Biblioteca antroposofică

CăutareLucrări OnlineIndex GA175Precedenta

Corecturi

Rudolf Steiner
PIETRE FUNDAMENTALE PENTRU CUNOAŞTEREA MISTERIULUI DE PE GOLGOTA

GA 175

NOTE


CONFERINȚA I

  1. Acton: Charles Januarius Acton (1803–1847, cardinal din 1842), unchi al faimosului istoric Lord John Acton (1834–1902). Relatarea făcută de Rudolf Steiner se referă probabil la cartea Memoriile lui Francesco Crispi, traducere în germană de W. Wichmann, Berlin 1912. Acolo, la paginile 427–428, în încheierea unei scrisori a cardinalului G. Von Hohelohe către Papa Leo XIII, transmisă la 27 iulie 1889, se spune: „Noi, cardinalii, avem datoria strictă de a-i spune Papei adevărul, şi iată care este el: Deja de pe vremea lui Pius VI s-au pierdut cele cinci milioane de scuzi care stătuseră în castelul Sant' Angelo, însă, fără a ţine seama de acest fapt, până în 1839 fiecare nou cardinal a jurat să păstreze aceste cinci milioane, care nu mai existau. Abia cardinalul Acton, în anul 1839, a ridicat în sfârsit obiecţii împotriva acestui jurământ, iar Papa Grigore (XVI) n-a avut încotro şi a trebuit să recunoască obiecţiile sale ca îndreptăţite. La fel sunt puşi şi azi cardinalii să jure lucruri pe care nimeni nu le poate respecta. De aceea trebuie indreptată situaţia. Acestea am avut să vi le spun Preasfinţiei Voastre”.
  2. din 1797 acest tezaur nu mai exista: La 9 februarie 1797, Papa Pius VI (1775–1799) a trebuit să plătească 36 de milioane cu ocazia încheierii Păcii de la Tolentino. Vezi Memoriile lui Francesco Crispi.i
  3. lucruri, pe care vi le-am expus deja şi în anii trecuţi: În această relatare – ca şi în a treia conferinţă despre Evanghelia după Matei, GA 123 – Rudolf Steiner se referă la scrierea lui Chwolson Despre chestiunea dacă Iisus chiar a trăit, Leipzig, 1910. Daniel Chwolson (1820–1911), orientalist, profesor la Universitatea din Sankt Petersburg, în scrierea respectivă contrazice afirmaţia făcută în 1910 în Dezbatere religioasă berlineză de către Arthur Drews şi de alţii că Iisus nu a existat din punct de vedere istoric niciodată. Vezi. şi nota 8 din Conferinţa a II-a.
  4. limba în care era scrisă Evanghelia la vremea respectivă: După Chwolson, a existat o versiune primordială a Evangheliei după Matei în limba aramaică.
  5. Talmudul, care istoriseşte aceste lucruri: Talmud, Shabbat, 116a/1 16b, după Daniel Chwolson, ibid.
  6. renumitul rabi Eliezer: După Daniel Chwolson, ibid.
  7. Data trecută: Conferinţa din 20 martie 1917, Berlin, în Metamorfoză cosmică şi umana, GA 175.
  8. când Saint-Martin spune: Textual, se spune în traducerea în germană, ediţie Stuttgart 1925, vol. 1, pp. 35 şi urm.: „Omul este mai vechi decât orice altă fiinţă a naturii; el exista înaintea apariţiei chiar şi a celui mai mic germene, şi cu toate acestea el a venit pe lume abia după acestea. Însă ce l-a ridicat pe om cu mult deasupra tuturor acestor fiinţe este următorul fapt: ele trebuiau să se nască dintr-un tată şi dintr-o mamă, iar omul nu avea mama; de altfel, şi sarcina lor era mult sub cea a omului; a acestuia era să se lupte neîntrerupt pentru a pune capăt dezordinii şi pentru a readuce totul la unitate, în timp ce sarcina acestor fiinţe era de a asculta de om. Însă cum întâlnirile acestea de luptă pe care trebuia să le poarte omul puteau deveni periculoase pentru el, omul era îmbrăcat cu un echipament de luptă de nestrăpuns, pe care îl putea folosi schimbându-l după cum dorea conform necesităţilor şi după care putea face copii de formă identică şi care se potriveau absolut cu originalul.

    În afară de asta, el mai era înarmat cu o lance compusă dintr-un aliaj de patru metale atât de bine amalgamate, încât de când e lumea ele nu au putut fi niciodată separate una de alta. Lancea aceasta avea proprietatea de a arde precum focul; în plus, era atât de ascuţită, încât în faţa ei nimic nu putea rămâne de nestrăpuns, şi atât de activă, încât ea nimerea ţinta mereu în două locuri deodată. Toate aceste proprietăţi de excepţie, alături de o mulţime nesfârşită de alte daruri primite de om în acelaşi timp îl făceau cu adevărat puternic şi de temut.
    Ţara în care omul acesta trebuia să lupte era acoperită de o pădure cu şapte copaci, care aveau fiecare câte 16 rădacini şi 490 de ramuri. Fructele lor creşteau şi se coceau fără încetare, mereu proaspete, dându-i omului hrana cea mai perfectă, iar copacii îi slujeau totodată drept fortăreaţă naturală şi îi făceau postul său de santinelă de nepătruns.

    Aici, în acest loc plăcut, patrie a fericirii omeneşti, şi la tronul măreţiei sale, omul ar fi fost veşnic fericit şi de neînvins; căci el era pus să locuiască în mijlocul locului acesta, şi de acolo el putea să observe fără greutate tot ce se petrecea în jurul lui; avea astfel avantajul că putea percepe orice viclenie şi orice atac din partea vrăjmaşilor săi, fără însă ca el să fie perceput de ei; într-adevăr, el şi-a menţinut întâetatea naturală tot timpul cât a păzit acest post; se bucura de o pace şi de o mulţumire profunde pe care omul de azi nicicum nu le poate înţelege; însă de îndată ce omul [primordial] s-a îndepărtat de acest post, el a încetat a mai fi stăpân al acestuia şi un alt factor activ a fost trimis să îi ocupe locul. Şi astfel a fost lipsit omul în mod ruşinos de toate drepturile sale şi aruncat jos, în regiunea taţilor şi a mamelor, unde locuieşte de atunci încoace, având parte de mâhnirea şi umilirea de a fi nerecunoscut şi greşit înţeles printre celelalte fiinţe ale naturii şi considerat drept unul de-al lor.

    Este imposibil să cuprindem cu gândul o stare mai tristă şi mai jalnică ca starea nefericită a omului în momentul căderii sale; căci el în acelasi timp nu numai că a pierdut acea lance groaznică căreia nimic nu îi putea rezista, ci chiar şi acel echipament de luptă cu care fusese îmbrăcat a dispărut de pe el, fiind pentru o vreme înlocuit cu un alt învelis de protecţie, care însă, nefiind solid şi de nestrăpuns precum primul, a devenit pentru om o sursă de nesfârşite primejdii”.
  9. aşa cum apostolul Pavel încă vorbeşte despre omul psihic şi pneumatic: Corinteni I, 2, 14–15; Corinteni I, 15, 44–45; Tesaloniceni I, 5, 23; Evrei 4, 12.
  10. în anul 869, la cel de-al VIII-lea conciliu ecumenic de la Constantinopol, a fost stabilită o formulă, o dogmă – care în textul ei original probabil nu se exprima despre aceasta pe deplin clar, însă ulterior a ajuns să fie interpretată în acest sens – potrivit căreia a vorbi de trup, suflet şi spirit este necreştinesc: A se compara în acest sens cu filosoful catolic foarte apreciet de către Rudolf Steiner, Otto Willmann, în scrierea sa în trei volume Geschichte des Idealismus (Istoria idealismului), ed. I, Braunschweig, 1894. În § 54 – „Idealismul creştin ca desăvârşire a celui antic” (vol. II, p. 111) – se spune: „Abuzul pe care l-au comis gnosticii cu diferenţierea paulinică dintre omul pneumatic şi omul fizic, desemnându-l pe primul drept o expresie a desăvârşirii, iar pe al doilea declarându-l drept reprezentant al creştinilor cuprinşi în legea Bisericii, a determinat Biserica la respingerea categorică a trihotomiei”.
  11. Wilhelm Wundt, 1832–1920, filosof şi psiholog.
  12. ei ştiu la fel de puţin de ce reneagă de fapt spiritul... pe cât ştiau cardinalii de la Roma pentru ce depuneau jurământm: Vezi nota 1.
  13. această separare se bazează pe faimosul „filiogue”: Completarea filioque = „şi de la Fiul” la crezul bisericii latine de Apus exprimă faptul că Sfântul Duh provine de la Tatăl şi de la Fiul. Această învăţătură a dus la îndelungi controverse în cadrul Bisericii şi a contribuit esenţialmente la separarea de Roma a Bisericii de Răsărit în 1054. Biserica de răsărit, numindu-se „Biserica ortodoxă”, recunoaşte doar învăţătura primelor şapte concilii ecumenice (până în 787), deci nu a recunoscut niciodată dogmele celui de-al VIII-lea conciliu din 869 (vezi nota 10).
  14. Friedrich Engels, 1820–1895.
    Karl Marx, 1818–1883.
  15. Saint-Martin spune: „Nu mai pot să discut această chestiune mai pe larg fără să comit o indiscreţie; adevărurile superioare nu sunt de văzut pentru toţi ochii”; ibid., vol. II, p. 64.

CONFERINȚA a II-a

  1. divizări, care... înşiruie unul după altul şapte principii: Vezi scrisoarea lui Rudolf Steiner către Marie von Sivers din 14 martie 1905 în Rudolf Steiner/Marie von Sivers, Briefwechsel und Dokumente 1901–l925 (Rudolf Steiner / Marie von Sivers, corespondenţă şi documente 1901–l925), GA 262.
  2. filosofia euckeniană: Rudolf Eucken (1846–1924), profesor de filosofie. Cf. Rudolf Steiner, Die Rätsel der Philosophie (Enigmele filosofiei), GA 18.
  3. Aristotel, 384–322 î.Chr., Trei cărţi despre suflet.
  4. Franz Brentano, 1838–1917, Die Psychologie des Aristoteles (Psihologia lui Aristotel), Mainz, 1867. V. Rudolf Steiner, Von Seelenrätsel (Despre enigmele sufletului), cap. 3: Franz Brentano. Un necrolog, GA 21, precum şi Menschenfragen und Weltenantworten (Întrebări omeneşti şi răspunsuri cosmice) (13 conferinţe, Dornach, 1922), GA 213.

    Eduard Zeller, 1814–1908. În legătură cu conţinutul disputei ştiinţifice dintre Brentano şi Zeller, v. Brentano: Offener Brief an Herrn Professor Dr. Eduard Zeller aus Anlaβ seiner Schrift über die Lehre des Aristoteles von der Ewigkeit des Geistes (Scrisoare deschisă către dl profesor dr. Eduard Zeller prilejuită de scrierea dumnealui referitoare la învăţătura lui Aristotel despre veşnicia spiritului) (Leipzig 1883, Duncker und Humbolt) şi a sa Aristoteles' Lehre vom Ursprung des menschlichen Geistes (Învăţătura lui Aristotel despre originea spiritului omenesc) (Leipzig, 1911 , Veit und Comp.).
  5. Heraclit din Efes, cca 535–475 î.Chr., filosof presocratie. „Căci Misteriile importante printre oameni sunt abordate într-un mod nesănătos”, fragmente 14 (după Diels). Vezi şi Edmund Pfleiderer Die Philosophie des Heraklit von Ephesus im Lichte der Mysterienidee (Filosofia lui Heraclit din Efes în lumina ideii misteriilor), Berlin, 1886.
  6. Iulian Apostatul, 332–363, împărat roman între 362–363
  7. anumite curente din Bremen: Această denumire se referă probabil la un grup de teologi protestanţi activ în Bremen la începutul secolului XX (Albert Kalthoff, Friedrich Steuel, Friedrich Lipsius) care – la fel ca Arthur Drews (vezi nota următoare, ca şi nota 8 din conferinţa 7 – contestă în scrieri şi în conferinţe existenţa istorică a lui Iisus. Pe această temă, Asociaţia protestantă din Bremen a organizat conferinţe şi discuţii.
  8. Cu prilejul unei discuţii care a avut loc acum câţiva ani aici, la Berlin: Între 31 ianuarie şi 1 februarie 1910, Federaţia germană a moniştilor a organizat la Berlin o dezbatere religioasă la care teologii protestanţi au discutat cu Arthur Drews (profesor de filosofie) despre cartea acestuia Mitul lui Christos. În ea, Drews încercase să dovedească că niciodată nu a existat un Christos Iisus istoric. După părerea lui Drews, Evangheliile nu sunt izvoare istorice, ci scrieri cu tendinţă bisericească care au îmbrăcat ideea străveche a unui om-zeu păgân-mitic într-o formă aparent istorică. De aceea, spune el, întregul creştinism s-ar baza nu pe un eveniment demonstrabil, ci numai pe idei mitice. Discursurile ţinute cu ocazia acestei întâlniri au fost şi tipărite cu titlul Dezbatere religioasă berlineză – A trăit Iisus?, Berlin, 1910.
  9. Firmicus relatează: Firmicus Maternus, scriitor latin al secolului IV după Christos. De errore profanarum religiorum (346 d.Chr.). Traducere germană de Alfons Müller Des Firmicus Maternus Schrift vom Irrtum der heidnischen Religionen (Scrierea lui Firmicus Maternus despre eroarea religiilor păgâne, Bibliothek der Kirchenväter, vol. II, Kempten şi München, 1913, pp. 266 şi urm.
  10. Doar şi apostolul Pavel amintea că ceea ce oamenii consideră o neghiobie ar putea fi adesea înţelepciune în faţa lui Dumnezeu: I, Corinteni, 3, 18, 19.
  11. ceva ce nu poate fi exprimat altfel decât aşa cum o face Saint-Martin: În cartea sa Erori şi adevăr, Ed. Stuttgart, 1925, vol. II, p. 57.
  12. evenimentul dureros: Referire la revoluţia rusă.

CONFERINȚA a III-a

  1. Hermann Lotze, 1817–1881, Trăsături fundamentale ale filosofiei religiei (dictate din prelegeri), Ed. III, 1894.
  2. locul din Evanghelie: Matei 17, 20 şi Luca 17, 6.
  3. Cu ocazia unor discuţii anterioare asupra Evangheliilor...: În conferinţa a VIII-a despre Evanghelia după Luca (Luca 8, 40–4) (Basel,1909), GA 114.
  4. când v-am atras atenţia asupra lui Richard Rote: Conferinţa a VII-a din 20 martie 1917, Berlin, Metamorfoză cosmică şi umană, GA 175, Ed. Rudolf Steiner Verlag, Dornach, 1982, p. 145.
  5. Ernst Haeckel a reuşit performanţa: Vezi cartea sa Welträtsel (Enigme universale), cap. XVII, „Ştiinţă şi creştinism”.
  6. Evanghelia după Matei: 5, 17, 18.
  7. Evanghelia după Luca: 4, 18 şi 4, 23–27; 4, 28–29.
  8. Demonii ... trebuie în primurl rând să le interzică Christos să-L trădeze: Marcu 1, 34: „... şi nu lăsa pe demoni să vorbească, pentru că-L cunoşteau”, Marcu 3, 12: „Şi El le poruncea îndată cu tot dinadinsul să nu-L facă cunoscut”.
  9. Într-o conferinţă publică recentă: Berlin, 22 martie 1917. În Geist und Stoff, Leben und Tod (Spirit şi materie, viaţă şi moarte), GA 66.
  10. Dewar de la Royal Institution: Sir James Dewar (1842–1923), chimist renumit, profesor la Royal-Institution din Londra.
  11. există ceva foarte frumos în scrierile religioase ale lui Tertullian: După Otto Willmann, Istoria idealismului, vol. II, p. 5: Tert. De praescr. haer. 36.
  12. Clementie: După Otto Willmann, ibid., vol. II, p. 5: Ireneu adv. haer. III, 3, 3.
  13. Saint-Martin, unul dintre cei care au înţeles sensul cuvintelor lui Christos: Erori şi adevăr, Ed. Stuttgart, 1925, vol. II, pp. 236 şi urm.
  14. Aristotel: Vezi Trei cărţi despre suflet.
  15. Ernst Haeckel, 1834–1919. Die Welträtsel. Gemeinverständliche Studien über Monistische Philosophie (Enigmele universale. Studii general valabile despre filosofia monistă), cap. 13 „Istoria evoluţiei lumii”.

    Svante Arrhenius, 1859–1927, cercetător al ştiinţelor naturii suedez. Das Werden der Welten (Devenirea Universului), Leipzig, 1909.
  16. Pământul se apropie de un proces de glaciaţiune, sau de un alt proces asemănător, ori eventual de o entropie, sau oricum am vrea să o denumim: Vezi Impulsuri ale ştiinţei spirituale pentru dezvoltarea fizicii, Vol II: Căldura la graniţa dintre spaţiu şi anispaţiu, GA 321, ed. Arhetip, Buc. 2002. În acest ciclu de 14 conferinţe, ţinute la Stuttgart între 1–14 martie 1920, Rudolf Steiner tratează pe larg principiile termodinamice şi teoria despre evoluţia Universului – bazată pe aceste principii – împărtăşită de fizicienii începutului de secol XX. Cităm concluzia relevată în urma expunerilor: ”Prin urmare, dacă ar fi într-adevăr real ceea ce constituie doar sinteza unei anumite serii de fenomene, şi anume că entropia Universului nostru tinde către un maxim iar procesul cosmic se epuizează, atunci lucrurile s-ar petrece astfel că întotdeauna unul i-ar urma celuilalt. Aici procesul se epuizează, iar din cealaltă parte el „se ţine după el”, căci noi trebuie să ni-l reprezentăm ca pe un cerc. Astfel că dacă ar surveni în mod real într-o parte moartea termică, atunci ar veni din cealaltă parte ceea ce o echilibrează, ceea ce faţă de moartea cosmică este creaţia cosmică.” (conferinţa a XIII-a)
  17. Cerul şi Părnnntul vor trece, însă cuvintele Mele nu vor trece: Matei 24, 35; Marcu 13, 31; Luca 21, 33.
  18. tânăr ... în Evanghelia lui Marcu... vesteşte la mormântul lui Christos că Acesta a înviat: Marcu, 14, 51–52; 16, 5–7.
  19. „Dacă Christos nu a înviat, zadarnică este predica voastră şi zadarnică este credinţa voastră”: I Corinteni 15, 14.
  20. conservarea formei trupeşti...dacă omul nu ar putea învia prin Forţa lui Christos: Vezi De la Iisus la Christos, conferinţa a VII-a, GA 131.

CONFERINȚA a IV-a

  1. am atras în repetate rânduri atenţia asupra unei discuţii avute de Goethe cu Schiller, referitor la această teorie a metamorfozelor: Vezi Scrierile de ştiinţe naturale ale lui Goethe, vol. I., cap. „Formarea şi descompunerea naturilor organice. Despre morfologie, Eveniment norocos”, Dornach, I975.
  2. Aug. Joh. Georg Batsch, 1761–1802, profesor de istoria naturii la Jena.
  3. Franz Joseph Schelver, 1778–1832, profesor de medicină la Jena si Heidelberg. Cunoscut datorita lucrărilor sale de botanică.

    Aug. Wilh. Ed. Theodor Henschel, 1790–1856, profesor la Breslau: ţinea prelegeri de botanică, anatomia şi fiziologia plantelor; elev al lui Schelver.
  4. Goethe şi-n notat ... impresiile sale în legătură cu modul de prezentare al lui Schelver: Vezi Scrierile de ştiinţe naturale ale lui Goethe, ibid. Pulverizare, evaporare.
  5. aceste lucruri pot fi şi chiar vor fi formulate de noi în viitor – că la fel s-a întâmplat şi cu regnul mineral: Se pare că mai târziu această chestiune nu a fost discutată mai în detaliu.
  6. atunci când adepţii de azi ai lui Du Bois Reymond: Emil Du Bois-Reymond, 1818-1896. Conferinţa sa ţinută la Leipzig în 1872 Despre limitele cunoaşterii naturii cu declaraţia „Nu vom cunoaşte niciodată – Ignorabimus” este amintită de Rudolf Steiner frecvent.
  7. Goethe când spunea: Vezi nota 1.
  8. nu este voie să se modifice din ea nici o iota sau o virgulă: Matei 5, 18.
  9. Când în secolul nostru va veni Christosul eteric: Vezi conferinţele lui Rudolf Steiner despre Apariţia lui Christos în lumea eterică, GA 118.
  10. Un predicator modern: Nu s-a putut încă detecta despre cine este vorba aici.
  11. După pasajul ... în Evanghelia după Luca urmează un cuvânt, iar în Evanghelia după Matei este şi mai clar: Luca 6, 27 şi urm.; Matei 5, 39 şi urm.

CONFERINȚA a V-a

  1. una din observaţiile – aş zice instinctive – pe care le-a făcut Hermann Grimm: În Raphael als Weltmacht (Raphael ca putere cosmică), fragmente, parted II, 1902.
  2. Goethe ... concepţia lui Haller: Scrierile de Ştiinţe naturale ale lui Goethe, ibid., cap. „Chemare prietenească”.

    Albert von Haller, 1707–1777, medic, botanist şi poet elveţian. „În miezul naturii...” în poezia didactică Die Falschheit der menschlichen Tugenden (Falsitatea virtuţilor omeneşti), 1730.
  3. constatarea schopenhaeuriană: Arthur Schopenhauer ( 1788–1860). „Lumea este reprezentarea mea” din Lumea ca voinţă şi reprezentare. – „Fără ochi, nu există nici culori şi nici lumină”; textual: „... culorile cu care... par îmbrăcate obiectele se află efectiv numai în ochi”, din introducerea făcută de Schopenhauer la lucrarea sa Despre vedere şi despre culori.
  4. Am atras în repetate rânduri atenţia: Vezi Rudolf Steiner, Metamorfozele vieţii sufleteşti (7 conferinţe, Berlin, 1909 şi 1910), GA 59, precum şi Aus dem mitteleuropäischen Geistesleben (Din viaţa sufletească central-europeană) (15 conferinţe, Berlin, 1915 şi 1916), GA 65.
  5. Goethe contestă această concepţie, spunând: textual: „Ochiul îşi datorează existenta luminii. Din organe auxiliare nediferenţiate, luminu suscită un organ pe măsura ei, şi astfel se clădeşte ochiul în lumină pentru lumină, pentru ca lumina interioară să vină în întâmpinarea luminii exterioare”. Goethe, Schiţă a unei teorii a culorilor (1810), în: Scrierile de ştiinţe ale naturii ale lui Goethe, cu comentarii de Rudolf Steiner, vol. III, Teoria culorilor.
  6. Vă voi citi cuvintele sale..: Citat din A.W. Hunziger Das Christentum im Weltanschauungskampf der Gegenwart (Creştinismul în luptă cu concepţia contemporană asupra lumii), ed. II, Leipzig, 1916, pp. 127–128.
  7. Căci despre acelaşi autor v-am povestit: În conferinţa a IV-a din ciclul Metamorfoză cosmică şi umană, GA 175, Ed. Rudolf Steiner Verlag, Dornach, 1982.
  8. Creștinismul ca fapt mistic (1902), GA 8.
  9. cei ce sunt iniţiaţi în Misterii iau parte la vieţuirea în veşnicie: Citat din Platon, Phaidon.
  10. August, 63 î.Chr.–14 d.Chr., împărat roman.
  11. Caligula, împărat roman din 37–41 d.Chr.

    Nero, împărat roman din 54–68 d.Chr.
  12. Diogene, 412–324 î.Chr., filosof grec.
  13. Sigmund Freud, 1856–1939, fondatorul psihanalizei.
  14. mărturisire a unui martor modern al lui Christos: Citatul este din Maurice Barrès, 1862–1923, şi este luat dintr-un articol de André Germain „Abschied vom Führer der Jugend: Muurice Barrès” („Rămas-bun de la conducătorul tineretului: Maurice Barrès”) din „Internationale Rundschau”, anul I, caietul III, 20 iulie 1915, Zurich.

CONFERINȚA a VI-a

  1. În conferinţa aceasta şi în următoarele, Rudolf Steiner se referă în mai multe rânduri la Ernst von Lasaulx, în special la articolul său „Der Untergang des Hellenismus und die Einziehung seiner Tempelgüter durch die christlichen Kaiser” („Decăderea elenismului şi confiscarea proprietăţilor templelor eleniste de căre împăraţii creştini”). O nouă ediţie a acestui studiu a apărut în 1965 în seria „Denken-Schauen-Sinnen” („Gândire-privire-reflectare”); paginile date în notele următoare se referă la această ediţie.
  2. ei să nu-L „trădeze”: Vezi nota 8 din conferinţa a III-a
  3. Tiberiu, împărat roman între 14–37 d.Chr. Vezi Lasaulx Decăderea elenismului..., Stuttgart, 1965, pp. 6 şi urm.
  4. Adrian, împărat roman între 117–138 d.Chr. V. Lasaulx, ibid., pp. 12 şi urm.
  5. Filon din Alexandria, cca 20 î.Chr.–54 d.Chr., filosof iudeo-grec. Nu au putut fi identificate citatele.
  6. Liciniu, împărat bizantin între 313–325 d.Chr.; Lasaulx, ibid., pp. 14–15.

    Constantin, 274–337, împărat roman, din 323 autocrat. Sub domnia sa, creştinismul a fost instituit în 313 ca religie de stat.
  7. Gelasinus: Vezi Lasaulx, ibid., pp. 14–15.
  8. Nero ... Seneca: Vezi Lasaulx, ibid., p. 14.
  9. Alexandru Severus: împărat roman între 222–235. Vezi Lasaulx, ibid., p. 13.

    Origene, cca 182–253, părinte al Bisericii, grec. Vezi Lasaulx, ibid., p. 13.
  10. Apollonius din Tyana, a trăit în secolul I d.Chr., filosof şi mag. Vezi Lasaulx, p. 13.
  11. personalitatea marcantă a împăratului Constantin...; cu alte ocazii, am atras atenţia: De exemplu, în conferinţa din 17 ianuarie 1915 în Menschenschicksale und Völkerschicksale (Destine omeneşti şi destine ale popoarelor), GA 157.
  12. legenda Paladiului: Vezi Lasaulx, ibid., pp. 30 şi urm.

CONFERINȚA a VII-a

  1. „Iată-l pe cel ce va readuce vechii zei şi chipurile lor!”: Vezi Lasaulx, ibid., p. 37.
  2. preceptul pitagoreic „Să nu vorbeşti nicicând împotriva Soarelui!”: Contra solem ne loquaris. Pitagora nu a spus aceasta referitor la soarele vizibil, ci la „Soarele iniţierii” în forma sa întreită. Din H. P. Blavatsky Învăţătura ocultă, vol. III, Leipzig, fără an.
  3. Chrisostom, 344–407, Părinte al Bisericii, grec. „Elevii teosofiei sunt gata să îl susţina pe Sfântul Chrisostom în afirmaţia sa că necredincioşii – şi mult mai mult profanii – «sunt orbiţi de lumina sourelui şi pierd din privire adevaratul soare privindu-l pe cel fals».” Din Blavntsky, Învăţătura ocrută, vol. III.
  4. cum am mai arătat cu alt prilej, şi anume când am discutat despre Faust: Vezi Explicaţii spiritual-ştiinţifice la Faustul lui Goethe, vol. I: Faust, ormul năzuitor, conferinţa a II-a, GA 272. Rudolf Steiner face o prezentare amănunţită a maniheismului în conferinţa din 11 noiembrie 1904, Legenda Templului şi Legenda de Aur, GA 93.
  5. Aurelins Augustinus, 354–430, teolog. Vezi şi Rudolf Steiner Creştinismul ca fapt mistic şi misteriile Antichităţii (1902), GA 8.
  6. Am spus recent, într-o conferinţă: Berlin, 22 martie 1917. În Geist und Stoff, Leben und Tod (Spirit şi materie, viaţă şi moarte), GA 66.
  7. De aceea v-am spus o dată: Rudolf Steiner, conferinţa a IV-a din 27 februarie 1917, Berlin, Metamorfoză cosmică şi nmană, GA 175, Ed. Rudolf Steiner Verlag, Dornach, 1982.
  8. scrierile lui Iulian Apostatul îndreptate împotrivn creştinismului: Împotriva galileienilor (Cărţile împăratului Iulian împotriva creştinilor, Leipzig, 1880).
  9. Arthur Drews, 1865–1935, profesor de filosofie, susţinea o concepţie monistă despre lume şi respingea orice fel de credinţă în lumea cealaltă. În lucrările sale, printre altele Mituri despre Christos, 2 volume 1909–1911, contestă existenţa istorică a lui Iisus şi a lui Petru. Vezi nota 7 din conferinţa a II-a.
  10. Despre aceste lucruri am vorbit deja de mai multe ori: Vezi seriile de conferinţe despre Evanghelii ţinute de Rudolf Steiner: Cunoaşterea lui Christos (Kassel şi Basel, 1907), GA 100; Evanghelia după Ioan (Hamburg, 1908), GA 103; Evanghelia după Ioan în relaţie cu celelalte Evanghelii, în special cu Evanghelia după Luca (Kassel, 1909), GA 112; Evanghelia după Luca (Basel, 1909), GA 114; Die tieferen Geheimnisse des Menschheitswerdens im Lichte der Evangelien (Misteriile mai profunde ale evoluţiei omeneşti în lumina Evangheliilor) (1909), GA 117; Evanghelia după Matei (Berna, 1910), GA 123; Evanghelia după Marcu (Basel, 1912), GA 139.
  11. Marcus Porcius Cato, 234–194 î.Chr., om de stat roman; „ .. nu fac decât să pălăvrăgească...”: În Ernst von Lasaulx, Die prophetische Kraft der menschlishcen Seele in Dichtern und Denkern (Puterea profetică a sufletului omenesc în poeţi şi gânditori), citat după Pliniu.
  12. Niccolo Machiavelli, 1469–1527, om de stat, istoric şi poet.
  13. David Paul Drach, bibliotecar şi scriitor (1791, Strassburg–1865, Roma), a studiat la mai multe şcoli talmudice, s-a convertit la creştinism în 1823. În 1827 s-a dus la Roma, unde a fost numit Bibliotecar al Propagandei ca recunoaştere a erudiţiei sale cuprinzătoare. Probabil Rudolf Steiner se referea la opera sa De I'Harmonie entre l'église et la Synanogue ou perpétuité de la foi de la religion chrétienne, 2 volume, Paris, 1844.

CONFERINȚA a VIII-a

  1. Clement din Aleaxndria, 160–216, Origene, 182–253, Tertullian, 160–222, Părinii ai Bisericii.
  2. Iustinian, 483–565, împărat bizantin.
  3. Benedict de Nurcia, 480–543, în 529 a fondat mănăstirea benedictinilor Montecassino.
  4. un fragment din manualul meu școlar de istorie a religiei: Wappler, Istoria Bisericii catolice, manual pentru gimnaziile superioare și școlile reale superioare, ediția a III-a adăugită, Viena, 1875.
  5. Ireneu, Părinte al Bisericii, a trăit în secolul II.
  6. Thales, cca 640–454 î.Chr., Heraclit, cca 540–480 î.Chr., Anaxagora, 500–428 î.Chr., filosofi greci.
  7. Hebbel ... în jurnalul său și-a notat: Friedrich Hebbert, 1813-1863. Textual: „Conform teoriei migrării sufletelor este posibil ca Platon, acum din nou pe bancile școlii, să primească o chelfăneală pentru că… nu-l înțelege pe Platon”, „Jurnale”, nr. 1335.
  8. În 1911, Franz Brentano a scris o carte frumoasă, splendidă despre Aristotel: Aristotel și concepția sa despre lume, Leipzig, 1911.
  9. pasajul în care ne relatează aceasta trăire este ciuntit: Despre suflet, III, 5.
  10. Dr. Vincenz Knauer, 1828–1894, Problemele principale ale filosofiei în evoluția sa și parțial dizolvarea sa de la Thales până la Robert Hamerling, prelegeri ținute la Universitatea din Viena, Viena și Leipzig, 1892, pp. 232 și urm.
  11. Immanuel Kant, 1724–1804, Critica rațiunii pure , 1781.
  12. Brooks Adams, 1848–1927, The Law of Civilization and Decay (Legea civilizației și a decăderii), 1895.

CONFERINȚA a IX-a

  1. Rudolf Kjellén, 1864–1922, istoric şi om de stat suedez. Der Staat als Lebensform (Statul ca formă de viaţă), Leipzig, 1917.
  2. Theophilos din Alexandria, episcop 385–412.
  3. Friedrich Barbarossa... Carol cel Mare în Untersberg din Salzburg: Vezi Undersberg-Sagen (Legende despre Untersberg), în Berchtesgadner Sagen, Berchtesgaden, 1911.
  4. Friedrich Nietzsche; citat: moto la Die fröhliche Wissenschaft (Ştiinţa veselă).
  5. Hermann Bahr, 1863–1934. Citate din Idei din l914, în Galben-negru, Berlin, 1917, pp. 167 şi 164.
  6. Max Scheler, 1874–1928, filosof.
  7. eseul pe care l-a scris despre Scheler: Din articolul „Max Scheler” din revista „Hochland”, publicaţie lunară pentru toate domeniile ştiinţei, ale literaturii şi ale artei, anul XIV (aprilie 1917–septembrie 1917), caietul VII, aprilie 1917.
  8. Nietzsche spune în articolul său „Despre istoria creştinismului”: Citatul se găseşte sub acest titlu în ediţia Naumann, Leipzig, 1906, azi în ediţia Nietzsche a Editurii Hanser, München, 1973, vol. III, p. 830 (din opera postumă a anilor optzeci).

CONFERINȚA a X-a

  1. Otto Ludivig, 1813–1865. Citat din Zum elgnen Schaffen (Despre crearea de sine), în vol. VI din Operele lui Otto Ludwig, Leipzig, fără an.
  2. Gustav Freytag, 1816– 1895. Citat din introducerea la Scrierile complete ale lui Otto Ludwig, Berlin, fără an.
  3. fiindcă trăim în epoca de după 1879: Vezi Die spirituellen Hintergründe der äußeren Welt. Der Sturz der Geister der Finsternis (Fundalul spiritual al lumii exterioare. Prăbuşirea Spiritelor Întunericului) (14 conferinţe, Dornach 29 septembrie–28 octombrie 1917), GA 177.
  4. Emanuel Swedenborg, 1688–1772, om de stiinţă naturală şi teosof suedez.
  5. Swedenborg a scris un frumos tratat: Der Verkehr zwischen Seele und Leib (Raportul dintre suflet şi trup) în Scrieri teologice, Jena/Leipzig, 1904.
  6. Cartesius (René Descartes), 1595–1650.
  7. Gottfried Wilhehn von Leibniz, 1646–1716.
  8. Christian Freiherr von Wolff; 1679–1754.
  9. Vincenz Knauer; citat din Problemele principale ale filosofiei, p. 202 (vezi nota 10 din conferinţa a VIII-a).
  10. Clement din Alexandria, citat din Stromateis, cartea VII, capitolul X; citat după Otto Willmann, Istoria idealismului, vol. II, p. 142.
  11. Max Verworn, 1863–1921, fiziolog şi filosof.
  12. Numa Denis Fustel de Coulanges, 1830–1889, istoric francez.
  13. Verworn aminteşte, de pildă, următorul experiment: În Mechanik des Geisteslebens (Mecanica vieţii spirituale), capitolul „Somn şi vis”, Leipzig, 1910.
  14. în „Divina comedie” pasajul superb: Divina comedie, „Paradisul”, cântul XXXIII.

AcasăLucrări OnlineIndex GA175Precedenta