. Dar organizaţia vorbirii este la el mai rigidă decât la alţi copii. De aceea se va putea studia la el în mod deosebit felul în care este instalată organizaţia vorbirii. El nu spune: Ich bin gewesen –, ci: Ich habe gebeen [ N.Tr. 26 ]. El se regăseşte cu configuraţia limbii engleze în cadrul limbii germane. Ar mai exista multe exemple: Geh aweg. [ N.Tr. 27 ] – Şi puteţi vedea după felul în care limba engleză s-a fixat în el, cât de rigidizat este corpul lui. Dacă aveţi în vedere ca el să vorbească mult, dacă se cultivă multă conversaţie cu el, vedeţi că aveţi de învins ceva mai puternic decât la alţi copii. Căci ceea ce a învăţat deja, se fixează foarte puternic în el. Dar prin faptul că i se insuflă viaţă, tot mereu nouă viaţă, ceea ce este rigidizat devine mobil lăuntric; dacă se va putea ajunge ca el să spună: Eu am fost, prin aceasta el ar realiza mult. Atunci el ar dezvolta mobilitate lăuntrică. Dar aceasta nu trebuie realizat prin „toceală“, ci prin continuarea neobosită a conversaţiei. Mai presus de orice, acest copil trebuie făcut atent asupra faptului că pentru el există un interes, că există o participare la ceea ce face el. Acest copil trebuie întrebat: ce trebuie să ştie el, din ceea ce i s-a predat. I se arată o participare plină de interes la ceea ce a vieţuit el. Aceasta este important.

Acum mai trebuie doar să vă conştientizaţi cum acţionează euritmia curativă asupra unui astfel de copil. Să presupunem că el execută R şi L. R este rotirea, ceva se roteşte, aici avem mobilitatea în sine. Majoritatea dintre Dvs., care participă la cursul de euritmie, ştiţi de asemenea ce înseamnă L. Gândiţi-vă numai la forţele formatoare pe care le dezvoltă limba când pronunţă L. De aceea, L este sunetul care arată maleabilitatea, adaptarea la ceva. El necesită maleabilitatea organismului, pentru a putea stabili o relaţie cu ceva. Dar dacă luaţi în considerare faptul că procesul inspiraţiei, aşa cum am expus acest lucru, domină procesul expiraţiei, va trebui să vă spuneţi: Trebuie să avem de grijă ca procesul de expiraţie să fie stimulat, pe cât posibil, cu participare; aceasta se petrece la M. M este sunetul expiraţiei. Dacă este executat euritmic, în el vine în ajutor întregul sistem al membrelor. În N avem revenirea în intelect. Astfel încât se va exersa R M L N. – Şi aici vedeţi: dacă lucrurile sunt privite în contextul general, atunci se ştie ce este de făcut. Trebuie ştiut care este natura sunetelor vorbirii. Fiecare trebuie să cunoască din practică euritmia, iar pe de altă parte trebuie privit faptic în organizaţia corporală. Ambele sunt lucruri ce pot fi învăţate, dar lipsesc cu desăvârşire în pedagogia contemporană.

Apoi va trebui, într-o măsură şi mai mare, ca acest copil să înveţe scrisul prin intermediul picturii. De aceea va trebui ca predarea să înceapă cu pictura, în sensul indicat anterior.

Din toate aceste puteţi vedea că corpul astralic şi organizaţia eului nu pătrund în acest corp fizic şi în corpul eteric. Trebuie să le venim în ajutor. De aceea trebuie intervenit şi terapeutic. Ce trebuie susţinut? Sistemul nervos, în măsura în care el oferă baza pentru corpul astralic şi organizaţia eului. Cum poate fi realizat acest lucru? Trebuie să acţionăm în primul rând asupra sistemului nervos. Cum se procedează aici? Avem în principiu trei căi de a acţiona terapeutic asupra omului: pe cale orală, pe cale injectabilă şi prin băi sau aplicaţii externe umede [ N.Tr. 28 ]. Când îi administraţi omului ceva pe cale orală: asupra cărui sistem acţionaţi? În principiu, asupra sistemului digestiv-metabolic. Contaţi pur şi simplu pe faptul că, atunci când administraţi cuiva ceva intern, se acţionează asupra sistemului metabolic. Vreţi să acţionaţi asupra sistemului ritmic, atunci trebuie să aplicaţi injecţii. Şi dacă vreţi să acţionaţi asupra sistemului nervos, trebuie să abordaţi periferia: trebuie să administraţi băi sau aplicaţii externe umede. Asupra motilităţii corpului astralic, în măsura în care corpul astralic vrea să descindă, ca şi asupra formei corpului astralic, acţionează puternic arsenicul. La cei ce fac cure de arsenic se poate observa cum corpul astralic li se strecoară în corpul lor fizic. Astfel încât, la un astfel de copil, unde este cazul de a crea o armonie între corpurile astralic şi eteric, şi corpul fizic, vor trebui administrate băi de arsenic. O anumită cantitate de „Apă de Levico“ [ N.Tr. 29 ], într-o anumită concentraţie, în care trebuie îmbăiat copilul: prin aceasta se acţionează asupra sistemului nervos şi este fortificat corpul astralic. Dar şi în privinţa faptului că forţele capului acţionează prea slab asupra restului corpului, trebuie acordat un ajutor. Curentului care merge de la cap către organizaţia inferioară, care este puternic mai ales în primii ani de viaţă, dar care persistă şi între schimbarea dentiţiei de lapte şi maturitatea genitală, şi care este chiar mai puternic la sfârşitul acestei perioade decât în al 7-lea, al 9-lea sau al 11-lea an, i se poate veni în ajutor la un astfel de copil, pentru a stabili o corespondenţă între sistemul metabolic şi sistemul nervos, prin administrarea extractului de hipofiză. Se ia extract de hipofiză [ Nota 3 ] – noi îl producem; extractul de hipofiză are particularitatea de a veni în întâmpinarea acestui fluid de forţe şi, pornind de la cap, acţionează asupra sistemului metabolic, armonizându-l. Astfel încât tratamentul va consta din Hypophysis cerebri, băi de arsenic şi euritmie curativă, în felul indicat. Atunci când aceste măsuri conlucrează, se vor face progrese cu un astfel de băiat.

Dar, vedeţi, tocmai în astfel de cazuri trebuie accentuat cât este de necesar să se dezvolte un simţ pentru a-fi-prezent în tot ce faci. Tocmai la educarea şi predarea pentru aceşti copii este necesar să fii cu totul şi cu totul prezent. Şi din mişcarea antroposofică se vor dezvolta posibilităţile de a fi în mare măsură prezent, dacă există atitudinea de a fi pe cât posibil prezent în tot ce faci. Acestui fapt i se opune uneori ceva. Uneori simţi o oarecare durere, când ajungi în aşezăminte sau grupări antroposofice. Acolo întâlneşti o oarecare greutate ca de plumb. Nu reuşeşti să-i faci pe oameni să fie mobili. Te întâmpină o greutate de plumb; când începi o discuţie, nu deschide nimeni gura, căci şi limba este de plumb. Toţi fac o „faţă pân’ la brâu“, sunt prea puţin înclinaţi spre voioşie, spre râs!

Mai întâi de toate, ce este necesar pentru educarea unor astfel de copii? Nu greutate de plumb, ci umor, umor adevărat, umor vital. În ciuda tuturor măsurilor isteţe, astfel de copii nu vor putea fi educaţi, dacă lipseşte umorul vital. Aşadar, în mişcarea antroposofică va trebui să-şi facă loc simţul pentru mobilitate. Nu vreau să dau prea multe indicaţii. Dar este deja adevărat că eşti înţeles în cea mai mică măsură atunci când, în cazul uneia sau altei calamităţi, eşti întrebat: ce trebuie să facem? –, dacă dai un răspuns ca mine: aveţi entuziasm. A avea entuziasm, despre asta este vorba tocmai în cazul copiilor cu dezvoltare anormală.

Aceasta am vrut să vă mai spun astăzi.