Rudolf Steiner

MITURI ŞI MISTERII EGIPTENE

GA 106

COLECȚIA INIȚIERI Seria Biblioteca antroposofică Coordonatorul colecției: biolog dr. PETRE PAPACOSTEA Redactor: MARIA STANCIU Tehnoredactor: LILIANA KIPPER Concepţia grafică a copertei: VENIAMIN & VENIAMIN Societatea antroposofică din România Strada Vișinilor nr. 17, sector 2, București Tel.: 021 323 20 57 ISBN 973-8240-71-9

COPERTA IV Fiecare dintre epocile culturale postatlanteene, corespunzănd unor noi etape evolutive ale umanităţii, s-a caracterizat prin noi niveluri de conştientizare a realităţilor lumii fizice. Totodată, menţinerea trează a conştientizării lumilor spirituale se obţinea prin metade specifice de iniţiere. După ce omul fusese cvasiindiferent faţă de lumea fizică înconjurătoare percepută ca iluzie (cultura indiană), după ce a considerat lumea materială ca pe un teatru de luptă între forţele binelui şi ale răului la care trebuie să participe în favoarea primelor (cultura persană), el descoperă în aspectele exterioare ale cerului înstelat scriitura zeilor şi totodată dezvoltă cunoaşteri importante în fizică, matematică şi astronomie (cultura egipteană). Cartea de faţă descrie cu incursiuni subtile, de mare profunzime, în epocile anterioare şi ulterioare, natura relaţiilor omului prins între lumile spirituale şi lumea fizică în cursul celei de a treia epoci culturale care se continuă într-un mod atât de surprinzător în cea de a cincea epocă, a noastră. biolog dr. PETRE PAPACOSTEA

CUPRINS

Treptele adevărului (biolog dr. Petre Papacostea)

În legătură cu publicarea conferinţelor lui Rudolf Steiner

Conferinţa I — Leipzig, 2 septembrie 1908 — Esenţa antroposofiei. Legea reîncarnării. Culturile postatlanteene. Legătura dintre a şaptea cultură şi cea protoindiană; dintre a şasea cultură şi cea protopersană; repetarea culturii egiptene în viaţa culturii actuale, materialismul, o consecinţă a îmbălsămării; cea de a patra epocă culturală postatlanteană nu va cunoaşte o repetare.

Conferinţa a II-a — Leipzig, 3 septembrie 1908 — Devenirea Pământului. Atomul primordial al Pământului ca arhetip al formei umane. Soarele, Luna şi Pământul – corp unic. Separarea Soarelui; desprinderea Lunii şi separarea apei şi aerului în perioada lemuriană. Starea de conştienţă în perioada atlanteană. Oglindirea devenirii cosmice în concepţiile religioase ale culturilor postatlanteene. Cultura indiană: Brahma; cultura persană: Ormuzd şi Ahriman; cultura egipteană: Osiris, Isis şi Horus; cultura greco-latină: figurile de zei, amintirea unor entităţi din perioada atlanteană; cultura noastră: timp lipsit de divinităţi; ea trebuie să preia impulsul hristic şi să privească spre viitor. Starea de conştienţă trebuie să devină apocaliptică.

Conferinţa a III-a — Leipzig, 4 septembrie 1908 — Ultima umanitate atlanteană şi umanitatea postatlanteană. Starea de conştienţă a atlanţilor. Omul atlantean mai pătrundea încă în fiinţa interioară a lucrurilor pe care le percepea. Forma omului în perioada atlanteană. Corpul eteric era mult mai mare decât azi. Cele patru forme tipice ale sale: vultur, leu, taur, om. Iniţiaţii perioadei atlanteene şi şcolile de iniţiere ale acelei perioade. Candidatului la iniţiere îi era dat drept conţinut al meditaţiei imaginea originară a formei umane. Prin forţa gândului se mai putea încă acţiona asupra corpului fizic, astfel încât acesta se remodela nemijlocit.

Conferinţa a IV-a — Leipzig, 5 septembrie 1908 — Imaginea primordială spirituală a omului la începutul evoluţiei Pământului. Iniţierea protoindiană: imagine, sunet şi cuvânt. „Veda“ – cuvântul. Cei şapte Rishi, elevii lui Manu. Separarea planetelor. Fiecare dintre Rishi înţelegea una din cele şapte planete în ceea ce priveşte acţiunile acestora asupra omului. Relaţia profesorului cu elevul în culturile indiană, egipteană şi greacă. Somnul vindecător din templu, o elaborare artificială a conştienţei atlanteene. Coborârea Logosului, Hristos.

Conferinţa a V-a — Leipzig, 7 septembrie 1908 — Evoluţia Pământului în starea primordială. Perioada polară. Lumina ca veşmânt al iubirii. Perioada hiperboreică. Separarea Soarelui. Acesta a luat cu sine substanţele cele mai fine (lumina). Prin aceasta Pământul s-a densificat până la starea apoasă: Pământul de apă. Omul ca fiinţă de apă. Peşti, amfibii, balauri şi omorâtorul de balaur. Simbolul şarpelui. Perioada lemuriană. Separarea Lunii de Pământ. Omul îşi formează sistemul osos şi structurile pentru respiraţia aeriană şi conştientizează naşterea şi moartea. Lumină şi aer; Osiris şi Typhon.   

Conferinţa a VI-a — Leipzig, 8 septembrie 1908 — Forţe solare şi lunare, influenţa lor asupra omului. Mitul lui Osiris. Lumina solară reflectată de Lună formează cele 14 fascicule nervoase ale omului. Osiris acţionează în cele 14 faze lunare, de la Luna nouă la Luna plină. În perioada de la Luna plină la Luna nouă acţionează Isis. Ea formează celelalte 14 fascicule nervoase. Apariţia masculinului şi femininului. Apariţia Pământului, a laringelui şi a inimii prin acţiunea lui Horus.

Conferinţa a VII-a — Leipzig, 9 septembrie 1908 — Legenda lui Osiris. Evoluţia umanităţii. Forma omului în perioada polară. Apariţia regnului animal. Perioadele hiperboreică şi lemuriană. Organul luminos şi de percepţie al omului din acea perioadă, glanda pineală de azi. Zodiacul legat de forma umană. Peştii = labele picioarelor, Vărsătorul = gamba, Capricorn = genunchii, Săgetător = coapsa, Scorpion = sexul. Apariţia sexualităţii prin separarea Lunii. Isis şi Osiris ca formatori ai părţii superioare a omului. Lira lui Apolo.

Conferinţa a VIII-a — Leipzig, 10 septembrie 1908 — Dezvoltarea în trepte a formelor omului, corespunzător cu deplasarea Soarelui prin constelaţiile Zodiacului (Balanţă, Fecioară). Respingerea formelor animale (Peşti). Hristos pleacă de pe Pâmânt o dată cu Soarele. Simbolul peştilor al primilor creştini. Influenţa forţelor solare şi lunare asupra formei omului. Cele patru tipuri umane ale Atlantidei. Separarea sexelor: bărbatul şi femeia iau naştere prin predominarea forţelor lui Osiris şi ale lui Isis. Mitul lui Nerthus. Imaginile miturilor, o prezentare a faptelor reale.

Conferinţa a IX-a — Leipzig, 11 septembrie 1908 — Acţiunea spiritelor solare şi lunare, a forţelor lui Osiris şi ale lui Isis. Apariţia ochiului. Stările de somn şi de veghe ale omului în perioadele lemuriană şi atlanteană. Cultura indiană: lumea este Maia. Cultura iraniană: lumea fizică devine câmp de lucru. Cultura egipteano-babiloneană-asiro-caldeană: lumea scriiturii zeilor. Cultura greco-romană: omul imprimă materiei sinea sa. La punctul cel mai de jos al evoluţiei umane apare Iisus Hristos în plan fizic pe Pământ, pentru ca omul să găsească din nou calea spre lumea spirituală.   

Conferinţa a X-a — Leipzig, 12 septembrie 1908 — Vechile legende, imagini a1e unor fenomene şi evenimente dintre moarte şi o nouă naştere. Întunecarea conştienţei spirituale a omenirii; pericolul morţii spirituale. Iluminarea poate fi obţinută prin principiul iniţierii din Misterii. Salvarea prin Hristos. Iniţiaţii, precursorii lui Hristos; conştienţa lor profetică. Prin imagini este format spiritul elevului iniţierii egiptene, până la înţelegerea evoluţiei eului omului. Multe din aceste imagini bazate pe fapte oculte au trecut prin legendele greceşti în conştienţa umanităţii.

Conferinţa a XI-a — Leipzig, 13 septembrie 1908 — Esenţa iniţierii egiptene; impregnarea organelor de vedere suprasensibilă în corpul astral, pe care apoi le înscrie corpului eteric ca pe nişte sigilii în timpul unei stări asemănătoare morţii cu o durată de trei zile jumătate, perioadă în care corpul eteric este ridicat din corpul fizic; experienţele trăite în planurile suprasensibile îi conferă celui retrezit calitatea de iluminat. Ştiinţa cosmică a organelor cunoscută de hierofanţii egipteni. Omul vede, în prezent, într-un mod material ceea ce vedea mai de mult în lumea spirituală. Importanţa faptei lui Hristos pentru sufletele celor morţi.

Conferinţa a XII-a — Leipzig, 14 septembrie 1908 — Amprenta spiritului în creaţiile artistice greceşti; spiritul, sclav al materiei în vremurile noastre. Impulsul hristic, învingător al materiei. A fost învinsă prin forţa lui Hristos şi predominarea sufletului de grup în succesiunea generaţiilor. Calea tatălui şi calea zeilor la vechii egipteni. Isis, sufletul poporului egiptean. Faraonul, fiul lui Isis şi al lui Osiris. Strămoşii, acumulatori şi distribuitori ai bunurilor materiale şi în funcţia celor 42 de judecători ai morţilor; ereditatea ar trebui să fie cultivată în lumea fizică. Reînvierea a ceea ce era trăit pe atunci de suflet între moarte şi o nouă naştere în vremea noastră.

TREPTELE ADEVĂRULUI

Antroposofia este un curent spiritual modern, fundamentat de austriacul Rudolf Steiner (1861–1925), personalitate complexă, dotată cu capacitatea de a dezvolta în mod consecvent şi interactiv atât mistica înaltă bazată pe experienţe interioare care l-au condus la cercetări aprofundate în lumea spirituală, cât şi gândirea riguros ştiinţifică despre spirit, prin opoziţie cu tendinţele materialismului dominant în secolul al XIX-lea şi prima parte a secolului al XX-lea. Materialismul urmărea eliminarea nivelului divin-spiritual din cunoaştere prin contestarea existenţei acestuia în Univers, ceea ce l-a îndreptăţit pe R. Steiner să afirme: „Tragedia materialismului constă în faptul că nu poate înţelege ce este materia“.

Pentru a sintetiza conţinutul de idei al antroposofiei sau ştiinţei despre spirit vom porni de la un principiu de bază formulat chiar de Rudolf Steiner: „Oricărei realităţi materiale din Univers îi corespunde ceva spiritual şi orice realitate spirituală din Univers primeşte la un moment dat expresie în lumea materială“. Întreaga evoluţie, mai întâi biologică şi apoi social-istorică, a umanităţii este o ilustrare vie a acestui principiu. Cunoaşterea directă a resorturilor spirituale ale umanităţii, ca şi cunoaşterea exterioară a materiei, se obţine numai prin eforturi susţinute de perfecţionare a structurilor noastre sufleteşti şi spirituale, pentru a deveni apţi şi demni de dezvoltarea conştientă şi responsabilă a relaţiei omului cu lumea spirituală în toată puritatea indispensabilă acestui scop. Unul din principalele scopuri ale antroposofiei constă în deschiderea căilor cunoaşterii de sine, fapt necesar pentru evoluţia viitoare a omenirii. Atât cunoaşterea de sine cât şi înţelegerea coerentă a lumii interioare şi a ambianţei telurice şi cosmice se pot dobândi prin studiul scrierilor antroposofice, întrucât logica riguroasă a expunerilor oferă gândirii posibilitatea aprecierii valorii acestora, chiar şi în lipsa accesului personal direct la lumile spirituale. Omul apare astfel ca o fiinţă dublă, cu problematică cosmică şi problematică terestră, având sarcina realizării sintezei superioare a acestora.

În consecinţă, antroposofia este ştiinţa despre spirit care ne dă posibilitatea înţelegerii raţiunii de a fi a structurilor şi evenimentelor aparţinând lumii sensibile, precum şi a înlănţuirii acestora în timp şi spaţiu. Ea nu este o fundamentare teoretică pusă la îndemâna unei „secte religioase“, cum încearcă să denigreze unele scrieri mişcarea antroposofică, ci reprezintă calea spirituală de valorificare concretă a forţelor de iubire aduse de Hristos pe Pământ, atât de necesară într-o perioadă în care dezbinarea între oameni se manifestă în toate relaţiile individuale şi de grup. Există, în prezent, antroposofi aparţinând celor mai diferite confesiuni religioase care consideră că au găsit, în sfârşit, în antroposofia lui R. Steiner un limbaj comun capabil să creeze baza pentru o nouă deschidere spirituală către lume, prin înţelegerea corectă a momentului-cheie pentru întreaga evoluţie cosmică pe care l-a reprezentat Evenimentul de pe Golgota de acum 2000 de ani.

Antroposofia nu este teorie, ci cunoaştere vie, ceea ce se reflectă în faptul că a pus toate premisele şi a elaborat soluţii valoroase în diferitele domenii aplicative marcate de consecinţele tuturor situaţiilor de criză caracteristice lumii actuale pe care Rudolf Steiner le-a prevăzut cu 8-9 decenii în urmă. Astfel, pe baza cunoaşterii aprofundate a omului (antropologia antroposofică), Rudolf Steiner, colaboratorii şi urmaşii săi au elaborat principiile şi metodele terapeutice ale medicinii antroposofice, ale agriculturii biodinamice, ale sistemului pedagogic Waldorf, ale tripartiţiei sociale, au dat naştere unui impuls original în arhitectură etc. Putem conchide că antroposofia este totodată o cale de cunoaştere obiectivă, o cale de autocunoaştere şi o cale de viaţă. Ea este prelungirea în Eul omului actual a activităţii lui Hristos, a Logosului care a acţionat de la începutul existenţei Universului.

Mişcarea antroposofică, care s-a separat din mişcarea teosofică, s-a dezvoltat independent, şi numai în mod eronat sau abuziv este asociată cu alte curente şi organizaţii actuale. Ea deschide perspective luminoase educaţiei pentru libertate, iubirii dintre oameni şi colaborării cu natura, iar spiritualitatea românească, constitutiv creştină şi cu o largă deschidere spre înţelegerea integrării omului în Cosmos, este o matrice gata pregătită pentru receptarea şi dezvoltarea acestor imperative ale mileniului III.

biolog dr. PETRE PAPACOSTEA

ÎN LEGĂTURĂ CU PUBLICAREA CONFERINŢELOR LUI RUDOLF STEINER

Baza ştiinţei spiritului orientată antroposofic o constituie lucrările scrise şi publicate de Rudolf Steiner (1861–1925). Pe lângă aceasta, el a ţinut, între 1900–1924, numeroase conferinţe şi cursuri, atât în faţa unui public larg, cât şi pentru membrii Societăţii teosofice, mai târziu ai Societăţii antroposofice. Vorbind în mod liber, el însuşi a dorit iniţial ca aceste conferinţe să nu fie consemnate în scris, deoarece ele erau concepute drept „comunicări orale, nedestinate tiparului“. După ce însă s-au finalizat şi răspândit tot mai numeroase variante incomplete şi eronate după stenogramele şi notiţele auditorilor, s-a văzut nevoit să reglementeze problema acestora. Şi a încredinţat Mariei Steiner von Sivers această misiune. Ei i-a revenit sarcina de a-i desemna pe cei care au dreptul să stenografieze conferinţele, de a asigura administrarea stenogramelor şi revizuirea textelor pentru tipar. Din cauză că, fiind extrem de ocupat, Rudolf Steiner nu a putut corecta el însuşi textele, decât în cazuri foarte rare, în privinţa tuturor conferinţelor publicate trebuie să se ţină seama de această rezervă a sa: „Va trebui să se aibă în vedere faptul că în stenogramele nerevizuite de mine se găsesc greşeli“.

În legătură cu raportul dintre conferinţele pentru membri, care, la început, erau accesibile numai sub formă de manuscrise tipărite pentru uz intern, şi cărţile sale, destinate publicului larg, Rudolf Steiner îşi exprimă punctul de vedere în lucrarea autobiografică Mein Lebensgang (Viaţa mea), capitolul 35. Cele spuse acolo sunt valabile, în egală măsură, în ceea ce priveşte cursurile ţinute, care se adresau unui cerc restrâns de participanţi, familiarizat cu bazele ştiinţei spiritului.

După moartea Mariei Steiner (1867–1948) s-a trecut, conform indicaţiilor sale, la tipărirea unei ediţii a operelor complete ale lui Rudolf Steiner (Rudolf Steiner – Gesamtausgabe, GA). Volumul de faţă constituie o parte a acestei ediţii.