Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTA EDUCAŢIEI. METODICĂ ŞI DIDACTICĂ

GA 294


SUMAR AMĂNUNŢIT AL CONFERINŢELOR


PRIMA CONFERINŢĂ, Stuttgart, 21 august 1919
Armonizarea omului de sus (omul suflet-spirit) cu cel de jos (corporal-trupesc) ca scop al metodicii. Cititul şi scrisul ca domeniu întru totul fizic, socotitul ca domeniu semi-suprafizic, arta ca domeniu suprafizic al predării. Legarea celor trei impulsuri în predarea raţională, ilustrată prin exemplul felului de a introduce litera “F”. Dezvoltarea literelor din forme în imagini. Necesitatea pătrunderii predării cu un element artistic; acţiunea elementului artistic asupra voinţei. Educarea ca artă. “A merge de la întreg spre detaliu” ‒ principiu fundamental al metodicii cu exemple din predarea scrisului şi a socotitului. Cultivarea sentimentului just al autorităţii. Trezirea interesului pentru formă la orele de desen. Pregătirea şi dezvoltarea anumitor facultăţi la anumite vârste, ilustrate prin exemplul euritmiei la 3-4 ani. Cultivarea corpurilor eteric şi fizic “de sus” cu ajutorul elementului cap, a corpului astral şi a eului “de jos” prin trezirea de sentimente şi afecte în copil. Găsirea de comparaţii pentru spiritualul-sufletesc în natură, ilustrată prin exemplul sufletului nemuritor şi al fluturelui.

CONFERINŢA A DOUA, 22 august 1919
Întâlnirea dintre simpatie şi antipatie în sistemul capului în cadrul activităţii simţurilor, în omul-piept în cadrul vorbirii. Ancorarea vorbirii în simţire. Teoria lui “hau-hau” şi teoria lui “bing-bang” din lingvistică. Exprimarea unor mişcări sufleteşti lăuntrice, bazate pe simpatie, în vocale: nuanţa de uimire în O, a fricii în U, a admiraţiei în A, a opunerii unei rezistenţe în E, a apropierii în I, a veneraţiei în AOU. Imitarea lucrurilor exterioare în consoane, elementul de antipatie din ele. Vorbirea ca sinteză a elementului muzical din vocale şi a elementului plastic din consoane. Cuvintele vorbirii ca expresie a formei în limba germană, ca expresie a sufletescului la romani (Kopf ‒ testa, Fuß ‒ pedes). Orânduirea proceselor pământeşti şi cosmice după numărul 25.920: numărul respiraţiilor zilnice, al zilelor vieţii şi al anului cosmic platonic. Omul ca respiraţie a Cosmosului. Cunoaşterea legăturii dintre om şi Cosmos ca bază a educaţiei. Raportarea activităţii de reprezentare la prenatal, a simţirii la viaţă, a voinţei la existenţa de după moarte. Educarea intelectului şi a voinţei printr-o folosire justă a antipatiei şi simpatiei. Legături karmice între elev şi educator.

CONFERINŢA A TREIA, 23 august 1919
Cele două curente din domeniul artei: cel plastic-sculptural şi cel muzical-poetic. Predispoziţia grecilor spre elementul plastic, a evreilor spre cel muzical. Unirea celor două curente în euritmie. Introducerea copilului în lumea culorilor: dezvoltarea unor nuanţe afective în sensul lui Goethe. Naşterea formelor naturale din culoare; desenul ca ceva ce abstractizează. Trecerea necesară de la artisticul abstract la cel concret prin activităţile artizanale. Importanţa de a transmite copilului lucruri pe care încă nu le înţelege. Folosirea în predare a elementului muzical-poetic. Individualizarea prin tot ceea ce ţine de plastic-sculptural, stimularea vieţii sociale prin tot ceea ce ţine de elementul poetic-muzical. Despre sublinierea elementului muzical în recitare şi despre felul de a lucra cu poeziile. Despre structura lăuntrică a ciclurilor de conferinţe. Despre esenţa cântului: Legarea cosmicului în succesiunea sunetelor cu cântatul uman în cuvinte ca expresii ale înţelepciunii care stă la baza lumii. Replăsmuirea ordinii cosmic-cereşti prin elementul plastic-sculptural, creaţie din nou în elementul muzical-poetic. Predarea cunoştinţelor despre natură în clădirea şcolii, alternând cu contemplarea frumuseţii naturii în aer liber.

CONFERINŢA A PATRA, 25 august 1919
Importanţa primei ore de şcoală. Trezirea unui anumit respect faţă de cei mari şi faţă de cultura lor. Consideraţii făcute de dascăl împreună cu copilul în legătură cu ceea ce urmează el să înveţe. Conştientizarea deprinderilor. Evitarea jocului gratuit în predare. Acţiune asupra formării voinţei şi importanţa repetării, ilustrate cu ajutorul unor exemple din cadrul orelor: conştientizarea mâinilor ca organe ale muncii prin desenarea unei linii drepte şi a unei linii curbe, pictarea unor suprafeţe de culori diferite, prezentarea unor sunete consonante şi disonante. Trezirea, cu ajutorul lor, a simţirii pentru frumos şi mai puţin frumos. Stimularea speranţei, a dorinţei, a hotărârii cu privire la ceea ce urmează să fie învăţat. Importanţa gramaticii: ridicarea în conştienţă a vorbirii. Despre procesele care au loc în om sub influenţa diferitelor părţi de vorbire: Substantiv ‒ separare de obiect; adjectiv ‒  unire cu obiectul; verb ‒  împreună-făptuire a eului. Euritmia ca revelare a activităţii omului ce ascultă şi ca igienă a sufletului. Acţiunea geniului limbii în formarea limbii. Modul de a acţiona al vorbirii în epocile mai vechi (ex.: cultura ebraică veche). Trezirea sentimentului just al eului la copii prin modul de a plăsmui orele de predare a limbilor străine.

CONFERINŢA A CINCEA, 26 august 1919
Bazele predării scrisului şi cititului. Calea de la desen spre scris (exemple: B ‒  Bad, Bar, M ‒  Mund) după principiul dezvoltării scrisului de la scrierea în imagini (Egipt), trecând pe la scrierea în semne (fenicieni), până la scrierea actuală în litere. Consoanele ca desemnare a unor lucruri exterioare, vocalele ca redare a unor sentimente. Dezvoltarea formelor vocalelor din forma suflării (exemple A şi I). Trezirea unui sentiment faţă de dezvoltarea culturii (ilustrată cu ajutorul exemplului despre modul de a introduce litera D ‒ Dach). Scrierea organică. “Ortografia lui Puttkammer”; unificarea ortografiei ca moment social; situarea scrierii ortografice pe baza autorităţii şi dezvoltarea respectului.

CONFERINŢA A ŞASEA, 27 august 1919
Despre psihologia experimentală în domeniul pedagogiei, ilustrată prin exemplul procesului înţelegerii în cazul cititului; dezvăluirea sensului ca scop, simpla educare în sensul cunoaşterii bazate pe gândire, drept consecinţă. Dezvăluirea exagerată a sensului ca obicei rău în cadrul mişcării teosofice. Dezvoltarea voinţei prin elementul artistic şi prin activitatea repetată. Dezvoltarea sentimentului prin preluarea de către copil pe bază pur memorativă a unor lucruri pe care încă nu le înţelege. Importanţa unei observaţii sufleteşti mai subtile, a unei considerări mai profunde a vieţii şi a cunoaşterii anumitor mistere ale vieţii de către educator. Urcuşul dascălului împreună cu elevii de-a lungul diferitelor trepte şcolare ca necesitate pentru dezvoltarea facultăţii de a te adânci în ritmul vieţii. Repetarea ritmică drept principiu al educării. Sterilitatea rezultatelor de cercetare ale psihologiei experimentale în legătura cu felurile de memorie, pentru o pedagogie interiorizată. Ecourile epocii greco-latine în pedagogia actuală.

CONFERINŢA A ŞAPTEA, 28 august 1919 
Şcolile de la ţară şi şcolile de la oraş cu privire la metodele şi la mijloacele predării. Problema mijloacelor predării şi felul cum primesc copiii cunoştinţele despre natură începând de la vârsta de 9 ani. Omul ca sinteză a celorlalte regnuri din natură; descrierea structurii lui exterioare, a tendinţelor spre formă şi a sarcinilor principalelor părţi: capul (formă sferică), trunchiul (forma de Lună), membrele (înfipte în trunchi). Perceperea lumii cu ajutorul capului, serviciul egoist al picioarelor şi serviciul altruist al mâinilor. Trecerea la regnul animal. Descrierea artistică a animalelor, ilustrată prin exemplul sepiei şi al şoarecelui; scoaterea în evidenţă a deosebirilor. Modul de organizare a membrelor ca partea cea mai desăvârşită a omului; braţele şi mâinile ca simbol al libertăţii umane. Caracterul de cap al animalelor inferioare, caracterul de trunchi al animalelor superioare, caracterul de membre al omului. Omul ca punct de plecarea pentru întreaga istorie naturală. Consolidarea conştienţei de sine în jurul vârstei de 9 ani. Concepţia despre natură a lui Goethe; “Scrisorile despre educaţia estetică a omului” de Schiller şi “Levana” lui Jean Paul, ca scrieri pedagogice importante.

CONFERINŢA A OPTA, 29 august 1919
Plăsmuirea planului didactic între legitatea exterioară şi cunoaşterea reală a omului. Trimiterea la om ca sinteză a lumii naturale exterioare în jurul vârstei de 9 ani. Fortificarea sufletesc-spiritualului între 12-13 ani: Începutul înţelegerii impulsurilor şi corelaţiilor istorice. Discutarea unor procese de fizică între 9-12 ani, aplicarea lor la om începând cu 12 ani, ilustrată cu ajutorul exemplului ochiului. Dezvoltarea noţiunilor de fizică în contact cu viaţa (ex.: mişcarea aerului în camera încălzită). Înregistrarea de către subconştientul copilului a contradicţiilor, ilustrată prin exemplul maşinii de electrizat şi al teoriei despre modul de naştere a fulgerului. Importanţa păstrării elementului copilăresc just la dascăl. Sesizarea pe bază de sentiment a proceselor de fizică, ilustrată prin exemplul telegrafului Morse. Introducerea noţiunii de forţă gravitaţională ca năvălire a corpurilor solide într-o direcţie; compararea cu năvălirea aerului într-un spaţiu gol. Noţiunile nesănătoase ale culturii actuale, ilustrate prin exemplul teoriei relativităţii a lui Einstein.

CONFERINŢA A NOUA, 30 august 1919
Atingerea scopurilor didactice cerute din afară printr-o predare economică: excluderea a ceea ce împovărează dezvoltarea sufletească. Predarea limbilor străine: traducerea ca irosire a timpului, în locul ei ‒  povestirea liberă în limba maternă şi în cea străină. Legarea predării limbii străine de gramatică; deducţie, judecată şi noţiune; propoziţiile lipsite de subiect ca punct de plecare. Folosirea unor propoziţii care ţin de viaţa practică sau care provin din esenţa vorbirii. Aplicarea prin exerciţiu a regulilor: oferirea şi găsirea propoziţiilor-exemplu în cadrul convorbirii. Evitarea fixării lor în scris. Sprijinirea reciprocă a diferitelor limbi prin punerea lor în paralel în predare şi prin predarea lor de către unul şi acelaşi profesor.

CONFERINŢA A ZECEA, 1 septembrie 1919
Construirea unui plan didactic pentru cele trei trepte de predare ale şcolii elementare: 1. Predarea până la 9 ani: elementul artistic ca punct de plecare. Legarea “formelor scrise” de “formele cosmice” în predarea scrisului. Despre stenografie. Procesul educării ca proces de vindecare. 2. Predarea între 9-12 ani: dezvoltarea intensificată a conştienţei de sine cu ajutorul gramaticii, al cunoştinţelor despre natură, geometriei, limbilor străine, fizicii. 3. Predarea între 12-14 ani: sintaxă, legarea mineralogiei de geometrie şi de fizică; istoria, geografia. Modul de a-i trata pe copiii dotaţi şi mai puţin dotaţi. Predarea limbilor străine: cultivarea conversaţiei, legarea gramaticii şi a sintaxei de ceea ce s-a asimilat pe bază de memorizare; problema temelor pentru acasă. Exersarea repovestirii exacte a celor văzute şi auzite în loc de compunere liberă. Legarea elementului voinţă de cel intelectual la predarea limbilor. Geometria ca predare intuitivă, ilustrată cu ajutorul exemplului teoremei lui Pythagora. Privire de ansamblu asupra planului didactic pentru cele trei trepte de predare.

CONFERINŢA A UNSPREZECEA, 2 septembrie 1919
Predarea geografiei începe la 9 ani: întocmirea unei hărţi a mediului ambiant cel mai apropiat în scopul trezirii unei reprezentări despre legăturile economice dintre formele de relief şi raporturile vieţii umane. Trecerea la nişte raporturi mai mari ale Pământului, ilustrată prin exemplul geografiei Alpilor. Legătura dintre predarea geografiei şi predarea mineralogiei; modul de a prezenta vegetaţia, constituţia solului şi situarea omului în mediul său ambiant. Stabilirea treptată a legăturii dintre geografie şi istorie şi tratarea Pământului întreg în jurul vârstei de 12 ani; cultura şi deosebirile de caracter ale diferitelor popoare. Cultivarea legăturii dintre viaţa copilului şi viaţa lumii. Stabilirea unităţii procesului de învăţământ prin geografie. Concentrarea procesului de învăţământ prin tratarea aceleiaşi materii de-a lungul câtorva săptămâni. Trecerea de la întreg la detaliu în mineralogie şi botanică, de la detaliu la întreg în zoologie.

CONFERINŢA A DOUĂSPREZECEA, 3 septembrie 1919
Importanţa educării forţelor sufleteşti subconştiente şi inconştiente. Neştiinţa generală a omenirii actuale în ceea ce priveşte “ambianţa provenită din gândurile umane”, în special în ceea ce priveşte tehnica. Siguranţă în modul de a acţiona, în ceea ce priveşte voinţa şi capacitatea de a lua hotărâri mai târziu în viaţă, prin însuşirea unor cunoştinţe elementare despre procesele tehnice şi economice. Tendinţa actuală de specializare în învăţământ şi în viaţă în opoziţie cu idealul de unitate care umple sufletul uman. Suprasaturarea copiilor de 13-15 ani cu un idealism sentimental ‒ cauză a materialismului la bătrâneţe. Cultivarea idealismului la copil prin introducerea acestuia în practica vieţii; exemplu: contabilitate şi scrieri de afaceri. Importanţa, pentru dezvoltarea copilului, a realizării legăturii între diferitele materii, ilustrată prin exemplul predării religiei.

CONFERINŢA A TREISPREZECEA, 4 septembrie 1919
Compromisurile necesare dintre planul didactic ideal şi planurile didactice din cadrul învăţământului obişnuit. Educarea unei predispoziţii bătrâncioase prin predarea prea intelectualistă între 7-12 ani, ilustrată, printre altele, prin exemplul tineretului care manifestă tendinţe reformatoare. Planul didactic al clasei I între cel ideal şi cel cerut din afară: scrisul şi cititul; transpunerea dialectului în limba uzuală cultă prin povestirea şi repovestirea basmelor şi a întâmplărilor trăite de copiii înşişi; începuturile morfologiei (vocale şi consoane, părţile de vorbire); formarea voinţei prin pictură şi desen, muzică, gimnastică şi euritmie. “Scrisul caligrafic”. Vorbirea corectă ‒ condiţie preliminară a scrierii ortografice corecte. Verificarea elementului intelectual cu ajutorul forţelor voinţei şi simţirii, ilustrată prin exemplul teoremei lui Pythagora. Compararea, în cadrul predării limbilor în jurul vârstei de 13-14 ani, a modului de a articula al diferitelor limbi străine.

CONFERINŢA A PAISPREZECEA, 5 septembrie 1919
Planurile didactice în trecut şi în zilele noastre: înghiţirea pedagogiei de legile date de stat. Pe tărâmul învăţământului şi al educaţiei ameninţă tirania socialismului. Transformarea moralei pedagogiei în practică a predării în cadrul didacticii. Predarea intuitivă actuală care ucide fantezia; dezvoltarea justă a forţelor fanteziei prin lucrurile nerostite. Legătura strânsă dintre copil şi trupul său în primii ani de şcoală, ca bază a instinctului lăuntric pentru hrănire şi sănătate. Instruire în ceea ce priveşte hrănirea şi îngrijirea sănătăţii în ultimii ani ai şcolii generale; dezvoltarea egoismului prin preocuparea de aceste lucruri la o vârstă ulterioară. Impregnarea învăţământului cu forţele fanteziei şi ale simţirii. Cele trei secţiuni ale perioadei şcolii elementare: calea de la cele instinctive spre puterea de judecată, ilustrată prin exemplul istoriei naturale şi prin transmiterea noţiunilor comerciale de bază.

CUVINTE DE ÎNCHEIERE, 6 septembrie 1919
Patru cerinţe faţă de acela care vrea să fie dascăl: Dascălul: 1. ca om de iniţiativă; 2. ca om ce nutreşte interes pentru întreaga existenţă a lumii şi a omului; 3. ca om ce năzuieşte spre adevăr şi 4. ca om cu o dispoziţie sufletească neofilită, proaspătă. Intrarea în acţiune, pe tărâm sufletesc, a impulsurilor date la curs ca ajutor în predare. Importanţa reuşitei Şcolii Waldorf. Unirea puterilor spirituale ale vieţii lumii cu mişcarea spirituală a epocii prezente.