Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

Christian Rosenkreutz și Misiunea sa


NOTE


  1. În conferinţele anterioare Rudolf Steiner a dat elemente de interpretare pentru anumite legende şi mituri, dintre care menţionăm cele referitoare la Mitul lui Prometeu, Iliada, Odiseea, Argonauţii, Siegfried, Hercule.

  2. Corpul cauzal (termen pe care Rudolf Steiner l-a abandonat ulterior) ar reprezenta acel extras al trupului eteric şi trupului astral pe care omul îl poartă cu el de la o viață la alta, îmbogăţindu-1 tot mai mult.

  3. Se face aluzie aici la voiajul pe care l-ar fi întreprins Christian Rosenkreutz între 1406 şi 1413. Acest voiaj este relatat mai ales în textul Fama fraternitatis, apărut în 1614; Orientul despre care este vorba pare a fi alcătuit din țările Orientului Mijlociu până la Yemen şi de cele din jurul Mediteranei.

  4. Legenda care urmează, cunoscută ca Legenda templului, există în mai multe versiuni. În afară de cele care circulă în mediile masonice, ne putem referi la aceea, foarte frumoasă, a lui Gerard de Nerval (Istoria reginei de dimineaţă cuprinsă în lucrarea Călătorie în Orient) şi la drama scrisă de Albert Steffen Hiram şi Solomon.

  5. În legătură cu Cain şi Abel a se vedea conferința a opta din ciclul Evoluţia ocultă a omului, GA 145, Ediţia în limba română Editura Arhetip, 2001.

  6. Episodul construcţiei templului, unde este vorba în mod deosebit de Hiram, este relatat în două locuri în Biblie: III. Regi 7 şi II. Cronici 2. Din punct de vedere istoric, aceste evenimente se situează între 1000 şi 950 î. Chr.

  7. A cincea rasă-rădăcină echivalează cu noţiunea de perioadă postatlanteană, iar sub-rasele reprezintă diferitele epoci de cultură ale acestei perioade postatlanteene. Acordând acestor epoci o durată fixă de 2160 de ani, ar fi:
    – de la 2907 la 747: epoca a treia, numită egipteano-caldeanoasiro-babiloniană;
    – de la 747 la 1413: epoca a patra, cea greco-latină;
    – de la 1413 la 3573: epoca a cincea, cea actuală;

  8. Kama: element astral, legat de dorințe şi de pasiuni;
    Atma: Omul-spirit;
    Buddhi: Spiritul vieţii;
    Manas: Sinea spirituală.
    Ultimele trei elemente reprezintă triada spirituală. Pentru o mai bună înțelegere, a se vedea lucrările Teosofia (GA 9) şi Ştiinţa ocultă (GA 13).

  9. Importanţa momentului istoric al Revoluției franceze în acţiunea rosicruciană apare în pasajul următor, extras din conferința de la Berlin, 10 octombrie 1905 (GA 93a – Elementele de bază ale esoterismului):
    „...Tot ceea ce se spune astăzi în teosofie era cunoscut în şcolile rosicrucienilor din secolul al XIV-lea. Dar educaţia lăuntrică a curentului rosicrucian era foarte strict ocultă. Într-o asemenea educație ocultă nu se aveau decât prea puţin în vedere limbajul şi modul de exprimare. În secolele XV, XVI şi XVII a existat un anumit gen de oameni de condiţie modestă, care nu erau recunoscuți ca deosebit de învăţați, nici nu aveau o situaţie socială remarcabilă, dar care au transmis mai departe curentul ocult al rosicrucienilor. Ei nu au fost niciodată foarte numeroşi. Nu au existat niciodată mai mult de şapte adevăraţi inițiați în acelaşi timp; ceilalți erau discipoli secreţi de diferite grade. Rosicrucienii erau mesagerii Lojei Albe. În realitate evenimentele de importanţă mondială porneau de la ei. Mergând pe firul tuturor întâmplărilor importante din această epocă găsim la originea lor loja rosicruciană. În mod exterior, alții au făcut istoria Europei, dar, privind din interior, aceştia erau instrumentele individualităţilor oculte. Rousseau şi Voltaire înşişi au fost astfel de instrumente ale individualităților oculte care se aflau în spatele lor. Aceste individualități oculte nu se puteau arăta sub adevăratul lor nume. Imboldul dat altor oameni de către aceste individualităţi, în cadrul misiunii lor, putea fi foarte simplu şi foarte discret, sub aspect exterior. Uneori o întâlnire scurtă cu un asemenea om de condiție modestă constituia ocazia potrivită prin care individualitățile oculte să ofere impulsurile adecvate. În spatele oamenilor de stat importanți de până la Revoluția franceză au existat de asemenea forţe oculte. După aceea, ele s-au retras progresiv, căci oamenii trebuiau să devină stăpânii propriilor lor destine. Pentru prima dată, oamenii vorbesc în calitate de „oameni” în discursurile revoluției franceze.
    Viața lăuntrică s-a întors în şcolile oculte. În şcolile rosicrucienilor s-a dat în această perioadă învăţătura cunoscută ca fiind partea elementară a teosofiei actuale. Confreriile oculte au determinat începutul fiecărei descoperiri importante; abia după aceea se desfăşurau evenimentele exterioare. Voltaire a fost în mod eminent un spirit animat de confreriile cu năzuințe progresiste, căci în esenţă el a lucrat pentru ca oamenii să poată deveni autonomi. Alţi oameni au fost în serviciul confreriilor oculte retrograde. De exemplu Robespierre, începând de la o anumită vârstă. Tot ceea ce apare anticipativ antrenează pe planul fizic un pol opus...”

  10. Contele de Saint Germain este o figură enigmatică a secolului al XVIII-lea. Rudolf Steiner a indicat faptul că au existat mai multe personaje diferite care au purtat sau şi-au atribuit acest nume, ceea ce a complicat o situaţie deja greu de elucidat pe plan istoric, având în vedere absenţa documentelor necesare.
    Aici este momentul să indicăm faptul că mai multe grupări esoterice actuale prezintă un anumit ,,Maestru R. sau Rakoczi”, ca fiind reîncarnarea contelui de Saint Germain. Trebuie să fim mai mult decât circumspecți şi prudenți în privința acestui gen de asimilări. Un studiu mai aprofundat al acestor curente oculte ne arată că nici prin starea de spirit, nici prin scopuri şi nici prin mijloacele folosite, acest „Maestru R.” nu ar putea fi identificat cu Christian Rosenkreutz, aşa cum ni-l prezintă Rudolf Steiner. Trebuie să reţinem că această menţionare a unui „Maestru R.” a fost făcută mai întâi în curentul teosofic de la începutul secolului al XX-lea, atunci când el era deja invadat de tendințe orientale şi extrem-occidentale anticreştine. Ulterior acest curent teosofic s-a continuat pe de o parte, iar pe de altă parte s-a metamorfozat, şi în special în aceste numeroase noi manifestări ale sale (foarte variate în prezentarea lor exterioară) se întâlneşte această identificare mai mult decât dubioasă a contelui de Saint Germain.
    Acelaşi îndemn la circumspecţie poate fi repetat referitor la Loja Albă. Și această noţiune, utilizată uneori de Rudolf Steiner, acoperă o cu totul altă realitate decât cea care apare astăzi în numeroase grupări prioritar „spiritualiste”, care utilizează noţiunea.

  11. În Biblie: Osea 8, 7: „Căci ei au semănat vânt şi vor culege furtună”.

  12. În această conferinţă, ca şi în următoarea, va fi vorba de calea rosicruciană care permite ascensiunea la conştienţa suprasensibilă. Este locul să precizăm că această cale rosicruciană, deşi prezintă numeroase puncte comune cu calea indicată de antroposofie – şi chiar este înrudită cu ea în ce priveşte natura sa profundă –, totuşi se diferenţiază de aceasta, chiar dacă nu ar fi decât din motive de ordin cronologic. Rudolf Steiner ne dă lămuriri în legătură cu aceasta în a doua conferinţă din ciclul De la Iisus la Christos (GA 131; ediţia în limba română apărută în Editura Univers Enciclopedic Gold, 2011) din care reproducem aici un extras deosebit de semnificativ:
    „Ştim deja din diverse expuneri de până acum că iniţierea rosicrucienilor este în esență o extindere a iniţierii creştine, aşa încât despre ea putem vorbi ca despre o iniţiere creştin-rosicruciană. În ciclurile de conferinţe anterioare noi am comparat între ele iniţierea creştină, cu cele şapte trepte ale sale, şi iniţierea rosicruciană, care are, de asemenea, şapte trepte de iniţiere. Dar trebuie să atragem atenţia că principiul progresului sufletului omenesc se aplică cu atât mai mult şi iniţerii. Ştim că iniţierea rosicrucienilor a apărut, cu aproximație, în secolul al XIII-lea şi că ea a fost recunoscută atunci de către acele individualități care au în grijă dirijarea destinelor mai profunde ale evoluţiei omenirii, drept o iniţiere corectă pentru sufletele omeneşti mai avansate. Chiar de aici reiese clar că iniţierea rosicruciană ţine foarte mult seama de omenesc şi că de aceea ea trebuie să ia în calcul faptul că această evoluție a sufletului omenesc a avansat şi ea din secolul al XIII-lea şi până acum; că deci sufletele care trebuie îndrumate astăzi spre iniţiere nu mai sunt în acelaşi punct ca în secolul al XIII-lea. Insist asupra acestui lucru pentru că astăzi există o puternică tendinţă de a pune peste tot o etichetă, de a boteza orice lucru într-un fel. Ca urmare a acestui rău obicei – şi nu dintr-un motiv bine întemeiat – a apărut o încadrare chiar şi pentru curentul nostru antroposofic, care cu timpul poate conduce, într-un fel, la o calamitate. Pe cât este de just că în cadrul curentului nostru se poate regăsi ceea ce se cheamă principiul rosicrucianismului, astfel încât în cadrul curentului nostru antroposofic se poate pătrunde până la izvoarele rosicrucianismului; pe cât este de adevărat, pe de o parte, că cei care pătrund până la izvoarele rosicrucianismului prin mijloacele aprofundării noastre antroposofice se pot numi rosicrucieni, pe atât de mult trebuie, pe de altă parte, să accentuăm că în special cei din afară nu au niciun drept să numească tipul curentului antroposofic, pe care noi î1 reprezentăm, curent rosicrucian, din simplul motiv că prin aceasta curentul nostru – conştient sau inconştient – este catalogat în mod cu totul fals. Noi nu ne mai situăm la nivelul la care se situau rosicrucienii din secolul al XIII-lea şi din secolele următoare, ci ținem cont de progresul sufletului omenesc. De aceea nici nu trebuie confundat aşa uşor ceea ce în cartea mea Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare? este desemnat ca cea mai potrivită cale de a accede la sferele spirituale, cu ceea ce se poate numi calea rosicruciană. Aşadar, prin intermediul curentului nostru putem pătrunde în adevăratul rosicrucianism, dar sfera curentului nostru spiritual, care cuprinde un domeniu mult mai vast decât cel al rosicrucienilor, şi anume acela al întregii teosofii, nu poate fi desemnată ca una rosicruciană; curentul nostru poate fi desemnat pur şi simplu drept „ştiința spiritului a zilelor noastre”, drept ştiința spiritului a secolului al XX-lea de orientare antroposofică. Iar cei din afară, în special, ar putea fi – mai mult sau mai puţin inconştient – victimele unei oarecare confuzii dacă ar desemna orientarea noastră pur şi simplu drept „rosicruciană”. Ceea ce însă trebuie să ne fie propriu, ca una din cuceririle în sensul cel mai eminent rosicruciene ivite de la apariția vieții spirituale oculte moderne în secolul al XIII-lea şi până astăzi, este principiul că întreaga inițiere actuală trebuie, în sensul cel mai profund al cuvântului, să prețuiască şi să recunoască drept un element de sine stătător al lăuntrului omenesc acel lucru pe care noi l-am desemnat ieri drept centrul sacrosanct al voinței omului. Şi deoarece prin metodele oculte care au fost caracterizate ieri voința omenească este într-un fel subjugată, înrobită şi îndreptată într-o direcţie foarte precisă, tocmai de aceea această direcţie trebuie energic respinsă de către adevăratul ocultist.
    Înainte de a ne opri asupra unei caracterizări a rosicrucianismului, şi în special asupra unei caracteristici a inițierii actuale, să vedem mai întâi motivul hotărâtor care a făcut ca iniţierea rosicrucienilor din secolele XIII, XIV, XV, chiar şi cea din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, să fie înspre zilele noastre de asemenea modificată. Este vorba de faptul că rosicrucianismul epocilor trecute nu putea încă ține cont de un element spiritual, care de atunci a intrat în evoluția omenească şi peste care astăzi nu mai poți să treci, el fiind un element fundamental al tuturor acelor mişcări spirituale răsărite pe terenul ocultismului, deci a oricărui curent spiritual teosofic. Din motive ce se vor revela mai exact sufletului în cursul acestor conferinţe, din învățăturile exterioare, exoterice, ale creştinismului n-a făcut parte timp de multe secole doctrina reîncarnării şi a karmei, a vieţilor pământeşti repetate, în timp ce astăzi ea trebuie să fie punctul de pornire al cunoaşterii noastre spirituale. De aceea această învăţătură despre reîncarnare şi karmă nici nu a pătruns masiv la început, în secolul al XIII-lea, în primele trepte ale inilierii rosicruciene. Puteai ajunge foarte departe, până la a patra, a cincea treaptă a inițierii rosicruciene – puteai să cunoşti treptele care în iniţierea rosicruciană sunt numite: studiul învățăturii rosicruciene, dobândirea imaginației, citirea scrierii oculte, aflarea pietrei filosofale, şi să ai chiar o primă experienţă a ceea ce se numeşte moartea mistică –, puteai ajunge până la această treaptă şi puteai dobândi cunoştinţe oculte foarte înalte, fără să fie însă necesar să ai o deplină claritate asupra adevărurilor atât de revelatoare despre reîncarnare şi karmă.
    Dar în epoca noastră este evident că, datorită nivelului de gândire ridicat al omenirii, au apărut în cadrul acestei gândiri forme de gânduri cu ajutorul cărora noi, dacă gândim consecvent lucrurile obişnuite, exoterice din viaţa exterioară, putem ajunge, vrând nevrând, la recunoaşterea realității vieţilor pământeşti repetate, şi prin aceasta la recunoaşterea ideii de karmă”.

  13. Acest poem al lui Goethe a apărut împreună cu Basmul despre şarpele cel verde şi frumoasa Floare-de-Crin în Editions Antroposofiques Romandes.

  14. Lucrările rosicruciene Fama Fratemitatis şi Confessio Fratemitatis au apărut respectiv în 1614 şi 1615. Ele sunt urmate de publicarea Nunţii chimice în 1616.

  15. Până la sfârşitul anului 1912, Rudolf Steiner a colaborat cu Secţiunea germană a Societăţii Teosofice. A făcut acest lucru în pofida tendinţei din ce în ce mai orientaliste a acestei Societăţi, pentru că el vedea la începutul acestei Mişcări un impuls rosicrucian, şi încadra cuvântul „teosofie” în contextul său occidental, care conduce la filosofii ca aceea a lui Jakob Böehme sau la rosicrucienii secolului al XX-lea.
    În timpul acestei perioade, el nu a încetat de altfel să răspândească o învățătură în sensul esoterismului creştin, făcând câteva concesii de limbaj necesare pentru a crea o punte între teosofia orientalizată şi esoterismul creştin. În 1912, „problema Krishnamurti” a fost o dovadă a faptului că lucrurile merseseră prea departe, şi Rudolf Steiner a considerat că termenul de „teosofie” era compromis, nemaiputând să-şi regăsească conţinutul creştin şi occidental. Atunci s-a născut antroposofia, lăsând teosofia să-şi urmeze cursul într-un curent oriental, străin chiar de esenţa sa. Rudolf Steiner explică aceste lucruri în ciclul Istoria şi condiţiile Mişcării antroposofice în raport cu Societatea antroposofică (Dornach, 10-17 iunie 1923, GA 258).

  16. Informații foarte importante asupra fiinţelor care joacă rolul de Învățători în misteriile rosicrucianismului se găsesc în ciclul de conferinţe Orientul în lumina Occidentului (GA 113).

  17. La sfârşitul anului 1906 şi de-a lungul anului 1907, Rudolf Steiner a ţinut numeroase conferinţe având ca subiect descrierea căii rosicruciene. Există în acestea uşoare diferenţe în prezentarea diferitelor etape, şi ne putem referi, cu titlu de exemplu, la ciclurile Teosofia rosicrucienilor (GA 99, ediţia în limba română Editura Arhetip 1995) şi Esoterismul creştin (GA 94).

  18. Cu privire la rolul unui eventual Îndrumător pe calea de dezvoltare spirituală se poate constata orientarea spre o indepen¬denţă tot mai mare, pe care o ilustrăm prin trei citate:
    Basel, 19 septembrie 1906 (GA 97 – Misterul creștin)
    ,,... Noi avem o cu totul altă concepţie despre Maestru. El nu mai este pentru elev o autoritate absolută, ci mai mult un consilier şi un prieten. Autoritate nu mai este aici decât libera voinţă a individului”.
    — München, 22 mai 1907, (GA 99 –  Teosofia rosicrucienilor)
    ,,... În ceea ce priveşte raporturile între Maestru şi discipol, în învăţământul rosicrucian acestea sunt foarte diferite de ceea ce sunt ele în alte iniţieri. Modul în care se comportă discipolul faţă de Maestrul său spiritual nu este unul de credinţă oarbă într-o autoritate. Situaţia Maestrului rosicrucian în raport cu discipolii săi este comparabilă cu cea a unui matematician în faţa elevilor săi. Se poate pretinde că în matematică elevul este legat de învăţătorul său printr-un act de credinţă? Desigur, nu. Se poate spune că, pentru a învăţa matematica, elevul nu are nevoie de învățătorul său? Da, ar zice unii, căci, la urma urmei, am putea să ne procurăm manuale bune şi să lucrăm singuri. Lucrul este posibil, dar în acest caz principiul de asimilare rămâne acelaşi, ceea ce diferă este metoda. S-ar putea de asemenea spune că fiecare om, când ajunge la un anumit grad de clarvedere, este în stare să găsească el însuşi toate adevărurile spirituale. Totuşi nu ar fi raţional să vrei să-ţi atingi scopul făcând un ocol. Nu ar avea sens să pretindem că pentru orice cercetător datele spirituale trebuie în mod necesar să decurgă din fiinţa sa intimă, şi că el trebuie să caute în sufletul său sursa oricărui adevăr. Când un profesor calificat transmite elevului său adevărurile matematice, nu este nevoie ca acesta să creadă orbeşte în ele; soluţiile matematice se justifică singure, şi elevul nu trebuie decât să le aplice şi să le conceapă corect. La fel este şi pentru evoluţia ocultă în sensul rosicrucian. Maestrul este prietenul, consilierul care a trăit el însuşi experienţele intime ale căii oculte, şi îl face şi pe discipolul său să le trăiască. O dată ce discipolul a atins acest stadiu, el nu mai are nevoie de o autoritate exterioară pentru a accepta ceea ce îi spun experienţele sale, după cum va accepta evident că suma celor trei unghiuri ale unui triunghi este egală cu 180 de grade. Deci niciodată nu este vorba, într-o asemenea împrejurare, de o autoritate impusă, ci de un ajutor necesar pentru a scurta drumul care conduce la descoperirea adevărului...”
    – Berlin, 20 iunie 1912 (GA 133 – Omul pământesc și omul cosmic)
    „... şi suferinţele lui Christian Rosenkreutz vor veni de la faptul că oamenii se decid rareori să arunce o privire în propriul lor suflet, pentru a-şi transforma individualitatea, şi să accepte că adevărurile nu le sunt date de-a gata, că ele nu se pot dobândi decât printr-o muncă personală asiduă, după mai multe eforturi şi mii de necazuri...”

  19. Aceste două lucrări au apărut în traducere în limba română în Editura Triade, în anul 1996, în acelaşi volum cu Linii fundamentale ale unei teorii a cunoaşterii în concepţia goetheană despre lume (GA2).

  20. Imaginaţia (pe care noi o scriem aici cu majusculă), la fel ca şi Inspirația şi Intuiţia, constituie cele trei etape ale experienţei suprasensibile. Pentru înțelegerea acestor noţiuni se poate consulta lucrarea Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare? (GA10). „Noi numim Imaginaţie această activitate a spiritului, nu pentru că ea ar cuprinde ceva imaginar, inventat, ci fiindcă tot ce este perceput astfel îmbracă forma de imagine. Această activitate „imaginativă” se cufundă în obiectul gândirii, trăieşte în el, şi în acest fel în faţa sufletului apare aspectul spiritual al lucrurilor”.

  21. Acest vers se află în partea a doua a lui Faust. Pasajul întreg, cu care se termină piesa, este acesta:
    Tot ceea ce este trecător
    Nu este decât un simbol,
    Intangibilul
    Evidenţă devine,
    Indescriptibilul
    Aici se-mplineşte,
    Etern-femininul
    Ne înalță în tării.

    (Corus Mysticus)

  22. Acest aspect nu trebuie confundat în mod superficial cu ceea ce se înţelege prin exerciţiile de respiraţie din numeroasele metode răspândite în prezent în public.

  23. Aceste cuvinte sunt conţinute în poezia Seelige Sehnsucht (Dor sufletesc) din ciclul Divanul răsăritean-apusean.

  24. Există un text scris de mâna Mariei Steiner von Sivers care pare a fi o copie a unui text redactat de Rudolf Steiner pentru Edouard Schuré în jurul anului 1906, în care se precizează legătura lui Goethe cu rosicrucianismul:
    „Pentru a pătrunde în misterul rosicrucian al lui Goethe există două căi: una exoterică, alta esoterică sau ocultă. Drumul esoteric trece prin studiul poemelor lui Goethe, care sunt o expresie a convingerilor sale rosicruciene şi a cunoştinţelor sale asupra acestui subiect. Fac parte dintre acestea:
    1. Poemul Tainele (Die Geheimnisse). El reprezintă misterul Lojii celor doisprezece, în frunte cu al treisprezecelea. Conţinutul său este o indicaţie a experienţelor preliminare iniţierii rosicruciene a lui Parsifal (Iniţierea Graalului).
    2. Bazele lui Faust. Homunculus este trupul astral; vizita la „Mume” este reprezentarea căutării „triunghiului de aur” şi a „cuvântului pierdut”.
    3. Pasaje din Wilhelm Meister, „Progresul şi transformarea sufletului” reprezentând expansiunea conştienţei până la viziunea cosmică (contemplarea evenimentelor cosmice)
    Viziunea lui Makarie este o astfel de contemplare.
    4. Basmul despre şarpele cel verde şi frumoasa Floare-de-Crin reprezintă iniţierea alchimică în forma întemeiată de Christian Rosenkreutz: ceea ce în scrierea corectă, nu după tradiţi incompletă a Lojilor, se scrie: gradul 030 (în mod vulgar, în limbajul masonic, al 30-lea grad). Acest basm conţine, într-un limbaj simbolic, toate secretele acestui grad, aşa cum legenda lui Hercule conţine toate secretele gradului Arca Regală care, în scrierea corectă se scrie 013 şi care este de asemenea chemat al patrulea.
    5. Poezia Pandora conţine de asemenea ceva important despre iniţierea rosicrucienilor. Mijloacele de a pătrunde pe căile esoterice şi oculte în rosicrucianismul lui Goethe sunt date prin iniţiere în adevăratul grad 020 care, pentru a voala secretul, se scrie de asemenea gradul 6.3 şi este citit 6 x 3 = al 18-lea grad (rosicrucian). Este demonstrat prin căi oculte că Goethe, între şederea sa la Leipzig şi cea de la Strasbourg, a trecut printr-o iniţiere, care nu a devenit fecundă în el decât progresiv, şi care i-a permis să îndeplinească o misiune rosicruciană cu totul precisă. Nu se poate scrie decât aceasta; oral s-ar mai putea
    spune despre asta ceva, dar numai într-o adevărată Lojă de 6.3 = 6 x 3 = al 18-lea grad...”.

  25. Nunta chimică de J. V.Andreae a apărut în Editions Antroposofiques Romandes însoțită de un comentariu redactat în 1917 de Rudolf Steiner.

  26. Descrierea şi compararea celor trei căi se află în mai multe conferinţe din această perioadă. Pot fi consultate Teosofia rosicrucienilor (GA99) şi Esoterismul creştin (GA94).

  27. Un aspect al raportului între rosicrucianism şi curentul Graalului este ilustrat în conferinţa din 6 mai 1909 de la Berlin (GA 57 – Cum si unde aflam spiritul?):
    „... Toată evoluţia misteriilor europene este exprimată şi într-o altă lume legendară. Dar este foarte greu să îi pătrundem sensul. Acest lucru se va întâmpla mai târziu. Astăzi vom aborda numai un aspect, urmărind modul în care ceea ce s-a filtrat de acolo şi apare la suprafaţă se reflectă într-o minunată legendă. Este vorba de o povestire prea puţin băgată în seamă, care în 1230 a fost transpusă în formă poetică de Konrad Fleck. Aparţine legendelor şi miturilor din Provence şi se leagă de iniţierea Cavalerilor Graalului şi a Templierilor. Ea vorbeşte de un cuplu din vechi timpuri: „Flor şi Blancheflor”. În limbajul actual, asta înseamnă aproximativ: floarea cu petale roşii, care este trandafirul, şi floarea cu petale albe, care este crinul. În trecut multe lucruri erau legate de această legendă. Astăzi acestea nu mai pot fi redate decât comprimat, pot fi doar schiţate. Se spunea: Flor şi Blancheflor sunt suflete care trăiseră deja mai înainte şi care au luat iar chip omenesc; legenda îi lega de bunicii lui Carol cel Mare. Cei care se ocupau mai îndeaproape de legendă vedeau în Carol cel Mare personajul care, într-un anumit fel, a pus în relaţie creştinismul esoteric cu creştinismul exoteric. Această legătură a fost exprimată în încoronarea împăratului. Dacă ne întoarcem în urmă la bunicii săi, la Flor şi Blancheflor, în ei trăiesc Trandafirul şi Crinul, care trebuie să păstreze puritatea creştinismului esoteric ce poate fi raportat la Dionisie Areopagitul. Se vedea atunci în Trandafir (Roză), în Flor sau Flos, simbolul sufletului omenesc care a luat în sinea sa impulsul personalităţii, impulsul Eului, care face să acţioneze spiritualul plecând de la individualitatea sa, care a dus impulsul Eului până în sângele roşu. În Crin se vedea, dimpotrivă, simbolul sufletului ce nu poate rămâne spiritual decât datorită faptului că Eul îi rămâne exterior, nu se apropie de el decât până la limita sa.
    Astfel, Trandafirul şi Crinul sunt doi poli opuşi; Trandafirul îşi are conştienţa de sine cu totul în el, Crinul cu totul în afara lui. A avut loc unirea sufletului care este în interior şi a sufletului care, în exterior, animă lumea ca suflet al lumilor. Flor şi Blancheflor exprimă descoperirea sufletului lumilor, a Eului lumilor, prin sufletul omenesc, Eul omenesc. Ceea ce s-a întâmplat mai târziu în legenda Sfântului Graal este exprimat şi aici, în această legendă. Acesta nu este un cuplu exterior. În Crin este reprezentat sufletul care află esenţa Eului său superior. În unirea sufletului-Crin şi a sufletului-Trandafir se vede o legătură cu Misteriul de pe Golgota. De aici se poate spune: ca o contrapondere pentru curentul iniţierii europene care a fost creat de Carol cel Mare şi prin care creştinismul exoteric şi creştinismul esoteric au fost contopite, curentul pur esoteric trebuie să fie păstrat viu, trebuie să se continue în puritatea sa. În cercurile iniţiatice se spunea: Acelaşi suflet care a trăit în Flos, sau Flor, şi care a fost celebrat în legenda provensală, s-a încarnat din nou în secolul al XIII-lea şi în secolul al XIV-lea pentru a întemeia o nouă şcoală de misterii, care va cultiva Misteriul lui Christos într-un mod nou, în concordanţă cu noua epocă. Acesta este întemeietorul rosicrucianismului. Astfel, secretul rozei ne iese în cale chiar din acele timpuri relativ vechi. Legenda se înfiripase deja încă din timpul lui Carol cel Mare. Și astfel creştinismul esoteric îşi găseşte refugiul în rosicrucianism. Rosicrucianismul a format iniţiaţi începând din secolele XIII şi XIV, şi aceşti iniţiaţi sunt continuatorii vechilor misterii europene, continuatorii Sfântului Graal...”

  28. Aici este vorba de fenomenul astronomic al precesiei echinocţiilor, care determină marile ere: Berbec, Taur, Peşti, Vărsător, ş.a.m.d.Trebuie remarcat la Rudolf Steiner un decalaj între era „astronomică” şi era „culturală”. Astfel, de exemplu, a cincea epocă de cultură postatlanteană ar fi început în 1413 şi ar trebui să dureze până în aproximativ 3573. Ea este asociată cu era Peştilor din punct de vedere cultural, în timp ce din punct de vedere astronomic, punctul vernal se va manifesta în constelaţia Vărsătorului peste doar trei sau patru secole. În vocabularul antroposofic nu s-ar putea vorbi de era Vărsătorului decât peste mai bine de 15 secole.

  29. Un aspect important al acţiunii lui Rosenkreutz a apărut în Documentul de la Barr redactat de Rudolf Steiner pentru Edouard Schuré în septembrie 1907 (Corespondenţă şi Documente 1901-1925, GA 262):
    „Christian Rosenkreutz a plecat în Orient în prima jumătate a
    secolului al XV-lea pentru a găsi un echilibru între iniţierea orientală şi cea occidentală. O consecinţă a acestui fapt a fost întemeierea definitivă a curentului rosicrucian în Occident, la întoarcerea sa. Sub această formă, rosicrucianismul trebuia să fie o şcoală strict secretă şi să pregătească ceea ce-i revenea esoterismului de la răscrucea secolelor XIX şi XX, când ştiinţele exterioare ar fi ajuns la soluţia provizorie a anumitor probleme. Printre acestea, Christian Rosenkreutz a indicat:
    1. Descoperirea analizei spectrale, prin care se va cunoaşte constituţia materială a Cosmosului.
    2. Introducerea noţiunii de evoluţie materială în ştiinţa organică.
    3. Stabilirea existenţei unei stări de conştienţă diferită de cea obişnuită prin metodele de hipnoză şi sugestie.
    Numai atunci când aceste cunoştinţe materiale se vor fi maturizat în sânul ştiinţei, anumite principii rosicruciene ar trebui scoase din sfera ocultă şi comunicate în mod public.
    Până atunci, iniţierea creştin-mistică a fost dată Occidentului în forma în care a fost transmisă lui Meister Eckhart sau lui Tauler, prin cel care l-a iniţiat pe „Necunoscutul din Oberland”. În sânul acestui curent a avut loc iniţierea de grad superior a lui Manes, care l-a iniţiat şi pe Christian Rosenkreutz în 1459. Această iniţiere consta în cunoaşterea adevăratei funcţii a răului. Pentru lungă vreme ea trebuia, cu arierplanurile sale, să rămână ascunsă pentru marea majoritate a oamenilor. Căci acolo unde s-a scurs din ea un cât de mic număr de informaţii, ea a cauzat nenorociri, cum a fost cazul cu nobilul suflet al lui Guyau, de unde s-a inspirat Friedrich Nietzsche. N.R. Cu privire la rolul lui Manes, vezi ciclul Orientul în lumina Occidentului (GA 113).
    Guyau (Jean Marie), filosof francez născut în Laval în 1854, decedat la Menton în 1888; a scris printre altele L'irreligion de l'avenir şi Esquisse d'une morale sans obligation ni sanction.

  30. Este vorba de o inspirație rosicruciană care s-ar fi exprimat la începutul Mişcării teosofice, şi după aceea în acel curent pe care Rudolf Steiner l-a continuat în sânul secțiunii germane a Societății Teosofice timp de mai mulți ani. Dar în nici un caz nu se poate considera că Mişcarea teosofică în ansamblul său, aşa cum s-a manifestat în cursul secolului al XX-lea şi la sfârşitul celui precedent, ar fi purtătoare de impuls al rosicrucianismului, oricare ar fi el.

  31. Figurile secrete ale rosicrucianismului secolelor XVI şi XVII: trei caiete Altona, 1785-1788 (Anonim). Caietul I conține o scriere de Hinricus Madathanus Theosophus: Aureum redivivum, apărută deja în 1621.

  32. Hinricus Madathanus Theosophus: pseudonimul anagramat al lui Adrian de Mynsicht, care ar fi trăit între 1590-1638.

  33. Helena Petrovna Blavatsky (1831-1891): Co-fondatoarea Societății Teosofice în 1875, autoarea lucrării Isis dezvăluită, în 1877, apoi a Doctrinei secrete. Inspirația rosicruciană s-a manifestat doar la începuturile operei sale; mai târziu, Rudolf Steiner va fi chiar determinat să vorbească de o „orientare anticreştină făţişă” (Vezi Istoria şi condiţiile Mişcării antroposofice în raport cu Societatea antroposofică, GA 258, Dornach, 10-17 iunie 1923).

  34. Asupra importanţei anului 1250 în evoluția omenirii vezi: Rudolf Steiner Conducerea spirituală a omului şi a omenirii (GA 15)

  35. Este vorba despre încarnarea care s-ar fi desfăşurat de la 1378 la 1484, în cursul căreia, în 1459, în vârstă de 81 de ani, Christian Rosenkreutz ar fi trăit evenimentele relatate în Nunta chimică.

  36. Widenmann – Drossbach, Maximilian Drossbach (1810-1884) a scris în 1849 textul: Reîncarnarea, sau soluţia empirică la problema nemuririi după legile naturale cunoscute. Fără să menționeze numele său, el a oferit un premiu pentru cea mai bună dezvoltare a ideilor conţinute în acest text. Premiul a fost atribuit lui G. Widenmann, pentru Gânduri asupra nemuririi în sensul reîncarnării (Viena, 1851).

  37. Vezi şi: Evenimentul apariţiei lui Christos în lumea eterică (GA 118).

  38. Aceste relaţii ale lui Christian Rosenkreutz cu discipolii săi sunt evocate de Rudolf Steiner în conferinţa din 30 ianuarie 1912, în Karmă şi reîncarnare (GA 135).

  39. Asupra formării misteriilor rosicruciene în Evul Mediu vezi: Lăcaşuri ale misteriilor Evului Mediu (GA 233a).

  40. Sare, Mercur, Sulf: vezi conferinţa din 4 ianuarie 1918 în Misterii antice şi semnificaţia lor (GA 180)

  41. Heinrich Khunrath (1560-1605), medic şi autor a numeroase tratate alchimice. Aici, cuvântul teosof este întrebuinţat în sensul său iniţial şi conduce la filosofiile europene ale secolelor XVI şi XVII.

  42. În legătură cu cele douăsprezece concepții despre lume vezi: Gând uman, gând cosmic (GA 151)

  43. 3 aprilie anul 33 este data precisă a Evenimentului de pe Golgota, răstignirea lui Christos, după investigaţia clarvăzătoare a lui Rudolf Steiner.

  44. Copernic (1473-1543)
    Giordano Bruno (1548-1600)
    Galilei (14564-1642)
    Kepler (1571-1630)

  45. Ptolemeu (circa 100 la 180 ani d. Chr.), astronom, matematician şi geograf din Alexandria. Reprezentant al cosmogoniei „geocentrice”.

  46. Sfântul Francisc de Assisi (1182-1226).

  47. Nicolaus Cusanus (1401-1464)

  48. Anul 1604 corespunde emergenţei exoterice a rosicrucianisului, la 120 de ani după moartea fondatorului său, Christian Rosenkreutz (1378-1484). La această epocă începuseră să circule pe ascuns manifeste rosicruciene.

  49. La câteva zile după această conferinţă, în ianuarie 1913, s-a consumat ruptura între Societatea Teosofică şi Mişcarea Antroposofică.