«Institutul Clinic-Terapeutic» din
Arlesheim,
Elveţia, înfiinţat şi condus de Dr. med. Ita Wegman, astăzi
«Ita-Wegman-Klinik».
«Institutul de Terapie şi Educare pentru
copii ce necesită
îngrijiri sufleteşti» («Heil- und
Erziehungsinstitut für Seelenpflege-bedürftige
Kinder») în Lauenstein/Jena, condus de pionierii Pedagogiei
Curative Albrecht Stroschein, Hans Löffler şi Siegfried Pickert,
împreună cu Werner Pache. La rugămintea primilor trei, Rudolf
Steiner – venind de la Koberwitz/Breslau, unde încheiase ciclul
de conferinţe care stă la baza Agriculturii biologic-dinamice – a
vizitat la 17.06.24 acest Institut nou întemeiat. O parte din
copiii descrişi în partea a doua a cursului de faţă erau
îngrijiţi în Lauenstein.
Dr. med. Ita Maria Wegman (1876 – 1943).
Colaboratoarea lui
Rudolf Steiner în domeniul medical, membră a primului Consiliu de
Conducere a Societăţii Generale Antroposofice nou-întemeiate
de Crăciun ‘23/24, directoarea Secţiei Medicale a Universităţii pentru
Ştiinţă Spirituală din Dornach – Elveţia.
În acea vreme începuse să-şi serbeze
triumful
teoria «libido»-ului a lui Sigmund Freud
(1856-1939); faptul că această teorie este unilaterală şi nu
lipsită de consecinţe considerabile pentru civilizaţia şi cultura
actuală este demonstrat de multe fenomene din contemporaneitate, şi
recunoscut între timp în cercurile de specialitate.
În lucrarea sa autobiografică, editată de Aniela Jaffé,
Carl Gustav Jung (1875-1961), una dintre cele mai însemnate
personalităţi care – pe lăngă Coué, Charcot, Breuer, Freud,
Adler, Wundt, Jaspers, Rogers şi Frankl – au contribuit la apariţia şi
dezvoltarea psihologiei şi psihiatriei moderne, relatează o convorbire
cu Freud din anul 1910, care poate arunca lumină asupra unui aspect mai
puţin cunoscut al structurii personalităţii întemeietorului
psihanalizei, precum şi asupra intenţiilor sale bine definite:
«... prima noastră întâlnire avu loc în
februarie 1907 în Viena. Ne-am întâlnit la ora
unu după-amiază şi am vorbit, ca să zic aşa, neîntrerupt,
aproape treisprezece ore. Freud era realmente primul om însemnat
pe care-l cunoscusem în viaţa mea. Niciun alt om din
experienţa mea de viaţă de până atunci nu s-ar fi putut
măsura cu el. În întreaga sa atitudine nu exista nimic
trivial. Eu l-am apreciat ca deosebit de inteligent, pătrunzător şi
remarcabil în orice privinţă. Dar primele mele impresii despre el
au rămas neclare, parţial chiar de neînţeles. – Ceea ce-mi
spuse el despre teoria sexuală, îmi făcu o adâncă impresie;
cu toate acestea, cuvintele lui nu-mi putură înlătura
scepticismul şi propriile îndoieli. Eu i le expusei în
repetate rânduri, dar el îmi argumentă de fiecare dată doar
cu lipsa mea de experienţă. Freud avea dreptate: pe acea vreme eu nu
posedam suficientă experienţă, pentru a-mi putea întemeia
propriile contra-argumente. Eu înţelesei că lui Freud
îi era foarte importantă teoria sexuală – atât în
sens personal, cât şi filozofic. Acest lucru mă impresionă
puternic, dar eu nu-mi dădui clar seama, în ce măsură această
apreciere pozitivă stătea în relaţie cu premise subiective
în ce-l privea pe el, şi în ce măsură cu reale
experienţe, cu valoare argumentativă. – Mai presus de orice, atitudinea
lăuntrică a lui Freud în ce priveşte spiritul mi se păru a fi
extrem de dubitabilă. Indiferent unde se evidenţiază expresia unei
spiritualităţi, la un om sau la o operă de artă, el o găsea suspectă şi
lăsa să se întrevadă (îndărătul ei) o “sexualitate
refulată”. Ceea ce nu putea fi interpretat ca sexualitate, era definit
ca “psiho-sexualitate”. Eu făcui remarca, că ipoteza lui, logic
gândită până în ultimele consecinţe, ar duce la o
judecată asupra culturii cu caracter distrugător. Cultura ar apărea
doar ca o farsă ieftină, ca un rezultat morbid al sexualităţii
refulate. «Da», îmi confirmă el spusele, «aşa
stau lucrurile; acesta este un blestem al sorţii, faţă de care suntem
neputincioşi.» Eu nu eram nicidecum dispus să-i dau dreptate
sau să las lucrurile aşa. Dar m-am simţit a nu fi încă
în stare să intru în dispută pe această temă. – Încă
ceva căpătă însemnătate la prima noastră întâlnire.
Aceasta se referă la lucruri pe care eu abia după încetarea
prieteniei noastre le-am putut gândi temeinic şi
înţelege. Era limpede ca lumina zilei că teoria sexuală îi
era lui Freud o temă intim-cordială. Când vorbea despre ea,
tonul lui devenea apăsat, aproape temător, şi dispărea orice urmă a
atitudinii critic-sceptice ce-l caracteriza. Expresia unei
ciudate bulversări lăuntrice, pe care nu mi-o puteam explica, i se
putea citi pe faţă. Aceasta făcu asupra mea o impresie puternică:
sexualitatea însemna pentru el ceva luminos. Această impresie
mi-a fost confirmată de o convorbire, care a avut loc, tot în
Viena, trei ani mai târziu (1910). – Îmi amintesc
încă foarte viu cum Freud îmi spuse: «Dragul meu
Jung, promiteţi-mi că nu veţi renunţa niciodată la teoria sexuală –
aceasta este cel mai esenţial. Noi trebuie să facem din ea o dogmă, o
armă imbatabilă.» Şi aceasta îmi zise el pătimaş şi cu un
ton, aşa cum ar spune un tată: «Şi promite-mi, dragul meu
fecior, ceva: du-te în fiecare duminică la biserică!»
Oarecum consternat, îl întrebai:«O armă imbatabilă –
împotriva cui?», la care el îmi răspunse:
«Împotriva lavinei de nămol negru -», aici ezită
un moment, înainte de a adăuga: «a ocultismului.» Mai
întâi a fost «arma imbatabilă» şi apoi
«dogma», care m-au pus pe gânduri; căci o dogmă,
deci un crez indiscutabil, este creat doar atunci când se
intenţionează suprimarea irevocabilă a îndoielii – ceea ce nu mai
are nimic comun cu raţionalitatea ştiinţifică, ci doar cu un impuls de
dominare de factură personală. – Aceasta a constituit o lovitură care a
atins nervul vital al prieteniei noastre. Eu ştiam că nu voi putea fi
niciodată de acord cu o astfel de atitudine. Ceea ce Freud
înţelegea prin noţiunea de «ocultism», era aproape
tot ceea ce filosofia şi religia, inclusiv ceea ce parapsihologia, care
începuse să se dezvolte în acea perioadă, aveau de afirmat
despre sufletul omului. Pentru mine, teoria sexuală era tot atât
de «ocultă» – adică o pură posibilă ipoteză, nedemonstrată,
la fel ca şi alte concepţii speculative. Un adevăr ştiinţific
constituia pentru mine o ipoteză satisfăcătoare pentru moment, dar nu
un articol de credinţă pentru veşnicie.» «Amintiri, vise,
gânduri ale lui C.G.Jung», Ed. Walter Olten und Freiburg in
Breisgau, ed. a 6-a, 1988.
În originalul german “Durchwärmung”.
În
contextul primului ciclu de conferinţe pentru medici şi farmacişti,
ţinut în Dornach în anul 1920 («Geisteswissenschaft
und Medizin», Știință spirituală și
medicină GA 312), Rudolf Steiner propune introducerea în
medicină a unei hidro-, aero- şi termodinamici adecvate, pentru
înţelegerea reală a patologiei, în scopul unui tratament cu
adevărat raţional.
«Neue Zürcher Zeitung» nr. 342,
7 martie 1924.
Friedrich v. Schiller (1759 – 1805), poet şi
dramaturg, alături
de Goethe (v. nota 8) şi idealiştii germani, întemeietor al
culturii umaniste a epocii actuale.
Johann Wolfgang v. Goethe (1740 – 1832), poet şi
dramaturg
german, precum şi autor al unor lucrări de ştiinţe naturale, dintre
care «Teoria Culorilor» deschide noi perspective în
metodica de cercetare («Fenomenalism goetheanist»).
Cu ocazia Simpozionului de la Koberwitz (în
apropiere de
Breslau – astăzi Wroclaw), din 7 – 16 iunie 1924, Rudolf Steiner a
vorbit la 9 şi 17 iunie în special pentru un tânăr
auditoriu; conferinţele sunt publicate, împreună cu altele ce se
referă la aceeaşi tematică, sub titlul: Sarcina de cunoaştere a
tineretului, GA 217a; aici se face referinţă la întrebarea
pusă în încheierea conferinţei din 9 iunie, anexată
în ciclul amintit.
Este vorba de introducerea în practica
agricolă a
aşa-ziselor “preparate”, un procedeu inedit, care apelează la
anumite imponderabile, conform rezultatelor cercetării spirituale a lui
Rudolf Steiner.
Hans Driesch: 1867-1941, zoolog şi filozof,
adept al
«Neovitalismului».
Este vorba de faptul că ochiul – ca de altfel
toate organele de
simţ şi sistemul nervos central – se dezvoltă din foiţa embrionară
exterioară (ectoderm), prin invaginare. Rudolf Steiner numeşte organele
de simţ “golfuri ale lumii exterioare în interiorul organizaţiei
omului”.
Idei fixe.
Copilul era venit din America.
De origine cosmică, în context cu o viaţă
anterioară.
În fiecare parte componentă a organismului
pot fi regăsite
toate cele trei sisteme; în acest caz, sistemului ritmic îi
corespunde nasul, cu căile respiratorii, inclusiv sinusurile, treimea
superioară a feţei corespunzând sistemului senzorial-nervos.
Frl. Baumann, una din primele euritmiste
curative.
Rudolf Steiner se referă aici la concepţia
aristotelică a
ipostazelor: manifestare materială sau energetică.
v. vol. I, pag. 12 cu referiri la planşa 1
v. Geisteswissenschaft und Medizin, pag. 78, 80,
83 ed. germ.
“Mein Lebensgang”; trad. rom. Povestea vieţii mele.
Este vorba de Otto Specht, care mai târziu a studiat medicina, şi
a căzut pe front, ca medic militar, în primul război mondial.
Este vorba de metoda practicată în Şcoala
Waldorf, cu
acuarele (aici exemplificată cu ajutorul cretei).
Institutul pentru educarea şi tratamentul
copiilor ce necesită
îngrijiri sufleteşti din Arlesheim, întemeiat şi condus de
Dr. med. Ita Wegman, în care trăia copilul prezentat aici.
Inversarea verbelor a fi
(germ. = sein – ich bin –
sunt) şi a avea (germ. = haben – ich habe – am) şi invenţia
lexicală, combinaţia dintre germană şi engleză (a fi – engl. to be + gewesen – trecutul de la
germ. sein devine ge-be-en) corespunzând engl. I have
been.
Combinaţie dintre engl. Go away
şi germ. Geh weg.
În textul german: Abwaschungen.
Localitate balneară în nordul Italiei;
izvoare asemănătoare
se află în localitatea vecină Roncegno.
Aluzie la poemul lui Goethe “Ucenicul vrăjitor”.
Este vorba de luni lunare.
Primul septenal.
Maturizare terestră.
v. continuarea în conf. a 9-a
v. Hermann Koepke: «Copilul la nouă
ani», edit.
Triade Cluj
Cât de înalt-spirituală este
expresia “a fi om cu
bun-simţ“!
Este vorba de „simţul noţiunii“, care conferă
sens unei suite de
sunete articulate (cuvânt), un simţ spiritual – spre deosebire de
cele corporale (tactil, vital, mişcare, echilibru), şi sufleteşti
(gust, miros, căldură, văz) – localizat, după auz şi vorbire
(cuvânt), în imediata apropiere a simţului eului, şi
provine din transformarea simţului vital, ancorat în chimismul
terestru (sistemul metabolic-motor).
discromatopsie
=
perturbarea parţială a perceperii culorilor; acromatopsie = incapacitatea
totală de a percepe culorile; daltonism
= confundarea roşului cu verdele şi viceversa.
în original: stumpfsinnig (cu simţuri
tocite)
în original: alunecă
rocă primitivă şistoasă
cristal de stâncă
Rudolf Steiner se referă aici la recesiunea
echinocţiului de
primăvară; este vorba de aşa-zisul „an platonic“: numărul de ani
necesari pentru parcurgerea retrogradă a cercului Zodiacal. Din aceasta
rezultă că Soarele necesită 2160 ani pentru parcurgerea unui semn
zodiacal („luna platonică“): acesta este timpul în care durează
pe Pământ o "perioadă de cultură" (25.920:12). „Ziua platonică“
corespunde frecvenţei cardiace 72/min (2160:30). Totodată este
presupusă aici cunoaşterea raportului 1:4 dintre respiraţie şi puls:
18/72/min (coeficientul respirator/circulator). Verificarea relaţiei:
La o medie de 18 respiraţii/min rezultă un număr de 25.920
respiraţii/zi (18x60x24); din care rezultă indirect frecvenţa pulsului:
72/min (29.920:12:30). Aceste relaţii numerice revelează relaţia dintre
macro- şi microcosmos.
Se pune, desigur, întrebarea, în ce
măsură
neurochirurgia actuală ar reuşi prin aplicarea unui ventil ventricular
să intervină favorabil în evoluţia acestui caz.
Tatăl lui Rudolf Steiner era funcţionar la căile
ferate
austro-ungare.
v. conf. a 6-a, remarca 9, referitoare la Otto
Specht.
în original: Wesen (fiinţă)
Este vorba de mişcarea de care a profitat
în cea mai mare
măsură fascismul în Germania în perioada următoare (mişcare
asemănătoare UTM-/UTC-ului din trecutul dictaturii
socialist-comuniste a României)
„Perioada tenebroasă“, care durează 5000 ani,
care s-a
încheiat în anul 1899, după care urmează „Perioada
luminoasă“, în care Lumea Spirituală devine tot mai accesibilă
omenirii.
În acest context trebuie amintite şi
celelalte „ispite“,
care îngreunează – pentru a nu spune că fac imposibilă –
dezvoltarea individuală şi munca în comunitate: pe lângă
vanitate intervin ambiţia, invidia şi iluzia (mânată până
la neadevăr).
În original: erwecken – a trezi,
stârni, învia,
incita.
Friedrich Nietzsche, filosof german, 1844 – 1900.
În sens medical: de cauză necunoscută.
În original: astralischer Leib, spre
deosebire de
Astralleib = corp astral.
Este vorba de Clinica D-nei Dr. Wegman din
Arlesheim, Elveţia.
În original: schimpfen – a aduce injurii.
Dr. Elisabeth Vreede, matematiciană, prima
directoare a secţiei
de Matematică şi Astronomie din cadrul Universităţii de Ştiinţă
Spirituală de la Goetheanum, Dornach, Elveţia.
În sistemul nostru planetar, de partea
planetelor
suprasolare (n.tr.).
Johannes Trüper (1855 – 1921),
întemeietorul si
directorul Sanatoriului pentru tineri „Sophienhöhe“ din Jena, care
îi angajase iniţial pe cei trei, care au dat apoi impulsul
pedagogiei curative antroposofice.
Perioada în care Rudolf Steiner edita
„Lucrările de Ştiinţe
Naturale“ ale lui Goethe în Arhivele din Weimar. În aşa
numita Ediţie Weimar sau Ediţia Sophie a lucrărilor lui Goethe, Secţia
II, Scrieri de Ştiinţe Naturale, Vol. 8: Despre morfologie, partea a
III-a, Weimar 1893, pag. 359/360; citat: «Paralipomena X /
Neurologie.
Acest impuls îşi are originea în
ordinul de călugări
benedictini din sec. X-XII, cu sediul iniţial în mănăstirea Cluny
din Franţa (de unde îi provine şi numele), care a iniţiat o
reformă bisericească răspândită apoi şi în Italia, Spania
şi Anglia, pregătind reforma gregoriană.
Ernst Heinrich Haeckel (1834 – 1919), cel mai de
seamă
reprezentant german al Evoluţionismului din era postgoetheanistă.
Oscar Hertwig (1849 – 1922), anatomist.
August Gärtner (1848 – 1934), igienist.
Este vorba de psihoze puerperale (postnatale).
Aici este abordată una din cele mai sensibile şi
mai dificile
tematici privitoare la constituţia omului microcosmic individualizat
după „chipul şi asemănarea" imaginii macrocosmice primordiale; este
vorba de cele patru semne zodiacale cardinale (Leu, Acvila, Taur,
Vărsător), care stau la baza organelor proteogene (inimă, plămân,
rinichi, ficat), respectiv a forţelor formatoare ale substanţei
corporale fundamentale, alcătuită din elementele chimice Hidrogen,
Carbon, Azot, Oxigen, care sunt reprezentanţii elementelor – Foc,
Pământ, Aer şi Apă – din care îşi plăsmuieşte eul
structurile corporale respectiv „corpurile“. Această taină a
constituţiei omului era un element de bază al cunoaşterii misteriale,
imaginaţia cea mai cunoscută provenită din această cunoaştere fiind
Sfinxul precreştin – cu chip de om, labe de leu, corp de bovină şi
aripi de vultur, omul constituind prin forţa eului „esenţa a cincea“,
chintesenţa Creaţiei.
Societatea Antroposofică: v. Rudolf Steiner Întrunirea de
Crăciun pentru Întemeierea Societăţii Generale Antroposofice.
Sfârşit de an şi cumpănă a anilor 1923/1924, GA 260, 1963.
Constituirea
Societăţii Generale Antroposofice şi a Şcolii libere pentru Ştiinţă
Spirituală. Reconstrucţia Goetheanumului 1924/1925, GA 260a,
1966.
