Rudolf Steiner MACROCOSMOS ŞI MICROCOSMOS LUMEA CEA MARE ŞI LUMEA CEA MICǍ. ÎNTREBǍRI REFERITOARE LA SUFLET, VIAŢǍ ŞI SPIRIT GA 119 Unsprezece conferinţe de dr. Rudolf Steiner ţinute la Viena în perioada 21–31 martie 1910, dupa un manuscris al autorului, nerevăzut de acesta, şi cu un cuvânt înainte de Marie Steiner Traducere: Aurelia Mihalache Titlul original : Makrokosmos und Mikrokosmos Die große und die kleine Welt Seelenfragen, Lebensfragen, Geistesfragen Traducerea s-a făcut după textul german, ediţia 1984, Rudolf Steiner Verlag, Dornach/Schweiz şi apare sub îngrijirea Societăţii Antroposofice ©1996 Toate drepturile pentru traducerea în limba română sunt rezervate Editurii UNIVERS ENCICLOPEDIC

CUPRINS

Cuvânt înainte de Marie Steiner

Conferinţa I — Viena, 21 martie 1910 — Interacţiunile vieţii omului cu microcosmosul şi macrocosmosul.
Lumea exactictă şi cufundarea mistică. Starea de veghe şi starea de somn. Curentul uitării. Viaţa alternativă a omului între macrocosmos şi microcosmos. Trăirea sentimentelor    lăuntrice de către mistic

Conferinţa a II-a — Viena, 22 martie 1910 — Sistemul planetar un ceasornic universal.
Forţele lui Marte, Jupiter, Saturn, care acţionează în timpul somnului, şi ale lui Venus şi ale Lunii, care acţionează în timpul stării de veghe. Sistemul planetar ca ceasornic universal

Conferinţa a III-a — Viena, 23 martie 1910 — Trăirile lăuntrice ale misticului cufundat în lumea sa interioară. Trăirea ciclică a întregii naturi în cadrul misteriilor nordice.
Corpul fizic şi cel eteric examinate din interior. Corpul senzaţiei ca limită între trăirea interioară şi cea exterioară. El ascunde conştienţei normale ceea ce altminteri ar acţiona ca un incendiu mistuitor datorat sentimentului ruşinii. „Micul păzitor al pragului“. Trăirea ciclului marii naturi şi educarea sentimentelor în cadrul misteriilor nordice. Soarele la miezul nopţii: vederea prin materie. Încremenirea de teamă la limita vălului lumii sensibilului. „Marele păzitor al pragului“

Conferinţa a IV-a — Viena, 24 martie 1910 — Trăirile omului în momentul trecerii conştiente pe lângă „Micul păzitor al pragului“.
Trecerea prin cele două porţi şi tărâmurile de dincolo de cele două limite.  Trăirea celor trei forţe principale ale sufletului ca pe o revărsare din macrocosmos. Sentimentul recunoştinţei şi al datoriei faţă de sufletul universal. Jurământul mistic. Imaginile reflectate ale păcatelor noastre prin omisiune

Conferinţa a V-a — Viena, 25 martie 1910 — Lăcaşurile misteriilor egiptene ale lui Osiris şi Isis.
Circutul Superiorului şi Inferiorului. Reîntoarcerea în corpul eteric până la limita regnului mineral. Coborârea în corpul fizic. Pericolele drumului mistic. Preoţii lui Hermes ca guru. „Desdevenirea“ misticilor sensibili din Evul Mediu

Conferinţa a VI-a — Viena, 26 martie 1910 — Ascensiunea conştientă în macrocosmos. Traseul parcurs prin lumile superioare.
Stăvilirea Eului în cazul iniţierii mistice vechi era o necesitate datorită accentuării sentimentului Eului prin cufundarea în lumea launtrică proprie. Pericolul pierderii Eului în timpul trăirior extatice. Metodele de accentuare a Eului în cazul iniţierii în misteriile nordice. Pregătirea prin înfrânare şi prin capacitatea de a discerne. Ridicarea conştientă în macrocosmos. Drumul prin lumile superioare: lumea elementală, „spirituală“ (cu Zodiacul ca frontieră), lumea raţională, lumea arhetipurilor 

Conferinţa a VII-a — Viena, 28 martie 1910 — Contopirea cu lumea elementală. Trecerea pe lângă „Marele păzitor al pragului“.
Legătura strânsă cu lumea elementală de care depind temperamentele. Adaptarea în „lumea spirituală“ după echilibrarea temperamentelor. Perceperea obiectiva, în pragul lumii spirituale, a propriei entităţi imperfecte, ca pe o replică alcătuită din toate elementele, după dobândirea capacităţii de a depăşi dificultăţile. Trecerea pe lângă „Marele păzitor al pragului“ şi jurământul sfânt pentru autocunoaştere şi autodepăşire. Contactul cu entităţi spirituate în lumea raţională. Forţele necesare pentru dobândirea unei conştienţe clarvăzătoare în regiunea arhetipurilor 

Conferinţa a VIII-a — Viena, 28 martie 1910 — Formarea impresiilor senzoriale. Sistemul nervos ca sistem solar interior.
Aura Eului omului. Eul omului revărsat în sfera cosmică în timpul somnului. Realizarea senzaţiilor în momentul strecurării Eului în corp prin reţinerea unei părţi a lumii elementale, care nu formează organele noastre, ci formează conştienţa prin reflectare. Sistemul nervos ca sistem solar interior. Reflectarea forţelor formative ale celor trei lumi superioare în sistemui senzorial, cerebral şi al nervilor spinali. Pentru lumea arhetipurilor percepţia imaginativă creează în organele de percepţie spirituală aparatul de reflectare. Modelul sângelui purificat reprezintă depăsirea naturii inferioare în cununa rosicruciană. Cuvinte simbolice, activitatea simbolică creatoare. Întruparea activităţii sufleteşti. Drumul rosacrucii în lumea spirituală, ca cel mai adecvat drum pentru evoluţia actuală a omului

Conferinţa a IX-a — Viena, 29 martie 1910 — Organele cunoaşterii spirituale. Contemplarea Eului din douăsprezece puncte de vedere.
Organele cunoaşterii spirituale şi forţele tonifiante ale somnului. Formule şi simboluri. Gândirea inimii. Analizarea Eului din douăsprezece puncte diferite de vedere. Sacrificarea propriei personalitaţi şi intrarea într-o altă entitate cu care se cuplează

Conferinţa a X-a — Viena, 30 martie 1910 — Transformarea organelor. Cititul în Cronica Akasha.
Logica inimii în contrast cu logica capului. Trecerea găndirii raţionale la gândirea inimii. Cele trei etape ale evoluţiei omenirii. Transformarea memoriei într-o altă formă a activităţii sufletului, nu una temporală, ci una spaţială. Descifrarea evenimentelor păstrate este citirea Cronicii Akasha: lumea Akashei este lumea în care timpui a devenit apaţiu. Capacitatea de gândire a inimii: un circuit continuu al timpului transformat în spaţiu. Sângele care curge: o imagine a mobilităţii conştienţei cercetătorului spiritual. Liniile spaţio-temporale de timp; cea de a patra dimensiune. Cele trei stări ale memoriei. Schimbările organului inimii ca imagine pentru cele trei stări succesive ale umanităţii şi Universului

Conferinţa a XI-a — Viena, 31 martie 1910 — Adaptarea omului la diferitele stadii ale planetei noastre. Formarea corporalului din cele spirituale.
Drumul raţional spre cunoaşterea spirituală şi forţele latente din inimă pentru cunoaşterea adevărului. Adaptarea omului la diferilele stadii ale planetei noastre. Apariţia celor fizice din cele spirituale. Pătrunderea Eului în viitoarele încarnări. Transformarea vechilor organe în organe cu conformaţii noi: de exemplu, a inimii pământene ca rod al inimii lunare. Formarea unui organ ca organ embrionar pentru viitor: de exemplu: laringele, datorită căruia suntem inseraţi într-o evoluţie spirituală în care va trebui să ne integrăm mai întâi cu individualitatea noastră. Prin laringe macrocosmosul ne transformă în oameni: duhul ne-a fost insuflat prin laringe. Pentru desăvârşirea omului spiritual (Atma) va trebui perfecţionată respiraţia, care se manifestă în cânt şi vorbire. Influenţa directă asupra graiului are loc numai atunci când cunoaşterea devine rugă.