Rudolf Steiner
DE LA IISUS LA CHRISTOS

GA 131

NOTE

În conferinţa din 7 mai 1923 ţinută la Dornach (Ideea pascală, revelaţia înălţării la cer şi misterul Rusaliilor – GA 244) Rudolf Steiner spune, referitor la ciclul de conferinţe De la Iisus la Christos:„…acest ciclu, care a fost ţinut la Karlsruhe şi care, dintr-un sentiment de datorie esoterică, exprima pe atunci nişte adevăruri pe care mulţi oameni vor să le ţină învăluite în taină, a fost tocmai din acest motiv cel mai duşmănit. Se poate spune chiar, dinspre anumite laturi, că adversitatea împotriva antroposofiei a început tocmai de la acest ciclu.”

Referitor la textul de bază: Nu este cunoscută persoana care a stenografiat aceste conferinţe. Nu s-a păstrat, de asemenea, nici stenograma originală, nici o copie dactilografiată a transcrierii stenogramei în clar-text. Ca bază de referinţă există doar primul manuscris dactilografiat din 1912. Acesta, precum şi prima ediţie a cărţii din 1933, au fost editate de către Marie Steiner. Pentru ediţiile următoare textul a fost complet revăzut şi s-au trecut în note modificările, puţine la număr, care au fost făcute.

Pentru ediţia a 7-a (1988), textul a fost complet revăzut şi prevăzut cu un cuprins dezvoltat şi un index de nume amănunţit.

Titlul ciclului de conferinţe a fost dat de Rudolf Steiner.

Cuvintele „teosofie"şi „teosofic" folosite la momentul respectiv în cadrul conferinţelor trebuie înţelese de fiecare dată în sensul ştiinţei spiritului de orientare antroposofică (antroposofie). Pe baza unei indicaţii ulterioare explicite a lui Rudolf Steiner ele s-au înlocuit, acolo unde a fost posibil, cu „antroposofie” şi „antroposofic” sau „ştiinţă a spiritului” şi „spiritual-ştiinţific”.

Operele lui Rudolf Steiner din cadrul ediţiei complete (GA) sunt indicate în note cu numărul lor bibliografic.

1. „Şi tocmai acest Iisus, istoric... în Karlsruhe şi-a găsit cei mai de seamă reprezentanţi...”: în principal, Arthur Drews (1865-1935). Din 1898 profesor agregat la Universitatea Tehnică din Karlsruhe. A făcut mare senzaţie cu publicaţiile sale de istorie a religiilor, Mitul creştin, 2 voi., Jena, 1910 şi 1911, şi conferinţa sa la aşa-numita discuţie pe teme religioase de la Berlin (31 ianuarie şi 1 februarie 1910): „Este Iisus o personalitate istorică?”, publicată sub titlul: A trăit Iisus?, Berlin şi Leipzig, 1910.
   Referitor la actualitatea, pe atunci arzătoare, a întrebărilor despre Iisus istoric, vezi articolul lui David Hoffmann „A trăit Iisus? – Notiţe referitoare la cercetarea vieţii lui Iisus”, precum şi catalogul I: „Bibliografie la temele «Viaţa lui Iisus», şi „Critica modernă a Evangheliilor în compartimentul «Teologie» al bibliotecii Rudolf Steiner” şi catalogul II: „Menţionări ale «Cercetării vieţii lui Iisus» şi ale criticii moderne a Evangheliilor şi a autorilor acestora în opera lui Rudolf Steiner”, din „Contribuţii referitoare la Operele complete ale lui Rudolf Steiner”, nr. 102, Dornach, 1989.
2. „... conform părerii unuia dintre cei mai reputaţi cunoscători ai problemei...”: Adolf von Harnack (1851-1930), Esența creştinismului, Leipzig, 1901, p. 13: „Sursele noastre pentru vestirea lui Iisus sunt – cu excepţia câtorva ştiri importante venind de la Apostulul Pavel – primele trei Evanghelii. În rest, tot ceea ce ştim în afara acestor Evanghelii despre istoria şi predica lui Iisus este atât de puţin, încât se poate uşor scrie pe o coală quatro.”
3. Flavius Josephus, 37 – 95 d. Chr., istoric grec de origine evreiască. Comp. „Antichităţi ebraice”, XVIII, 3, 3.
4. Publius Cornelius Tacitus, aprox. 55-120 d. Chr., istoric roman. Comp. „Annale”, 15,44.
5. „... profesorul Drews...”: Comp. nota 1.
6. Aurelius Augustinus, 353-430. Cel mai renumit dintre teologii occidentali vechi. Pentru pasajul citat, comp. Retractationes L.I., cap. XIII, 3.
7. Publius Aelius Aristide, 129-cca 189 d. Chr., retor grec. Pentru pasajul citat, comp. Aelii Aristides Smyrnaei Hieroi Logoi, H: 32. cf. ed. Br. Kiel, voi. II, p.401.
8. Pavel, I. Cor., 15,45.
9. Pavel, I. Cor., 15,13ş.u.
10. Meister Eckhart, aprox. 1260-1327, mistic german, dominican. Vezi Deutsche Predigten und Traktate, editat şi tradus de Josef Quint, München, 1963, p. 227 (Predică despre „Quasi vas auri solidum ornatum omni lapide pretioso”, cap. 5,16). Vezi şi Rudolf Steiner, Mistica la începutul vieţii spirituale moderne şi raportul ei cu conceţia modernă despre lume (1901), GA 7, pp. 39-52.
11. „Ochiul de n-ar fi fost solar...”: Goethe, Nobile xenii, III. Goethe citează această maximă, în context gnoseologic, în „Zur Farbenlehre”, Partea didactică, Introducere, Scrieri naturalist-ştiinţifice, editată şi comentată de Rudolf Steiner în „Deutsche National-Litteratur”, ed. Kurschner, 5 voi. (1884-1897), retipărit la Dornach 1975,3 voi., GA I c, p. 88.
12. „Ochiul este o creaţie a luminii”: Goethe, Studii preliminare la teoria culorilor, „Ochiul”, Operele lui Goethe, ediţia Sophie,Weimar, 1906, Secţiunea a Il-a, voi. 5, Secţiunea a Il-a, p. 12.
13. „Spiritul este osârduitor...”, Matei 26,41 şi Marcu 14, 38.
14. „...comentariul asupra Evangheliei după Ioan...”: Vezi Rudolf Steiner, Evanghelia după Ioan, opt conferinţe, Basel, 1907, în GA 100, Evoluţia omenirii şi cunoaşterea lui Christos; Evanghelia după Ioan, 12 conferinţe, Hamburg, 1908, GA 103; Evanghelia după Ioan şi raport cu celelalte trei Evanghelii, in special cu Evanghelia după Luca, 14 conferinţe, Kassel, 1909, GA 112.
15. „... în Faptele Apostolilor se menţionează...Botezul de către Ioan Botezătorul...”: În ediţiile anterioare, „Botezul de către Iisus”. Corectură păstrând sensul după pasajul citat de Rudolf Steiner: Faptele Apostolilor 19,17.
16. „…asupra diferitelor exerciţii spirituale...”: Vezi Exerciţiile spirituale ale lui lgnaţiu de Loyola. în biblioteca lui Rudolf Steiner se găseşte traducerea lui Bernhard Kohler, editată şi cu o introducere de Rene Schickele, în colecţia „Kultur-Dokumente”, Berlin şi Leipzig, fără an, cap.: „A doua săptămână. Ziua a patra. Consideraţii despre cele două steaguri, unul al lui Christos, conducătorul şi stăpânul nostru suprem, celălalt al lui Lucifer, duşmanul cel mai mare al naturii omeneşti.”
17. „împărăţia mea nu este din lumea aceasta!”: Ioan 18, 36.
18. „...toate împărăţiile lumii şi gloria lor”: Matei 4,8.
19. „În ciclurile de conferinţe anterioare noi am comparat între ele iniţierea creştină, cu cele şapte trepte ale sale, şi iniţierea rosicruciană, care are, de asemenea, şapte trepte de iniţiere”: Vezi Rudolf Steiner, În faţa porţii teosofiei, 14 conferinţe, Stuttgart, 1906, GA 95; Teosofia rosicrucienilor, 14 conferinţe, Munchen, 1907, GA 99; precum şi ciclurile despre Evanghelia după Ioan (GA 94, GA 100, GA 103, GA 112), comp. Flinweis, p. 48.
20. ...iniţierea rosicrucienilor a apărut, cu aproximaţie, în secolul al XIII-lea: Vezi Rudolf Steiner, Conducerea spirituală a omului şi a omenirii. Rezultate spiritual-ştiinţifice referitoare la evoluţia omenirii (1911), GA 15; Creştinismul esoteric şi conducerea spirituală a omenirii (1911-1912), GA 130.
21. „...gânditorul consecvent... trebuie în cele din urmă să ajungă să admită ideea de reîncarnare şi karmă...”:
    „De-o sută de ori m-am întrebat:
    Ce pot să ne înveţe cunoştinţele despre natură,
    Aşa cum le putem cuprinde azi cu mintea?
    ...Nu-i nicio ieşire –:
    Să tăgăduiască repetarea vieţilor pământeşti
    Nu poate şi n-are dreptul s-o facă nicio gândire,
    De nu voieşte să rupă cu tot ceea ce
    Strădania cercetătorilor a recunoscut de-a lungul timpului.”
    [Rudolf Steiner, Patru drame-mister (1910-1913), GA 14, drama a doua (1911), Încercarea sufletului, tabloul patru.]
22. Gotthold Ephraim Lessing, 1729-1781. Educaţia neamului omenesc, 1780.
23. Maximilian Drossbach, 1810-1884: în 1849 a apărut lucrarea sa Renaştere sau soluţionarea problemei nemuririi pe cale empirică, conform legilor naturii care se cunosc.
24. „...lucrarea încununată cu premiu...”: Drossbach, fără a fi menţionat numele său, a instituit un premiu de 40 ducaţi-aur pentru cea mai bună continuare a gândurilor aşternute în lucrarea sa mai sus-menţionată. Acestui fapt i se datorează compunerea lucrării Gânduri despre nemurire, ca repetare a vieţilor pământeşti, a lui Widenmann, Viena, 1851, căreia i-a revenit premiul.
25. Gustav Widenmann, 1812-1876. Compară aici şi C.S. Picht, Apariţia ideii de reîncarnare la medicul şi filosoful şvab Gustav Widenmann în anul 1850 şi Ideea de reîncarnare la medicul şi filosoful şvab Gustav Widenmann (1812-1876), tipărite în „Antroposofie, apariţie lunară pentru viaţa spirituală liberă”, anul 14 de apariţie, 1931/1932.
26. „...în mica mea scriere Reîncarnare şi karmă...”: Apărută în 1903 ca articol în revista „Luzhifer-Gnosis”, din 1909, editată în repetate rânduri ca lucrare independentă. În cadrul Operelor complete se găseşte în GA 34, „Luzifer-Gnosis”, 1903-1908.
27. „...Evangheliile sinoptice...”: Evangheliile după Matei, Marcu şi Luca.
28. „Vegheaţi şi rugaţi-vă...”: Matei 26, 41.
29. „...chiar de curând în unele conferinţe ale mele...”: Comp. Rudolf Steiner, Evenimentul apariţiei lui Christos în lumea eterică, 1910, GA 118.
30. „…în momentul morţii, Moise îi prezintă omului registrul păcatelor sale...”: Sursa acestei „formulări de Ev Mediu, ce îşi are izvorul în rosicrucianism”, nu a putut fi descoperită. Eventual poate fi vorba de o referire făcută în Ioan 5,45: „Este cine să vă învinuiască, Moise...”
    Vezi, în plus, raportul detaliat privitor la cercetările pe marginea expresiei: „Moise, judecător karmic” din „Contribuţii la Operele complete ale lui Rudolf Steiner”, nr. 102, Dornach, 1989.
31. „Dacă, de exemplu, în cadrul literaturii teosofice a devenit foarte popular obiceiul de a se vorbi de individualităţi omeneşti superior evoluate...”: Aşa-numiţii „maeştri”, termen pe care A.P. Sinnet l-a introdus pentru prima oară în literatură în cartea sa Budismul esoteric. Comp. aici şi conferinţa lui Rudolf Steiner, ţinută la Berlin în 13 octombrie 1904, aflată în Originea şi ţelul final al omului. Noţiuni de bază ale ştiinţei spiritului, 1904/1905), GA 53.
32. Gautama Buddha, aprox. 560-480 î.Chr.
33. „Iar dacă dumneavoastră vă amintiţi ceea ce s-a spus în conferinţele trecute despre evoluţia unuia dintre copiii Iisus...”: Vezi nota 70.
34. Apollonius din Tyana, mort în jurul anului 100 d.Chr. în Efes, contemporan cu Christos. Filosof neopitagoreic şi făptuitor de minuni din Asia Mică. În secolul III d.Chr. Flavius Philostratus a scris biografia sa romanţată: Viaţa lui Apollonius din Tyana. În Antichitate chiar şi, de asemenea, mai târziu, el a fost comparat de Voltaire, de exemplu, cu Christos. Compară şi cu conferinţa lui Rudolf Steiner de la Dornach din 28 martie 1921, aflată în Responsabilitatea omului pentru evoluţia lumii, GA 203, şi cu capitolul „Apollonius din Tyana şi Iisus din Nazaret”, din Emil Bock, Cei trei ani. Contribuţii la istoria spirituală a omenirii, vol. 6 (1946), ediţia a 6-a, Stuttgart, 1981, pp. 15-42.
35. Blaise Pascal, 1623-1662, matematician şi filosof francez. În lucrarea sa Pensees sur la religion (1670) se găseşte, între altele, la nr. 527 din ediţia clasică din Bruschvieg, acest gând fundamental: „Cunoaşterea lui Dumnezeu fără cunoaşterea mizeriei (umane) conduce la orgoliu, cunoaşterea mizeriei fără cunoaşterea lui Dumnezeu conduce la disperare. Cunoaşterea lui Iisus Christos creează mijlocul, întrucât în ea îl găsim atât pe Dumnezeu cât şi mizeria noastră.”
36. Vladimir Soloviov, 1853-1900, filosof rus. Citatul, redat liber de Rudolf Steiner, provine din lucrarea Fundamentele spirituale ale vieţii (1884). „Introducere: Despre natură, despre moarte, despre păcat, despre lege şi despre har”, în prima traducere germană a lui N. Hoffmann, Leipzig, 1907. Mai târziu, la îndemnul lui Rudolf Steiner, Harry Köhler (Harriet von Vacano) traduce această scriere şi altele, editate de către Eugen Diederichs, Jena, 1914, şi în Editura Der kommende Tag, Stuttgart, 1921/1922.
37. „Ce are însă o realitate deplină pentru a lega sufletul cu nemurirea?” În copia dactilografiată a manuscnului şi în prima ediţie a cărţii din 1933 stă scris, în mod fals: „pentru a uni sufletul cu natura”. Schimbarea naturii cu nemurirea s-a făcut conform textului lui Soloviov, care aici este redat de Rudolf Steiner. Comp. şi nota precedentă.
38. Immanuel Kant, 1724-1804. Conceptul său de credinţă pomenit de Rudolf Steiner sună textual aşa: „A trebuit deci să abrog ştiinţa pentru a face loc pentru credinţă.” Critica raţiunii pure, Cuvânt înainte la ediţia a 2-a (1787).
39. „... cuvintele lui Augustin”: Comp. nota 6.
40. „Justin Martirul are în scrierile sale o expunere foarte curioasă”: Părinte al Bisericii din secolul al II-lea care a căutat să dovedească filosofic justeţea creştinismului ca religie. Apologia creştinismului, 1, 46.
41. „... Socrate şi Heraclit...”: Pe acesta pagină apar de mai multe ori aceste două nume. În copia dactilografiată a manuscrisului din 1912 şi în cartea editată din 1913, în loc de „Heraclit” era scris „Platon”. Deoarece însă Rudolf Steiner îl citează aici pe Justin Martirul, la care nu apare Platon ci Heraclit, s-a efectuat corectura corespunzătoare.
42. „Ceea ce spunea deci Ioan Botezătorul”: Comp. Matei 3, 1-12, Marcu 1, 1-8, Luca 3,1-20, Ioan 1, 19-28.
43. „... disputele... care au avut loc cu privire la fiinţa şi personalitatea lui Iisus din Nazaret şi la fiinţa şi individualitatea lui Christos...”: Se are în vedere, evident, disputa între arianism şi atanasianism din secolul IV. Arius (preot comunal din Alexandria) şi aşa-numiţii arieni fac o deosebire între fiinţa lui Christos şi fiinţa lui Dumnezeu-Tatăl: Atanasius (episcop din Alexandria) şi adepţii săi combat această separare. După ce, deja la primul Conciliu ecumenic (Niceea, 325), arianismul a fost condamnat, atanasismul, după lupte aprige şi înfrângeri grele, însă vremelnice, repurtează la al doilea Conciliu ecumenic (Constantinopol, 381), prin adoptarea noţiunii de „consubstanţialitate” (de aceeaşi fiinţă), victoria definitivă.
44. „Dacă sufletul lui Richard Wagner nu s-ar fi maturizat...”: Vezi lucrarea sa Eroism şi creştinism; comp. Opere literare şi poezii, în 10 vol., editate de Wolfgang Golther, Leipzig, lipsă anul, vol. 10, pp. 275 ş.u. Expuneri despre religie şi artă, cap. 2, „Eroism şi creştinism”.
45. „Dacă aţi urmărit explicaţiile Evangheliilor, aşa cum au fost date ele aici...”: Vezi Rudolf Steiner, Evanghelia după Ioan, GA 100; Evanghelia după Ioan, GA103; Evanghelia după Ioan şi raport cu celelalte trei Evanghelii, in special cu Evanghelia după Luca, GA 112; Evanghelia după Luca, GA 114; Tainele mai profunde ale devenirii omeneşti în lumina Evangheliilor, GA 117; Evanghelia după Matei, GA 123; Excurs în domeniul Evangheliei după Marcu, GA 124; Evanghelia după Marcu, GA 139.
46. Cronica Akasha: Vezi Rudolf Steiner, Din Cronica Akasha (1904-1908), GA 11, şi Cercetări din Cronica Akasha. Evanghelia a cincea (1913/1914), GA 148.
47. „Christos Iisus ... răspunde celui care îl întreabă «Tu ai spus-o!»”: Matei 26, 64.
48. „Tot ceea ce s-a spus mai bine cu privire la naşterea acestei Evanghelii se găseşte deja în volumul trei al Doctrinei secrete de H.P. Blavatsky”: Comp. volumul HL Esoterism, tradus din engleză după ediţia întâi de Robert Froebe, Leipzig, f.a., pp. 148 ş.u. Este posibil ca în această parte a notiţelor luate în timpul conferinţei să nu se fi reţinut exact cele expuse de Rudolf Steiner, astfel încât neclaritatea să fi apărut datorită unor eventuale concentrări de text, ca şi cum ar fi vorba despre textul grecesc al Evangheliei canonice după Matei, care pe vremea lui Hieronimus (340-420) era, încă demult, unanim cunoscută în creştinătate. Asupra ei Hieronismus nu mai putea exercita nicio influenţă. Evident, exista însă o astfel de posibilitate privitor la forma pe care a dat-o traducerii sale în limba greacă a unui text, pe care l-a cunoscut în Caesareea şi despre care credea că reprezintă originalul ebraic al lui Matei (astăzi aşa-numita Evanghelie a evreilor), (De viris illustribus III). Acesta traducere nu s-a păstrat, în afara câtorva citate. Faptul că Rudolf Steiner avea în vedere o astfel de formă preliminară a Evangheliei după Matei reiese în primul rând din ciclul său de conferinţe, ţinut un an mai înainte, despre Evanghelia după Matei (conferinţa a patra), în care el se sprijinea, evident, pe o lucrare a lui Daniel Chwolson, Referitor la problema dacă Iisus a trăit sau nu, Leipzig, 1910, existentă în biblioteca sa, în care se demonstrează că „în jurul anului 71 d.Chr. nu numai că exista o Evanghelie a lui Matthäi, dar ea era bine cunoscută creştinilor din acea vreme.” Rudolf Steiner face referire la acest original al Evangheliei după Matei şi în conferinţa sa din 20 noiembrie 1911, ţinută la München, aflată în GA 130, Creştinismul esoteric şi conducerea spirituală a omenirii.
    Afirmaţia lui Hieronimus, citată în acest volum, despre periculozitatea unor comunicări esoterice se găseşte într-un schimb de scrisori dintre Hieronimus şi episcopii Chromatius şi Heliodorus, care de cele mai multe ori este datat ca fiind anterior manuscriselor după Evanghelia apocrifă a copilăriei (lui Iisus, n. t.), atribuită lui Matei, Liber de ortu beatae Mariae et infamia salvatoris; paternitatea lui Hieronimus nu poate fi însă certificată.
49. Hieronimus, 340-420, pe numele lui Eusebius Sophronius H., a revizuit versiunea veche latină a Bibliei „Itala”, din care a provenit versiunea, parţial revăzută de el, „Vulgata”. Ca traducător al Bibliei, ca exeget, prin cunoştinţele sale de latină, greacă şi ebraică, prin scrierile sale, el trece ca una dintre cele mai importante apariţii din istoria teologiei.
50. Ebioniţii: Evrei convertiţi la creştinism, care păstrau cu stricteţe ritul şi legea iudaice şi îl mărturiseau pe Christos în sensul iudaic, drept Mesia care trebuia să vină şi drept Fiul lui Dumnezeu. Ebioniţii utilizau aşa-numita „Evanghelie ebionită”, botezată aşa după numele lor, care era înrudită cu „Evanghelia evreilor”, tradusă de Hieronimus.
51. „... dacă răsfoim primele lucrări ale literaturii creştine, vedem că Apollonius din Tyana este mereu acuzat...”: Comp. cu nota 34.
52. „Inspiraţiile lui Homer...”: Se au în vedere cele mai vechi epopei greceşti, Iliada şi Odiseea, compuse în secolul al IX-lea î.Chr. de poetul grec Homer.
    
    
53. Eschil, 525-456 î.Chr.
54. „Mai bine să fii un cerşetor în tărâmul de sus decât un rege în împărăţia umblelor!”: Homer, Odiseea, cântul XL, versurile 488-491 (sufletul lui Ahile, evocat prin jertfe de către Ulise, îi vorbeşte lui Ulise):
    Nu-mi preamări, drept consolare, moartea gloriosule Ulise,
    Adevăr îţi zic, mai bine ca pălmaş pământul îl lucrez
    Ca ultimul dintre felahi, ce viaţa jalnic şi-o trăieşte,
    Decât întreaga ceată de morţi ce-au putrezit să stăpânesc.
55. „... cele patru mari adevăruri ale lui Buddha...”: Din prima predică a lui Buddha după iluminarea sa, renumita predică de la Benares, Despre calea octuplă, cauza şi înlăturarea suferinţei.Vezi conferinţa lui Rudolf Steiner despre Buddha din Răspunsuri ale ştiinţei spirituale la marile probleme ale existenţei, GA 60, şi Hermann Beck, Buddha şi învăţătura sa (1916), ediţie nouă (Stuttgart),
    1958, pp. 136-233 (secţiunea U).
56. „... acea convorbire care se spune că a avut loc între regele Milinda şi un înţelept budist...”: Vezi „Milindapanha”, convorbirea scrisă în limba pali, dintre Menandros şi călugărul budist Nagasena. Traducerea în germană de F. Otto Schrader, Întrebările regelui Menandros, Berlin, 1905.
57. „Să nu îţi faci chip al lui Dumnezeu!”: Cartea a doua a lui Moise, Ieşirea, 20.
58. „Leapădă-l pe Dumnezeul tău...”: Iov 2, 9.
59. „Ştiu că Salvatorul meu este viu!”: Iov 19, 25.
60. „Copii, iubiţi-vă unii pe alţii!”: Ioan, Epistola 1, 4.
61. Citat din Apostolul Pavel: Redare liberă de Rudolf Steiner.
62. David Friedrich Strauss, 1808-1874, teolog protestant.
63. „... în lucrarea sa despre Reimarus...”: H. S. Reimarus şi apologia sa în favoarea adoratorilor pe baze raţionale ai lui Dumnezeu (voi. V al Operelor complete).
64. Şibolet: Proverbial pentru „semn de recunoaştere şi de deosebire” (comp. funcţia acestui cuvânt în Vechiul Testament: Judecători 12,5-6).
65. „Şi, aproape în aceeaşi perioadă, citim într-o revistă elveţiană...”: Ziarul nu a putut fi identificat.
66. Evanghelia după Ioan, cap. 20,1-17, citat după Carl Weizsäcker, Das Neue Testament,Tubinghen, 1904 (ediţia a noua a variantei originale).
67. Citat din Pavel: Epistola I către Corinteni 15, 45.
68. „... expresia folosită de mine în drama-mister Încercarea sufletului pentru existenţa unică a lui Christos într-un corp de carne trebuie luată ad
    litteram şi foarte în serios”: Încercarea sufletului, tabloul opt, cuvintele celui de-al doilea maestru de ceremonii:
    Din revelaţia Maeştrilor, noi ştim
    Cum oamenii în viitor vor vedea,
    Prin lumina spiritului, înalta fiinţă solară,
    Care-a trăit o dată numai într-un trup pământesc.
69. „...conferinţele mele ţinute la München sub titlul: Minuni cosmice, încercări sufleteşti şi revelaţii spirituale: Un ciclu de zece conferinţe, München , 1911, GA 129.
70. „... doi copii Iisus...”: O trecere în revistă referitoare la datele importante, când Rudolf Steiner a vorbit despre taina celor doi copii Iisus, se găseşte în Informaţii ale colectivului de administrare a operei postume a lui Rudolf Steiner, cu publicări din cadrul arhivei, caietul 8, Dornach, Crăciunul anului 1962, şi în articolul Hellei Krause-Zimmer, „Când a început Rudolf Steiner să vorbească despre cei doi copii Iisus?”, din „Mittelungen aus der antroposophischen Arbeit in Deutschland”, nr. 163, Paşte, 1988, pp. 28-41. Vezi şi Adolf Arenson, Copilăria lui Iisus. Cei doi copii Iisus, Stuttgart, 1921, şi Emil Bock, Copilăria şi tinereţea lui Iisus. Contribuţii la istoria spirituală a omenirii, voi. 5 (1939), ediţia a V-a, Stuttgart, 1982, şi Hella Krause-Zimmer, Cei doi copii Iisus în arta plastică, ediţia a IlI-a, Stuttgart, 1986.
71. „...el vorbea chiar de la naştere...”: începutul aşa-numitei Evanghelii arabe a copilăriei relatează faptul că Iisus a vorbit pe când se afla încă în leagăn. El îi spunea mamei lui, Maria: Eu sunt Iisus, Fiul dumnezeiesc, Cuvântul cosmic.
    Textul originar arab: C.Thilo, Codex apocryphus Novi Testamenti I,Leipzig, 1832, pp. 65-130. Traducere latină: Constantin Tischendorf, Evangelia apocrypha (1853), ediţia a Il-a, Leipzig 1876. Traducere germană (pe baza traducerii latine a lui Tischendorf): Emil Bock, Copilăria lui Iisus. Două Evanghelii apocrife, traduse şi cu introducere de Emil Bock, München, 1924, pp. 113-171, retipărită în: Emil Bock, Copilăria şi tinereţea lui Iisus, loc. cit., pp. 285-316.
72. „... traducerea lui Weizsäcker...”: Vezi nota 66.
73. „Voi sunteţi sarea pământului!”: Matei 5,13.
74. „...în fantoma eliberată de orice gravitaţie pământească, pe care ea o privrea acum clarvăzător...”: Acest paragraf a fost reprodus, evident, pe baza unei erori de stenografiere, perpetuată în mod absurd până acum (înşiruire greşită a părţilor de propoziţie). Pentru ediţia a şaptea, propoziţia relativă a fost aşezată, în mod corespunzător, înainte.
75. Johann Albrecht Bengel, 1687-1752.
76. Friedrich Christoph Oetinger, 1702-1782. Compară aici: Rudolf Steiner, Pietre de construcţie pentru o cunoaştere a Misteriului de pe Golgota. Metamorfoză cosmică şi umană, GA 175. Emil Bock, Mesagerul spiritului. Istorie spirituală şvabă şi viitor creştin, Stuttgart, 1955.
77. „...în prefaţa la un studiu apărut în 1847”: Vezi Teosofia lui Friedrich Christoph Oetinger conform principiilor ei. O contribuţie la istoria dogmatică şi la istoria filosofiei, Tübingen, 1847, cu un Cuvânt înainte de Richard Rothe.
78. „... ceea ce cunoştea acest om simplu din Turingia – el se numea Volker...”: Despre acest ţăran, care a trăit în prima jumătate a secolului al XVIII-lea în Grossrudestedt, la nord de Erfurt, nu relatează decât Oetinger în Autobiografia sa şi în scrisorile sale. Conform acestora, Volker trebuie să fi fost un om extraordinar şi să fi făcut o impresie profundă asupra lui Oetinger. El ar fi posedat facultatea contemplării interioare şi l-a povăţuit pe Oetinger, care în două rânduri a stat, un timp ceva mai îndelungat, la el. Vezi ECh. Oetinger, Autobiografie, Metzingen, 1961, pp. 61-67 (cap. „A doua călătorie”). Detalii referitoare la aceasta, vezi în articolul lui C.S. Picht, „Marcus Völker”, din ziarul „Die Drei”, anul VII de apariţie, 1927, Caietul VIII, şi articolul lui Walter Conradt, „Oetinger despre Markus Völker”, din ziarul „Waldorf-Nachrichten”, anul III de apariţie, nr. 15,Stuttgart,august 1921, pp.358-362.
79. „... Capesius şi Strader apar în lumea astrală...”: Vezi Rudolf Steiner, Poarta iniţierii, tabloul 4, din Patru drame-mister, GA 14.
80. „...pe vremea în care Ioan Botezătorul rostea cuvintele...”: Vezi nota 42.
81. „... nebuloasa originară Kant-Laplace...”: Teoria cosmogonică a nebuloasei, a lui Kant, Istoria universală a naturii şi teoria cerului, sau încercare de explicare a alcătuirii şi originii mecanice a întregii arhitecturi a Cosmosului, conform principiilor newtoniene, 1755, a fost completată în câteva puncte esenţiale de către Laplace în 1796; denumită generic teoria Kant-Laplace.
82. „...când cineva afirmă cele pe care vi le-am citat mai înainte...”: în conferinţa a Vl-a a acestui volum.
83. „…în ciclul de conferinţe referitoare la Evanghelia după Ioan...”: Vezi nota 14.
84. „...în ciclurile de conferinţe corespunzătoare, care fac parte deja din ciclurile elementare ale muncii noastre spiritual-ştiinţifice...”: Vezi nota 19.
85. Lessing: Vezi nota 22.
86. Maximilian Drossbach: Vezi nota 23.
87. „Poate fi ucenicul Său numai acela care spune: Fac aceasta celui mai mic dintre fraţii mei...”: Comp. Matei 25, 40.
88. Gustav Widenmann: Vezi nota 25.
89. „...discuţia dintre regele Milinda şi înţeleptul Nagasena...”: Vezi nota 56.
90. „...dacă ne aducem aminte că Buddha... şi-a exercitat acţiunea în corpul astral al copilului Iisus din linia lui Nathan...”: Vezi conferinţa a VIII-a din acest volum, precum şi Evanghelia după Luca, GA 114.
91. „... conferinţele ţinute mai demult la Berna...”: Vezi Rudolf Steiner, Evanghelia după Matei (1910), GA 123; Creştinismul esoteric şi conducerea spirituală a omenirii (1911 /1912), GA 130.
92. Esenienii: Sectă iudaică cu legi severe, ascetice şi parţial monahale. Comp. aici prelegerile lui Rudolf Steiner din Creștinismul ca fapt mistic și misteriile Antichității (1902), GA 8, pp. 146-149, şi din Din tainele Cronicii Akasha. Evanghelia a cincea (18 conferinţe 1913/1914), GA 148.
93. ... „Gautama Buddha... tradiţiile orientale...”: Neatestate.
94. „Cine cu zel s-a străduit...”: Goethe, „Faust” II, actul 5, „Munţi cu prăpăstii”, versurile 11936 ş.u.

AcasăLucrări OnlineIndex GA131Precedenta