Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CURSUL DE PEDAGOGIE CURATIVĂ

GA 317


Note ale traducătorului

  1. «Institutul Clinic-Terapeutic» din Arlesheim, Elveţia, înfiinţat şi condus de Dr. med. Ita Wegman, astăzi «Ita-Wegman-Klinik».

  2. «Institutul de Terapie şi Educare pentru copii ce necesită îngrijiri sufleteşti» («Heil- und Erziehungsinstitut für Seelenpflege-bedürftige Kinder») în Lauenstein/Jena, condus de pionierii Pedagogiei Curative Albrecht Stroschein, Hans Löffler şi Siegfried Pickert, împreună cu Werner Pache. La rugămintea primilor trei, Rudolf Steiner – venind de la Koberwitz/Breslau, unde încheiase ciclul de conferinţe care stă la baza Agriculturii biologic-dinamice – a vizitat la 17.06.24 acest Institut nou întemeiat. O parte din copiii descrişi în partea a doua a cursului de faţă erau îngrijiţi în Lauenstein.

  3. Dr. med. Ita Maria Wegman (1876 – 1943). Colaboratoarea lui Rudolf Steiner în domeniul medical, membră a primului Consiliu de Conducere a Societăţii Generale Antroposofice nou-întemeiate de Crăciun ‘23/24, directoarea Secţiei Medicale a Universităţii pentru Ştiinţă Spirituală din Dornach – Elveţia.

  4. În acea vreme începuse să-şi serbeze triumful teoria «libido»-ului a lui Sigmund Freud (1856-1939); faptul că această teorie este unilaterală şi nu lipsită de consecinţe considerabile pentru civilizaţia şi cultura actuală este demonstrat de multe fenomene din contemporaneitate, şi recunoscut între timp în cercurile de specialitate. În lucrarea sa autobiografică, editată de Aniela Jaffé, Carl Gustav Jung (1875-1961), una dintre cele mai însemnate personalităţi care – pe lăngă Coué, Charcot, Breuer, Freud, Adler, Wundt, Jaspers, Rogers şi Frankl – au contribuit la apariţia şi dezvoltarea psihologiei şi psihiatriei moderne, relatează o convorbire cu Freud din anul 1910, care poate arunca lumină asupra unui aspect mai puţin cunoscut al structurii personalităţii întemeietorului psihanalizei, precum şi asupra intenţiilor sale bine definite: «... prima noastră întâlnire avu loc în februarie 1907 în Viena. Ne-am întâlnit la ora unu după-amiază şi am vorbit, ca să zic aşa, neîntrerupt, aproape treisprezece ore. Freud era realmente primul om însemnat pe care-l cunoscusem în viaţa mea. Niciun alt om din experienţa mea de viaţă de până atunci nu s-ar fi putut măsura cu el. În întreaga sa atitudine nu exista nimic trivial. Eu l-am apreciat ca deosebit de inteligent, pătrunzător şi remarcabil în orice privinţă. Dar primele mele impresii despre el au rămas neclare, parţial chiar de neînţeles. – Ceea ce-mi spuse el despre teoria sexuală, îmi făcu o adâncă impresie; cu toate acestea, cuvintele lui nu-mi putură înlătura scepticismul şi propriile îndoieli. Eu i le expusei în repetate rânduri, dar el îmi argumentă de fiecare dată doar cu lipsa mea de experienţă. Freud avea dreptate: pe acea vreme eu nu posedam suficientă experienţă, pentru a-mi putea întemeia propriile contra-argumente. Eu înţelesei că lui Freud îi era foarte importantă teoria sexuală – atât în sens personal, cât şi filozofic. Acest lucru mă impresionă puternic, dar eu nu-mi dădui clar seama, în ce măsură această apreciere pozitivă stătea în relaţie cu premise subiective în ce-l privea pe el, şi în ce măsură cu reale experienţe, cu valoare argumentativă. – Mai presus de orice, atitudinea lăuntrică a lui Freud în ce priveşte spiritul mi se păru a fi extrem de dubitabilă. Indiferent unde se evidenţiază expresia unei spiritualităţi, la un om sau la o operă de artă, el o găsea suspectă şi lăsa să se întrevadă (îndărătul ei) o “sexualitate refulată”. Ceea ce nu putea fi interpretat ca sexualitate, era definit ca “psiho-sexualitate”. Eu făcui remarca, că ipoteza lui, logic gândită până în ultimele consecinţe, ar duce la o judecată asupra culturii cu caracter distrugător. Cultura ar apărea doar ca o farsă ieftină, ca un rezultat morbid al sexualităţii refulate. «Da», îmi confirmă el spusele, «aşa stau lucrurile; acesta este un blestem al sorţii, faţă de care suntem neputincioşi.» Eu nu eram nicidecum dispus să-i dau dreptate sau să las lucrurile aşa. Dar m-am simţit a nu fi încă în stare să intru în dispută pe această temă. – Încă ceva căpătă însemnătate la prima noastră întâlnire. Aceasta se referă la lucruri pe care eu abia după încetarea prieteniei noastre le-am putut gândi temeinic şi înţelege. Era limpede ca lumina zilei că teoria sexuală îi era lui Freud o temă intim-cordială. Când vorbea despre ea, tonul lui devenea apăsat, aproape temător, şi dispărea orice urmă a atitudinii critic-sceptice ce-l caracteriza. Expresia unei ciudate bulversări lăuntrice, pe care nu mi-o puteam explica, i se putea citi pe faţă. Aceasta făcu asupra mea o impresie puternică: sexualitatea însemna pentru el ceva luminos. Această impresie mi-a fost confirmată de o convorbire, care a avut loc, tot în Viena, trei ani mai târziu (1910). – Îmi amintesc încă foarte viu cum Freud îmi spuse: «Dragul meu Jung, promiteţi-mi că nu veţi renunţa niciodată la teoria sexuală – aceasta este cel mai esenţial. Noi trebuie să facem din ea o dogmă, o armă imbatabilă.» Şi aceasta îmi zise el pătimaş şi cu un ton, aşa cum ar spune un tată: «Şi promite-mi, dragul meu fecior, ceva: du-te în fiecare duminică la biserică!» Oarecum consternat, îl întrebai:«O armă imbatabilă – împotriva cui?», la care el îmi răspunse: «Împotriva lavinei de nămol negru -», aici ezită un moment, înainte de a adăuga: «a ocultismului.» Mai întâi a fost «arma imbatabilă» şi apoi «dogma», care m-au pus pe gânduri; căci o dogmă, deci un crez indiscutabil, este creat doar atunci când se intenţionează suprimarea irevocabilă a îndoielii – ceea ce nu mai are nimic comun cu raţionalitatea ştiinţifică, ci doar cu un impuls de dominare de factură personală. – Aceasta a constituit o lovitură care a atins nervul vital al prieteniei noastre. Eu ştiam că nu voi putea fi niciodată de acord cu o astfel de atitudine. Ceea ce Freud înţelegea prin noţiunea de «ocultism», era aproape tot ceea ce filosofia şi religia, inclusiv ceea ce parapsihologia, care începuse să se dezvolte în acea perioadă, aveau de afirmat despre sufletul omului. Pentru mine, teoria sexuală era tot atât de «ocultă» – adică o pură posibilă ipoteză, nedemonstrată, la fel ca şi alte concepţii speculative. Un adevăr ştiinţific constituia pentru mine o ipoteză satisfăcătoare pentru moment, dar nu un articol de credinţă pentru veşnicie.» «Amintiri, vise, gânduri ale lui C.G.Jung», Ed. Walter Olten und Freiburg in Breisgau, ed. a 6-a, 1988.

  5. În originalul german “Durchwärmung”. În contextul primului ciclu de conferinţe pentru medici şi farmacişti, ţinut în Dornach în anul 1920 («Geisteswissenschaft und Medizin», Știință spirituală și medicină GA 312), Rudolf Steiner propune introducerea în medicină a unei hidro-, aero- şi termodinamici adecvate, pentru înţelegerea reală a patologiei, în scopul unui tratament cu adevărat raţional.

  6. «Neue Zürcher Zeitung» nr. 342, 7 martie 1924.

  7. Friedrich v. Schiller (1759 – 1805), poet şi dramaturg, alături de Goethe (v. nota 8) şi idealiştii germani, întemeietor al culturii umaniste a epocii actuale.

  8. Johann Wolfgang v. Goethe (1740 – 1832), poet şi dramaturg german, precum şi autor al unor lucrări de ştiinţe naturale, dintre care «Teoria Culorilor» deschide noi perspective în metodica de cercetare («Fenomenalism goetheanist»).

  9. Cu ocazia Simpozionului de la Koberwitz (în apropiere de Breslau – astăzi Wroclaw), din 7 – 16 iunie 1924, Rudolf Steiner a vorbit la 9 şi 17 iunie în special pentru un tânăr auditoriu; conferinţele sunt publicate, împreună cu altele ce se referă la aceeaşi tematică, sub titlul: Sarcina de cunoaştere a tineretului, GA 217a; aici se face referinţă la întrebarea pusă în încheierea conferinţei din 9 iunie, anexată în ciclul amintit.

  10. “Cursul de agricultură” de la Koberwitz, care a inaugurat Agricultura biologic-dinamică, publicat sub titlul Bazele spiritual-ştiinţifice pentru prosperarea agriculturii, GA 327.

  11. Este vorba de introducerea în practica agricolă a aşa-ziselor “preparate”, un procedeu inedit, care apelează la anumite imponderabile, conform rezultatelor cercetării spirituale a lui Rudolf Steiner.

  12. Hans Driesch: 1867-1941, zoolog şi filozof, adept al «Neovitalismului».

  13. v. Puntea dintre Spiritualitatea Universală şi Fizicul omului – trei conferinţe ţinute de Rudolf Steiner în Dornach, între 17-19.12.1920, (GA 202).

  14. Este vorba de faptul că ochiul – ca de altfel toate organele de simţ şi sistemul nervos central – se dezvoltă din foiţa embrionară exterioară (ectoderm), prin invaginare. Rudolf Steiner numeşte organele de simţ “golfuri ale lumii exterioare în interiorul organizaţiei omului”.

  15. Idei fixe.

  16. Copilul era venit din America.

  17. De origine cosmică, în context cu o viaţă anterioară.

  18. În fiecare parte componentă a organismului pot fi regăsite toate cele trei sisteme; în acest caz, sistemului ritmic îi corespunde nasul, cu căile respiratorii, inclusiv sinusurile, treimea superioară a feţei corespunzând sistemului senzorial-nervos.

  19. Frl. Baumann, una din primele euritmiste curative.

  20. Rudolf Steiner se referă aici la concepţia aristotelică a ipostazelor: manifestare materială sau energetică.

  21. v. vol. I, pag. 12 cu referiri la planşa 1

  22. v. Geisteswissenschaft und Medizin, pag. 78, 80, 83 ed. germ.

  23. “Mein Lebensgang”; trad. rom. Povestea vieţii mele. Este vorba de Otto Specht, care mai târziu a studiat medicina, şi a căzut pe front, ca medic militar, în primul război mondial.

  24. Este vorba de metoda practicată în Şcoala Waldorf, cu acuarele (aici exemplificată cu ajutorul cretei).

  25. Institutul pentru educarea şi tratamentul copiilor ce necesită îngrijiri sufleteşti din Arlesheim, întemeiat şi condus de Dr. med. Ita Wegman, în care trăia copilul prezentat aici.

  26. Inversarea verbelor a fi (germ. = sein – ich bin – sunt) şi a avea (germ. = haben – ich habe – am) şi invenţia lexicală, combinaţia dintre germană şi engleză (a fi – engl. to be + gewesen – trecutul de la germ. sein devine ge-be-en) corespunzând engl. I have been.

  27. Combinaţie dintre engl. Go away şi germ. Geh weg.

  28. În textul german: Abwaschungen.

  29. Localitate balneară în nordul Italiei; izvoare asemănătoare se află în localitatea vecină Roncegno.

  30. Aluzie la poemul lui Goethe “Ucenicul vrăjitor”.

  31. Este vorba de luni lunare.

  32. Primul septenal.

  33. Maturizare terestră.

  34. v. continuarea în conf. a 9-a

  35. v. Hermann Koepke: «Copilul la nouă ani», edit. Triade Cluj

  36. v. Cursul pentru Agricultori din Koberwitz.

  37. Cât de înalt-spirituală este expresia “a fi om cu bun-simţ“!

  38. Este vorba de „simţul noţiunii“, care conferă sens unei suite de sunete articulate (cuvânt), un simţ spiritual – spre deosebire de cele corporale (tactil, vital, mişcare, echilibru), şi sufleteşti (gust, miros, căldură, văz) – localizat, după auz şi vorbire (cuvânt), în imediata apropiere a simţului eului, şi provine din transformarea simţului vital, ancorat în chimismul terestru (sistemul metabolic-motor).

  39. discromatopsie = perturbarea parţială a perceperii culorilor; acromatopsie = incapacitatea totală de a percepe culorile; daltonism = confundarea roşului cu verdele şi viceversa.

  40. în original: stumpfsinnig (cu simţuri tocite).

  41. în original: alunecă.

  42. rocă primitivă şistoasă.

  43. cristal de stâncă.

  44. Rudolf Steiner se referă aici la recesiunea echinocţiului de primăvară; este vorba de aşa-zisul „an platonic“: numărul de ani necesari pentru parcurgerea retrogradă a cercului Zodiacal. Din aceasta rezultă că Soarele necesită 2160 ani pentru parcurgerea unui semn zodiacal („luna platonică“): acesta este timpul în care durează pe Pământ o "perioadă de cultură" (25.920:12). „Ziua platonică“ corespunde frecvenţei cardiace 72/min (2160:30). Totodată este presupusă aici cunoaşterea raportului 1:4 dintre respiraţie şi puls: 18/72/min (coeficientul respirator/circulator). Verificarea relaţiei: La o medie de 18 respiraţii/min rezultă un număr de 25.920 respiraţii/zi (18x60x24); din care rezultă indirect frecvenţa pulsului: 72/min (29.920:12:30). Aceste relaţii numerice revelează relaţia dintre macro- şi microcosmos.

  45. Se pune, desigur, întrebarea, în ce măsură neurochirurgia actuală ar reuşi prin aplicarea unui ventil ventricular să intervină favorabil în evoluţia acestui caz.

  46. Tatăl lui Rudolf Steiner era funcţionar la căile ferate austro-ungare.

  47. v. conf. a 6-a, remarca 9, referitoare la Otto Specht.

  48. în original: Wesen (fiinţă).

  49. Este vorba de mişcarea de care a profitat în cea mai mare măsură fascismul în Germania în perioada următoare (mişcare asemănătoare UTM-/UTC-ului din trecutul dictaturii socialist-comuniste a României).

  50. „Perioada tenebroasă“, care durează 5000 ani, care s-a încheiat în anul 1899, după care urmează „Perioada luminoasă“, în care Lumea Spirituală devine tot mai accesibilă omenirii.

  51. În acest context trebuie amintite şi celelalte „ispite“, care îngreunează – pentru a nu spune că fac imposibilă – dezvoltarea individuală şi munca în comunitate: pe lângă vanitate intervin ambiţia, invidia şi iluzia (mânată până la neadevăr).

  52. În original: erwecken – a trezi, stârni, învia, incita.

  53. Friedrich Nietzsche, filosof german, 1844 – 1900.

  54. În sens medical: de cauză necunoscută.

  55. În original: astralischer Leib, spre deosebire de Astralleib = corp astral.

  56. Este vorba de Clinica D-nei Dr. Wegman din Arlesheim, Elveţia.

  57. În original: schimpfen – a aduce injurii.

  58. Dr. Elisabeth Vreede, matematiciană, prima directoare a secţiei de Matematică şi Astronomie din cadrul Universităţii de Ştiinţă Spirituală de la Goetheanum, Dornach, Elveţia.
  59. În sistemul nostru planetar, de partea planetelor suprasolare (n.tr.).

  60. Johannes Trüper (1855 – 1921), întemeietorul și directorul Sanatoriului pentru tineri „Sophienhöhe“ din Jena, care îi angajase iniţial pe cei trei, care au dat apoi impulsul pedagogiei curative antroposofice.

  61. Perioada în care Rudolf Steiner edita „Lucrările de Ştiinţe Naturale“ ale lui Goethe în Arhivele din Weimar. În aşa numita Ediţie Weimar sau Ediţia Sophie a lucrărilor lui Goethe, Secţia II, Scrieri de Ştiinţe Naturale, Vol. 8: Despre morfologie, partea a III-a, Weimar 1893, pag. 359/360; citat: «Paralipomena X / Neurologie.

  62. Acest impuls îşi are originea în ordinul de călugări benedictini din sec. X-XII, cu sediul iniţial în mănăstirea Cluny din Franţa (de unde îi provine şi numele), care a iniţiat o reformă bisericească răspândită apoi şi în Italia, Spania şi Anglia, pregătind reforma gregoriană.

  63. Ernst Heinrich Haeckel (1834 – 1919), cel mai de seamă reprezentant german al Evoluţionismului din era postgoetheanistă.

  64. Oscar Hertwig (1849 – 1922), anatomist.

  65. August Gärtner (1848 – 1934), igienist.

  66. Este vorba de psihoze puerperale (postnatale).

  67. Aici este abordată una din cele mai sensibile şi mai dificile tematici privitoare la constituţia omului microcosmic individualizat după „chipul şi asemănarea" imaginii macrocosmice primordiale; este vorba de cele patru semne zodiacale cardinale (Leu, Acvila, Taur, Vărsător), care stau la baza organelor proteogene (inimă, plămân, rinichi, ficat), respectiv a forţelor formatoare ale substanţei corporale fundamentale, alcătuită din elementele chimice Hidrogen, Carbon, Azot, Oxigen, care sunt reprezentanţii elementelor – Foc, Pământ, Aer şi Apă – din care îşi plăsmuieşte eul structurile corporale, respectiv „corpurile“. Această taină a constituţiei omului era un element de bază al cunoaşterii misteriale, imaginaţia cea mai cunoscută provenită din această cunoaştere fiind Sfinxul precreştin – cu chip de om, labe de leu, corp de bovină şi aripi de vultur, omul constituind prin forţa eului „esenţa a cincea“, chintesenţa Creaţiei.

  68. Vezi de pildă Rudolf Steiner, Ştiinţa ocultă în rezumat, GA 13.

  69. Societatea Antroposofică: v. Rudolf Steiner Întrunirea de Crăciun pentru Întemeierea Societăţii Generale Antroposofice. Sfârşit de an şi cumpănă a anilor 1923/1924, GA 260, 1963. Constituirea Societăţii Generale Antroposofice şi a Şcolii libere pentru Ştiinţă Spirituală. Reconstrucţia Goetheanumului 1924/1925, GA 260a, 1966.