|
Rudolf SteinerTAINELE PRAGULUI
|
|---|
|
COPERTA IV ![]() Pecetea desenată de Rudolf Steiner pentru a patra dramă-misteriu În centru se află un cerc simplu; de aici pornesc nouă raze spre trupul şarpelui; către cap se îndreaptă trei fulgere. Văzut din interior, douăsprezece litere formează a treia zonă circulară a peceţii. Ele trebuie citite în sens invers faţă de prima pecete, şi anume: ICH ERKENNET SICH ‒ aceasta înseamnă că literele ICH sunt de citit de două ori. Traduse ar insemna: EUL SE RECUNOAŞTE. |
|
|
„... Cel a cărui privire se poate adânci mai profund în temeliile culturii greco-latine va putea observa deja ce înseamnă să ţii cumpăna între Lucifer şi Ahriman. În epoca noastră însă acest lucru s-a schimbat. În lumea exterioară, Lucifer şi Ahriman au făcut într-un fel un pact; ei şi-au legat impulsurile lor în lumea exterioară, le-au înnodat înainte ca ele să atingă sufletul uman, astfel încât în cultura noastră, acolo unde în timpurile vechi erau firele separate ale impulsurilor ahrimanice şi luciferice, ai acum nodul, ghemul. Şi îi este deosebit de greu omului să descâlcească acest nod, să se regăsească în acest ghemotoc de fire amestecate: Peste tot în curentul culturii noastre găsim amestecate pestriţ aceste fire luciferice şi ahrimanice şi nu vei avea o viziune sănătoasă a condiţiilor civilizaţiei noastre înainte să fi sesizat clar că în multe curente agitatoare, în foarte multe idei abstracte şi organizări exterioare ce au loc acum şi în viitor se înnoadă firele amestecate ale impulsurilor ahrimanice şi luciferice. Atenţie la ghemotocul pestriţ de luciferic şi ahrimanic; asta este necesar să observi vigilent.“ RUDOLF STEINER |
|
Treptele adevărului
(biolog dr. Petre Papacostea)
În legătură cu
publicarea conferinţelor lui
Rudolf
Steiner
Conferinţa
I — München, 24
august
1913 — Trezirea sufletelor. Trepte ale amintirii retrospective.
Aşteptare.
Conferinţa
a
II-a
— München, 25 august 1913
— Consideraţii privind graniţa care desparte lumea simţurilor şi lumile
suprasenzoriale. Fiinţa şi activitatea lui Lucifer şi Ahriman. Cum ia
nastere răul?
Conferinţa
a III-a — München,
26
august 1913 — Vieţuirile sufletului în lumea elementară.
Conferinţa
a IV-a — München, 27
august 1913 — Urcuşul sufletului în lumea spirituală
propriu-zisă. Citirea scrierii cosmice în domeniul spiritului.
Conferinţa
a V-a — München, 28
august 1913 — Prezenţa trinităţii în fenomenele lumii. O
povestire a doamnei Balde şi învăţăturile lui Benedictus.
Gândire, Vorbire, Scriere. Lucifer şi Ahriman.
Conferinţa
a VI-a — München, 29
august 1913 — Formaţia spirituală pentru progresul culturii.
Întâlnirea sufletului uman cu Cealaltă Sine în lumea
spirituală. Dialogul spiritual cu Fiinţele-gânduri.
Conferinţa
a VII-a — München,
30
august 1913 — Evoluţia lui Johannes Thomasius. Dublul. Spiritul
tinereţii lui Johannes. Cealaltă Philia. Prăpastia fiinţei.
Conferinţa
a VIII-a — München,
31
august 1913 — Influenţele luciferice şi ahrimanice în
trecut şi în prezent. Păzitorul Pragului. Recapitulare.
Cuvinte
introductive rostite de Rudolf
Steiner la München (28
august 1913) cu ocazia primei
reprezentaţii de euritmie
Tabloul
ciclurilor de conferinţe şi a
primelor reprezentaţii care au
avut loc la München
Operele complete
ale lui Rudolf Steiner
Antroposofia
este un curent
spiritual modern, fundamentat de austriacul Rudolf Steiner (1861–1925),
personalitate complexă, dotată cu capacitatea de a dezvolta în
mod
consecvent şi interactiv atât mistica înaltă bazată pe
experienţe
interioare care l-au condus la cercetări aprofundate în lumea
spirituală, cât şi gândirea riguros ştiinţifică despre
spirit, prin
opoziţie cu tendinţele materialismului dominant în secolul al
XIX-lea
şi prima parte a secolului al XX-lea. Materialismul urmărea eliminarea
nivelului divin-spiritual din cunoaştere prin contestarea existenţei
acestuia în Univers, ceea ce l-a îndreptăţit pe R. Steiner
să afirme:
„Tragedia materialismului constă în faptul că nu poate
înţelege ce este
materia“.
Pentru a sintetiza conţinutul de idei al antroposofiei sau ştiinţei
despre spirit vom porni de la un principiu de bază formulat chiar de
Rudolf Steiner: „Oricărei realităţi materiale din Univers îi
corespunde
ceva spiritual şi orice realitate spirituală din Univers primeşte la un
moment dat expresie în lumea materială“. Întreaga evoluţie,
mai întâi
biologică şi apoi social-istorică, a umanităţii este o ilustrare vie a
acestui principiu. Cunoaşterea directă a resorturilor spirituale ale
umanităţii, ca şi cunoaşterea exterioară a materiei, se obţine numai
prin eforturi susţinute de perfecţionare a structurilor noastre
sufleteşti şi spirituale, pentru a deveni apţi şi demni de dezvoltarea
conştientă şi responsabilă a relaţiei omului cu lumea spirituală
în
toată puritatea indispensabilă acestui scop. Unul din principalele
scopuri ale antroposofiei constă în deschiderea căilor
cunoaşterii de
sine, fapt necesar pentru evoluţia viitoare a omenirii. Atât
cunoaşterea de sine cât şi înţelegerea coerentă a lumii
interioare şi a
ambianţei telurice şi cosmice se pot dobândi prin studiul
scrierilor
antroposofice, întrucât logica riguroasă a expunerilor
oferă gândirii
posibilitatea aprecierii valorii acestora, chiar şi în lipsa
accesului
personal direct la lumile spirituale. Omul apare astfel ca o fiinţă
dublă, cu problematică cosmică şi problematică terestră, având
sarcina
realizării sintezei superioare a acestora.
În consecinţă, antroposofia este ştiinţa despre spirit care ne dă
posibilitatea înţelegerii raţiunii
de a fi a structurilor şi evenimentelor aparţinând lumii
sensibile, precum şi a înlănţuirii acestora în timp şi
spaţiu. Ea nu
este o fundamentare teoretică pusă la îndemâna unei „secte
religioase“,
cum încearcă să denigreze unele scrieri mişcarea antroposofică,
ci
reprezintă calea spirituală de valorificare concretă a forţelor de
iubire aduse de Hristos pe Pământ, atât de necesară
într-o perioadă în
care dezbinarea între oameni se manifestă în toate
relaţiile
individuale şi de grup. Există, în prezent, antroposofi
aparţinând
celor mai diferite confesiuni religioase care consideră că au găsit,
în
sfârşit, în antroposofia lui R. Steiner un limbaj comun
capabil să
creeze baza pentru o nouă deschidere spirituală către lume, prin
înţelegerea corectă a momentului-cheie pentru întreaga
evoluţie cosmică
pe care l-a reprezentat Evenimentul de pe Golgota de acum 2000 de ani.
Antroposofia nu este teorie, ci cunoaştere vie, ceea ce se reflectă
în
faptul că a pus toate premisele şi a elaborat soluţii valoroase
în
diferitele domenii aplicative marcate de consecinţele tuturor
situaţiilor de criză caracteristice lumii actuale pe care Rudolf
Steiner le-a prevăzut cu 8-9 decenii în urmă. Astfel, pe baza
cunoaşterii aprofundate a omului (antropologia antroposofică), Rudolf
Steiner, colaboratorii şi urmaşii săi au elaborat principiile şi
metodele terapeutice ale medicinii antroposofice, ale agriculturii
biodinamice, ale sistemului pedagogic Waldorf, ale tripartiţiei
sociale, au dat naştere unui impuls original în arhitectură etc.
Putem
conchide că antroposofia este totodată o cale de cunoaştere obiectivă,
o cale de autocunoaştere şi o cale de viaţă. Ea este prelungirea
în Eul
omului actual a activităţii lui Hristos, a Logosului care a acţionat de
la începutul existenţei Universului.
Mişcarea antroposofică, care s-a separat din mişcarea teosofică, s-a
dezvoltat independent, şi numai în mod eronat sau abuziv este
asociată
cu alte curente şi organizaţii actuale. Ea deschide perspective
luminoase educaţiei pentru libertate, iubirii dintre oameni şi
colaborării cu natura, iar spiritualitatea românească,
constitutiv
creştină şi cu o largă deschidere spre înţelegerea integrării
omului în
Cosmos, este o matrice gata pregătită pentru receptarea şi dezvoltarea
acestor imperative ale mileniului III.
biolog dr. PETRE PAPACOSTEA
Baza ştiinţei spiritului orientată antroposofic o constituie lucrările scrise şi publicate de Rudolf Steiner (1861–1925). Pe lângă aceasta, el a ţinut, între 1900–1924, numeroase conferinţe şi cursuri, atât în faţa unui public larg, cât şi pentru membrii Societăţii teosofice, mai târziu ai Societăţii antroposofice. Vorbind în mod liber, el însuşi a dorit iniţial ca aceste conferinţe să nu fie consemnate în scris, deoarece ele erau concepute drept „comunicări orale, nedestinate tiparului“. După ce însă s-au finalizat şi răspândit tot mai numeroase variante incomplete şi eronate după stenogramele şi notiţele auditorilor, s-a văzut nevoit să reglementeze problema acestora. Şi a încredinţat Mariei Steiner von Sivers această misiune. Ei i-a revenit sarcina de a-i desemna pe cei care au dreptul să stenografieze conferinţele, de a asigura administrarea stenogramelor şi revizuirea textelor pentru tipar. Din cauză că, fiind extrem de ocupat, Rudolf Steiner nu a putut corecta el însuşi textele, decât în cazuri foarte rare, în privinţa tuturor conferinţelor publicate trebuie să se ţină seama de această rezervă a sa: „Va trebui să se aibă în vedere faptul că în stenogramele nerevizuite de mine se găsesc greşeli“.
În legătură cu raportul dintre conferinţele pentru membri, care, la început, erau accesibile numai sub formă de manuscrise tipărite pentru uz intern, şi cărţile sale, destinate publicului larg, Rudolf Steiner îşi exprimă punctul de vedere în lucrarea autobiografică Mein Lebensgang (Viaţa mea), capitolul 35. Cele spuse acolo sunt valabile, în egală măsură, în ceea ce priveşte cursurile ţinute, care se adresau unui cerc restrâns de participanţi, familiarizat cu bazele ştiinţei spiritului.
După moartea Mariei Steiner (1867–1948) s-a trecut, conform indicaţiilor sale, la tipărirea unei ediţii a operelor complete ale lui Rudolf Steiner (Rudolf Steiner – Gesamtausgabe, GA). Volumul de faţă constituie o parte a acestei ediţii.