|
PRIMA
CONFERINŢĂ, Stuttgart, 21 august
1919
Armonizarea
omului de sus (omul suflet-spirit) cu cel de jos (corporal-trupesc) ca
scop al metodicii. Cititul şi scrisul ca domeniu întru totul
fizic, socotitul ca domeniu semi-suprafizic, arta ca domeniu suprafizic
al predării. Legarea celor trei impulsuri în predarea raţională,
ilustrată prin exemplul felului de a introduce litera “F”. Dezvoltarea
literelor din forme în imagini. Necesitatea pătrunderii predării
cu un element artistic; acţiunea elementului artistic asupra voinţei.
Educarea ca artă. “A merge de la întreg spre detaliu” ‒ principiu
fundamental al metodicii cu exemple din predarea scrisului şi a
socotitului. Cultivarea sentimentului just al autorităţii. Trezirea
interesului pentru formă la orele de desen. Pregătirea şi dezvoltarea
anumitor facultăţi la anumite vârste, ilustrate prin exemplul
euritmiei la 3-4 ani. Cultivarea corpurilor eteric şi fizic “de sus” cu
ajutorul elementului cap, a corpului astral şi a eului “de jos” prin
trezirea de sentimente şi afecte în copil. Găsirea de comparaţii
pentru spiritualul-sufletesc în natură, ilustrată prin exemplul
sufletului nemuritor şi al fluturelui.
CONFERINŢA
A DOUA, 22 august 1919
Întâlnirea
dintre simpatie şi antipatie în sistemul capului în cadrul
activităţii simţurilor, în omul-piept în cadrul vorbirii.
Ancorarea vorbirii în simţire. Teoria lui “hau-hau” şi teoria lui
“bing-bang” din lingvistică. Exprimarea unor mişcări sufleteşti
lăuntrice, bazate pe simpatie, în vocale: nuanţa de uimire
în O, a fricii în U, a admiraţiei în A, a opunerii
unei rezistenţe în E, a apropierii în I, a veneraţiei
în AOU. Imitarea lucrurilor exterioare în consoane,
elementul de antipatie din ele. Vorbirea ca sinteză a elementului
muzical din vocale şi a elementului plastic din consoane. Cuvintele
vorbirii ca expresie a formei în limba germană, ca expresie a
sufletescului la romani (Kopf ‒ testa, Fuß ‒ pedes).
Orânduirea proceselor pământeşti şi cosmice după numărul
25.920: numărul respiraţiilor zilnice, al zilelor vieţii şi al anului
cosmic platonic. Omul ca respiraţie a Cosmosului. Cunoaşterea legăturii
dintre om şi Cosmos ca bază a educaţiei. Raportarea activităţii de
reprezentare la prenatal, a simţirii la viaţă, a voinţei la existenţa
de după moarte. Educarea intelectului şi a voinţei printr-o folosire
justă a antipatiei şi simpatiei. Legături karmice între elev şi
educator.
CONFERINŢA
A TREIA, 23 august 1919
Cele două
curente din domeniul artei: cel plastic-sculptural şi cel
muzical-poetic. Predispoziţia grecilor spre elementul plastic, a
evreilor spre cel muzical. Unirea celor două curente în euritmie.
Introducerea copilului în lumea culorilor: dezvoltarea unor
nuanţe afective în sensul lui Goethe. Naşterea formelor naturale
din culoare; desenul ca ceva ce abstractizează. Trecerea necesară de la
artisticul abstract la cel concret prin activităţile artizanale.
Importanţa de a transmite copilului lucruri pe care încă nu le
înţelege. Folosirea în predare a elementului
muzical-poetic. Individualizarea prin tot ceea ce ţine de
plastic-sculptural, stimularea vieţii sociale prin tot ceea ce ţine de
elementul poetic-muzical. Despre sublinierea elementului muzical
în recitare şi despre felul de a lucra cu poeziile. Despre
structura lăuntrică a ciclurilor de conferinţe. Despre esenţa
cântului: Legarea cosmicului în succesiunea sunetelor cu
cântatul uman în cuvinte ca expresii ale
înţelepciunii care stă la baza lumii. Replăsmuirea ordinii
cosmic-cereşti prin elementul plastic-sculptural, creaţie din nou
în elementul muzical-poetic. Predarea cunoştinţelor despre natură
în clădirea şcolii, alternând cu contemplarea frumuseţii
naturii în aer liber.
CONFERINŢA
A PATRA, 25 august 1919
Importanţa
primei ore de şcoală. Trezirea unui anumit respect faţă de cei mari şi
faţă de cultura lor. Consideraţii făcute de dascăl împreună cu
copilul în legătură cu ceea ce urmează el să înveţe.
Conştientizarea deprinderilor. Evitarea jocului gratuit în
predare. Acţiune asupra formării voinţei şi importanţa repetării,
ilustrate cu ajutorul unor exemple din cadrul orelor: conştientizarea
mâinilor ca organe ale muncii prin desenarea unei linii drepte şi
a unei linii curbe, pictarea unor suprafeţe de culori diferite,
prezentarea unor sunete consonante şi disonante. Trezirea, cu ajutorul
lor, a simţirii pentru frumos şi mai puţin frumos. Stimularea
speranţei, a dorinţei, a hotărârii cu privire la ceea ce urmează
să fie învăţat. Importanţa gramaticii: ridicarea în
conştienţă a vorbirii. Despre procesele care au loc în om sub
influenţa diferitelor părţi de vorbire: Substantiv ‒ separare de
obiect; adjectiv ‒ unire cu obiectul; verb ‒
împreună-făptuire a eului. Euritmia ca revelare a activităţii
omului ce ascultă şi ca igienă a sufletului. Acţiunea geniului limbii
în formarea limbii. Modul de a acţiona al vorbirii în
epocile mai vechi (ex.: cultura ebraică veche). Trezirea sentimentului
just al eului la copii prin modul de a plăsmui orele de predare a
limbilor străine.
CONFERINŢA
A CINCEA, 26 august 1919
Bazele
predării scrisului şi cititului. Calea de la desen spre scris (exemple:
B ‒ Bad, Bar, M ‒ Mund) după principiul dezvoltării
scrisului de la scrierea în imagini (Egipt), trecând pe la
scrierea în semne (fenicieni), până la scrierea actuală
în litere. Consoanele ca desemnare a unor lucruri exterioare,
vocalele ca redare a unor sentimente. Dezvoltarea formelor vocalelor
din forma suflării (exemple A şi I). Trezirea unui sentiment faţă de
dezvoltarea culturii (ilustrată cu ajutorul exemplului despre modul de
a introduce litera D ‒ Dach). Scrierea organică. “Ortografia lui
Puttkammer”; unificarea ortografiei ca moment social; situarea scrierii
ortografice pe baza autorităţii şi dezvoltarea respectului.
CONFERINŢA
A ŞASEA, 27 august 1919
Despre
psihologia experimentală în domeniul pedagogiei, ilustrată prin
exemplul procesului înţelegerii în cazul cititului;
dezvăluirea sensului ca scop, simpla educare în sensul
cunoaşterii bazate pe gândire, drept consecinţă. Dezvăluirea
exagerată a sensului ca obicei rău în cadrul mişcării teosofice.
Dezvoltarea voinţei prin elementul artistic şi prin activitatea
repetată. Dezvoltarea sentimentului prin preluarea de către copil pe
bază pur memorativă a unor lucruri pe care încă nu le
înţelege. Importanţa unei observaţii sufleteşti mai subtile, a
unei considerări mai profunde a vieţii şi a cunoaşterii anumitor
mistere ale vieţii de către educator. Urcuşul dascălului împreună
cu elevii de-a lungul diferitelor trepte şcolare ca necesitate pentru
dezvoltarea facultăţii de a te adânci în ritmul vieţii.
Repetarea ritmică drept principiu al educării. Sterilitatea
rezultatelor de cercetare ale psihologiei experimentale în
legătura cu felurile de memorie, pentru o pedagogie interiorizată.
Ecourile epocii greco-latine în pedagogia actuală.
CONFERINŢA
A ŞAPTEA, 28 august 1919
Şcolile de
la ţară şi şcolile de la oraş cu privire la metodele şi la mijloacele
predării. Problema mijloacelor predării şi felul cum primesc copiii
cunoştinţele despre natură începând de la vârsta de 9
ani. Omul ca sinteză a celorlalte regnuri din natură; descrierea
structurii lui exterioare, a tendinţelor spre formă şi a sarcinilor
principalelor părţi: capul (formă sferică), trunchiul (forma de Lună),
membrele (înfipte în trunchi). Perceperea lumii cu ajutorul
capului, serviciul egoist al picioarelor şi serviciul altruist al
mâinilor. Trecerea la regnul animal. Descrierea artistică a
animalelor, ilustrată prin exemplul sepiei şi al şoarecelui; scoaterea
în evidenţă a deosebirilor. Modul de organizare a membrelor ca
partea cea mai desăvârşită a omului; braţele şi mâinile ca
simbol al libertăţii umane. Caracterul de cap al animalelor inferioare,
caracterul de trunchi al animalelor superioare, caracterul de membre al
omului. Omul ca punct de plecarea pentru întreaga istorie
naturală. Consolidarea conştienţei de sine în jurul vârstei
de 9 ani. Concepţia despre natură a lui Goethe; “Scrisorile despre
educaţia estetică a omului” de Schiller şi “Levana” lui Jean Paul, ca
scrieri pedagogice importante.
CONFERINŢA
A OPTA, 29 august 1919
Plăsmuirea
planului didactic între legitatea exterioară şi cunoaşterea reală
a omului. Trimiterea la om ca sinteză a lumii naturale exterioare
în jurul vârstei de 9 ani. Fortificarea
sufletesc-spiritualului între 12-13 ani: Începutul
înţelegerii impulsurilor şi corelaţiilor istorice. Discutarea
unor procese de fizică între 9-12 ani, aplicarea lor la om
începând cu 12 ani, ilustrată cu ajutorul exemplului
ochiului. Dezvoltarea noţiunilor de fizică în contact cu viaţa
(ex.: mişcarea aerului în camera încălzită).
Înregistrarea de către subconştientul copilului a
contradicţiilor, ilustrată prin exemplul maşinii de electrizat şi al
teoriei despre modul de naştere a fulgerului. Importanţa păstrării
elementului copilăresc just la dascăl. Sesizarea pe bază de sentiment a
proceselor de fizică, ilustrată prin exemplul telegrafului Morse.
Introducerea noţiunii de forţă gravitaţională ca năvălire a corpurilor
solide într-o direcţie; compararea cu năvălirea aerului
într-un spaţiu gol. Noţiunile nesănătoase ale culturii actuale,
ilustrate prin exemplul teoriei relativităţii a lui Einstein.
CONFERINŢA
A NOUA, 30 august 1919
Atingerea
scopurilor didactice cerute din afară printr-o predare economică:
excluderea a ceea ce împovărează dezvoltarea sufletească.
Predarea limbilor străine: traducerea ca irosire a timpului, în
locul ei ‒ povestirea liberă în limba maternă şi în
cea străină. Legarea predării limbii străine de gramatică; deducţie,
judecată şi noţiune; propoziţiile lipsite de subiect ca punct de
plecare. Folosirea unor propoziţii care ţin de viaţa practică sau care
provin din esenţa vorbirii. Aplicarea prin exerciţiu a regulilor:
oferirea şi găsirea propoziţiilor-exemplu în cadrul convorbirii.
Evitarea fixării lor în scris. Sprijinirea reciprocă a
diferitelor limbi prin punerea lor în paralel în predare şi
prin predarea lor de către unul şi acelaşi profesor.
CONFERINŢA
A ZECEA, 1 septembrie 1919
Construirea
unui plan didactic pentru cele trei trepte de predare ale şcolii
elementare: 1. Predarea până la 9 ani: elementul artistic ca
punct de plecare. Legarea “formelor scrise” de “formele cosmice”
în predarea scrisului. Despre stenografie. Procesul educării ca
proces de vindecare. 2. Predarea între 9-12 ani: dezvoltarea
intensificată a conştienţei de sine cu ajutorul gramaticii, al
cunoştinţelor despre natură, geometriei, limbilor străine, fizicii. 3.
Predarea între 12-14 ani: sintaxă, legarea mineralogiei de
geometrie şi de fizică; istoria, geografia. Modul de a-i trata pe
copiii dotaţi şi mai puţin dotaţi. Predarea limbilor străine:
cultivarea conversaţiei, legarea gramaticii şi a sintaxei de ceea ce
s-a asimilat pe bază de memorizare; problema temelor pentru acasă.
Exersarea repovestirii exacte a celor văzute şi auzite în loc de
compunere liberă. Legarea elementului voinţă de cel intelectual la
predarea limbilor. Geometria ca predare intuitivă, ilustrată cu
ajutorul exemplului teoremei lui Pythagora. Privire de ansamblu asupra
planului didactic pentru cele trei trepte de predare.
CONFERINŢA
A UNSPREZECEA, 2 septembrie 1919
Predarea
geografiei începe la 9 ani: întocmirea unei hărţi a
mediului ambiant cel mai apropiat în scopul trezirii unei
reprezentări despre legăturile economice dintre formele de relief şi
raporturile vieţii umane. Trecerea la nişte raporturi mai mari ale
Pământului, ilustrată prin exemplul geografiei Alpilor. Legătura
dintre predarea geografiei şi predarea mineralogiei; modul de a
prezenta vegetaţia, constituţia solului şi situarea omului în
mediul său ambiant. Stabilirea treptată a legăturii dintre geografie şi
istorie şi tratarea Pământului întreg în jurul
vârstei de 12 ani; cultura şi deosebirile de caracter ale
diferitelor popoare. Cultivarea legăturii dintre viaţa copilului şi
viaţa lumii. Stabilirea unităţii procesului de învăţământ
prin geografie. Concentrarea procesului de învăţământ prin
tratarea aceleiaşi materii de-a lungul câtorva săptămâni.
Trecerea de la întreg la detaliu în mineralogie şi
botanică, de la detaliu la întreg în zoologie.
CONFERINŢA
A DOUĂSPREZECEA, 3 septembrie
1919
Importanţa
educării forţelor sufleteşti subconştiente şi inconştiente. Neştiinţa
generală a omenirii actuale în ceea ce priveşte “ambianţa
provenită din gândurile umane”, în special în ceea ce
priveşte tehnica. Siguranţă în modul de a acţiona, în ceea
ce priveşte voinţa şi capacitatea de a lua hotărâri mai
târziu în viaţă, prin însuşirea unor cunoştinţe
elementare despre procesele tehnice şi economice. Tendinţa actuală de
specializare în învăţământ şi în viaţă în
opoziţie cu idealul de unitate care umple sufletul uman. Suprasaturarea
copiilor de 13-15 ani cu un idealism sentimental ‒ cauză a
materialismului la bătrâneţe. Cultivarea idealismului la copil
prin introducerea acestuia în practica vieţii; exemplu:
contabilitate şi scrieri de afaceri. Importanţa, pentru dezvoltarea
copilului, a realizării legăturii între diferitele materii,
ilustrată prin exemplul predării religiei.
CONFERINŢA
A TREISPREZECEA, 4 septembrie
1919
Compromisurile
necesare dintre planul didactic ideal şi planurile didactice din cadrul
învăţământului obişnuit. Educarea unei predispoziţii
bătrâncioase prin predarea prea intelectualistă între 7-12
ani, ilustrată, printre altele, prin exemplul tineretului care
manifestă tendinţe reformatoare. Planul didactic al clasei I
între cel ideal şi cel cerut din afară: scrisul şi cititul;
transpunerea dialectului în limba uzuală cultă prin povestirea şi
repovestirea basmelor şi a întâmplărilor trăite de copiii
înşişi; începuturile morfologiei (vocale şi consoane,
părţile de vorbire); formarea voinţei prin pictură şi desen, muzică,
gimnastică şi euritmie. “Scrisul caligrafic”. Vorbirea corectă ‒
condiţie preliminară a scrierii ortografice corecte. Verificarea
elementului intelectual cu ajutorul forţelor voinţei şi simţirii,
ilustrată prin exemplul teoremei lui Pythagora. Compararea, în
cadrul predării limbilor în jurul vârstei de 13-14 ani, a
modului de a articula al diferitelor limbi străine.
CONFERINŢA
A PAISPREZECEA, 5 septembrie 1919
Planurile
didactice în trecut şi în zilele noastre: înghiţirea
pedagogiei de legile date de stat. Pe tărâmul
învăţământului şi al educaţiei ameninţă tirania
socialismului. Transformarea moralei pedagogiei în practică a
predării în cadrul didacticii. Predarea intuitivă actuală care
ucide fantezia; dezvoltarea justă a forţelor fanteziei prin lucrurile
nerostite. Legătura strânsă dintre copil şi trupul său în
primii ani de şcoală, ca bază a instinctului lăuntric pentru hrănire şi
sănătate. Instruire în ceea ce priveşte hrănirea şi
îngrijirea sănătăţii în ultimii ani ai şcolii generale;
dezvoltarea egoismului prin preocuparea de aceste lucruri la o
vârstă ulterioară. Impregnarea învăţământului cu
forţele fanteziei şi ale simţirii. Cele trei secţiuni ale perioadei
şcolii elementare: calea de la cele instinctive spre puterea de
judecată, ilustrată prin exemplul istoriei naturale şi prin
transmiterea noţiunilor comerciale de bază.
CUVINTE DE ÎNCHEIERE, 6
septembrie 1919
Patru
cerinţe faţă de acela care vrea să fie dascăl: Dascălul: 1. ca om de
iniţiativă; 2. ca om ce nutreşte interes pentru întreaga
existenţă a lumii şi a omului; 3. ca om ce năzuieşte spre adevăr şi 4.
ca om cu o dispoziţie sufletească neofilită, proaspătă. Intrarea
în acţiune, pe tărâm sufletesc, a impulsurilor date la curs
ca ajutor în predare. Importanţa reuşitei Şcolii Waldorf. Unirea
puterilor spirituale ale vieţii lumii cu mişcarea spirituală a epocii
prezente.
