Ştiinţa spirituală presupune o lume suprasensibilă care poate fi văzută prin dezvoltarea puterilor de cunoaştere. Materialismul o neagă. Ştiinţa spirituală a avut întotdeauna un caracter personal în funcţie de gradul cercetărilor superioare. Ceea ce este în religie credinţa, este ridicat la rangul de ştiinţă. Nu ne este îngăduit să lăsăm neprelucrat ceea ce există în lume ca germen. Au existat întotdeauna oameni care au privit în lumea spirituală, dar ei şi-au putut preda cunoaşterea numai acelora care erau pregătiţi în acest sens. Există trei căi: imaginaţia, inspiraţia şi intuiţia. Diferenţierea clarvăzătorilor de iniţiaţi. Astăzi este necesară o armonie în dezvoltarea capacităţilor iniţiaţilor şi clarvăzătorilor. Adept este acela care poate manevra puterile spirituale. Ştiinţa spirituală ne face destoinici pentru viaţă. Este necesară o aprofundare în suflete. Există puteri vizibile şi invizibile în lume. Astfel, creştinii din catacombe purtau în sufletele lor puterea de a cuceri lumea, pe când strălucita civilizaţie a lumii romane de atunci se îndrepta spre distrugere.

Ştiinţa a devenit un fel de religie. Schleiden a descoperit celula Kirchhoff şi Bunsen, analiza spectrală; Darwin, mulţimea speciilor. Dar ştiinţele naturii nu spun nimic privitor la suflet şi spirit. Pentru Büchner şi Vogt, gândurile erau secreţii ale moleculelor creierului. Du Bois Reymond a elaborat şapte enigme ale lumii. Lucrarea lui Haeckel, „Enigma lumii” a fost un fel de replică. Descoperirea radiului a arătat că este posibilă o descompunere a materiei. Atomii şi moleculele sunt ceva imaginar. Atomul nu este altceva decât electricitate solidificată, căldură solidificată, lumină solidificată. În toate trebuie să vedem spirit densificat. Ştiinţele naturii trebuie să se reverse în ştiinţa spirituală. Goethe spunea cândva că va veni timpul în care filosofia şi ştiinţele naturii se vor reuni.

Rosa Meyreder a reunit în cartea ei „Relativ la critica feminităţii” diversele păreri asupra esenţei feminităţii. Otto Weininger vedea elementul bărbătesc şi cel feminin în om doar învăluite în gândirea materialistă. La sexul masculin, trupul eteric este feminin. La sexul feminin, el este masculin. Trebuie să vorbim despre însuşiri masculine şi feminine. Femeia are un curaj lăuntric, un spirit de jertfă, de tărie. Bărbatul se dăruie creaţiei exterioare. Omul trece prin încarnări masculine şi feminine. Originea sexelor este în lumea astrală. Reprezintă opusul principiilor superioare. Masculinul este copie a vieţii. În feminin se exprimă ceea ce aduce viaţa în formă. Dacă în viaţa practică acţionează suprasexualul, atunci problema sexelor este rezolvată.

Corespunde modului de gândire al lui Goethe să caute căile înspre adevărata înţelepciune. Diferenţiem iniţiaţi, clarvăzători şi oameni care folosesc puteri superioare în slujba lumii fizice. La graniţele dintre lumea fizică şi lumea supra-fizică trebuie să diferenţiem iluzia de realitate, visul de realitate, viziunea de adevărata contemplare. Aici trebuie să dovedim curaj, perseverenţă şi energie. Astăzi, oamenii au alte necesităţi corporale şi sociale decât înainte. De aceea principiul iniţierii trebuie făcut astăzi accesibil tuturor. Iniţiatul poate vedea în lumile superioare. Educarea constă în faptul că discipolul spiritual primeşte mijlocul şi indicaţiile asupra modului în care îşi poate dezvolta ochii şi urechile spirituale. El trebuie condus într-un centru din care provin razele creării lumii şi ale legităţilor lumii. Discipolul trebuie să dobândească o gândire eliberată de sensibil, o gândire care-şi are izvorul în lăuntricul omenesc. Aşa a găsit Goethe planta primordială. Ea este elementul creator în toate plantele. Pentru Goethe a fost ca o ieşire la iveală a spiritului care trăieşte în toate lucrurile. Ştiinţa spirituală conferă o gândire eliberată de sensibil. Pentru investigarea adevărurilor superioare este nevoie de clarvedere. Pentru înţelegerea lor, de o raţiune şi o logică sănătoasă. Perfecţionarea simţirii duce la Imaginaţie. Omul dobândeşte un organ spiritual, sfântul Graal. Voinţa este dezvoltată prin semnele scrierii oculte, aşa cum sunt ele conţinute în percepţiile Apocalipsei. Inima va deveni un muşchi voluntar, laringele un organ de reproducere. Dacă în om sunt trezite puterile dormitânde, atunci gândirea, simţirea şi voinţa devin ochi şi urechi spirituale.

Străin de viaţă este acela care nu se interesează de puterile propriu-zise ale existenţei. Materialismul poate satisface numai raţiunea, nu şi interesele mai profunde ale sufletului. Lumile spirituale pot fi şi periculoase prin realităţi şi entităţi. Dar aceste pericole îl înconjoară în permanenţă pe om. Frica, teama, superstiţia, lipsa de speranţă reprezintă o hrană pentru puterile adverse. Omul îşi învinge frica faţă de moarte numai dacă ştie că există un miez spiritual în el. Nu foloseşte la nimic să predicăm virtutea. Remediile sunt adevărurile spiritual-ştiinţifice. Acestea nu trebuie expuse înainte de vârsta de 35 de ani. Cea mai înaltă maturizare a vieţii se atinge numai la o vârstă înaintată. Profunzimile lumilor superioare sunt cu atât mai bine atinse, cu cât putem tăcea mai mult. Posibilităţile înspre bine amplifică şi posibilităţile existenţei răului. Trebuie să căutăm spiritualul, chiar dacă prezintă pericole.

La animal, este preponderentă specia. La om, individualitatea. Sufletul se explică printr-o existenţă anterioară. O iubire inconştientă conduce copilul înspre anumiţi părinţi. Adevărata cunoaştere a Eului este posibilă numai acelei puteri din om care este nemuritoare. Până la pubertate, însuşirile ereditare devin deplin vizibile. Apoi urmează dezvoltarea individualităţii specifice. Tânărul caută în părinţii săi terenul pentru a-şi putea construi existenţa trupească. Adulţii reprezintă terenul matern pentru generaţia următoare. Nu avem voie să constrângem copilul să se formeze după imaginea noastră, ci trebuie să-i acordăm libertatea în dezvoltare şi să i-o respectăm.

Adevărata cunoaştere de sine se realizează prin contemplarea Universului şi a entităţilor sale. Ceea ce vede omul repartizat într-o mulţime de forme animale, este adus în sine însuşi într-o anumită armonie. În animalele superior evoluate se poate vedea ca un fel de caricatură a acţiunilor omeneşti. Putem admira activitatea furnicilor, albinelor, castorului. Mai înainte, ştiinţele naturii credeau să o scoată la capăt cu conceptul „lupta pentru existenţă”. Omul are un suflet individual, animalul un suflet-grup. Acesta se află în lumea astrală. Omul are putere de reprezentare şi memorie, animalul este posedat de acestea. În trecutul îndepărtat, şi sufletul omenesc a fost un suflet-grup. Animalele au rămas pe vechea treaptă de evoluţie. Dimpotrivă, sufletul-grup al oamenilor şi-a păstrat capacitatea de formare şi transformare. Trupului omenesc i-a rămas capacitatea să devină un templu pentru o individualitate mai înaltă. Sufletul omenesc a aşteptat cu incorporarea, după ce animalele deveniseră deja fizice. Orice configuraţie animală este o reprezentare unilaterală a spiritului divin. În om, imaginea primordială atinge configuraţia cea mai desăvârşită. Prin gândirea creatoare, această imagine primordială devine vie în om.

Pornind din suflet, pot apărea imitaţii ale bolilor, ca adevărate imagini maladive. Gândirea materialistă şi spiritual-ştiinţifică au un mare efect asupra lăuntricului omenesc. Omul trebuie să creeze din nou în lăuntricul său, altfel puterea lui productivă se pustieşte. În cazul fricii, sufletul creează un punct central al voinţei. Este ca o strângere a sângelui, devenim palizi. În cazul ruşinii, omul vrea să-şi şteargă Eul. El ar vrea să dispară în Univers. Sângele se revarsă în afară. Astfel, toate procesele sufleteşti pot avea un efect în procesele organismului. Gândurile abstracte au efectul cel mai redus asupra organismului. Omul este planta inversată. Rădăcina ei corespunde capului omului. Cândva, omul va putea aduce, lipsit de pofte, semenii săi pe lume. Acest fapt este reprezentat în imaginea sfântului Graal. Astfel de imagini au efect însănătoşitor. Dacă omul nu poate crea imaginaţiuni lăuntrice, toată puterea se îndreaptă spre interior. Cu cât mai puţin pătrunde omul în existenţa generală a lumii, cu atât mai mult simte el ceea ce se desfăşoară în organismul său. Aceasta este cauza pentru sentimente false de teamă şi idei false de boală. Imaginile incorecte produc dereglări sufleteşti, care devin mai târziu dereglări trupeşti. În vechile tragedii, eroul învingea suferinţa; acest fapt însănătoşeşte. Vărsarea de sânge din basme este un mijloc corect de educaţie. Dacă omul o vede  exterior într-o imagine, el o poate învinge. Obsesia bolii se bazează pe o lipsă de productivitate. Ştiinţa spirituală înarmează omul faţă de influenţele civilizaţiei. Animalul transpus în captivitate se îmbolnăveşte. El nu poate dezvolta o putere contrară. Omul trebuie să transforme influenţele prin activitate lăuntrică. Atunci ele pot fi folosite pentru o dezvoltare superioară a omului.

Orice om are o sănătate individuală. Prin idealurile religioase este transformat trupul astral. Prin artă sau prin marii fondatori de religii, trupul eteric. Prin exerciţiile spiritual-ştiinţifice, trupul fizic. Omul poate prelucra lăuntric impresiile culturale. Este nesănătos tot ceea ce aduce o dizarmonie între influenţele exterioare şi viaţa lăuntrică. Dacă lăuntricul este prea slab pentru a prelucra totul, pot apărea maladii isterice. Continua întrebare „de ce?” poate conduce la stări de ipohondrie. Naturile mai slabe nu pot opune influenţelor exterioare un lăuntric puternic. Omul trebuie făcut capabil să-şi suporte mediul înconjurător. În orice educaţie şi activitate publică trebuie lucrat astfel încât omului să-i fie posibilă bucuria şi satisfacţia în viaţă. Efectul însănătoşitor al iubirii constă în faptul că ne revărsăm lăuntricul în afară. Dacă prin citirea unei cărţi se formează imagini, atunci există o activitate productivă care aduce fericire. Realităţile spirituale trebuie să ajungă în ştiinţă. O concepţie puternică despre lume stabileşte armonie.

Ştiinţa spirituală ne conduce în adevărata cunoaştere a realităţii. Muncitorul modern este un rezultat al evoluţiei ultimelor secole. Stăpânirea legilor naturii se cristalizează în industrie şi circulaţie. Există o dizarmonie între dorul omenesc şi ceea ce ne oferă viaţa în realitatea ei. Profesiunea şi câştigul s-au schimbat foarte mult în relaţia lor cu omul. Odinioară, mulţi oameni aveau o legătură personală a sufletului cu munca lor. Aceasta s-a pierdut în cea mai mare parte. Profesiunea se exprimă în muncă, câştigul în salariu. Nu este vorba de raporturi, ci de dezvoltarea sufletului omenesc. Numai prin transformarea sufletului omenesc poate surveni fericirea şi progresul, şi niciodată prin simpla organizare. Organizările care devin cauză a sărăciei şi mizeriei sunt create mai întâi de către om. Omul nu poate suferi decât de pe urma oamenilor. În viaţa socială, poate fi favorabil pentru fericirea oamenilor numai ce aceştia nu fac pentru ei, ci pentru întreaga colectivitate. În lumile spirituale, sufletele popoarelor, sufletele-grup, spiritele comunităţilor, sunt o realitate. Activitatea trebuie corelată prin înţelepciune şi structurare. Nu este vorba să se dea cuiva de lucru, ci ca munca executată să fie făcută pentru nevoile colectivităţii. Sentimentul de apartenenţă la grupe omeneşti, izvorât din adevărata înţelepciune, trebuie să devină un impuls.

Aristotel spunea că după străvechea învăţătură, stelele ar fi zei. Astrologia conduce, chiar dacă într-o formă denaturată, înapoi la înţelepciunea străveche a omenirii. Pentru ea, stelele erau corpuri ale entităţilor spiritual-divine. De la o stea la alta acţionau puteri spiritual-sufleteşti. Astăzi, omul mai vede în stele doar corpuri pur fizice. În plantă acţionează puteri de atracţie şi de respingere suprasensibile. Dacă ar acţiona numai puterile solare singure, evoluţia ar fi supra-accelerată, puterile Pământului acţionează inhibitor. Pământul este un întreg viu. Sufletele-grup animale îşi înconjură planetele. Fiecare planetă îşi are propriile ei puteri înconjurătoare. Ca embrion, omul este supus puterilor lunare. Trupul omenesc este dependent de Lună în ceea ce priveşte forma sa. Soarele şi Luna reprezintă contrastul necesar evoluţiei omeneşti dintre viaţă şi formă. Dincolo de lumina terestră se află viaţa ce se revarsă din Soare. De la stele, Soare şi Lună nu se revarsă numai raze de lumină, ci şi curenţi spirituali de viaţă. Omul s-a născut din spaţiul cosmic, din spiritul cosmic, ca şi spaţiul stelar.

Din marile idealuri izvorăsc sentimente puternice, care înaripează activitatea cotidiană. Ştiinţele naturii conchid din resturile lumilor şi entităţilor dispărute, asupra stărilor anterioare ale Pământului. Dincolo de fizic sunt puteri supra-fizice. În somn, trupul astral şi Eul se separă de trupul fizic şi cel eteric. Prin iniţiere, omul dobândeşte ochi şi urechi spirituale. Atunci trupul astral parcurge iluminarea. Ştiinţa spirituală vede în trupul astral şi Eu elementul originar al omului. Viaţa lăuntrică a existat înaintea celei exterioare. Materia este spirit condensat. Omul a existat ca fiinţă spirituală pe Pământ înainte de apariţia celorlalte regnuri ale naturii. el a început să cristalizeze din sine mai întâi formele inferioare de animale, apoi cele superioare. Regnul animal şi regnul vegetal reprezintă trepte existenţiale rămase în urmă ale dezvoltării omeneşti. Tot ceea ce este nedesăvârşit se poate raporta la ceva superior. Tot aşa, Pământul a fost iniţial o fiinţă spirituală. În om există organe pe cale de dispariţie şi organe la începutul existenţei lor. Inima va fi un instrument al sufletului. Omul va putea produce în viitor mai mult decât configuraţii aeriene. Laringele va fi organul de reproducere al omului viitorului. Omul se spiritualizează şi la sfârşitul Pământului se întoarce înapoi în spirit.

În cultura persană, împărăţiei puterilor bune a lui Ormuzd i se opunea împărăţia puterilor rele a lui Ahriman. În legende se vorbeşte despre o împărăţie a iadului, de la grecescul Tartaros, până la zeiţa morţii Hel, care îi lua la sine pe morţii nedemni. Dante descrie această lume, iar Goethe prezintă în Mefisto pe reprezentantul puterilor Infernului. În om există o dualitate: trupesc-fizicul, supus eredităţii şi spiritual-sufletescul, supus reîncarnării. În somn, spiritual-sufletescul se separă de trupesc. După moarte, omului îi apar imagini din viaţa trecută. Un extract al ultimei vieţi rămâne legat de fiinţa omenească. Prin moarte, trupul astral nu-şi depune cu uşurinţă poftele, deşi îi lipseşte trupul fizic, instrumentul satisfacerii lor. El suferă durere datorită poftelor, până când aceasta este stinsă de nesatisfacere. Acesta este un răspuns al purificării. Un om care s-a identificat cu trupul său fizic are o existenţă mai dificilă după moarte decât un om care a întrezărit spiritual-sufletescul suprasensibil. Din rodul vieţii precedente, omul îşi alcătuieşte trupul vieţii sale următoare. În felul acesta, în om sunt conţinute roadele vieţilor sale anterioare. Acesta este drumul de desăvârşire al omului prin vieţile terestre. Omul are în sine o putere progresivă şi una inhibitoare. Pe de o parte, luăm cu noi experienţele vieţii ca rod al vieţii. Pe de altă parte, ne unim cu lumea fizică. Dacă omul nu are înţelegere decât pentru fizic, acest fapt reprezintă un chin Infernal în spiritual. Prin faptul că puterile inhibitorii s-au dezvoltat în om, spiritul a pătruns în sensibil şi a putut să ia cu sine roadele sensibilului. Frâna, aflată în serviciul spiritualului constituie cel mai înalt purtător al progresului.